de Wu Fan, China

În luna iunie a anului 2022, am aflat că peste treizeci de frați și de surori fuseseră arestați de poliție, inclusiv câțiva conducători. Mulți frați și multe surori, precum și locuințele în care aveau loc adunările, se confruntaseră cu riscuri privind siguranța, iar cărțile care conțineau cuvintele lui Dumnezeu trebuiau mutate urgent. Conducătorii au rânduit ca eu și două surori să mergem la Biserica Chenguang, ca să gestionăm consecințele. M-am gândit în sinea mea: „În urma arestărilor anterioare, am cazier și Partidul Comunist m-a urmărit constant de-a lungul anilor. Dacă mă duc să gestionez consecințele, inevitabil va trebui să ies în public și să intru în contact cu oameni care prezintă riscuri de siguranță. Dacă sunt arestat din nou, fără îndoială că Partidul Comunist nu mă va menaja. Chiar dacă nu mă omoară în bătaie, cel mai probabil mă vor condamna la 8-10 ani de închisoare. Având în vedere că lucrarea lui Dumnezeu se apropie de final, dacă poliția mă omoară în bătaie sau mă schilodește? Nu ar fi în zadar toți anii în care m-am lepădat de familie și de carieră, precum și tot consumul meu? Cum aș fi mântuit și cum aș intra în Împărăția Cerurilor?” Însă, în timp ce gândeam astfel, m-am simțit puțin vinovat, cugetând: „Încă mă gândesc la mine într-un astfel de moment. Sunt foarte egoist.” Mi-am adus aminte de unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o vinovăție profundă în conștiința mea. Partidul Comunist persecuta frenetic biserica, frați și surori erau în pericol și trebuia să li se comunice urgent să se ascundă, cărțile care conțineau cuvintele lui Dumnezeu trebuiau, de asemenea, mutate și, în plus, erau multe lucrări ale bisericii care trebuiau gestionate urgent. Într-un asemenea moment, era necesar ca unul dintre noi să își asume responsabilitatea și să gestioneze rapid consecințele, minimizând pierderile. Acest lucru era în concordanță cu intenția lui Dumnezeu. Însă eu țineam cont doar de siguranța mea, fără să iau deloc în considerare lucrarea bisericii și fără să fiu atent la intenția lui Dumnezeu. Eram cu adevărat lipsit de conștiință și eram foarte egoist și detestabil! Prin urmare, am acceptat această datorie și am discutat cu două surori despre detaliile specifice referitoare la gestionarea consecințelor.

Într-o noapte, o soră a spus că ceva fusese instalat pe scuterul ei electric, așa că am verificat rapid și am descoperit că pe ambele scutere fuseseră montate dispozitive de urmărire, ceea ce însemna că am fi putut fi deja luați în vizor de poliție și că am putea fi arestați în orice moment. M-am simțit îngrijorat și neliniștit, iar prin fața ochilor mi-au trecut imaginile torturilor care urmaseră după o arestare anterioară. Înainte, când fusesem arestat, poliția mă torturase ca să mă silească să trădez informații despre finanțele bisericii și despre frați și surori, folosind o formă dură, prelungită, de privare de somn, în timpul căreia mă obligaseră să stau treaz toată ziua, bătându-mă sau speriindu-mă ori de câte ori începeam să adorm. Au făcut acest lucru douăzeci de zile la rând. M-au torturat până în punctul în care viața era mai rea decât moartea și, fără grija și protecția lui Dumnezeu, aș fi murit demult. Amintirea acestor lucruri încă mă bântuie. De asemenea, m-am gândit că, în acel moment, aveam deja peste șaizeci de ani și o sănătate șubredă, sufeream de o boală de inimă și de hipertensiune și m-am întrebat: „Dacă aș fi arestat din nou, aș putea să rezist la tortură și la bătăile nemiloase?” Partidul Comunist torturează credincioșii prin toate mijloacele posibile, omorându-i în bătaie fără să suporte nicio consecință. Dacă aș fi omorât în bătaie sau schilodit, cum aș mai putea să cred în Dumnezeu sau să îmi fac îndatoririle? M-am gândit: „Nici vorbă, pur și simplu nu o să îmi mai fac îndatoririle momentan și voi găsi un loc unde să mă ascund. Este mai sigur așa.” De asemenea, m-am plâns în sinea mea că cei din conducere nu au rânduit ca această îndatorire să fie făcută de altcineva. În definitiv, cum puteau să lase pe cineva ca mine, a cărui siguranță era în pericol, să gestioneze consecințele? Cu cât mă gândeam mai mult în acest fel, cu atât eram mai deprimat. Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, credința mea este prea slabă. Când am descoperit dispozitivele de urmărire de pe scutere, m-am lăsat copleșit de frică și am vrut să mă ascund, ca o broască țestoasă care își retrage capul în carapace. Sunt cu adevărat egoist. Dumnezeule, sunt dispus să mă bazez pe Tine, să privesc către Tine și să trăiesc această situație cu credință și sper că mă vei îndruma să reflectez și să îmi dau seama de problemele mele.” După ce m-am rugat, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, ori de câte ori m-am confruntat cu o situație periculoasă, mereu m-am gândit la mine, iar cauza fundamentală a acestui lucru erau otrăvurile satanice precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Să nu ridici un deget fără o recompensă”, deoarece aceste idei ajunseseră să mă influențeze profund. Aceste zicale deveniseră standardul pe baza căruia acționam și mă comportam. Deoarece trăiam conform acestor gânduri și perspective, am devenit egoist și mi-am urmărit propriile interese, adoptând ca principii dobândirea profitului și evitarea pierderilor. Așa m-am comportat pe când lucram în societate, chiar alegându-mi prietenii în funcție de cine îmi putea fi de folos. După ce L-am găsit pe Dumnezeu și mi-am început îndatoririle, încă mă mai gândeam doar la mine, preferând să fac sarcini ușoare, care erau apreciate de conducători. Când situația a fost confortabilă, am putut să îndur suferința și să mă consum în îndeplinirea îndatoririlor mele, dar când situația a devenit disperată și a implicat siguranța personală, m-am gândit doar la interesele mele și nu mi-a păsat deloc de lucrarea bisericii. Când conducătorii au rânduit ca eu să mă ocup de consecințe, prima mea grijă a fost propria siguranță și, mai ales când am descoperit că pe scuterele noastre fuseseră instalate dispozitive de monitorizare, am devenit și mai îngrijorat cu privire la faptul că eram monitorizat de poliție și la riscul că aș putea fi arestat sau chiar aș putea să îmi pierd viața în orice moment. M-am gândit chiar să îmi abandonez îndatoririle și să mă ascund, ca să îmi prioritizez supraviețuirea. Mă gândeam doar la mine, fără să țin seama de lucrarea bisericii sau dacă frații și surorile aveau să fie arestați. Am fost atât de egoist și de detestabil! Lucrarea de gestionare a consecințelor presupune să lucrezi contracronometru și, într-un moment atât de crucial ca acesta, orice persoană cu rațiune și conștiință ar lua atitudine ca să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și ar face tot posibilul ca să minimizeze pierderile. Chiar dacă ar însemna să fie arestată, întemnițată sau să își piardă viața, ar alege să protejeze lucrarea bisericii, ca să aline inima lui Dumnezeu. Eu însă, când m-am confruntat cu pericolul, am vrut să fug și să mă ascund, ca o broască țestoasă care își retrage capul în carapace. În ce fel aveam eu umanitate? Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit foarte rușinat și plin de remușcări și m-am disprețuit. Nu am vrut să mai fug de această situație și am fost dispus să mă supun și să mă ocup în mod corespunzător de lucrarea de gestionare a consecințelor.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvintele lui Dumnezeu au cu adevărat autoritate și putere. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit credință deplină, dându-mi seama că, indiferent cât de violent este Partidul Comunist, acesta este tot în mâinile lui Dumnezeu. Este un instrument care prestează un serviciu, pe care Dumnezeu îl folosește ca să îi desăvârșească pe cei aleși de El. Tot ceea ce face este permis de Dumnezeu și, dacă El nu permite, partidul nu poate face rău nimănui. Chiar dacă m-aș întâlni față în față cu poliția, nu aș fi prins. Mi-am adus aminte de momentul în care, acum câțiva ani, mulți conducători și lucrători din zona noastră au fost arestați, iar noi participam în continuare la adunări, în necunoștință de cauză. Din senin, peste zece polițiști au venit și au bătut la ușă. Au continuat să bată timp de mai multe minute, iar noi am continuat să ne rugăm și nu am deschis ușa. O jumătate de oră mai târziu, poliția a crezut că nu era nimeni acasă și a lăsat doi polițiști de pază, în timp ce restul au plecat. Mai târziu, ne-am uitat de la fereastră și, când polițiștii nu erau atenți, am profitat ca să fugim. Altă dată, după ce terminaserăm o adunare, iar eu și un frate tocmai plecaserăm, două surori au fost încolțite de poliție în cameră. Surorile au luat în mare grabă calculatoarele și s-au ascuns sub pat și, chiar dacă erau drept în fața polițiștilor, nu au fost descoperite. Din aceste fapte, am văzut atotputernicia lui Dumnezeu și am știut că totul se află în mâinile Lui. Chiar dacă scuterul meu avea instalat un dispozitiv de urmărire, dacă aveam sau nu să fiu prins nu depindea de poliție; depindea de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu permitea ca eu să fiu arestat de poliție, indiferent unde mă ascundeam, nu aș fi scăpat. Trebuia să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Dându-mi seama de acest lucru, inima mea a devenit liniștită și calmă, iar eu nu am mai fost atât de ezitant sau temător. Apoi, am continuat cu lucrarea de gestionare a consecințelor, transferând în siguranță toate cărțile care conțineau cuvintele lui Dumnezeu și mutând frații și surorile în locuri sigure, în care puteau să își facă îndatoririle.

După ce am rânduit lucrarea acestei biserici, m-am dus la o altă biserică, pentru a mă ocupa și acolo de gestionarea consecințelor. Am găsit doi supraveghetori cu care să discut despre cum să facem ca lucrarea bisericii să revină rapid la normal. Dar, spre surprinderea mea, și unul dintre scuterele supraveghetorilor avea montat un dispozitiv de urmărire, iar poliția trecuse chiar pe la sediul nostru, ca să investigheze. O atmosferă încordată a planat din nou asupra noastră și m-am simțit foarte oprimat. Partidul Comunist este ca o fantomă, arestând și persecutând fără încetare credincioșii, perturbând și distrugând lucrarea bisericii. Este cu adevărat blestemat și condamnabil! În ziua următoare, am primit o scrisoare de la conducătorii de nivel superior, prin care aceștia rânduiau ca eu și o soră să ne ocupăm de o scrisoare de raport. Scrisoarea raporta că exista un antihrist la putere în biserică, oprimând și chinuind oamenii, provocând haos în biserică. Conducătorii au spus că această chestiune era urgentă și mi-au cerut să mă ocup imediat de situație. Nu am vrut să mă duc și m-am plâns de persoana care a scris scrisoarea, gândindu-mă: „Aici, situația este deja destul de disperată și ai ales tocmai acest moment ca să scrii o scrisoare de raport. Suntem deja destul de ocupați cu lucrarea de gestionare a consecințelor, iar acum, tu doar amplifici haosul!” Chiar în acel moment, am aflat că două persoane care fuseseră arestate deveniseră iude și că ambele mă cunoșteau. Poliția le și întrebase despre mine și nu știam cât de multe informații le dezvăluiseră polițiștilor despre mine. M-am gândit: „Poliția deja mă vânează, dacă ies din nou în public, nu aș intra direct în bătaia puștii? Dacă sunt prins, poliția nu îmi va da drumul așa de ușor. Chiar dacă nu m-ar omorî în bătaie, cu siguranță m-ar schilodi.” Nu am putut deloc să mă decid: „Rezolvarea scrisorii de raport face parte din lucrarea bisericii și, dacă nu luăm prompt măsuri împotriva acestor antihriști și oameni răi, vor cauza și mai mult haos, iar frați și surori vor fi în continuare oprimați și chinuiți. Dar această scrisoare de raport implică mai multe biserici și sunt necesare cercetări și verificări la fața locului. Dacă ies în public ca să fac acest lucru, aș risca să fiu arestat, mai devreme sau mai târziu!” Având în vedere aceste lucruri, m-am simțit foarte agitat și pur și simplu nu am putut să mă calmez. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să îmi dea credință și putere. După ce m-am rugat, mi-am adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu, care vorbeau despre cum au devenit martiri discipolii Domnului Isus, pentru El. Imediat, am găsit aceste cuvinte ca să le citesc.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). „Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura-esență a antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. În timpul Epocii Harului, discipolii Domnului Isus I-au adus mărturie și au răspândit Evanghelia și au fost dispuși să își sacrifice viețile pentru acest lucru. De exemplu, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, rămânând loial până la moarte, Ștefan a fost omorât cu pietre pentru propovăduirea Evangheliei Domnului Isus și așa mai departe. Au plătit cu viețile lor ca să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu și ca să aducă mărturie lumii despre lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate că erau persecutați și trupul lor a murit, morțile lor au fost valoroase și pline de sens și au primit aprobarea lui Dumnezeu. M-am gândit cum, în ultimele zile, mulți credincioși adevărați care Îl urmau pe Dumnezeu fuseseră arestați și înduraseră tortură nemiloasă pentru că propovăduiseră și aduseseră mărturie privind Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Unii fuseseră omorâți în bătaie, iar alții fuseseră schilodiți, dar preferau să își petreacă viețile în închisoare decât să se lepede de Dumnezeu sau să Îl trădeze. Preferau să moară decât să devină iude. În cele din urmă, ei au adus o mărturie care a triumfat asupra Satanei. Acum, biserica avea nevoie urgent de cineva care să se ocupe de lucrarea sa, dar eu prioritizam permanent siguranța mea și îmi puneam viața mai presus de orice. Nu eram loial lui Dumnezeu, nici nu mă supuneam Lui și cu atât mai puțin eram capabil să Îi aduc mărturie. Care era sensul să îmi târăsc în acest mod existența josnică, fără să îmi fac îndatoririle? De asemenea, mi-am dat seama că înțelegerea mea era denaturată, deoarece eram mereu îngrijorat că, dacă aș fi omorât în bătaie sau schilodit, aș pierde șansa de a fi mântuit, dar, în realitate, mântuirea se referă la experimentarea lucrării lui Dumnezeu, până în punctul în care o persoană poate să se elibereze de firea sa coruptă și să dobândească supunere reală în fața lui Dumnezeu. Dacă nu puteam să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și dacă nu urmăream adevărul și nu îmi făceam îndatoririle bine și nici nu mă eliberam de firea mea coruptă în situația pe care o rânduise Dumnezeu, ci, în schimb, alegeam să fug și să mă ascund, ca o broască țestoasă care își retrage capul în carapace, atunci aș pierde cu adevărat șansa de a fi mântuit. Dându-mi seama de acest lucru, am luat hotărârea să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și, indiferent cu ce situație m-aș putea confrunta pe viitor, să încep prin a-mi îndeplini în mod corespunzător îndatoririle și responsabilitățile. Dacă într-adevăr aș fi arestat într-o zi, și acel lucru ar fi permis de Dumnezeu, și aș urma exemplul discipolilor Domnului Isus și aș fi loial lui Dumnezeu până la moarte. Astfel, m-am deghizat și, în timp ce gestionam consecințele, am lucrat și ca să verific scrisoarea de raport. Mai târziu, după verificare, am descoperit că majoritatea celor conținute în scrisoarea de raport nu erau în concordanță cu faptele și că o mică parte a acesteia era reprezentată de calomnie și de acuzații false. De asemenea, am aflat că persoana care scrisese scrisoarea de raport era adesea preocupată excesiv de oameni și de lucruri, stârnea probleme și semăna vrajbă, se răzbuna pe oricine o corecta și umanitatea ei era răuvoitoare. În cele din urmă, cu acordul majorității membrilor bisericii, a fost exclusă din biserică.

Prin această experiență de gestionare a consecințelor, am dobândit o oarecare înțelegere asupra naturii mele egoiste și, în plus, am văzut că lucrarea lui Dumnezeu este extraordinar de înțeleaptă. Dumnezeu folosește arestările și persecuția PCC pentru prestarea serviciului de desăvârșire a celor aleși de El, precum și pentru a dezvălui diferitele tipuri de oameni. De exemplu, de această dată fuseseră arestați numeroși conducători de biserică și lucrători, precum și frați și surori, iar unii, ca să se protejeze în această situație potrivnică, au devenit prea speriați ca să își facă îndatoririle, în timp ce alții, după ce au fost arestați, au devenit iude ca să își salveze viețile și și-au vândut frații și surorile, semnând chiar și „cele trei declarații”, ca să se lepede de Dumnezeu și să Îl trădeze. Însă au fost și alte persoane care, după ce au fost arestate și au trecut prin îndoctrinarea, constrângerea, ispitirea și tortura marelui balaur roșu, tot nu și-au pierdut credința în Dumnezeu. Acestea au preferat să își ispășească sentințele de detenție și să fie condamnate decât să devină iude, jurând să nu Îl trădeze pe Dumnezeu nici măcar în fața morții. Au adus o mărturie frumoasă și răsunătoare pentru Dumnezeu și, cu toate că trupurile lor au suferit mult, mărturiile lor au primit aprobarea lui Dumnezeu și nu au fost uitate de El. În acest mod, Dumnezeu a clasificat fiecare persoană în funcție de tipul său. Cu toate că marele balaur roșu tot ne aresta și ne persecuta, lucrarea bisericii a continuat ca de obicei, iar toți frații și toate surorile care au fost în pericol, precum și toate cărțile care conțineau cuvintele lui Dumnezeu, fuseseră mutate în siguranță, iar oamenii răi și neîncrezătorii care au provocat perturbări și tulburări fuseseră îndepărtați din biserică. Această situație mi-a permis să aduc mărturie despre faptele minunate ale lui Dumnezeu și să văd că toată lucrarea Sa este făcută de El Însuși. Credința mea în Dumnezeu a crescut. Slavă lui Dumnezeu!