de Shimai, China

Încă din copilărie, capacitatea mea de reacție și de înțelegere a fost destul de lentă. Când eram la școală și profesorii puneau unele întrebări complicate, nu puteam reacționa suficient de repede și adesea răspundeam greșit. Din această cauză, colegii mei râdeau adesea de mine, iar profesorii spuneau că sunt proastă. De atunci, am simțit că sunt cea mai puțin inteligentă dintre cei de vârsta mea. Profesorii mai spuneau că elevii ca mine, care nu învățau bine, nu puteau decât să lucreze pentru alții sau să devină agricultori când vor crește, în timp ce aceia care învățau bine puteau deveni conducători sau manageri. Aceste cuvinte m-au rănit foarte mult. Personalitatea mea a devenit, de asemenea, din ce în ce mai introvertită și am devenit reticentă să vorbesc și temătoare să interacționez cu ceilalți.

În 2006, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Când am început să particip la adunări, îmi era teamă să nu fiu luată în râs, așa că nu îndrăzneam să am părtășie prima. De cele mai multe ori, eram ultima care avea părtășie. Totuși, frații și surorile mele nu m-au privit cu superioritate, ci, în schimb, m-au încurajat să am părtășie mai mult, așa că am încetat să mă mai simt constrânsă în inima mea. Mai târziu, am ajuns să-mi fac îndatoririle. Cu toate acestea, mă simțeam constant inferioară din cauza reacțiilor mele lente și a calibrului meu slab, iar starea mea era adesea afectată când îmi făceam datoria. La început, făceam datoria de creație grafică. De fiecare dată când discutam despre imagini cu surorile cu care eram parteneră, ele observau problemele imaginilor foarte repede și puteau face sugestii de modificări. Însă reacțiile mele erau mai lente și trebuia să le privesc de mai multe ori înainte de a găsi problemele. Uneori, când exploram idei pentru crearea imaginilor, voiam să-mi exprim și eu părerile și ideile, dar simțeam că am un calibru slab și că nu puteam identifica problemele cheie, așa că nu ar fi fost de mare folos să spun ceva și chiar m-aș fi făcut de râs dacă aș fi spus ceva greșit. Prin urmare, rareori îmi exprimam opiniile.

Odată, o soră cu care lucram m-a rugat să evaluez dacă o imagine trebuia refăcută. După ce am privit-o, am simțit că efectul vizual al imaginii era destul de bun și că nu era nevoie să fie refăcută. Totuși, apoi m-am gândit la calibrul meu slab și la faptul că nu puteam neapărat să identific problemele cu acuratețe, așa că am rugat-o pe lidera de echipă să arunce o privire. În final, lidera de echipă a avut o opinie diferită de a mea și a considerat că era ceva în neregulă cu conceptul imaginii și că trebuia refăcută. Am vrut să-mi exprim părerea, dar m-am gândit: „Lidera de echipă are un calibru bun, stăpânește multe principii și are abilități profesionale mai bune decât mine. Eu am fost proastă de mică și capacitatea mea de înțelegere a lucrurilor nu este bună. Probabil că eu am evaluat greșit imaginea. Nu voi insista. Oricum am un calibru slab. Dacă, pe deasupra, nu accept nici sugestiile altora, ar fi și mai jenant. Las-o baltă, hai să refacem imaginea conform sugestiei liderei de echipă.” Nu mă așteptam ca, a doua zi, supraveghetoarea să spună că era potrivit conceptul imaginii și că nu era nevoie să fie refăcută. A găsit și principii relevante și ne-a semnalat abaterile noastre. Mi-a trecut prin minte că și eu mă gândisem la principiile găsite de supraveghetoare la momentul respectiv. Dacă aș fi insistat, ar fi fost mai bine. Partenera mea a petrecut mult timp modificând imaginea, dar totul a fost un efort zadarnic în final și chiar a întârziat altă lucrare. M-am simțit puțin inconfortabil și plină de autoreproș, dar nu am reflectat asupra mea după aceea. Altă dată, verificam o imagine. După ce am privit-o de câteva ori, am simțit că efectul ei vizual era potrivit și că avea nevoie doar de o mică modificare. Totuși, mai multe surori s-au uitat la această imagine și au spus că tema pe care o exprima nu era clară și că nu avea nicio valoare. În inima mea, nu eram de acord cu punctul lor de vedere și voiam să-mi spun propria părere. Totuși, apoi m-am gândit: „Ele au un calibru mai bun, înțeleg principiile mai bine decât mine și văd problemele la un nivel mai profund decât mine. Eu am fost proastă de mică și am un calibru slab, așa că probabil am văzut greșit.” M-am simțit și puțin negativă: „Alții pot vedea cu toții problemele și deficiențele, dar eu m-am uitat de mai multe ori și nu am văzut problemele. Calibrul meu este pur și simplu prea slab. Se pare că într-adevăr nu sunt potrivită pentru această datorie.” În mod neașteptat, însă, supraveghetoarea s-a uitat la această imagine și a spus că putea fi folosită după o mică modificare. Atunci am regretat că nu insistasem la momentul respectiv. Mai târziu, supraveghetoarea m-a întrebat: „De ce nu ți-ai exprimat punctul de vedere? Asta aproape a dus la respingerea unei imagini valoroase! Dacă tu crezi că ai un punct de vedere corect, te rog să-ți spui părerea și să o discuți cu toată lumea. Chiar dacă spui ceva greșit, e în regulă să corectezi mai târziu.” Când am auzit ce a spus supraveghetoarea, m-am simțit foarte inconfortabil. Totuși, eram prea puternic înlănțuită de firea mea coruptă și, prin urmare, tot nu am îndrăznit să-mi exprim punctul de vedere ulterior. Deoarece trăiam constant într-o stare negativă din cauza calibrului meu slab și nu eram niciodată dispusă să-mi exprim opiniile în îndeplinirea datoriei mele, nu am făcut niciun progres mult timp și nu am putut să-mi asum lucrarea. Mai târziu, am fost demisă. Totuși, nu am reflectat asupra mea; în schimb, acest lucru doar mi-a confirmat că aveam un calibru slab.

În iulie 2022, biserica mi-a rânduit să îndeplinesc o datorie administrativă. Am văzut că, deși sora cu care eram parteneră nu avea multă școală, avea reacții rapide și învăța repede lucrurile. Era și mai eficientă decât mine în îndeplinirea datoriei ei. Tot nu îndrăzneam să-mi exprim opiniile când eram parteneră cu ea. Uneori, spuneam cu greu câteva cuvinte, dar dacă sora mea propunea un punct de vedere diferit, îl respingeam pe al meu fără să stau pe gânduri. Eram mereu timorată și ezitantă în fața surorii mele, de teamă să nu spună că, deși nu înțelegeam nimic, tot vorbeam prostii și făceam lucrurile anapoda, așa că eram foarte pasivă în datoria mea.

Mă gândeam adesea: „De ce trăiesc o viață atât de jalnică și de obositoare?” Abia în noiembrie 2022, când am citit părtășia lui Dumnezeu despre adevărurile referitoare la rezolvarea sentimentelor de inferioritate, am început să-mi înțeleg propria stare. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „La suprafață, inferioritatea este o emoție care se manifestă în oameni; dar, de fapt, cauza ei principală este această societate, omenirea și mediul în care trăiesc oamenii. De asemenea, este provocată de motivele obiective ale oamenilor. E de la sine înțeles că societatea și omenirea provin de la Satana, deoarece toată omenirea se află sub puterea celui rău, profund coruptă de Satana și nimeni nu poate instrui generația următoare în conformitate cu adevărul sau cu învățăturile lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, face asta în conformitate cu lucrurile care vin de la Satana. Așadar, consecința faptului de a instrui generația viitoare și omenirea cu lucrurile Satanei, pe lângă a corupe firile și esența oamenilor, este că face să apară emoții negative în oameni. […] Să luăm ca exemplu sentimentul de inferioritate. Părinții tăi, profesorii, persoanele mai în vârstă și ceilalți din jurul tău au cu toții o evaluare nerealistă a calibrului, umanității și personalității tale și, în cele din urmă, ceea ce îți face acest lucru este să te atace, să te prigonească, să te sufoce, să te înfrâneze și să te constrângă. În cele din urmă, când nu mai ai puterea de a rezista, nu ai altă opțiune decât să alegi o viață de acceptare în tăcere a insultelor și a umilinței, acceptând în tăcere, împotriva judecății tale mai bune, acest tip de realitate incorectă și nedreaptă. Când accepți această realitate, emoțiile care apar în cele din urmă în tine nu sunt acelea fericite, mulțumite, pozitive sau progresive; nu trăiești cu mai multă motivație și direcție, cu atât mai puțin urmărești obiectivele exacte și corecte pentru viața umană, ci, mai degrabă, apare în tine un sentiment profund de inferioritate. Când această emoție se ivește în tine, simți că nu ai încotro să te întorci. Când întâmpini o chestiune care-ți cere să exprimi o părere, cine știe de câte ori vei lua în considerare, în adâncul inimii tale, ceea ce dorești să spui și punctul de vedere pe care dorești să-l exprimi, totuși încă nu te poți convinge să le spui cu voce tare. Când cineva exprimă același punct de vedere pe care-l ai tu, îți permiți să simți o afirmare în inima ta, confirmarea că nu ești mai rău decât alți oameni. Însă, când aceeași situație are loc din nou, tot îți spui: «Nu pot să vorbesc la întâmplare, să fac ceva pripit sau să mă fac de râs. Nu sunt bun, sunt prost, sunt nesăbuit, sunt un idiot. Trebuie să învăț cum să mă ascund și doar să ascult, nu să vorbesc.» Din asta, oare nu putem vedea că, din momentul în care apare sentimentul de inferioritate până când devine adânc înrădăcinat în adâncul inimii unei persoane, ea este privată atunci de liberul arbitru și de drepturile legitime care i-au fost acordate de Dumnezeu? (Ba da.) A fost privată de aceste lucruri. Cine anume a privat-o de aceste lucruri? Nu poți spune sigur, nu? Niciunul dintre voi nu poate spune sigur. Acest lucru se întâmplă din cauză că, de-a lungul întregului proces, nu ești doar victima, ci și făptuitorul – ești victima altor oameni și ești și propria ta victimă. De ce oare? Tocmai am spus că un motiv pentru inferioritatea care apare în tine vine din propriile-ți motive obiective. De când ai început să ai conștiință de sine, baza ta pentru a judeca evenimentele și lucrurile și-a avut sursa în corupția Satanei, iar aceste puncte de vedere sunt insuflate în tine de către societate și omenire, și nu le-ai învățat de la Dumnezeu. Prin urmare, indiferent când sau în ce context au apărut sentimentele tale de inferioritate și indiferent de măsura în care s-au dezvoltat, tu ești constrâns și controlat de aceste sentimente fără a avea scăpare și folosești aceste moduri insuflate în tine de Satana în abordarea ta față de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău. Când sentimentele de inferioritate sunt sădite adânc în inima ta, nu numai că au un efect profund asupra ta, ci îți și domină punctele de vedere asupra oamenilor și lucrurilor, comportamentul și acțiunile” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Dumnezeu înțelege cu adevărat stările oamenilor. Comportamentul meu era exact așa. De când eram copil și până la maturitate, simțisem că reacționez greu, că sunt proastă și de calibru slab, așa că nu îndrăzneam să-mi exprim opiniile, mă retrăgeam mereu și îmi era mereu teamă să nu greșesc. Toate acestea au fost cauzate de evaluarea inexactă pe care mi-au făcut-o profesorii la școală. Când eram la școală, din cauza capacității mele slabe de înțelegere și a reacțiilor lente, și pentru că nu pricepeam lucrurile imediat precum colegii mei mai deștepți, în evaluarea profesorilor, eram proastă și neghioabă. Sarcasmul profesorilor și batjocura colegilor mei m-au făcut să mă simt inferioară. După ce am început să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, ori de câte ori intram în contact cu frați și surori ageri la minte, credeam că acest tip de persoană avea un calibru bun și că Dumnezeu cu siguranță ar îndrăgi-o. În schimb, credeam că eu aveam un calibru slab pentru că eram înceată la minte. Trăiam constant într-o stare negativă și eram foarte pasivă în îndeplinirea datoriei mele. De cele mai multe ori nu îndrăzneam să-mi exprim punctul de vedere, iar când ocazional o făceam și cineva ridica o obiecție, nu îndrăzneam să-mi discut propriile idei cu persoana respectivă din cauza sentimentelor mele de inferioritate, chiar dacă nu eram în totalitate de acord cu ea. Credeam că surorile cu care eram parteneră erau deștepte și aveau un calibru bun, așa că ele cu siguranță vedeau lucrurile mai corect decât mine și îmi respingeam toate ideile proprii. Această emoție negativă era ca o funie invizibilă, legându-mă strâns și făcându-mă să nu îndrăznesc să exprim opiniile pe care le aveam. Eram controlată de bunăvoie de sentimentele mele de inferioritate, trăind o viață deosebit de jalnică, și nu puteam face lucrurile de care eram capabilă. În cele din urmă, nu am reușit să-mi fac bine datoria și am fost demisă. Această emoție negativă îmi făcuse atât de mult rău!

Am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Fie că e vorba de inferioritate sau de o altă emoție negativă, ar trebui să nutrești înțelegerea corectă a interpretărilor care duc la apariția acestei emoții. În primul rând, ar trebui să înțelegi că acele interpretări sunt incorecte și, fie că e vorba despre calibrul tău, talentul tău sau calitatea umanității tale, evaluările și concluziile despre tine la care duc acestea sunt întotdeauna greșite. Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a dobândi cunoașterea de sine, a afla cum sunt umanitatea, calibrul și talentul tău și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că acum simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Deoarece acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, drepturile pe care le merită umanitatea ta au fost reduse, iar talentul tău a fost înăbușit. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cedezi și să cânți cu voce tare doar când nu e nimeni prin preajmă sau ești singur. Pentru că de obicei te simți atât de oribil de ținut în frâu, când nu ești singur nu îndrăznești să cânți un cântec; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede, și ce moment minunat, eliberator e acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și în ce constau punctele tale forte și să te duci să faci tot ce poți face; cât despre lucrurile pe care nu le poți face, neajunsurile și lipsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și, de asemenea, ar trebui să evaluezi și să știi cu exactitate cum este calibrul tău și dacă este bun sau rău. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau să dobândești o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o estimare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și de luat în considerare și îți va permite să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a emoțiilor negative precum inferioritatea și să ieși treptat din ele. Astfel de sentimente de inferioritate sunt ușor de rezolvat dacă cineva poate să le discearnă, să se lămurească cu privire la ele și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că evaluarea pe care mi-o făcuseră profesorii la școală era inexactă, iar autoevaluarea mea nu era obiectivă. Pentru a-mi rezolva sentimentele de inferioritate, trebuia să mă autoevaluez corect, să mă măsor în concordanță cu cuvintele lui Dumnezeu și să ascult evaluările și opiniile pe care frații și surorile din jurul meu le aveau despre mine. Doar să practic în acest fel ar fi fost corect. Prin urmare, am rugat-o pe sora cu care eram parteneră să mă evalueze. Ea a spus: „De fapt, nu ești atât de rea pe cât spui. Poți și tu să înțelegi unele probleme și ai unele puncte de vedere și sugestii care sunt utile. Uneori, când te întreb de ce ai un anumit punct de vedere, nu spun că greșești. În schimb, vreau doar să știu principiile în concordanță cu care spui asta. Totuși, tu te respingi de fiecare dată. Pe viitor, dacă ești de părere că punctul tău de vedere se aliniază la principiu, trebuie să vorbești și să ai părtășie și să discuți cu toată lumea. Asta înseamnă și să fii responsabilă față de datoria ta.” Mai târziu, am exersat exprimarea opiniilor mele în timp ce îmi făceam datoria. Partenera mea a putut accepta majoritatea sugestiilor pe care le-am făcut. Sora mea era mai rapidă decât mine la treburile administrative, dar spunea că nu se pricepea la scris scrisori pentru a avea părtășie cu frații și surorile noastre și m-a rugat pe mine să mă ocup mai mult de asta. Prin rugăciune către Dumnezeu și căutând și cugetând la adevărurile relevante, am putut și eu să-i ajut pe frații și surorile mele să rezolve unele probleme. În acel moment, am simțit că nu eram complet inutilă: pot înțelege adevărul; deși reacțiile mele sunt mai lente decât ale altora, cu o cugetare lentă pot înțelege și eu unele principii, pot descifra unele căi de practică și pot îndeplini unele îndatoriri. Când mi-am făcut îndatoririle ulterior, inima mea nu mai era la fel de ținută în frâu ca înainte.

În mai 2023, conducătorii mi-au cerut să fiu supraveghetoarea echipei de artă. Eram foarte emoționată. Aveam eu calibrul necesar pentru a fi supraveghetoare? Am vrut să refuz, dar apoi m-am gândit că suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu erau în îndeplinirea de către mine e acestei datorii și că ar trebui să mă supun. După ce am exersat o vreme, am văzut că cele două surori cu care lucram nu numai că erau agere la minte și aveau un calibru bun, dar aveau și o mare capacitate de muncă. Am început să mă îngrijorez că surorile mele m-ar putea disprețui pentru că reacționam încet. Simțeam că nu puteam juca rolul de supraveghetoare și că ar fi mai bine să stau cuminte și să fiu un membru al echipei. Așa nu aș fi făcut o impresie atât de proastă. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai negativă. Eram, de asemenea, foarte pasivă în îndeplinirea îndatoririlor mele. Spuneam constant că nu sunt suficient de bună și că am un calibru slab, sperând că liderii vor aranja ca o persoană cu calibru bun să mă înlocuiască. Inima mea se simțea foarte inconfortabil trăind în această stare negativă și pasivă. M-am gândit la cât de urgentă era lucrarea, dar eu eram încă pasivă și nu mă străduiam să mă îmbunătățesc. Asta nu însemna să ocrotesc lucrarea casei lui Dumnezeu! Trebuia să schimb urgent această stare negativă și pasivă.

Mai târziu, am cugetat. De când eram copil și până la maturitate, crezusem mereu că reacțiile mele lente însemnau că aveam un calibru slab, ceea ce mă făcea să fiu mereu pasivă și negativă în îndeplinirea datoriei mele. Era oare această modalitate de a măsura lucrurile în concordanță cu adevărul? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cum evaluăm calibrul oamenilor? Modul potrivit de a face asta este să ne uităm la atitudinea lor față de adevăr și dacă pot sau nu să înțeleagă adevărul. Unii pot deprinde o specializare foarte repede, dar când aud adevărul, se zăpăcesc și ațipesc. În inimile lor, devin confuzi, nu asimilează nimic din ce aud și nici nu înțeleg ce aud – asta înseamnă un calibru slab. Unii oameni nu sunt de acord când le spui că au un calibru slab. Ei cred că dacă au studii superioare și cunoștințe, au un calibru bun. Oare o educație bună indică un calibru înalt? Nu. Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Se pare că dacă e educată, ageră la minte și elocventă nu înseamnă că o persoană are un calibru bun. Dumnezeu măsoară calibrul oamenilor nu uitându-se la nivelul lor de educație sau la rapiditatea minții lor, ci în primul rând la gradul în care aceștia înțeleg și acceptă adevărul. Oamenii cu un calibru bun au o înțelegere și o pătrundere pură a cuvintelor lui Dumnezeu. Ei pot reflecta asupra propriilor firi corupte și le pot înțelege și pot găsi principii corecte de practică în cuvintele lui Dumnezeu atunci când se confruntă cu probleme sau dificultăți. Oamenii cu un calibru slab nu pot înțelege adevărul, nu se pot compara cu cuvintele lui Dumnezeu și nu se pot cunoaște pe ei înșiși. Când li se întâmplă lucruri, nu pot găsi principii de practică, ci doar debitează doctrine și aderă la reguli. Prin comparație, am văzut că, de cele mai multe ori, înțelegerea mea asupra cuvintelor lui Dumnezeu nu este denaturată, doar că am o înțelegere mai superficială a unor probleme și nu pătrund lucrurile la fel de repede sau nu le înțeleg la fel de profund ca oamenii cu un calibru bun. Totuși, le pot înțelege când cineva are părtășie cu mine despre ele. Calibrul meu nu este atât de slab încât să nu pot înțelege adevărul și poate fi considerat mediu. Acum îndeplineam datoria de supraveghetoare și, deși nu pricepeam prea bine unele principii și aveam unele deficiențe, surorile cu care lucram aveau un calibru mai bun și, lucrând cu ele, puteam totuși să îndeplinesc unele îndatoriri. În trecut, nu înțelegeam principiile de măsurare a calibrului, și mă judecam singură ca având un calibru slab când vedeam cât de lente îmi erau reacțiile. Trăiam într-o stare negativă și nu voiam să mă străduiesc să progresez. Nu numai că nu eram în stare să primesc luminarea și conducerea lui Dumnezeu, dar am și întârziat lucrarea. Odată ce am înțeles adevărul în această privință, am putut să-mi tratez corect propriul calibru și să-mi înfrunt rațional propriile deficiențe.

Ulterior, am cugetat și eu: „M-am simțit inferioară încă de când eram copil. În afară de unele perspective false asupra lucrurilor, ce firi corupte am?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii urmăresc reputația și statutul ca scop al vieții lor. În orice situație, singurul lucru la care se gândesc este propria lor reputație și propriul lor statut. Privind la propriul comportament, am văzut că era identic cu cel al unui antihrist. Îmi prețuiam în mod deosebit propria reputație și propriul statut. Încă din copilărie, reacționez încet, iar capacitatea mea de înțelegere este, de asemenea, slabă. Din această cauză, dădeam răspunsuri greșite și eram batjocorită de colegii mei. După aceea, nu mai voiam să răspund la întrebări și mi-era teamă că, dacă mai spuneam ceva greșit, voi fi privită de sus. După ce am început să cred în Dumnezeu și să fac îndatoriri, am fost la fel. Când apăreau unele abateri în datoria mea și îmi erau semnalate de alții, simțeam că aveam un calibru slab, iar când îmi făceam din nou îndatoririle, nu eram dispusă să-mi exprim opiniile și chiar voiam să-mi evit datoria. Când îmi făceam datoria de supraveghetoare și vedeam că reacțiile și capacitatea mea de muncă nu erau la fel de bune ca ale surorilor cu care lucram, voiam să-i fac pe conducători să mă demită. De fapt, îmi protejam propria mândrie, îngrijorată că m-ar fi putut desluși conducătorii și și-ar fi dat seama, prin rezultatele din lucrare, că nu eram la fel de bună ca surorile cu care lucram, din niciun punct de vedere. Mi-am dat seama că în fiecare zi nu mă gândeam decât la reputație și la statut. Când datoria pe care o făceam îmi afecta reputația și statutul, fie deveneam negativă și trândăveam, fie mă gândeam să fug și să trădez. Chiar dacă asta împiedica lucrarea bisericii, nu-mi păsa. Mergeam pe calea antihriștilor!

Mai târziu, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Urmărirea adevărului este cel mai important lucru, indiferent de perspectiva din care îl privești. Poți evita defectele și deficiențele umanității, dar nu poți evita niciodată calea urmăririi adevărului. Indiferent cât de perfectă sau de nobilă ar putea fi umanitatea ta sau dacă s-ar putea să ai mai puține cusururi și defecte și ai mai multe puncte forte decât alți oameni, asta nu înseamnă că înțelegi adevărul și nici nu poate înlocui urmărirea adevărului. Din contră, dacă urmărești adevărul, dacă înțelegi mult din adevăr și ai o înțelegere suficient de profundă și de practică a acestuia, atunci asta va compensa numeroasele defecte și probleme din umanitatea ta” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu spune că urmărirea adevărului poate compensa multe dintre neajunsurile omului. De exemplu, eu reacționez mai încet decât alții când mi se întâmplă lucruri, iar calibrul meu nu este foarte bun. Acestea sunt defecte inerente și nu pot fi schimbate. Totuși, motivele pentru care rezultatele lucrării mele nu erau bune erau, pe lângă neajunsurile din umanitatea mea, în principal că nu înțelegeam adevărul și nu pricepeam principiile. Dacă aș fi putut căuta mai mult adevărul-principiu în problemele pe care nu le înțelegeam și aș fi renunțat la mândria mea, având părtășie și discutând despre ele cu frații și cu surorile mele, aș fi putut și eu să înțeleg mai multe adevăruri. Acest lucru ar fi fost benefic și pentru datoria mea. Când am înțeles acest lucru, nu am mai încercat să mă eschivez de la îndeplinirea datoriei de supraveghetoare și, după aceea, am putut și să lucrez mai activ.

Odată, aveam părtășie despre cele mai recente principii pentru crearea imaginilor și trebuia să le scriem o scrisoare fraților și surorilor noastre pentru a le discuta și implementa. M-am gândit: „Este prima dată când trebuie să scriu o scrisoare atât de importantă de când am devenit supraveghetoare. Ce se întâmplă dacă nu o scriu bine și apar abateri?” Eram destul de agitată. Mi-am dat seama că trăiam din nou în mijlocul sentimentelor de inferioritate, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să-mi corecteze mentalitatea. Deși s-ar putea să nu pot scrie atât de cuprinzător, ar trebui să iau inițiativa de a lucra la ea mai întâi, iar apoi surorile cu care lucram puteau remedia orice deficiențe ulterior. Mai târziu, m-am calmat și m-am gândit în timp ce scriam. În timp ce scriam, am putut vedea conducerea lui Dumnezeu, iar unele principii îmi erau chiar mai clare decât atunci când avuseserăm părtășie despre ele. Am experimentat că, atunci când îți dedici inima datoriei tale, Dumnezeu te va lumina și te va conduce.

Acum, îndeplineam datoria de supraveghetoare de peste un an. Îndatoririle surorii care fusese inițial partenera mea au fost realocate, așa că sora Li Yue a venit să lucreze cu mine. Li Yue fusese anterior lidera mea de echipă când făceam îndatoriri legate de creația grafică. M-am gândit la cât de slabă fusesem înainte și la cum mă înțelegea Li Yue. Ce avea să creadă despre mine când aveam să lucrăm împreună de data aceasta? Mi-am dat seama că nu ar trebui să-mi iau în considerare mândria. Indiferent ce deficiențe avusesem anterior sau ce neajunsuri s-ar fi dezvăluit în perioada actuală de colaborare, trebuia să le înfrunt cu calm. Ulterior, am luat inițiativa de a-i prezenta lui Li Yue fluxul de lucru și, când discutam despre muncă, am luat și eu inițiativa de a-mi exprima opiniile. În această perioadă, când Li Yue și cu mine nu eram de acord, îmi exprimam pur și simplu ideile. Unele dintre opiniile mele au fost adoptate, iar altele nu au fost potrivite. Indiferent dacă au fost acceptate sau nu, am putut înțelege unele principii prin părtășie. Într-o zi, Li Yue a spus: „Când lucram împreună înainte, nu exprimai nicio opinie și doar îți făceai treaba. Acum, când ne revedem, văd că te-ai schimbat mult față de atunci.” Auzind-o spunând asta, am fost destul de mișcată. Fără conducerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi putut niciodată să mă eliberez de chinul sentimentelor de inferioritate și nu aș fi putut niciodată să-mi fac datoria la fel de activ cum o fac acum. Toate acestea sunt rezultate obținute prin cuvintele lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!