În 2017, am ocupat o poziție de lider. Răspundeam de lucrarea câtorva biserici. Am observat că toți liderii acelor biserici erau credincioși mai vechi decât mine. Sora Gao și sora Sun fuseseră lideri mulți ani și, în trecut, lucraserăm împreună la adunări, așa că știau ce să aștepte de la mine. Sora Yuan, un lider de la altă biserică, mă udase imediat ce-am acceptat lucrarea lui Dumnezeu. Pe atunci nu știam nimic, dar când aveam probleme, m-ajuta cu părtășie despre adevăr. Mă-ntreceau și-n experiența de muncă și-n vechimea credinței. Credeam că, dacă-ncerc să le conduc munca și-i ajut să-și rezolve problemele, doar mă voi face de rușine. Totuși, am știut c-această însărcinare era înălțarea lui Dumnezeu. N-o puteam refuza doar pentru a-mi salva imaginea și păstra statutul. Trebuia s-accept și s-ascult.

Le-am cerut liderilor de biserică să ne adunăm pentru a mă familiariza cu bisericile. De obicei, scriu scrisori foarte repede, dar nu și când i-am scris sorei Gao. Am scris și rescris acele câteva rânduri, recitindu-le de multe ori. Mă-ngrijoram că nu mă exprimasem clar și că mă va desconsidera. Când a sosit momentul adunării, am fost și mai neliniștită. Îmi vâjâia capul de gânduri: Am ținut împreună adunări, lucrând în echipă și dacă n-am părtășie bună sau nu pot să le rezolv problemele, ce vor crede despre mine? Oare vor spune: „Cine ești tu să ții întruniri și să rezolvi probleme cu statura ta?” Categoric, trebuie s-am părtășie de calitate, ca să le arăt că sunt capabilă de această slujbă. Încercând să par calmă, am început să mă implic în munca lor. Am notat toate problemele apărute și-am căutat cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva. Dar fiind foarte neliniștită, am rămas fără idei după ce-am avut părtășie o vreme. Chiar atunci, am observat că sora Gao avea o expresie gravă pe chip. Mi-am spus: „O fi din cauză că nu le-am rezolvat problemele cu părtășia mea?” Încercând să-mi revin, m-am forțat să-mi continuu părtășia. În timp ce vorbeam, le urmăream expresiile, ca să văd dacă nu-și pierdeau răbdarea. Îmi zvâcnea inima la fiecare schimbare a fizionomiei lor. Spre finalul adunării, toți au tăcut, eu fiind singura care vorbeam. Am simțit că timpul s-a oprit în loc – adunarea progresa cu pași de melc. Într-un final, s-a terminat și-am plecat acasă complet epuizată. Eram ca după o zi de muncă istovitoare. Voiam doar să m-odihnesc, dar mi-am amintit că programasem o adunare a doua zi cu sora Yuan și alte surori. Dacă vor avea probleme pe care nu pot să le rezolv, ce vor crede despre mine? Nu, trebuia să mă pregătesc din timp. Am început să citesc raportul lor despre lucrarea bisericii, dar am adormit repede. M-am trezit doar la ora 21, tresărind. Mi-am spus: „E ciudat. De obicei nu mi se face somn atât de devreme.” M-am rugat înaintea lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, această datorie mă solicită enorm. Mă tem că liderii mă vor desconsidera dacă n-am părtășie bună. Mă simt foarte constrânsă și nu știu cum să trec prin situația asta. Te rog, luminează-mă și-ndrumă-mă să mă cunosc.”

Apoi, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii corupți suferă din cauza unei probleme comune: atunci când nu au statut, când sunt frați și surori de rând, nu își dau aere când interacționează sau vorbesc cu cineva și nici nu adoptă un anumit stil sau ton în vorbirea lor; sunt pur și simplu obișnuiți și normali și nu au nevoie să pară altfel decât sunt. Ei nu simt nicio presiune psihologică și pot avea părtășie deschisă și din inimă. Sunt abordabili și este ușor de interacționat cu ei; ceilalți simt că aceștia sunt oameni foarte buni. Totuși, de îndată ce dobândesc statut, devin tari și puternici, de parcă nimeni nu poate ajunge la ei; simt că sunt demni de respect, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt lideri. Cred că liderii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie puțin mai semeți decât oamenii obișnuiți, să aibă o statură mai înaltă și să poată să-și asume mai multe responsabilități; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, liderii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se sacrifice mai mult și să poată rezista oricărei ispite. Ei chiar cred că liderii nu pot plânge, indiferent câți dintre membrii familiei lor ar putea muri și că, dacă e să plângă, trebuie să plângă în taină, astfel încât nimeni să nu poată vedea în ei neajunsuri, defecte sau slăbiciuni. Chiar consideră că liderii nu pot lăsa pe nimeni să afle dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul Dumnezeul lor, Domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei – când se pun între aceste limite și pun în scenă acest gen de teatru – n-au devenit ei îndrăgostiți de statut?” („Ca să-și resolve propria fire coruptă, omul trebuie să aibă o cale specifică de practicare” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit clar starea mea din acel moment. Era obositor și chinuitor să țin acele adunări pentru că eram prea concentrată pe prestigiu și statut. Înainte să fi fost aleasă lider, eram dezinvoltă la adunările cu sora Gao și celelalte surori. Aveam părtășie cât înțelegeam și știam că nimeni nu mă va desconsidera dacă e superficială, nefiind de mult credincioasă. Și totuși, având îndatoriri de lider și o poziție mai înaltă decât ei, am simțit că mă vor desconsidera dacă n-am părtășie bună și nu le pot rezolva problemele. M-am dat peste cap să m-arăt și să m-afirm la adunări, ca să fiu apreciată și demnă de acest post. N-aveam multă experiență practică, dar nu voiam să-mi recunosc neajunsurile. Mergeam orbește înainte. M-am urcat pe un piedestal, crezând că liderii trebuie s-aibă o anumită statură și să fie mai buni decât ceilalți în toate privințele. Mi-am ascuns toate defectele și lipsurile, n-am căutat fățiș ce n-am înțeles, pretinzând că-nțeleg, de teamă să nu fiu desconsiderată. Mi-am produs această suferință pentru c-am fost prea fascinată de statut. Dumnezeu mi-a dat șansa să mă instruiesc, onorându-mă cu această poziție de lider, permițându-mi s-am părtășie și să rezolv probleme. Și totuși, nu m-am gândit deloc cum să-mi îndeplinesc bine îndatoririle și să-i ajut pe ceilalți cu problemele lor. În schimb, am făcut din datoria mea o ocazie de a mă promova și a fi apreciată. Ba chiar mi-am făcut o imagine falsă și i-am înșelat pe ceilalți. N-am avut nici pic de rațiune – am fost foarte nerușinată. M-am rugat înaintea lui Dumnezeu, căindu-mă și cerându-I să mă-ndrume să renunț la reputație și statut.

Apoi, am citit un fragment din cuvintele Lui: „Unii cred întotdeauna că atunci când oamenii au statut, ar trebui să se comporte mai mult ca oficialii, că alții îi vor lua în serios și îi vor respecta doar dacă vorbesc într-un anumit fel. Dacă ești capabil să-ți dai seama că acest mod de a gândi este greșit, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să întorci spatele lucrurilor trupești. Nu merge pe acea cale. Când ai gânduri ca acestea, trebuie să ieși din acea stare și să nu-ți permiți să te blochezi în ea. Odată ce rămâi blocat în ea și acele gânduri și puncte de vedere prind contur în tine, te vei deghiza, te vei împacheta, incredibil de strâns, astfel încât nimeni să nu poată să vadă în tine sau să-și dea seama ce este în inima și mintea ta. Vei vorbi cu alții ca din spatele unei măști. Ei nu vor putea să-ți vadă inima. Ar trebui să înveți să-i lași pe ceilalți să vadă ce este în inima ta, să ai încredere în oameni și să te apropii de ei. Ar trebui să te îndepărtezi de predilecțiile fizice – și nu este absolut nimic în neregulă cu asta; și aceasta e o cale viabilă. Indiferent ce ți se întâmplă, trebuie mai întâi să reflectezi asupra problemelor din propria gândire. Dacă înclinația ta încă este să afișezi vreo fațadă sau să te prefaci, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu cât de repede poți: «O, Dumnezeule! Vreau să mă deghizez din nou și sunt pe cale să mă dedau încă o dată uneltirilor și înșelăciunilor. Ce diavol sunt! Te fac să mă detești atât de mult! În prezent sunt foarte de dezgustat de mine. Te rog să mă disciplinezi, să-mi faci reproșuri și să mă pedepsești». Trebuie să te rogi și să-ți aduci atitudinea în lumină. Aceasta implică modul în care practici. Ce aspect al omenirii vizează această practică? Vizează gândurile, ideile și intențiile pe care oamenii le-au dezvăluit cu privire la o problemă, precum și calea pe care merg și direcția pe care o apucă. Adică, atunci când te gândești să te prefaci, bizuie-te pe Dumnezeu să le descoperi, să le analizezi atent și să le ții în frâu. Când le analizezi și le ții sub control în acest fel, nu vei mai avea probleme în ceea ce faci, deoarece firea ta coruptă se va fi frustrat, iar tu nu vei mai ieși în evidență” („Ca să-și resolve propria fire coruptă, omul trebuie să aibă o cale specifică de practicare” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Aceste cuvinte mi-au dat și o cale a practicii. Chiar dac-am fost aleasă lider, statura mea nu se schimbase și nu însemna c-am înțeles brusc toate adevărurile și c-am putut pătrunde tot și rezolva orice problemă. Trebuia să fac față lipsurilor mele – dacă nu puteam rezolva o problemă, trebuia să recunosc sincer că n-am înțeles. Apoi, puteam să caut adevărul cu ceilalți, pentru a rezolva problema. La o adunare ulterioară, liderii bisericii au vorbit despre problemele întâlnite în părtășie. Am fost puțin îngrijorată. Dacă nu eram în stare să le rezolv problemele, mă vor desconsidera? Așadar, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu să-mi îndrepte atitudinea și să-mi permită să-mi înfrunt cu calm propriile lipsuri. Chiar dacă-mi vedeau adevărata capacitate și mă desconsiderau, tot trebuia să practic adevărul. Era în ordine cât timp ne rezolvam problemele și munca progresa bine. După aceea, am avut părtășie doar cât am înțeles și dacă nu reușeam să rezolv ceva, le spuneam fraților și surorilor și căutam o rezolvare împreună. Am fost foarte ușurată practicând așa. Treptat, n-am mai depins atât de mult de imagine și statut și am fost mult mai relaxată la adunări. L-am simțit deseori pe Dumnezeu luminându-mă și îndrumându-mă și-am putut să identific probleme și să găsesc soluții în cuvintele lui Dumnezeu. M-am simțit împăcată făcându-mi așa datoria.

Ulterior, s-au întâmplat câteva lucruri care m-au făcut să reflectez asupra mea și mai profund. În 2019, am preluat o datorie de editare la biserică. Am organizat un grup de studiu al principiilor relevante, cu frați și surori de la câteva biserici. Nu mai organizasem niciodată un grup de studiu atât de mare și m-am simțit foarte tensionată – de parcă aveam o piatră pe inimă. Mă temeam că-mi pierd imaginea dacă n-am părtășie clară. Liderul grupului mi-a cerut să particip activ la părtășia despre un viitor grup de studiu. Am simțit o strângere de inimă – nu era o adunare mică, cu o mână de oameni. Dacă nu puteam avea părtășie clară în fața atâtor frați și surori? Ce vor crede despre mine? Se vor întreba cum de cineva de calibrul meu se ocupă de editare? Deveneam tot mai neliniștită când mă gândeam la asta. Înainte de adunare, am citit de multe ori principiile. Mi-am bătut capul, încercând să găsesc cel mai clar și organizat mod de-a avea părtășie. M-am rugat încontinuu lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi aducă pace și liniște în suflet. Dar când a-nceput adunarea, tot neliniștită am fost. Număram încontinuu minutele până la părtășia mea. Nu eram deloc în măsură să meditez la principii. Chiar nu știu cum am trecut de acea adunare. Am simțit o presiune enormă – nu voiam s-organizez un astfel de grup. Mi-am spus: „Ar trebui s-anulez grupul de studiu și să le cer tuturor să studieze împreună. Astfel, scap de grija că nu voi avea părtășie bună și că mă voi face de rușine.” I-am spus liderului că grupul de studiu în forma actuală nu e eficient. Până la urmă, a fost anulat. Nimeni nu și-a dat seama de intențiile mele demne de dispreț, dar Dumnezeu mă vedea. Mai târziu, Dumnezeu mi-a rânduit un scenariu. O soră m-a întrebat de mai multe ori: „De ce nu organizezi un grup de studiu în care să parcurgem principiile?” A mai spus și că i-ar plăcea să participe. Auzind-o spunând asta, m-am simțit puțin vinovată. Mă ocupam de munca de editare a bisericii. Datoria mea era să-i conduc în studierea principiilor. Dar eu am anulat grupul de studiu ca să-mi salvez imaginea și să-mi păstrez statutul, fără să mă gândesc deloc la nevoile celorlalți sau la lucrarea bisericii. Nu le făceam rău fraților și surorilor? Am fost foarte egoistă și josnică!

Mai târziu, am văzut un fragment emoționant din cuvintele lui Dumnezeu în care-i expune pe antihriști. Punând atâta importanță pe statut și reputație, îmi dezvăluiam, de fapt, propria fire de antihrist. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Prețuirea antihriștilor față de statutul și prestigiul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea și esența lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce face un antihrist, prima sa considerație este propriul statut și prestigiu, nimic altceva. Pentru un antihrist, statutul și prestigiul sunt viața sa și scopul său de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu prestigiul meu? Oare această acțiune îmi va da prestigiu? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu s-ar strădui așa” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Comparându-mă cu aceste cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că obsesia mea recentă pentru reputație și statut era o manifestare a firii mele de antihrist. În timp ce organizam grupul de studiu, m-am temut că n-am înțeles bine principiile și că voi fi desconsiderată dacă n-am părtășie bună. Înainte de întrunire, am citit principiile de multe ori, chinuindu-mă să găsesc cel mai bun mod de-a mă exprima. Toată această strădanie n-a fost pentru a înțelege adevărul și principiile, pentru a-i învăța pe ceilalți ceva practic și util, ci pentru a-mi crea o imagine de „profesionist capabil” și-a câștiga admirația celorlalți. Am pus mult prea mult accent pe reputație și statut și am privit adunările ca pe o ocazie de a-mi clădi reputația. Știam că era un mod eficient de studiu, dar mă temeam să nu-mi pierd imaginea și nu mi-am îndeplinit îndatoririle, ba chiar am găsit scuze pentru a anula grupul de studiu. Mi-am petrecut tot timpul gândindu-mă cum să nu-mi pierd imaginea și cum să câștig admirația celorlalți. Prioritatea mea a fost beneficiul personal. Însărcinarea lui Dumnezeu n-a avut loc în inima mea și nu m-am gândit la cea mai bună conduită pentru frații și surorile mele, pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Cât de egoist și josnic! Chiar dacă din afară n-am făcut niciun rău evident, de antihrist, în esență, firea mea se reducea la asta. Mergeam pe calea unui antihrist. Dac-aș avea un statut real, sigur m-aș comporta ca unul, perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu pentru a-mi satisface interesele. Aș sfârși prin a face mult rău și a fi eliminată de Dumnezeu. Odată ce realizasem toate astea, mi-a fost foarte frică și am regretat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Satana m-a corupt profund. Mereu caut să-mi păstrez reputația și statutul și n-am fost devotată, nici responsabilă în datoria mea. Dumnezeule, nu mai vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta – vreau să mă căiesc! Te rog, luminează-mă și-ndrumă-mă!”

În căutarea mea, am găsit un video cu cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să vă deschideți este primul pas spre intrarea în adevăr și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. A face acest pas înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să ascunzi nimic, să faci vreo modificare sau să folosești vreun truc de dragul propriei reputații, al respectului de sine și al statutului, iar acest lucru se aplică și oricărei greșeli pe care ai făcut-o; o astfel de lucrare fără rost nu este necesară. Dacă nu faci asta, atunci vei trăi ușor și fără a fi obosit, și complet în lumină. Numai astfel de oameni pot câștiga lauda lui Dumnezeu” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am văzut că Dumnezeu speră să practicăm adevărul și să fim sinceri. Dac-avem neajunsuri, lipsuri sau exprimări ale corupției, trebuie să fim sinceri în legătură cu ele. N-ar trebui să ne ascundem de ceilalți sau de Dumnezeu, ci să ne supunem vorbele și faptele judecății Lui. Numai așa putem obține slava Lui. Adevărul e că, oricât m-aș preface, nu pot să-mi schimb statura. Chiar dacă pot să-i păcălesc pe frați și surori să m-aprecieze, pe Dumnezeu nu pot. Ar trebui să mă supun total judecății Lui și să fiu sinceră.

Mai târziu, am organizat mai multe adunări pentru a studia cu frați și surori de la alte biserici. Am vrut să fie eficiente și de un real ajutor fraților și surorilor mele, așa că de fiecare dată când pregăteam materialele de studiu, mă rugam lui Dumnezeu să mă ghideze. Toate întrebările de care nu eram sigură le discutam împreună cu grupul. La toate adunările anterioare, îmi băteam capul să găsesc moduri de a-i face pe ceilalți să m-admire, sfârșind prin a fi neliniștită și epuizată. Acum nu mai alerg după statut sau salvarea imaginii și mă simt mult mai relaxată și liberă. Am realizat și că e nevoie de cooperarea tuturor pentru ca o adunare să fie eficientă, iar cheia e luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Când am abordat fiecare adunare cu atitudinea corectă, am simțit luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Uneori, când toată lumea venea cu idei în timpul părtășiei, simțeam c-am obținut multe din ea. Prin această experiență, mi-am dat seama cât de nesăbuit e să alergi după statut și prestigiu. Doar mă torturam, iar Dumnezeu detesta că nu-mi făceam datoria. Doar practicând conform cuvintelor Lui, căutând să fiu o creatură a Lui, îndeplinindu-mi din inimă datoria, pot să trăiesc fericită și lipsită de griji.