de Lu Ning, China

În luna iunie a anului 2022, biserica noastră se confrunta cu arestări majore efectuate de PCC. Am fost foarte tristă când am aflat că frații și surorile din jurul meu erau arestați unul după altul. Totodată, îmi făceam griji și pentru propria siguranță, gândindu-mă: „Am fost în contact cu câțiva dintre frații și câteva dintre surorile care au fost arestați. Am făcut chiar și îndatoriri cu unii dintre ei și am mers în aceeași mașină. Dacă poliția verifică imaginile CCTV, atunci nu există nicio cale să evit implicarea. Sufăr de lupus, iar picioarele îmi sunt umflate. Dacă aș fi arestată și torturată de polițiști, corpul meu nu ar putea face față sub nicio formă. Mai mult, în închisoare nu aș putea mânca sau dormi bine. Sănătatea mea este oricum atât de precară, încât, chiar dacă polițiștii nu m-ar omorî în bătaie, tot aș muri din cauza bolii în închisoare. Dacă aș muri, mi-aș pierde șansa la mântuire.” Când m-am gândit la acest lucru, inima mi-a fost cuprinsă de frică. Într-o zi, m-am dus să trimit o scrisoare unei conducătoare, sora Zhao Yan. Ea a spus că, în timp ce era plecată, a observat că cineva părea să o urmărească. Mai târziu, a făcut un ocol prin multe locuri diferite, întorcându-se acasă doar atunci când a văzut că a scăpat de acea persoană. Când am auzit asta, m-am cam neliniștit. M-am gândit în sinea mea: „Trebuie să-i duc scrisori de două sau trei ori pe zi. Dacă este urmărită, voi fi implicată?” Am vrut să mă ascund și să nu mai duc scrisori. Cu toate acestea, m-am gândit că, deoarece mediul era atât de ostil, conducătorii nu-și puteau face lucrarea personal. Multe sarcini trebuiau să fie îndeplinite prin scrisori. Dacă scrisorile nu puteau fi duse conducătorilor la timp, lucrarea ar fi fost întârziată. Am întors problema asta pe toate părțile în mintea mea și am decis că trebuie doar să-mi fac curaj și să continui să fac această datorie. Pe lângă faptul că am trimis și am primit scrisori, i-am udat și pe nou-veniți. Un loc de adunare pentru nou-veniți a fost vizitat odată de o soră care a fost arestată. Deoarece nu am putut găsi o familie gazdă potrivită, iar adunările nou-veniților nu puteau fi oprite, după ce am cântărit situația generală, am decis că acest loc de adunare putea fi încă folosit dacă eram atenți la situație. Am continuat să ne adunăm acolo. Cu toate acestea, mă îngrijoram că, dacă poliția afla despre acest loc de adunare, ar putea veni să ne aresteze în orice moment. Când ne adunam, nu-mi puteam potoli inima. La momentul respectiv, unii nou-veniți erau ocupați cu serviciul, iar alții erau persecutați de familiile lor. Nu am reflectat asupra modului în care puteam avea părtășie pentru a îndrepta starea nou-veniților. Când mergeam la adunări, doar făceam lucrurile mecanic, fără niciun entuziasm. Treptat, au încetat să se adune regulat. Mai târziu, mi-am dat seama că propria mea stare era incorectă și am căutat adevărul pentru a-mi rezolva propriile probleme.

În timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când Îmi încep oficial lucrarea, toți oamenii se mișcă odată cu Mine, astfel încât oamenii din tot universul au grijă să fie în pas cu Mine, întregul univers este într-o stare de «forfotă veselă», iar omul este îndemnat înainte de Mine. În consecință, însuși marele balaur roșu este împins de către Mine într-o stare de frenezie și năuceală, servește lucrarea Mea și, chiar dacă nu este dispus, nu-și poate urma dorințele și nu are de ales decât «să se supună orchestrărilor Mele». În toate planurile Mele, marele balaur roșu este contrastul Meu, inamicul Meu, dar și servitorul Meu; ca atare, nu i-am ușurat niciodată «însărcinările». Așadar, ultima etapă a lucrării întrupării Mele se încheie în casa acestuia – asta este mai propice pentru ca marele balaur roșu să-Mi facă un serviciu cum se cuvine prin care îl voi cuceri și Îmi voi încheia planul. Pe măsură ce Îmi fac lucrarea, toți îngerii Mi se alătură în bătălia decisivă și se hotărăsc să-Mi satisfacă intențiile în etapa finală, astfel încât oamenii de pe pământ se predau în fața Mea la fel ca îngerii, nu vor deloc să Mă trădeze și nu fac nimic să se răzvrătească împotriva Mea. Aceasta este dinamica lucrării Mele în univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 29). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că marele balaur roșu este un obiect care prestează servicii pentru lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește persecuția marelui balaur roșu pentru a servi la dezvăluirea a tot felul de oameni. Se va dezvălui cine este neghina și cine este grâul. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu și care au credință adevărată în El sunt capabili să continue să-și facă datoria indiferent de mediul cu care se confruntă sau de cât de periculos este acesta. Oamenii care nu cred cu adevărat în Dumnezeu vor fi timorați și vor da înapoi când se vor confrunta cu arestarea și persecuția. Am văzut că, atunci când mă confruntam cu un mediu periculos, nici măcar nu voiam să-mi fac datoria din cauza șovăielii și a fricii și voiam mereu să mă ascund. Singurul lucru pe care îl luam în considerare era siguranța personală. Nu luam deloc în considerare lucrarea bisericii. Eram superficială chiar și atunci când îi udam pe nou-veniți. Oare prin comportamentul meu nu-L trădam pe Dumnezeu? Dacă aș continua în acest mod, nu aș fi eu oare o pleavă care trebuie vânturată?

Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El ține în mâinile sale toate lucrurile și evenimentele. Oricât de violent este Satana, nu îndrăznește să acționeze intenționat, fără permisiunea lui Dumnezeu. M-am gândit la experiența lui Iov. Când Satana a făcut un rămășag cu Dumnezeu, El nu i-a permis Satanei să-i ia viața lui Iov, așa că Satana nu a îndrăznit să acționeze în acel mod. El acționează în limitele permise de Dumnezeu și nu îndrăznește să le depășească nici măcar cu un milimetru. Am văzut că nu am înțeles suveranitatea lui Dumnezeu. Simțeam în permanență că nu voi fi arestată dacă mă ascund acasă, dar că eram în pericol de a fi arestată dacă lucram în afara casei. Când trebuia să duc mai multe scrisori într-o zi sau să merg să-i ud pe nou-veniți, inima mea se împotrivea. Simțeam că, făcând mereu acest lucru, riscam să fiu urmărită de poliție și apoi arestată. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, chiar dacă treceam zilnic pe sub tot felul de camere de supraveghere, poliția nu ar putea să mă aresteze fără permisiunea lui Dumnezeu. M-am gândit la experiența unei surori. Poliția o oprise la un punct de control și era pe cale să o aresteze. Părea că nu avea nicio cale de scăpare, dar ea s-a strecurat ușor pe sub nasul lor. Crezusem în Dumnezeu mulți ani, dar nu aveam o înțelegere reală a atotputerniciei, suveranității și autorității Lui. Când m-am confruntat cu un mediu periculos, am vrut să mă eschivez și să mă ascund pentru a mă proteja, asemenea unei broaște țestoase care se retrage în carapacea ei. Aveam prea puțină credință! În timp ce reflectam asupra cuvintelor lui Dumnezeu, starea mea s-a îmbunătățit întrucâtva. Mai târziu, când m-am dus din nou să duc scrisori, nu m-am mai simțit la fel de speriată. Voiam doar să duc scrisorile cât mai repede posibil, astfel încât lucrarea bisericii să nu fie întârziată. Când mă simțeam timorată în timp ce mergeam să-i ud pe nou-veniți, mă rugam conștient lui Dumnezeu și Îi ceream să-mi protejeze inima, ca aceasta să se poată liniști. În inima mea, m-am concentrat pe reflectarea asupra cuvintelor lui Dumnezeu, combinându-le cu problemele nou-veniților în părtășia mea. Nou-veniții au spus cu toții că au câștigat ceva din adunări; au reușit să se adune din nou în mod regulat.

Mai târziu, am reflectat asupra mea. De ce luam mereu în considerare doar propria siguranță de îndată ce mă confruntam cu un mediu periculos? Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În mediul din China continentală, este posibil să eviți să-ți asumi riscuri și să te asiguri că nu se va întâmpla nimic rău în timp ce-ți faci datoria? Nici cea mai precaută persoană nu poate garanta asta, însă precauția este necesară. Să fii bine pregătit dinainte va îmbunătăți puțin situația și poate ajuta la reducerea la minimum a pierderilor când ceva merge prost. Dacă nu există nicio pregătire, pierderile vor fi substanțiale. Puteți vedea clar diferența dintre aceste două situații? Prin urmare, indiferent dacă are legătură cu întrunirile sau cu îndeplinirea oricărui fel de datorie, cel mai bine este să fii precaut și e necesar să iei anumite măsuri de precauție. Când o persoană loială își îndeplinește datoria, poate gândi puțin mai cuprinzător și mai amănunțit. Vrea să rânduiască aceste lucruri atât cât poate de bine, astfel încât, dacă un lucru merge prost, pierderile să fie reduse la minimum. Simte că trebuie să obțină acest rezultat. O persoană lipsită de loialitate nu ține cont de aceste lucruri. Crede că ele nu contează și nu le tratează ca pe responsabilitatea sau datoria ei. Când ceva merge prost, nu se simte deloc vinovată. Aceasta este o manifestare a unei lipse de loialitate. Antihriștii nu dau deloc dovadă de loialitate față de Dumnezeu. Când li se repartizează lucrări, le acceptă destul de bucuroși și fac câteva declarații frumoase, dar când vine pericolul, ei fug cel mai repede; sunt primii care fug, primii care scapă. Asta arată că egoismul și josnicia lor sunt deosebit de grave. Nu au deloc simțul răspunderii sau al loialității. Când înfruntă o problemă, știu numai cum să fugă și să se ascundă și se gândesc numai cum să se protejeze pe sine, fără să țină cont niciodată de responsabilitățile sau îndatoririle lor. Pentru siguranța personală, antihriștii își arată în mod constant natura egoistă și josnică. Nu pun pe primul loc lucrarea casei lui Dumnezeu sau propriile îndatoriri, cu atât mai puțin interesele casei lui Dumnezeu. În schimb, pun pe primul loc propria siguranță” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun cum antihriștii sunt deosebit de egoiști și de detestabili. Indiferent de situațiile cu care se confruntă, ei nu iau în considerare decât beneficiul personal. În special, când se confruntă cu un mediu periculos, de îndată ce există cel mai mic indiciu de pericol, primul lucru pe care îl iau în considerare este siguranța personală. Nu iau câtuși de puțin în considerare dacă lucrarea bisericii va fi distrusă. Am văzut că firea pe care o dezvăluisem era aceeași cu a unui antihrist. De data aceasta, mulți frați și multe surori fuseseră arestați. Primul lucru la care m-am gândit a fost că fusesem în contact cu oamenii care fuseseră arestați, așa că exista un pericol potențial pentru siguranța mea. Când conducătorii au rânduit să duc scrisori, mă temeam că o să fiu arestată și omorâtă în bătaie de polițiști. Atunci, în viitor nu aș avea un final bun sau o destinație bună. Simțeam că mă pun în pericol de moarte făcând această datorie: implica prea mult risc. Așa că am vrut să o resping. Mai târziu, deși părea că mă supun, mă forțam să o fac. De îndată ce apărea cel mai mic indiciu de pericol, deveneam șovăielnică și speriată și voiam mereu să mă ascund. Eram pe deplin conștientă că udarea nou-veniților făcea parte din datoria mea. Cu toate acestea, din cauza șovăielii și a fricii, nu am reușit să-mi liniștesc inima și să particip la adunări cu nou-veniții. Aceasta însemna că problemele nou-veniților nu puteau fi rezolvate și că trăiau în negativitate, nefiind dispuși să participe la adunări. De fiecare dată, mă gândeam la propria mea siguranță și cum să mă protejez. Am neglijat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților mei și a surorilor mele. Chiar nu aveam umanitate! Eram atât de egoistă și de detestabilă! În adâncul inimii mele, mă simțeam plină de remușcări. Eram dispusă să renunț la beneficiul personal și să-mi îndeplinesc datoria, fie că eram sau nu arestată. Când m-am gândit la asta, inima mea a fost mult mai liniștită.

Mai târziu, am tot auzit știri despre frați și despre surori care erau arestați și inima mi s-a încordat din nou. Unul dintre frații care au fost arestați știa despre câteva locuri de adunare. Chiar îl dusesem la un loc de adunare cu câteva zile înainte și nu eram sigură dacă fusesem văzută și urmărită. Simțeam că aș putea fi arestată în orice moment. Dacă eram arestată, chiar dacă nu eram omorâtă în bătaie, aș muri în închisoare din cauza bolii. Am devenit din ce în ce mai speriată pe măsură ce mă gândeam la asta și am vrut să mă ascund din nou. Dar apoi mi-a venit alt gând: „Dacă plec, ce se va întâmpla cu lucrarea de aici? Nu pot trăi într-un mod egoist și detestabil, ca un antihrist. Nu pot ignora lucrarea bisericii pentru a mă proteja.” Deși aparent îmi făceam datoria, în inima mea, eram încă șovăielnică și speriată. Odată, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În China continentală, aleșii lui Dumnezeu au experimentat cu toții reprimarea și arestările marelui balaur roșu și, de asemenea, au experimentat unele ispite. Indiferent de câte ori au fost slabi și au eșuat, toți cei care sunt capabili să urmărească adevărul au crescut treptat în statură și au avut intrare în viață. Dacă se vor confrunta din nou cu mediile și ispitele pe care le-au experimentat în trecut, vor avea o oarecare credință. Dacă într-o zi experiența lor îi aduce în punctul în care nu le este frică de moarte și pot vedea clar că viața și moartea oamenilor sunt într-adevăr în mâinile lui Dumnezeu și sunt orchestrate și rânduite de Dumnezeu, nu înseamnă asta că le-a crescut credința? La fel ca în epoca Vechiului Testament ‒ de ce nu l-au mușcat leii pe Daniel când a fost aruncat în groapa cu lei? Pentru că avea credință că Dumnezeu nu le-a permis leilor să îl muște. Atunci, ce gândea Daniel în inima sa? El nu s-a plâns de Dumnezeu. În inima lui, el a spus: «Dumnezeu m-a aruncat în groapa cu lei. Și eu și leii suntem creații. Dacă Dumnezeu le permite să mă mănânce, atunci este timpul să mor. Dacă Dumnezeu nu le permite, leii nu mă vor mânca. Acest lucru dovedește că eu ar trebui să trăiesc încă în mâinile lui Dumnezeu și că durata mea de viață nu s-a încheiat încă și că nu ar trebui să mor. Acest lucru este determinat de Creator.» Când Daniel s-a confruntat cu această problemă, în primul rând, el nu a negat numele lui Dumnezeu; în al doilea rând, el nu a avut nicio suspiciune față de ceea ce a făcut Dumnezeu, nu a emis judecăți cu privire la acest lucru și nu l-a condamnat sau nu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a fost capabil să se supună rânduielilor lui Dumnezeu. Satana a fost astfel învins și umilit. Așadar, care au fost acțiunile și manifestările lui Daniel? Ele au fost mărturie. Doar atunci când ai o astfel de statură vei întâmpina astfel de încercări. Să spunem că nu ți-e frică, iar leii nu îndrăznesc să te mănânce, chiar dacă Dumnezeu te pune în groapa cu lei; atunci, acest lucru dovedește că ai credință adevărată și că ai pornit pe calea de a fi desăvârșit. Creșterea în viață este exact așa. A fi aruncat în groapa cu lei este, de asemenea, o încercare, la fel ca bogăția imensă a lui Iov, care i-a fost luată. Care a fost manifestarea lui Iov? (Supunere.) De ce a fost el capabil să se supună? Pentru că Iov nu avea îndoieli cu privire la ceea ce făcea Dumnezeu. Fie că Dumnezeu dădea recompense sau lua, pentru Iov era în regulă. Chiar dacă Dumnezeu dădea într-o zi și lua în ziua următoare, Iov tot se supunea. Oricum ar fi acționat Dumnezeu, era în regulă pentru Iov; el putea să-L lase pe Dumnezeu să orchestreze așa cum dorea El și să se supună lui Dumnezeu. El era compatibil cu Dumnezeu. Indiferent cum acționa Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu se juca cu el, el tot se putea supune. […] Credința adevărată conține supunere adevărată, iar supunerea adevărată dă naștere la credință adevărată. Dacă ai credință adevărată și poți obține supunere adevărată, ce încercare te poate învinge? Ce mediu te poate învinge? Niciunul nu te poate învinge. Chiar dacă ești aruncat în groapa cu lei, aceștia nu vor îndrăzni să te mănânce. Nu este acesta un lucru bun? (Ba da.)” (Părtășia lui Dumnezeu). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, dacă crezi în Dumnezeu în China, o țară atee, nu poți evita arestarea și persecuția. Cu toate acestea, indiferent cât de periculos este mediul, dacă îți poți pune viața în primejdie, fără frică de moarte, aceasta înseamnă că ai o credință autentică în Dumnezeu. Este exact ca în cazul lui Daniel. El credea în suveranitatea lui Dumnezeu și avea credință în El. Când a fost aruncat în groapa cu lei, nu s-a plâns lui Dumnezeu. Fie că trăia sau murea, s-a lăsat la mila orchestrării lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să trăim această persecuție și aceste necazuri pentru ca, prin aceasta, adevărata noastră credință în El să poată fi desăvârșită. Ar trebui să fiu ca Daniel și să-mi pun viața sau moartea în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu permitea să fiu arestată de poliție, atunci aveam să mă supun rânduielilor Lui. Dacă Dumnezeu nu permitea să fiu arestată, eram dispusă să îmi îndeplinesc datoria bine.

Mai târziu, am auzit un imn bisericesc, care m-a emoționat cu adevărat.

Urmându-L pe Hristos, nu mă voi întoarce niciodată, nici măcar în fața morții

Fiul Omului din zilele de pe urmă exprimă adevărul, trezind nenumărate inimi. Văd că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, așa că Îl urmez. Satana, marele balaur roșu, îi asuprește și îi arestează cu frenezie pe aleșii lui Dumnezeu. Cei care Îl urmează pe Hristos și își fac îndatoririle o fac cu riscul vieții lor. Poate că într-o zi voi fi arestat și persecutat pentru că aduc mărturie pentru Dumnezeu. În inima mea, înțeleg clar că aceasta este persecuție de dragul dreptății. Poate că într-o zi voi fi arestat și închis pentru predicarea Evangheliei. Aceasta este suferința pe care Dumnezeu a poruncit-o pentru cei care Îl urmează. Nu știu cât timp voi mai putea merge pe această cale a predicării Evangheliei, dar atât timp cât voi trăi, voi propovădui cuvintele lui Dumnezeu și voi aduce mărturie pentru Hristos. Mă consum doar pentru a urmări adevărul și a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu. În această viață, a-L urma pe Hristos și a aduce mărturie pentru El îmi umple inima de mândrie. Chiar dacă nu pot vedea ziua în care se va realiza Împărăția, a putea aduce mărturie și a-l umili pe Satana astăzi este suficient. Dumnezeu este cu mine în persecuție și necaz; El este sprijinul meu. Poate că viața mea va dispărea ca un foc de artificii trecător, dar a muri ca martir pentru Dumnezeu înseamnă a aduce o mărturie răsunătoare. Mi-am oferit puterea mea neînsemnată pentru răspândirea Evangheliei Împărăției. Nu am nicio plângere și niciun regret. A putea să aduc mărturie pentru Dumnezeu înseamnă că viața mea nu a fost în zadar. Aceasta este porunca lui Dumnezeu și Îi aduc laudă și slavă.

[…]

– Urmați Mielul și cântați cântări noi

Am ascultat acest cântec de mai multe ori. Am fost inspirată, dar și rușinată. Frații mei și surorile mele erau pregătiți să își sacrifice viețile pentru a predica Evanghelia și a aduce mărturie lui Dumnezeu. Chiar dacă sfârșeau martirizați, ei rămâneau fermi în mărturia lor. În schimb, eu m-am confruntat doar cu câteva posibile amenințări la adresa siguranței mele – niciuna legată de sacrificarea vieții mele. Dar chiar și așa, m-am speriat atât de tare, încât nu am mai vrut să-mi fac îndatoririle. Eram neînsemnată în comparație cu acești frați și aceste surori. Mi-a păsat prea mult de pielea mea! M-am gândit la discipolii din Epoca Harului, care au suferit atât de multă persecuție pentru a da mărturie despre lucrarea Domnului Isus. Cu toate acestea, nu au încetat niciodată să predice Evanghelia sau să-I aducă mărturie lui Dumnezeu pentru că se temeau de moarte. În cele din urmă, au fost martirizați pentru Dumnezeu. Deși trupul lor a murit, sufletele lor nu au pierit; au trăit în alt fel. Mărturia lor a primit aprobarea lui Dumnezeu și morțile lor au fost valoroase și semnificative. În schimb, oamenii care erau șovăielnici, speriați și care se gândeau doar să-și salveze propria piele s-au transformat în iude și L-au trădat pe Dumnezeu pentru a-și păstra propriile vieți. Deși au trăit o vreme, spiritele, sufletele și trupurile lor au fost, în cele din urmă, distruse pe vecie. După ce am înțeles acest lucru, nu am mai fost timorată și constrânsă de moarte. Dacă, într-o zi, chiar eram arestată, ar fi o mărturie pe care ar trebui să o dau. Aș prefera să mor decât să mă transform într-o iudă și să-L trădez pe Dumnezeu. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce îți cere Dumnezeu, trebuie doar să lucrezi în acea direcție cu toată puterea ta și sper că vei fi capabil să îți îndeplinești loialitatea față de Dumnezeu înaintea Lui în aceste zile de pe urmă. Atât timp cât vei putea vedea zâmbetul mulțumit al lui Dumnezeu când stă pe tronul Lui, chiar dacă acest moment este clipa stabilită a morții tale, ar trebui să poți să râzi și să zâmbești în timp ce închizi ochii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 41). Indiferent de mediul cu care mă confrunt, sunt o ființă creată și ar trebui să-mi fac datoria bine. Trebuie să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria bine chiar dacă îmi dau viața pentru asta. Mai târziu, mi-am făcut datoria în mod normal. Am anunțat în grabă familiile gazdă că fratele care fusese arestat trecuse pe acolo, astfel încât să se poată muta. Niciun alt frate și nicio altă soră nu au fost implicați din această cauză. Când unii frați și unele surori au fost într-o stare proastă pentru că se temeau să nu fie arestați, i-am căutat și am avut părtășie cu ei. Pe măsură ce tot mai mulți oameni au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, conducătorii mi-au cerut să-i ud pe acești nou-veniți. Am cooperat activ.

Prin această experiență, am dobândit o oarecare înțelegere a autorității lui Dumnezeu și a naturii mele satanice egoiste și detestabile. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic din adâncul inimii mele!