de Gao Jiaqi, China

În iulie 2023, abia devenisem conducătoare în biserică. Pe 13 august, m-am întors la familia mea gazdă după ce mi-am terminat lucrarea. De îndată ce am deschis ușa, scena care m-a întâmpinat m-a făcut să tresar de șoc. Înăuntru, totul fusese răscolit, era într-o harababură colosală, iar luminile din bucătărie și din sufragerie fuseseră lăsate aprinse. Deodată, mi-am dat seama: „O, nu! S-a întâmplat ceva! E posibil ca sora care-mi este parteneră, predicatoarea Sun Fei, și sora care ne găzduiește să fi fost arestate.” Am intrat în grabă în dormitor și am văzut că și această cameră fusese întoarsă cu susul în jos. Nu m-am putut abține să nu încep să mă neliniștesc: „Dacă polițiștii au instalat o cameră de supraveghere în casă, când mă vor vedea venind aici, vor ști că fac o datorie importantă. Cu siguranță vor veni și mă vor aresta.” Panicată, am împachetat în grabă câteva haine și am plecat. M-am dus la o altă casă de găzduire. În acea noapte, m-am zvârcolit și m-am foit, nereușind să dorm. Mi-am zis în sinea mea: „Surorile care au fost arestate cunosc detalii despre personalul mai multor biserici și, de asemenea, despre casa în care sunt păstrate cărțile. Mai mult, în computerele lor se află informații despre identitatea fraților și a surorilor. Dacă nu au avut timp să închidă computerele, aceste informații ar fi putut ajunge în mâinile poliției și mai mulți frați și mai multe surori ar putea fi arestați. Acum, consecințele trebuie gestionate cât mai curând posibil. Mai întâi, trebuie să-i anunț pe frații și pe surorile a căror siguranță e pusă în pericol că trebuie să se ascundă rapid, iar apoi să mut cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu.” Dar apoi m-am gândit că trebuia să ies în public și să mă descurc singură cu toate aceste consecințe, fără ca măcar să am pe cineva cu care să discut despre asta. Nu îndeplineam această datorie de foarte mult timp și nu înțelegeam și nu pricepeam multe sarcini. Cum aveam să mă ocup de consecințe? Când m-am gândit la aceste dificultăți reale, mi s-a părut că un bolovan îmi strivește inima; m-am simțit cu adevărat ținută în frâu. M-am și speriat puțin. Mi-era teamă că poliția urma să verifice imaginile de pe camerele de supraveghere, să mă descopere și să mă aresteze. Dacă eram arestată și nu puteam face față torturii poliției, Îl trădam pe Dumnezeu și deveneam o iudă, atunci, după ce muream, aveam să fiu aruncată în iad și pedepsită. Credeam în Dumnezeu de un deceniu și nu voiam ca finalul meu să fie așa. Voiam să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit și să văd ziua în care Dumnezeu va fi preamărit. În fața acestor dificultăți reale și a tot necunoscutului din viitor, am trăit în neliniște și panică, petrecând astfel o noapte lungă.

A doua zi, o altă predicatoare, Li Xue, mi-a spus că predicatoarea Sun Fei și sora care-mi era parteneră fuseseră, într-adevăr, arestate. Când am auzit această veste, am știut că protecția din partea lui Dumnezeu mă ajutase să scap de această nenorocire. Altfel, aș fi fost una dintre cele arestate. Totuși, de îndată ce m-am gândit că trebuia să mut cărțile, m-am speriat puțin în inima mea: „Dacă oamenii care au fost arestați se transformă în iude și trădează casa în care sunt păstrate cărțile, oare mergând acolo n-aș intra direct în gura lupului? În trecut, unii oameni care au fost arestați s-au transformat în iude. Unii au semnat «Cele trei declarații» și L-au trădat pe Dumnezeu. Au fost însemnați cu semnul fiarei. Toți crezuseră în Dumnezeu de mai mult timp decât mine. Dacă n-au putut rămâne fermi când au fost arestați, cum aș putea eu să sper că o voi face? Dacă sunt arestată și-L trădez pe Dumnezeu, devenind o iudă, atunci nu voi avea nicio șansă de a primi mântuirea. Nu voi fi crezut în van în toți acești ani?” Când m-am gândit la asta, m-am simțit șovăielnică și nu am îndrăznit să merg. Dar apoi m-am gândit: „Acum, sunt singura care cunoaște casa unde sunt păstrate cărțile. Dacă nu mă duc să transfer cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și poliția le confiscă, atunci conștiința mea nu va fi niciodată împăcată pentru tot restul vieții mele, iar eu voi trăi cu regrete, vinovăție și reproșuri până în ziua în care voi muri.” Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Felul în care tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu și că ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat. Chiar dacă o persoană trebuie să își sacrifice propria viață, tot trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că însărcinarea dată de El omului reprezintă responsabilitatea și misiunea omului. Omul e obligat să nu-și refuze responsabilitatea de a înfrunta vitejește medii periculoase, de a-și oferi loialitatea și de a proteja cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Totuși, eu nu-mi tratasem datoria cu loialitate. Eram singura persoană care știa despre casa în care erau depozitate cărțile. Trebuia să transfer de acolo cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu cât mai curând posibil, dar, pentru a mă proteja, nu fusesem dispusă să mă ocup de consecințe, chiar dacă riscam ca poliția să ia cărțile. Comportamentul meu constituia o trădare a lui Dumnezeu. Ce fărâmă de conștiință și de rațiune mai aveam? Atunci când se confrunta cu un mediu periculos, o persoană cu adevărat înzestrată cu rațiune și conștiință era capabilă să-și asume răspunderea pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și facă bine datoria. Dacă nu îndrăzneam să mă duc și să transfer cărțile pentru că mă temeam de moarte și mă agățam de viață, iar acest lucru făcea ca acele cărți să cadă în mâinile marelui balaur roșu, aveam să fiu o păcătoasă condamnată de-a lungul veacurilor, o persoană care merita să fie blestemată, și chiar mai jalnică decât Iuda. În acel moment, mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ar trebui să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta; altfel, Îmi voi aduce mânia asupra ta, iar cu mâna Mea voi… Atunci, vei răbda suferințe mentale interminabile. Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să renunți la tot și să Mă urmezi cu toată puterea ta, și să fii gata să plătești orice preț. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Ține minte! Totul cuprinde intențiile Mele bune și este supus scrutinului Meu. Poți să-Mi urmezi cuvântul în tot ce spui și faci? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că biserica suferă arestările și persecuțiile din partea PCC cu permisiunea lui Dumnezeu, că trebuie să avem credință că Dumnezeu este cu noi și că apariția acestui tip de mediu este menită să ne testeze. Acum, că biserica devenise ținta arestărilor, datoria mea era să gestionez bine consecințele și să protejez cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Era o responsabilitate și o obligație pe care ar trebui să o îndeplinesc. Nu puteam trăi într-o stare de șovăială; trebuia să am credința că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că, în acea perioadă, pur și simplu se întâmplase să ies să mă ocup de ceva și că surorile mele fuseseră arestate a doua zi. Numai datorită suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu scăpasem de arestare și fusesem capabilă să rămân și să mă ocup de consecințe. Când mi-am dat seama de lucrul acesta, am avut credință și am simțit o explozie de energie în inima mea. M-am gândit: „De Dumnezeu depinde dacă astăzi sunt sau nu arestată când transfer cărțile. Totul este în mâinile lui Dumnezeu. Acum e o cursă contracronometru. Nu pot să amân nici măcar o secundă. Cu cât cărțile sunt transferate mai repede, cu atât mai curând sunt în siguranță. Altfel, poliția poate să le confiște în orice moment.” După aceea, am discutat problema cu surorile mele și ne-am despărțit ca să acționăm. În drum spre casa de unde trebuia să transfer cărțile, m-am rugat neîncetat. Nu am îndrăznit să-mi las inima să-L părăsească pe Dumnezeu nici măcar o secundă. Mulțumită ocrotirii din partea lui Dumnezeu, am transferat cărțile de acolo. După vreo două săptămâni, am auzit că poliția venise să percheziționeze casa, dar nu găsise nimic. Când am auzit această veste, m-am bucurat foarte mult. Dacă poliția ar fi confiscat cărțile, aș fi regretat toată viața. Ar fi fost o fărădelege veșnică!

În dimineața zilei de 3 septembrie, Li Xue a venit și mi-a mai adus niște vești. A spus că, în urmă cu două zile, o altă persoană fusese arestată și devenise o iudă, trădând locațiile caselor unde biserica păstra cărțile. Și informațiile despre casa unde abia mutasem cărțile fuseseră vândute. Cărțile trebuiau transferate din nou, urgent. Când am auzit aceste vești am fost uluită și n-am știut ce să fac. Nu m-am putut abține să nu mă neliniștesc: „Chiar e un dezastru după altul! Acum trebuie să mut urgent cărțile; altfel, când iuda va aduce poliția la ușă, va fi prea târziu.” Dar apoi m-am gândit: „Acea iudă a vândut deja informațiile despre casele unde biserica păstrează cărțile. Pur și simplu nu știu pe la care case a trecut poliția deja și pe la care nu. Dacă dau peste poliție acum, când transfer cărțile, nu voi putea să scap nici dacă aș vrea. Dacă sunt arestată și poliția află că sunt conducătoare, cu siguranță nu mă va lăsa să scap ușor. Când se va întâmpla asta și nu voi putea rezista torturii și voi deveni o iudă, nu voi avea deloc un final bun sau o destinație bună.” Când m-am gândit la asta, n-am mai îndrăznit să mă duc și să transfer cărțile. Când am avut acest gând, mi-am făcut reproșuri în inimă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, în fața acestui mediu neașteptat, mă simt timorată în inima mea. Mi-e teamă că, dacă sunt arestată, nu pot rezista torturii și Te trădez, atunci nu voi avea un final bun sau o destinație bună. Acum, cărțile conținând cuvintele Tale sunt în pericol și trebuie transferate, dar eu sunt egoistă și detestabilă și mă gândesc la propria cale de ieșire. Chiar nu am conștiință sau rațiune! Dragă Dumnezeule, fie ca Tu să-mi dai credință și putere ca să Te mulțumesc în ceea ce privește această chestiune.” După aceea, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să-și dea viața pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Aveam prea puțină credință în Dumnezeu. De fiecare dată când aveam de-a face cu un mediu periculos, nu țineam cont decât de interesele trupului; mă îngrijoram că, dacă eram arestată, nu puteam rezista torturii și-L trădam pe Dumnezeu, devenind o iudă, îmi pierdeam șansa la mântuire. Nu mă gândeam cum să-mi protejez frații și surorile și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și cum să protejez interesele casei lui Dumnezeu. Am văzut că gândurile mele erau prea detestabile și dezgustătoare și că nu înțelegeam deloc atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu. M-am gândit și la șovăirea din inima mea ultima dată când am transferat cărțile și cum cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj și, în cele din urmă, am transferat cărțile de acolo în siguranță. Nu după mult timp, poliția s-a dus la casa unde fuseseră păstrate cărțile. Am văzut că, fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu îndrăznește să depășească limita nici măcar cu jumătate de pas și că Dumnezeu ține în mâinile Sale toate persoanele, evenimentele și lucrurile. Când mi-am dat seama de asta, am avut credința să gestionez consecințele.

În acea seară, m-am gândit la ceea ce dezvăluisem în această perioadă și am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În mediul din China continentală, este posibil să eviți să-ți asumi riscuri și să te asiguri că nu se va întâmpla nimic rău în timp ce-ți faci datoria? Nici cea mai precaută persoană nu poate garanta asta, însă precauția este necesară. Să fii bine pregătit dinainte va îmbunătăți puțin situația și poate ajuta la reducerea la minimum a pierderilor când ceva merge prost. Dacă nu există nicio pregătire, pierderile vor fi substanțiale. Puteți vedea clar diferența dintre aceste două situații? Prin urmare, indiferent dacă are legătură cu întrunirile sau cu îndeplinirea oricărui fel de datorie, cel mai bine este să fii precaut și e necesar să iei anumite măsuri de precauție. Când o persoană loială își îndeplinește datoria, poate gândi puțin mai cuprinzător și mai amănunțit. Vrea să rânduiască aceste lucruri atât cât poate de bine, astfel încât, dacă un lucru merge prost, pierderile să fie reduse la minimum. Simte că trebuie să obțină acest rezultat. O persoană lipsită de loialitate nu ține cont de aceste lucruri. Crede că ele nu contează și nu le tratează ca pe responsabilitatea sau datoria ei. Când ceva merge prost, nu se simte deloc vinovată. Aceasta este o manifestare a unei lipse de loialitate. Antihriștii nu dau deloc dovadă de loialitate față de Dumnezeu. Când li se repartizează lucrări, le acceptă destul de bucuroși și fac câteva declarații frumoase, dar când vine pericolul, ei fug cel mai repede; sunt primii care fug, primii care scapă. Asta arată că egoismul și josnicia lor sunt deosebit de grave. Nu au deloc simțul răspunderii sau al loialității. Când înfruntă o problemă, știu numai cum să fugă și să se ascundă și se gândesc numai cum să se protejeze pe sine, fără să țină cont niciodată de responsabilitățile sau îndatoririle lor. Pentru siguranța personală, antihriștii își arată în mod constant natura egoistă și josnică. Nu pun pe primul loc lucrarea casei lui Dumnezeu sau propriile îndatoriri, cu atât mai puțin interesele casei lui Dumnezeu. În schimb, pun pe primul loc propria siguranță” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune faptul că, atunci când antihriștii au statut, inimile lor sunt pline de bucurie, își prețuiesc statutul și se bucură de el. Când însă le ceri să-și asume un risc, se ascund sau fug cu prima ocazie posibilă pentru a-și proteja siguranța, fără să dea dovadă de nicio urmă de loialitate față de datoria lor și uitând complet de interesele casei lui Dumnezeu. Sunt extrem de egoiști și detestabili. Nu cumva tocmai această stare dezvăluisem eu? Dumnezeu mă binecuvântase să îndeplinesc datoria de conducătoare și îmi oferise o oportunitate să mă instruiesc. Dumnezeu spera să fiu loială și supusă în datoria mea. Dar, în calitate de conducătoare, când cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu erau în pericolul de a fi confiscate de poliție, iar eu trebuia să protejez interesele casei lui Dumnezeu și să-mi demonstrez loialitatea, primul lucru la care m-am gândit nu a fost cum să transfer cărțile pentru a minimaliza pierderile. În schimb, mi-a fost teamă că, dacă eram arestată, nu puteam rezista torturii și deveneam o iudă, trădându-L pe Dumnezeu, atunci nu urma să am un final bun sau o destinație bună. Așa că m-am retras. Am dat dovadă de vreo urmă de conștiință sau de rațiune? Eram exact la fel ca antihriștii expuși de Dumnezeu: extrem de egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate. Am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu practici adevărul niciodată și dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci finalul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate echivalează cu o multitudine de fapte rele; și, astfel, finalul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit frică în inima mea. Deși credeam în Dumnezeu și, aparent, îmi făceam datoria, în momentul critic, nu am protejat lucrarea bisericii și nu am dat dovadă de nicio loialitate față de Dumnezeu. Cum mai puteam fi totuși mântuită? Nu mai voiam să trăiesc bazându-mă pe firea mea egoistă, detestabilă și coruptă. Nu voiam să fiu o broască țestoasă care se ascundea în carapacea ei, protejându-mi siguranța. Voi proteja interesele bisericii atât timp cât voi avea de trăit.

De asemenea, am reflectat asupra faptului că motivul pentru care eram timorată și speriată era acela că mă temeam că, dacă eram arestată, nu puteam rezista torturii și deveneam o iudă, atunci nu urma să am un final bun sau o destinație bună. Căutând, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu are rânduieli pentru fiecare dintre cei care-L urmăresc. Fiecare dintre ei are un mediu, pregătit pentru el de Dumnezeu, în care să-și facă datoria, și are harul și favoarea lui Dumnezeu de care se poate bucura. De asemenea, are circumstanțe speciale, pe care Dumnezeu le pregătește pentru el, și trebuie să treacă prin multă suferință – nici vorbă de drumul lin pe care și-l închipuie oamenii. În afară de asta, dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. […] Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. […] Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: «Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?» De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că principala cauză a fricii mele de a fi arestată și a eșecului de a rezista torturii, devenind o iudă, era faptul că îmi prețuiam prea mult viața. Deși recunoșteam verbal că viața unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu, inima mea nu credea cu adevărat acest lucru, așa c-am vrut să scap când am avut de-a face cu medii periculoase. De fapt, fie că sunt sau nu arestată, cât de mult sunt torturată și dacă sunt bătută până la moarte, totul este în cadrul suveranității lui Dumnezeu: trebuie să mă supun și să accept totul. M-am gândit la discipolii Domnului Isus. Unii și-au găsit moartea fiind târâți de cai, iar alții au fost răstigniți cu capul în jos. Au îndurat tot felul de torturi, dar, până la moarte, I-au fost loiali lui Dumnezeu și au rămas fermi în mărturia lor pentru El. Nu se temeau de moarte și tratau propovăduirea Evangheliei Domnului ca pe propria responsabilitate și misiune. Au fost capabili să renunțe la tot pentru Dumnezeu și să nu se gândească la viața sau la moartea lor. M-am gândit și la faptul că unii frați și unele surori au fost arestați, dar au fost în stare să se roage lui Dumnezeu ca să se supună și au experimentat acest mediu bazându-se pe El, văzând conducerea și îndrumarea lui Dumnezeu. Unii s-au rugat lui Dumnezeu când au fost torturați până în punctul în care nu au mai putut suporta; sufletul le-a părăsit temporar corpul, iar carnea nu a mai putut simți durerea. Unii au fost arestați și, cu toate că trupul le-a fost torturat până la moarte, au câștigat aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, cei care au fost dezvăluiți ca iude atunci când au fost arestați au vândut interesele casei lui Dumnezeu și L-au trădat pe Dumnezeu pentru că-și prețuiau viața și voiau să se apere. Deși trăiesc în trup, în ochii lui Dumnezeu, ei sunt deja morți. Sunt cadavre umblătoare, care au primit pedeapsa veșnică. Așa cum a spus Domnul Isus: „Oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). M-am gândit la cum voiam constant să mă apăr și nu protejam lucrarea bisericii, trădându-L pe Dumnezeu în momentul critic. Oare natura comportamentului meu nu era aceeași cu a unei iude? În timp ce meditam la cuvintele lui Dumnezeu, am pătruns oarecum problema morții și n-am mai fost îngrijorată și temătoare că aveam să fiu arestată. Am avut credință că totul este în mâinile lui Dumnezeu și am fost dornică să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale. Apoi, am depus toate eforturile pentru a gestiona consecințele.

Seara, am aflat că mai mulți frați și mai multe surori fuseseră arestați. Am văzut că mediul se înrăutățea din ce în ce mai mult și că trebuia să mă grăbesc și să transfer cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Nu mai era timp să contactez alte biserici, iar inima îmi ardea de neliniște. Mi-am amintit dintr-o dată că oamenii care fuseseră arestați și care se transformaseră în iude nu știau de casa mea. Dacă aș fi luat cărțile acasă, cel puțin pentru moment ar fi fost în siguranță, iar apoi aș fi putut să contactez alte biserici și să le transfer la un adăpost. A doua zi, am mutat cărțile în casa mea. Apoi, ne-am bazat pe Dumnezeu pentru a transfera cărțile în siguranță, iar inima mea, care fusese ca pe ace, s-a calmat oarecum.

Gândindu-mă la experiențele mele din această perioadă, am văzut atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a propriilor firi corupte, egoiste și detestabile. Totodată, am înțeles și sensul și valoarea morții, iar inima mea s-a eliberat. Faptul că am putut dobândi această experiență și această înțelegere s-a datorat harului lui Dumnezeu.