Transformarea unui actor

august 29, 2020

de Dong Wei, Transformarea unui actor

Dumnezeu Atotputernic spune: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția, să se comporte conștient și să păzească grijuliu ceea ce i-a fost încredințat de către Creator. Și omul nu trebuie să se abată sau să facă lucruri dincolo de aria capacităților sale sau să facă lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să încerce să fie măreț sau excepțional sau deasupra altora, nici să caute să devină Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau excepțional e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească(„Cuvântul Se arată în trup”).

În mai 2016, jucam într-un film pentru Biserică. Am fost atât de onorată că am ocazia să-mi aduc contribuția la filmele Bisericii, să ajut la transmiterea cuvintelor lui Dumnezeu și să fiu martoră pentru lucrarea Sa în acel fel, astfel încât cei care tânjesc după Dumnezeu să-I poată auzi glasul și să fie mântuiți. Când am primit rolul principal într-un film de scurtmetraj la audițiile căruia participasem, am fost atât de fericită. Era primul meu rol principal. Am știut că, dacă făceam o treabă bună, ceilalți aveau să mă aprecieze. Hotărâtă să dau ce-i mai bun, mi-am suflecat mânecile și m-am apucat de lucru. Când întâmpinam dificultăți cu o replică, puneam un actor experimentat să o rostească, iar apoi îl imitam. Când mișcările mele erau nepotrivite, puneam pe altcineva să-mi arate cum se face, iar apoi exersam încontinuu. Uneori, stăteam toată noaptea, fără să mă simt obosită. Am lucrat din greu la asta, apoi, niște frați și surori mi-au spus, după avanpremieră: „Ai făcut o treabă minunată în acel film.” Asta mi-a hrănit, cu adevărat, vanitatea. Mă simțeam aproape de parcă aș fi fost faimoasă, de parcă devenisem o celebritate. Dar am fost surprinsă când regizorul mi-a spus că trebuie filmat din nou, din diferite motive. Am fost atât de devastată! „Filmat din nou? Acum sunt figurantă într-un alt film evanghelic. Dacă scenariul filmului de scurtmetraj este editat și orarele se suprapun, voi mai fi capabilă să joc rolul principal?” Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce toți mi-au admirat performanța, eu aș fi singura potrivită pentru rol. După câteva zile, am aflat că scenariul fusese revizuit, dar nu m-a chemat nimeni să filmez. Stăteam ca pe ghimpi. În fiecare dimineață, din clipa în care deschideam ochii, îmi verificam mesajele pe telefon, sperând că cineva mi-a scris să merg pe platou. Dar, totodată, mă temeam că voi deschide telefonul și voi citi că au ales pe altcineva. Eram stresată de fiecare dată când primeam un mesaj, de teamă că aveam să pierd rolul principal. Pe parcursul acelor câteva zile, nu m-am putut concentra la nimic din ce făceam și nu puteam fi atentă la filmul în care jucam la acel moment. Pur și simplu nu mai puteam aștepta și nu-mi păsa cum evolua filmul evanghelic. Am contactat managerul de echipă al filmului de scurtmetraj spunându-i că îmi pot face timp pentru el. Dar, câteva zile mai târziu, mi-a spus că o alesese pe sora Zhao în rolul principal, pentru ca filmul evanghelic în care jucam să nu fie ținut în loc. M-am simțit foarte nedreptățită. M-am dedicat întru totul acelui rol și am sacrificat atât de mult timp pentru acel film. De ce îmi fusese luat, când scenariul revizuit era chiar în fața ochilor mei? Pur și simplu, nu mă puteam resemna. M-am ascuns în baie și am plâns. Apoi, mi-a venit în minte un gând teribil: „Dacă sora Zhao nu ar putea juca rolul, atunci aș avea o șansă...” Știam că e greșit să gândesc așa, dar nu mă puteam abține. Mă simțeam groaznic. Au terminat de filmat din nou în timp record și toată lumea a spus că era mai bun de această dată. Conducătorul a spus că era mai realist și plin de îndrumarea lui Dumnezeu și voia să învățăm toți lucruri din el. Nu m-am putut abține să nu mă plâng în sinea mea: „De ce filmarea lor a mers atât de bine, dar atunci când am filmat eu au fost probleme? De ce nu au putut coordona programele în așa fel încât să joc în el?” Eram atât de invidioasă și furioasă pe sora Zhao. Nu voiam să o văd. Mă simțeam de parcă îmi furase faima. Eram atât de chinuită de renume și statut, încât mă sufocam. Mă simțeam groaznic. Mă rugam la Dumnezeu în fiecare zi, implorându-L pentru ajutor, ca să pot depăși durerea și frustrarea.

Într-o zi, în slujbele mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a emoționat și m-a făcut să mă întristez. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Imediat ce este vorba de funcție, renume sau reputație, inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să iasă în evidență, să fie faimos și recunoscut. Nimeni nu este dispus să cedeze, mereu dorindu-și în schimb să se certe – deși cearta este stânjenitoare și nepermisă în casa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fără ceartă, tot nu ești mulțumit. Când vezi că cineva se remarcă, simți invidie și ură și acest lucru este nedrept. «De ce nu pot să mă remarc? De ce se remarcă mereu altcineva și mie nu-mi vine niciodată rândul?» Atunci ai ceva resentimente. Încerci să le reprimi, dar nu poți. Te rogi lui Dumnezeu și te simți mai bine puțin timp, dar apoi, când întâlnești din nou acest gen de situație, nu o poți depăși. Nu arată asta statură imatură? Nu este căderea unei persoane în aceste stări o capcană? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni. […] Dacă vrei să schimbi acest tip de stare și să nu fii controlat de aceste lucruri, atunci trebuie să le dai întâi deoparte și să renunți la ele. Dacă nu, cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât obții mai puțin, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin util. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Nu-ți poți îndeplini bine datoria într-o astfel de stare, așadar vei fi treptat eliminat(„Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos”) Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit întru totul starea. Voisem să-mi fac un renume și să fiu o stea încă de când am preluat datoria de actor. Odată ce am primit rolul principal în acel scurtmetraj, am vrut doar să devin faimoasă, așa că nu m-am plâns niciodată, indiferent cât de dificile deveneau lucrurile. Când am aflat că se va filma din nou, m-am temut că aveam să-mi pierd rolul și am trăit într-o stare de teamă și anxietate. Nu mai puneam suflet în datoria mea. Când mi-am ratat șansa de a juca rolul acela și visul meu de a fi faimoasă a dispărut, pur și simplu nu am putut accepta și L-am învinuit atât pe Dumnezeu, cât și pe om. Am fost invidioasă pe înlocuitoarea mea și, în mine, s-au născut gânduri rele. Am sperat ca ea să nu poată face filmul, pentru ca eu să fiu din nou în rolul principal. Toată lumea a fost mulțumită când a doua filmare a fost un succes, dar eu doar m-am necăjit din această cauză și am devenit chiar mai invidioasă și mai indignată. Nu îmi făceam datoria pentru a fi atentă la voia lui Dumnezeu și a fi mărturie pentru El, ci voiam doar să fiu faimoasă și iubită de toată lumea. Eram dispusă să țin pe loc chiar și filmările, doar pentru ca eu să joc rolul principal. Nu aveam pic de venerație față de Dumnezeu. Până când cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-mi dau seama cât de dezgustătoare fusesem, totul pentru a obține faimă și profit. Eram complet lipsită de umanitate și asta L-a dezgustat pe Dumnezeu. Dacă nu mă căiam, știam că aveam să fiu respinsă și eliminată de El.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Emoțiile omenirii sunt egoiste și aparțin lumii întunericului. Ele nu există de dragul liberului arbitru, cu atât mai puțin de dragul planului lui Dumnezeu, astfel că, despre om și Dumnezeu nu se poate niciodată vorbi împreună. Dumnezeu este mereu suveran și pururi onorabil, în timp ce omul este pururi ignobil, pururi lipsit de valoare. Aceasta pentru că Dumnezeu face pururi sacrificii și Se devotează omenirii; omul, însă, pururi ia și se străduie doar pentru sine. Dumnezeu își dă pururi osteneala pentru supraviețuirea omenirii, însă omul nu contribuie niciodată cu nimic de dragul luminii sau al dreptății. Chiar dacă omul face un efort o perioadă, acesta este atât de slab încât nu poate rezista nici măcar unei singure lovituri, fiindcă efortul omului este întotdeauna pentru el însuși, iar nu pentru alții. Omul este întotdeauna egoist, în timp ce Dumnezeu este pururi altruist. Dumnezeu este sursa a tot ceea ce este just, bun și frumos, pe când omul este cel care urmează și dă dovadă de toată urâțenia și răul. Dumnezeu nu-Și va schimba niciodată esența de neprihănire și frumusețe, însă omul este perfect capabil, în orice moment și în orice situație, să trădeze neprihănirea și să se abată departe de Dumnezeu(„Cuvântul Se arată în trup”). Citirea acestor cuvinte de la Dumnezeu m-a supărat foarte tare. Am văzut cât de egoistă și îngrozitoare am fost, prin natura mea. Bucuriile și necazurile mele au fost mereu doar pentru mine. Îmi doream foarte mult ca filmarea să meargă prost, numai pentru că eu nu puteam juca în film. Speram să nu fie difuzat. Chiar și când un conducător ne-a cerut să învățăm ceva din el, eu nici nu m-am deranjat să îl vizionez. Inima lui Dumnezeu se umple de bucurie atunci când Biserica scoate un film bun, deoarece adevărurile părtășite în fiecare film îi pot ajuta pe cei care caută adevărata cale să găsească drumul potrivit și să-și rezolve problemele. Pot aduce lumină celor aflați în întuneric. Acesta este un lucru pozitiv. Pe Dumnezeu Îl încântă lucrurile pozitive. Eu nu puteam iubi aceleași lucruri ca Dumnezeu. Uram tot ceea ce iubea El și iubeam tot ceea ce ura El. Atunci nu mă împotriveam lui Dumnezeu? Măcar puteam fi considerată o credincioasă? În mod clar, eram o necredincioasă, un diavol ascuns în casa lui Dumnezeu! Uram faptul că eram atât de dezgustătoare și am spus această rugăciune: „O, Dumnezeule, am greșit. Am vrut să-Ți împiedic lucrarea, pentru a deveni faimoasă. Sunt atât de rebelă. Vreau să mă căiesc, să încetez să mai caut faima și atenția. Vreau să mă supun planului Tău și să-mi fac bine datoria.” Mai târziu, am citit câteva cuvinte de la Dumnezeu care vorbeau despre starea mea și am înțeles că datoria noastră este o responsabilitate pe care o avem. Nu este pentru a ne da în spectacol sau pentru a ne satisface propriile ambiții sălbatice, ci pentru a ne aminti să fim umili și să trudim pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Indiferent dacă Biserica îmi atribuie un rol principal sau unul de figurant, eu trebuie să dau ce-i mai bun, să ajut la răspândirea mesajului lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Să realizez toate acestea a fost foarte eliberator pentru mine. Am fost la audiții pentru mai multe roluri principale în filmele Bisericii, dar nu am primit niciunul, însă am tratat acest lucru corect și mi-am jucat bine rolul.

Nu după mult timp, am fost aleasă pentru un alt rol principal într-un film al Bisericii. Am fost atât de recunoscătoare și mi-am promis să nu caut faima și să îmi joc rolul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Odată ce am primit scenariul, m-am apucat direct de treabă analizând personajul și învățându-mi replicile. Apoi, frații și surorile m-au pus să probez niște costume și să defilez în ele. Văzându-i pe toți adunându-se în jurul meu, m-am simțit ca și cum aș fi fost pe un piedestal. M-am gândit: „Să fiu în rolul principal este cu adevărat special. Dacă mă descurc bine cu acest rol, mă vor recunoaște și mai mulți oameni și mă vor admira.” La gândul acesta, mi-am dat seama imediat că începeam din nou să urmăresc renumele și statutul, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă lepăd de gândurile mele egoiste. Dar, din moment ce nu am înțeles esența problemei, tot nu am putut să încetez să îmi imaginez cum ar fi să fiu o celebritate. În același timp, eram foarte îngrijorată. Nu prea fusesem în rol principal înainte, așa că aveam lipsuri în abilitățile mele de actorie. Nu știam ce voi face dacă aveam să fiu înlocuită pe motiv că am făcut o treabă de mântuială. Nimeni nu ar mai vrea ca eu să joc vreodată. Trebuia să lucrez din greu ca să învăț elementele de bază, pentru a putea face o treabă grozavă în film. Nu puteam să îmi ratez șansa. Am început să intru zilnic pe internet pentru a căuta materiale și filme din care puteam învăța, trudind să dobândesc mai multă cunoaștere, pentru a fi o protagonistă decentă cât mai repede posibil. Am investit mult efort, dar, după ce am filmat câteva scene, am văzut că sunt departe de personajul meu din film. Nu mă simțeam niciodată autentică în privința felului în care mă exprimam. Regizorul a spus că ochii mei erau lipsiți de viață și expresia mea nu se potrivea scenei. Să aud toate acestea de la el m-a neliniștit foarte mult. Am realizat că mai am multe de învățat și, dacă nu remediam lucrurile imediat, aveam să fiu, cu siguranță, înlocuită. Am încercat să exersez mai din greu, dar, cu cât încercam mai mult, cu atât apăreau mai multe probleme. Am repetat fiecare scenă foarte încet. Când am văzut că ceilalți se uitau la mine și am auzit oftatul regizorului, am simțit o presiune asupra mea și abia mai puteam respira. Într-o zi, regizorul mi-a spus: „Uite, sora Liu este foarte potrivită pentru acest personaj. Observă ce face ea și încearcă să o copiezi.” M-am gândit: „S-a terminat. Pun pariu că regizorul meu gândește că ea ar fi mult mai potrivită pentru acest rol. Dacă nu devin mai bună acum, el îi va redistribui rolul ei, în locul meu. Pur și simplu, nu pot pierde acest rol. Dacă eșuez, toată lumea va ști că nu mă pricep la actorie și atunci cum voi mai primi eu un rol principal? Voi fi doar un personaj secundar și nu voi ajunge niciodată să fiu o celebritate.” Simțeam din ce în ce mai mult că sunt pe cale să pierd tot și nu mă puteam abține să nu mă dau în spectacol pentru regizor. Nu făceam pauză de prânz, ci, în schimb, citeam cărți despre actorie, stăteam în raza vizuală a regizorului și îmi studiam scenariul. Îl urmăream îndeaproape și, atunci când părea fericit, mă simțeam ușurată. Când nu îl puteam citi, începeam să mă întreb dacă nu cumva avea să mă înlocuiască. N-am îndrăznit să-i spun că nu reușeam să intru în pielea personajului, de teamă că mă va redistribui dacă afla ce se întâmpla. Mă îndepărtam tot mai mult de Dumnezeu și sufletul mi se adâncea în întuneric. M-am întărit și am continuat, pur și simplu.

Odată, înainte de a pleca să filmăm o scenă în gară, regizorul mi-a explicat în repetate rânduri scena și m-a pus s-o interpretez. Am înțeles oarecum scena, dar nu am putut surprinde sentimentele personajului. De teamă că regizorul ar putea crede că nu o puteam pricepe, m-am prefăcut că înțeleg. Când am început să filmăm, pur și simplu nu am reușit să încropesc emoțiile potrivite. După două ore și jumătate de filmare, tot nu terminasem câteva scene simple. A mai fost o dată, când am mers să filmăm în parc, iar programul era foarte limitat. M-am gândit că trebuie să trec rapid de acea scenă, dar, cu cât mă străduiam să fac o treabă mai bună, cu atât deveneam mai emoționată. Pur și simplu, nu puteam intra în pielea personajului. Am filmat de la prânz până s-a întunecat fără nici măcar o filmare bună. Toată lumea era dezamăgită, dar neputincioasă. Văzând că nu eram în starea potrivită, regizorul a avut părtășie cu mine, dar eu am căutat nenumărate scuze pentru a scăpa, de teamă să nu-mi pierd rolul, dacă i-aș fi spus adevărul. Pe parcursul acelor câteva zile, m-am simțit nefericită și vinovată de fiecare dată când mă gândeam cum întârziasem atât de mult filmările. Îmi spuneam mereu să mă îndrept, să-mi fac datoria și să încetez să mai urmăresc renumele și statutul. Dar, pur și simplu, nu puteam să o fac. Eram obsedată de felul în care să-mi joc rolul destul de bine încât să nu îl pierd. Până și visele îmi erau numai despre filmare. Eram mereu agitată, iar insomnia mea se agrava tot mai mult. Frații și surorile mă întrebau: „De ce pari atât de diferită în ultima vreme? Pari mereu atât de nefericită.” Îmi era teamă că mă vor desconsidera dacă le spuneam adevărul, așa că nu am vorbit cu nimeni despre asta.

Eram blocată în obsesia mea nesănătoasă pentru faimă și statut. Efectiv, nu puteam înceta să mă gândesc la asta. Mă rugam lui Dumnezeu de mai multe ori pe zi, cerându-I să mă ajute să trec mai repede peste asta. În adunările Bisericii, toată lumea vorbea despre experiențele minunate pe care le aveau, dar eu stăteam acolo, pur și simplu, fără a spune nimic, asemeni unei căprioare în lumina farurilor. Odată, o soră m-a întrebat: „Poți să-ți împărtășești experiențele? Trebuie să ai destul de multe de la toate filmele în care ai jucat.” M-am panicat. Nu știam ce să spun. În acel moment, a trebuit să reflectez asupra mea. Învățasem ceva, în tot acest timp, din actoria în filmele Bisericii? De ce mă simțeam de parcă ieșisem din asta cu mâna goală? Mă axasem numai pe renume și statut, risipind întru totul toate acele ocazii de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu. De ce mă simțeam atât de amorțită? Atunci a fost momentul în care am început să mă urăsc pentru că nu căutasem adevărul. Am venit înaintea lui Dumnezeu, pentru a mă ruga și a mă pocăi.

Mai târziu, am găsit niște cuvinte ale lui Dumnezeu care analizau urmărirea renumelui și statutului, care mi-au dat de gândit. Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei(„Cuvântul Se arată în trup”). Pe măsură ce mă gândeam la asta, am înțeles că Satana se folosea de faimă și câștig pentru a mă controla. Fusesem sub influența Satanei încă de când eram mică. „Fii mereu deasupra celorlalți”, „Omul trebuie să lase în urmă o moștenire puternică” și „Precum copacul trăiește pentru scoarța lui, tot așa omul trăiește pentru obrazul lui”. Filozofiile otrăvitoare ale Satanei obișnuiau să-mi controleze toate gândurile și acțiunile, astfel încât nu mă puteam abține să nu urmăresc renumele și statutul. Credeam că viața merita trăită numai dacă mă știa toată lumea și că toți acei oameni care au devenit celebri și erau admirați de atât de mulți erau singurii care trăiau o viață care merita. Când am preluat datoria de actor în casa lui Dumnezeu, am început să-mi hrănesc visul de a deveni o celebritate, de a deveni faimoasă într-o bună zi. La fiecare șansă care mi se ivea, încercam să îmi arăt chipul pe cameră, bucuroasă să mă epuizez peste măsură. În acel rol principal, dorința mea de a-mi face un renume a ieșit din nou la suprafață. Nevrând să ratez acea șansă, nu întrebam despre lucrurile pe care nu le înțelegeam și nu spuneam nimănui când mă aflam într-o încurcătură. Îmi puneam energia în afișarea unei măști, evaluam împrejurările și țineam socoteala la tot. Mă temeam că ceilalți ar putea vedea că nu sunt capabilă și mi-ar lua rolul principal. Preferam să țin pe loc evoluția filmului decât să renunț la ceea ce-mi doream, să fiu sinceră în părtășie sau să caut adevărul. În timp ce încercam să dobândesc renume și profit, nu am ținut cont de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu mi-am luat în considerare responsabilitatea față de El. Eram atât de egoistă și josnică. Nu îmi făceam datoria. În mod clar, făceam rău! Ce mi-a adus, în cele din urmă, toată acea trudă pentru faimă și statut? Am devenit și mai egoistă, încăpățânată și crudă și mi-am pierdut în întregime demnitatea. Mi-am dat seama că faima este doar o capcană a Satanei, în care căzusem. Când nu erau în joc faima și profitul, încercam cu disperare să le obțin, iar atunci când erau, făceam totul pentru a mă agăța de ele. Pentru faimă și statut, am devenit atât de irațională, mi-am pierdut integritatea și toată etica de bază. M-am împotrivit lui Dumnezeu în repetate rânduri și nu era nimic în inima mea, în afară de suferință. Mi-am dat seama că Satana se folosește de faimă pentru a corupe și înșela oamenii și chiar pentru a-i înghiți și căutarea acestor lucruri poate doar să ne ispitească, să ne corupă și să ne îndepărteze de Dumnezeu. Dacă mergeam în continuare pe acest drum, aveam să trăiesc o viață plină de durere și să pier, în cele din urmă, pentru că m-am împotrivit lui Dumnezeu. Când am realizat toate acestea, am îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. „O, Dumnezeule, nu vreau să mai ascund cine sunt cu adevărat. Chiar dacă frații și surorile mele află adevărul despre minciunile și lăcomia mea și îmi iau rolul principal, trebuie să spun adevărul și să mă căiesc Ție.” La următoarea adunare, m-am destăinuit tuturor cu privire la corupția mea. M-am simțit mult mai relaxată și mai ușurată. Nimeni nu m-a judecat, ci au avut părtășie cu mine despre voia lui Dumnezeu. M-am simțit atât de emoționată.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția, să se comporte conștient și să păzească grijuliu ceea ce i-a fost încredințat de către Creator. Și omul nu trebuie să se abată sau să facă lucruri dincolo de aria capacităților sale sau să facă lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să încerce să fie măreț sau excepțional sau deasupra altora, nici să caute să devină Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau excepțional e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească(„Cuvântul Se arată în trup”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că voia Lui este ca eu să fiu o ființă creată care se ridică la nivelul așteptărilor. În schimb, eu mă împotrivisem în totalitate lui Dumnezeu vrând să fiu o actriță faimoasă. Voiam să fiu o celebritate, să fiu idolatrizată, venerată și adorată. Era exact ca atunci când Satana s-a crezut a fi mai presus decât Dumnezeu. I-am ofensat grav firea și eram pe calea distrugerii. Nu sunt altceva decât o ființă creată, puternic coruptă de Satana, complet nedemnă de laudele și adorația celorlalți. Știam că ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitatea de ființă creată și să-mi fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Încă mai era mult loc pentru îmbunătățiri în actoria mea, dar mi-am promis că nu voi mai căuta faima sau statutul. Aveam să lucrez pentru a mă perfecționa și pentru a mă ține ancorată în datoria mea. Mi-am concentrat toată energia pe actorie și am renunțat să mă gândesc dacă voi deveni sau nu faimoasă. Mi-a devenit ușor să înțeleg personajul și am început să-mi înțeleg și scenele, cât ai clipi. Filmările au mers mult mai repede. În sfârșit, m-am eliberat făcându-mi datoria. Ceilalți mi-au spus că întreaga mea conduită se schimbase. Nu mai eram distrasă și interpretarea mi s-a îmbunătățit. I-am mulțumit necontenit lui Dumnezeu.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat din această experiență a fost înțelegerea faptului că a face ceva pentru casa lui Dumnezeu nu ar trebui niciodată să fie pentru propriile interese, ci pentru a răspândi cuvintele lui Dumnezeu și pentru a fi mărturie. Aceasta este responsabilitatea fiecărei ființe create. Înainte, nu vedeam clar și nu înțelegeam adevărul. Îmi doream lucruri lumești, precum faima și statutul și am fost chinuită de Satana până când aproape nu mai eram umană. De asemenea, am făcut rău lucrării Bisericii. Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu m-au întors de pe drumul greșit și m-au mântuit încă o dată de Satana, aducându-mă înapoi pe calea cea dreaptă. Acum m-am întors în locul meu de drept ca ființă creată și îmi fac bine datoria. Mă simt atât de împăcată. Aceasta a fost mântuirea și iubirea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Ridicându-se în fața eșecului

de Fen Qi, Coreea de Sud Înainte să cred în Dumnezeu, am fost educată de Partidul Comunist Chinez și nu mă gândeam decât cum să devin...