de Chen Na, China

În iulie 2014, am fost aleasă predicatoare. La vremea respectivă, îmi lipsea discernământul și am urmat-o pe sora cu care eram parteneră în raportarea unui conducător de district, ceea ce a cauzat haos în lucrare. Mai târziu, după investigație, s-a dovedit că acel conducător de district era capabil să facă puțină lucrare concretă și că sora mea parteneră a fost cea care căutase în mod intenționat nod în papură pentru a-l ataca și a tulbura lucrarea bisericii. Atunci mi-am dat seama că fusesem indusă în eroare și am simțit că făcusem un mare rău și o fărădelege gravă. Deși biserica mi-a dat totuși ocazia să mă pocăiesc, mă temeam că aveam să comit mai multe fărădelegi și să fiu eliminată. Această teamă m-a făcut să trăiesc într-o stare permanentă de precauție, neputând să schimb direcția. Drept urmare, am fost demisă pentru ineficacitate în îndeplinirea îndatoririlor mele. La momentul respectiv, am simțit că înțelegeam adevărul în mod superficial și că ar fi mai bine să nu slujesc drept conducătoare sau lucrătoare în viitor, pentru că, dacă aș comite fărădelegi grave și aș fi exclusă, nu aș mai avea șansa de a fi mântuită. M-am gândit că ar fi mai prudent să-mi asum îndatoriri obișnuite, la care responsabilitatea pentru eventuale probleme le-ar reveni conducătorilor de biserică și lucrătorilor, iar mântuirea mea nu ar fi în pericol. Nu am căutat adevărul pentru a rezolva această problemă la momentul respectiv.

În octombrie 2023, am fost aleasă conducătoare de district. Am simțit o oarecare teamă, gândindu-mă: „Urmează să supraveghez lucrarea mai multor biserici. Dacă se întâmplă ceva grav? Cum îmi pot asuma răspunderea? Dacă acumulez mai multe fărădelegi, nu îmi va distruge acest lucru speranța de mântuire?” Dar conștiința îmi spunea că, într-o perioadă de necazuri când mulți conducători și lucrători erau arestați, ca membră a bisericii, nu puteam să fiu atât de egoistă și să mă eschivez de la datorie doar pentru a-mi proteja propriile interese. Așa că am decis să cooperez pentru moment, în speranța că apoi avea să fie aleasă o persoană mai potrivită, pentru ca eu să mă pot retrage din acest rol. La scurt timp după aceea, sora Li Yun, care lucrase cu mine, a fost vândută de o iudă și nu a mai putut să vină să își îndeplinească îndatoririle. În consecință, a trebuit să mă ocup singură de multe sarcini. Eram îngrijorată că, dacă nu mă descurc bine, acest lucru ar dăuna lucrării bisericii și m-ar putea determina să comit fărădelegi. În acel moment trebuia să mă ocup de o scrisoare de denunț, dar mă temeam că aș putea să fac greșeli și eventual să fiu trasă la răspundere, mă temeam că ar putea avea un impact asupra perspectivelor și a destinației mele. Așa că i-am spus lui Li Yun că nu știu cum să procedez și am rugat-o să scrie o scrisoare pentru a rezolva problema. Deși m-a încurajat să învăț să mă ocup singură de astfel de sarcini, tot nu am îndrăznit să o fac și am lăsat-o în seama ei. În timpul următoarei colaborări cu Li Yun, m-am ocupat doar de sarcinile în privința cărora mă simțeam sigură pe mine, dar lucrările mai importante și mai dificile i le-am transferat ei. Acest lucru a pus-o sub presiune, iar lucrarea ei nu a dat rezultate bune. În noiembrie 2023, biserica trebuia să aleagă doi conducători noi, iar mie mi s-a solicitat să găzduiesc alegerile. Am crezut că a-i alege și a-i folosi pe oameni înseamnă a-i discerne. Dacă nu reușeam să-i văd cum erau cu adevărat și alegeam persoanele greșite? Anterior, când fusesem predicatoare, alesesem un conducător de biserică greșit, ceea ce întârziase pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Comisesem deja o fărădelege și eram foarte îngrijorată că aveam să aleg din nou persoanele greșite. M-am gândit în sinea mea: „Îmi fac datoria pentru a pregăti fapte bune. Nu pot sfârși cu un istoric plin de fărădelegi.” Doar gândindu-mă la toate acestea, mă simțeam foarte presată și nu puteam dormi noaptea. M-am gândit: „Poate o pot ruga pe Li Yun să se deghizeze și să găzduiască ea alegerile. În acest fel, dacă ceva nu merge bine, va fi responsabilitatea ei și nu va fi vina mea.” Însă știam că siguranța lui Li Yun era în pericol. Dacă venea, putea fi arestată, ceea ce ar fi avut consecințe și mai grave. Mi-am dat seama că nu puteam face asta, așa că pur și simplu trebuia să găzduiesc eu însămi alegerile.

Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea nu era corectă și am început să reflectez asupra mea. De ce îmi era atât de frică să îmi asum responsabilitatea? M-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze pentru a-mi înțelege problemele. După aceea, am dat peste aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Când am citit cuvintele lui Dumnezeu precum „egoiști”, „perfizi” și „este o problemă în umanitatea lor”, m-am simțit profund tulburată și întristată. Mi-am dat seama că într-adevăr aveam aceste trăsături. Deși îmi asumasem rolul de conducătoare, nu duceam cu adevărat povara. Îmi făceam mereu griji că nu voi reuși să fac lucrurile bine și că voi fi trasă la răspundere, temându-mă că, în cazul în care comiteam fărădelegi, aveam să pierd șansa la mântuire. Prin urmare, am preferat să îndeplinesc sarcini care nu implicau asumarea responsabilității și i-am transferat lui Li Yun munca dificilă. Mie îmi revenea în principal sarcina de a mă ocupa de scrisorile de denunț. Deși nu eram familiarizată cu principiile, eram capabilă să cooperez la unele sarcini cu îndrumarea și ajutorul lui Li Yun. Cu toate acestea, mă temeam de responsabilitatea pentru eventuale greșeli în aceste sarcini. Așadar, îmi folosisem lipsa de înțelegere ca o scuză pentru a lăsa lucrarea în seama lui Li Yun. Mai ales în timpul alegerilor pentru biserică, când Li Yun nu a putut să le găzduiască în persoană din cauza riscurilor de securitate, mi-a fost teamă că aș putea să aleg oamenii nepotriviți, să comit fărădelegi și să-mi periclitez propriile perspective. Așa că am vrut ca ea să găzduiască alegerile, fără să țin cont de siguranța ei și de lucrarea generală a bisericii. De fiecare dată când era vorba de chestiuni care implicau asumarea responsabilității, le lăsam în seama altora, temându-mă că, dacă le gestionam prost, ar putea apărea fărădelegi care mi-ar putea afecta perspectivele și destinația. Îmi lipseau loialitatea față de Dumnezeu și responsabilitatea pentru îndatoririle mele. Ce egoistă și detestabilă eram! Exact așa cum expune Dumnezeu: „Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană?” Într-adevăr, exact acest gen de persoană eram. Orice persoană care este loială lui Dumnezeu și are umanitate, când vede că lucrarea bisericii are nevoie de cooperarea oamenilor, ar fi datoare să își asume responsabilitatea și ar căuta adevărurile-principii pentru a-și îndeplini îndatoririle. Dar, ca membră a casei lui Dumnezeu, eu nu ținusem cont de intențiile lui Dumnezeu în datoria mea. Dimpotrivă, mai întâi luasem în considerare cât de serioasă era responsabilitatea pe care aveam să mi-o asum și fusesem excesiv de precaută și circumspectă. Pentru a mă proteja pe mine însămi, trecusem multe sarcini în seama lui Li Yun. Fusesem cu adevărat egoistă și detestabilă! Dacă nu mă schimbam, nu aveam să pot îndeplini bine nicio îndatorire și aveam să ajung să nu fiu bună de nimic. Mi-am spus că nu mai puteam să mă eschivez de la îndatoririle mele. Indiferent dacă înțelegeam sau nu, mai întâi trebuia să le accept, să caut principiile și să fac tot ce puteam pentru a le îndeplini.

La sfârșitul lui decembrie 2023, biserica trebuia să aleagă supraveghetori responsabili cu lucrarea de evanghelizare și cu lucrarea de udare. Iarăși m-am îngrijorat, gândindu-mă: „Atât predicarea evangheliei, cât și udarea nou-veniților sunt sarcini esențiale ale bisericii. Eu nu îi cunosc foarte bine pe membrii bisericii de aici. Dacă aleg oameni nepotriviți și întârzii lucrarea? Cum îmi pot asuma această responsabilitate?” Mi-am dat seama că din nou trăiam într-o stare de precauție și de neînțelegere. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă conducă în înțelegerea problemelor mele. Într-o dimineață, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii adăpostesc aceste lucruri în inimile lor, care toate reprezintă înțelegeri greșite, opoziție, judecată și împotrivire față de Dumnezeu. Le lipsește orice fel de cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu. Ei ajung la astfel de concluzii cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu, cercetând indiscret firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Antihriștii îngroapă aceste lucruri adânc în inimile lor, admonestându-se: «Precauția este mama siguranței; este mai bine să nu ieși în evidență; pasărea care iese din cuib este împușcată; și e singurătate în vârf! În niciun moment, nu fi niciodată acea pasăre care iese din cuib, nu urca niciodată prea sus; cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare.» Ei nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și nu cred că firea Lui este dreaptă și sfântă. Ei judecă toate acestea prin prisma noțiunilor și închipuirilor umane și abordează lucrarea lui Dumnezeu cu perspectivele și gândurile umane și viclenia umană, apelând la logica și gândirea Satanei pentru a descrie firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Evident, antihriștii nu doar că nu acceptă și nici nu recunosc firea, identitatea și esența lui Dumnezeu; dimpotrivă, sunt plini de noțiuni, opoziție și răzvrătire față de El și nu au nici măcar un grăunte de cunoștințe reale despre El. Definiția antihriștilor pentru lucrarea, firea și iubirea lui Dumnezeu este un semn de întrebare – o incertitudine, iar ei sunt plini de scepticism, negare și defăimare față de aceasta; așadar, cum rămâne atunci cu identitatea Lui? Firea lui Dumnezeu reprezintă identitatea Sa; cu o astfel de părere ca a lor asupra firii lui Dumnezeu, opinia lor privind identitatea lui Dumnezeu este evidentă – negare directă. Aceasta este esența antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a șasea)”]. „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. Dacă cineva e lipsit de această atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri viclene și dezvăluiri ale firilor corupte, iar atunci când apar probleme recurge la prefăcătorie, sofisme, se justifică și refuză cu încăpățânare să își recunoască acțiunile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și a fost complet dezvăluită. Oamenii care nu au dreptate și care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. […] Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii nu cred în dreptatea lui Dumnezeu și nici în faptul că în casa lui Dumnezeu domnește adevărul. În concepția lor, cu cât este mai mare responsabilitatea pe care și-o asumă, cu atât vor comite mai multe fărădelegi și li se va reduce speranța de mântuire. Prin urmare, ei Îl înțeleg greșit în mod constant pe Dumnezeu și se păzesc de El, nefăcând niciodată tot ce le stă în putință în îndatoririle lor. Ei se protejează folosind filosofii pentru interacțiuni lumești și sunt extrem de egoiști și vicleni. Mi-am dat seama că și eu aveam firea antihriștilor. Credeam în zicalele: „Cu cât cazi mai de sus, cu atât doare mai tare” și „Prudența este părintele siguranței”. De fiecare dată când fusesem aleasă conducătoare, vrusesem să refuz. Considerasem că dacă nu eram conducătoare, nu aveam să comit mari rele sau nu aveam să fiu ușor de dezvăluit și de eliminat. Chiar și acum, după ce devenisem conducătoare, îmi făcusem datoria cu prudență și cu precauție maximă, temându-mă că eventualele fărădelegi pe care le comiteam aveau să îmi afecteze finalul și destinația. Nu mă gândisem cum să-mi îndeplinesc datoria, ci, mai degrabă, mintea mea fusese plină de gânduri viclene. Ori de câte ori sarcinile implicaseră asumarea unei responsabilități, i le încredințasem lui Li Yun. Niciodată nu-mi dăruisem cu adevărat inima lui Dumnezeu în îndatoririle mele, ci Îl ținusem pe Dumnezeu de cealaltă parte a unei prăpăstii adânci din inima mea și mă păzisem constant de El. Îmi lipsise orice înțelegere a firii drepte a lui Dumnezeu. În realitate, Dumnezeu tratează corect fiecare persoană. Casa lui Dumnezeu tratează pe toată lumea pe baza principiilor. Nimeni nu este demis sau eliminat pentru o fărădelege de moment. Dumnezeu Se uită la esența unei persoane, la intențiile din spatele acțiunilor sale și la atitudinea sa față de adevăr. Dacă o persoană perturbă și tulbură lucrarea acționând împotriva principiilor și refuză să accepte adevărul chiar și când alții au părtășie cu ea, provocând daune în mod repetat lucrării casei lui Dumnezeu, atunci persoana aceea trebuie să fie demisă. M-am gândit la unii antihriști și oameni răi care fuseseră excluși de biserică. În îndeplinirea îndatoririlor lor, aceștia urmăriseră mereu faima, câștigul și statutul, încălcaseră rânduielile lucrării și făcuseră lucrurile în felul lor. Ba chiar încercaseră să concureze cu Dumnezeu pentru oameni și să îi controleze pe aleșii lui Dumnezeu. Nu se pocăiseră nici după ce alții avuseseră părtășie și îi dăduseră în vileag. În cele din urmă, biserica îi exclusese pe baza principiilor – aceasta era dreptatea lui Dumnezeu. Dacă o persoană comite unele fărădelegi în îndeplinirea datoriei sale pentru că nu înțelege adevărul sau din cauza firii sale corupte, dar este capabilă să accepte adevărul și poate să reflecteze și să se cunoască pe sine după ce alții au părtășie cu ea, casa lui Dumnezeu îi va da o șansă de a se pocăi. De exemplu, înainte, când fusesem predicatoare, urmasem o altă persoană în comiterea unei fapte rele din cauza unei neînțelegeri a adevărului. Prin părtășia și ajutorul altor surori, îmi recunoscusem greșelile. După aceea, îmi regretasem profund acțiunile și fusesem dispusă să mă pocăiesc. Biserica nu mă exclusese și chiar mă lăsase să continui să îmi fac datoria, ceea ce mi-a arătat că în casa lui Dumnezeu domnesc adevărul și dreptatea. Eu însă Îl privisem în mod greșit pe Dumnezeu ca pe un rege lumesc care este incorect și nedrept și care îi condamnă și îi pedepsește pe oameni când sunt prinși făcând ceva greșit. Speculasem constant despre Dumnezeu și mă păzisem de El, ceea ce era o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Firea mea era cu adevărat ticăloasă!

Mi-am amintit de adevărul despre a fi oameni onești, despre care Dumnezeu avusese părtășie cu noi. Așa că am căutat cuvinte relevante ale lui Dumnezeu pe care să le citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. […] Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Citind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am fost copleșită de gânduri profunde. Da, Dumnezeu spune în mod repetat că Îi plac oamenii onești, care pot accepta adevărul, și că îi detestă pe cei vicleni. Dumnezeu ni-l arată pe Noe ca exemplu pe care să îl urmăm. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să construiască o arcă, el s-a confruntat în mod cert cu dificultăți în acel moment, deoarece nu mai construise niciodată o arcă. Cu toate acestea, el nu era constrâns de aceste dificultăți și nici nu și-a făcut griji cu privire la o posibilă pedeapsă în cazul în care nu făcea o treabă bună. El a acceptat pur și simplu însărcinarea dată de Dumnezeu, a mers efectiv și a căutat materiale și s-a rugat lui Dumnezeu ori de câte ori a întâmpinat dificultăți. Dacă o componentă era făcută incorect, el o desfăcea și o reconstruia. A construit arca exact așa cum i-a cerut Dumnezeu. Datorită credinței sale autentice și supunerii sale față de Dumnezeu, el a primit în cele din urmă binecuvântările lui Dumnezeu. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că fusesem și eu vicleană. În îndeplinirea îndatoririlor mele, îmi era mereu teamă să-mi asum responsabilitatea, eram îngrijorată că aș putea să comit fărădelegi și să pierd speranța mântuirii. Nu aveam o atitudine onestă. De fapt, gândindu-mă la asta, având în vedere firile mele corupte și neînțelegerea adevărului, era inevitabil să apară abateri în îndatoririle mele. Ar trebui să învăț să tratez acest lucru în mod corespunzător, să analizez unde am greșit, să reflectez asupra mea și să ajung să-mi înțeleg firile corupte. Dacă aș face acest lucru, aș face mereu progrese și mi-aș îndeplini mai bine și îndatoririle. Când întâlnesc în îndatoririle mele lucruri pe care nu le pot vedea clar, ar trebui să mă rog și să caut mai mult, să discut cu sora mea parteneră sau să întreb conducătorii superiori. Nu ar trebui să-mi îndeplinesc superficial îndatoririle și nici să mă eschivez și să le evit de teama responsabilității. De exemplu, în alegerea și folosirea oamenilor, dacă, inițial, aș alege pe cineva conform principiilor și în cele din urmă s-ar dovedi a fi persoana greșită, atunci asta ar avea legătură cu calea pe care a urmat-o persoana respectivă, iar casa lui Dumnezeu nu m-ar trage la răspundere.

Mai târziu, mi-am dat seama că am mai avut un punct de vedere greșit. Credeam că, în calitate de conducătoare, cu cât era mai mare responsabilitatea, cu atât aveam să acumulez mai multe fărădelegi și, în cele din urmă, șansa mea de mântuire ar fi distrusă. Mă gândeam că ar fi mai sigur să fiu o credincioasă obișnuită. Dar, în realitate, indiferent dacă o persoană este sau nu conducătoare, dacă nu urmărește adevărul, iar firile sale corupte rămân neschimbate, este condamnată să fie distrusă în cele din urmă. Exact așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu). Printre cei eliminați din biserică, mulți erau credincioși obișnuiți. Unii dintre ei au fost dezvăluiți drept oameni răi sau antihriști, în timp ce alții au fost dezvăluiți drept neîncrezători. Deși nu dețineau funcții înalte, nu au fost și ei eliminați pentru perturbarea și tulburarea lucrării bisericii? Aceste fapte arată că a fi dezvăluit și eliminat nu are nicio legătură cu datoria pe care o îndeplinește cineva, ci depinde dacă persoana respectivă urmărește adevărul și trăiește experiența unor schimbări în firile sale. Realizând toate acestea, am fost dispusă să-mi corectez punctul de vedere greșit și să adopt mentalitatea potrivită pentru a-mi face bine datoria de conducătoare. Ulterior, am ales oameni care să supravegheze lucrarea de evanghelizare și lucrarea de udare. În privința unor persoane pe care nu am reușit să le văd așa cum sunt cu adevărat, m-am consultat cu Li Yun și cu conducătorii superiori. În cele din urmă, am ales oameni potriviți. Când am renunțat la precauție, m-am bazat pe Dumnezeu și mi-am făcut datoria conform principiilor, m-am simțit mult mai ușurată.

Prin această experiență, am realizat că filosofiile satanice precum „Cu cât cazi mai de sus, cu atât doare mai tare” și „Prudența este părintele siguranței” sunt aberații și erezii care îi corup pe oameni. Trăind după astfel de convingeri, nu făceam decât să devin din ce în ce mai egoistă și mai vicleană, păzindu-mă mereu de Dumnezeu și incapabilă să-mi fac datoria cu toată inima. Acest lucru nu numai că a dus la reprimare și durere spirituală, dar m-a făcut și să pierd oportunități de a dobândi adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele care m-au luminat și m-au îndrumat să-mi înțeleg firea coruptă, oferindu-mi o înțelegere reală a firii drepte a lui Dumnezeu. Am ajuns să înțeleg că, orice face Dumnezeu, scopul Lui este mântuirea noastră.