de Yi Qian, China

În 2019, eram conducătoare de biserică. Pentru că îmi neglijam responsabilitățile, urmărind doar numele și statutul, eram geloasă și necooperantă cu partenera mea și nu lucram în armonie cu ea, lucrarea noastră a fost grav afectată. Conducătorul m-a tratat și mi-a oferit ajutor și sprijin de multe ori, dar eu n-am acceptat. Așa că, până la urmă, am fost suspendată. M-a supărat foarte mult că mi-am pierdut datoria. Mai fusesem suspendată pentru că urmăream numele și statutul, iar aceeași problemă apăruse din nou. Am văzut că îmi păsa mult prea mult de reputație și statut, perturbând constant activitatea bisericii. Nu păream deloc potrivită pentru o poziție de conducere.

După câteva luni, au fost alegeri pentru un conducător de biserică. Într-o zi, o soră mi-a spus: „Aș vrea să te votez conducătoare.” M-a neliniștit să aud asta. Când eram conducătoare, mereu urmăream numele și statutul, făceam mult rău și întrerupeam lucrarea bisericii. Numele și statutul au fost punctul meu slab, așa că, dacă eram realeasă conducătoare. și începeam să fac același lucru, urmărind reputația și statutul, perturbând iar activitatea bisericii, ce se întâmpla? Dacă faptele mele rele se tot adunau, nu aș fi fost condamnată și alungată? La acest gând, i-am răspuns sec: „Vrei să votezi pentru mine fără să mă cunoști măcar. Trebuie să fii responsabilă cu votul tău. Dacă votezi la întâmplare, fără să respecți principiile și este aleasă persoana greșită, înseamnă că faci rău.” Am simțit că să nu fiu conducătoare sau lucrătoare era mai sigur. Aveam puține responsabilități în datoria mea de atunci, deci, chiar dacă făceam greșeli, lucrarea bisericii nu avea prea mult de suferit. Dar este altceva să fii conducător. Orice greșeală poate afecta lucrarea generală a bisericii, iar asta îi afectează pe toți frații și surorile din biserică. Ăsta este un mare rău. Indiferent de situație, nu am vrut să fiu conducătoare. Odată, la o adunare, o soră mi-a cerut părerea despre alegerile din biserică. Părea că vrea să voteze pentru mine. I-am explicat repede: „Nu-s o urmăritoare a adevărului și-mi lipsește intrarea în viață. Am mai afectat lucrarea bisericii, urmărind numele și statutul de conducător.” I-am spus și despre corupția mea din trecut și despre neajunsurile și defectele mele, ca s-o conving că n-aș fi o conducătoare bună.

M-am simțit un pic vinovată după aceea. De ce îi tot atenționam pe ceilalți că nu sunt potrivită să fiu conducătoare? De ce nu am avut o atitudine de supunere față de alegeri? În devoționalele mele, am citit din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, oamenii nu ar trebui să considere credința drept simpla convingere că există un Dumnezeu și că El este adevărul, calea, viața și nimic mai mult. Nici credința nu este menită doar să te facă să-L recunoști pe Dumnezeu și să crezi că El este Cârmuitorul tuturor lucrurilor, că El este atotputernic, că El a creat toate lucrurile din lume și că El este unic și suprem. Credința nu este doar o chestiune de convingere privind acest fapt. Voia lui Dumnezeu este ca toată ființa și inima ta să-I fie oferite și să se supună Lui – adică, tu ar trebui să-L urmezi pe Dumnezeu, să-I permiți lui Dumnezeu să te folosească și să te bucuri că-L slujești; orice poți face pentru El, ar trebui să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat și am realizat că o persoană cu credință adevărată, care Îl urmează pe Dumnezeu, Îi poate dărui inima, poate să se supună rânduielilor Lui și să slujească pentru El cu bucurie. Nu contează ce datorie face sau cum o tratează Dumnezeu, poate accepta necondiționat asta și se poate supune, fără a avea alegeri sau cerințe personale. Acestea sunt conștiința și rațiunea corecte. Reflectând asupra mea, deși am avut credință și mi-am făcut datoria, am avut mereu alegeri și cerințe în datoria mea, fără să mă supun lui Dumnezeu. Am crezut că, lucrând mai mult, conducătorii aveau să fie expuși mai repede, că, odată ce făceau o greșeală și perturbau lucrarea bisericii, viitorul și soarta lor erau în joc, așa că n-m vrut să fiu conducătoare sau lucrătoare. Am încercat orice pentru a evita acea alegere bisericească, le-am vorbit intenționat celorlalți despre problemele și defectele mele din teama de a fi aleasă. Apoi, am realizat c-am fost neîncrezătoare în Dumnezeu, că L-am înțeles greșit și n-am ascultat. M-am gândit la atitudinea lui Noe față de însărcinarea dată de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a poruncit să construiască arca, el nu s-a gândit la pierderile sau câștigurile personale sau dacă Dumnezeu avea să-i permită să folosească arca după aceea, pentru a evita potopul. El s-a dedicat construirii arcei, așa cum i-a cerut Dumnezeu. Noe chiar l-a ascultat și l-a respectat pe Dumnezeu, dar eu am crezut și am făcut datoria doar pentru viitorul și soarta mea. Mă gândeam mereu dacă voi fi binecuvântată sau nu. Nu m-am gândit la voia Lui sau la lucrarea bisericii. Am vrut să fac orice datorie care nu cerea asumarea responsabilității. Când ceva necesita sacrificii și asumarea responsabilității, făceam tot ce puteam ca să scap. Nu țineam cont deloc de voia și cerințele lui Dumnezeu, voiam doar binecuvântările Lui. Ce fel de credință era asta? Doar mă foloseam de Dumnezeu, Îl înșelam. Nu aveam nici supunere, nici devotament. Realizând acest lucru, am spus o rugăciune: „Dumnezeule, motivul pentru care îmi fac datoria nu e corect, nu este pentru a urmări adevărul și a Te asculta, ci în schimbul unei destinații bune, fără să mă gândesc la voia Ta. Dumnezeule, nu vreau să Te mai înșel astfel. Vreau să mă căiesc. Orice datorie mi se va rândui, o voi accepta și mă voi supune.”

În urma votului, am fost aleasă conducătoare de biserică. Știam că șansa de a continua să practic drept conducătoare era harul lui Dumnezeu, dar eram îngrijorată. Fiind conducătoare de biserică, dacă urmăream numele și statutul ca înainte și perturbam lucrarea bisericii, aveam să fiu expusă și alungată? Nu prea eram dornică să fiu conducătoare, dar refuzând această datorie, îl sfidam pe Dumnezeu. Cu greu, m-am supus.

Curând, fiindcă ni se alăturau atât de mulți nou-veniți, aveam nevoie de un conducător de echipă pentru udare. Frații și surorile au oferit câteva sugestii de candidați. Partenera mea era ocupată cu altceva, așa că m-a rugat să analizez evaluările potențialilor candidați făcute de frați și surori. Mi-am spus: „Dacă mă uit eu prima pe evaluări, va trebui să fiu prima care își va împărtăși părerea. Dacă greșesc asupra unui aspect și aleg persoana greșită, iar asta întârzie lucrarea de udare? Deși, în final, voi discuta și voi decide cu partenera mea, dacă sunt prima care își exprimă opinia, eu voi fi cea trasă la răspundere. Dacă fărădelegile mele se tot adună, nu voi avea un final sau o destinație bună.” Acest gând m-a făcut să mă tem oarecum și nu voiam să fiu prima care își expune opiniile. Am realizat că n-aveam starea potrivită, eram neîncrezătoare în Dumnezeu și-L înțelegeam greșit, dar nu puteam să mă detașez. Așa că m-am destăinuit fraților și surorilor și am căutat părtășia. O soră mi-a spus: „Dacă vrei să înlături neînțelegerile și neîncrederea în Dumnezeu, trebuie să te gândești la concepția greșită care duce la asta.” Asta mi-a dat o direcție pentru a obține o înțelegere a problemei. M-am rugat și am căutat cu Dumnezeu, citind cuvintele relevante.

Într-o zi, am citit câteva pasaje din cuvântul Lui. „Unii oameni cred în Dumnezeu de câțiva ani și tot nu înțeleg cea mai mică fărâmă de adevăr. Viziunea lor asupra lucrurilor rămâne aceeași cu cea a necredincioșilor. Când văd un conducător fals sau un antihrist dat în vileag și alungat, ei se gândesc: «A crede în Dumnezeu, a-L urma pe Dumnezeu, a trăi înaintea lui Dumnezeu – totul înseamnă a păși pe gheață subțire! E ca și cum ai trăi pe muchie de cuțit!» Iar alții spun: «A-L sluji pe Dumnezeu – „a-i ține companie unui rege este ca și cum ai ține companie unui tigru”, cum s-ar spune. Un cuvânt greșit, un lucru greșit și vei ofensa firea lui Dumnezeu și vei fi alungat și pedepsit!» Sunt corecte aceste remarci? «A merge pe gheață subțire» și «a trăi pe muchie de cuțit» – ce înseamnă acestea? Înseamnă un mare pericol, că există un mare pericol în fiecare moment, că odată cu cea mai mică neglijență, îți vei pierde punctul de sprijin. «A-i ține companie unui rege este ca și cum ai ține companie unui tigru» este o zicală comună printre necredincioși. Înseamnă că a trăi alături de un rege diavol este, pur și simplu, prea periculos. Dacă cineva aplică această zicală slujirii lui Dumnezeu, în ce constă greșeala sa? În a compara un rege diavol cu Dumnezeu, cu Domnul Creației – nu este aceasta o blasfemie la adresa lui Dumnezeu? Este o problemă serioasă. Dumnezeu este un Dumnezeu drept și sfânt; faptul că omul ar trebui să fie pedepsit pentru că I s-a împotrivit lui Dumnezeu sau pentru că a fost ostil față de El este poruncit de Cer și recunoscut pe Pământ. Satana, diavolul, nu are nicio fărâmă din adevăr; este murdar și rău, masacrându-i pe cei nevinovați, devorându-i pe cei buni. Cum poate fi asemănat cu Dumnezeu? De ce oamenii denaturează faptele și Îl defăimează pe Dumnezeu? Aceasta este o blasfemie imensă la adresa Lui! Atunci când unii oameni care sunt adesea negativi și care nu își îndeplinesc îndatoririle cu sinceritate sunt emondați și tratați, își fac griji că vor fi alungați și se gândesc adesea în sinea lor: «A crede în Dumnezeu înseamnă într-adevăr a merge pe gheață subțire! De îndată ce faci ceva greșit, ajungi să fii tratat; de îndată ce ești etichetat drept conducător fals sau antihrist, ești înlocuit și alungat. În casa lui Dumnezeu, nu este un lucru neobișnuit ca Dumnezeu să Se înfurie, iar când oamenii au făcut lucruri rele, sunt alungați cu un cuvânt. Casa lui Dumnezeu nici măcar nu le dă șansa să se pocăiască.» Chiar așa stau lucrurile, de fapt? Casa lui Dumnezeu nu le oferă oamenilor șansa de a se pocăi? (Greșit.) Acei oameni răi și antihriști sunt alungați doar pentru că au fost supuși emondării și tratării pentru multiplele lor rele și totuși, în ciuda admonestărilor repetate, ei nu își schimbă metodele. Care este problema cu acei oameni care gândesc în acest mod? Își găsesc, pur și simplu, justificări. Nu urmăresc adevărul și nici nu prestează cum se cuvine un serviciu și, pentru că le este frică să nu fie îndepărtați și alungați, se plâng amarnic și împrăștie noțiuni. În mod clar, au o umanitate slabă și sunt adesea neglijenți și superficiali, negativi și leneși în privința lucrării lor. Le este frică să nu fie dați în vileag și alungați, așa că pasează toată vina bisericii și lui Dumnezeu. Ce caracteristică este în joc aici? Aceea de a-L judeca pe Dumnezeu, de a avea resentimente față de El, de a I se împotrivi. Aceste remarci reprezintă cele mai evidente sofisme și cele mai absurde afirmații” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „După ce sunt alungați, unii conducători și lucrători răspândesc noțiuni, spunând: «Nu fi lider și nu îți da voie să câștigi statut. Oamenii sunt în pericol din clipa în care dobândesc vreun statut, iar Dumnezeu îi va da în vileag! Odată ce sunt dați în vileag, nu se vor mai califica să fie nici măcar credincioși de rând și nu vor mai primi nicio binecuvântare.» Ce vorbă mai e și asta? În cel mai bun caz, reprezintă o înțelegere greșită a lui Dumnezeu; în cel mai rău, este o blasfemie la adresa Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus exact starea mea. Această perspectivă absurdă îmi conducea viața. Îmi imaginam că Dumnezeu este ca un stăpân, de parcă să fii conducător ar fi extrem de riscant. Dacă cineva ar face cea mai mică greșeală sau abatere, Dumnezeu l-ar putea condamna, expune și alunga oricând. Trăiam după această idee și îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu de când fusesem suspendată. Credeam că, fiind conducător, cu cât ești mai important, cu atât cazi mai tare, și de aceea am fost expusă. Din cauza acestei viziuni greșite, deși știam că lucrarea bisericii avea nevoie urgentă de oameni care să-și asume responsabilitatea, am continuat să evit alegerile, de teamă că voi fi aleasă conducătoare și apoi, dacă făceam o greșeală, nu avea să se sfârșească bine. Când am fost aleasă conducătoare, în loc să fiu recunoscătoare pentru harul lui Dumnezeu, am simțit că trăiam pe muchie de cuțit și că trebuia să fiu deosebit de atentă, că, dacă greșeam, puteam chiar să pierd șansa de a-mi practica credința, ca să nu mai vorbim de mântuire. Mereu am fost foarte neîncrezătoare în Dumnezeu, foarte timidă în datorie. Când a trebuit să alegem un conducător pentru echipa de udare, nici n-am îndrăznit să-mi exprim opinia, de teamă să nu spun ceva greșit și să nu fiu trasă la răspundere. Am văzut cum Îl înțelesesem profund greșit pe Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul, firea Sa este sfântă și dreaptă, iar El are principii față de oameni. Dacă Dumnezeu condamnă sau alungă pe cineva, se bazează întotdeauna pe atitudinea acelei persoane față de El și față de adevăr. M-am gândit la niniviteni. Faptele lor rele L-au dezgustat pe Dumnezeu, așa că a decis să-i distrugă. Dar când l-au auzit pe Iona împărtășind cele spuse de Dumnezeu, s-au acoperit toți in pânză de sac și cenușă, au mărturisit și s-au căit. Au lepădat răul din mâinile lor și au părăsit calea cea rea. Văzând căința lor sinceră, Dumnezeu și-a schimbat atitudinea față de ei și nu i-a mai distrus. Sodomiții erau la fel de plini de răutate, dar erau încăpățânați și n-au vrut să se căiască. Văzându-i pe cei doi mesageri trimiși de Dumnezeu, au vrut să le facă rău. Îl urau pe Dumnezeu și I se opuneau cu hotărâre, așa că au suferit blestemele și pedepsele lui Dumnezeu. Vedem din atitudinea diferită a lui Dumnezeu față de oamenii din aceste două orașe că, atunci când oamenii comit răul și fărădelegile, cât timp se pot căi cu adevărat, Dumnezeu le va da o șansă. Iar pe cei care urăsc adevărul, se împotrivesc lui Dumnezeu și nu arată căință, Dumnezeu îi va condamna și pedepsi. Apoi, m-am gândit la mine. Îmi neglijam datoria și urmăream numele și statutul din cauza firii mele satanice, perturbând activitatea bisericii. Comportamentul meu era dezgustător pentru Dumnezeu, și așa am pierdut lucrarea Duhului Sfânt și am fost suspendată din rolul de conducere. Totuși, Dumnezeu nu m-a alungat. Reflectând, m-am cunoscut și am fost dispusă să mă căiesc în fața Lui, El mi-a mai dat o șansă la conducere, ca să am destulă practică, să învăț mai multe adevăruri și să progresez mai repede. Nu a fost asta doar mila și dragostea lui Dumnezeu pentru mine? Dar nu am înțeles intențiile sincere ale lui Dumnezeu. Mereu mă îndoiam și mă feream de Dumnezeu, fiind șireată și rea. Credeam că, fiind conducătoare, aveam să fiu expusă și alungată. Chiar nu-L cunoșteam pe Dumnezeu! Analizând atitudinea mea față de Dumnezeu, oare cum era asta credință? Îl denigram, Îl blasfemiam pe Dumnezeu, ofensându-I firea!

Mi-am amintit cuvinte lui Dumnezeu: „Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Meditând la aceste cuvinte, am realizat cât de șireată și rea eram din fire. Am avut credință și L-am urmat pe Dumnezeu doar pentru binecuvântări. N-aveam credință sau dragoste adevărată pentru Dumnezeu; nu eram deloc sinceră. Eram suspicioasă și neîncrezătoare în Dumnezeu în toate din cauza vicleniei mele, de teamă să nu fac o greșeală și apoi să fiu expusă și alungată. Dumnezeu nu aprobă absolut deloc acest tip de credință. Asta nu poate atrage decât dezgustul și ura lui Dumnezeu. La acest gând, am fost cuprinsă de vinovăție și neliniște și am vrut doar să mă căiesc. Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Având o natură satanică, odată ce oamenii câștigă statut, se află în pericol. Prin urmare, ce este de făcut? Nu au o cale de practică? Oare nu mai există nicio cale de întoarcere pentru ei, odată ce au ajuns în acea situație periculoasă? Spune-Mi, în momentul în care oamenii corupți dobândesc statut – indiferent de cine sunt ei – devin ei antihriști? Este acest lucru absolut? (Dacă nu urmăresc adevărul, atunci vor deveni antihriști, dar dacă urmăresc adevărul, nu vor deveni.) Este absolut corect: dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci cu siguranță vor deveni antihriști. Și oare toți care merg pe calea antihriștilor o fac din cauza statutului? Nu, acest lucru este în principal din cauză că nu au dragoste pentru adevăr, pentru că nu sunt corecți. Indiferent dacă au statut sau nu, toți oamenii care nu urmăresc adevărul merg pe calea antihriștilor. Indiferent câte predici au auzit, astfel de oameni nu acceptă adevărul, nu merg pe calea cea dreaptă și, așadar, merg inevitabil pe calea cea strâmbă. Situația seamănă cu modul oamenilor de a mânca: unii nu consumă alimente care le pot hrăni trupul și susține o existență normală, ci în schimb insistă să consume lucruri care le fac rău, în cele din urmă tăindu-și singuri craca de sub picioare. Nu este aceasta propria lor alegere?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). Am învățat din cuvintele Lui că nu ești expus și alungat odată ce devii conducător sau lucrător și că, dacă ai statut, nu ești mai predispus să fii condamnat. Dacă o persoană este mântuită sau alungată în credința ei depinde doar de ceea ce urmărește și de calea pe care o urmează. Dacă iubește din inimă adevărul, se poate concentra pe urmărirea adevărului și pe principii când e conducător sau lucrător. Când comite fărădelegi, dacă reflectează asupra sa și acceptă să fie emondată și tratată, nu numai că nu va fi alungată, dar poate afla treptat adevărul, se poate lepăda de firea sa coruptă și, în final, poate fi mântuită. M-am gândit la unii dintre conducătorii cu care am interacționat. Deși au dat dovadă de corupție și au făcut fărădelegi, când au eșuat și au dat greș sau au fost emondați și tratați, au putut să reflecteze asupra lor, să se căiască în fața lui Dumnezeu și să urmeze principiile. Nu numai că n-au fost condamnați sau alungați, dar prin aceste experiențe au putut înțelege treptat adevărul și au crescut în viață. Atunci mi-a fost clar că nu calitatea de conducător te face să fii expus, alungat, condamnat sau să nu poți fi mântuit. Puteam să rămân fermă sau să obțin mântuirea dacă urmăream adevărul în datoria mea și dacă mă concentram pe îndreptarea firii mele corupte. M-am gândit la trecutul meu, când urmăream mereu reputația și statutul. Am fost geloasă și mi-am exclus partenera. Nu am lucrat bine cu ea. Am perturbat lucrarea bisericii, nu am știut să mă căiesc și am ajuns să fiu suspendată. Am eșuat pentru că nu am urmărit adevărul și pentru că am urmărit orbește numele și statutul, luând calea greșită, nu pentru că eram conducătoare. Apoi, am conștientizat, văzându-mi corupția, că fiind negativă și neîncrezătoare nu pot rezolva problema. Esențial e să urmăresc și să mă concentrez pe căutarea adevărului pentru a-mi rezolva problema. Deși eram prea preocupată de nume și statut, iar asta se vedea când eram conducătoare, dacă puteam să accept adevărul, să mă lepăd de trup și să practic adevărul, firea mea coruptă se putea schimba treptat. Dacă nu căutam adevărul și trăiam doar după firea mea coruptă, indiferent de datoria făcută, puteam face oricând ceva perturbator care să-L dezguste pe Dumnezeu, fiind expusă și alungată. M-am gândit să fiu conducătoare de data asta. Deși aveam să întâmpin multe probleme și dificultăți, arătând multă corupție și fiind emondată și tratată puțin, aveam să învăț ceva despre firea mea coruptă. Fără să vreau, ajunsesem să înțeleg multe probleme și dificultăți derutante prin căutarea principiilor adevărului, iar asta a compensat lipsurile mele. Toate aceste câștiguri practice sunt de când eram conducătoare, acesta fiind harul lui Dumnezeu pentru mine. N-am vrut să mă mai răzvrătesc împotriva Lui și să mă eschivez de la datorie. Mi-am jurat să prețuiesc sincer această datorie, să mă dedic total ei și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu.

Apoi, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni care au comis o mică fărădelege se întreabă: «Oare Dumnezeu m-a dat în vileag și m-a alungat? Oare mă va doborî?» De această dată, Dumnezeu nu a venit să lucreze pentru a lovi în oameni, ci mai degrabă pentru a-i mântui în cea mai mare măsură posibilă. Cine este cu totul fără de greșeală? Dacă toată lumea ar fi doborâtă, atunci cum ar putea fi «mântuire»? Unele fărădelegi sunt făcute intenționat, în timp ce altele sunt făcute în mod involuntar. Dacă ești capabil să te schimbi după ce recunoști fărădelegile pe care le săvârșești involuntar, te-ar doborî Dumnezeu înainte de a te schimba? Poate Dumnezeu să mântuiască oamenii astfel? Nu așa lucrează El! Fie că ai o fire răzvrătită, fie că ai acționat involuntar, ține minte acest lucru: ar trebui să reflectezi și să te cunoști. Schimbă-te de îndată și luptă pentru adevăr cu toată puterea ta – și, indiferent de circumstanțele care se ivesc, nu te lăsa pradă disperării. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este aceea de mântuire, iar El nu-i va doborî la întâmplare pe oamenii pe care dorește să-i mântuiască. Acest lucru e sigur. Chiar dacă ar exista cu adevărat un credincios în Dumnezeu pe care El l-ar doborî în cele din urmă, ceea ce face Dumnezeu tot ar fi, în mod garantat, un lucru drept. Cu timpul, ți-ar permite să afli motivul pentru care a doborât acea persoană, pentru ca tu să fii pe deplin convins. Acum, ar trebui să vă pese de căutarea adevărului, de axarea pe intrarea în viață și de încercarea de a vă îndeplini datoria cum se cuvine. Nu există nicio greșeală în aceasta! În cele din urmă, indiferent cum te tratează Dumnezeu, acest lucru e întotdeauna drept; n-ar trebui să te îndoiești de acest lucru și nu ai de ce să te îngrijorezi. Chiar dacă nu poți înțelege dreptatea lui Dumnezeu pe moment, va veni o zi în care vei fi convins. Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea în lumină și într-o manieră dreaptă; El face totul în mod deschis. Dacă meditați cu atenție la acest subiect, veți ajunge la concluzia că lucrarea lui Dumnezeu îi mântuiește pe oameni și le transformă firile. Având în vedere că lucrarea lui Dumnezeu este aceea de a transforma firile oamenilor, este imposibil ca aceștia să nu aibă revărsări de corupție. Numai prin revărsarea firii corupte a unei persoane poate aceasta să se cunoască și să recunoască faptul că are o fire coruptă și să fie dispusă să primească mântuirea lui Dumnezeu. Dacă, după ce au manifestat o fire coruptă, oamenii nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr și ar continua să trăiască după firea lor coruptă, atunci ei ar fi pasibili să ofenseze firea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va pedepsi în măsuri diferite, iar ei vor plăti prețul pentru fărădelegile lor. Ocazional, devii în mod inconștient desfrânat, iar Dumnezeu îți arată acest lucru, te emondează și te tratează. Dacă te schimbi în bine, Dumnezeu nu te va trage la răspundere. Acesta este procesul normal de schimbare a firilor, iar adevărata semnificație a lucrării de mântuire se manifestă în acest proces. Aceasta este cheia” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din acest pasaj, am înțeles voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a devenit trup, apărând și lucrând în zilele de pe urmă, pentru a purifica și transforma firea coruptă a omenirii. Dumnezeu ne mântuie cât se poate de mult. El nu condamnă pe cineva pentru că arată o oarecare corupție sau comite o fărădelege de moment. El se uită dacă acesta chiar se căiește și se schimbă după ce arată corupție. Deoarece avem firi corupte, adesea nu putem să nu ne răzvrătim și să ne opunem lui Dumnezeu, săvârșind fărădelegi. Dar dacă ulterior avem remușcări și facem ce ne cere Dumnezeu, El ne va da o șansă să ne căim. De când am dobândit credința, asumându-mi o datorie, n-am putut să nu urmăresc numele și statutul din cauza firii mele arogante. Am făcut lucruri care au afectat lucrarea bisericii. Dar Dumnezeu nu m-a condamnat din cauza fărădelegilor mele. Când am dobândit o înțelegere a căii mele greșite de a urmări numele și statutul și am vrut să mă căiesc, El a avut milă de mine și m-a luminat cu cuvintele Sale, îngăduindu-mi să înțeleg adevărul și să-mi recunosc firea coruptă, ca să pot învăța o lecție din eșecul meu, să caut adevărul și să-mi îndrept fărădelegile. Această realizare mi-a arătat dorința Lui sinceră de a-l mântui pe om. El știe bine cât de adânc ne-a corupt Satana și cât ne e de înrădăcinată natura satanică, ea împingându-ne adesea să facem lucruri rebele și sfidătoare față de Dumnezeu. Dar dacă putem să ne căim și să urmăm cuvintele Lui, El nu ne va condamna. El tot ne va călăuzi, îngăduindu-ne să înțelegem adevărul și să ne lepădăm de constrângerile și legăturile firilor noastre corupte. Odată ce am înțeles aceste lucruri, neînțelegerile mele față de Dumnezeu s-au evaporat și nu m-am mai simțit atât de precaută în datorie. Când în lucrarea mea au apărut greșeli sau scăpări, am putut să le înfrunt direct, să caut adevărul și să le îndrept prompt. Să-mi fac datoria astfel a fost foarte eliberator.

Ulterior, conducătorul superior mi-a dat un proiect. Era o sarcină foarte importantă. Responsabilitatea avea să fie grea dacă o dădeam în bară, și, deși lucrarea trebuia să fie discutată și decisă cu alți frați și surori, dacă era o problemă legată de decizie și lucrarea bisericii era perturbată, fiind conducătoare, aveam să fiu direct răspunzătoare. Când am realizat asta, n-am vrut să accept proiectul. Apoi m-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „Sunt unii care spun: «Calibrul meu este slab, nu sunt atât de educat, nu sunt talentat și caracterul meu are defecte. Întotdeauna am dificultăți în a-mi îndeplini datoria. Dacă fac o treabă proastă și sunt înlocuit, ce voi face atunci?» De ce îți este frică? Este lucrarea ceva ce poți termina singur? Nu faci decât să-ți asumi un rol, nu ți se cere să te ocupi de tot. Dacă te ocupi de ceea ce ai de făcut, va fi suficient. Nu vei fi trăit, atunci, conform responsabilității tale? E o chestiune atât de simplă – de ce speculezi mereu? Dacă ți-e frică de propria umbră și prima dată te gândești cum vei scăpa, nu cumva nu ești bun de nimic? Ce este un om bun de nimic? Este cineva care nu se gândește la progresul său și nu este dispus să dea totul, care se gândește mereu să facă rost de ceva de mâncare și-și dorește să se distreze. O astfel de persoană este un gunoi. Unii oameni au un orizont atât de restrâns – există o modalitate de a-i descrie. Care e aceea? (Un caracter extrem de meschin.) Cei cu un caracter extrem de meschin sunt oameni josnici. Toți oamenii josnici își folosesc inimile pentru a le compara pe ale celor mai buni decât ei; pentru astfel de oameni, toată lumea pare să fie la fel de egoistă și de răutăcioasă ca și ei. O asemenea persoană nu e bună de nimic. S-ar putea să creadă în Dumnezeu, dar nu va accepta cu ușurință adevărul. Ce îi determină pe oameni să aibă prea puțină credință? Motivul este lipsa de înțelegere a adevărului. Dacă nu înțelegi suficiente adevăruri și înțelegerea ta este prea superficială, aceasta nu va fi suficientă pentru a te aduce la înțelegerea fiecărui proiect pe care îl întreprinde Dumnezeu în lucrarea Sa, tot ceea ce face El, sau toate cerințele Sale care te privesc. Dacă nu poți dobândi această înțelegere, vei da naștere la tot felul de presupuneri, închipuiri, neînțelegeri și noțiuni despre Dumnezeu. Și dacă acestea sunt tot ce ai în inima ta, poți să ai credință adevărată în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). Aceste cuvinte m-au făcut să văd că iar eram suspicioasă și neîncrezătoare în Dumnezeu. Îmi era teamă de responsabilitatea pe care mi-o asumam dacă proiectul nu mergea bine, că asta putea afecta perspectivele mele viitoare, așa că am vrut să scap de el. Am văzut cât de teribil de vicleană era firea mea; nu aveam credință adevărată. Nu puteam să mă mai îndoiesc de Dumnezeu și să evit datoria astfel. Deși aveam multe defecte și nu prea cunoșteam adevărul, puteam să lucrez cu ceilalți, să învăț din punctele lor forte pentru a compensa lipsurile mele, să mă rog lui Dumnezeu și să caut principii relevante ale adevărului. Dumnezeu chiar nu cere prea mult de la oameni. Cât timp îmi dădeam toată silința, știam că Dumnezeu mă va îndruma și că orice problemă putea fi rezolvată treptat. La acest gând, am acceptat cu plăcere sarcina.

Gândindu-mă în urmă, am trăit cu noțiunile și neînțelegerile mele, mereu cu îndoieli și neîncredere în Dumnezeu, fără să mă supun deloc Lui, dar El nu a renunțat să mă mântuiască pentru asta. A continuat să mă lumineze și să mă îndrume prin cuvintele Sale, ca eu să pot înțelege voia Lui de a mântui omul și să-mi văd firea vicleană și rea, să-mi înlătur neînțelegerile față de Dumnezeu și să decid să caut adevărul și să-L mulțumesc. Eu însămi am simțit cât de dreaptă e firea lui Dumnezeu și cât de reală e iubirea Lui pentru om! Pe viitor, vreau să urmăresc doar adevărul în îndatoririle mele, să-mi fac bine datoria, răsplătind iubirea Lui.