de Li Guo, China

La mijlocul lui iunie 2023, am fost aleasă să fiu conducătoare în biserică. După câteva zile de familiarizare cu lucrarea, eu și sora mea parteneră, Yang Xin, ne-am împărțit responsabilitățile pentru lucrarea bisericii. Eu eram responsabilă, în principal, pentru lucrarea de evanghelizare și de curățire. Îmi amintesc că nu cu mult timp înainte, unii conducători și lucrători, responsabili cu lucrarea de evanghelizare, au fost demiși pentru că nu făceau o lucrare practică. Unele dintre lucrurile pe care le-au făcut au fost rău intenționate, sfidând rânduielile lucrării și acționând după bunul lor plac, înșelând atât superiorii, cât și subordonații, provocând tulburări și perturbări grave lucrării bisericii și ducând, în cele din urmă, la excluderea lor. Am început să mă îngrijorez că, dacă nu făceam bine lucrarea de evanghelizare, aș fi și eu dezvăluită drept o falsă conducătoare. Dacă provocam daune lucrării și acumulam prea multe fărădelegi, s-ar putea să nu am o destinație și un final pozitiv. Având în vedere acest lucru, nu mai voiam să fiu responsabilă de lucrarea de evanghelizare. Dar simțeam și că un astfel de mod de a gândi nu era în acord cu intenția lui Dumnezeu, așa că am acceptat cu reticență responsabilitatea.

Câteva zile mai târziu, un conducător de rang înalt a trimis o scrisoare prin care o emonda pe Yang Xin pentru că își îndeplinise îndatoririle cu încetineală când fusese responsabilă anterior de lucrarea de evanghelizare și pentru că nu colaborase armonios cu lucrătorii evanghelici, întârziind astfel lucrarea de evanghelizare. După ce a văzut scrisoarea, Yang Xin a fost atât de supărată încât a plâns. Am avut părtășie cu ea, spunându-i că trebuie să abordeze situația corect, dar, în sinea mea, eram profund neliniștită și mă gândeam: „Acum, eu sunt responsabilă de lucrarea de evanghelizare. Pot să o fac bine? Dacă întârzii lucrarea, eu voi fi următoarea persoană emondată. Îmi lipsește capacitatea de lucru și, în ceea ce privește abordarea noțiunilor și a dificultăților potențialilor destinatari ai Evangheliei, sunt, de asemenea, deficitară. Dacă aș întârzia lucrarea de evanghelizare, ar fi o faptă rea și dacă mă vor trage la răspundere conducătorii de rang înalt, nu numai că voi fi emondată, ci aș putea fi și demisă. Dacă acumulez fapte rele în loc de fapte bune în îndeplinirea îndatoririlor mele, voi mai putea să obțin oare aprobarea lui Dumnezeu?” Am început să simt că îndatoririle unui conducător nu erau ușor de îndeplinit și intenționam să demisionez odată ce se găsea o persoană potrivită care să mă înlocuiască. După aceea, am devenit foarte pasivă în îndeplinirea îndatoririlor mele. Yang Xin mi-a reamintit că ar trebui să-i realoc pe lucrătorii evanghelici nepotriviți și mi-a recapitulat cum să monitorizez și să implementez lucrarea de evanghelizare, însă eu doar am ascultat-o, fără să mă implic cu adevărat. Într-o zi, fața mea s-a înroșit și s-a umflat brusc și, după două zile, încă mai era umflată. Am început să mă întreb în sinea mea: „Ar putea să fie aceasta disciplinarea lui Dumnezeu care se abate asupra mea? Dumnezeu m-a onorat cu oportunitatea de a mă pregăti să fiu conducătoare, însă eu sunt lașă și vreau să-mi resping datoria. Nu este asta o trădare a lui Dumnezeu?” Atunci, m-am rugat lui Dumnezeu și L-am căutat pentru starea mea actuală.

În timp ce căutam, am dat peste cuvintele lui Dumnezeu: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare: Cei care se tem să-și asume responsabilitatea sunt preocupați doar de propriile interese. Ei nu sunt dispuși să sufere sau să facă sacrificii când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni sunt egoiști și detestabili și sunt cei mai vicleni dintre indivizi. Dar cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu au curajul de a-și asuma poveri grele și sunt capabili să intervină și să preia lucrarea casei lui Dumnezeu în momente critice. Am reflectat asupra mea și asupra modului în care, atunci când am aflat că fusesem aleasă conducătoare și responsabilă cu lucrarea de evanghelizare, m-am tot gândit la asta, analizând decizia cu atenție, gândindu-mă dacă această datorie mi-ar fi benefică, îngrijorată fiind că, dacă aș perturba și aș tulbura lucrarea, s-ar putea să fiu demisă sau eliminată. Din această cauză, am ezitat să accept această datorie. Mai târziu, chiar dacă am acceptat cu reticență, mi-am petrecut zilele simțindu-mă ca o pasăre speriată, temându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru realizarea necorespunzătoare a lucrării și gândindu-mă chiar să demisionez. O simplă rânduială a datoriei mele mă făcea să reflectez și să evaluez constant diverse aspecte. Eram cu adevărat înșelătoare! În plus, mi-am dat seama că, în casa lui Dumnezeu, orice datorie îndeplinită de cineva trebuie realizată conform adevărurilor-principii pentru a fi făcută corect. Dacă cineva acționează nechibzuit și fără principii, și astfel întârzie lucrarea, trebuie să-și asume acea responsabilitate. Acest lucru este adevărat nu doar pentru datoria unui conducător, ci pentru orice datorie pe care o îndeplinește cineva. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, dorința mea constantă de a mă eschiva de la datoria de conducător nu este în conformitate cu intențiile Tale. Nu mai vreau să fug de responsabilitate. Te rog să îmi dai credința și puterea necesară pentru a-mi asuma această datorie.” După aceea, am devenit mai proactivă în îndeplinirea îndatoririlor mele, participând activ la lucrarea de evanghelizare, familiarizându-mă cu detaliile lucrării și urmărind și supraveghind problemele. După ce m-am dedicat în acest fel o perioadă, lucrarea de evanghelizare a înregistrat unele progrese.

În iulie 2023, biserica a fost supusă arestărilor de către PCC, iar mulți frați și surori au fost arestați. Printre aceștia se afla o iudă care a dat numele a 32 de persoane, chiar indicând poliției casele acestor frați și surori. Eram furioasă. Când m-am gândit la lucrarea pe care trebuia să o facem drept urmare, m-am simțit puțin îngrijorată și mă gândeam: „Atât de mulți frați și surori au fost vânduți, cum o să mă descurc eu cu urmările? Dacă nu gestionez bine situația și dacă sunt deteriorate cărțile cuvântului lui Dumnezeu sau mai mulți frați și surori sunt arestați, ar fi o fărădelege gravă!” Gândul la aceste lucruri m-a făcut să fiu foarte tensionată și am simțit că riscurile pe care și le asumă un conducător erau cu adevărat foarte mari. Din fericire, Yang Xin se ocupa împreună cu mine de lucrarea de gestionare a urmărilor. Ea își îndeplinea îndatoririle de mai mult timp decât mine și, după ce ea a preluat conducerea, presiunea asupra mea s-a diminuat puțin. Dar, spre surprinderea mea, doar câteva zile mai târziu, Yang Xin a avut o problemă foarte urgentă și a trebuit să plece. Am intrat în panică, gândindu-mă: „Cum să mă descurc singură cu toată lucrarea asta? Dacă nu-mi fac bine treaba și provoc daune, va fi numai vina mea!” Inima mi-a fost cuprinsă de regrete și mi-am zis: „Dacă nu aș fi acceptat această datorie, nu ar fi trebuit să port o responsabilitate atât de mare.” Dar acum nu mai era nimeni altcineva care să se ocupe de lucrarea de gestionare a urmărilor, așa că nu puteam să las, pur și simplu, lucrarea nefăcută. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să îmi protejeze și să-mi liniștească inima, spunând: „Dumnezeule, nu pot, pur și simplu, să ignor această lucrare, trebuie să fac tot ce pot pentru a o duce mai departe. Te rog să îndepărtezi frica asta din mine și să îmi dai credință.”

După aceea, am continuat să fiu cuprinsă de această stare. Pe de o parte, voiam să îmi fac bine datoria, dar, pe de alta, mă temeam că, dacă gestionam lucrurile necorespunzător, aș dăuna lucrării, ceea ce ar fi o fărădelege de care aș fi răspunzătoare. Eram foarte neliniștită, așa că am căutat cuvintele lui Dumnezeu ca să le citesc și un anumit pasaj m-a impresionat cu adevărat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu este o întâmplare că antihriștii își pot face datoria – ei își fac datoria în mod cert cu propriile intenții și scopuri și cu dorința de a dobândi binecuvântări. Orice datorie fac, scopul și atitudinea lor sunt desigur inseparabile de dobândirea binecuvântărilor, a destinației bune, a perspectivelor bune și a destinului bun la care se gândesc și de care sunt preocupați zi și noapte. Sunt ca oamenii de afaceri care nu vorbesc despre nimic în afară de munca lor. Orice fac antihriștii este legat de faimă, câștig și statut – totul este legat de dobândirea binecuvântărilor, a perspectivelor și a destinului. În adâncul lor, inimile le sunt pline de astfel de lucruri; aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Tocmai din cauza acestui tip de natură-esență, ceilalți sunt capabili să vadă clar că menirea lor finală este să fie eliminați” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că antihriștii țin cont, întotdeauna, de propriile interese atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Ei pun mare accent pe finalul și destinația lor. De fiecare dată când ceva le amenință aceste lucruri, aleg întotdeauna să își protejeze propriile interese și să își lase o cale de scăpare și nu au loialitate față de datoria lor. Mă comportam exact ca un antihrist. Mă gândeam permanent cum să evit să îmi asum responsabilitatea și cum să-mi asigur un final bun și o destinație bună, în loc să mă gândesc la lucrarea bisericii. Când biserica a fost supusă arestărilor de către PCC, mi-a fost teamă că voi fi trasă la răspundere dacă lucrarea de gestionare a urmărilor nu era făcută bine și că, dacă aș provoca daune semnificative, nu aș avea un final bun. Ca urmare, am dat înapoi. Când am văzut că Yang Xin plecase și că eram singura rămasă să se ocupe de această lucrare, am devenit și mai îngrijorată, pentru că am simțit că toată vina ar cădea asupra mea dacă nu gestionam corect lucrurile și, de aceea, regretam că mi-am asumat această datorie de conducere. Știam foarte bine că, în calitate de conducătoare de biserică, în acest moment critic, era urgent să gestionez lucrarea de gestionare a urmărilor, dar continuam să-mi pun mereu propriile interese pe primul loc și să evaluez argumentele pro și contra. De îndată ce am văzut că finalul meu și destinația mea ar putea fi în pericol, am vrut să îmi las o cale de scăpare. Am înțeles cât de egoistă și de detestabilă eram și că firea mea era exact ca a unui antihrist. Știam că, dacă nu mă pocăiesc și nu mă schimb, voi fi în cele din urmă dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să mă concentrez la propriile mele interese. Sunt dispusă să port această povară.”

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. Dacă cineva e lipsit de această atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri viclene și dezvăluiri ale firilor corupte, iar atunci când apar probleme recurge la prefăcătorie, sofisme, se justifică și refuză cu încăpățânare să își recunoască acțiunile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și a fost complet dezvăluită. Oamenii care nu au dreptate și care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. […] Spune-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar este capabilă de înțelegere adevărată și dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să auzi și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de dreptul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este drept cu toți, iar casa lui Dumnezeu îl tratează pe fiecare conform adevărurilor-principii. Nimeni nu este condamnat sau eliminat pentru o singură greșeală. Mi-am amintit că înainte, când făceam lucrarea de curățire, acționam pe baza firii mele arogante și judecam greșit pe cineva, fără a urma principiile. Mai târziu, mi-am dat seama de greșeala mea și am regretat-o profund, însă biserica nu m-a demis și nici nu m-a eliminat doar pentru că am făcut acea unică greșeală. Am înțeles că a face greșeli nu este, în sine, înfricoșător. Ceea ce este important este dacă o persoană poate accepta adevărul și se poate căi cu adevărat după ce a făcut o greșeală. Unii oameni sunt dezvăluiți ca antihriști nu pentru că au făcut o singură greșeală, ci pentru că nu urmează cerințele sau principiile casei lui Dumnezeu în îndeplinirea îndatoririlor lor și acționează nechibzuit. Chiar și după ce au primit părtășie și ajutor, nu numai că nu se schimbă, ci refuză să asculte vocea rațiunii, insistând asupra căii lor, tulburând grav lucrarea bisericii. Sunt excluși numai după refuzul lor absolut de a se căi. Unii frați și unele surori comit și ei fărădelegi, dar sunt capabili să caute adevărul și să găsească principala cauză a împotrivirii lor față de Dumnezeu, se căiesc cu adevărat și se schimbă și își îndeplinesc îndatoririle conform adevărurilor-principii. Casa lui Dumnezeu continuă să-i promoveze și să-i folosească pe astfel de oameni. Am înțeles că Dumnezeu oferă fiecăruia multe posibilități de a se căi și că esența Lui este dreaptă și loială. Știam că nu mai puteam să mă feresc de Dumnezeu sau să-mi evit îndatoririle.

Mai târziu, mentalitatea mea față de îndatoriri s-a îmbunătățit și biserica a ales o altă soră cu care să colaborez. La scurt timp după aceea, am auzit că alți douăzeci și ceva de frați și surori fuseseră arestați, iar poliția venise să le dea un avertisment, forțându-i să semneze „Cele Trei Scrisori.” Când am aflat această veste, mi s-a făcut din nou frică și mă îngrijoram că eu aș fi trasă la răspundere dacă lucrarea de gestionare a urmărilor nu era bine făcută. Gândindu-mă la aceste lcururi, mi-am dat seama că nu eram în starea corectă, așa că m-am rugat în inima mea lui Dumnezeu. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii ar trebui să-și dea toată silința să ducă la bun sfârșit ceea ce pot să realizeze; de Dumnezeu depinde să facă restul lucrurilor, să-Și exercite suveranitatea asupra lor, să le orchestreze și să le îndrume. Asta ne preocupă cel mai puțin. Avem sprijinul lui Dumnezeu. Nu numai că Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre, dar avem și credință autentică. Acesta nu este sprijin spiritual; de fapt, Dumnezeu acționează din umbră și este alături de oameni, prezent mereu cu ei. Ori de câte ori oamenii fac orice lucru sau orice datorie, El veghează; El e pregătit să te ajute oricând și oriunde, păzindu-te și protejându-te. Ce ar trebui să facă oamenii este să-și dea toată silința pentru a realiza ce se cuvine. Atât timp cât devii conștient, simți în inima ta, vezi în cuvintele lui Dumnezeu, ți se reamintește de către oamenii din jurul tău sau atât timp cât Dumnezeu îți dă orice semnal sau prevestire care îți oferă informații – că asta este ceva ce ar trebui să faci, că aceasta este însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu – atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea și să nu stai deoparte cu mâinile-n sân sau să privești de pe margine. Nu ești robot; ai minte și ai gânduri. Când se întâmplă ceva, știi categoric ce ar trebui să faci și ai cu siguranță sentimente și conștientizare. Așadar, aplică aceste sentimente și această conștientizare în situații concrete, trăiește-le și transformă-le în acțiunile tale și, în acest fel, îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. În ceea ce privește lucrurile de care poți fi conștient, ar trebui să practici adevărurile-principii pe care le înțelegi. Astfel, îți dai toată silința și depui tot efortul pentru a-ți face datoria” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (21)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Primele lucruri pe care trebuia să le fac erau să-mi asum responsabilitățile, să fac absolut tot ce pot pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu, să protejez siguranța fraților și surorilor și să minimizez, pe cât posibil, pierderile. Aceasta era responsabilitatea mea. Nu mai puteam să fiu atât de egoistă și de detestabilă și să mă concentrez doar pe viitorul și destinația mea. Gândindu-mă cum, în trecut, am încercat mereu să mă protejez și să evit responsabilitățile, mi-am dat seama că, acum, trebuia să practic adevărul și să am curajul să-mi asum responsabilitatea. Chiar dacă, pe parcurs, comiteam unele abateri, trebuia să-mi asum responsabilitățile care îmi reveneau. În ceea ce privește anumite aspecte complicate, în care nu eram sigură cum să acționez, puteam să cer ajutorul conducerii superioare și, dacă erau greșeli sau lacune în lucrarea mea, trebuia să le rezum și să le corectez la timp. Mai târziu, am lucrat cu sora mea parteneră pentru a face lucrarea de gestionare a urmărilor, am avut părtășie despre intențiile lui Dumnezeu cu frații și surorile și am discutat despre cum să ne îndeplinim îndatoririle în această perioadă dificilă. Frații și surorile au cooperat activ și lucrarea de gestionare a urmărilor a fost finalizată rapid.

Acum, nu mă mai gândesc la propriile mele interese și la finalul și destinația mea, așa cum făceam înainte. În schimb, îmi îndeplinesc îndatoririle din tot sufletul și inima mea este mult mai liniștită. Dacă nu treceam prin această revelație, nu mi-aș fi recunoscut firea satanică sau opiniile greșite despre urmărire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a călăuzit în învățarea acestor lecții!