de Lin Feng, China

În 2022, când eram conducător de biserică, aroganța, neprihănirea de sine și arbitrarietatea mea m-au făcut să vreau să am ultimul cuvânt în toate. Acest lucru a dus la constrângerea fratelui cu care colaboram și la perturbarea lucrării bisericii. Conducătorul superior m-a expus și m-a emondat pentru aroganța și neprihănirea mea de sine și pentru că am urmat în totalitate calea unui antihrist și m-au demis. După ce am fost demis, m-am simțit foarte deznădăjduit. M-am gândit la faptul că crezusem în Dumnezeu timp de peste douăzeci de ani, că fusesem demis pentru aroganța și neprihănirea mea de sine de mai multe ori și că, nici în acest moment, tot nu mă schimbasem prea mult. Am simțit că trebuie să mă comport bine în îndatoririle mele din acel moment și că nu mai puteam să fiu atât de arogant sau să-mi repet vechile greșeli, altfel, nu voi mai avea niciodată o altă șansă la mântuire. Mai târziu, citind cuvintele lui Dumnezeu și reflectând, mi-am dat seama că eram cu adevărat arogant și neprihănit de sine și că îl constrângeam constant pe fratele meu în timp ce colaboram cu el, impunându-i propriile mele dorințe și idei și dorind ca el să mă asculte. Ca urmare, lucrarea a fost întârziată. Am fost emondat de nenumărate ori și totuși nu am reflectat niciodată. Urmam, într-adevăr, calea unui antihrist. Am simțit o ură profundă față de mine și mi-am propus să-mi fac datoria bine și să merg mai departe într-un mod constant.

Ceva mai târziu, conducătorul mi-a rânduit să organizez materiale pentru îndepărtarea oamenilor și m-au pus să colaborez cu sora Li Xin. M-au întrebat cât de mult ajunsesem să-mi înțeleg firea arogantă și îngâmfată în această perioadă de reflecție și au vrut să fac această datorie pe o perioadă de probă pentru o vreme, pentru a vedea cum merg lucrurile. Auzindu-l pe conducător spunând acest lucru, m-am simțit foarte îndurerat, gândindu-mă: „O perioadă de probă nu este doar temporară? Mi-am făcut îndatoririle de nenumărate ori, bazându-mă pe firea mea arogantă și tot ce am făcut a fost să perturb și să împiedic lucrarea bisericii. Dacă repet din nou vechile mele greșeli, s-ar putea să pierd șansa de a-mi face îndatoririle pentru totdeauna, iar viața mea de credință în Dumnezeu va lua sfârșit complet. De data aceasta, trebuie să profit de această oportunitate, să fiu ascultător și să fac tot ce mi se cere. Nu mai pot fi arogant, neprihănit de sine și agresiv ca înainte.” Ulterior, în timp ce îmi îndeplineam îndatoririle, am observat că Li Xin era constrânsă de probleme de familie și nu avea niciun simț al poverii în îndatoririle ei și că unele materiale care trebuiau organizate nu erau făcute în timp util, așa că m-am gândit să îi semnalez acest lucru lui Li Xin. Dar tocmai când mă pregăteam să am părtășie cu ea, cuvintele conducătorului mi-au revenit în minte și mi-am amintit că fusesem demis înainte pentru aroganța, neprihănirea de sine și arbitrarietatea mea și pentru că voiam să am ultimul cuvânt în toate, ceea ce îi constrânsese pe ceilalți și perturbase lucrarea bisericii. Eram încă într-o perioadă de probă în această datorie și, mai mult decât atât, conducătorul nu-mi ceruse să verific lucrarea lui Li Xin. Dacă i-aș semnala problemele, oare ar crede Li Xin că sunt prea arogant și că îmi depășesc limitele? Oare ar crede că, după doar câteva zile de supunere, mi-am reluat din nou vechile obiceiuri? Cu acest gând în minte, mi-am înghițit cuvintele.

Ulterior, conducătorul a continuat să semnaleze că materialele organizate de Li Xin erau incomplete, că materialele unui anumit neîncrezător trebuiau adunate și organizate din nou, din cauza unor evaluări anterioare inexacte, iar acest lucru a întârziat progresul. M-am simțit cu adevărat vinovat. Dacă aș fi avut părtășie și i-aș fi semnalat acest lucru lui Li Xin în timp util, nu s-ar fi întâmplat acest lucru. În vinovăția mea, am dat peste două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „După mulți ani de credință în Dumnezeu și după ce au experimentat numeroase eșecuri și piedici, precum și după ce Dumnezeu i-a dezvăluit și i-a emondat, în condiții normale, oamenii ar trebui să reflecteze și să se cunoască pe sine prin învățămintele din aceste eșecuri, căutând adevărul pentru a rezolva problemele și găsind motivele eșecurilor și ale derapajelor lor în cuvintele lui Dumnezeu, precum și calea de practică pe care ar trebui să o urmeze. Cu toate acestea, antihriștii nu fac acest lucru. După mai multe derapaje și eșecuri, ei își întețesc comportamentul, îndoielile lor cu privire la Dumnezeu se înmulțesc și devin mai grave, scrutarea lui Dumnezeu devine mai intensă, suspiciunea lor față de Dumnezeu se adâncește și, de asemenea, inimile lor se umplu de prudență față de Dumnezeu. Prudența lor este plină de nemulțumiri, mânie, sfidare și indignare și chiar dezvoltă treptat negarea, judecata și condamnarea lui Dumnezeu. Nu sunt ei într-un pericol tot mai mare?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”]. „Judecând după atitudinea antihriștilor față de Dumnezeu, față de mediile și de oamenii, de evenimentele și de lucrurile rânduite de Dumnezeu, față de dezvăluirea și disciplinarea lor de către Dumnezeu și așa mai departe, au ei cea mai mică intenție de a căuta adevărul? Au ei cea mai mică intenție de a se supune lui Dumnezeu? Au ei cea mai neînsemnată credință că toate acestea nu sunt întâmplătoare, ci se află mai degrabă sub suveranitatea lui Dumnezeu? Au ei această înțelegere și conștientizare? Evident că nu. Se poate spune că rădăcina prudenței lor provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. De asemenea, se poate spune că rădăcina suspiciunii lor față de Dumnezeu provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. Rezultatele produse de scrutarea lor asupra lui Dumnezeu îi fac mai suspicioși față de Dumnezeu și, în același timp, mai prudenți față de El. Judecând după diferitele gânduri și puncte de vedere generate de gândirea antihriștilor, precum și după diferitele abordări și comportamente produse sub dominația acestor gânduri și puncte de vedere, acești oameni sunt pur și simplu iraționali; ei nu pot înțelege adevărul, nu pot dezvolta o credință autentică în Dumnezeu, nu pot crede și recunoaște în mod temeinic existența lui Dumnezeu și nu pot crede și recunoaște că Dumnezeu este suveran peste întreaga creație, că este suveran peste tot. Toate acestea sunt din cauza firii-esențe ticăloase pe care o au” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”]. Confruntat cu expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit cu adevărat judecat. Ceea ce expusese Dumnezeu nu era exact starea mea? De când fusesem demis, trăisem într-o stare de prudență și înțelegere greșită. Credeam că fusesem demis de mai multe ori din cauza aroganței, a neprihănirii de sine și a arbitrarietății mele. Mă gândeam că nu mă schimbasem prea mult, chiar și după ce am crezut în Dumnezeu timp de peste douăzeci de ani, că încă trăiam în conformitate cu firea mea arogantă și că, dacă tot nu voi experimenta o schimbare reală, voi fi dezvăluit și eliminat pentru totdeauna și nu voi mai avea nicio oportunitate de a-mi îndeplini îndatoririle. Când l-am auzit pe conducător spunând că mi se permite să fac datoria pe o perioadă de probă, am fost și mai plin de suspiciune și prudență, iar pentru a evita să fiu dezvăluit din nou și eliminat, m-am închis complet în mine, trăind în fiecare zi cu teamă și precauție. Când am observat că sora cu care cooperam își îndeplinea îndatoririle cu superficialitate și fără un simț al poverii, am știut că ar trebui să protejez lucrarea bisericii, semnalându-i problemele, dar mi-a fost teamă că sora mea va crede că sunt arogant și că, după doar câteva zile de la începerea îndatoririlor mele, mi-am reluat deja proastele obiceiuri, așa că am închis ochii. Acest lucru a ajuns să dăuneze lucrării. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că atunci când antihriștii sunt dezvăluiți după ce au trecut prin eșecuri și căderi multiple, nu numai că nu reușesc să reflecteze asupra lor înșiși, dar încep să se păzească și mai mult de Dumnezeu, temându-se că și cel mai mic pas greșit îi va priva de viitorul și destinul lor. Din această cauză, ei se feresc în mod constant de Dumnezeu. Ce diferență era între firea pe care o dezvăluiam eu și cea a unui antihrist? Am reflectat la modul în care aroganța mea, neprihănirea de sine și respingerea adevărului provocaseră daune mari lucrării bisericii. Atenționările conducătorului erau de dragul lucrării bisericii, îndemnându-mă să reflectez mai mult asupra defectelor mele fatale, astfel încât să pot învăța din eșecurile mele și să nu mai trăiesc conform firii mele arogante. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu. Dar în loc să accept acest lucru de la Dumnezeu, m-am simțit suspicios și îndoielnic. Am văzut că am fost cu adevărat înșelător și ticălos!

Ulterior, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că firea pe care o dezvăluisem era aceeași ca firea antihristului expusă de Dumnezeu. Indiferent de datoria pe care o făceam, întotdeauna o legam de primirea binecuvântărilor și priveam primirea binecuvântărilor ca fiind la fel de importantă ca viața însăși. În fiecare situație, mă gândeam mai întâi la propriul meu final și la destinația mea. Când am fost demis și dezvăluit, nu am venit în fața lui Dumnezeu să reflectez și să mă înțeleg, dar, în schimb, m-am păzit de Dumnezeu și L-am înțeles greșit, gândindu-mă doar la propriul meu viitor și la propria-mi destinație. Când mi-am reluat îndatoririle, gândurile mi-au devenit și mai agitate și am complicat fiecare situație în capul meu, temându-mă că un pas greșit ar putea duce la dezvăluirea mea și la un final și o destinație rea pentru mine. Când am văzut că sora Li Xin era negativă din cauza stării ei proaste și că își întârzia îndatoririle, am știut că ar fi trebuit să protejez lucrarea bisericii, semnalându-i problemele lui Li Xin și ajutând-o să-și facă bine treaba, dar îmi făceam griji că Li Xin va crede că sunt arogant și neprihănit de sine și că nu m-am schimbat, așa că am neglijat lucrarea bisericii. Trăiam după otrava satanică: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, îndeplinindu-mi îndatoririle doar pentru a obține binecuvântări și beneficii și văzându-mi viitorul și destinația ca fiind mai importante decât orice altceva. Nu m-am gândit deloc la intențiile lui Dumnezeu sau la lucrarea bisericii. Am fost dispus să fac ceea ce era benefic pentru mine, dar dacă ceva nu-mi era benefic, ignoram acel lucru, chiar dacă vedeam că dăunează lucrării bisericii. Am fost cu adevărat egoist și detestabil! M-am gândit la Pavel pe drumul spre Damasc. După ce a fost lovit de Domnul Isus cu o mare lumină, deși a recunoscut că a fost principalul persecutor al Domnului Isus, nu s-a pocăit cu adevărat. El nu a avut nici cea mai mică reflecție sau înțelegere a naturii-esențe pe care o avea împotrivindu-se lui Dumnezeu și, în timp ce în aparență el muncea din greu și călătorea mult și bine pentru a predica Evanghelia, intenția lui era să negocieze cu Dumnezeu pentru o cunună și recompense. Nu erau părerile mele despre urmărire și calea pe care mergeam exact ca ale lui Pavel? Încercam să-L folosesc și să-L înșel pe Dumnezeu. Am văzut cât de lipsit de umanitate eram. Am fost ca un oportunist și un neîncrezător infiltrat în casa lui Dumnezeu și, dacă nu mi-aș schimba părerea despre ceea ce urmăream, nu numai că nu aș fi primit aprobarea lui Dumnezeu, dar în cele din urmă m-aș fi confruntat cu pedeapsa Lui.

Ulterior, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te dezvălui sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost eliminat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. […] De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din interesul pentru propria persoană. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Se gândesc mereu: «Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă elimină și mă respinge?» Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar ipotezele tale părtinitoare. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Când El îi dă pe oameni în vileag, nu o face pentru a-i elimina. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și naturile-esențe personale, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a deveni capabili de o adevărată pocăință; din acest motiv, dezvăluirea oamenilor este pentru a le ajuta viețile să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că vei fi eliminat. Aceasta are loc pentru a te ajuta să ajungi să-ți cunoști corupția și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută să găsească rezolvarea în adevăr când dezvăluie corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplină. Și astfel, uneori, El îi dezvăluie pe oameni, expunând urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, determinându-i să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru cei ticăloși, a fi dați în vileag înseamnă că sunt eliminați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, deoarece ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte ca, atunci când își realizează datoria, nu cumva să devină zăpăciți și nepăsători, să eșueze în a lua lucrurile în serios, să se mulțumească doar cu puține rezultate și să creadă că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil când, de fapt, evaluați conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot se complac și consideră că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, în tine este răzvrătire, sunt prea multe elemente negative, tot ce faci e superficial și, dacă tot nu te căiești, de drept, ar trebui să fii pedepsit. Ocazional, când Dumnezeu te disciplinează sau te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi eliminat. Această chestiune ar trebui abordată corect. Chiar dacă ești eliminat, ar trebui să accepți acest lucru și să te supui și să te grăbești să meditezi și să te pocăiești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului și supunere față de Dumnezeu poți dobândi o schimbare a firii”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund rușinat și vinovat. Citisem aceste cuvinte ale lui Dumnezeu de multe ori înainte, vorbeam adesea despre firea dreaptă a lui Dumnezeu și spuneam că Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni pentru a-i mântui, permițându-le să reflecteze și să se înțeleagă mai bine, dar când am fost dezvăluit și demis, am bănuit că Dumnezeu a vrut să mă elimine și nu am văzut nicio urmă a iubirii lui Dumnezeu sau a mântuirii. Deși păream că îmi îndeplinesc îndatoririle, inima mea a rămas închisă față de Dumnezeu. Am reflectat asupra anilor mei de credință. Fusesem dezvăluit și demis de multe ori din cauza naturii mele arogante, totuși, Dumnezeu nu mă eliminase din cauza fărădelegilor mele, dar, în schimb, El a folosit expunerea și ajutorul fraților și surorilor mele, împreună cu luminarea și îndrumarea din cuvintele Sale, pentru a mă ajuta să reflectez, să mă pocăiesc și să mă schimb. Când am dobândit înțelegere și schimbare, Dumnezeu mi-a dat o altă ocazie de a-mi îndeplini îndatoririle. Dacă Dumnezeu într-adevăr determină finalul oamenilor pe baza corupțiilor pe care le dezvăluie, ar fi trebuit să fiu pedepsit de mult și nu aș fi supraviețuit până în ziua de azi. La fel cum această demitere recentă s-a datorat în întregime eșecului meu de a urmări adevărul și faptului că am mers pe calea unui antihrist, ceea ce a perturbat și obstrucționat grav lucrarea. Acest lucru fusese tratat cu principii și dezvăluise pe deplin dreptatea lui Dumnezeu. Dacă nu aș fi fost demis la timp, având în vedere firea mea arogantă, aș fi ajuns să comit multe rele și m-aș fi confruntat cu pedeapsa lui Dumnezeu. Acest tip de demitere a fost într-adevăr mântuirea și protecția lui Dumnezeu, deoarece, fără ea, nu aș fi reflectat și nu m-aș fi înțeles niciodată cu adevărat și nici nu aș fi reflectat la calea greșită pe care o luasem. Așa că am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să trăiesc într-o stare de prudență și înțelegere greșită, sunt dispus să mă pocăiesc și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle și Îți cer doar să mă călăuzești și să mă conduci.”

După rugăciune, am citit câteva din cuvintele lui Dumnezeu: „Oricare sunt gândurile și opiniile tale personale, dacă hotărăști orbește că sunt corecte și că reprezintă modul în care ar trebui făcute lucrurile, asta e aroganță și neprihănire de sine. Dacă ai unele idei sau opinii pe care le consideri corecte, dar nu ai totală încredere în tine însuți și le poți confirma prin căutare și părtășie, asta e ceea ce înseamnă să nu fii neprihănit de sine. Modul rațional de a face lucrurile este să aștepți să primești susținerea și încuviințarea tuturor înainte de a acționa” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). „Dacă ești sigur că ai găsit o problemă și înțelegi în inima ta că această problemă ar trebui rezolvată, altfel va întârzia lucrarea, însă nu ești capabil să respecți principiile și îți este teamă să nu-i jignești pe alții, ce problemă este la mijloc? De ce ți-ar fi teamă să respecți principiile? Aceasta este o problemă de o natură serioasă și implică faptul dacă iubești adevărul și dacă ai un simț al justiției. Ar trebui să dai glas opiniei tale, chiar dacă nu știi dacă este corectă. Dacă ai o părere sau o idee, ar trebui să o spui și să-i lași pe ceilalți să o evalueze. Procedând astfel, vor exista beneficii pentru tine și va fi de ajutor în rezolvarea problemei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?”). După ce am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a-i constrânge și a-i clasa pe ceilalți pe baza firii arogante diferă de practicarea adevărului pentru a proteja interesele Casei lui Dumnezeu. Aroganța și neprihănirea de sine implică să faci lucruri fără a căuta adevărurile-principii, să te agăți mereu de propriul punct de vedere și să nu accepți sugestiile altora, știind foarte bine că acțiunile tale nu se aliniază cu adevărul, vrând totuși ca alții să te asculte, făcând totul conform propriilor gânduri și opinii, fără nici cea mai mică considerație pentru interesele Casei lui Dumnezeu. Acestea sunt aroganța, neprihănirea de sine și intenția de a se da mare. De exemplu, când eram conducător, preluam conducerea în toate. Niciodată nu cooperam sau nu dezbăteam lucrurile cu alții sau nu le permiteam să intervină, îmi doream mereu ca ceilalți să se conformeze ideilor și intențiilor mele și nu acceptam niciodată sugestii rezonabile din partea fraților și surorilor mele. Acestea erau aroganța și neprihănirea de sine. Dacă văd pe cineva făcând ceva care încalcă principiile și obstrucționează lucrarea bisericii, indiferent dacă este responsabilitatea mea sau dacă persoana respectivă este supravegheată de mine ar trebui să o expun și să o ajut. Asta înseamnă să protejez interesele casei lui Dumnezeu și să am un simț al dreptății. Nu este aroganță sau neprihănire de sine. Dumnezeu se uită la intențiile din spatele acțiunilor unei persoane și, indiferent dacă liderii au făcut sau nu rânduieli, atât timp cât ceva implică lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, toată lumea are responsabilitatea de a proteja aceste lucruri. O astfel de persoană face parte cu adevărat din casa lui Dumnezeu. Dându-mi seama de acest lucru, am abordat-o pe Li Xin pentru a avea părtășie și a-i semnala problemele ei și pentru a înțelege cu ce dificultăți se confruntă în îndeplinirea îndatoririlor sale. Prin părtășia noastră, starea ei s-a mai îmbunătățit. Odată, am observat că Li Xin a clasificat incorect unele materiale despre îndepărtarea unui neîncrezător, așa că am adus în discuție cuvinte relevante ale lui Dumnezeu și principii, pentru a avea părtășie cu ea. După părtășia noastră, ea a fost capabilă să priceapă câteva principii. Înțelegerea mea și schimbările pe care le-am făcut se datorează toate îndrumării și conducerii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!