de Chongxin, China

În 2023, am fost responsabilă de lucrarea de evanghelizare în biserică, dar, după un timp, am fost demisă din cauza capacităților mele de lucru slabe și a neputinței de a îndeplini îndatoririle unui lider de echipă. Pe baza calibrului meu, conducătorii au rânduit să predic Evanghelia. M-am gândit: „Deși încă pot predica Evanghelia, calibrul meu este mediu și nu pot juca un rol-cheie în grup. Dacă fac această datorie și tot nu obțin niciun rezultat, s-ar putea să risc să îmi pierd datoria și să fiu eliminată.” Așa că am lucrat neobosit pentru a predica Evanghelia, sperând să cuceresc mai mulți oameni.

Odată, sora cu care colaboram, Li Xiao, a observat că încălcam principiile în îndeplinirea datoriei mele și că abandonasem unii potențiali destinatari ai Evangheliei care se aliniau principiilor. Am simțit o neliniște interioară, gândindu-mă: „Mă pregătesc de atât de mult timp și tot am comis o astfel de abatere gravă. Dacă află conducătorii, ar putea să creadă că nu pricep principiile necesare în datoria mea și ar putea considera că sunt incapabilă pentru acest rol și să mă realoce. Acum, pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu se apropie de final, dacă nu reușesc să îmi fac datoria în acest moment crucial, nu cumva asta mă va dezvălui ca pe un bob de neghină care trebuie eliminat de Dumnezeu?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai tulburată. Având în vedere că Li Xiao înțelegea principiile mai bine decât mine, am decis să-i ascult mai des sugestiile, ceea ce m-ar fi ajutat să reduc numărul greșelilor și, dacă greșelile tot apăreau, nu aș fi fost pe deplin responsabilă pentru ele. După aceea, pentru orice problemă neclară, nu mai reflectam atent, gândindu-mă că, dat fiind calibrul meu slab, chibzuirea asupra problemelor nu ar aduce rezultate. Așa că așteptam să le discut cu toți ceilalți. În timpul discuțiilor, îmi împărtășeam doar pe scurt gândurile, apoi așteptam ca Li Xiao să își exprime părerile. Uneori aveam opinii diferite, dar nu îndrăzneam să mi le exprim, temându-mă că, dacă făceam o greșeală, urma să fiu trasă la răspundere și asta ar putea să-mi afecteze perspectivele și destinația viitoare. Așa că, de cele mai multe ori, mă luam după alții, iar opiniile mele au devenit mai puține.

Odată, am discutat dacă o persoană religioasă era un potențial destinatar al Evangheliei, cineva căruia îi putea fi predicată. Am crezut că o astfel de persoană îndeplinea principiile pentru evanghelizare, dar Li Xiao a spus că aceasta nu putea înțelege adevărul și că, prin urmare, nu trebuia să i se predice. Inițial, am vrut să am părtășie mai departe despre punctul meu de vedere, dar apoi m-am gândit: „Ce se întâmplă dacă punctul meu de vedere este incorect și provoacă greșeli? Nu contează, nu voi spune nimic. Li Xiao înțelege bine principiile și are mai multă experiență în predicarea Evangheliei, așa că voi asculta de ea.” Așa că am decis să-l abandonăm pe acest potențial destinatar al Evangheliei. Mai târziu, supervizorul a aflat despre această situație și a spus că acest potențial destinatar al Evangheliei doar avea multe noțiuni religioase, dar nu era incapabil să accepte adevărul, și că a-l abandona cu ușurință nu era în conformitate cu principiile. Văzând o astfel de abatere în lucrare, am regretat profund că, la momentul respectiv, nu am ridicat problema pentru o cercetare suplimentară. Dar apoi m-am gândit: „A fost sugestia lui Li Xiao, așa că responsabilitatea nu este doar a mea.” Așa că m-am simțit mai puțin vinovată.

Pentru că întrebam pe toată lumea despre orice și nu aveam gânduri proprii, am ajuns treptat să devin foarte obtuză în tot ce făceam. Predicarea Evangheliei îmi părea tot mai dificilă, iar rezultatele deveneau tot mai slabe. Gândindu-mă retrospectiv, când predicam Evanghelia, obișnuiam să pot avea părtășie și să rezolv unele întrebări ale persoanelor religioase. De ce acum aveam atât de puține de spus? Simțeam că ceva nu era în regulă, dar nu știam motivul, așa că mă gândeam pur și simplu, neajutorată, că poate era din cauza calibrului meu slab și a înțelegerii mele superficiale a adevărului. Când mă gândeam așa, deveneam oarecum negativă. Știam că starea mea era greșită, dar mă simțeam incapabilă să o schimb. Mai târziu, supervizorul a avut o adunare cu noi și a semnalat multe dintre problemele mele, cum ar fi pasivitatea mea în îndeplinirea datoriei, faptul că mă bazam întotdeauna pe alții, că nu făceam lucrare reală, etc. Când aceste evaluări mi-au fost puse în față una câte una, am fost consternată, gândindu-mă: „Cum de există atâtea probleme în datoria mea? Ce rol am jucat în grup?”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii cred în Dumnezeu doar pentru binecuvântări, tratând goana după binecuvântări ca pe suflul lor vital, și că sunt plini de suspiciune și de circumspecție față de casa lui Dumnezeu și față de frați și de surori, temându-se că, dacă fac rău, cauzează tulburări și sunt expuși, vor fi demiși și eliminați și își vor pierde destinația și perspectivele bune. Am văzut că ceea ce urmăream eu și punctele mele de vedere erau la fel ca ale unui antihrist. De când am fost demisă din funcția de lideră de echipă, m-am temut că, dacă lucrarea mea de evanghelizare nu dădea rezultate bune, voi fi realocată din nou și că nu voi mai avea nicio datorie de făcut, așa că m-am străduit să îmbunătățesc eficiența datoriei mele pentru a-mi păstra datoria și a-mi asigura o perspectivă și o destinație bune. Sora cu care colaboram a observat abateri în lucrarea mea, dar nu am găsit rapid cauza și nu le-am corectat. În loc de asta, mă temeam că vor afla conducătorii, că mă vor considera inadecvată și că mă vor realoca, așa că am încercat să îmi acopăr neajunsurile, folosindu-mi lipsa de înțelegere a principiilor ca pe un scut, fără să caut soluții pentru problemele care îmi erau neclare și fără să exprim opinii diferite. Mă bazam pur și simplu pe sora cu care colaboram, crezând că, chiar dacă apăreau greșeli, aș fi mai puțin responsabilă și nu aveam să fiu realocată. Îndeplinirea îndatoririlor necesita din capul locului o colaborare armonioasă și capacitatea de a ne completa reciproc punctele forte, însă eu eram preocupată doar să mă protejez și nu luam deloc în considerare lucrarea bisericii. Nici măcar nu îmi îndeplineam responsabilitățile. Fusesem cu adevărat egoistă, detestabilă, alunecoasă și înșelătoare! Privind înapoi la motivul pentru care fusesem demisă în trecut, pe de o parte, se întâmplase din cauza firii mele pronunțate de persoană care caută să facă pe plac altora și care nu protejează lucrarea bisericii, iar pe de altă parte, fusese din cauza calibrului meu slab și a incapacității de a îndeplini lucrarea unui lider de echipă. Ar fi trebuit să caut adevărul pentru a-mi rezolva firea coruptă de persoană care caută să facă pe plac altora și să mă înzestrez rapid cu adevărul și cu principiile predicării Evangheliei. Numai practicând astfel, aș fi putut progresa în îndeplinirea datoriei mele. Însă eu nu am căutat adevărul și am încercat să folosesc viclenia pentru a-mi acoperi neajunsurile, ceea ce nu numai că mi-a dăunat vieții, dar a și afectat eficiența îndeplinirii datoriei mele. Acțiunile mele Îl făcuseră de mult pe Dumnezeu să mă deteste. Acum trăiam în întuneric și pierdusem îndrumarea Duhului Sfânt. Aceasta era firea dreaptă a lui Dumnezeu prăvălindu-se asupra mea și, dacă nu-mi venea mintea la cap, aș fi ajuns pur și simplu să fiu detestată și eliminată de Dumnezeu! Așa că m-am rugat Lui, exprimându-mi disponibilitatea de a mă pocăi și de a-mi îndeplini bine datoria.

După un timp, Li Xiao a fost realocată, iar lucrarea grupului a fost preluată de sora Xinyue și de mine. Nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez, gândindu-mă: „Li Xiao era cea care verifica problemele pe care nu le înțelegeam, astfel, dacă apăreau probleme, eram mai puțin responsabilă. Acum, Xinyue de abia a început să se instruiască și, dacă vor apărea probleme în viitor, va fi în mod firesc responsabilitatea mea; era clar ca lumina zilei. Și apoi, a fi emondată va fi o problemă mică; în cazuri grave, aș putea fi demisă și eliminată.” Mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. […] Dacă îți place sincer să cauți calea adevărului, atunci tu ești unul care locuiește întotdeauna în lumină. Dacă ești foarte bucuros să fii un prestator de servicii în casa lui Dumnezeu, lucrând cu sârguință și conștiincios în anonimat, dăruind mereu și neluând niciodată, atunci Eu spun că ești un sfânt loial, deoarece nu cauți nicio recompensă și, pur și simplu, ești un om onest. Dacă ești dispus să fii deschis, dacă ești dispus să cheltuiești tot ce ai, dacă poți să-ți sacrifici viața pentru Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia ta, dacă ești cinstit până într-acolo încât nu știi decât să-L mulțumești pe Dumnezeu și să nu te gândești doar la tine sau să iei pentru tine însuți, atunci Eu spun că acești oameni sunt cei hrăniți în lumină și care vor trăi veșnic în Împărăție” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii cinstiți pot să se abandoneze complet lui Dumnezeu și să se supună suveranității și rânduielilor Sale, îndeplinindu-și îndatoririle fără a planifica pentru ei înșiși sau a se gândi la ei, având în minte doar cum să își îndeplinească bine îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Astfel de oameni pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că evitarea expunerii neajunsurilor mele nu urma să mă ducă spre o perspectivă și o destinație bune. Dimpotrivă, cu cât îmi ascund mai mult neajunsurile și folosesc viclenia pentru a-L înșela pe Dumnezeu, cu atât El mă va detesta mai mult și cu atât mai probabil voi pierde lucrarea Duhului Sfânt. Aveam permisiunea lui Dumnezeu să îndeplinesc această datorie, El îmi cunoștea toate deficiențele și neajunsurile, dar eu mereu voiam să le ascund și să le acopăr. Încercam să mă păcălesc pe mine însămi și pe cei din jurul meu! Cât de nesăbuită eram! Ar trebui să practic cum să fiu o persoană cinstită, să caut clarificări de la frați și surori pentru lucrurile pe care nu le înțeleg, să confrunt și să accept greșelile în mod curajos, să am neajunsuri, dar să mă străduiesc să mă perfecționez, și să îndeplinesc toate responsabilitățile pe care le pot îndeplini. Înțelegând acest lucru, mi-am simțit inima liniștită. Când discutam cu Xinyue despre problemele potențialilor destinatari ai Evangheliei, dacă întâlneam lucruri pe care nu le înțelegeam nici eu, nici ea, căutam împreună cuvintele relevante ale lui Dumnezeu și, prin părtășie reciprocă, unele probleme care inițial erau neînțelese s-au clarificat în mod natural. Pentru anumite probleme pe care nu le-am putut lămuri prin discuție, am cerut ajutor de la supervizori, și, prin părtășia cu ei, am obținut mai multă limpezime. În această perioadă, multe dintre neajunsurile mele au fost dezvăluite, dar nu m-am mai simțit constrânsă. Când apăreau probleme, le analizam la timp și, fără să îmi dau seama, eficiența lucrării noastre de evanghelizare s-a îmbunătățit. I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima.

După un timp, conducătorii ne-au scris pentru a întreba despre eficiența lucrării noastre de evanghelizare și am simțit din nou o oarecare presiune. Deși eficiența era mai bună decât înainte, nu arătase încă o ameliorare semnificativă și nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez din nou: „Dacă eficiența din grup nu se îmbunătățește semnificativ, nu vor crede oare conducătorii că sunt incapabilă de această datorie și nu cumva mă vor realoca?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt puțin demoralizată. Mi-am dat seama că din nou mă îngrijoram pentru viitorul meu. În timpul unuia dintre devoționalele mele, într-un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care era exact ce aveam nevoie. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. Dacă cineva e lipsit de această atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri viclene și dezvăluiri ale firilor corupte, iar atunci când apar probleme recurge la prefăcătorie, sofisme, se justifică și refuză cu încăpățânare să își recunoască acțiunile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și a fost complet dezvăluită. Oamenii care nu au dreptate și care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. […] Spune-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar este capabilă de înțelegere adevărată și dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să auzi și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de dreptul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii sunt eliminați de casa lui Dumnezeu pe baza principiilor, nu pe baza greșelilor temporare ale unei persoane și nici pe baza calibrului ei. Eliminarea se face pe baza atitudinii oamenilor față de adevăr și față de îndatoriri și ținând cont dacă aceștia acceptă adevărul și se căiesc înaintea lui Dumnezeu după ce au greșit. Cei care fac greșeli, dar refuză să se căiască, și care, prin natura-esență a lor, sunt scârbiți de adevăr, sunt cei care sunt eliminați. În plus, întotdeauna am crezut că a fi realocat pentru o altă datorie înseamnă a fi eliminat, dar acest punct de vedere nu se alinia deloc la cuvintele lui Dumnezeu. Unii oameni sunt demiși din cauza firii lor corupte grav, care duce la perturbarea și la tulburarea lucrării, dar, dacă reflectează și se căiesc după ce au fost demiși, biserica le oferă totuși o oportunitate de a-și îndeplini îndatoririle. Dacă cineva este realocat pentru că are un calibru slab și nu poate să îndeplinească lucrarea, biserica îi va rândui îndatoriri potrivite, pe baza calibrului său și a punctelor sale forte, ceea ce este benefic atât pentru lucrarea bisericii, cât și pentru intrarea în viață a persoanei în cauză. Demiterea și reatribuirea nu privează o persoană de oportunitatea de a urmări adevărul și de a-și îndeplini îndatoririle și cu atât mai puțin înseamnă eliminare. De exemplu, sora Han Yu, care colaborase cu mine, a fost demisă pentru că firea ei arogantă o făcea să-și impună statutul și să-i constrângă pe alții, ceea ce îi făcea pe frați și pe surori să se simtă reprimați și tulbura și perturba lucrarea. Cu toate acestea, după ce Han Yu a reflectat și a dobândit unele cunoștințe despre firea ei arogantă, biserica i-a rânduit din nou să îndeplinească îndatoriri. În trecut, și eu fusesem demisă pentru că urmăream faima, câștigul și statutul, dar, odată ce am fost dispusă să mă pocăiesc, biserica a rânduit să-mi îndeplinesc din nou îndatoririle. Din aceasta, am înțeles că Dumnezeu nu elimină oamenii pe baza calibrului lor sau dacă au făcut greșeli, ci cântărind dacă aceștia pot accepta adevărul și se căiesc cu adevărat. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când o ființă creată acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu și cooperează cu Creatorul pentru a-și îndeplini datoria și a face ceea ce poate, aceasta nu este o tranzacție sau un târg; oamenii nu ar trebui să încerce să dea la schimb expresii ale atitudinilor sau ale acțiunilor și comportamentelor lor pentru a câștiga vreo promisiune sau vreo binecuvântare de la Dumnezeu. Când Creatorul vă încredințează această lucrare, e corect și cuvenit ca, drept ființe create, să acceptați această datorie și însărcinare. Există vreun aspect tranzacțional în asta? (Nu.) În ceea ce-L privește pe Creator, El e dispus să vă încredințeze fiecăruia dintre voi îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească oamenii; iar din partea omenirii create, oamenii ar trebui să accepte cu bucurie această datorie, tratând-o drept obligația vieții lor, drept valoarea pe care ar trebui să o trăiască în această viață. Nu există nicio tranzacție aici, acesta nu e un schimb echivalent, cu atât mai puțin implică vreo recompensă sau alte afirmații pe care și le închipuie oamenii. Acesta nu e sub nicio formă un negoț, nu e vorba despre a da la schimb pentru altceva prețul pe care îl plătesc oamenii sau munca asiduă pe care o depun atunci când își îndeplinesc datoria. Dumnezeu nu a spus acest lucru niciodată și nu ar trebui să fie înțeles în felul acesta de om” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. „«Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.» Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi aprobarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii loial datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El le oferă oamenilor oportunitatea de a-și îndeplini îndatoririle nu pentru a-i face să trudească și să se consume pentru recompense, ci pentru că îndeplinirea îndatoririlor este responsabilitatea și obligația ființelor create și oamenii nu ar trebui să precupețească niciun efort pentru a le îndeplini. Aceasta este, de asemenea, o oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă pentru ca noi să urmărim adevărul și să ne eliberăm de firile noastre corupte. Dumnezeu nu se uită la calibrul unei persoane, ci cântărește dacă aceasta are o inimă sinceră față de îndatoririle sale, dacă poate lăsa deoparte interesele personale, dacă pune suflet și depune eforturi și dă tot ce are mai bun în tot ceea ce poate face. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem față de îndatoririle noastre. De atunci încolo, nu m-am mai simțit atât de împovărată în îndeplinirea îndatoririlor mele. Deși am un calibru slab, trebuie totuși să dau ce am mai bun în tot ceea ce pot face. Dacă sunt probleme pe care nu le înțeleg, mă rog și mă bizui pe Dumnezeu, sau cer ajutor de la supervizori. Câteodată, când apăreau probleme, mă îngrijoram că supervizorii ar putea să descopere cine sunt cu adevărat și ar putea să spună că, în ciuda faptului că m-am instruit atât de mult timp, nu am făcut progrese. Dar când mă gândeam la cum Dumnezeu scrutează totul, îmi dădeam seama că El îmi cunoaște neajunsurile și că ascunderea lor este inutilă. Dumnezeu are rânduieli potrivite pentru rolul în care sunt capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle, în funcție de statura și de calibrul meu. Acestea nu sunt lucruri despre care ar trebui să mă îngrijorez sau de care să mă preocup. Ar trebui să fiu o persoană cinstită, să las deoparte interesele proprii și să mă concentrez pe cum să-mi îndeplinesc bine îndatoririle actuale. Dacă dau tot ce am și totuși nu pot face față acestei datorii, mă voi supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, chiar dacă voi fi realocată în îndeplinirea îndatoririlor mele. Având în vedere acest lucru, am solicitat deschis îndrumări din partea supervizorilor despre chestiunile cu care mă confruntam și, după ce ei mi-au semnalat unele probleme și abateri, le-am analizat și le-am corectat cu promptitudine. După ce am practicat în acest fel o perioadă, eficiența lucrării noastre de evanghelizare s-a îmbunătățit semnificativ prin comparație cu ce era înainte. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu din toată inima. Acest rezultat este în întregime datorat călăuzirii din partea lui Dumnezeu.