de Song Wen, China

La sfârșitul lunii mai a anului 2023, bisericile de care eram responsabilă s-au confruntat cu arestări din partea PCC, iar cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu trebuiau să fie transferate rapid. Când au aflat conducătorii superiori despre asta, m-au delegat pe mine și pe sora Song En să coordonăm urgent transferul cărților. Însă transferul a fost supravegheat de poliție, care a confiscat toate cărțile. Când am auzit vestea, nu mi-a venit să cred și am simțit că mă cuprinde disperarea. În calitate de conducătoare de biserică, nu reușisem să protejez cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și provocasem o pierdere uriașă. A fost un dezastru absolut. Am fost consternată. Eram îngrijorată că voi fi demisă, dar eram și mai îngrijorată că mi-aș putea pierde complet șansa de a-mi îndeplini îndatoririle și, dacă se întâmpla asta, nu mi-aș fi pierdut complet șansa la mântuire? Doar gândindu-mă la asta, inima mea era cuprinsă de anxietate. Adesea oftam cu disperare și, când mă gândeam cât de gravă fusese fărădelegea pe care o comisesem, mă simțeam foarte negativă și mă forțam doar să-mi fac îndatoririle. Într-o zi, stând de vorbă cu sora Song En, am discutat despre neglijența lui Ye Qian față de datoria ei cât timp a fost conducătoare, ceea ce a dus la confiscarea de către polițiști a multor cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu și la îndepărtarea ei. Gândurile mele au devenit și mai apăsătoare, având în vedere că și eu eram conducătoare de biserică, direct responsabilă cu transferul cărților, așa că, fără îndoială, aveam cea mai mare responsabilitate pentru toate acestea. Părea o certitudine că urma să fiu demisă. Dacă aș fi știut că va veni această zi, aș fi preferat să nu fi fost numită conducătoare, ca să nu fiu nevoită să port o responsabilitate atât de grea. În acea perioadă, ori de câte ori mă gândeam la asta, mă simțeam deznădăjduită și mă trezeam mereu cuprinsă de un sentiment de dezolare. Deși nu părea că renunț, doar gândul că aș putea fi demisă m-a făcut să-mi pierd simțul poverii pentru îndatoririle mele și am ajuns să fac totul mecanic.

Până la mijlocul lunii iulie, conducătorii superiori analizaseră situația privind cărțile confiscate și au spus că a fost o circumstanță specială pe care nu am fi putut-o anticipa, iar cauza nu a fost o eroare umană, așa că nu ne-au tras la răspundere pentru asta, ci doar ne-au reamintit să rezumăm cu seriozitate experiențele și lecțiile pe care le-am învățat și să ne îndeplinim cu sârguință îndatoririle în continuare. Deși știam că ar trebui să-mi prețuiesc datoria, tot m-am gândit: „Acesta a fost un incident neașteptat, iar ei nu m-au tras la răspundere, dar a fi conducător presupune multă muncă și atrage responsabilități uriașe. Dacă în viitor o să gestionez greșit problemele și o să provoc pierderi semnificative, s-ar putea să fiu demisă în cel mai bun caz sau, în cel mai rău caz, îndepărtată. Asta ar însemna să pierd orice speranță de mântuire.” Cu acest gând în minte, am vrut să trec la o datorie care presupunea mai puțină responsabilitate și să renunț la funcția mea de conducătoare. Dar știam că, renunțând la datoria mea, L-aș fi trădat pe Dumnezeu și că asta era o problemă și mai gravă. M-am forțat să mă supun și să-mi fac datoria în continuare. La începutul lunii august, în timpul alegerilor bisericii pentru predicatori, am auzit că unii frați și unele surori doreau să ne nominalizeze pe mine și pe sora Gu Nan, iar inima mi s-a strâns brusc și îngrijorările mi-au ieșit la suprafață: „Sunt deja responsabilă pentru o biserică, iar acest lucru presupune asumarea multor responsabilități. Dacă sunt aleasă predicatoare și trebuie să supraveghez mai multe biserici, nu ar presupune și mai multă responsabilitate și pericol? Ce se întâmplă dacă nu fac bine lucrarea și provoc pierderi semnificative? Dacă sunt îndepărtată din cauza asta, așa-i că nu aș avea un final și o destinație bune?” Gândindu-mă la acest lucru, eram îngrozită de ideea de a fi aleasă. Mi-am dat seama că era periculos să nu mă ocup de starea mea și că îmi afecta performanța în datorie, așa că am început să caut răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Ați venit să vă faceți datoria. Indiferent cât de mult lucrați, cât de mult suferiți sau cât de mult sunteți emondați, ar trebui să-I mulțumiți lui Dumnezeu. El v-a dat această șansă ca să puteți experimenta tot soiul de situații diferite și să ajungeți să aveți tot felul de experiențe și descoperiri personale. Acesta este un lucru bun și totul este realizat astfel încât să puteți înțelege adevărul. Așadar, de ce sunteți îngrijorați? De cine vă feriți? Nu este nevoie să fiți așa. Doar urmărește adevărul în mod normal, găsește-ți locul corect și fă-ți bine datoria și lucrarea care îți revine și este suficient. Nu vi se cere mult” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. „Nu vă gândiți mereu la plecare, trebuie să vă formați rădăcini aici cu hotărâre și să vă faceți bine datoria. Indiferent dacă vă puteți face datoria bine sau nu, cel puțin implicați-vă din toată inima și asigurați-vă că v-ați îndeplinit toate sarcinile în cele din urmă. Nu fiți dezertori. Unii spun: «Calibrul meu este slab, nu sunt foarte educat și nu am niciun talent. Personalitatea mea are defecte și întâmpin mereu dificultăți în datoria mea. Ce mă fac dacă nu-mi pot îndeplini bine datoria și sunt înlocuit?» De ce îți este frică? Poate această lucrare să fie îndeplinită numai de tine? Doar ți-ai asumat un rol, nu ți se cere să-ți asumi totul. Asumă-ți doar lucrurile pe care se cuvine să le faci, este suficient. Nu-ți vei fi îndeplinit atunci responsabilitățile? Este atât de simplu; de ce ești mereu atât de prudent? Te temi că frunzele care cad te vor lovi în cap și ți-l vor crăpa și te gândești înainte de toate la planurile tale de urgență – nu este inutil? Ce înseamnă «inutil»? Înseamnă că nu încerci să faci progrese, nu ești dispus să dai totul, vrei mereu să obții lucruri gratuite și să te bucuri de lucruri bune – astfel de oameni sunt gunoaie. Unii oameni sunt prea înguști la minte. Cum putem descrie astfel de oameni? (Sunt extrem de meschini.) Un om extrem de meschin este un om abject și orice om abject poate evalua caracterul unui gentleman după propriile standarde abjecte și îi poate considera pe ceilalți la fel de egoiști și demni de dispreț ca el. Acești oameni nu sunt buni de nimic și, chiar dacă au credință în Dumnezeu, nu le va fi ușor să accepte adevărul. Care este cauza pentru care o persoană are prea puțină credință? Cauza este că nu înțelege adevărul. Dacă înțelegi prea puține adevăruri și înțelegerea acestora de către tine este superficială și, în consecință, nu poți înțelege fiecare lucrare pe care o întreprinde Dumnezeu, tot ceea ce face El și fiecare cerință pe care o are Dumnezeu de la tine, dacă nu poți atinge această înțelegere, atunci tot soiul de suspiciuni, închipuiri, înțelegeri greșite și noțiuni cu privire la Dumnezeu vor apărea înlăuntrul tău. Dacă inima ta este plină doar cu aceste lucruri, poți avea credință adevărată în Dumnezeu? Nu aveți credință adevărată în Dumnezeu și de aceea sunteți mereu neliniștiți și vă faceți griji, deoarece nu știți când ați putea fi înlocuiți. Vă temeți și vă spuneți în sinea voastră: «Dumnezeu ar putea veni oricând aici pentru a face o inspecție.» Relaxați-vă. Atât timp cât faceți bine lucrarea pe care v-o încredințează casa lui Dumnezeu, chiar dacă aveți câteva neajunsuri în căutarea adevărului și intrarea în viață, voi trece cu vederea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund impresionată, ca și cum Dumnezeu îmi vorbea mie direct. Am avut o senzație de nedescris, am fost mișcată până în adâncul sufletului. Dumnezeu îmi scrutează fiecare gând și idee și știa că nu am înțeles principiile modului în care biserica se ocupă de oameni și că eram mereu precaută și înțelegeam greșit, așa că El Și-a folosit cuvintele pentru a mă lumina și a mă îndruma, spunându-mi cu seriozitate să nu-mi fac griji și să nu-mi fie teamă, că în casa Lui se ocupă de oameni după principii și că nu va îndepărta în mod arbitrar niciun credincios autentic care își îndeplinește îndatoririle. Dumnezeu ne încurajează să nu ne fie teamă să ne asumăm responsabilități și să înfruntăm cu calm situațiile din fiecare zi, căutând adevărul pentru a-I înțelege intențiile. Cerințele lui Dumnezeu pentru mine nu sunt mari. El speră doar să pot să-mi asum responsabilitățile care mi se cuvin, să fiu loială în datoria mea și să fiu o persoană onestă, cu umanitate. Dumnezeu nu vrea ca eu să trăiesc în frică și anxietate, simțindu-mă tulburată. Dar eu am fost prea înșelătoare, iar după incidentul confiscării cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu, mi-am tot făcut griji că voi fi demisă sau chiar îndepărtată și că-mi voi pierde speranța de a avea un final și o destinație bune. Mai târziu, când casa lui Dumnezeu nu m-a găsit vinovată, în loc să fiu recunoscătoare pentru mila lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc îndatoririle ca să-I răsplătesc dragostea, am devenit precaută și L-am înțeles greșit, fiindu-mi și mai frică să-mi îndeplinesc îndatoririle de conducătoare și dorindu-mi să trec la o datorie „mai sigură”. Mai mult, în timpul alegerilor bisericii pentru predicatori, înainte chiar de a fi aleasă, am început să mă îngrijorez că, având un domeniu de supraveghere mai extins, voi avea responsabilități mai mari și voi fi dezvăluită mai repede, așa că nu am vrut să particip la alegeri. Am continuat să fiu suspicioasă și prudentă față de El. Eram atât de înșelătoare!

Ulterior, am continuat să citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva problemele. Am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. […] Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu expune că natura umană este cu adevărat egoistă, detestabilă, înșelătoare și trădătoare, că, indiferent de datorie, oamenii se gândesc mai întâi la propriile interese și că sunt dispuși să își asume responsabilități pentru sarcini care îi avantajează, dar că sunt reticenți în a-și asuma sarcini care presupun responsabilități sau riscuri. Reflectând asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că purtarea mea în această privință era deosebit de evidentă. De exemplu, când cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost confiscate, nu m-am gândit cum să compensez pierderile provocate intereselor casei lui Dumnezeu, ci, în schimb, am regretat că, dacă aș fi știut că trebuia să-mi asum o responsabilitate atât de mare, nu mi-aș fi asumat datoria de conducere. Deși nu părea că mă eschivez de la îndatoririle mele, mă simțeam foarte deznădăjduită. Doar pentru că mi-a fost frică să nu-L trădez pe Dumnezeu și să nu am un final sau o destinație bună, nu am îndrăznit să renunț la îndatoririle mele. Mi-am dat seama că eram complet egoistă și detestabilă, nu o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu sau care Îi este loială în vreun fel. În plus, după ce am aflat că, în casa lui Dumnezeu, nu eram considerată vinovată pentru aceste lucruri, nu numai că nu mi-am prețuit îndatoririle, dar am devenit și mai prudentă față de Dumnezeu și L-am înțeles greșit. Eram ca o pasăre speriată, gândindu-mă deja să mă eschivez de la îndatoririle mele înainte ca acestea să-mi fie încredințate. Am avut în vedere doar propriile interese, negândindu-mă deloc dacă purtarea mea era în conformitate cu principiile sau ce se putea întâmpla cu lucrarea bisericii. Mă comportam exact ca o neîncrezătoare. Cum să mă aștept să fiu mântuită cu o astfel de credință? Am fost în permanență precaută față de Dumnezeu și nu am fost dispusă să port responsabilități și mă plasasem de mult în afara casei lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu voia să mă elimine, ci, mai degrabă, eu îmi provocam eliminarea. Gândindu-mă la acest lucru, mi-am dat seama cât de gravă era problema mea, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mă gândesc constant la propriile interese și încerc să-mi las loc de manevră. Am fost atât de înșelătoare. Dumnezeule, acum știu că am greșit; de acum înainte, indiferent dacă voi fi sau nu aleasă ca predicatoare, sunt dispusă să mă supun. Te rog să mă îndrumi să reflectez și să mă cunosc mai profund.”

Mai târziu, în timp ce mă uitam la un videoclip cu mărturii bazate pe experiențe, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o mai bună înțelegere a problemelor mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii adăpostesc aceste lucruri în inimile lor, care toate reprezintă înțelegeri greșite, opoziție, judecată și împotrivire față de Dumnezeu. Le lipsește orice fel de cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu. Ei ajung la astfel de concluzii cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu, cercetând indiscret firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Antihriștii îngroapă aceste lucruri adânc în inimile lor, admonestându-se: «Prudența este părintele siguranței; este mai bine să nu ieși în evidență; pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată; și e singurătate în vârf! În niciun moment, nu fi niciodată acea pasăre care iese din cuib, nu urca niciodată prea sus; cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare.» Ei nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și nu cred că firea Lui este dreaptă și sfântă. Ei judecă toate acestea prin prisma noțiunilor și închipuirilor umane și abordează lucrarea lui Dumnezeu cu perspectivele și gândurile umane și viclenia umană, folosind gândirea umană și metodele umane, apelând la logica și gândirea Satanei pentru a descrie firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Evident, antihriștii nu doar că nu acceptă și nici nu recunosc firea, identitatea și esența lui Dumnezeu; dimpotrivă, sunt plini de noțiuni, opoziție și răzvrătire față de El și nu au nici măcar un grăunte de cunoștințe reale despre El. Definiția antihriștilor pentru lucrarea, firea și iubirea lui Dumnezeu este un semn de întrebare – o incertitudine, iar ei sunt plini de scepticism, negare și defăimare față de aceasta; așadar, cum rămâne atunci cu identitatea Lui? Firea lui Dumnezeu reprezintă identitatea Sa; cu o astfel de părere ca a lor asupra firii lui Dumnezeu, opinia lor privind identitatea lui Dumnezeu este evidentă – negare directă. Aceasta este esența antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a șasea)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii neagă esența Lui și că ei sunt plini de suspiciuni față de Dumnezeu, Îl neagă și Îl calomniază. Antihriștii nu cred că Dumnezeu este drept și nici că ceea ce face Dumnezeu pentru omenire este iubire și mântuire. Am avut și eu o fire gravă de antihrist. Cum am făcut după ce cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost confiscate, am trăit mereu într-o stare de negativitate și de îngrijorare, temându-mă că voi fi îndepărtată din biserică și că nu voi avea un final sau o destinație bună. Mai târziu, când am auzit că Ye Qian a fost îndepărtată pentru că și-a neglijat îndatoririle și a cauzat pierderi semnificative casei lui Dumnezeu, am simțit că datoria de predicatoare presupunea responsabilități imense și am continuat să fiu prudentă și să înțeleg greșit, temându-mă să nu fiu aleasă predicatoare, fără măcar să caut contextul sau principiile pe care casa lui Dumnezeu le aplică atunci când tratează oamenii. După părerea mea, casa lui Dumnezeu era exact ca lumea non-credincioșilor, lipsită de corectitudine și de dreptate și, cu cât era mai complexă datoria pe care o făceam, cu atât mai mare era responsabilitatea pe care o purtam și, prin urmare, cu atât mai grave erau consecințele pe care ar fi trebuit să le suport dacă gestionam greșit situațiile. Am trăit pe baza unor convingeri false precum: „E singurătate în vârf”, „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus”, îndoindu-mă constant de Dumnezeu și ferindu-mă de El în fiecare situație. Acest lucru arăta o lipsă de înțelegere a firii drepte a lui Dumnezeu și era o formă de blasfemie împotriva lui Dumnezeu. În realitate, Ye Qian a fost îndepărtată în principal pentru că și-a neglijat datoria, ceea ce a făcut ca multe cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu să fie confiscate de poliția PCC, rezultând în pierderi semnificative pentru casa lui Dumnezeu. De data aceasta nu am fost pedepsită deoarece biserica a considerat că pierderile nu s-au datorat faptului că cineva a fost superficial sau iresponsabil, așa că nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ele. Acest lucru a arătat că, într-adevăr, casa lui Dumnezeu evaluează problemele pe baza contextului și a motivelor din spatele pierderilor atunci când atribuie responsabilitatea. Dar eu nu am reușit să caut adevărurile-principii și, când am văzut că Ye Qian a fost îndepărtată, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, ca și cum a face o greșeală în îndatoririle mele și a produce consecințe negative ar duce la îndepărtarea și la eliminarea mea. Gândurile mele erau toate pline de îndoială și de negare a dreptății lui Dumnezeu. Chiar dacă am fost precaută față de Dumnezeu și L-am înțeles greșit, El nu s-a concentrat pe neajunsurile și pe corupția mea și tot mi-a dat șansa de a-mi îndeplini îndatoririle, folosind oameni, evenimente și lucruri pentru a-mi aminti să reflectez asupra mea și să mă cunosc, astfel încât să mă trezesc și să mă întorc la timp, evitând să merg mai departe pe calea unui antihrist. Gândindu-mă la toate acestea, m-am simțit foarte vinovată și îndatorată față de Dumnezeu. Am simțit dorința sinceră a lui Dumnezeu de a mântui oamenii și mi-am urât și mai mult propriul egoism și înșelăciunea. Nu mai voiam să trăiesc în starea de fi precaută și de a nu înțelege și, dacă eram aleasă, eram dispusă să accept această datorie. Mai târziu, am fost aleasă predicatoare, dar încă mă simțeam oarecum îngrijorată, deoarece mi se părea că nu înțelegeam multe dintre principii și că firea mea coruptă era destul de gravă, iar acum, că eram responsabilă pentru mai multe biserici, simțeam că, dacă fac o greșeală și cauzez pierderi în lucrarea bisericii, mi-aș pierde șansa de a avea un final și o destinație bune. Dar, rememorând experiențele mele din această perioadă, mi-am dat seama că, atât timp cât puteam accepta adevărul, chiar dacă greșeam, atât timp cât mă pocăiam sincer, Dumnezeu nu avea să mă condamne și să mă elimine din cauza greșelii mele de moment. Înțelegând acest lucru, am fost dispusă să mă las deoparte și să mă supun, acceptând această datorie cu calm.

Mai târziu, am mai citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. […] Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că întotdeauna mi-a fost frică să-mi asum responsabilități, să-mi asum riscuri și să nu fiu eliminată, iar acest lucru se întâmpla în principal din cauza dorinței mele copleșitoare de a primi binecuvântări și pentru că întotdeauna mi-am legat datoria de finalul și de destinația mea. Prin expunerea din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a-mi face datoria nu are nimic de-a face cu obținerea de binecuvântări sau cu suferința. Datoriile sunt responsabilitățile ființelor create, iar acestea sunt responsabilitățile și obligațiile pe care oamenii trebuie să le îndeplinească. Pe parcursul îndatoririlor noastre, ajungem să ne cunoaștem atât pe noi înșine, cât și pe Dumnezeu, și să dobândim adevărul. La fel ca în această experiență, mi-am dat seama că o funcție de conducere vine la pachet cu responsabilități semnificative și că să te ocupi de lucrarea ulterioară necesită nu doar insistență și rapiditate, ci și să acționezi după principii, să ai înțelepciune, să te rogi și să cauți mai mult. În plus, prin această dezvăluire, mi-am dat seama că fusesem cu adevărat egoistă, detestabilă, înșelătoare și trădătoare și că, atunci când mă confruntam cu situații, mă gândeam întotdeauna la propriile interese, mergând pe calea de a mă opune lui Dumnezeu. Toate acestea au fost obținute prin îndeplinirea datoriei mele. Dacă asociez datoria mea cu obținerea de binecuvântări sau cu suferința, atunci, când voi întâmpina probleme, voi ezita și voi dori să renunț la datoria mea, iar acest lucru mă va face să pierd multe oportunități de a dobândi adevărul. E ca și cum nu mănânci de teamă să nu te îneci; oricine face acest lucru este complet ridicol și laș. După ce am conștientizat acest lucru, nu mi-am mai respins datoria din cauza neajunsurilor mele și, în schimb, mi-am abordat datoria cu o inimă sinceră. După aceea, m-am concentrat pe identificarea problemelor din îndatoririle mele și pe căutarea adevărului pentru a le rezolva. Deși înțelegeam adevărul superficial, am reușit să compensez neajunsurile mele discutând cu toată lumea. Uneori, când mă confruntam cu lucruri pe care nu le înțelegeam, aduceam aceste probleme în prim plan și căutam soluții împreună cu toată lumea, iar când nu eram sigură de ceva, ceream îndrumare de la conducerea superioară. Dacă aveam abateri, le corectam cu promptitudine, iar dacă eșuam, rezumam aceste eșecuri. Făcându-mi datoria în acest fel, nu am simțit prea multă presiune și m-am simțit mult mai în largul meu. Prin această experiență, mi-am dat seama că doar concentrându-te pe căutarea adevărului, supunându-te situațiilor rânduite de Dumnezeu și învățând lecții din aceste lucruri, poți obține adevărata libertate și eliberare.