de Shelly, Statele Unite

În 2021, udam nou-veniții din biserică. Din cauza modului superficial în care îmi făceam datoria, mulți nou-veniți nu participau cu regularitate la adunări. În plus, firea mea arogantă îi făcea întotdeauna pe ceilalți să se simtă constrânși când colaborau cu mine. Astfel, conducătorii m-au demis și m-au realocat să mă ocup de chestiunile generale. La auzul acestei vești, am fost foarte tulburată. M-am gândit cum credeam eu de peste zece ani în Dumnezeu și că, după ce renunțasem la studii, îmi îndeplinisem îndatoririle în biserică în tot acest timp. În plus, pentru că aveam unele cunoștințe de limbi străine, m-am simțit mereu mai capabilă decât alți frați și surori. Nu mă așteptam ca, în acest moment vital al răspândirii Evangheliei Împărăției, să fiu demisă și transferată la o îndatorire cu vizibilitate redusă, în care trebuia să mă ocup de chestiunile generale. Oare această demitere era modul lui Dumnezeu de a mă dezvălui și de a mă elimina? Gândindu-mă la asta, m-a copleșit un amestec de dezamăgire, durere și îngrijorare. În inima mea, mi-am spus: „În viitor, trebuie să fiu precaută și meticuloasă în îndeplinirea îndatoririlor mele, ca să nu mai creez probleme pentru care aș putea fi demisă din nou. Altfel, chiar că aș putea pierde orice speranță de a fi mântuită.”

După o vreme, am auzit că niște frați și surori fuseseră demiși din cauza rezultatelor slabe în îndeplinirea îndatoririlor lor. Dintr-o dată, m-am neliniștit și m-am gândit: „Eu cum mi-am îndeplinit îndatoririle în ultimul timp? Oare risc și eu să fiu demisă?” Am început repede să mă gândesc ce probleme ar mai putea exista în îndatoririle mele, ce atitudine avea supraveghetoarea față de mine și dacă existau semne că aș putea fi demisă. Când am văzut că existau unele probleme în îndatoririle mele și că rezultatele nu erau prea bune, m-am simțit foarte neliniștită și m-am întrebat: „Oare supraveghetoarea mă va demite într-o zi? Dacă sunt demisă din nou, aș putea fi eliminată complet.” În acea perioadă, îmi îndeplineam îndatoririle cu prudență, temându-mă că aș putea face vreo greșeală. Uneori, când supraveghetoarea mea îmi trimitea mesaje, mă îngrijoram că s-ar putea pregăti să mă demită. Trăiam într-o stare defensivă și bănuitoare, simțindu-mă extrem de ținută în frâu, de parcă m-ar fi apăsat un bolovan.

Într-o zi, la o adunare, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a făcut să îmi înțeleg întrucâtva propria stare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. […] Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană. Trebuie să începi prin a-ți înlătura teama, precum și înțelegerile greșite cu privire la Dumnezeu. Cum apar înțelegerile greșite ale unei persoane cu privire la Dumnezeu? Când lucrurile merg bine pentru o persoană, sigur nu-L înțelege greșit. Crede că Dumnezeu este bun, că Dumnezeu este onorabil, că Dumnezeu este drept, că Dumnezeu este milostiv și iubitor, că Dumnezeu are dreptate în tot ceea ce face. Cu toate acestea, când se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, aceasta se gândește: «Se pare că Dumnezeu nu este foarte drept, cel puțin nu în privința acestei chestiuni.» Nu este aceasta o înțelegere greșită? Cum se face că Dumnezeu nu este drept? Ce anume a dat naștere acestei înțelegeri greșite? Ce anume te-a făcut să-ți formezi această părere și înțelegerea că Dumnezeu nu este drept? Poți să spui sigur ce a fost? Care propoziție a fost? Care chestiune? Care situație? Spune-o, astfel încât toată lumea să o poată rezolva și să vedem dacă ai un punct de vedere valid. Iar când o persoană Îl înțelege greșit pe Dumnezeu sau se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, ce atitudine ar trebui să aibă aceasta? (Una de căutare a adevărului și de supunere.) Aceasta trebuie mai întâi să se supună și să chibzuiască: «Nu înțeleg, dar mă voi supune pentru că acest lucru a fost făcut de Dumnezeu și nu ar trebui să fie analizat de om. Mai mult, nu mă pot îndoi de cuvintele lui Dumnezeu sau de lucrarea Lui, întrucât cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.» Nu este aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană? Cu această atitudine, ar mai reprezenta o problemă înțelegerea greșită din partea ta? (Nu.) Nu ți-ar afecta sau tulbura îndeplinirea datoriei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Era exact așa cum descria Dumnezeu: când făceam greșeli în datoria mea, îmi era mereu teamă că aș putea fi demisă. Acest lucru se datora faptului că mă feream de Dumnezeu și Îl înțelegeam greșit, neînțelegând principiile care stau la baza demiterii oamenilor din casa lui Dumnezeu și nerecunoscând firea dreaptă a lui Dumnezeu. Mă gândeam că, atât timp cât existau probleme sau greșeli în felul în care îți îndeplineai datoria sau dacă rezultatele nu erau bune o vreme, aveai să fii demis, ca în mediul profesional din lumea non-credincioșilor, unde greșelile duceau la mustrare și eventual la concediere, deci trebuia să fii foarte prudent pentru a-ți păstra postul. Dar în casa lui Dumnezeu, Dumnezeu le oferă oamenilor cât se poate de multe ocazii de a se pocăi, iar demiterea oamenilor se bazează și ea pe principii. Nu se întâmplă ca o persoană să fie demisă doar pentru că face o greșeală minoră în datorie sau că are rezultate slabe pentru o perioadă scurtă de timp. Din contră, se face o evaluare cuprinzătoare a performanțelor constante ale persoanei respective și a naturii sale esențe, mai ales dacă persoana respectivă poate reflecta asupra sa și se poate cunoaște pe sine și dacă poate demonstra o pocăință adevărată după ce a făcut o greșeală. De exemplu, când îmi făceam datoria de udare a nou-veniților, din cauza firii mele arogante, întotdeauna îi constrângeam pe ceilalți când colaboram cu ei. Frații și surorile mele îmi semnalaseră această problemă. Cu toate acestea, doar am fost supărată o vreme, iar apoi nu am acordat atenție corectării firii mele arogante. În plus, când udam nou-veniții, eram superficială, făcând lucrare doar la suprafață. Când nou-veniții aveau dificultăți și nu participau cu regularitate la adunări, nu le ofeream ajutor sau sprijin. Când făceam sinteza lucrării și vedeam atât de mulți nou-veniți care nu participau cu regularitate, doar eram supărată o vreme, dar, după aceea, tot nu făceam niciun efort ca să abordez aceste probleme. Biserica m-a demis pe baza rezultatelor mele constante, dar nu mi-a luat posibilitatea de a-mi face datoria, ci m-a realocat la datoria de chestiuni generale, oferindu-mi o șansă de a mă pocăi; eu însă nu am reflectat cum trebuia asupra propriei persoane și nu m-am înțeles pe mine însămi, ci am fost bănuitoare față de Dumnezeu și L-am înțeles greșit. Eram cu adevărat prea înșelătoare! Acum, deși aveam niște probleme și abateri în datoria mea de chestiuni generale, după ce supraveghetoarea avea să afle despre ele, avea să-mi ofere niște sfaturi sau să aibă părtășie cu mine despre principii. Când am urmat aceste sugestii, problemele din îndeplinirea datoriei mele s-au rezolvat, iar biserica nu m-a demis din cauza lor. Am văzut că, în casa lui Dumnezeu, demiterea oamenilor se făcea, într-adevăr, conform principiilor și că atitudinea mea defensivă și neînțelegerea mea erau cu adevărat autoamăgire și constrângere de sine.

Mai târziu, am reflectat mai mult, dându-mi seama că, pe lângă rezolvarea atitudinii mele defensive și a neînțelegerii mele, trebuia să rezolv și această teamă că aș fi demisă dacă făceam o greșeală în îndeplinirea datoriei mele. Am cugetat: de ce îmi era teamă? M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat să citesc despre această problemă. Într-o zi, în timpul devoționalului, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni au avut parte de eșecuri în trecut; de exemplu, au fost respinși pentru că nu au avut lucrări reale în calitate de conducători sau pentru că au râvnit beneficiile aduse de statut. După ce au fost respinși de câteva ori, unii dintre ei trec printr-o mică schimbare autentică, așadar respingerea este un lucru bun sau rău pentru oameni? (Este un lucru bun.) Când sunt respinși prima dată, oamenii au senzația că se prăbușește cerul. Ca și cum inimile lor ar fi fost pur și simplu frânte. Nu se mai pot ridica și nu știu în ce direcție să meargă, dar, după acea experiență, gândesc: «N-a fost chiar așa mare lucru. De ce aveam o statură așa de mică înainte? Cum de am fost atât de imatur?» Asta dovedește că au progresat în viață și că au înțeles câte ceva despre intențiile lui Dumnezeu, adevărul și scopul mântuirii omului de către Dumnezeu. Acesta este procesul prin care trăiesc experiența lucrării lui Dumnezeu. Trebuie să admiți și să accepți aceste metode pe care le folosește Dumnezeu în lucrarea Sa, și anume că te emondează constant sau dă verdicte în ceea ce te privește, spunând că nu mai ai nicio speranță, că nu vei fi mântuit și chiar condamnându-te și blestemându-te. Ai putea să te simți negativ, dar căutând adevărul și reflectând asupra ta și cunoscându-te pe tine însuți, vei putea curând să te cațări înapoi, să Îl urmezi pe Dumnezeu și să îți îndeplinești îndatoririle ca de obicei. Asta înseamnă să evoluezi în viață. Așadar, e bine sau rău să ai parte de mai multe respingeri? Este corectă această metodă folosită de Dumnezeu în lucrarea Lui? (Da, este.) Cu toate acestea, oamenii uneori nu recunosc acest lucru și nu îl pot accepta. Mai ales când trăiesc prima respingere, simt că au fost tratați nedrept, aduc mereu argumente lui Dumnezeu și se plâng de El, incapabili de a depăși acest obstacol. De ce nu îl pot depăși? Este oare pentru că ei încearcă să Îl provoace pe Dumnezeu și adevărul? Este pentru că oamenii nu înțeleg adevărul, nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și nu caută în sinea lor, ca să găsească problemele. Ei mereu refuză să dea ascultare în inimile lor și, când sunt respinși, încep să Îl provoace pe Dumnezeu. Nu sunt capabili să accepte că au fost respinși și sunt plini de resentimente. În acest moment, firile lor corupte sunt foarte grave, dar, mai târziu, când se gândesc din nou la acea chestiune, își dau seama că respingerea lor a fost corectă – s-a dovedit a fi un lucru bun, care le-a permis să evolueze în viață. Când se vor confrunta din nou cu o respingere pe viitor, o vor mai contesta la fel? (Din ce în ce mai puțin de fiecare dată.) E normal ca atitudinea să se îmbunătățească progresiv. Dacă nu se schimbă nimic, acest lucru dovedește că ei nu acceptă deloc adevărul și că sunt neîncrezători. Apoi sunt dezvăluiți temeinic și eliminați, fără a avea vreo cale de a atinge mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund impresionată. Indiferent dacă suntem demiși sau definiți ca persoane care nu pot fi mântuite, ar trebui să acceptăm acest lucru ca venind de la Dumnezeu. Dacă putem să ne supunem, să căutăm adevărul, să reflectăm asupra noastră și să ne cunoaștem pe noi înșine, atunci viața noastră va progresa, iar acesta este un lucru bun. Dacă însă continuăm să argumentăm și să ne plângem fără să reflectăm asupra propriei persoane, vom fi cu adevărat dezvăluiți și eliminați. Reflectând la momentul în care am fost demisă din datoria mea de udare, deși a fost foarte dureros, m-a trezit. M-a determinat să reflectez asupra mea și să mă înțeleg și am dobândit o anumită înțelegere a superficialității mele în a-mi face datoria și a firii mele arogante. În trecut, când vedeam că nou-veniții nu participă cu regularitate la adunări, m-am gândit că era prea complicat să le înțeleg dificultățile și să găsesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva problemele, așa că nu am vrut să fac sacrificii cu conștiinciozitate pentru a aborda aceste probleme, ci am vrut doar să îndeplinesc unele sarcini simple care mă puneau într-o lumină bună. După ce am fost demisă, mi-am dat seama că eram deosebit de leneșă și că mă complăceam în confortul fizic. Am văzut că, îndeplinindu-mi îndatoririle cu o astfel de natură mizerabilă, nu eram deloc demnă de încredere. Acum, când îndeplineam îndatoriri legate de chestiunile generale, am început să mă gândesc cum să îmi îndeplinesc îndatoririle într-un mod realist. Indiferent de capacitățile mele de a face lucrare, mă concentram pur și simplu pe a o face din toată inima și cu toată puterea mea. Deși uneori era obositor, îmi simțeam inima ușoară. În plus, în trecut, întotdeauna îi priveam de sus pe frații și pe surorile cu un calibru scăzut sau cu abilități profesionale slabe. Când discutam despre lucrare, tonul meu era adesea exigent, ceea ce le cauza constrângeri și le făcea rău. După ce am fost demisă, am început să mă liniștesc și să reflectez asupra mea. Mi-am dat seama că disprețul meu pentru ceilalți se datora firii mele arogante. Mai târziu, când i-am întâlnit pe frații și pe surorile pe care îi disprețuisem anterior, am constatat că aveau multe puncte forte și virtuți. Acum, când frații și surorile îmi semnalau propriile mele probleme și neajunsuri, am reușit să le accept, să reflectez asupra mea și să mă cunosc. Frații și surorile nu mai erau constrânși de mine. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că realocarea și demiterea nu erau menite să dezvăluie sau să elimine pe cineva. Eram profund coruptă de Satana și aveam multe firi corupte, așa că a trebuit să eșuez de multe ori și să fiu dezvăluită în timp ce îmi făceam datoria. Dacă puteam să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să mă pocăiesc sincer, avea să fie un lucru bun pentru mine și un punct de cotitură pentru transformarea firii mele. Dar nu am putut trata corect eșecurile și dezvăluirea în îndeplinirea datoriei mele. Nu m-am putut liniști pentru a căuta adevărul și a reflecta asupra mea cum trebuia. În schimb, mereu îmi făceam planuri și griji cu privire la destinația și la finalul meu, ceea ce a determinat negativitatea și durerea mea. Eram plină de împotrivire față de împrejurările rânduite de Dumnezeu. Dacă nu mă pocăiam, aveam să mă distrug cu adevărat. Acum, ceea ce trebuia să fac era să accept și să mă supun împrejurărilor pe care Dumnezeu le rânduise, să mă concentrez pe căutarea adevărului și pe reflectarea asupra mea și pe cunoașterea propriei mele corupții și a propriilor mele deficiențe, să trag învățăminte și să fac progrese în ceea ce privește pătrunderea mea în viață. Înțelegând acest lucru, mi s-a mai liniștit inima.

Câteva luni mai târziu, biserica m-a retransferat la udarea nou-veniților. Nu mă așteptasem să primesc o nouă șansă de a face această datorie; am simțit o emoție de nedescris și I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. După ceva timp, am întâmpinat unele dificultăți în udarea nou-veniților. Unii dintre ei erau prea ocupați cu munca, alții erau bolnavi, iar unii aveau noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu, așa că au încetat să mai participe la adunări. După ce i-am udat și i-am sprijinit o perioadă de timp fără să văd niciun rezultat evident, m-am neliniștit foarte tare: „Dacă nu pot rezolva aceste probleme în curând, voi fi demisă? Dezastrele sunt din ce în ce mai grave, iar lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit. Dacă sunt demisă în acest moment critic, mai pot fi mântuită?” Aceste gânduri mi-au provocat multă suferință. Când a venit supraveghetoarea să-mi verifice lucrarea, mi-a reamintit să fiu mai sârguincioasă și să rezolv aceste probleme cât mai curând posibil. M-am simțit destul de descurajată: „Am depus efort în ultima vreme, dar de ce nu s-a îmbunătățit rezultatul? Dacă voi continua să fiu ineficientă în îndeplinirea datoriei mele, aș putea fi demisă. Dacă mi se alocă o altă îndatorire, va trebui să învăț de la zero. Dacă voi fi în continuare ineficientă și voi fi demisă din nou? Atunci voi fi complet dezvăluită și eliminată!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai descurajată și îmi simțeam mintea întunecată și grea. Când am văzut că nou-veniții nu participă cu regularitate la adunări, nu am mai simțit nevoia să discut cu ei mai departe. Aveam chiar și unele plângeri în inima mea: „Am lucrat atât de asiduu în ultima vreme, de ce nu m-a călăuzit Dumnezeu? Oricât mă străduiesc, asta nu pare să schimbe nimic. Aceste probleme nu sunt ușor de rezolvat și poate chiar și după toate eforturile mele, tot voi fi demisă.” În acea perioadă, am fost foarte negativă și nu mi-am putut aduna energia pentru a-mi face datoria. Mai târziu, am început să reflectez asupra mea: „De ce îmi tot fac griji că voi fi demisă de fiecare dată când se întâmplă ceva?” Mi-am dat seama că eram condusă de dorința de a obține binecuvântări, așa că am căutat cuvinte relevante ale lui Dumnezeu pe care să le mănânc și să le beau.

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când un antihrist are statut și putere în casa lui Dumnezeu, când poate să profite și să valorifice la fiecare pas, când oamenii îl privesc cu admirație și-l măgulesc și când el crede că binecuvântările, recompensele și o destinație frumoasă par să-i fie la îndemână, atunci, la suprafață, pare să debordeze de credință în Dumnezeu, în cuvintele Lui și în promisiunile Lui față de omenire, și în lucrarea și perspectivele casei lui Dumnezeu. Totuși, de îndată ce este emondat, când dorința sa cu privire la binecuvântări este amenințată, începe să aibă suspiciuni și înțelegeri greșite față de Dumnezeu. Într-o clipită, credința lui aparent abundentă dispare și este imposibil de găsit. Abia reușește să-și adune puterile suficient încât să poată merge sau vorbi, își pierde interesul în a-și face datoria și-și pierde tot entuziasmul, toată dragostea și toată credința. A pierdut puțina bunăvoință pe care o avea și nu bagă în seamă pe nimeni care vorbește cu el. Într-o clipă, se transformă în cu totul altă persoană. Este dezvăluit, nu-i așa? Când o asemenea persoană se agață de speranțele sale de a fi binecuvântată, pare să aibă energie nelimitată, să Îi fie loială lui Dumnezeu. Poate să se trezească devreme și să lucreze până seara târziu și este capabilă să sufere și să plătească un preț. Dar când și-a pierdut speranța de a fi binecuvântată, se dezumflă ca un balon. Vrea să își schimbe planurile, să găsească o altă cale și să renunțe la credința în Dumnezeu. Devine descurajată și dezamăgită de Dumnezeu și e plină de nemulțumiri. Este aceasta exprimarea cuiva care urmărește și iubește adevărul, a cuiva care are umanitate și integritate? (Nu.) Este în pericol” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare. […] Faptul că o persoană obține sau nu aprobarea lui Dumnezeu nu se bazează pe datoria pe care o face, ci pe măsura în care deține adevărul, pe faptul că se supune sau nu cu adevărat lui Dumnezeu și pe faptul că este sau nu loială. Acestea sunt cele mai importante lucruri. Pe parcursul mântuirii oamenilor de către Dumnezeu, aceștia trebuie să îndure numeroase încercări. Mai ales în îndeplinirea datoriei lor, ei trebuie să treacă prin multe eșecuri și piedici, dar, în cele din urmă, dacă înțeleg adevărul și au supunere autentică față de Dumnezeu, vor fi persoane care au aprobarea lui Dumnezeu. În ceea ce privește transferul în datoria lor, se poate observa că antihriștii nu înțeleg adevărul și că nu au deloc capacitatea de a înțelege” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că motivul pentru care antihriștii nu pot aborda corect realocările sau demiterile în îndatoririle lor este că ei își fac datoria doar pentru a obține binecuvântări, încercând să negocieze cu Dumnezeu, nu pentru a obține adevărul sau pentru a se supune lui Dumnezeu. Așa că, atunci când ceva nu merge bine sau când îndatoririle lor sunt redistribuite sau sunt demiși, ei leagă întotdeauna acest lucru de primirea binecuvântărilor. Când văd că nu au nicio speranță de a obține binecuvântări, devin descurajați, dezamăgiți și plini de nemulțumiri, își pierd motivația de a-și face îndatoririle și chiar dorința de a crede în Dumnezeu. Și eu am avut aceste manifestări ale antihriștilor. Când îndeplinirea îndatoririlor mele decurgea bine și simțeam că am speranța de a primi binecuvântări, am putut să renunț la studiile mele, să îndur suferințe și să plătesc un preț pentru îndatoririle mele. Dar, când am obținut rezultate slabe în ceea ce privește îndatoririle mele și a existat chiar riscul să fiu demisă, am simțit că speranța mea de a obține binecuvântări a fost spulberată. Drept urmare, am devenit descurajată, dezamăgită, negativă și delăsătoare și mi-am îndeplinit îndatoririle ca o cu totul altă persoană. De fapt, este foarte normal să fii demis sau să primești indicații sau emondări pentru că au apărut probleme în îndeplinirea îndatoririlor tale. Eu însă îmi făceam mereu griji: „Oare o să fiu demisă? Dacă sunt demisă din nou, nu voi fi cu totul dezvăluită și eliminată? Atunci nu voi avea prea multe șanse să fiu mântuită și să intru în Împărăția Cerurilor.” Transformasem îndeplinirea îndatoririlor mele într-o tranzacție, încercând să dau la schimb sacrificiile, consumările și rezultatele muncii mele pentru binecuvântarea Împărăției Cerurilor. Era exact cum făcuse Pavel. El a predicat Evanghelia numai și numai pentru a primi recompense și binecuvântări, nu pentru a obține adevărul, până când a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Aluzia a fost că a plătit un preț mare în îndeplinirea îndatoririi sale și că Dumnezeu trebuia să îi ofere recompense și binecuvântări, altfel Îl certa pe Dumnezeu și I se împotrivea. Nu mergeam eu pe aceeași cale ca Pavel? Eram dispusă să plătesc un preț pentru a obține binecuvântări, dar când am simțit că nu le pot primi, am devenit negativă și delăsătoare, chiar plângându-mă că Dumnezeu nu mă călăuzea. Nu era asta o împotrivire tăcută față de Dumnezeu? Gândindu-mă la asta, mi s-a făcut foarte teamă, înțelegând că este extrem de periculos să îți îndeplinești îndatoririle doar pentru a obține binecuvântări și pentru a încerca să te târguiești cu Dumnezeu. Aceasta este calea împotrivirii față de Dumnezeu!

Mai târziu, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Deoarece a fi binecuvântat nu este un obiectiv potrivit pe care să-l urmărească oamenii, care ar fi un obiectiv potrivit? Urmărirea adevărului, urmărirea schimbărilor firii și capacitatea de a se supune tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu: acestea sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească oamenii. Să spunem, de exemplu, că a fi emondat te face să ai noțiuni și înțelegeri greșite și devii incapabil să te supui. De ce nu te poți supune? Pentru că simți că destinația sau visul tău de a fi binecuvântat a fost pus la încercare. Devii negativ, supărat și vrei să renunți la datoria ta. Care este motivul pentru acest lucru? Există o problemă cu urmărirea ta. Așadar, cum ar trebui rezolvat acest lucru? Este absolut necesar să abandonezi imediat aceste idei greșite și să cauți imediat adevărul pentru a rezolva problema firii tale corupte. Ar trebui să-ți spui în sinea ta: «Nu trebuie să renunț, încă trebuie să fac bine datoria pe care o ființă creată se cuvine s-o facă și să-mi las la o parte dorința de a fi binecuvântat.» Când renunți la dorința de a fi binecuvântat și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Și vei mai fi capabil de negativitate? Deși încă există momente în care ești negativ, nu le lași să te constrângă și, în inima ta, continui să te rogi și să te lupți, schimbând obiectivul pe care-l urmezi din acela de a fi binecuvântat și de a avea o destinație în acela de a urmări adevărul, și-ți spui în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Pentru a înțelege anumite adevăruri astăzi – nu este o recoltă mai mare, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă dorește, iar eu nu am o destinație bună și speranțele mele de a fi binecuvântat sunt distruse, tot îmi voi face datoria în mod adecvat, sunt obligat să procedez astfel. Oricare ar fi motivul, nu-i voi permite să-mi afecteze realizarea adecvată a datoriei, nu-i voi permite să-mi afecteze îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu; acesta este principiul conform căruia mă comport.» Și, astfel, nu ai trecut peste constrângerile trupului? Unii ar putea spune: «Ei bine, ce se întâmplă dacă încă sunt negativ?» Apoi caută din nou adevărul pentru a rezolva acest lucru. Indiferent de câte ori ai cădea în negativitate, în cazul în care pur și simplu continui să cauți adevărul pentru a rezolva acest lucru și continui să te străduiești pentru adevăr, vei ieși încet din negativitatea ta. Și, într-o zi, vei simți că nu ai dorința de a câștiga binecuvântări și nu ești constrâns de destinația și finalul tău și că trăiești mai ușor și mai liber fără aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). „Iov nu s-a târguit cu Dumnezeu și nu a avut cereri sau pretenții de la El. Lăudarea numelui lui Dumnezeu s-a datorat marii puteri și autorități ale lui Dumnezeu în conducerea tuturor lucrurilor și nu a depins de faptul dacă primea binecuvântări sau era lovit de nenorociri. El credea că, indiferent dacă Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni sau aduce nenorociri asupra lor, puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu se vor schimba și, prin urmare, indiferent de împrejurările unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Faptul că omul este binecuvântat de Dumnezeu se întâmplă datorită suveranității lui Dumnezeu și când nenorocirea se abate asupra omului este tot datorită suveranității lui Dumnezeu. Puterea și autoritatea lui Dumnezeu conduc și rânduiesc tot ce are legătură cu omul; capriciile sorții omului reprezintă manifestarea puterii și autorității lui Dumnezeu; și, indiferent din ce perspectivă privești, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Aceasta este ceea ce Iov a experimentat și a ajuns să cunoască în timpul anilor vieții sale. Toate gândurile și acțiunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu, au ajuns înaintea lui Dumnezeu și au fost considerate importante de către Dumnezeu. Dumnezeu a prețuit această cunoaștere a lui Iov și l-a prețuit pe Iov pentru că avea o asemenea inimă. Această inimă aștepta întotdeauna porunca lui Dumnezeu și în toate locurile și indiferent de timp sau loc, primea tot ceea ce se abătea asupra ei. Iov nu a avut cerințe pentru Dumnezeu. Ceea ce a cerut de la sine însuși a fost să aștepte, să accepte, să confrunte și să se supună tuturor aranjamentelor care veneau de la Dumnezeu; Iov credea că aceasta este datoria lui și era exact ceea ce dorea Dumnezeu. […] Căci inima lui Iov era pură și nu era ascunsă de Dumnezeu și umanitatea lui era onestă și bună și el iubea dreptatea și ceea ce era pozitiv. Doar un astfel de om, care avea o asemenea inimă și umanitate, putea să urmeze calea lui Dumnezeu și era capabil de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul. Un astfel de om putea să vadă suveranitatea lui Dumnezeu, putea să vadă autoritatea și puterea Lui și putea să atingă supunerea față de aranjamentele și suveranitatea Lui. Doar un astfel de om putea să laude cu adevărat numele lui Dumnezeu. Aceea este deoarece el nu se gândea dacă Dumnezeu îl va binecuvânta sau va aduce dezastrul asupra lui, căci știa că totul este controlat de mâna lui Dumnezeu și că îngrijorarea unui om este semnul nesăbuinței, ignoranței și al lipsei rațiunii, precum și un semn al îndoielii față de adevărul suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și un semn că nu se teme de Dumnezeu. Cunoașterea lui Iov era exact ceea ce voia Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte practice și mi-au arătat o cale de practică. Când mă confrunt cu situații și simt că mi s-a spulberat speranța de a obține binecuvântări, ar trebui să mă rog lui Dumnezeu, să renunț la intenția mea de a obține binecuvântări și să las deoparte pretențiile mele de la El. Chiar dacă, în cele din urmă, nu voi primi binecuvântări și nu voi putea fi mântuită, tot trebuie să îmi îndeplinesc datoria, să urmăresc adevărul și să trăiesc cu o atitudine de supunere experiența împrejurărilor orchestrate de Dumnezeu. În acest fel, dorința de binecuvântări nu mă mai poate constrânge. Ca și Iov, care nu s-a târguit cu Dumnezeu și nu a avut pretenții de la El. Când s-au abătut încercările asupra lui, el și-a pierdut toată averea și copiii și chiar s-a umplut de bube dureroase, dar nu s-a plâns de Dumnezeu. A înțeles că viețile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu și că împrejurările prin care trece o persoană în fiecare etapă sunt predestinate și rânduite de Dumnezeu. Astfel, Iov a avut mereu puterea să facă față cu o atitudine onestă și supusă la tot ceea ce era rânduit de Dumnezeu. În comparație cu Iov, eu eram atât de slabă! Mereu încercam să mă târguiesc cu Dumnezeu, făcându-mi în permanență griji că, dacă eram demisă, nu puteam să fiu mântuită sau să primesc binecuvântări. Îi ceream mereu lui Dumnezeu să facă una sau alta, și nu îmi venea să mă încredințez Lui. În realitate, când voi merge în orice loc ca să-mi îndeplinesc orice îndatorire și când mă voi confrunta cu încercări, totul a fost deja rânduit de Dumnezeu. Împrejurările a căror experiență o trăiesc oamenii nu sunt importante; ceea ce contează este calea pe care merg ei. Faptul că vor fi mântuiți sau eliminați nu este cauzat de împrejurările pe care le întâlnesc. Dacă încercam mereu să negociez cu Dumnezeu și căutam binecuvântări, dar, în cele din urmă, firea mea nu se schimba deloc, atunci, chiar dacă nu eram demisă, tot aveam să fiu eliminată. Dacă mergeam pe calea urmăririi adevărului și dacă, întâmpinând eșecuri și fiind dezvăluită, reușeam să caut adevărul și să reflectez asupra propriei mele persoane și să îmi schimb viața-fire, în cele din urmă aveam să fiu mântuită de Dumnezeu. Înțelegând aceste lucruri, m-am simțit ca și cum aș fi scăpat de o povară grea, dobândind un sentiment de pace și de liniște. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, întotdeauna mi-am făcut griji în legătură cu demiterea în timp ce îmi făceam datoria, ceea ce m-a determinat să am o stare negativă și să fiu pasivă în datoria mea. Dumnezeule, am greșit. Trebuie să fac ca Iov, să nu mă preocup de binecuvântări sau de nenorociri, ci să caut adevărul și să mă supun lui Dumnezeu în orice situație și să-mi îndeplinesc datoria.”

După un timp, unii dintre nou-veniți tot nu participau cu regularitate la adunări. M-am neliniștit și m-am îngrijorat că aș putea fi demisă, așa că am venit repede înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume să mă supun situației. Indiferent dacă aș fi demisă sau nu, eu trebuia să reflectez asupra mea și să caut adevărurile-principii. După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai liniștită. Am început să cuget care era sursa acestor rezultate slabe în udarea nou-veniților. În timpul discuțiilor cu alți frați și surori, mi-am descoperit abaterile. Când era vorba despre nou-veniții care nu participau cu regularitate, aveam doar o părtășie scurtă cu ei despre importanța adunărilor, îi îndemnam și mă rugam pentru greutățile lor. Ca urmare, unii nou-veniți participau la una sau două adunări, dar apoi reîncepeau să nu mai vină cu regularitate. Problema principală era că nu pricepusem cauza fundamentală și esența situației. Pentru a rezolva această problemă, trebuia să învăț să-mi îndeplinesc îndatoririle în conformitate cu principiile. Pe de o parte, trebuia să îmbunătățesc calitatea vieții bisericești. Când frații și surorile se bucurau și primeau îndestulare prin intermediul vieții bisericești, ei doreau în mod natural să participe la adunări. Pe de altă parte, trebuia să învăț să discern diferitele tipuri de oameni. În ceea ce îi privește pe nou-veniții care urmăreau adevărul, trebuia să mă concentrez pe udarea lor, ajutându-i să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru era necesar pentru ca ei să depășească diverse dificultăți, să participe la adunări și să își îndeplinească îndatoririle în mod normal. În privința celor care nu urmăreau adevărul și nu erau interesați de adunări, dacă se confirma că sunt neîncrezători, trebuia să renunț la ei, în loc să continui să fac lucrare în zadar. După ce am înțeles aceste lucruri, am avut o direcție pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Mai târziu, am organizat ca udătorii să studieze principiile împreună. Am avut părtășie despre cum să îmbunătățim calitatea vieții bisericești și au venit și ei cu idei de metode eficiente. După o perioadă de timp, viața bisericească s-a îmbunătățit. Acum, uneori se mai întâmplă să nu obțin rezultate bune în îndatoririle mele, dar nu-mi mai fac griji că aș putea fi demisă. Dimpotrivă, fac față acestor împrejurări cu o atitudine supusă, caut adevărurile-principii și mă străduiesc să îmi îndeplinesc bine îndatoririle. Asta îmi dă un sentiment de liniște în inima mea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndrumarea Lui!