de Li Yan, China

În dimineața zilei de 21 martie 2023, am primit o scrisoare de la o soră, în care spunea că, după adunarea lor, un conducător pe nume Zhao Jun fusese arestat în timp ce se ocupa de anumite chestiuni și ne cerea să ne ocupăm rapid de lucrarea de gestionare a urmărilor. Când am auzit această veste, am simțit un val de neliniște și inima a început să-mi bată cu putere: „Zhao Jun face lucrare în biserica noastră de peste un an și a fost la multe case de găzduire, așa că cei care își îndeplinesc îndatoririle și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu din acele case trebuie să fie mutați. Unde îi putem muta în acest moment? Dacă poliția află că Zhao Jun este conducătorul principal, responsabil pentru lucrarea de aici, este posibil să pună sub supraveghere această zonă pentru a prinde și alți oameni. Cu doar câteva zile în urmă, Zhao Jun a fost la casa de găzduire unde locuiam.” Am simțit că eram în mare pericol și că aș putea fi arestată în orice moment. Am continuat să-L strig pe Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mi-o protejeze. După ce m-am rugat, m-am simțit puțin mai liniștită. Mi-am amintit de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să-și dea viața pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că această situație era un test pentru mine. Dacă eram lașă și nu-mi îndeplineam responsabilitățile și, din această cauză, cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu ajungeau în mâinile poliției, nu ar însemna că-mi neglijez datoria? Trebuia să protejez interesele bisericii și să trăiesc lucrarea lui Dumnezeu cu credință. Dându-mi seama de acest lucru, am căpătat încredere și m-am grăbit să discut despre asta cu frații mei și cu surorile mele partenere, după care ne-am despărțit pentru a muta cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și pe cei care își îndeplineau îndatoririle.

Chiar după ce am terminat mutarea, am primit o scrisoare de la conducerea superioară, în care ni se spunea că sora Liu Wei, care colaborase cu mine, fusese și ea arestată. Confruntată cu aceste arestări continue, m-am simțit brusc slabă și lipsită de vlagă, gândindu-mă: „Cum a fost posibil să fie arestată și Liu Wei? Colaborez cu ea în îndatoririle noastre de peste un an. Asta înseamnă că sunt și eu urmărită de poliție? Dacă sunt urmărită, aș putea fi arestată oricând sau oriunde! Dacă mă prind polițiștii, mă vor bate până voi fi la un pas de moarte. Ce se întâmplă dacă, într-adevăr, mă omoară în bătaie sau mă schilodesc?” M-am gândit, de asemenea, că Liu Wei știa adresele multora dintre frații și surorile care își îndeplineau îndatoririle, așa că trebuia să mut rapid frații și surorile și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu care erau în pericol. Gândindu-mă la toate acestea, am devenit foarte neliniștită, așa că am îngenuncheat repede ca să mă rog lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Știrea despre arestarea lui Liu Wei m-a făcut să mă simt foarte neliniștită și speriată. Nu știu ce să fac în acest moment. Dumnezeule! Statura mea este prea mică și nu știu cum să trec prin această situație. Te rog să mă luminezi, să mă călăuzești și să-mi dai credință.” După ce m-am rugat, mi-am amintit de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj. Dumnezeu era sprijinul meu și, atât timp cât aveam încredere în El și mă bizuiam pe El, avea să fie cu mine. Acum, că Liu Wei fusese arestată, trebuia să găsesc o cale să mut cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și pe cei care își îndeplineau îndatoririle. Aceasta era datoria și responsabilitatea mea. În acest context, m-am simțit mai liniștită. În acea noapte, puțin după ora 22, eu și un frate am împărțit aceste sarcini între noi.

La scurt timp după aceea, am primit o altă scrisoare de la conducerea superioară, în care ni se spunea că Zhao Jun mărturisise toate îndatoririle pe care le îndeplinise, dar că, în acest moment, încă nu se știa dacă trădase și altceva, așa că am fost avertizați să fim atenți. M-am gândit: „Dacă Zhao Jun dezvăluie că sunt o conducătoare, mă vor trata vreodată polițiștii cu indulgență? Dacă voi fi arestată, voi putea suporta tortura acelor demoni ai PCC? Ce se întâmplă dacă mă omoară în bătaie?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai speriată și chiar îmi doream să părăsesc acest loc periculos cât mai repede posibil. Dar apoi m-am gândit cum fuseseră arestați frații și surorile mele partenere și cum trebuia să mă ocup de lucrarea de gestionare a urmărilor. Dacă nu aș reuși să îmi îndeplinesc responsabilitățile în acest moment critic, nu aș fi ca o broască țestoasă care se retrage în carapacea ei? Dacă m-aș ascunde în fața pericolului, ignorând siguranța cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu și a fraților și surorilor, aș fi complet iresponsabilă și L-aș trăda serios pe Dumnezeu! Dar îmi era teamă că, dacă nu plec, voi fi arestată. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să renunț la datoria mea și să plec de aici, dar știu că acest lucru nu este în conformitate cu intențiile Tale. Dumnezeule, Te rog să-mi dai credință și putere ca să pot rămâne fermă în această situație.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit credință și putere și mi-am dat seama că toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Lui. Oricât de feroce și de ticălos ar fi marele balaur roșu, el este doar un pion în mâna lui Dumnezeu și un instrument care Îi servește lui Dumnezeu pentru a-Și desăvârși aleșii. Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu ne poate face nimic, oricât de feroce ar fi. Mi-am amintit de o noapte din luna decembrie a anului 2012, din timpul unei adunări, când șapte sau opt polițiști au năvălit înăuntru. Am profitat de momentul în care nu erau atenți și am fugit afară. Dar când am ajuns la poarta comunității, mi-au blocat calea doi polițiști care stăteau de pază, așa că m-am întors și am fugit înapoi. Poliția a mobilizat o echipă pentru a percheziționa fiecare gospodărie din comunitate ca să mă prindă. Chiar când erau pe punctul de a căuta la etajul al doilea, unde mă ascundeam, m-am pitit în colțul de lângă scări și, când au venit polițiștii să caute în partea aceea, am scăpat prin intrarea principală a comunității. Spre surprinderea mea, cei doi paznici nici măcar nu m-au recunoscut și abia am scăpat de un dezastru. Și de această dată, cum Zhao Jun și Liu Wei fuseseră arestați, în închipuirea noastră, locația noastră părea foarte periculoasă și, în această perioadă, trebuia să mă ocup constant de lucrarea de gestionare a urmărilor și să îmi asum riscul de a fi monitorizată și arestată în orice moment. Dar, fără permisiunea lui Dumnezeu, polițiștii nu mă puteau aresta, oricât de feroce erau. Din aceste fapte, am văzut atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și că totul era în mâinile Lui. Dacă Dumnezeu nu permitea, polițiștii nu m-ar putea captura oricât de mult ar fi vrut, iar dacă Dumnezeu ar permite să fiu arestată, nu aș putea scăpa oriunde m-aș fi ascuns. Înțelegând acest lucru, am căpătat încredere și putere și am continuat să mă ocup de lucrarea de gestionare a urmărilor.

În dimineața zilei de 16 mai, am aflat că o altă soră parteneră, Xin Yi, fusese și ea arestată și am simțit o mare deznădejde. Conducerea superioară a trimis o scrisoare prin care ne îndemna să anunțăm rapid frații și surorile din casa de găzduire a lui Xin Yi să se mute. M-am gândit: „Dacă mă duc să-i anunț și poliția stă la pândă acolo, nu aș cădea oare într-o capcană? Și dacă poliția știe că sunt conducătoare? M-ar tortura și mai rău. Chiar dacă nu mă omoară, cu siguranță că mă vor schilodi! Și dacă mor? Aș mai putea fi mântuită atunci?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai speriată. Simțeam că sunt în mare pericol. Am mers la fereastră și am oftat adânc, întrebându-mă: „Să mă duc, să nu mă duc? Dacă nu mă duc, ceilalți frați și celelalte surori nu vor putea găsi casa de găzduire a lui Xin Yi. O să privesc cu indiferență cum frații și surorile de acolo sunt arestați?” M-am gândit mult timp la asta, din toate puterile, simțindu-mă îndurerată și neștiind ce să fac. Am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, credința mea este prea mică; simt că trăiesc în frică și în lașitate și nu vreau să mă duc să anunț frații și surorile. Sunt atât de egoistă! Dumnezeule, sunt dispusă să mă încred în Tine și să mă bizui pe Tine. Te rog să-mi dai credință și putere pentru a trece prin această situație și Te rog să mă călăuzești ca să-mi înțeleg corupția.”

După ce m-am rugat, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate față de El; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși. Pentru ei, nimic nu este mai important decât propria siguranță. Atât timp cât pot să trăiască și nu vor fi arestați, nu le pasă cât rău este făcut lucrării bisericii. Acești oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la frați și la surori sau la lucrarea bisericii, se gândesc doar la propria siguranță. Sunt antihriști. Așadar, când astfel de lucruri li se întâmplă celor care sunt loiali lui Dumnezeu și au credință adevărată în El, cum le gestionează? Care este diferența între ceea ce fac ei și ceea ce fac antihriștii? (Când astfel de lucruri li se întâmplă celor care Îi sunt loiali lui Dumnezeu, ei se vor gândi la o modalitate de a păzi interesele casei lui Dumnezeu, de a împiedica pierderile aduse jertfelor lui Dumnezeu și vor face rânduielile necesare pentru conducători și lucrători, precum și pentru frați și surori, pentru a reduce la minimum pierderile. Între timp, antihriștii se asigură că ei sunt mai întâi protejați. Nu sunt preocupați de lucrarea bisericii sau de siguranța aleșilor lui Dumnezeu, iar atunci când biserica se confruntă cu arestări, asta rezultă într-o pierdere pentru lucrarea bisericii.) Antihriștii abandonează lucrarea bisericii și jertfele lui Dumnezeu și nu rânduiesc ca oamenii să se ocupe de consecințe. E ca și cum i-ar permite marelui balaur roșu să confiște jertfele lui Dumnezeu și să-i captureze pe aleșii Lui. Nu este aceasta o trădare ascunsă a jertfelor lui Dumnezeu și a aleșilor Lui? Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura-esență a antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că antihriștii sunt, într-adevăr, egoiști și detestabili. Când se întâmplă ceva, ei se gândesc doar la propria siguranță și își prioritizează propriile interese, ignorând viețile fraților și surorilor și interesele casei lui Dumnezeu. Nu au niciun dram de loialitate față de Dumnezeu. Oare nu mă comportam ca un antihrist? Când m-am confruntat cu pericole, mi-am pus siguranța pe primul loc. Când au prins-o pe Xin Yi, am știut că ar trebui să mă duc și să-i anunț pe frații și pe surorile care locuiau cu ea să se mute, altfel, poliția i-ar fi putut aresta. Dar mi-a fost frică să nu fiu arestată, schilodită sau omorâtă în bătaie, așa că nu am vrut să mă duc, pentru a-mi salva viața. Când s-au întâmplat aceste lucruri, nu m-am gândit decât la mine, ignorând siguranța fraților mei și a surorilor mele. Am fost, într-adevăr, egoistă și detestabilă și lipsită de umanitate! O persoană care are, într-adevăr, umanitate și Îi este loială lui Dumnezeu poate să-și pună deoparte interesele pentru a proteja lucrarea bisericii atunci când se confruntă cu pericole. Dar când m-am confruntat cu pericole, eu m-am retras ca o broască țestoasă în carapace, încercând să-mi prelungesc existența mizerabilă. Nu am acordat atenție intereselor casei lui Dumnezeu sau siguranței fraților mei și a surorilor mele. Cu ce eram eu diferită de o iudă odioasă? M-am gândit cum sfinții, de-a lungul istoriei, și-au sacrificat tinerețea și viețile pentru a predica Evanghelia. Au depus o frumoasă mărturie pentru Dumnezeu în mijlocul persecuției și al nenorocirii. Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și m-am bucurat de adevărurile pe care le-a exprimat El. Dumnezeu ne-a dat mai mult decât ce au avut apostolii și profeții din trecut. Odată cu venirea persecuției și a necazurilor, conducătorii și frații și surorile partenere din jurul meu fuseseră arestați unul după altul, în timp ce Dumnezeu mă protejase ca să nu fiu capturată. Dacă aveam puțină conștiință, ar trebui să am curajul să protejez interesele bisericii, precum și siguranța fraților mei și a surorilor mele. Dar eu mă gândeam doar la interesele mele tot timpul și nu luam deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu. Eram mai puțin loială decât un câine de pază față de stăpânul său. Eram într-adevăr nevrednică să fiu numită om! Dându-mi seama de acest lucru, m-am urât pentru că eram atât de egoistă și de detestabilă.

Mai târziu, m-am gândit din nou, întrebându-mă: „Îmi prețuiesc cu adevărat viața și mi-e teamă mereu să nu fiu arestată sau torturată până la moarte. Cum poate fi rezolvată această problemă?” Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de definiția lui Dumnezeu pentru comportamentul lor, ci să întrebăm asta: când au ajuns la final, modurile în care și-au întâlnit sfârșitul vieții au fost conform noțiunilor umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor omenești, au plătit un preț atât de mare pentru a răspândi lucrarea lui Dumnezeu, dar au fost uciși de Satana, în ultimă instanță. Acest lucru nu este conform noțiunilor omenești, dar tocmai asta e ceea ce li s-a întâmplat. E ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Ce adevăr poate fi căutat în acest lucru? Faptul că Dumnezeu i-a lăsat să moară în felul acesta a fost blestemul și condamnarea Lui sau planul și binecuvântarea Sa? Nici una, nici cealaltă. Atunci ce a fost? Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: «Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?» De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles. Dacă pot, într-adevăr, să văd valoarea vieții și a morții și să înțeleg sensul vieții, pot să evit să fiu constrânsă de moarte în fața persecuției și a necazurilor și pot să-mi respect datoria și să fiu dispusă să-mi sacrific viața pentru a rămâne fermă în mărturia mea. M-am gândit la sfinții care, de-a lungul veacurilor, și-au sacrificat viețile și și-au vărsat sângele pentru a predica Evanghelia Domnului Isus. Mulți dintre ei au fost martirizați pentru Dumnezeu. Unii au fost omorâți cu pietre, iar alții au fost târâți până la moarte de cai. Au plătit cu viața pentru a depune o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu. Morțile lor au fost pline de semnificație, căci au fost persecutați pentru dreptate și au primit aprobarea lui Dumnezeu. Deși trupurile lor au murit, sufletele lor nu au pierit. Unii oameni, după ce sunt capturați, Îl trădează pe Dumnezeu și își vând frații și surorile de frica torturii și devin iude odioase. Ei jignesc grav firea lui Dumnezeu și pierd mântuirea Lui. Chiar dacă trupurile lor trăiesc, sunt ca niște cadavre vii și, în cele din urmă, vor coborî în iad pentru a fi pedepsiți, iar acolo, vor suferi pentru totdeauna! Exact așa cum a spus Domnul Isus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). În acest moment, am înțeles, în sfârșit, sensul acestui verset din cuvintele lui Dumnezeu. Înainte, nu puteam înțelege clar problema morții. Îmi era frică să nu fiu capturată și ucisă de poliție, gândindu-mă că, dacă aș muri, nu aș putea fi mântuită. Acum am înțeles că moartea trupului nu este moarte adevărată și că, deși trupul poate muri, sufletul este cu Dumnezeu. O persoană care este capabilă să-și dea viața pentru dreptate atunci când este persecutată este apreciată și ținută minte de Dumnezeu. Acum, că frații și surorile erau în pericol, în acest moment critic, nu mai puteam lua în considerare siguranța mea. Trebuia să mă gândesc rapid la o modalitate de a-i informa pe frați și pe surori să se mute. Chiar dacă, în final, eram capturată de poliție și torturată până la moarte, o astfel de moarte ar avea o semnificație. Înțelegând acest lucru, m-am simțit calmă și liniștită. În acea noapte, m-am dus la casa de găzduire unde locuise Xin Yi și, pe drum, m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu. Când am trecut pe sub camera de supraveghere de înaltă rezoluție, m-am simțit, din nou, puțin speriată, așa că am făcut un ocol pe o alee îndepărtată din spate. Când am ajuns la parterul clădirii, am devenit din nou agitată și eram foarte îngrijorată că polițiștii ar putea sta la pândă și supraveghea. Continuam să-L strig pe Dumnezeu în inima mea. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și nu m-am mai simțit atât de speriată. În cele din urmă, toți frații și toate surorile au fost mutați cu succes și inima mea îngrijorată s-a liniștit în sfârșit.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg cum folosește Dumnezeu marele balaur roșu în slujba Sa. Dumnezeu spune: „Aceia care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu sunt vrednici să îndure încercarea lucrării lor, în vreme ce aceia care nu Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu nu sunt vrednici să îndure nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi îndepărtați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul caută sau nu cu adevărat pe Dumnezeu este stabilit de încercarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu hotărârea omului însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană cu ușurință; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi hotărât de om. Faptul că «grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu» este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, iar Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește cu adevărat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Dumnezeu îi permite marelui balaur roșu să persecute și să captureze creștini pentru a-l folosi pe marele balaur roșu ca să ne testeze lucrarea și ca să vadă dacă avem credință și loialitate autentică față de El. Acesta este un test pentru orice persoană care crede în Dumnezeu. Unii oameni, din cauza lașității, nu au curajul să continue să creadă în Dumnezeu, unii se ascund de frică să nu fie capturați și nu au curajul să își îndeplinească îndatoririle, iar alții, incapabili să reziste torturii după ce au fost capturați, Îl trădează pe Dumnezeu și devin iude. Acești oameni sunt neghina și neîncrezătorii dezvăluiți de lucrarea lui Dumnezeu și, în final, vor fi eliminați. Cu toate acestea, unii, oricât de cumplită este situația, sunt capabili să-și continue îndatoririle și să protejeze lucrarea bisericii și, chiar dacă ar fi capturați și torturați, ar prefera să meargă la închisoare decât să devină iude. Ei depun o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Aceștia sunt oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îi sunt loiali. Prin serviciul adus de marele balaur roșu, adevărații și falșii credincioși, precum și grâul și neghina din biserică, sunt toți dezvăluiți. Fără să știe, oamenii sunt categorisiți după felul lor. Lucrarea lui Dumnezeu este atât de înțeleaptă! În același timp, prin arestările și persecuția PCC, am văzut cât de mică era credința mea. De obicei, când nu mă aflam într-o situație periculoasă, mă rugam înaintea lui Dumnezeu, spunând că sunt dispusă să mă lepăd și să mă consum pentru El și să-i răsplătesc dragostea. Dar când m-am confruntat cu pericolul, m-am gândit doar la mine și, în momentele critice, am ignorat siguranța fraților mei și a surorilor mele și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Nu-L înșelam pe Dumnezeu? Dacă nu ar fi fost revelația acestor fapte și judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi avut nicio cunoștință despre firea mea satanică egoistă și detestabilă. Aș fi crezut în continuare că sunt capabilă să mă lepăd de familia și de cariera mea și să Îi rămân loială lui Dumnezeu și că, fără îndoială, aveam să Îi câștig aprobarea și aș fi crezut în continuare că, odată ce lucrarea lui Dumnezeu era finalizată, aș fi mântuită și aș intra în Împărăția Cerurilor. Era cu adevărat jalnic că nu mă cunoșteam!

Pe parcursul acestei perioade, persecuțiile și arestările făcute de marele balaur roșu au dezvăluit corupția mea. Am văzut că îmi lipseau adevărurile-realități și că acest lucru era foarte periculos. Acest lucru m-a îndemnat, de asemenea, să urmăresc adevărul și să mă străduiesc să mă înalț, astfel încât să pot rezista testelor atunci când mă voi confrunta și cu alte situații nefavorabile în viitor, și, în cele din urmă, să-l birui pe Satana și să depun mărturie pentru Dumnezeu. Trăirea acestor situații a fost foarte benefică pentru viața mea. Aceasta a fost mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! După ce am trecut prin asta, inima mea s-a umplut de recunoștință față de El. Prin călăuzirea oferită de cuvintele lui Dumnezeu am dobândit o oarecare înțelegere a autorității, atotputerniciei și suveranității Lui, care mi-a întărit credința. Slavă lui Dumnezeu!