de An’fen, Myanmar

În 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. A fost marea mea binecuvântare să pot întâmpina întoarcerea Domnului. Pentru a răspândi această veste bună incredibil de importantă, am început să predic Evanghelia, sperând că mai mulți oameni se vor putea întoarce la Dumnezeu după ce Îi vor auzi glasul. Dar, în februarie 2022, din cauza reprimării credinței religioase de către guvernul din Myanmar, biserica mea a fost persecutată, iar lucrarea de evanghelizare a fost mult îngreunată. Unii frați și surori n-au participat la adunări din lașitate și slăbiciune, unii au devenit pasivi în îndatoririle lor, iar lucrarea Evangheliei era practic în impas. În acea perioadă, și eu am fost pasivă în datoria mea. Făceam orice stabilea conducătorul meu. Mi se părea că udam oamenii ca de obicei, dar ei nu veneau regulat la adunări și erau pasivi în îndatoririle lor. Așa că nu aveam ce să fac. Iar uneori, nu exista nici internet și nu puteam fi online cu frații și surorile ca să aflu despre lucrare, deci trebuia să ies în oraș pentru a găsi internet. Uneori căutam mult timp și tot nu găseam o conexiune bună la internet, și, cu timpul, nu am mai avut chef să caut. Atunci, predicam Evanghelia unei rude a unei surori. Familia lor, toți trei, au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, așa că am locuit acolo și i-am udat zece zile. M-am mulțumit să-i ud pe acești trei nou-veniți și nu am mai vrut să predic. M-am gândit: „Circulă atâtea zvonuri în satele din apropiere, încât este greu să răspândești Evanghelia. Dacă pot uda bine această familie de trei persoane, mă vor lua să le predic rudelor și prietenilor lor. Nu este asta o metodă bună de a predica Evanghelia?” Așadar, când frații și surorile mele au pomenit de potențiali destinatari ai Evangheliei în satele vecine, rareori am discutat despre cum să le predice Evanghelia. Asta a afectat în mod direct lucrarea de evanghelizare.

Mai târziu, când am analizat activitatea, conducătorul a spus că, practic, lucrarea de evanghelizare a bisericii noastre s-a oprit în acea lună și a mai menționat și alte probleme. Asta m-a întristat foarte tare. Mai târziu, o soră mi-a amintit că mă mulțumisem cu situația existentă și că nu căutam să progresez în datoria mea. A fost o trezire bruscă la realitate pentru mine. Mi-am dat seama că nu purtam o povară în datoria mea. În calitate de conducătoare a bisericii, nu am făcut ceea ce ar trebui să facă un conducător, nu am înfruntat sau rezolvat dificultățile, ceea ce a afectat lucrarea de evanghelizare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai prost. În timp ce reflectam, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? Dacă ești atent la voia lui Dumnezeu, vei face să crească o povară adevărată pentru Biserică. De fapt, în loc să o numim o povară pe care o porți pentru Biserică, ar fi mai bine să îi spunem o povară de dragul propriei tale vieți, deoarece povara pe care o faci să crească pentru Biserică îți este ție de folos pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu prin astfel de experiențe. De aceea, toți cei care poartă cea mai grea povară pentru Biserică și toți cei care poartă povara pătrunderii în viață sunt cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Ai înțeles limpede acest lucru? Dacă Biserica de care aparții este împrăștiată ca nisipul, dar tu nu ești îngrijorat sau neliniștit, și chiar te faci că nu vezi când frații și surorile nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, atunci tu nu porți nicio povară. Astfel de oameni nu sunt plăcuți lui Dumnezeu. Cei plăcuți lui Dumnezeu sunt înfometați și însetați de dreptate și sunt preocupați de voia Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată. Eram conducătoare de biserică, dar când am văzut că lucrarea de evanghelizare era în impas, nu am simțit nicio urgență. Am găsit scuze obiective și m-am gândit că, neavând internet bun, era de înțeles că nu puteam să aflu despre lucrare. În ceea ce privește potențialii destinatari ai Evangheliei aduși de frații și surorile mele, rareori am avut părtășie cu toți despre cum să le predice Evanghelia, iar când surorile au vrut să discute cu mine despre lucrare, nu m-au putut găsi. Confruntați cu persecutarea bisericii, surorile și frații erau timizi și slabi, incapabili să se adune normal sau să-și îndeplinească îndatoririle, dar eu n-am căutat adevărul pentru o rezolvare. În cele din urmă, am realizat că oprirea lucrării de evanghelizare avea legătură directă cu mine. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi.” Am realizat că eram persoana egoistă descrisă în cuvântul lui Dumnezeu. Nu purtam o povară în lucrarea bisericii, eram mereu mulțumită cu situația existentă, îmi păsa doar de confortul meu, refuzam să sufăr sau să plătesc un preț. Văzând că lucrarea de evanghelizare a bisericii avea de suferit, n-am simțit nicio urgență sau neliniște și am devenit slabă și pasivă în dificultățile mele. Într-adevăr, eram prea egoistă. M-am gândit la bisericile din alte locuri care erau și ele persecutate de guvern, dar frații și surorile încă predicau Evanghelia și construiau noi biserici, în timp ce lucrarea de evanghelizare a bisericii noastre se oprise. Asta pentru că am fost egoistă și josnică, nu am purtat nicio povară și nu mi-am asumat nicio responsabilitate. Mă simțeam foarte îndatorată față de Dumnezeu. Când purtam o povară, dacă cineva cerceta adevărata cale, imediat aranjam ca cineva să predice Evanghelia, iar atunci când frații și surorile aveau probleme, aveam părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. Cu cât eu cooperam mai mult, cu atât aveam mai mult lucrarea Duhului Sfânt, lucrarea noastră de evanghelizare era eficientă, iar eu simțeam ușurare și bucurie. Dar mai recent, făcându-mi datoria fără să port o povară, lucrarea de evanghelizare a fost ineficientă. Atunci, referitor la cuvintele lui Dumnezeu: „Toți cei care poartă cea mai grea povară pentru Biserică și toți cei care poartă povara pătrunderii în viață sunt cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu.” am reușit, în sfârșit, să înțeleg câte ceva. Numai cei care iau aminte la voia lui Dumnezeu și care poartă o povară în lucrarea bisericii pot fi desăvârșiți de Dumnezeu. Și am realizat că dacă nu puteam să-mi revin din starea de pasivitate, nu numai că aș fi afectat lucrarea bisericii, dar în cele din urmă aș fi fost dezvăluită și alungată. Gândindu-mă la asta, m-am simțit puțin speriată. Nu mai puteam să fiu pasivă și neglijentă. M-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să port o povară și să mă călăuzească să respect voia Lui și să-mi fac bine datoria.

După aceea, am discutat cu supraveghetorul și conducătorii de grup unde altundeva am putea merge să predicăm Evanghelia. Am găsit un sat în care toți oamenii credeau în Domnul, dar nu era nicio persoană potrivită care să meargă atunci. Mi-am spus: „Acum, trebuie să respect voia lui Dumnezeu și nu se poate să nu port nicio povară, ca înainte. Trebuie să-mi asum această responsabilitate.” Așa că m-am oferit să merg în acel sat să predic Evanghelia. Dar eram puțin agitată, pentru că nu mai mersesem singură să mărturisesc lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, așa că eram îngrijorată că nu voi putea vorbi clar. Mi-am spus: „Nu știu dacă au internet acolo. Oare îi pot lăsa pe frații și surorile care predică Evanghelia să aibă părtășie online?” Mi-am dat seama că starea mea era greșită și că mă bazam pe oameni, așa că m-am rugat în inima mea lui Dumnezeu să-mi dea înțelepciune și credință când voi răspândi Evanghelia acolo. Când am ajuns în sat, o soră m-a condus direct la casa primarului să predic. În mod neașteptat, primarul a vrut să mă ducă la pastor. Când am auzit asta, am fost entuziasmată, dar mi-am făcut și unele griji: „Nu am predicat niciodată Evanghelia singură. Dacă pastorul are concepții greșite, cum ar trebui să am părtășie cu el? Dacă el nu numai că nu acceptă, dar chiar mi se opune? Vom putea totuși să răspândim Evanghelia în acest sat?” Eram foarte neliniștită. Când am ajuns la casa pastorului, am vrut să-mi chem frații și surorile în ajutor, dar nu aveam internet pe telefon. Nu știam de unde să încep, așa că m-am rugat lui Dumnezeu iar și iar, implorându-L să fie cu mine și să-mi dea credință ca să pot mărturisi despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă. După rugăciune, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu, totul din viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Era adevărat. Dumnezeu este atotputernic și toți oamenii și toate lucrurile sunt în mâinile Lui, inclusiv inimile și duhurile oamenilor, așa că trebuia să învăț să mă bazez pe Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Doamne, dacă acest pastor este oaia Ta, sunt sigură că va înțelege glasul Tău și va accepta lucrarea Ta.” După ce m-am rugat, am simțit o putere în inimă, ca și cum nimic nu era imposibil cu Dumnezeu alături! Apoi, am folosit dezastrele actuale și relațiile internaționale pentru a discuta profețiile despre venirea Domnului. Auzind acestea, pastorul a încuviințat și a considerat că e probabil ca Domnul să Se fi întors. În plus, el a trimis după alți doi pastori să vină să asculte. M-am temut că nu voi putea vorbi clar și rezolva problemele lor, așa că, în inima mea, L-am implorat pe Dumnezeu iar și iar să mă călăuzească. M-am gândit cum Dumnezeu i-a cerut lui Moise să-i scoată pe israeliți din Egipt. Moise știa că va fi dificil și periculos să meargă la faraonul Egiptului, dar atitudinea lui a fost de ascultare și supunere. Dumnezeu era cu el, sprijinindu-l, și, cu îndrumarea lui Dumnezeu, Moise i-a scos pe israeliți din Egipt. Apoi m-am gândit la povestea lui David care l-a învins pe Goliat. Când israeliții l-au văzut pe Goliat, s-au temut. Doar David a îndrăznit să iasă la luptă. David i-a spus lui Goliat: „Tu vii la mine cu o sabie, cu o suliță și cu un scut; dar eu vin la tine în numele lui Iahve al oștirilor” (1 Samuel 17:45). Ca urmare, David l-a ucis pe Goliat cu o simplă pietricică. Din aceste două povestiri, am văzut că, în fața dificultăților, doar cu credință adevărată putem vedea faptele lui Dumnezeu, și că sfârșitul oamenilor este începutul lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, am prins curaj.

În acel moment, au venit alți doi pastori. Am folosit profețiile biblice pentru a avea părtășie cu ei despre cum Dumnezeu apare și lucrează întrupat în carne și oase în zilele de pe urmă, despre semnificația întrupării lui Dumnezeu și ce este întruparea. Am mărturisit și că Dumnezeu a venit să facă lucrarea de judecată și purificare, că numele lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este Dumnezeu Atotputernic și că El este Domnul Isus întors. Când am terminat, primul pastor a fost atât de emoționat încât a plâns. Și-a șters lacrimile spunând: „Predic pentru Domnul de peste 40 de ani și-am așteptat întoarcerea Lui aproape toată viața. Acum, Domnul chiar S-a întors! Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru că-L pot întâmpina pe Domnul astăzi!” Auzind ce a spus pastorul, mi-a venit să plâng împreună cu el și i-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. De fapt, părtășia mea nu a fost foarte temeinică, așa că pastorul a putut accepta Evanghelia și a înțeles cuvintele lui Dumnezeu numai datorită îndrumării Lui!

Pastorul a acceptat-o și a spus că va pune tot satul să asculte predica mea în acea seară. Eram foarte entuziasmată. I-am mulțumit lui Dumnezeu iar și iar în inima mea. Seara aceea, pastorul și primarul i-au invitat pe sătenii din două sate să se adune și le-au spus tuturor vestea bună despre venirea Domnului. În acea seară, peste 30 de persoane au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Unii săteni au spus: „Sunt patru ani de când guvernul a interzis credința noastră în Domnul. Trăim cu toții în durere și ne este dor să ținem adunări. Slavă lui Dumnezeu!” Un alt sătean a fost emoționat și a spus: „Nu am mai avut o adunare de ani de zile. Ați venit să ne predicați Evanghelia ca să putem auzi glasul lui Dumnezeu, și îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru asta.” Într-o singură seară, Evanghelia a fost răspândită în tot satul. Nu m-am așteptat ca de prima dată când predic Evanghelia, pastorul s-o accepte, împreună cu atâția alții. A fost, pur și simplu, incredibil! Știam că acesta era rezultatul lucrării Duhului Sfânt, dar tot credeam că sunt pricepută și că mi-am făcut datoria foarte bine. Curând, iar am început să fiu mândră și să mă mulțumesc cu situația existentă, așa că am vrut doar să-i ud pe acești nou-veniți cu sora însărcinată cu udarea și nu am dorit să mă mai duc să predic Evanghelia. În acea perioadă, rar am întrebat de lucrarea bisericii și m-am rugat lui Dumnezeu mai puțin ca înainte.

Într-o zi, îmi încărcam telefonul și s-a produs un scurtcircuit. Am pus cartela SIM în alt telefon, dar, surprinzător, și acel telefon s-a stricat. Atunci, mi-am dat seama că mă izbesc de un zid, că poate asta a fost disciplinare de la Dumnezeu, așa că am început să reflectez la problemele mele. Am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „În general, toți sunteți într-o stare de lene, nemotivați, fără a fi dispuși să faceți vreun sacrificiu personal; sau așteptați pasiv, iar unii chiar se plâng; ei nu înțeleg scopurile și semnificația lucrării lui Dumnezeu și le este greu să urmărească adevărul. Astfel de oameni detestă adevărul și, în cele din urmă, vor fi alungați. Niciunul dintre ei nu poate fi desăvârșit și niciunul nu poate supraviețui. Dacă oamenii nu au puțină hotărâre prin care să se împotrivească forțelor Satanei, atunci nu au nicio speranță!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”). „Nu fi un urmaș pasiv al lui Dumnezeu și nu urmări ceea ce te face curios. Prin a fi nici rece, nici cald, tu te vei distruge și îți vei întârzia viața. Trebuie să te eliberezi de o astfel de pasivitate și lipsă de activitate și să devii bun la a urmări lucruri pozitive și a-ți depăși propria slăbiciune, astfel încât să poți câștiga adevărul și să poți trăi adevărul. Nu există nimic îngrozitor la slăbiciunile tale, iar lipsurile tale nu sunt cea mai mare problemă a ta. Cea mai mare problemă a ta și cea mai mare lipsă este că nu ești nici rece, nici cald și îți lipsește dorința de a căuta adevărul. Cea mai mare problemă a voastră, a tuturor, este mentalitatea lașă prin care sunteți fericiți cu lucrurile așa cum sunt ele și pur și simplu așteptați în mod pasiv. Acesta este obstacolul vostru cel mai mare și cel mai mare dușman al căutării voastre a adevărului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea. Văzând că Evanghelia a fost răspândită în tot satul, mi s-a părut că Dumnezeu era mulțumit cum mi-am îndeplinit datoria, așa că am fost mândră și mulțumită de situația existentă și nu am vrut să mai răspândesc Evanghelia. Având rezultate, nu am mai căutat să progresez. Dorința mea de a mă mulțumi cu situația existentă era prea puternică. În trecut, întârziasem lucrarea Evangheliei tocmai fiindcă eram mulțumită cu situația existentă, și acum făceam același lucru. Dumnezeu ne cere să ne punem toată inima și mintea în îndatoririle noastre. Cum ar putea fi El mulțumit de modul în care-mi fac datoria? Atunci mi-am dat seama că dacă nu făceam progrese în îndeplinirea datoriei mele, regresam, iar în privința intrării în viață și a rezultatelor predicării Evangheliei, aș fi rămas în urmă. Mă mulțumeam mereu cu situația existentă, nu urmăream adevărul și mă îndepărtam tot mai mult de Dumnezeu. Pe termen lung, așa nu puteam decât să-mi fac rău. Mulțumirea cu situația existentă era cel mai mare obstacol în urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei mele, și doar îmi făceam rău și mă ruinam. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Prin a fi nici rece, nici cald, tu te vei distruge și îți vei întârzia viața.” Iar Apocalipsa spune: „Dar fiindcă eşti căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:16). Eram apa călduță din cuvântul lui Dumnezeu, nu eram nici rece, nici fierbinte, și mă mulțumeam cu situația existentă. Dacă aș fi continuat așa, n-ar mai fi existat speranță pentru mine, și chiar aș fi fost alungată. Gândindu-mă la asta, am fost puțin speriată, deci m-am rugat lui Dumnezeu să mă căiesc, spunând că, orice dificultăți voi întâlni în viitor, voi face efortul, nu mă voi eschiva și nu mă voi mulțumi niciodată cu situația existentă.

Dar tocmai când am început să fiu proactivă în predicare, am întâmpinat o altă dificultate majoră. Am fost raportate, deci administrația locală știa că au venit oameni să predice Evanghelia. Dacă ne găseau, probabil ne arestau, împreună cu sătenii și primarul. Primarul și sătenii se temeau să nu fie implicați, așa că ne-au rugat să plecăm și să ne întoarcem după ce lucrurile se vor fi liniștit. Mi-am spus: „Ce se va întâmpla cu acești nou-veniți dacă plecăm? Tocmai au acceptat Evanghelia și nu au nicio bază. Dar, dacă am rămâne amândouă, am putea atrage cu ușurință atenția.” În cele din urmă, am hotărât ca sora care udă să plece, în timp ce eu am rămas singură în sat pentru a-i sprijini pe nou-veniți. Deși știam că acest aranjament era cel mai potrivit, eram puțin tristă. Mă simțeam de parcă eram complet singură într-un loc străin. Pastorul încă avea multe concepții greșite, nu era total sigur de adevărata cale și se temea de arestare, așa că mi-a cerut să plec. M-am simțit foarte ofensată. Pastorul și primarul mă alungau, și era de parcă nu aveam casă. Trăind în această stare, n-aveam nicio motivație să mă rog și îmi era puțin dor de casă. Când am avut părtășie cu pastorul, am văzut că mai avea multe concepții greșite. Așa că am considerat că pastorul nu avea o bună înțelegere. Când am văzut că puțini nou-veniți veneau la adunări de teamă să nu fie arestați, nu am purtat o povară susținându-i. În acel moment, am gândit: „Cât de puțini, e bine că au venit. I-am chemat, dar restul n-au venit, așa că nu mai am ce să fac.” Treptat, tot mai puțini nou-veniți au participat regulat la adunări, iar eu eram blocată în dificultăți și din ce în ce mai deprimată. Mai târziu, am vorbit la telefon cu o soră despre starea mea, și ea mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Așa sunt oamenii când nu au câștigat adevărul, toți trăiesc în funcție de pasiune – o pasiune care este incredibil de dificil de menținut: cineva trebuie să le predice și să aibă părtășie cu ei în fiecare zi; imediat ce nu mai există nimeni care să-i ude și să le dea provizii și nimeni care să-i sprijine, inimile li se răcesc din nou și iarăși se culcă pe-o ureche. Și, când inimile le slăbesc, devin mai puțin eficienți în datoria lor; dacă muncesc mai din greu, eficacitatea sporește, devin mai productivi în realizarea datoriei lor și câștigă mai mult. Asta este experiența voastră? […] Oamenii trebuie să aibă o voință; doar cei care au voință se pot strădui cu adevărat pentru adevăr și, doar odată ce au înțeles adevărul, își pot realiza datoria adecvat, Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și aduce rușine Satanei. Dacă ai acest tip de sinceritate și nu faci planuri pentru binele tău, ci doar pentru a câștiga adevărul și a-ți realiza datoria în mod adecvat, atunci realizarea datoriei tale va deveni normală și va rămâne constantă pe tot parcursul; indiferent ce împrejurări întâlnești, vei putea stărui în realizarea datoriei tale. Indiferent cine sau ce poate veni să te inducă în eroare sau să te tulbure, indiferent dacă ești într-o stare bună sau rea, tot vei putea să-ți realizezi datoria normal. Astfel, Dumnezeu poate să nu Se mai gândească la tine și Duhul Sfânt va putea să te lumineze să înțelegi principiile adevărului, să te îndrume să pătrunzi realitatea adevărului și, drept urmare, cu siguranță realizarea datoriei tale va fi conform standardului. […] Trebuie să ai credință că totul este în mâinile lui Dumnezeu și că oamenii doar cooperează cu El. Dacă inima ta este sinceră, Dumnezeu o va vedea și El va deschide toate căile pentru tine, făcând dificultățile să nu mai fie dificile. Aceasta este credința pe care trebuie să o ai. Prin urmare, nu trebuie să-ți faci griji pentru nimic în timp ce-ți îndeplinești datoria, atâta vreme cât îți folosești toată puterea și îți pui inima în acest lucru. Dumnezeu nu va face lucrurile dificile pentru tine și nu te va forța să faci lucruri pe care nu ești capabil să le faci” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Aplicând cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că îmi făceam datoria doar din entuziasm și că nu eram loială lui Dumnezeu. După ce a ajuns la noi persecuția guvernamentală, primarul mi-a cerut să plec, iar nou-veniții nu au participat la adunări, temându-se de arest. În fața acestor dificultăți, n-am avut o atitudine pozitivă, n-am căutat îndrumarea lui Dumnezeu și n-am făcut tot posibilul pentru udarea nou-veniților, ca să poată pune o temelie în credință. Am devenit pasivă și m-am mulțumit cu doar câțiva nou-veniți. Tocmai pentru că mi-am făcut datoria fără să port o povară sau să caut progresul, participarea la adunările nou-veniților a devenit tot mai neregulată. Așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Când inimile le slăbesc, devin mai puțin eficienți în datoria lor; dacă muncesc mai din greu, eficacitatea sporește, devin mai productivi în realizarea datoriei lor și câștigă mai mult.” Chiar este adevărat. Când am purtat o povară și am fost dispusă să plătesc un preț, am putut vedea îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu și am fost eficientă în predicarea Evangheliei. Totuși, când am avut dificultăți, nu am purtat o povară în datoria mea, am fost iresponsabilă, slabă și pasivă, și astfel am devenit ineficientă în datoria mea. A fost harul lui Dumnezeu că am putut să îndeplinesc o datorie, dar n-am putut s-o fac bine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Am fost prea rebelă!

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ce înseamnă a «te ține tare de datorie»? Înseamnă că, indiferent de dificultățile întâmpinate, nu te dai bătut sau nu devii un dezertor și nici nu te sustragi de la responsabilitatea ta. Faci tot ce poți. Asta înseamnă să te ții tare de datoria ta. Să spunem, de exemplu, că-ți este rânduit să faci ceva. Nu este nimeni acolo să te urmărească și nici nu există cineva care să te supravegheze și să te îndemne. Cum ar arăta pentru tine să te ții tare de datorie? (Acceptând examinarea din partea lui Dumnezeu și trăind înaintea Lui.) Acceptarea examinării din partea lui Dumnezeu este primul pas; aceasta este o parte. Cealaltă parte este să faci acel lucru cu toată inima și toată mintea. Ce trebuie să faci pentru a putea acționa din toată inima și cu toată mintea? Trebuie să accepți adevărul și să-l pui în practică; trebuie să accepți și să asculți orice-ți cere Dumnezeu; trebuie să-ți tratezi datoria ca pe ceva personal, care nu necesită grija nimănui altcuiva, nici supravegherea constantă, controalele și îndemnurile altcuiva, nici verificarea din partea altcuiva – nici măcar tratarea și emondarea din partea lui. Trebuie să te gândești în sinea ta: «Îndeplinirea acestei datorii este responsabilitatea mea. Este partea mea și, din moment ce mi s-a dat s-o fac și mi s-au spus principiile și le-am înțeles, voi fi hotărât și o voi face cu determinare. Voi face tot ce pot ca să mă asigur că este bine făcută. Mă voi opri doar când cineva spune „stop”; până atunci, voi continua acest lucru cu determinare.» Asta înseamnă să te ții tare de datoria ta din toată inima și cu toată mintea. Acesta este modul în care ar trebui să se comporte oamenii. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrat cineva pentru a se ține tare de datorie, din toată inima și cu toată mintea? Mai întâi, trebuie să aibă conștiința pe care se cuvine să o aibă o ființă creată. Aceasta este cerința minimă. Dincolo de asta, trebuie să fie și devotat. Ca om, pentru a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să fii devotat. O persoană trebuie să fie complet devotată lui Dumnezeu și nu poate să fie fără tragere de inimă sau să eșueze în a-și asuma responsabilitatea; a acționa pe baza propriilor interese sau dispoziții este greșit, nu înseamnă a fi devotat. Ce înseamnă a fi devotat? Înseamnă că, în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, nu ești influențat și constrâns de dispoziții, medii, oameni, chestiuni sau lucruri. Ar trebui să te gândești în sinea ta: «Am primit această însărcinare de la Dumnezeu; El mi-a dat-o mie. Asta e ce ar trebui să fac. Prin urmare, o voi face considerând-o treaba mea, în orice mod care va da rezultate bune, punând importanță pe mulțumirea lui Dumnezeu.» Când ai această stare, nu ești doar controlat de conștiință, ci este implicat și devotamentul. Dacă te mulțumești doar să o faci și gata, fără să aspiri să fii eficient și să obții rezultate, și simți că e suficient doar să depui ceva efort, atunci acesta e doar standardul conștiinței și nu poate fi considerat devotament” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles cum să-mi fac datoria. Această datorie mi-a fost încredințată mie, așa că trebuia să fac tot posibilul s-o fac bine și fără supravegherea altcuiva. Indiferent dacă mă confruntam cu dificultăți, dacă îmi erau vizate interesele sau dacă aveam de suferit, trebuia să accept examinarea lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria. Atât timp cât evanghelizarea era în desfășurare, trebuia să fac tot ce puteam și să-mi tratez datoria ca pe o misiune și nu puteam să renunț, să evit responsabilitatea sau să fac lucrurile în funcție de starea mea de spirit. Așa îmi îndeplineam datoria.

Apoi, am mers la părtășie cu nou-veniții care nu participau la adunări. Le-am spus: „Dacă nu puteți veni la adunări seara, când aveți timp ziua, pot veni să avem părtășie.” Acest lucru i-a mișcat pe unii nou-veniți, și au dorit să vină la adunări. Într-o seară, am organizat o adunare cu pastorul și sătenii. Am spus: „Acum, lucrarea lui Dumnezeu este pe cale să se încheie. N-ar trebui să ne temem să ne adunăm pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu din cauza persecuției guvernului. Dacă vom face asta, vom pierde mântuirea lui Dumnezeu. Acum, dezastrele sunt tot mai mari și numai Dumnezeu Atotputernic ne poate salva. Ar trebui să credem că Dumnezeu domnește peste toate, să avem credință în Dumnezeu și să nu dăm înapoi în fața persecuției ce ne așteaptă. Am predicat Evanghelia în satul vostru și, dacă mă vor găsi, mă vor aresta. Sunt o femeie tânără și mă tem de arestare, de ce nu plec, atunci? Pentru că asta e responsabilitatea mea. Tocmai ați acceptat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și ați auzit, în sfârșit, glasul lui Dumnezeu. A venit această mică persecuție, iar voi mi-ați cerut să plec, dar dacă aș fi plecat ca să mă protejez și v-aș fi abandonat pe toți, mi-aș fi abandonat datoria.” După ce am vorbit cu sinceritate, pastorul le-a spus sătenilor: „Trebuie să o protejăm de acum înainte. Să nu spuneți nimănui că ea predică Evanghelia în acest sat. Dacă întreabă cineva, spuneți că nu știți.” Auzind ceea ce a spus pastorul, am fost foarte mișcată. Deși avea încă multe concepții religioase greșite, era dispus să caute, așa că i-am oferit părtășie care viza concepțiile lui, iar frații și surorile i-au trimis pastorului câteva cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic. Pastorul a ascultat cu atenție, iar unele dintre concepțiile sale au fost înlăturate. Mai târziu, pastorul a venit în mod activ la adunări, și le-a spus sătenilor: „Vreau să veniți cu toții la adunări. Trebuie să acceptăm lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, să mergem mai departe, să nu rămânem în urmă. Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors!” Slavă lui Dumnezeu! După această experiență, am văzut cu adevărat că totul este în mâinile lui Dumnezeu. În trecut, doar spuneam că totul era în mâinile lui Dumnezeu, dar acum am experimentat efectiv că totul e, cu adevărat, în mâinile lui Dumnezeu și, atât timp cât oamenii cooperează sincer cu Dumnezeu, El îi va conduce. Cu Dumnezeu, nimic nu este imposibil.

Puțin mai târziu, oficialii comunei au venit în sat și ne-au dus pe mine și pe pastor la administrația locală. Eram agitată și speriată, dar mi-am amintit că totul era în mâinile lui Dumnezeu și, odată ce Dumnezeu a îngăduit să am parte de acest mediu, trebuia să mă supun. Mergând pe drum, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să fie cu mine. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Când m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, m-am liniștit, nu mi-a mai fost frică și am crezut că totul era în mâinile lui Dumnezeu.

La administrația locală, eu și pastorul am fost închiși într-o cameră pentru interogatoriu. În acel moment, migrenele pastorului au reapărut. Nu mai avea putere, îi tremurau mâinile și picioarele, avea dureri și se temea că va muri acolo. Am avut părtășie cu el, spunându-i: „Acest mediu este un test pentru noi, pentru a vedea dacă Îl urmăm cu adevărat pe Dumnezeu. Totul este în mâinile lui Dumnezeu, iar Satana nu ne va face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu, așa că trebuie să avem credință.” După părtășia mea, pastorul a fost emoționat până la lacrimi. El a spus: „Slavă lui Dumnezeu! Totul este în mâinile lui Dumnezeu, și Dumnezeu este cu noi, așa că nu mă pot teme de moarte.” Apoi mi-a spus: „Dacă ne vor interoga, voi spune că ești fiica mea și că ești aici ca să mă ajuți cu munca mea.” Și astfel, eu și pastorul am avut puterea de a experimenta acest mediu. Până la urmă, ne-au amendat cu 300 de yuani și ne-au lăsat să plecăm.

După ce am trăit această arestare, am văzut suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu și că inimile și duhurile oamenilor sunt toate în mâinile lui Dumnezeu. Deși calea predicării Evangheliei este grea și periculoasă, în această perioadă m-am maturizat puțin. Când am fost persecutată în trecut, am fost pasivă, dar acum, am reușit să-mi asum proactiv responsabilitatea în fața pericolului. Această schimbare și acest câștig prețios sunt lucruri pe care nu le-aș fi putut primi în alt mod. Slavă lui Dumnezeu!