de Xiran, China

În noiembrie 2021, am fost ales conducător de biserică. La început, am învățat în mod activ de la partenerii mei și am participat la diverse sarcini și, deși era puțin solicitant și obositor, mă simțeam cu adevărat împlinit. După un timp, am constatat că trebuia să cercetez, să monitorizez și să particip la rezolvarea problemelor din diversele elemente ale lucrării bisericii, iar asta necesita mult timp și multă energie. M-am gândit: „Dacă particip efectiv la fiecare sarcină, nu voi fi oare și mai ocupat, și mai obosit?” Pe atunci, supravegheam lucrarea de evanghelizare, dar erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam la început, și ca să fac bine lucrarea, trebuia să petrec mai mult timp și să investesc mai multă energie pentru a învăța și a căuta. M-am gândit la Mo Li, care fusese conducătoare înainte și înțelegea mai bine decât mine cum să implementeze și să monitorizeze lucrarea de evanghelizare. Am simțit că ar trebui să fie în regulă ca ea să supravegheze lucrarea de evanghelizare și că, având o persoană cu experiență care să se ocupe de lucrare, lucrurile ar fi mult mai ușoare pentru mine. După aceea, am lăsat-o temporar pe Mo Li să supravegheze lucrarea de evanghelizare, iar la fiecare adunare, doar o întrebam despre situația acestei lucrări. Când o auzeam spunând că toată lucrarea necesară fusese implementată, nu mai ceream detalii, doar îi spuneam să monitorizeze îndeaproape lucrarea. Pe atunci, știam că, în calitate de conducător, trebuia să monitorizez detaliile lucrării, dar nu voiam să mă obosesc peste măsură. Mi se părea în regulă că lucrurile erau în seama lui Mo Li, așa că mă interesam rar de lucrarea de evanghelizare. După o vreme, conducătorii superiori au trimis o scrisoare în care întrebau cărora dintre potențialii destinatari ai Evangheliei li se putea predica și cărora nu. Am fost luat prin surprindere, întrucât nu înțelesesem aceste detalii specifice. Așa că am întrebat-o pe Mo Li despre asta, dar ea a spus că înțelegea lucrurile doar în linii mari, că nu cunoștea nici ea detaliile precise cu privire la fiecare potențial destinatar al Evangheliei și că nu îi monitorizase efectiv. Auzind asta, m-am înfuriat și m-am gândit: „Ai supravegheat lucrarea de evanghelizare și totuși n-ai ajuns să înțelegi detaliile acesteia! Nu faci lucrare concretă!” Mai târziu, am analizat detaliile și abia atunci am descoperit că, de obicei, când implementa rânduielile lucrării de evanghelizare, Mo Li doar le citea împreună cu frații și cu surorile și atât, fără să aibă părtășie sau să facă rânduieli detaliate. Auzind aceste relatări de la frați și surori, m-am neliniștit, gândindu-mă că Mo Li fusese foarte superficială în îndatoririle ei. Atunci mi-am dat seama și că principala problemă era legată de mine. De obicei, la adunări, doar rânduiam lucrarea; deși le spuneam fraților și surorilor să depună mai mult efort în îndeplinirea îndatoririlor și să se bazeze pe Dumnezeu când întâmpinau dificultăți, în realitate, doar declamam doctrine și sloganuri și mă interesam rar de detaliile lucrării, ceea ce era echivalent cu a mă spăla pe mâini în această privință. Exact ca în cazul lucrării de evanghelizare: după ce i-am atribuit sarcinile lui Mo Li, am așteptat pur și simplu ca ea să facă treaba bine, iar eu să culeg roadele fără efort. Cum aș fi putut să-mi fac bine îndatoririle în acest fel? Problemele apărute în lucrare erau toate cauzate de complăcerea mea în confort și de superficialitatea mea. Îmi amintesc că, în acea perioadă, erau doi potențiali destinatari ai Evangheliei; din cauză că nu m-am informat despre ei și nu i-am monitorizat la timp, am întârziat predicarea Evangheliei către ei. Ulterior, predicatorul m-a atenționat: „De ce, după o lună de când ești conducător, tot nu înțelegi aceste sarcini? Ar trebui să reflectezi serios asupra ta.”

În timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Caracteristica principală a lucrării conducătorilor falși este faptul că trăncănesc despre doctrine și repetă papagalicește sloganuri. După ce își emit ordinele, ei pur și simplu se spală pe mâini de chestiunea respectivă. Nu pun întrebări despre dezvoltarea ulterioară a lucrării; ei nu întreabă dacă a apărut vreo problemă, abatere sau dificultate. Ei consideră că și-au terminat treaba de îndată ce repartizează lucrarea. De fapt, în calitate de conducător, după ce rânduiești lucrarea, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă nu ești familiarizat cu aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care o pricepe cu adevărat, care înțelege meseria în cauză, pentru a efectua verificări și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea. Indiferent dacă ești sau nu familiarizat ori dacă înțelegi sau nu meseria în cauză, trebuie cel puțin să dirijezi lucrarea, să o urmărești, să te interesezi continuu și să pui întrebări pentru a fi informat în legătură cu progresul ei. Trebuie să stăpânești astfel de chestiuni; aceasta este responsabilitatea ta, e rolul pe care trebuie să-l joci. Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – acesta este modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. „Întrucât conducătorii falși nu sunt la curent cu progresul lucrării și pentru că sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, asta duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită pentru a fi responsabilă cu lucrarea și care să o dirijeze, aceia care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă acei conducători și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi dirijat lucrarea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi supravegheat-o și ar fi găsit pe cineva care înțelege acel domeniu pentru a îndruma lucrarea, atunci aceasta ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să priceapă starea lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează, deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și cu rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pricep cum progresează lucrarea bisericii și nu urmăresc sau nu supraveghează lucrurile, atunci sigur progresul lucrării bisericii va fi lent. Asta e din cauză că majoritatea oamenilor care fac îndatoriri sunt cu adevărat mizerabili, nu au un simț al poverii și sunt deseori negativi, pasivi și superficiali. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și cu abilități de lucru care să-și asume în mod concret responsabilitatea pentru lucrare, informându-se despre progresul ei în timp util și îndrumând, supraveghind, disciplinând și emondând personalul care face îndatoriri, atunci, în mod firesc, nivelul de eficiență a lucrării va fi foarte scăzut și rezultatele acesteia vor fi foarte slabe. Dacă nici măcar nu pot să vadă clar acest lucru, conducătorii și lucrătorii sunt nesăbuiți și orbi. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să investigheze prompt lucrarea, să o urmărească și să-i priceapă progresul, să analizeze ce probleme trebuie să rezolve în cazul oamenilor care fac îndatoriri și să înțeleagă care dintre acestea ar trebui rezolvate pentru a obține rezultate mai bune. Toate aceste lucruri sunt cruciale, o persoană care acționează în calitate de conducător trebuie să fie lămurită în privința lor. Pentru a-ți face bine datoria, nu trebuie să fii ca un conducător fals, care face puțină lucrare superficială și apoi crede că și-a făcut bine datoria. Conducătorii falși sunt neglijenți și nepăsători în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare fac, ei fac lucrurile de mântuială și superficial; nu fac decât să spună cuvinte pompoase, perorează doctrine și vorbe goale și fac lucrurile mecanic în lucrarea lor. În general, aceasta este starea în care conducătorii falși fac lucrare. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri rele fățișe și nu fac rău în mod intenționat, din perspectiva eficienței lucrării lor, este corect să-i caracterizăm ca fiind superficiali, lipsiți de o povară, iresponsabili și lipsiți de loialitate față de datoria lor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au evidențiat atitudinea pe care ar trebui s-o aibă conducătorii și lucrătorii în lucrarea lor, și anume, să monitorizeze în mod activ, să se intereseze de lucrare și să cerceteze progresul acesteia, precum și să rezolve diverse probleme și dificultăți, asigurând buna desfășurare a lucrării. Acestea sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Chiar dacă cineva nu are încă experiență, poate cere sfatul celor care înțeleg competențele profesionale și, prin intermediul lor, poate găsi principii de practică, astfel încât să poată monitoriza lucrarea. Dar un conducător fals nu pricepe condițiile curente sau progresul lucrării și nu înțelege rezultatele pe care ar trebui să le atingă fiecare sarcină sau cum se descurcă oamenii. Lucrează într-o manieră superficială și neglijentă, făcând lucrurile doar de formă, fără a face lucrare concretă, iar astfel lucrarea nu înaintează. Ceea ce Dumnezeu a expus era exact comportamentul meu. În lucrarea de evanghelizare, am folosit lipsa mea inițială de înțelegere drept scuză și i-am pasat lucrarea lui Mo Li, ca să o supravegheze ea. M-am gândit că, din moment ce fusese conducătoare și era familiarizată cu lucrarea de evanghelizare, ar trebui să și-o poată asuma. Dar, mai târziu, nu am monitorizat efectiv și nici nu m-am interesat câtor potențiali destinatari ai Evangheliei li se putea predica sau ce probleme ori dificultăți aveau frații și surorile în îndeplinirea îndatoririlor lor. Ba chiar m-am gândit că, de vreme ce Mo Li spusese că toată lucrarea fusese implementată și nu menționase nicio dificultate, nu aveam prea multe motive de îngrijorare, așa că nu m-am implicat în lucrarea de evanghelizare. În calitate de conducător, responsabilitatea mea era să monitorizez, să cercetez și să supraveghez progresul și starea tuturor elementelor lucrării, și chiar dacă o lăsasem pe Mo Li să supravegheze lucrarea de evanghelizare, tot ar fi trebuit să monitorizez, să supraveghez și să cercetez detaliile specifice. Dacă lucrarea nu dădea roade, trebuia să găsesc cauzele și să rezolv problemele și dificultățile la timp. Dar eu am pasat lucrarea altora și am adoptat o atitudine de neimplicare, iar, ca urmare, lucrarea de evanghelizare a fost întârziată. La suprafață, părea că îmi făceam îndatoririle fără să comit vreun rău evident sau să tulbur, dar, în calitate de conducător, îmi menajam trupul și nu făceam lucrare concretă, ceea ce a dus la lipsa de rezultate în lucrarea de evanghelizare. Eram un conducător fals și eram cu totul nevrednic de această datorie. Gândindu-mă la asta, am simțit un regret profund. Nu mai puteam continua așa; trebuia să-mi schimb urgent atitudinea față de îndatoririle mele. După aceea, am început să monitorizez efectiv lucrarea de evanghelizare și, când descopeream probleme în lucrare, aveam părtășie pentru a le rezolva. Treptat, lucrarea de evanghelizare a început să dea roade. După ce am lucrat astfel o vreme, am crezut că mă schimbasem puțin, dar, spre surprinderea mea, la scurt timp după aceea, am fost din nou dezvăluit.

Câteva luni mai târziu, am fost transferat la o altă biserică pentru a fi conducător, principala mea responsabilitate fiind supravegherea lucrării de curățire a bisericii. Am văzut că unele dintre materialele pentru înlăturarea neîncrezătorilor și a oamenilor răi erau incomplete și că necesitau dovezi faptice suplimentare, așa că am avut părtășie cu frații și cu surorile care se ocupau de lucrarea de curățire. Însă, deoarece ei abia începuseră să se instruiască, nu pricepeau principiile și nu puteau să abordeze cu seriozitate punctele cheie, ceea ce făcea ca materialele pe care le suplimentaseră să fie incomplete și să tot fie plimbate înainte și înapoi pentru revizuiri. Odată, am văzut că materialelor pe care le suplimentaseră încă le lipseau detalii și mi-am zis în sinea mea: „Am avut părtășie despre aceste principii de mai multe ori. Deși, teoretic, le înțeleg, când se confruntă cu diverse situații în practică, nu știu ce să facă. Se pare că trebuie să-i îndrum efectiv, compilând împreună cu ei niște materiale, ca să învețe repede cum să facă lucrurile. Astfel, și-ar îndeplini îndatoririle mai eficient.” Dar apoi m-am răzgândit: „Dacă îi ajut să compileze materiale pentru curățire, asta va consuma mult timp și multă energie. Sunt deja atât de ocupat cu îndatoririle mele; cine știe cât de epuizant ar fi? În plus, nu este ca și cum aș neglija aceste sarcini; ei au nevoie să se instruiască, și ar trebui să fie în regulă dacă doar îi supraveghez și îi verific. Numai așa pot progresa.” Gândindu-mă la acestea, le-am oferit doar părtășie și analiză și i-am lăsat să suplimenteze singuri aceste materiale. Dar încă existau lacune în materialele suplimentate și multe materiale tot trebuiau refăcute, ceea ce întârzia mult progresul. Mai târziu, în timpul unei adunări, conducătorii superiori au aflat cum mergea lucrarea de curățire și mi-au semnalat: „Deși ai avut părtășie și ai analizat aceste sarcini împreună cu frații și cu surorile, ei au trebuit să suplimenteze fiecare dintre aceste materiale de mai multe ori, iar asta a întârziat mult progresul. În acest moment, trebuie să lucrezi alături de ei la strângerea și la organizarea acestor materiale, să-i instruiești în mod concret și să îmbunătățești eficiența îndatoririlor lor. Aceasta este, de asemenea, responsabilitatea unui conducător.” Auzind această observație din partea conducătorilor, m-am simțit oarecum vinovat. Dacă aș fi participat efectiv la această sarcină, lucrarea nu ar fi fost întârziată atât de mult.

În timpul adunării, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Există un alt tip de conducător fals despre care am vorbit deseori în timpul părtășiei pe tema «responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor». Acest tip are un anumit calibru, nu este lipsit de inteligență, are căi și metode și planuri pentru rezolvarea problemelor în lucrarea sa, iar atunci când i se dă o lucrare, o poate pune în aplicare aproape de standardele așteptate. Este capabil să descopere orice probleme care apar în lucrare și, totodată, poate să rezolve unele dintre ele; atunci când aude problemele pe care le raportează unii oameni sau când observă comportamentul, manifestările, discursul și acțiunile unor oameni, are o reacție în inima sa și are propria opinie și atitudine. Desigur, dacă acești oameni urmăresc adevărul și au un simț al poverii, atunci toate aceste probleme pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în mod neașteptat, problemele rămân nerezolvate în lucrarea care intră în responsabilitatea tipului de persoană despre care avem părtășie astăzi. De ce se întâmplă asta? Fiindcă acești oameni nu fac lucrare reală. Ei iubesc ușurința și urăsc truda, fac doar eforturi superficiale, aparente, le place să stea degeaba și să se bucure de beneficiile statutului, le place să dea ordine oamenilor și doar dau puțin din gură și oferă câteva sugestii, iar apoi consideră că lucrarea lor este terminată. Nu iau în serios lucrarea reală a bisericii sau lucrarea extrem de importantă pe care le-o încredințează Dumnezeu – nu au acest simț al poverii și, deși casa lui Dumnezeu semnalează în mod repetat aceste lucruri, ei tot nu le iau în serios. De exemplu, ei nu doresc să intervină în lucrarea producției de filme sau în lucrarea bazată pe texte a casei lui Dumnezeu sau nu vor să se intereseze de acestea, nici nu doresc să verifice cum progresează aceste tipuri de lucrări și ce rezultate se obțin. Fac doar câteva investigații indirecte și, odată ce știu că oamenii sunt ocupați cu această lucrare și fac această lucrare, nu se mai preocupă de ea. Chiar dacă știu foarte bine că există probleme în lucrare, tot nu vor să aibă părtășie despre acestea sau să le rezolve și nici nu investighează sau nu verifică modul în care își îndeplinesc oamenii îndatoririle. De ce nu investighează sau nu verifică aceste lucruri? Ei cred că, dacă le verifică, atunci vor exista o mulțime de probleme care așteaptă să fie rezolvate, iar acest lucru va fi prea îngrijorător. Viața va fi mult prea epuizantă dacă trebuie să rezolve mereu probleme! Dacă își fac prea multe griji, mâncarea nu li se va mai părea gustoasă și nu vor mai putea dormi bine, își vor simți trupul obosit, iar apoi viața va deveni nefericită. De aceea, atunci când văd o problemă, dacă pot, o evită și o ignoră. Care este problema cu acest tip de persoană? (Este prea leneșă.) Spuneți-Mi, cine are o problemă gravă: oamenii leneși sau oamenii care au un calibru slab? (Oamenii leneși.) De ce au oamenii leneși o problemă gravă? (Oamenii care au calibru slab nu pot fi conducători sau lucrători, dar pot fi oarecum eficienți atunci când fac o datorie care este în limitele capacităților lor. Cu toate acestea, oamenii care sunt leneși nu pot face nimic; chiar dacă au calibru, acesta nu are niciun efect.) Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o incapacitate secundară. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Dumnezeu expune că principalul motiv pentru care conducătorii falși nu fac lucrare concretă este lenea. Ei se complac în confortul trupesc, le place să dea ordine și nu vor să rezolve problemele nici măcar atunci când le văd. Nu au niciun simț al poverii sau al responsabilității pentru îndatoririle lor și, indiferent cât de bun le-ar fi calibrul, tot sunt inutili. Am simțit că diversele comportamente ale conducătorilor falși, expuse de Dumnezeu, erau descrieri ale propriului meu comportament. În ultima vreme, datoria mea consta doar în a le da ordine altora. Numai gura era de mine și doar mă interesam superficial cum mergeau lucrurile. Nu căutam rezultate și nici nu rezolvam probleme și, în esență, nu făceam lucrare concretă, ci doar mă bucuram de beneficiile statutului meu. În mod special, am văzut că Dumnezeu spune că oamenii leneși au probleme de caracter, că nu sunt dispuși să sufere și să plătească un preț în îndatoririle lor, că le lipsesc conștiința și rațiunea, că nici măcar munca lor nu este la înălțimea standardelor și că Dumnezeu detestă cu adevărat astfel de oameni. Aceste cuvinte m-au făcut să mă simt foarte supărat. Nu numai că nu reușisem să-mi pun sufletul și puterea în datoria mea și să-mi îndeplinesc responsabilitățile, dar ajunsesem și o persoană detestată de Dumnezeu. A putea îndeplini datoria de conducător era deja o mare înălțare din partea lui Dumnezeu și era o oportunitate pe care El mi-o dăduse ca să mă instruiesc. Ar fi trebuit să fac tot posibilul să îndeplinesc această datorie, iar asta ar fi adus beneficii și creșterii mele în viață. Îmi era clar că frații și surorile care organizau materialele pentru îndepărtarea oamenilor abia începuseră să se instruiască, că nu pricepeau principiile și că, chiar și după mai multe runde de suplimentări, materialele erau tot incomplete. Dacă situația continua astfel, avea să întârzie lucrarea. Ar fi trebuit să acord mai multă atenție acestei chestiuni și să-i îndrum în detaliu. Trebuia să lucrez personal alături de ei la compilarea unor materiale, astfel încât să poată pricepe principiile cât mai curând posibil. Dar am simțit că a face asta ar necesita mult timp și multă energie, ceea ce ar fi însemnat suferință și oboseală trupească, așa că nu am vrut să rezolv efectiv această problemă. Am invocat chiar scuze, spunând că ei trebuiau să se instruiască singuri pentru a progresa. Drept urmare, mai multe seturi de materiale nu au fost suplimentate pentru o lungă perioadă de timp. În realitate, aceste probleme ar fi putut fi rezolvate dacă aș fi depus mai mult efort și aș fi plătit un preț, dar eram pur și simplu prea leneș, gândindu-mă doar la trupul meu în îndeplinirea îndatoririlor mele. Am avut o atitudine superficială și nu am avut niciun simț al poverii sau al responsabilității față de lucrare, iar, ca urmare, lucrarea de curățire a fost întârziată. Dacă aș fi continuat așa, mai devreme sau mai târziu aș fi fost eliminat de Dumnezeu. Nu puteam continua în același fel. Trebuia să-mi asum responsabilitățile și să-mi fac bine îndatoririle conform cerințelor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu și am dobândit câteva căi despre cum conducătorii și lucrătorii fac lucrare concretă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când se oferă îndrumare inițială pentru o sarcină, pe lângă oferirea de planuri specifice de implementare pentru situații speciale, conducătorii și lucrătorii de calibru mediu și cu o capacitate de lucru relativ scăzută ar trebui să primească îndrumări mai specifice și mai detaliate. Deși este posibil ca aceste persoane să înțeleagă principiile și planurile specifice de implementare a unei sarcini din punct de vedere doctrinar, tot nu știu cum să le pună în practică atunci când vine vorba de implementarea concretă. Cum ar trebui să-i tratați pe puținii conducători și lucrători care au un calibru slab și nu au capacitate de lucru? […] Trebuie să îți îndeplinești responsabilitățile care îți revin; trebuie să iei în considerare bisericile de care sunt responsabili cei relativ slabi și cu o capacitate de muncă mai redusă. Conducătorii și lucrătorii trebuie să acorde o atenție deosebită și să ofere îndrumare specială în aceste privințe. La ce se referă îndrumarea specială? În afară de a avea părtășie despre adevăr, trebuie, de asemenea, să oferi indicații și asistență mai specifice și mai detaliate, ceea ce necesită mai mult efort în ceea ce privește comunicarea. Dacă le explici lucrarea și ei tot nu o înțeleg și nu știu cum să o implementeze sau chiar dacă o înțeleg din punct de vedere doctrinar și par să știe cum să o implementeze, dar tu nu ești sigur și ești puțin îngrijorat de modul concret în care va decurge implementarea, ce ar trebui să faci atunci? Trebuie să te implici personal în biserica locală pentru a-i îndruma și pentru a implementa sarcina împreună cu ei. Spune-le principiile în timp ce faci rânduieli specifice cu privire la sarcinile care trebuie îndeplinite în conformitate cu cerințele rânduielilor de lucru, cum ar fi ce să facă mai întâi, ce să facă în continuare și cum să-i repartizeze corect pe oameni – organizează corect toate aceste lucruri. Asta înseamnă, practic, să-i îndrumi în lucrarea lor, în loc doar să strigi sloganuri sau să dai ordine la întâmplare, să le ții morală cu niște doctrine și apoi să consideri că ți-ai terminat lucrarea – aceasta nu este o manifestare a efectuării unei lucrări specifice, iar a striga sloganuri și a da ordine oamenilor nu sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Odată ce conducătorii sau supraveghetorii bisericii locale își pot asuma lucrarea, iar lucrarea a intrat pe calea cea bună și practic nu există probleme majore, abia atunci conducătorul sau lucrătorul poate pleca. Aceasta este prima sarcină specifică menționată în cea de-a noua responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor pentru implementarea rânduielilor de lucru – să ofere îndrumare. Așadar, cum anume ar trebui oferită îndrumarea? Conducătorii și lucrătorii ar trebui mai întâi să practice chibzuința și să aibă părtășie despre rânduielile de lucru, să învețe și să priceapă diversele cerințe specifice rânduielilor de lucru, precum și să înțeleagă și să priceapă principiile din cadrul acestora. Apoi, ar trebui să aibă părtășie despre planuri specifice pentru implementarea rânduielilor de lucru împreună cu lucrătorii și conducătorii de la toate nivelurile. De asemenea, ar trebui să ofere planuri specifice de implementare pentru situații speciale și, în cele din urmă, ar trebui să ofere asistență și indicații mai detaliate și specifice conducătorilor și lucrătorilor care sunt relativ slabi și au un calibru mai scăzut. Dacă unii conducători și lucrători sunt complet incapabili să implementeze sarcina, ce ar trebui făcut în asemenea situații? Conducătorii și lucrătorii de la nivelurile superioare ar trebui să se implice mai mult în biserică și să participe personal la această sarcină, rezolvând problemele curente prin părtășie despre adevăr și ajutându-i să învețe cum să facă lucrarea și cum să o implementeze în conformitate cu principiile” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (10)”]. Dumnezeu a indicat calea de practică despre cum conducătorii și lucrătorii fac lucrare concretă. Pentru frații și surorile care nu pricep principiile și au capacități de lucru slabe, ar trebui să le oferim ajutor și îndrumare mai detaliate și specifice. Aceasta este cerința lui Dumnezeu pentru conducători și lucrători. În cazul acelor frați și surori care abia începuseră să se instruiască în lucrarea de curățire și nu ajunseseră să priceapă principiile, ar fi trebuit să le ofer îndrumare detaliată, specifică, și să-i învăț personal, pas cu pas, în situații de lucru concrete. Dar eu mi-am menajat trupul și nu am făcut deloc lucrarea concretă care trebuia făcută, întârziind astfel lucrarea. Aceasta a fost o gravă neglijare a datoriei din partea mea. Eu supravegheam lucrarea de curățire a bisericii, deci trebuia să curăț biserica de neîncrezători, precum și de oamenii răi și de antihriștii care perturbau și tulburau viața bisericească, pentru a le permite fraților și surorilor să aibă o viață bisericească bună, să aibă o mai bună părtășie despre adevăr și să crească în viață. Dar, pentru că nu am făcut lucrare concretă, oamenii care ar fi trebuit înlăturați din biserică nu au fost tratați la timp, ceea ce a prejudiciat lucrarea bisericii. În esență, prin aceasta, eu făceam rău. De atunci înainte, am vrut să-mi fac bine datoria conform cerințelor lui Dumnezeu și să ofer prompt părtășie și îndrumare fraților și surorilor, astfel încât ei să poată pricepe rapid principiile și să-și îndeplinească îndatoririle corespunzător.

La scurt timp după aceea, conducătorii superiori au returnat niște materiale de curățire care trebuiau urgent suplimentate cu dovezi faptice. M-am gândit să încredințez această sarcină fraților și surorilor, dar mi-am dat seama că ei încă nu pricepeau principiile și că, dacă i-aș fi pus pe ei să suplimenteze aceste materiale, progresul ar fi fost cu siguranță întârziat. Așa că m-am dus la ei și am analizat și am avut părtășie despre principii împreună cu ei. Pe baza problemelor semnalate de conducători, i-am lăsat mai întâi să-și exprime opiniile, iar apoi, pornind de la principii, am avut părtășie cu ei despre lipsurile lor, ceea ce le-a permis să priceapă unele principii. Am descoperit că, atunci când voiam să-mi fac bine datoria, nu mă simțeam atât de obosit, iar frații și surorile progresau și ei în îndatoririle lor. Practicând astfel, îmi simțeam sufletul foarte liniștit. Analizând materialele împreună cu frații și cu surorile, am înțeles și eu mai multe despre principiile pentru discernerea oamenilor. Toate aceste rezultate au fost obținute prin realizarea unei lucrări concrete.

Prin această experiență, am ajuns să înțeleg că este cu adevărat important ca lucrătorii și conducătorii să facă lucrare concretă, deoarece aceasta afectează direct progresul lucrării bisericii. În același timp, am înțeles și că, atunci când oamenii își fac efectiv îndatoririle conform cerințelor lui Dumnezeu, pot obține unele rezultate. Slavă lui Dumnezeu!