de Kailin, China

În aprilie 2023, conducătorii superiori mi-au spus că un conducător din biserica Xingyuan fusese arestat și că alți doi fuseseră, de asemenea, interogați de poliție în casele lor. Din cauza riscurilor de securitate, aceștia nu își mai puteau continua lucrarea în biserică. Ca urmare, conducătorii superiori m-au rugat să mă duc să mă ocup de lucrarea de gestionarea a urmărilor și îi să sprijin pe frați și pe surori. După ce i-am auzit pe conducători spunând asta, am simțit cu adevărat povara acestei responsabilități și am fost, de asemenea, oarecum îngrijorată, gândindu-mă: „Acest mediu este atât de dur. De ce au rânduit să merg eu? Dacă sunt arestată? Atâția frați și surori care au fost arestați au sfârșit prin a fi torturați cu brutalitate. Unii nu pot îndura chinul și Îl trădează pe Dumnezeu, devenind iude, iar alții sunt bătuți omorâți în bătaie sau lăsați invalizi. Metodele folosite de marele balaur roșu pentru a le face rău oamenilor sunt atât de crude! Dacă sunt arestată și nu pot îndura tortura, devin o iudă și Îl trădez pe Dumnezeu, atunci nu voi fi mântuită. Nu va fi oare credința mea în zadar atunci?” Dar apoi m-am gândit: „Nu pot să fiu atât de egoistă și să mă gândesc doar la mine. Un conducător a fost arestat, cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu sunt în pericol și trebuie mutate urgent, iar frații și surorile sunt negativi și slabi și au nevoie de sprijin și ajutor. Trebuie să iau în considerare intenția lui Dumnezeu și să accept această datorie.” Așa că am fost de acord.

După ce am ajuns la biserica Xingyuan, am aflat că iuda de Zhang Fen fusese în casele majorității fraților și surorilor, așa că toți reprezentau riscuri de securitate. La acel moment, doar casa surorii Zhang Yu era relativ sigură și putea fi folosită temporar pentru a discuta lucrări. Însă, când am întâlnit-o pe Zhang Yu, am aflat că, în urmă cu câțiva ani, poliția arestase mai multe surori la ea acasă și că, înainte ca iuda de Zhang Fen să fie arestată, vizitase și casa lui Zhang Yu. Auzind ce-mi spunea, mi-a stat inima-n loc: „Oare poliția ne va supraveghea și ne va urmări în secret? Ce se întâmplă dacă mă arestează? Dacă nu pot îndura tortura și devin o iudă, nu va fi oare totul pierdut pentru mine? Ar trebui să plec repede sau să rămân? Dacă rămân, există riscul să fiu arestată, dar dacă plec, va fi imposibil să discutăm lucrarea de gestionare a urmărilor.” M-am rugat în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume ce să fac. Mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Îi este ușor unei persoane fără umanitate să obțină adevărul? Îi este greu. Când se confruntă cu o perioadă de suferință sau trebuie să plătească un anumit preț, aceste persoane se gândesc: «Luați-o voi înainte cu toată această suferință și plătiți prețul, iar după ce rezultatele au fost aproape atinse, vă voi fi și eu alături.» Ce fel de umanitate este aceasta? Astfel de comportamente sunt cunoscute, în mod colectiv, ca «lipsite de umanitate». […] Când se confruntă cu pericole, unora le pasă doar să se ascundă. Unii îi protejează pe alții și nu le pasă de ei înșiși. Când li se întâmplă ceva, unii oameni îndură, iar alții se luptă. Acestea sunt diferențe în umanitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că atunci când se confruntă cu pericolul, oamenii de caracter îi protejează mai întâi pe ceilalți și sunt dispuși să se pună în pericol pe ei înșiși pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și pentru a-și îndeplini responsabilitățile. Cei fără umanitate sunt egoiști și detestabili, punând propria siguranță înainte de orice și grăbindu-se să se ascundă când se apropie pericolul, fără să le pese de lucrarea bisericii ori de siguranța fraților și a surorilor. În lumina cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că fusesem foarte egoistă și că eram foarte slabă de caracter. Când m-am confruntat cu pericolul, m-am gândit mai întâi la mine, temându-mă de arestare și dorind să scap imediat, fără să-mi pese de lucrarea bisericii ori de propria datorie. Deși casa lui Zhang Yu prezenta unele riscuri de securitate, în acel moment, era o casă a bisericii relativ sigură prin comparație cu alte case. Puteam să stau acolo temporar ca să mă întâlnesc cu frații și surorile pentru a discuta lucrări și să mă mut în alt loc, când se găsea unul mai potrivit. Dacă mă confruntam cu adevărat cu o situație specială, ar fi trebuit să mă rog lui Dumnezeu și să gestionez lucrurile cu credință și înțelepciune. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și voința de a îndura suferința.

A doua zi, am rânduit ca doi frați să vină la casa lui Zhang Yu pentru a discuta lucrări. Când m-a văzut, Li Bin, care era din același sat cu Zhang Yu, mi-a zis: „Sunt doi oameni răi în satul meu, aproape de casa lui Zhang Yu. Dacă văd străini intrând în sat și află că sunt credincioși, vor suna la poliție. În trecut, câțiva frați și surori au fost arestați în satul meu pentru că unul dintre acești oameni răi i-a denunțat.” Când am auzit cuvintele lui Li Bin, m-am simțit puțin speriată, gândindu-mă: „Nu știu dacă oamenii răi m-au văzut când am sosit. Dacă mă denunță, cu siguranță voi fi arestată!” În acel moment, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat să-l citesc. Dumnezeu spune: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrast lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Dumnezeu este suveran peste toate și controlează toate lucrurile. Toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile lui Dumnezeu. Partidul Comunist Chinez și oamenii răi, indiferent cât de dezlănțuiți ar fi, sunt cu toții în mâinile lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, ei sunt mai prejos chiar și decât viermii pământului. Ei sunt simple unelte care prestează servicii pentru desăvârșirea aleșilor lui Dumnezeu. Marele balaur roșu face tot posibilul să-i captureze pe cei care cred în Dumnezeu, dar fără permisiunea Lui, nu ne poate face nimic. PCC vânează și pune recompense pe capetele unor frați și ale unor surori, cheltuie foarte multe resurse umane și materiale pentru căutare, urmărire și supraveghere, folosind tot felul de echipamente de înaltă tehnologie pentru monitorizare, însă, fără permisiunea lui Dumnezeu, tot nu îi poate captura. În acea zi, auzind că ar putea exista oameni răi care să mă denunțe, m-am simțit timorată și speriată. Am înțeles că, deși ziceam că cred în Dumnezeu, atunci când se ajungea cu adevărat la asta, Dumnezeu părea absent din inima mea. Credința mea în Dumnezeu era atât de mică! Deși situația era dură, era în mâinile lui Dumnezeu dacă urma să fiu arestată sau nu. Această chestiune era la latitudinea Lui. Cu acest gând în minte, nu mi-a mai fost atât de frică. Am văzut că cei doi frați trăiau cu frică și timorare, așa că am avut părtășie cu ei despre autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu. După ce au ascultat, au căpătat credință și au fost dispuși să își îndeplinească îndatoririle.

După aceea, m-am întrebat: „De ce mi-a fost atât de frică să fiu arestată și omorâtă în bătaie? Ce aspect al adevărului ar trebui să pătrund?” Am citit că, în cuvintele Sale, Dumnezeu spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de definiția lui Dumnezeu pentru comportamentul lor, ci să întrebăm asta: când au ajuns la final, modurile în care și-au întâlnit sfârșitul vieții au fost conform noțiunilor umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor omenești, au plătit un preț atât de mare pentru a răspândi lucrarea lui Dumnezeu, dar au fost uciși de Satana, în ultimă instanță. Acest lucru nu este conform noțiunilor omenești, dar tocmai asta e ceea ce li s-a întâmplat. E ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Ce adevăr poate fi căutat în acest lucru? Faptul că Dumnezeu i-a lăsat să moară în felul acesta a fost blestemul și condamnarea Lui sau planul și binecuvântarea Sa? Nici una, nici cealaltă. Atunci ce a fost? Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: «Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?» De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ucenicii care L-au urmat pe Domnul Isus au suferit persecuții din partea cârmuitorilor și a lumii religioase pentru că propovăduiau Evanghelia Domnului și au murit în tot felul de moduri. Dar au plătit prețul vieții lor pentru a aduce o mărturie frumoasă despre Dumnezeu și pentru a-l umili pe Satana. Deși trupurile lor au murit, sufletele lor erau în mâinile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu și-a amintit de morțile lor. Noi, cei care Îl urmăm pe Hristos în zilele de pe urmă, suferim persecuția crudă a partidului chinez aflat la putere pentru că propovăduim Evanghelia Împărăției. Mulți frați și multe surori au fost torturați după ce au fost arestați, dar chiar și în pragul morții, n-au tăgăduit numele lui Dumnezeu și nu L-au trădat. Unii au fost persecutați până la moarte, dar tot nu au devenit iude. Și-au dat viața pentru a aduce mărturie despre Dumnezeu, ceea ce a fost valoros și plin de sens. Dar eu, eu ce fac? Când am văzut acest mediu periculos, mi-a fost frică să nu fiu arestată și omorâtă în bătaie, așa că am vrut să renunț la datorie. Mi-era cu adevărat frică de moarte! Dacă doar aș căuta să mă protejez pe mine însămi și să trăiesc o existență rușinoasă, chiar dacă m-aș proteja perfect, aș fi doar un leș umblător. Dacă nu mi-aș face bine datoria și nu aș avea fapte bune ori mărturie înaintea lui Dumnezeu, atunci chiar dacă aș trăi în trup, nu aș primi aprobarea lui Dumnezeu și, când aș muri, aș fi pedepsită în iad. Înțelegând asta, nu am mai fost atât de constrânsă de frica de moarte.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o înțelegere mai profundă despre mine însămi. Dumnezeu spune: „Antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate față de El; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși. Pentru ei, nimic nu este mai important decât propria siguranță. Atât timp cât pot să trăiască și nu vor fi arestați, nu le pasă cât rău este făcut lucrării bisericii. Acești oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la frați și la surori sau la lucrarea bisericii, se gândesc doar la propria siguranță. Sunt antihriști. Așadar, când astfel de lucruri li se întâmplă celor care sunt loiali lui Dumnezeu și au credință adevărată în El, cum le gestionează? Care este diferența între ceea ce fac ei și ceea ce fac antihriștii? […] Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura-esență a antihriștilor. În mediul din China continentală, este posibil să eviți să-ți asumi riscuri și să te asiguri că nu se va întâmpla nimic rău în timp ce-ți faci datoria? Nici cea mai precaută persoană nu poate garanta asta, însă precauția este necesară. Să fii bine pregătit dinainte va îmbunătăți puțin situația și poate ajuta la reducerea la minimum a pierderilor când ceva merge prost. Dacă nu există nicio pregătire, pierderile vor fi substanțiale. Puteți vedea clar diferența dintre aceste două situații? Prin urmare, indiferent dacă are legătură cu întrunirile sau cu îndeplinirea oricărui fel de datorie, cel mai bine este să fii precaut și e necesar să iei anumite măsuri de precauție. Când o persoană loială își îndeplinește datoria, poate gândi puțin mai cuprinzător și mai amănunțit. Vrea să rânduiască aceste lucruri atât cât poate de bine, astfel încât, dacă un lucru merge prost, pierderile să fie reduse la minimum. Simte că trebuie să obțină acest rezultat. O persoană lipsită de loialitate nu ține cont de aceste lucruri. Crede că ele nu contează și nu le tratează ca pe responsabilitatea sau datoria ei. Când ceva merge prost, nu se simte deloc vinovată. Aceasta este o manifestare a unei lipse de loialitate. Antihriștii nu dau deloc dovadă de loialitate față de Dumnezeu. Când li se repartizează lucrări, le acceptă destul de bucuroși și fac câteva declarații frumoase, dar când vine pericolul, ei fug cel mai repede; sunt primii care fug, primii care scapă. Asta arată că egoismul și josnicia lor sunt deosebit de grave. Nu au deloc simțul răspunderii sau al loialității. Când înfruntă o problemă, știu numai cum să fugă și să se ascundă și se gândesc numai cum să se protejeze pe sine, fără să țină cont niciodată de responsabilitățile sau îndatoririle lor. Pentru siguranța personală, antihriștii își arată în mod constant natura egoistă și josnică. Nu pun pe primul loc lucrarea casei lui Dumnezeu sau propriile îndatoriri, cu atât mai puțin interesele casei lui Dumnezeu. În schimb, pun pe primul loc propria siguranță” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că antihriștii sunt foarte egoiști și detestabili și că, atunci când apare pericolul, ei sunt primii care fug și caută să scape, ca și cum lucrarea casei lui Dumnezeu, interesele casei Lui și viețile fraților și surorilor nu îi privesc. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea. Nu erau oare trăsăturile pe care le-am dezvăluit la fel ca acelea ale unui antihrist? Când conducătorii și lucrătorii au fost arestați, biserica a rânduit ca eu să vin, să mut cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și să îi sprijin pe frați și pe surori. Acesta era un lucru crucial, dar îmi făceam griji că credința mea ar fi fost în zadar, dacă aș fi fost arestată, n-aș fi putut să rămân neclintită și aș fi devenit o iudă. Așa că nu voiam să fac această datorie. M-am gândit la cât de mult mă bucurasem de udarea și de proviziile pentru viață oferite de atât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu; cu toate acestea, în fața dificultăților, am ținut cont doar de interesele mele și de siguranța mea, fără să protejez deloc interesele casei lui Dumnezeu și nu m-am gândit deloc la cum să mut rapid cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și nici la cum să îi sprijin pe frați și pe surori. Eram cu adevărat lipsită de conștiință și de umanitate! Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt mereu îngrijorată că voi fi arestată și vreau tot timpul să fug din acest mediu și să ignor interesele bisericii. Sunt cu adevărat egoistă! Dumnezeule, dacă voi fi arestată sau nu este în mâinile Tale. Dacă Tu îngădui să fiu arestată, nu voi putea să scap, dar dacă Tu nu îngădui să fiu arestată, poliția nu mă va putea captura. Sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale și să îmi îndeplinesc datoria. Te rog să-mi dai credință și voința de a îndura suferința.” După aceea, am aflat că iuda nu fusese în casa lui He Fang, așa că am rugat mai mulți frați și surori să se adune acolo. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și având părtășie împreună, frații și surorile au ajuns să înțeleagă cum să se bizuie pe Dumnezeu pentru a experimenta lucrarea Sa în vremea persecuțiilor și a necazurilor. Toată lumea a căpătat ceva încredere și a fost dispusă să își facă îndatoririle. Cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost, de asemenea, mutate în siguranță.

Într-o după-amiază din noiembrie 2023, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori, în care spuneau că pierduseră contactul cu liderii și cu mai multe surori din biserica din orașul meu natal și că, probabil, acest lucru se întâmplase pentru că fuseseră arestați, așa că mă rugau să merg să cercetez situația și, dacă ar fi fost să se întâmple ceva, să mă ocup de lucrarea de gestionare a urmărilor și să mut ofrandele și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Aveam sentimente contradictorii, gândindu-mă: „Situația acelei biserici este atât de grea, iar toți frații și surorile cu care s-a pierdut contactul mă cunosc. Dacă au fost arestați, n-aș putea oare să fiu implicată? Ar fi foarte periculos pentru mine să mă ocup de lucrarea de gestionare a urmărilor!” Nu îmi venea să plec. Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unele biserici se află în medii ostile, în care oamenii sunt adesea arestați și, din această cauză, există șanse mari ca adresele caselor în care sunt protejate ofrandele să fie trădate și să fie percheziționate și cercetate de marele balaur roșu – ofrandele pot fi prădate de demoni răi în orice moment. Sunt astfel de locuri potrivite pentru depozitarea ofrandelor? (Nu.) Deci, dacă au fost deja puse acolo, ce este de făcut? Trebuie mutate imediat. […] Atunci când tocmai a apărut o situație și ei prevăd că ofrandele sunt în pericol, ar trebui să le mute rapid, pentru a împiedica să fie acaparate și devorate de marele balaur roșu, diavolul cel rău. Aceasta este singura modalitate de a garanta siguranța ofrandelor și de a evita apariția oricăror capcane sau derapaje. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă. De îndată ce există cel mai mic semn de pericol, imediat după arestarea cuiva, de îndată ce apare o situație, primul gând al conducătorilor și lucrătorilor ar trebui să fie dacă ofrandele sunt în siguranță, dacă ar putea cădea în mâinile oamenilor răi, dacă ar putea fi acaparate de ei sau dacă ar putea fi smulse de demoni răi și dacă ofrandele au suferit vreo pierdere. Ar trebui să ia măsuri prompte pentru a proteja ofrandele. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (12)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor să protejeze ofrandele și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Fiindcă PCC lua măsuri drastice împotriva bisericii din orașul meu natal și nimeni nu se ocupa de lucrarea de gestionare a urmărilor și pentru că eram relativ familiarizată cu acea biserică, trebuia să iau în considerare intenția lui Dumnezeu și să protejez lucrarea bisericii. Dacă aș fi evitat să mă ocup de lucrarea de gestionare a urmărilor de teamă să nu fiu arestată și dacă ofrandele și cărțile ar fi fost înhățate de marele balaur roșu, atunci aș fi înfăptuit un rău. Dându-mi seama de acest lucru, m-am întors în acea seară la biserica din orașul meu natal.

După ce am revenit, am aflat că, într-adevăr, conducătorii bisericii fuseseră arestați, iar alți frați și surori erau, de asemenea, arestați constant. Cărțile de la unele case de depozitare trebuiau mutate urgent, dar nu am găsit un loc potrivit în acel moment, așa că eram într-o situație dificilă. Mai târziu, am vizionat videoclipul cu mărturia bazată pe experiență „Încercată de un dublu necaz” și experiența surorii a fost foarte edificatoare pentru mine. Sora, confruntându-se cu dublul necaz al arestărilor poliției și al carantinei cauzate de pandemie, a perseverat, totuși, în îndeplinirea datoriei sale. Situația mea actuală nu era atât de gravă, așa că trebuia să mă bizui și mai mult pe Dumnezeu pentru a-mi face bine datoria. Nu mult după aceea, conducătorii superiori au trimis o scrisoare în care spuneau că se găsise o casă de depozitare într-o altă biserică, așa că am rânduit rapid ca un vehicul să mute acolo cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Ulterior, cu colaborarea fraților și a surorilor, ofrandele și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost mutate în locuri sigure. Prin această experiență, am câștigat ceva credință și am înțeles că, indiferent de cât de gravă este situația, perseverarea în îndeplinirea datoriei și protejarea lucrării bisericii este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată. Mulțumesc lui Dumnezeu!