de Han Chen, China

În biserică, selectam predici și lucram cu Yilin și Yiyang. Într-o zi din aprilie 2022, conducătorii ne-au trimis o scrisoare în care scria: „Yilin nu pătrunde în principii când selectează predici, iar rezultatele lucrării ei nu sunt bune. Trebuie demisă. Tu și Yiyang obțineți unele rezultate făcându-vă îndatoririle, dar, recent, au existat abateri în felul în care ați selectat predicile: ați eliminat unele predici valoroase. Deocamdată, veți continua activitatea și veți fi ținute sub observație.” Când am primit vestea asta, inima mi s-a umplut de tot felul de sentimente. Calibrul lui Yilin era mai bun decât al meu, dar chiar și ea fusese demisă. Calibrul și capacitatea mea de lucru nu erau la fel de bune ca ale ei și nu stăpâneam bine principiile. Dacă mai făceam o greșeală în selectarea predicilor, atunci cu siguranță aș fi fost demisă. Acum, lucrarea lui Dumnezeu se apropie de final. Dacă aș fi fost demisă și nu aș mai fi avut o datorie de făcut, oare aș mai fi avut o șansă la mântuire? Când m-am gândit la asta, m-am simțit extrem de apăsată. În acea perioadă, de fiecare dată când selectam o predică, o citeam de mai multe ori, de teamă că aș fi fost demisă dacă apărea o abatere. Totuși, cu cât îmi era mai teamă să nu fac o greșeală, cu atât mai puțin reușeam să cântăresc corect lucrurile, și cu atât mai multe probleme și abateri apăreau. Odată, evaluam o predică despre care am simțit că era clar structurată și că includea o părtășie foarte practică. Am dat-o conducătorilor să o analizeze. Nu m-am așteptat deloc ca, după citirea ei, conducătorii să spună: „Noțiunile religioase din această predică nu au fost rezolvate. Nu poate fi înaintată.” Am fost șocată: „Cum de n-am văzut asta? Dacă văd conducătorii că nu stăpânesc principiile și că nu fac progrese în îndeplinirea datoriei mele, o să mă demită?” Ulterior, am devenit extrem de șovăielnică și de lipsită de inițiativă când îmi făceam datoria. Când selectam predici, nu îndrăzneam să-mi exprim clar propria opinie, pentru că îmi era teamă să nu fac o greșeală și să nu fiu dezvăluită și demisă. Prin urmare, îi întrebam pe conducători despre toate și îi lăsam pe ei să decidă.

Odată, biserica ne-a trimis niște predici. După ce le-am citit, am descoperit că patru dintre ele erau scrise într-un mod foarte practic și că puteau fi înaintate. Totuși, în inima mea făceam calcule: „Și dacă înaintez o altă predică fără valoare pentru că o interpretez greșit? Ce mă fac în cazul în care conducătorii consideră că nu stăpânesc principiile și mă demit? Ca să fiu sigură, ar trebui să le trimit mai întâi conducătorilor să le vadă. În felul acesta, chiar dacă fac o greșeală, nu voi purta eu responsabilitatea principală.” Așa că am transmis aceste predici conducătorilor. După câteva zile, conducătorii au răspuns cu sugestiile lor pentru trei dintre predici, spunând că puteau fi înaintate. Totuși, nu au răspuns niciodată în legătură cu cealaltă predică, a lui Zhang Li. M-am gândit în sinea mea: „De vreme ce conducătorii n-au răspuns, oare consideră că e vreo problemă cu predica? Mai bine n-o înaintez. Astfel, evit ca mai târziu să apară o problemă de principiu și să par lipsită de discernământ. Ar trebui să aștept răspunsul conducătorilor și apoi să decid dacă să o înaintez. Așa e mai sigur.” După aceea, m-am ocupat de alte sarcini. Această predică a rămas în așteptare timp de două săptămâni. În acest timp, Yiyang mi-a amintit că această predică trebuia înaintată cât mai curând posibil. Am spus: „Să așteptăm răspunsul conducătorilor înainte de a o înainta. N-ar trebui să fim prea nerăbdătoare să obținem succese pe termen scurt.” Yiyang n-a mai spus nimic. Într-o zi, conducătorii au trimis o scrisoare care spunea: „N-am văzut să fi transmis predica scrisă de Zhang Li. Unde s-a împotmolit?” Abia atunci mi-am dat seama că, de fapt, conducătorii răspunseseră demult cu privire la predica lui Zhang Li, spunând că putea fi corectată și înaintată. Doar că noi nu primiserăm scrisoarea. Auzind această veste, am simțit ceva de nedescris în sufletul meu. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: am văzut clar că predica lui Zhang Li este foarte practică și are un stil lingvistic aparte. Conform principiului, trebuia înaintată, așa că de ce am tot așteptat să decidă conducătorii? De ce fire coruptă eram stăpânită? Mi-am adus starea înaintea lui Dumnezeu, ca să mă rog și să caut.

Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. […] Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu-și asumă ei înșiși responsabilitatea, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să scruteze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Chiar nu contează dacă îndeplinește sau nu această datorie, nu-i așa? Îi este frică să-și asume responsabilitatea și o ocolește. Când se întâmplă ceva, nu încearcă să se gândească imediat la o modalitate de a rezolva problema, ci, mai degrabă, îl sună și îl informează mai întâi pe conducător. Desigur, unii oameni încearcă să rezolve pe cont propriu problema în timp ce îl informează pe conducător, dar unii nu procedează așa și primul lucru pe care îl fac este să-l sune pe conducător și, după convorbire, așteaptă pasiv instrucțiuni. Când conducătorul îi îndrumă să facă un pas, ei fac un pas; în cazul în care conducătorul le spune să facă ceva, ei o fac. Dacă acesta nu spune nimic sau nu dă instrucțiuni, ei nu fac nimic și pur și simplu tergiversează. Dacă nu le dă ghes sau nu-i supraveghează cineva, ei nu fac nicio lucrare. Spuneți-Mi, oare o astfel de persoană îndeplinește o datorie? Chiar dacă muncește, nu are pic de loialitate! Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea în timp ce-și îndeplinește o datorie. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, o lucrare care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când conducătorii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, le oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea. Totuși, ei nu vor să facă asta și se gândesc: «Această datorie este greu de făcut. Va trebui să-mi asum răspunderea când lucrurile nu vor merge bine și aș putea chiar să fiu îndepărtat și eliminat, iar acesta va fi sfârșitul meu.» Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se consumă în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui eliminați astfel de «milogi»? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu Își dorește astfel de oameni. Acestea sunt cele trei manifestări ale oamenilor care se tem să-și asume responsabilitatea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Oamenii care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor nu pot ajunge nici măcar la nivelul unui muncitor loial și nu sunt potriviți să îndeplinească o datorie. Unii sunt eliminați din cauza acestui tip de atitudine față de datoria lor. Poate că nici măcar acum nu cunosc motivul și se plâng în continuare, spunând: «Mi-am făcut datoria cu entuziasm înfocat, deci de ce m-au dat afară cu atâta răceală?» Nici acum nu înțeleg. Cei care nu înțeleg adevărul își petrec întreaga viață fără să poată înțelege de ce au fost eliminați. Își găsesc scuze și își iau mereu apărarea, spunându-și: «Este ceva instinctual ca oamenii să se protejeze pe sine și ar trebui să facă asta. Cine n-ar trebui să-și poarte puțin singur de grijă? Cine n-ar trebui să se gândească puțin la propria persoană? Cine nu are nevoie să-și păstreze o cale de ieșire deschisă?» Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, atunci când își fac îndatoririle, oamenii se tem mereu să-și asume răspunderea. Le e teamă să nu greșească, să nu fie dezvăluiți și demiși. Când apar probleme, îi lasă pe conducători să hotărască, lăsându-și mereu o portiță de scăpare ca să-și protejeze interesele. Acesta este principiul după care se ghidează non-credincioșii atunci când tratează lucrurile. Expunerea din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să mă simt ca și cum inima mi-ar fi fost înjunghiată. Oare nu exact așa mă comportasem și eu? Când Yilin a fost demisă, iar eu, după ce apăruseră abateri și probleme în predicile selectate de mine, am fost ținută sub observație, nu am venit înaintea lui Dumnezeu ca să găsesc cauza fundamentală a problemelor și ca să caut adevărul pentru a le rezolva. În schimb, m-am îngrijorat că voi fi demisă, că nu-mi voi mai putea face datoria și că, astfel, nu voi mai avea o perspectivă sau o destinație bună. Văzusem clar că acele câteva predici erau foarte practice și că puteau fi înaintate, dar mi-a fost teamă că, dacă apăreau abateri, propriile mele probleme ar fi fost expuse și aș fi fost demisă. Așa că le-am pasat conducătorilor, să ia ei decizia, sub pretextul că nu eram sigură. În felul acesta, dacă apăreau probleme, responsabilitatea nu ar fi fost doar a mea. Când conducătorii nu au răspuns, am tărăgănat și am așteptat, ceea ce a făcut ca o predică valoroasă să nu fie înaintată la timp, iar progresul să fie împiedicat. La vremea aceea, crezusem că nu mai eram la fel de dornică de succese pe termen scurt ca înainte. Nici nu mai aveam atâta încredere în mine și considerasem că a cere sfatul conducătorilor când apăreau diverse situații era un semn de rațiune. Abia acum am înțeles, în sfârșit, că ascundeam în mine intenții detestabile. Îmi fusese teamă să-mi asum răspunderea și, ca să mă protejez, recursesem la tot felul de șiretlicuri. Fusesem extrem de egoistă și de detestabilă, foarte alunecoasă și înșelătoare! Dacă aș fi avut intenții corecte, gândindu-mă la lucrarea bisericii, aș fi selectat cât mai repede predicile valoroase pentru ca, prin acestea, să Îi fie adusă mărturie lui Dumnezeu. Chiar dacă ar fi apărut probleme sau abateri, le-aș fi putut rezuma rapid și aș fi putut căuta adevărul pentru a le rezolva. Astfel, numărul abaterilor ar fi scăzut constant. Dar eu nu credeam că Dumnezeu scrutează totul. Mă temeam că, dacă greșeam, voi fi demisă și viitorul meu nu va mai fi asigurat. Am preferat să întârzii trimiterea predicilor ca să mă protejez pe mine, fără să mă gândesc câtuși de puțin la lucrarea bisericii. Procedând astfel, nu doar că nu urma să am un viitor și o destinație bune, ci aveam să atrag și dezgustul lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. […] Spune-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar este capabilă de înțelegere adevărată și dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să auzi și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de dreptul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles, în cele din urmă, că mă frământa constant gândul că, dacă făceam vreo greșeală în timp ce-mi îndeplineam datoria, riscam să fiu dezvăluită și demisă și, astfel, n-aș mai fi avut parte de un viitor bun sau de o destinație bună. Motivul principal era că nu înțelesesem firea dreaptă a lui Dumnezeu și nu crezusem că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu îi realocă și îi demite pe oameni după principii; nu îi demite pentru una sau două greșeli ori pentru unele abateri în lucrarea lor. Dimpotrivă, casa lui Dumnezeu analizează comportamentul consecvent al oamenilor și dacă aceștia pot accepta adevărul și se pot îndrepta prompt atunci când apar abateri și probleme. M-am gândit la Yilin. Deși avea un oarecare calibru și unele daruri, ea nu urmărise decât reputația și statutul, fiind dornică de succese pe termen scurt. Când în îndatoririle ei apăruseră abateri și probleme, conducătorii încercaseră în repetate rânduri să o îndrume, însă ea nu reflectase asupra propriei persoane, nu căutase principii și cauzase perturbare și tulburare în lucrare. Acesta era motivul pentru care fusese demisă. Prin contrast, printre cei din jurul meu se afla o soră care fusese superficială în selectarea predicilor și care eliminase unele predici valoroase. Totuși, prin îndrumare și emondare, ea a putut să accepte situația, să reflecteze asupra ei înseși și să se corecteze cu promptitudine. Biserica i-a oferit în continuare șansa de a-și face îndatoririle. De fapt, demiterea lui Yilin a constituit un adevărat semnal de alarmă pentru mine. M-am întrebat de ce apăruseră atât de multe abateri și probleme când selectam predici și de ce nu înregistrasem progrese semnificative. Cauzele principale erau aroganța și îngâmfarea mea, precum și faptul că eram prizoniera vechilor mele tipare. În îndeplinirea datoriei, mă bizuisem pe experiență și aplicasem rigid reglementările, în loc să caut principii. Drept urmare, eliminasem predici valoroase și perturbasem lucrarea. Cu toate acestea, conducătorii nu mă demiseseră pentru abaterile și problemele survenite în timpul îndeplinirii datoriei. Ba chiar avuseseră părtășie cu mine pentru a mă ajuta să-mi înțeleg propria fire coruptă, oferindu-mi oportunitatea de a mă pocăi și de a mă schimba. Însă eu nu doar că nu învățasem nicio lecție din demiterea lui Yilin și nu reflectasem la propriile probleme, ci Îl și înțelesesem greșit pe Dumnezeu, intrând în defensivă față de El. Deși văzusem limpede că unele predici erau valoroase, nu avusesem curajul să iau o decizie, ci o pasasem conducătorilor. Mă temusem că, dacă făceam o greșeală și eram demisă, nemaiputând să-mi fac datoria, nu voi avea un final bun. Îmi închipuisem că Dumnezeu este asemenea umanității corupte, că El nu le îngăduie oamenilor să greșească și că îi elimină de îndată ce o fac. Oare nu era aceasta o defăimare și o blasfemie la adresa lui Dumnezeu? Într-adevăr, fusesem mult prea ticăloasă și înșelătoare!

Ulterior, citind un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să-mi înțeleg mai bine starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii trebuie să-și abordeze îndatoririle și să se apropie de Dumnezeu cu inima cinstită. Dacă vor face acest lucru, vor fi oameni care se tem de Dumnezeu. Ce fel de atitudine au față de Dumnezeu oamenii cu inima cinstită? Ei au cel puțin o inimă cu frică de Dumnezeu, care I se supune în toate privințele, ei nu întreabă despre binecuvântări sau nenorociri, nu vorbesc despre condiții, ci se lasă la mila orchestrării lui Dumnezeu – aceștia sunt oamenii cu inima cinstită. Sunt oameni cu inima cinstită aceia mereu sceptici în privința lui Dumnezeu, care Îl cercetează cu atenție, care încearcă întotdeauna să cadă la învoială cu El? (Nu.) Ce se află în inima unor asemenea oameni? Înșelăciune și ticăloșie; ei cercetează cu atenție mereu. Și ce anume cercetează cu atenție? (Atitudinea lui Dumnezeu față de oameni.) Ei întotdeauna cercetează cu atenție atitudinea lui Dumnezeu față de oameni. Ce problemă e aceasta? Și de ce cercetează ei cu atenție acest lucru? Pentru că implică interesele lor vitale. În inima lor, se gândesc: «Dumnezeu a creat aceste circumstanțe pentru mine, El a făcut să mi se întâmple asta. De ce a făcut acest lucru? Altor oameni nu li se întâmplă așa ceva – mie de ce trebuie să mi se întâmple? Și apoi care vor fi consecințele?» Acestea sunt lucrurile pe care le cercetează cu atenție: câștigurile și pierderile, binecuvântările și nenorocirile. Și, în timp ce cercetează cu atenție aceste lucruri, sunt ei capabili să practice adevărul? Sunt ei capabili să I se supună lui Dumnezeu? Nu sunt capabili. Și care este natura lucrurilor produse de frământările din inimile lor? Aceste lucruri sunt, în mod firesc, puse în legătură cu propriile interese, ele sunt în folosul acestora. […] Oamenii care pun preț în special pe propriile perspective, destine și interese mereu cercetează cu atenție dacă lucrarea lui Dumnezeu e benefică pentru perspectivele și destinele lor și pentru a obține binecuvântări. Într-un final, care e rezultatul cercetării lor atente? Tot ce fac ei este să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească. Chiar și atunci când insistă să-și îndeplinească îndatoririle, o fac într-o manieră superficială, cu o dispoziție negativă; în inimile lor, încă se gândesc cum să profite și să nu aibă ceva de pierdut. Acestea sunt motivele lor când își îndeplinesc îndatoririle și, în acest sens, încearcă să se târguiască cu Dumnezeu. Ce fire este aceasta? E înșelăciune și este o fire ticăloasă. Aceasta nu mai este o fire coruptă obișnuită, ea a escaladat către răutate. Și când există acest tip de fire ticăloasă în inima unei persoane, aceasta este o luptă împotriva lui Dumnezeu! Ar trebui să fii lămurit cu privire la această problemă. Dacă oamenii Îl cercetează mereu pe Dumnezeu și încearcă să se târguiască atunci când își îndeplinesc îndatoririle, le pot face în mod corespunzător? În niciun caz. Ei nu Îl venerează pe Dumnezeu cu inimile lor și cu onestitate, nu au inimi cinstite, ei urmăresc în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, abținându-se mereu – și care este rezultatul? Dumnezeu nu lucrează asupra lor, iar ei devin încurcați și confuzi, nu înțeleg adevărurile-principii și acționează conform propriilor înclinații și eșuează mereu. Și de ce eșuează mereu? Pentru că inimile lor sunt prea lipsite de claritate și, atunci când li se întâmplă lucruri, ei nu reflectează asupra propriilor persoane sau nu caută adevărul pentru a găsi o soluție și insistă să facă lucrurile așa cum doresc, după propriile preferințe, rezultatul acestui lucru este că eșuează întotdeauna când își îndeplinesc îndatoririle. Ei nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii și nici la interesele casei lui Dumnezeu, complotează întotdeauna de dragul lor, fac mereu planuri pentru propriile interese, pentru mândrie și statut și nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și întârzie și afectează lucrarea bisericii. Nu înseamnă asta că o apucă pe căi greșite și că-și neglijează îndatoririle? Dacă cineva își face mereu planuri pentru propriile interese și perspective atunci când își îndeplinește datoria și nu se gândește la lucrarea bisericii sau la interesele casei lui Dumnezeu, atunci aceasta nu este îndeplinirea unei datorii. Este oportunism, înseamnă că face lucrurile pentru propriul beneficiu și pentru a obține binecuvântări pentru sine. Astfel, natura din spatele îndeplinirii datoriei sale se schimbă. Se rezumă doar la a face un târg cu Dumnezeu și la a dori să se folosească de îndeplinirea datoriei sale pentru a-și atinge propriile obiective. E foarte posibil ca acest mod de a face lucrurile să tulbure lucrarea casei lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii cu o inimă onestă nu iau în considerare propriile câștiguri, pierderi, binecuvântări sau necazuri atunci când își fac datoria. Ei nu încearcă să încheie un târg cu Dumnezeu, ci își îndeplinesc datoria din toată inima și cu toată mintea, pentru a-L mulțumi pe El. Exact ca Noe: Dumnezeu i-a cerut să construiască arca, iar Noe nu a stat să analizeze dacă putea sau nu să o facă. Din toată inima, s-a gândit doar cum să ducă la bun sfârșit cât mai repede însărcinarea dată de Dumnezeu. Inima curată, onestă și supusă a lui Noe I-a câștigat aprobarea lui Dumnezeu. Oamenii înșelători și ticăloși își abordează datoria scrutând și observând totul încontinuu, complotând la fiecare pas pentru propriile perspective și căi viitoare. O persoană de acest fel stârnește dezgustul lui Dumnezeu. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit de parcă inima mi-ar fi fost străpunsă. Am reflectat la faptul că modul în care îmi tratasem datoria nu izvora deloc dintr-o inimă autentică; nu arătasem nici urmă de considerație pentru intenția lui Dumnezeu. Nu mă gândisem cum să selectez cât mai repede predici care să corespundă standardelor, astfel încât să poată fi folosite pentru predicarea Evangheliei și pentru a-I aduce mărturie lui Dumnezeu. În schimb, ca să mă protejez, Îl păcălisem pe Dumnezeu și intrasem în defensivă față de El la fiecare pas, cerându-le conducătorilor să ia toate deciziile. Fusese, într-adevăr, o dovadă de profundă înșelăciune din partea mea să-mi fac datoria cu o asemenea intenție! Când îmi făceam datoria, mă gândeam neîncetat la viitorul și la destinația mea, ca și cum, câtă vreme nu greșeam și nu eram demisă, aveam să supraviețuiesc la încheierea lucrării lui Dumnezeu și să am o destinație bună. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă. Abordând îndeplinirea datoriei cu o mentalitate defensivă față de Dumnezeu, nu am putut primi luminarea și călăuzirea Sa. Gândurile mele erau extrem de tulburi și nu reușeam să văd problemele din predici. Continuând astfel, nu aș fi făcut decât să perturb și să tulbur lucrarea bisericii și, la momentul potrivit, chiar aș fi fost dezvăluită și eliminată. Când am înțeles lucrul acesta, o teamă profundă mi-a cuprins inima și m-am rugat de îndată lui Dumnezeu, căindu-mă.

Într-o zi, în timpul devoționalului meu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. […] Deși datoria omului este mânjită de mintea omului și de noțiunile sale, trebuie să îți faci datoria și să-ți arăți loialitatea. Impuritățile din lucrarea omului sunt o problemă a calibrului său, în timp ce, dacă omul nu-și îndeplinește datoria, acest lucru îi arată răzvrătirea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). „Indiferent de datoria pe care o faci, numai când perseverezi în a acționa conform adevărurilor-principii, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. A face ceva mecanic după maniera umană de a face lucrurile înseamnă să fii superficial; numai respectând adevărurile-principii înseamnă să-ți faci datoria și să-ți îndeplinești responsabilitatea cum se cuvine. Iar când îți îndeplinești responsabilitatea, nu este aceasta o manifestare a loialității? Este manifestarea loialității față de datoria ta. Numai când ai acest simț al responsabilității, această voință și dorință și această manifestare a loialității față de propria datorie, Dumnezeu te va privi cu bunăvoință și te va aproba” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Cerințele Sale față de noi nu sunt exagerate. El nu ne pretinde să facem totul perfect, fără nicio greșeală. Câtă vreme avem o inimă onestă, facem ce putem face cu toată inima și cu tot sufletul, ne corectăm intențiile când ne confruntăm cu lucruri pe care nu le putem desluși și discutăm despre acestea cu frații și surorile cu care colaborăm și cu conducătorii, căutând împreună principii, fără a rămâne pasivi în așteptare, și ne îndeplinim astfel responsabilitatea, Dumnezeu ne va da aprobarea Sa. Mi-am amintit de perioada când selectam predici în trecut: eram arogantă, mă bizuiam pe experiență și nu căutam adevărul-principiu, motiv pentru care au și apărut abateri. Acum, trebuie să acord o atenție sporită principiilor. Când selectez fiecare predică, trebuie să o fac cu o inimă cu frică de Dumnezeu și să cântăresc lucrurile în conformitate cu principiile. Chiar dacă în procesul îndeplinirii datoriei mele vor mai surveni probleme și abateri, trebuie să le abordez corect, să rezum cauzele și să mă corectez fără întârziere. Din momentul în care am înțeles aceasta, nu m-a mai preocupat dacă voi fi demisă sau nu și am putut să-mi dedic pe deplin inima datoriei. În acea perioadă, numărul problemelor și al abaterilor s-a tot diminuat, iar eu am înregistrat progrese atât profesional, cât și în înțelegerea principiilor. Simțeam o mare liniște sufletească.

Ulterior, am fost aleasă lideră de echipă. Odată, supraveghetorii ne-au trimis o scrisoare în care atrăgeau atenția că tema predicilor pe care le înaintaserăm de data aceea era neclară, iar părtășia despre adevăr nu era practică. M-au întrebat dacă le verificasem și de ce nu observasem problemele. Când am citit scrisoarea, am simțit un gol în stomac. Era adevărat, nu văzusem acele probleme. Nu m-am putut abține să nu speculez: „Dacă supraveghetorii constată că, deși fac această datorie de atâta timp, tot nu stăpânesc principiile, oare vor considera că nu sunt potrivită pentru această datorie și mă vor demite?” După aceea, am redevenit șovăielnică și lipsită de inițiativă în îndeplinirea îndatoririlor. Chiar dacă vedeam clar că unele predici erau valoroase, de teama de a nu comite o altă greșeală și de a nu fi dezvăluită, le pasam supraveghetorilor pentru evaluare și verificare. Am conștientizat că starea mea era greșită și că, din nou, mă gândeam la propriile perspective și căi de viitor. Mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat pentru a-l citi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de situație sau de mediul de lucru, oamenii fac uneori greșeli și există domenii în care calibrul, intuițiile și perspectivele lor nu sunt la înălțime. Este un lucru normal și trebuie să înveți cum să îl gestionezi în mod corect. […] Ce ar trebui să faci este să reflectezi imediat asupra ta și să stabilești dacă există o problemă legată de aptitudinile tale profesionale sau o problemă legată de intențiile tale. Examinează dacă există impurități în acțiunile tale sau dacă sunt de vină anumite noțiuni. Reflectează asupra tuturor aspectelor. Dacă problema este lipsa competenței, poți să continui să înveți, să găsești pe cineva care să te ajute să explorezi soluții sau să te consulți cu oameni din același domeniu. Dacă există și câteva intenții greșite, care implică o problemă ce poate fi rezolvată folosind adevărul, poți căuta conducători de biserică sau pe cineva care înțelege adevărul, pentru sfaturi și părtășie. Vorbește cu ei despre starea în care ești și lasă-i să te ajute s-o înlături. Dacă este o problemă care implică noțiuni, odată ce le-ai examinat și le-ai conștientizat, poți să le diseci și să le înțelegi, apoi să le întorci spatele și să te răzvrătești împotriva lor” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”]. După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a limpezit și s-a luminat. Am înțeles că, atunci când în datoria mea apar abateri și probleme, trebuie să le abordez corect, reflectând asupra lor, rezumându-le și căutând cauza fundamentală a problemei. Apoi am reflectat asupra mea și am constatat că, atunci când selectam predici, mă bizuiam pe experiență. Când vedeam că există o structură generală, nu mai stăteam să aprofundez detaliile. Aceasta însemna că unele probleme îmi scăpau. Ulterior, am separat predicile care prezentau probleme și am discutat despre ele cu surorile. Prin aceste discuții și schimburi de idei, am ajuns să înțeleg puțin mai bine adevărurile și principiile relevante. Datorită acestor experiențe, am înțeles cu adevărat că doar renunțând la atitudinea noastră de autoprotecție și cultivând o atitudine de căutare a adevărului putem dobândi luminarea și conducerea lui Dumnezeu și ne putem face bine datoria.