de Zhihui, China

După ce m-am căsătorit, îndatoririle mele erau foarte solicitante. Prin urmare, eram de părere că, dacă aș rămâne însărcinată și aș avea un copil, aș fi nevoită să-mi organizez zilele în jurul acestuia și nu aș mai avea deloc timp sau energie ca să îmi fac îndatoririle și ca să mă consum pentru Dumnezeu. Astfel, am decis ca, pe moment, să nu fac copii și să îmi prioritizez îndatoririle. Câțiva ani mai târziu, părinții mei s-au îmbolnăvit și am fost ocupată cu îngrijirea lor, până când amândoi au încetat din viață. După ce ei s-au stins, a apărut dintr-odată o grijă pe care nu o mai avusesem niciodată până atunci. M-am gândit că părinții mei mă avuseseră pe mine ca să îi îngrijesc atunci când au fost bolnavi, însă, dacă eu nu aveam niciun copil, m-am întrebat cine avea să fie dispus să aibă grijă de mine la bătrânețe sau când mă îmbolnăveam. Totuși, acest gând se ivea ocazional și nu îmi afecta cu adevărat datoria, astfel că nu i-am acordat multă atenție.

După o vreme, brusc, am avut o crampă menstruală puternică. A fost atât de dureroasă, încât m-a făcut vomit. Avusesem crampe menstruale ani de zile, dar nu fuseseră niciodată atât de dureroase. M-am dus la spital pentru un consult medical și am fost diagnosticată cu adenomioză și fibroame uterine, iar fibroamele crescuseră deja la cinci centimetri. Doctorița a spus că această afecțiune era dificil de tratat, că aceste crampe se vor agrava în timp, că vor deveni atât de dureroase încât aș putea ajunge chiar să mă gândesc la sinucidere și că, în cele din urmă, avea să fie necesar să mi se scoată uterul. Când doctorița a aflat că încă nu aveam copii, m-a îndemnat să fac repede unul și a spus că, după aceea, dacă nu mai voiam să am copii, mi se putea scoate uterul. În acel moment, nu am reflectat prea mult la acest lucru și am crezut doar că doctorița lua lucrurile prea în serios. După ce am ajuns acasă, am căutat online multe informații despre această boală și am cheltuit niște bani ca să consult un specialist din Beijing. Nu m-am așteptat să fie o afecțiune complexă, însă am aflat că, într-adevăr, era dificil de tratat. Ar fi trebuit fie să iau în mod regulat un hormon, ca să o gestionez și să o împiedic să se agraveze foarte rapid, fie să mi se scoată uterul. În următoarele zile, boala mea s-a tot agravat. Simțeam o teamă și o tristețe inexplicabile, gândindu-mă: „Cu siguranță că această boală va continua să se agraveze și va deveni tot mai dureroasă în timp. Dacă mi se scoate uterul, nu voi mai putea niciodată să am copii, deși am doar puțin peste 30 de ani. Însă, în prezent, am în continuare îndatoririle mele și sunt foarte ocupată în fiecare zi. Cum să găsesc timpul sau energia ca să fac și să cresc un copil? În plus, Domnul Isus a spus: «Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!» (Matei 24:19). Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este aproape de final și, în plus, marile catastrofe au sosit. Ce s-ar întâmpla dacă, având un copil, mi-aș distruge șansa de a urmări adevărul și de a fi mântuită? Însă, dacă nu fac un copil acum, după ce mi se scoate uterul, nu voi mai putea avea copii. Apoi, cine va avea grijă de mine la bătrânețe?” Trăiam în neliniște și în angoasă, îngrijorată de faptul că boala mea se tot agrava și că trebuia să mi se scoată uterul. Eram deprimată tot timpul și nu eram deloc motivată să îmi fac îndatoririle. Inima mea era într-o stare de chin teribil. M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat îndrumarea Lui privind dificultățile mele. Cum puteam să practic într-un mod care se alinia la intenția lui Dumnezeu?

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Spune-Mi, nu este sortit deja când cineva va face o anumită boală, cum va fi sănătatea lui la o anumită vârstă și dacă va face vreo boală majoră sau gravă? Ba da, și acest lucru este sigur. Nu vom discuta acum despre felul în care Dumnezeu predestinează aceste lucruri pentru tine; înfățișarea oamenilor, trăsăturile lor, forma corpului și data nașterii sunt lucruri știute clar de toți. Acei ghicitori și astrologi non-credincioși și cei care pot citi în stele și în palmele, chipurile și datele de naștere ale oamenilor atunci când aceștia din urmă vor suferi un dezastru și vor întâmpina vreo nenorocire – aceste lucruri au fost deja stabilite. […] Felul în care va fi sănătatea cuiva la o anumită vârstă sau dacă va face o boală gravă, toate sunt rânduite de Dumnezeu. Non-credincioșii nu cred în Dumnezeu și se duc să caute pe cineva care să le vadă aceste lucruri în palmă, în datele de naștere și pe chipurile lor, și cred aceste lucruri. Crezi în Dumnezeu și asculți adesea predici și părtășii despre adevăr, așa că dacă nu crezi asta, atunci nu ești altceva decât un neîncrezător. Dacă tu crezi cu adevărat că totul este în mâinile lui Dumnezeu, atunci ar trebui să crezi că aceste lucruri – boli grave, boli majore, boli minore și sănătatea – toate se supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Apariția unei boli grave și felul în care va fi sănătatea cuiva la o anumită vârstă nu sunt lucruri care se întâmplă accidental, iar înțelegerea acestui lucru înseamnă să ai o înțelegere pozitivă și precisă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea unei persoane sunt toate predestinate de Dumnezeu. Cât de multă suferință experimentează o persoană pe durata vieții sale, bolile și greutățile prin care trece, precum și binecuvântările de care se bucură, toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu și nimeni nu poate să fugă de aceste lucruri. Îmi făceam mereu griji despre agravarea bolii mele, dacă durerea ar deveni atât de greu de suportat încât să fiu nevoită să fac o histerectomie și cu ce fel de suferință m-aș confrunta dacă nu aș avea copii pe viitor. De fapt, toate aceste griji nu erau necesare. Dacă chiar ar trebui să mi se scoată uterul și n-aș avea niciun copil, atunci aceasta ar fi soarta mea. Nu era ceva ce se putea rezolva făcându-mi griji și neliniștindu-mă. Starea bolii mele și cum avea să fie viitorul meu, toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Ar trebui să înfrunt situația cu calm și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Mai mult, boala mea nu îmi punea viața în pericol, deci nu ar trebui să îmi petrec zilele fiind tulburată și neliniștită din această cauză. Cel mai important lucru era să urmăresc adevărul, să caut intenția lui Dumnezeu în această situație și să învăț să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Aceste gânduri mă făceau să mă simt mai puțin abătută. Cu toate acestea, uneori mă mai întrebam: „Dacă îmi pierd capacitatea de a avea copii și nu am niciunul? În acest caz, ce voi face când voi îmbătrâni sau când mă voi îmbolnăvi? Ar trebui să fac un copil acum? Însă, dacă fac un copil, oare asta va afecta urmărirea adevărului și mântuirea mea?”

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În privința căsătoriei, ar trebui să renunți la poverile la care se cuvine să renunți. Să alegi să fii singur este libertatea ta, să alegi să intri într-o căsnicie este, de asemenea, libertatea ta și să alegi să ai mulți copii este tot libertatea ta. Orice ai alege, este libertatea ta. Pe de o parte, să alegi să intri într-o căsnicie nu înseamnă că astfel ai răsplătit bunătatea părinților tăi sau ți-ai îndeplinit datoria filială; desigur, să alegi să fii singur nu înseamnă nici că-ți sfidezi părinții. Pe de altă parte, să alegi să intri într-o căsnicie sau să ai mulți copii nu este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și nici nu înseamnă că-L sfidezi. Nu vei fi condamnat pentru asta. Să alegi să fii singur nu va fi motivul pentru care Dumnezeu îți va acorda, în cele din urmă, mântuirea. Pe scurt, indiferent dacă ești singur, căsătorit sau ai mulți copii, Dumnezeu nu va determina dacă poți fi mântuit în final pe baza acestor factori. Dumnezeu nu Se uită la trecutul sau la statutul tău matrimonial; Se uită numai dacă urmărești adevărul, la atitudinea ta față de îndeplinirea îndatoririlor, cât adevăr ai acceptat și la cât te-ai supus și dacă acționezi conform adevărurilor-principii. În cele din urmă, Dumnezeu va lăsa, de asemenea, deoparte statutul tău matrimonial pentru a examina calea în viață, principiile după care trăiești și regulile după care supraviețuiești, pe care le-ai ales, ca să determini dacă vei fi mântuit. […] Cât despre câți copii ai după ce te căsătorești, acest lucru a fost prestabilit de Dumnezeu, dar poți alege și singur, pe baza circumstanțelor tale actuale și a lucrurilor pe care le urmărești. Dumnezeu nu-ți va impune reguli. Să presupunem că ești milionar, multimilionar sau miliardar, și spui: «Să am opt sau zece copii nu este o problemă pentru mine. Să cresc o mulțime de copii nu-mi va compromite energia cu care-mi îndeplinesc îndatoririle.» Dacă nu te temi de bătaia de cap, atunci fă copii; Dumnezeu nu te va condamna. El nu-Și va schimba atitudinea față de mântuirea ta, din cauza atitudinilor tale față de căsătorie. Așa stau lucrurile. Este clar? (Da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles dintr-odată că El le-a dat oamenilor libertatea să se căsătorească și să aibă copii. Dumnezeu nu condamnă oamenii doar pentru că se căsătoresc sau pentru că au copii. El judecă dacă o persoană poate fi mântuită în special pe baza atitudinii ei față de datorie, precum și a faptului dacă urmărește adevărul și se supune acestuia. Chiar dacă o persoană nu se căsătorește sau nu are copii, dacă nu urmărește adevărul și nu își rezolvă firea coruptă, într-un final, acea persoană tot nu va fi mântuită. În realitate, Dumnezeu nu se uită la sacrificiile vizibile sau la acțiunile unei persoane. Oamenii pot alege să aibă copii sau să rămână necăsătoriți și, indiferent care este alegerea lor în această chestiune, Dumnezeu nu îi condamnă. Au libertatea și dreptul de a face acest lucru. Însă, asemenea chestiuni trebuie să se bazeze pe situația concretă a unei persoane. Dacă urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei de către o persoană sunt afectate de căsătorie și de copii, atunci persoana respectivă ar trebui să dea la o parte aceste lucruri și să își prioritizeze datoria. Momentul prezent este critic în lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, și am șansa să fiu mântuită doar dacă îmi fac datoria bine și dacă urmăresc adevărul. Dacă aș avea un copil doar ca să fiu îngrijită în viitor și mi-aș dedica toată energia creșterii copilului, atunci, acest lucru ar afecta atât urmărirea adevărului, cât și datoria mea. Dumnezeu ne-a dat libertatea și dreptul să facem copii, dar trebuia să discern ce anume este cel mai important, iar în momentul de față, urmărirea și dobândirea adevărului sunt cele mai importante. Când m-am gândit astfel, un sentiment de eliberare mi-a învăluit inima și am știut cum să tratez această chestiune referitoare la căsătorie și la copii.

Când am devenit dispusă să mă supun, într-o zi, o rudă m-a contactat din senin, mi-a spus despre un loc care oferea antrenamente gratuite de condiționare fizică și m-a întrebat dacă voiam să merg. Din întâmplare, nu eram foarte ocupată cu datoria mea în acel moment, așa că m-am hotărât să mă duc și să arunc o privire. Câteva luni mai târziu, boala mea s-a ameliorat pe neașteptate. M-am dus la spital pentru un control și raportul a arătat că fibroamele se micșoraseră la trei centimetri. Nu m-am așteptat niciodată ca boala mea să se amelioreze fără ca eu să cheltui nimic. I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima. Pe când mergeam la antrenamente, am văzut că majoritatea oamenilor aflați acolo erau bărbați și femei în vârstă și i-am întrebat dacă aveau copii care să aibă grijă de ei. Unii au spus că, pe lângă faptul că nu erau îngrijiți de copii, erau nevoiți să își folosească pensia ca să contribuie la întreținerea copiilor lor. Unii, care aveau aproape șaptezeci de ani, încă erau nevoiți să aibă grijă de nepoții lor, pe care îi duceau și îi aduceau de la școală. Le era frică să se îmbolnăvească, pentru că se temeau că își vor supăra copiii, astfel că veneau frecvent la antrenamente. Brusc, mi-am dat seama că, dacă ai copii, nu înseamnă neapărat că va avea cineva grijă de tine și că, de fapt, când o persoană îmbătrânește, poate ajunge, în schimb, să fie ea nevoită să aibă grijă de copii și de nepoți. Am fost profund impresionată.

Într-o zi, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ce rost are creșterea copiilor? Nu este pentru scopurile tale, ci este o responsabilitate și o obligație de la Dumnezeu. Un aspect este că a crește copii face parte din instinctul uman, iar un alt aspect este că face parte din responsabilitatea umană. Alegi să dai naștere copiilor datorită instinctului și responsabilității, nu de dragul de a te pregăti pentru bătrânețe și a fi îngrijit când vei fi bătrân. Nu este corect acest punct de vedere? (Ba da.) Pot evita oamenii fără copii să devină bătrâni? Oare îmbătrânirea înseamnă neapărat că omul va fi nefericit? Nu neapărat, nu-i așa? Oamenii fără copii pot totuși să ajungă la vârste înaintate și unii sunt chiar sănătoși, se bucură de ultimii lor ani și se duc împăcați. Oare oamenii cu copii pot să se bucure în mod sigur de ultimii lor ani, fiind fericiți și sănătoși? (Nu neapărat.) Așadar, sănătatea, fericirea și condițiile de trai ale părinților care ajung la vârste înaintate, precum și calitatea vieții lor materiale, nu au de fapt mare legătură cu respectul demonstrat de copiii lor și nu există o relație directă între cele două. Condițiile de trai, calitatea vieții și starea ta fizică de la bătrânețe au legătură cu ceea ce a poruncit Dumnezeu pentru tine și cu mediul de viață pe care ți-l pregătește, neavând o relație directă cu respectul arătat de copiii tăi. Aceștia nu sunt obligați să suporte responsabilitatea pentru condițiile tale de trai din ultimii ani. Nu este așa? (Ba da.) […] Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea și să porți povara propriei vieți și supraviețuiri atât cât poți, fără să le-o pasezi altora, în special copiilor tăi. Ar trebui să te aștepți în mod proactiv și corect la o viață fără compania sau ajutorul copiilor tăi și, chiar dacă te afli la distanță de ei, tot poți înfrunta pe cont propriu orice îți aduce viața” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. „Cât de mult timp sunt sortiți părinții și copiii lor să fie împreună și câte pot dobândi ei de la copiii lor – non-credincioșii numesc aceste lucruri «a primi sprijin» sau «a nu primi sprijin». Nu știm ce înseamnă. În cele din urmă, dacă o persoană se poate baza pe copiii săi este, în termeni simpli, predestinat și poruncit de Dumnezeu. Nu e ca și cum totul ar decurge exact cum îți dorești. Desigur, toți vor ca lucrurile să meargă bine și să obțină beneficii de la copiii lor, dar de ce nu te-ai gândit niciodată dacă acest lucru îți este sortit, dacă este scris în destinul tău? Cât timp va dura legătura dintre tine și copiii tăi, dacă vreo meserie pe care o practici în timpul vieții va avea o legătură cu copiii tăi, dacă Dumnezeu a rânduit ca aceștia să participe la evenimentele importante din viața ta și dacă ei se vor număra printre cei implicați atunci când vei trece printr-un eveniment important din viață – toate acestea depind de porunca lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu a poruncit acest lucru, după ce îți crești copiii până devin adulți, chiar dacă nu-i alungi de acasă, vor pleca singuri când va sosi timpul. Este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă. Dacă nu poți înțelege această chestiune, te vei agăța mereu de dorințele și cerințele personale, vei stabili diverse reguli și vei accepta diferite ideologii de dragul desfătării tale fizice. Ce se va întâmpla în cele din urmă? Vei afla când vei muri. Ai făcut multe lucruri nesăbuite în timpul vieții tale și te-ai gândit la multe lucruri nerealiste, care nu se conformează faptelor sau poruncii lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că procrearea este un instinct uman, precum și o responsabilitate, iar o persoană nu ar trebui să se bazeze pe copii ca să o îngrijească la bătrânețe. Cum vor fi anii din urmă ai unei persoane, dacă aceasta va avea parte mai mult de suferință sau mai mult de sănătate și de fericire, aceste lucruri nu sunt decise de existența copiilor, ci de predestinarea lui Dumnezeu. În funcție de capacitățile lor, oamenii trebuie să își asume responsabilitatea pentru bătrânețe, să se confrunte în mod independent cu provocările vieții și să nu se bazeze pe copiii lor pentru aceste lucruri. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că eram îngrijorată că nu voi putea să am copii dacă boala mea se agrava și trebuia să mi se scoată uterul. De asemenea, mă frământam cu privire la cine avea să aibă grijă de mine când îmbătrâneam sau mă îmbolnăveam. Prin urmare, trăiam într-o stare de neliniște și de angoasă. Mă agățam de ideea tradițională „Crește copii ca să aibă grijă de tine la bătrânețe”, conform căreia procrearea ar avea scopul de a-mi asigura stabilitatea la bătrânețe, astfel încât cineva să poată să aibă grijă de mine când îmbătrânesc. Mă concentram exclusiv pe beneficiul propriu, intenționând să pretind lucruri de la copii. Aceasta era o perspectivă completă egoistă. În plus, modul în care fiecare își petrece bătrânețea a fost deja predestinat de Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu faptul că o persoană are sau nu copii. Unele persoane vârstnice sunt sănătoase și au o pensie, dar copiii lor sunt împovărați de datorii, astfel că nu numai că nu au nevoie să fie îngrijite de copii, ci, mai degrabă, își ajută ele copiii să se întrețină. Unele persoane au copii lipsiți de umanitate, care nu sunt dispuși să le îngrijească când îmbătrânesc și când se îmbolnăvesc. În caz de boală, alte rude ajută la îngrijirea lor. Mi-am dat seama că existența copiilor nu îți garantează siguranța. Viața unei persoane la bătrânețe și dacă aceasta este însoțită sau îngrijită de copiii săi, toate acestea depind de predestinarea lui Dumnezeu. Gândindu-mă la faptul că soțul meu lucra în altă parte, iar eu îmi făceam datoria, chiar dacă nu aveam pe nimeni alături care să aibă grijă de mine, am învățat să mă bazez pe Dumnezeu când eram bolnavă sau tulburată. Cuvintele lui Dumnezeu m-au călăuzit atunci când am avut dificultăți. Sănătatea mea s-a îmbunătățit foarte mult. Toate acestea reprezentau harul și mila lui Dumnezeu. Chiar dacă nu voi avea copii în viitor, pot continua să trăiesc bine, bazându-mă pe Dumnezeu. Însă, obișnuiam să îmi fac permanent griji cu privire la ce aș face dacă nu aș avea copii care să mă îngrijească în viitor, astfel încât trăiam în neliniște și în îngrijorare, neputând nici măcar să mă motivez să îmi fac datoria. Oare nu îmi pricinuiam singură această durere și nu îmi lipsea încrederea în suveranitatea lui Dumnezeu? Credeam în Dumnezeu, dar nu mă bazam pe El și nu înțelegeam suveranitatea Sa. Trăiam conform culturii tradiționale a Satanei. Nu erau părerile mele exact ca ale neîncrezătorilor? După ce am înțeles aceste lucruri, m-am simțit ușurată. Nu ar trebui să îmi fac griji pentru viitor și ar trebui să-mi încredințez viața în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent cum vor fi anii din amurgul vieții mele, mă voi supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Cel mai important lucru și, de asemenea, cel mai realist, era să-mi fac datoria, ca să Îl mulțumesc pe Dumnezeu, și să urmăresc mântuirea.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă îți petreci cei mai buni ani gândindu-te cum să-ți găsești o slujbă bună sau căutându-ți un partener, sperând să te bucuri de o viață a trupului în timp ce crezi în Dumnezeu, să le faci pe ambele deodată, atunci, după câțiva ani, poate că vei găsi un partener, te vei căsători, vei avea copii și-ți vei construi un cămin și o carieră, dar nu vei fi dobândit nimic din faptul că ai crezut în Dumnezeu toți anii aceia, nu vei fi dobândit nimic din adevăr, îți vei simți inima pustie și anii tăi cei mai buni vor fi zburat. La vârsta de patruzeci de ani, când vei privi în urmă, vei avea o familie, vei avea copii și nu vei fi singur, însă va trebui să-ți susții familia. Acesta e un lanț din care nu te poți elibera. Dacă vei vrea să-ți faci datoria, va trebui să faci asta fiind legat de lanțurile familiei tale. Oricât de mare îți este inima, nu te poți ocupa de amândouă – nu vei putea să-L urmezi pe Dumnezeu din toată inima și să-ți faci bine datoria. Sunt mulți oameni care își abandonează familia și lucrurile lumești, însă după ce cred în Dumnezeu câțiva ani, tot urmăresc doar faima, câștigul și statutul. Nu au dobândit adevărul și nu au nici măcar o mărturie de experiență adevărată. E ca și cum și-ar pierde timpul. Acum, când își îndeplinesc îndatoririle, nu înțeleg nici măcar o mică parte din adevăr, iar când li se întâmplă ceva, nu știu cum să experimenteze lucrul respectiv, așa că încep să se scâncească și sunt plini de remușcări. Când se gândesc în urmă la început, la toți tinerii trăind împreună viața bisericească, făcându-și îndatoririle, cântând imnuri și lăudându-L pe Dumnezeu împreună, se gândesc ce bune erau acele zile și cât de mult le-ar plăcea să se întoarcă la acea vreme! Din păcate, regretul nu are vindecare pe lumea asta. Nimeni nu poate da timpul înapoi, chiar dacă i-ar plăcea s-o facă. E imposibil să te întorci la început și să trăiești viața din nou. De aceea, odată ce o oportunitate a trecut, ea nu va reveni. Viața unei persoane durează doar câteva decenii – dacă ratezi perioada aceasta optimă de a urmări adevărul, regretele tale vor fi zadarnice. […] Acum, voi sunteți exact la timp pentru acest mare moment: Dumnezeu face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. Aceasta e unica oportunitate pentru oameni să fie mântuiți și desăvârșiți de Dumnezeu. Toți vă faceți îndatoririle în acest moment-cheie al răspândirii Evangheliei Împărăției a lui Dumnezeu. Cu adevărat aceasta-i extraordinara înălțare a voastră de către Dumnezeu. Indiferent ce domeniu ai studiat sau ce sferă a cunoașterii stăpânești, ori ce daruri sau competență ai, în orice caz, Dumnezeu îți arată îndurare permițându-ți să folosești această competență pentru a face o datorie în casa Lui. Este o oportunitate rară” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Plătirea prețului pentru a dobândi adevărul este de mare însemnătate”). Mântuirea omenirii de către Dumnezeu în zilele de pe urmă este șansa finală. Nu va exista o doua sau o a treia șansă. Acum, în special, este un moment critic în care Dumnezeu să exprime adevărul, ca să-i mântuiască și să-i desăvârșească pe oameni. Faptul că am putut să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă la o vârstă atât de potrivită din viața mea, faptul că am putut să mă dedic complet îndatoririlor mele, fără niciun fel de povară sau de complicație, precum și faptul că am putut să urmăresc adevărul și schimbarea firii prin îndatoririle mele reprezintă cu adevărat harul lui Dumnezeu. Ar trebui să îmi dedic la maximum timpul și energia ca să predic Evanghelia și ca să urmăresc adevărul și mântuirea. Dacă ar fi să am un copil, având în vedere că părinții mei deja au încetat din viață, iar socrii mei și soțul nu cred în Dumnezeu, n-aș avea pe nimeni care să mă ajute să am grijă de copil și ar trebui să îl îngrijesc singură. Gândurile mele ar fi dominate de copilul meu, iar acest lucru ar pune și mai multe poveri și complicații pe umerii mei. Aș avea foarte puțină vreme sau energie ca să urmăresc adevărul sau ca să îmi fac îndatoririle. Dacă mi-aș consuma cele mai prețioase momente și energia pe copii, aș pierde această șansă optimă ca Dumnezeu să mă desăvârșească. Într-un final, nu aș obține adevărul sau nu mi-aș face îndatoririle, mi-aș distruge șansa la mântuire iar atunci ar fi prea târziu pentru regrete.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am fost profund emoționată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Non-credincioșii nu înțeleg care este cel mai semnificativ lucru pe care o persoană îl poate face în viața sa, dar voi înțelegeți ceva despre asta, nu-i așa? (Da.) Acceptarea a ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu și îndeplinirea misiunii tale – acestea sunt cele mai importante lucruri. Îndatoririle pe care le îndepliniți acum sunt valoroase! S-ar putea să nu le vezi rezultatele chiar acum și să nu obții imediat efecte deosebite de pe urma lor, dar nu va trece mult timp până când vor da roade. Pe termen lung, dacă această lucrare este bine făcută, contribuția pe care o aduce omenirii nu va putea fi măsurată cu bani. Astfel de mărturii adevărate sunt mai prețioase și mai valoroase decât orice altceva, iar ele vor dăinui pentru eternitate. Acestea sunt faptele bune ale fiecărei persoane care Îl urmează pe Dumnezeu, iar ele merită să fie amintite. În viața omului, totul este gol și nedemn de a fi amintit, în afară de a crede în Dumnezeu, de a căuta adevărul și de a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Chiar dacă ai realizat cele mai răsunătoare fapte; chiar dacă ai fost pe Lună și înapoi; chiar dacă ai făcut progrese științifice care au fost de un oarecare folos sau ajutor pentru omenire, totul este zadarnic și totul va pieri. Care este singurul lucru care nu va pieri? (Cuvântul lui Dumnezeu.) Numai cuvântul lui Dumnezeu, mărturiile pentru Dumnezeu, toate mărturiile și lucrările care mărturisesc pentru Creator și faptele bune ale oamenilor nu vor pieri. Aceste lucruri vor dăinui pentru totdeauna și sunt foarte valoroase. Așadar, lepădați-vă de toate restricțiile voastre, duceți la bun sfârșit acest mare efort și nu vă lăsați constrânși de niciun om, eveniment sau lucru; sacrificați-vă cu sinceritate pentru Dumnezeu și depuneți toată energia și tot efortul în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl binecuvântează cel mai mult și care merită oricâtă suferință!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Traiul are valoare numai prin îndeplinirea corespunzătoare a datoriei de ființă creată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că să îți faci datoria de ființă creată, să îți oferi puterea pentru propovăduirea Evangheliei Împărăției și să aduci mai mulți oameni dinaintea lui Dumnezeu sunt cele mai onorabile lucruri și sunt lucrurile care sunt aprobate în cea mai mare măsură de Dumnezeu. Faptul că pot face îndatoriri bazate pe texte și că pot selecta mai multe articole bune cu mărturii bazate pe experiențe, ca să aduc mărturie despre rezultatele lucrării lui Dumnezeu asupra oamenilor, oferindu-le mai multor oameni posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a se întoarce la prezența Lui, reprezintă o mărturie pentru Dumnezeu, un lucru aprobat de El, și indiferent ce suferință aș îndura în acest scop, ar merita. Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este aproape de final, iar marile catastrofe au început deja. Nici măcar nu știam ce avea să se întâmple mâine sau când avea să lovească dezastrul, dar îmi făceam în continuare planuri de viitor și mă gândeam să am copii care să mă îngrijească la bătrânețe. Toată neliniștea mea și toate îngrijorările mele referitoare la viitor sunt de prisos. Acum, pot să mă dedic complet îndatoririlor mele, fără nicio povară sau complicație. De asemenea, pot să urmăresc adevărul și schimbarea firii în timp ce îmi fac îndatoririle. Toate acestea sunt harul lui Dumnezeu. Ar trebui să prețuiesc această oportunitate curentă de a urmări adevărul și mântuirea și să îmi dedic toată energia și tot timpul îndatoririlor mele, precum și ca să Îi aduc mărturie lui Dumnezeu. Dacă pot să înțeleg unele adevăruri și să fiu mântuită de Dumnezeu, atunci viața mea nu va fi fost trăită în zadar. După ce am înțeles aceste lucruri, m-am eliberat de neliniștea și de grijile din inima mea și am dobândit o mai mare încredere să trăiesc de dragul de a-mi face bine îndatoririle. Slavă lui Dumnezeu!