de Xiangshang, Statele Unite

Când eram copil, părinții și profesorii mei m-au învățat să fiu un om bun și să practic recunoștința, așa cum se spune: „Răsplătește un strop de bunătate cu un izvor de recunoștință.” Așadar, din copilărie, acesta a fost principiul meu pentru a mă înțelege cu ceilalți. Mai ales când ceilalți erau buni cu mine, m-am străduit să le răsplătesc îndoit bunătatea. Cu trecerea timpului, am primit aprobare și laude de la majoritatea oamenilor din jurul meu, iar familia și prietenii mei au simțit că eram afectuoasă, așa că voiau să interacționeze cu mine. După ce am început să cred în Dumnezeu, m-am înțeles în același fel cu frații și surorile. Am crezut că această purtare a mea mă făcea un om bun, care avea conștiință. Numai prin circumstanțele pe care Dumnezeu le-a rândui ca să mă expună și prin ceea ce dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că aceste gânduri din cultura tradițională nu sunt adevărul și nici criteriile pentru cum ar trebui să acționăm și să ne purtăm.

În septembrie 2018, am fost demisă din funcția de lider fiindcă nu făceam lucrare practică. Pe atunci, eram foarte negativă și slabă, dar sora Li, care supraveghea lucrările administrative, mi-a trimis multe pasaje din cuvântul lui Dumnezeu, ca să mă sprijine și să mă ajute, iar eu am fost profund mișcată. Am simțit că sora Li nu numai că nu mă desconsidera, dar mă încuraja și mă ajuta. După aceea, sora Li a rânduit să fac lucrări administrative. A avut multă grijă de mine și a luat și inițiativa de a mă întreba ce gânduri și opinii aveam despre chestiunile din datoria noastră. Văzând că sora Li mă prețuia atât de mult, m-am simțit și mai recunoscătoare față de ea. Ulterior, când un lider al bisericii a cercetat evaluările mele, câțiva frați și surori au spus lucruri înțelegându-mă greșit, iar sora Li a știut despre incident și a lămurit imediat faptele despre mine. Pentru asta, i-am fost și mai recunoscătoare, fiindcă simțeam că m-a apărat într-un moment critic și mi-a salvat imaginea. Deși nu i-am spus, verbal, niciun cuvânt de mulțumire, am vrut să găsesc o oportunitate de a-mi exprima mulțumirea față de ea.

Însă, curând după aceea, a fost demisă fiindcă nu făcea lucrare practică, iar eu am fost aleasă lider de grup. În procesul urmăririi lucrării surorii Li, am descoperit că adesea era absentă și uitucă în datoria ei. Am întrebat-o cu blândețe: „Soră Li, de ce ești atât de nepăsătoare în datoria ta?” Când a auzit asta, în loc să reflecteze asupra ei, a spus: „Sunt bătrână și am memoria scurtă.” După aceea, sora care îmi era parteneră a văzut că sora Li încă mai era adesea absentă în datoria ei și i-a amintit de mai multe ori despre asta, dar sora Li nu s-a schimbat deloc. Și eu mi-am dat seama de acest lucru și am vrut să găsesc un moment oportun ca să-i atrag atenția. Dar apoi mi-am amintit că, la început, când am fost demisă, am fost într-o stare proastă, iar ea m-a ajutat și m-a sprijinit cu atâta blândețe! Acum, abia fusese demisă, deci dacă îi atrăgeam atenția asupra problemelor ei acum, oare nu avea să creadă că eram prea nemiloasă? În plus, abia fusese demisă și era într-o stare proastă, așa că greșelile ei erau scuzabile. Trebuia s-o ajut și s-o sprijin cu afecțiune și să-i dau timp să schimbe lucrurile. După aceea, când sora Li nu făcea lucrarea cum se cuvine, eu și partenera mea o făceam direct, în locul ei. Mi-era teamă că avea să uite unele lucruri, așa că îi aminteam, aveam părtășie cu ea și o întrebam despre starea ei adesea. În mai multe discuții despre lucrare, sugestiile ei nu erau conform principiilor și majoritatea fraților și surorile nu aprobau, dar ea tot insista că punctul ei de vedere era corect și-i forța pe ceilalți să-l accepte, lucru care a făcut ca discuțiile să fie aproape imposibil de continuat. Voiam foarte mult să-i amintesc, dar m-am gândit că fusese demisă de curând și că sigur era nefericită. Dacă îi expuneam problemele atunci, oare n-ar fi însemnat că puneam sare pe rană? Așa că am lăsat-o baltă, sperând că, în timp, avea să-și dea seama singură. Gândindu-mă la asta, nu i-am amintit deloc și am încercat doar să mă asigur că era mai puțin implicată în discuțiile despre lucrare. Însă, în loc să reflecteze asupra ei, m-a atacat indirect spunând că nu-i ascultam părerile. Când, în cele din urmă, am văzut că nu se cunoștea deloc, mi-am luat inima-n dinți și i-am întors acuzația. Am spus: „Soră Li, ești prea arogantă și neprihănită de sine. Chiar ar trebui să reflectezi asupra ta.” Am văzut că fața i s-a înăsprit puțin și că glasul i s-a frânt. Dintr-odată, m-am simțit tristă. Oare era prea mult s-o tratez în felul acesta? După tot ajutorul pe care mi l-a oferit înainte, oare ceea ce făceam era cam aspru? Așadar, am început să mă învinovățesc. Câteva zile mai târziu, supraveghetoarea a văzut că lucrarea surorii Li era făcută adesea de mine și de partenera mea, așa că ne-a întrebat cum se descurca sora Li în datoria ei. Întrebarea m-a neliniștit. Dacă răspundeam sincer cu privire la starea surorii Li, era posibil să fie transferată. Puteam face lucrări administrative numai pentru că ea rânduise asta, de obicei, mă trata bine și m-a ajutat și sprijinit în momentul crucial. Dacă era demisă în vreme ce eu eram lider de grup, oare nu avea să creadă că eram prea crudă și nemiloasă? Ca s-o ajut să-și păstreze slujba, după ce am scris obiectiv despre comportamentul ei, mi-am dat toată silința să adaug: „Aceste purtări se datorează stării ei proaste, după ce a fost demisă recent. Ea încearcă, în mod conștient, să se schimbe.” Ulterior, ca să nu fie demisă, la mai multe întruniri, am avut părtășie voit ca s-o ajut cu starea ei, dar ea a continuat să-și facă datoria de mântuială, ca întotdeauna, și existau mereu probleme în datoria ei. Ba chiar odată a cimpărat niște articole inutile, fără să se consulte cu nimeni, iar prețul a fost mult mai mare decât de obicei. M-am înfuriat și am vrut să o tratez, dar din cauza relației noastre din trecut, m-am păstrat cumpătul. Doar am convins-o să nu mai facă asta și să fie mai atentă în datoria ei. După ce a fost de acord, nu am mai spus nimic despre asta. În vremea aceea, frații și surorile tot îmi spuneau despre problemele din lucrarea ei. Voiam s-o mustru și s-o tratez, dar când am înfruntat-o, nu am putut spune nimic. Cuvintele aproape au ieșit de câteva ori, dar le-am înghițit. Ulterior, supraveghetoarea a venit să afle cum se descurca sora Li în datoria ei. A evaluat-o, împreună cu ceilalți, pe baza principiilor și a stabilit că sora Li nu era potrivită să continue să facă lucrări administrative și m-a îndemnat s-o demit curând. Dar sora Li tocmai fusese demisă de la conducere. Dar era înlăturată atunci și din datoria ei curentă, cum ar fi putut suporta lovitura? Ar fi fost capabilă s-o suporte? În acel moment, toate imaginile din trecut, în care ea mă ajuta, mi-au trecut prin minte. În zilele acelea, când mă gândeam să o înfrunt, mă simțeam deprimată și nefericită. Mai mult nopți la rând, m-am zvârcolit în pat, neputând să dorm. M-am simțit la fel de prost ca atunci când am fost demisă. Mă gândeam tot timpul: „A fost bună cu mine în trecut, dar acum trebuie s-o demit personal și să-i dezvălui purtarea. Oare va crede că sunt un om nerecunoscător și-mi va purta pică?” Ca să nu mă mai condamn, am vrut să-i cer supraveghetoarei să aibă părtășie cu sora Li, în vreme ce eu aș fi stat în spatele ei și aș fi vorbi puțin sau chiar să găsesc o scuză și să nu mă duc deloc. Dar știam că astfel de motive erau demne de dispreț și rușinoase, așa că m-am simțit prinsă într-o dilemă. Nefericită, m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule, știu că e corect s-o demit pe sora Li, dar de ce îmi este atât de greu? Dumnezeule, care e problema mea? Te rog să mă îndrumi ca să mă cunosc.”

După ce m-am rugat, m-am gândit că atunci când demiteam oameni, nu-mi era atât de greu, deci de ce eram atât de indecisă cu privire la demiterea surorii Li? În vreme ce căutam, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni sunt extrem de sentimentali; în fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de emoțiile lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și se simt zilnic obligați să răsplătească favoruri și să întoarcă sentimente bune; în tot ce fac, ei trăiesc pe tărâmul emoțiilor. […] Ai putea spune că emoțiile sunt defectul fatal al acestor persoane. Tot ceea ce fac este guvernat de emoțiile lor, sunt incapabile să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și sunt adesea predispuse să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Emoțiile sunt cea mai mare slăbiciune a lor, defectul lor fatal, și sunt întru totul capabile să le ducă la ruină. Oamenii care sunt excesiv de emotivi sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să asculte de Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup, nesăbuiți și năuciți. Astfel de oameni sunt mai ales sentimentali prin natură, ei trăiesc în funcție de emoțiile lor” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Prin ce se caracterizează emoțiile? Cu siguranță, prin nimic pozitiv. Este un accent pe relațiile fizice și satisfacerea predilecțiilor trupului. Favoritismul, găsirea de scuze pentru ceilalți, adorația, răsfățul și îngăduința, toate se încadrează în categoria emoțiilor. Unii oameni investesc mult în emoții, reacționează la orice li se întâmplă pe baza emoțiilor lor; în inimile lor, ei știu foarte bine că acest lucru este greșit și totuși sunt încă incapabili să fie obiectivi, cu atât mai puțin să acționeze conform principiilor. Când oamenii sunt întotdeauna conduși de emoție, sunt ei capabili să practice adevărul? Acest lucru este extrem de dificil. Incapacitatea multor oameni de a practica adevărul se reduce la emoții; ei consideră emoțiile ca fiind deosebit de importante, le pun pe primul loc. Sunt oameni care iubesc adevărul? Cu siguranță nu. Ce sunt emoțiile, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările emoțiilor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protecție exagerată, menținere a relațiilor fizice, parțialitate; asta reprezintă emoțiile” („Care este realitatea adevărului?” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că demiterea surorii Li îmi provoca atâtea griji, atâta durere și rușine fiindcă afecțiunea mea pentru ea era prea puternică și mă simțeam mereu constrânsă de sentimentele mele. M-am gândit că, întrucât sora Li m-a ajutat odată și a fost bună cu mine, trebuia să îi fiu recunoscătoare. Când am văzut că-și făcea de mântuială datoria, că întârzia lucrarea și refuza să se schimbe, am știut clar că ar fi trebuit s-o emondez și tratez, dar mi-a fost teamă să nu-i afectez stima de sine și să o fac să-mi poarte pică, așa că doar i-am vorbit cu blândețe despre aceste lucruri și am încheiat subiectul acolo. Avea păreri greșite, dar insista ca oamenii s-o asculte și să se supună, ceea ce a ținut pe loc discuțiile despre lucrare de mai multe ori, provocând o tulburare gravă. În tot acest timp, nu m-am putut hotărî s-o expun sau s-o tratez. Când supraveghetoarea a venit să întrebe cum se descurca sora Li în datoria ei, mi-am făcut griji că avea să fie demisă, așa că am mințit și am spus că încerca să se schimbe, sperând s-ă derutez pe supraveghetoarea și să o fac să nu poată judeca drept. Când am văzut că sora Li își făcea datoria neprincipial și irosea jertfele, nu am mustrat-o și am apărat-o orbește și i-am făcut pe plac. Acum trebuia s-o demit și să-i expun comportamentul și voiam să-i cer supraveghetoarei s-o facă. Sentimentele mele erau prea puternic și-mi lipsea orice mărturie despre practicarea adevărului. Ca s-o apăr pe sora Li și s-o împiedic să-mi poarte pică și să mă facă ingrată, am continuat s-o protejez și să-i fac pe plac, fără să țin cont de lucrarea casei lui Dumnezeu. Trăiam în sentimentele mele, îmi păsa de trup și-mi apăram relația personală. Ba chiar m-am gândit c-o ajut cu afecțiune, când, de fapt, mă antrenam în filosofii lumești. Voiam ca sora Li să mă aprobe cu prețul afectării intereselor casei lui Dumnezeu. Tot ce făceam era pentru mine. Eram atât de rea și demnă de dispreț! Am simțit remușcări profunde. Acționam pe baza sentimentelor, ceea ce afecta lucrarea casei lui Dumnezeu și-L făcea pe Dumnezeu să mă urască. Dacă aș fi continuat să acționez pe baza sentimentelor și să nu practic adevărul, într-o zi aveam să fiu alungată.

După aceea, m-am întrebat: „De ce am făcut atât de multe lucruri pe baza sentimentelor, care au încălcat principiile adevărului?” În căutarea mea, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Motivațiile sunt o parte clară a stării oamenilor și una dintre cele mai comune; în majoritatea problemelor, oamenii au propriile gânduri și motivații. Când apar astfel de gânduri și motivații, oamenii le consideră legitime, dar de cele mai multe ori sunt de dragul lor, pentru mândria și interesele proprii, sau pentru a acoperi ceva sau pentru a se mulțumi într-un fel. În astfel de momente, trebuie să analizezi cum a apărut motivația ta, ce a produs-o. De exemplu, casa lui Dumnezeu îți cere să faci lucrarea de curățire a bisericii și există un individ care a fost întotdeauna neglijent și superficial în datoria lui, căutând mereu modalități de a lenevi. Conform principiului, această persoană ar trebui îndepărtată, dar tu ai o relație bună cu ea. Deci, ce fel de gânduri și motivații se vor naște în tine? (De a acționa conform propriilor preferințe.) Și ce produce aceste preferințe? Pentru că această persoană a fost bună cu tine sau a făcut lucruri pentru tine, ai o impresie bună despre ea și, în acest moment, dorești să o protejezi și să o aperi. Nu este acesta efectul emoțiilor? Te simți emoționat față de ea și, așadar, adopți abordarea «În timp ce autoritățile superioare au politici, localitățile au contramăsurile lor». Ești duplicitar. Pe de o parte, îi spui: «Trebuie să te străduiești puțin mai mult atunci când faci lucruri. Nu mai fi neglijent și superficial, trebuie să suferi câteva greutăți; aceasta este datoria noastră.» Pe de altă parte, răspunzi celui de mai sus și spui: «S-a schimbat în bine, este mai eficientă acum când își îndeplinește datoria.» Dar ceea ce gândești, de fapt, în mintea ta este: «Acesta este pentru că am lucrat la acea persoană. Dacă nu aș fi făcut-o, ar fi fost tot așa cum era înainte.» În mintea ta, te gândești mereu: «A fost drăguță cu mine, nu poate fi curățită!» Ce stare este când astfel de lucruri sunt în inima ta? Acest lucru dăunează lucrării casei lui Dumnezeu prin renunțarea la principiile adevărului și protejarea emoționale personale. Și există ascultare în tine făcând asta? (Nu.) Nu există ascultare; există împotrivire în inima ta. Când ai propriile idei și judeci subiectiv lucrurile care ți se întâmplă și munca pe care ar trebui să o faci, există factori emoționali amestecați în asta. Tu faci lucrurile bazându-te pe emoții și, totuși, mai crezi că acționezi imparțial, că le oferi oamenilor șansa de a se pocăi și că le oferi sprijin iubitor; deci faci cum dorești, nu așa cum spune Dumnezeu. A lucra în acest fel înseamnă să nu respecți întru totul principiile lucrării, reduce eficiența și dăunează lucrării bisericii – care este tot rezultatul acționării în funcție de emoții. Dacă nu reflectezi asupra acestor lucruri, vei putea identifica problema aici? Nu o vei face niciodată. S-ar putea să știi că este greșit să acționezi în acest fel, că aceasta este o lipsă de supunere, dar te gândești bine și îți spui: «Trebuie să o ajut cu iubire și după ce a fost ajutată și a devenit mai bună, nu va fi nevoie să o curățesc. Nu le dă Dumnezeu oamenilor șansa de a se pocăi? Dumnezeu îi iubește pe oameni, așa că trebuie să-i ajut cu dragoste și trebuie să fac așa cum îmi cere Dumnezeu.» După ce te gândești la aceste lucruri, faci lucrurile în felul tău. După aceea, inima ta se simte ușurată; simți că practici adevărul. În timpul acestui proces, ai practicat conform adevărului sau ai acționat conform propriilor preferințe și motivații? Acțiunile tale au fost în întregime conform propriilor preferințe și motivații. Pe parcursul întregului proces, ai folosit așa-numita bunătate și iubire, precum și emoții și filosofii interpersonale, pentru a ușura lucrurile și ai încercat să găsești o cale de mijloc. Părea că ai ajutat această persoană cu dragoste, dar, în inima ta, erai de fapt controlat de emoție – și, de teamă că cei de mai sus vor afla, ai încercat să-i câștigi printr-un compromis, astfel încât nimeni să nu fie jignit și lucrarea să se îndeplinească – adică exact în același mod în care necredincioșii încearcă să găsească o cale de mijloc” („Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am realizat asta numai după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu. De ce știam că sora Li avea probleme, dar, cu toate astea, nu am expus-o și am continuat s-o apăr? Era din cauză că voiam să mă accepte. De fapt, eram controlată de ideea că ar trebui „să răsplătim un strop de bunătate cu un izvor de recunoștință.” Am folosit această idee drept principiul după care interacționam cu ceilalți. Credeam că oamenii trebuie să fie afectuoși și loiali unii cu ceilalți, așa că dacă erau buni cu mine, trebuia să le răsplătesc îndoit bunătatea. Altfel, aș fi fost nerecunoscătoare și aș fi fost condamnată și alungată de ceilalți. Așadar, când am văzut că sora Li mă ajuta și avea grijă de mine, precum și că mă apăra, am simțit că trebuia s-o răsplătesc. Când am văzut că sora Li își făcea de mântuială datoria tot timpul, am încălcat principiile și am afectat interesele casei lui Dumnezeu, ca să n-o expun și s-o tratez. Mai grav, am continuat să-i ofer orbește iubire și părtășie ca s-o ajut și am mințit și am înșelat ca să acopăr faptul că făcea lucrurile de mântuială și tulbura lucrarea bisericii. Am făcut asta doar ca să-i fac pe oameni să creadă că eram o persoană bună, care era recunoscătoare și amabilă cu ceilalți. Prin ceea ce a revelat cuvântul lui Dumnezeu, am văzut, în sfârșit, că aceste idei și puncte de vedere doar zăpăcesc și corup oamenii. Am trăit după aceste lucruri fără să știu ce-i bine și ce-i rău și am acționat neprincipial. La exterior, îmi făceam datoria, dar de fapt făceam lucrurile cum voiam, fără ascultare față de Dumnezeu. Ba chiar am împiedicat lucrarea bisericii și m-am împotrivit lui Dumnezeu fără să-mi dau seama! Dacă noi credem în Dumnezeu, dar nu practicăm adevărul și trăim după aceste lucruri, oricât de bun este comportamentul nostru exterior și oricât de bine ne înțelegem cu oamenii, în ochii lui Dumnezeu, tot suntem oameni care I se împotrivesc. Abia atunci am câștigat ceva discernământ despre aceste puncte de vedere satanice, absurde și demne de dispreț. Am văzut că toate aceste lucruri sunt de la Satana și contrazic adevărul. Toate sunt contaminate cu interese și dorințe omenești și sunt rele și urâte. Nu ar trebui să fie criteriile după care acționez și mă comport.

Câteva zile mai târziu, am văzut alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am câștigat puțină înțelegere despre esența acestei chestiuni. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Lucrul față de care ești loial nu este cuvântul lui Dumnezeu, nu este însărcinarea dată ție de Dumnezeu și nu este Dumnezeu, ci este filosofia satanică de viață și logica satanică. Crezi în Dumnezeu în timp ce Îl trădezi ostentativ pe Dumnezeu și cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o problemă serioasă, nu-i așa? […] Acesta nu este doar un eșec în a respecta cuvântul lui Dumnezeu și îndatoririle tale, ci înseamnă a lua planurile și filosofia Satanei de viață ca și cum ar fi adevărul și a le urma și a le practica. Asculți de Satana și trăiești după o filosofie satanică, nu-i așa? A face asta înseamnă că nu ești o persoană care se supune lui Dumnezeu, cu atât mai puțin o persoană care se supune cuvintelor lui Dumnezeu. Ești un ticălos. A lăsa deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în schimb, a lua o frază satanică și a o practica drept adevăr, înseamnă a trăda adevărul și pe Dumnezeu! Lucrezi în casa lui Dumnezeu, dar acționezi după logica și filosofia satanică de a trăi, ce fel de persoană ești? Aceasta este o persoană care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și cineva care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu. Care este esența acestor fapte? Condamnarea deschisă a lui Dumnezeu și negarea fățișă a adevărului. Nu asta este esența? Pe lângă faptul că nu urmezi voia lui Dumnezeu, tu îngădui ca sofismele Satanei și filosofiile satanice de viață să devină de nestăpânit în biserică. Făcând asta, devii complicele Satanei și ajuți acțiunile Satanei în biserică. Esența acestei probleme este gravă, nu-i așa?” („Demascarea antihriștilor”). Cuvintele lui Dumnezeu parcă îmi străpungeau inima, mai ales când El a spus: „un ticălos”, „trădarea adevărului”, „un om care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu” și „complicele Satanei”. Aceste cuvinte au pătruns în inima mea ca niște săbii ascuțite. Trăiam după ideile culturii tradiționale. În ochii lui Dumnezeu, acest lucru nu era doar sentimente care provocau un eșec temporar de a practica adevărul și de a apăra interesele casei lui Dumnezeu, ci însemna că Îi eram necredincioasă lui Dumnezeu și datoriei mele. Însemna că negam adevărul, Îl făceam de rușine pe Dumnezeu și-L trădam. Natura acestui lucru era foarte gravă! Când am realizat asta, m-am simțit foarte tulburată și înspăimântată. Nu știam că a-ți face datoria pe baza gândurilor satanice era o problemă gravă! Mi-a luat mult timp să mă calmez. Ulterior, am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În toată omenirea, nu există nici măcar o rasă în care adevărul să stăpânească. Indiferent cât de înalte, străvechi sau misterioase sunt ideile sau cultura tradițională pe care le-a produs o rasă, sau educația care i-a fost transmisă sau cunoștințele pe care le deține, un lucru este sigur: niciunul dintre aceste lucruri nu este adevărul sau nu are vreo legătură cu adevărul. Unii oameni spun: «Unele principii morale, sau noțiunile de măsurare a binelui și a răului, albul și negrul, conținute în noțiunile tradiționale par destul de apropiate de adevăr.» Oricât de aproape sunt de adevăr, nu sunt adevărul și nu pot deveni adevărul; acest lucru este dincolo de orice îndoială. Ele sunt apropiate doar în ceea ce privește formularea și exprimarea umană, dar, de fapt, aceste noțiuni tradiționale sunt incompatibile cu adevărurile cuvintelor lui Dumnezeu. Deși poate exista o oarecare apropiere în sensul literal al acestor cuvinte, ele nu au aceeași sursă. Cuvintele lui Dumnezeu vin de la Creator, în timp ce cuvintele, ideile și punctele de vedere ale culturii tradiționale provin de la Satana și de la diavoli. Unii oameni spun: «Ideile, opiniile și vorbele celebre ale culturii tradiționale sunt universal recunoscute ca pozitive; chiar dacă sunt minciuni și sofisme, pot deveni adevărul dacă oamenii le susțin timp de câteva sute – câteva mii – de ani?» În niciun caz. Un astfel de punct de vedere este la fel de ridicol precum a spune că maimuțele au evoluat în oameni. Cultura tradițională nu va deveni niciodată adevăr. Cultura este cultură și, oricât de nobilă ar fi, este doar încă un lucru relativ pozitiv produs de omenirea coruptă. Dar a fi pozitiv nu echivalează cu a fi adevărul, a fi pozitiv nu îl face un criteriu; este pur și simplu relativ pozitiv și nimic mai mult. Deci, este acum clar pentru noi dacă, în contextul acestei «pozitivități», impactul ei asupra omenirii este bun sau rău? Fără îndoială, are un impact rău și negativ asupra omenirii” („Demascarea antihriștilor”). „Care este efectul final atunci când omenirea este infectată, inspirată, paralizată și influențată de această cultură tradițională? Omenirea este coruptă, păcălită și încătușată de ea. Oamenii produc o anumită doctrină sau spiritualitate, apoi o propagă și o răspândesc, o împrăștie în lung și-n lat pentru acceptarea altora și, în cele din urmă, captează inimile oamenilor și toată lumea aprobă această spiritualitate sau idee și toți sunt corupți de acest gen de gândire. Odată ce sunt corupți până la un anumit punct, oamenii nu mai pot face diferența dintre bine și rău, nu mai doresc să încerce să distingă între ceea ce este drept și ceea ce este rău, nu mai sunt dispuși să încerce să facă deosebirea între ceea ce este pozitiv și ceea ce este negativ și chiar a venit ziua în care nici măcar nu își pot da seama dacă sunt oameni sau nu; mulți pervertiți nici măcar nu știu dacă sunt bărbați sau femei. Cât de departe de distrugere este o astfel de umanitate? […] Întreaga omenire a fost păcălită și coruptă de ideile și presupusa spiritualitate a Satanei. Și ce amploare are această înșelăciune și corupție? Oamenii acceptă cuvintele Satanei ca fiind adevăruri, i se închină și îl urmează pe Satana și nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și cuvintele Creatorului. Indiferent ce spune Creatorul, cât de mult vorbește Creatorul sau cât de inteligibil și practic este afirmat acest lucru, oamenii nu înțeleg, ceea ce aud este de neînțeles pentru ei, sunt amorțiți și plictisiți, gândurile și creierul le-au fost zdruncinate. Cum au fost amestecate? Au fost aruncați în haos de Satana. Satana i-a corupt complet pe oameni” („Demascarea antihriștilor”). În trecut, știam doar că „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ” și alte filosofii satanice lumești sunt contrare adevărului și nu lucruri pe care o umanitate normală ar trebui să le aibă. Cât despre lucruri din cultura tradițională care păreau conforme conștiinței și moralei, precum „Răsplătește un strop de bunătate cu un izvor de recunoștință”, „Nu rămâne dator cu recunoștință”, „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” și alte principii morale tradiționale, care sună civilizat și nobil, eu nu le puteam discerne. Credeam că aceste lucruri erau transmise din generație în generație și că oamenii buni ar trebui să urmeze aceste concepte. Nu am dat dovadă de discernământ în acste gânduri tradiționale și le-am privit ca pe niște lucruri pozitive de urmărit și practicat. Dacă acționam împotriva acestor lucruri, mă simțeam vinovată și mă temeam că oamenii aveau să mă condamne și să mă respingă. Acum, prin ceea ce a revelat cuvântul lui Dumnezeu, am văzut, în sfârșit, că sub controlul acestor idei și perspective, oamenii se gândesc doar la sentimente, nu la principii și nu pot discerne binele de rău. Atât timp cât ceilalți erau buni cu mine, chiar dacă erau oameni răi sau ticăloși și chiar dacă ajutându-i, îi ajutam să facă rău, trebuia să-mi plătesc datoria și să-i ajut. La exterior, păream conștiincioasă, dar de fapt eram derutată și stupidă și aveam propriile motive și intenții. Am făcut-o ca să-mi apăr propria imagine bună și reputația, numai pentru interesele mele. Eram foarte egoistă, demnă de dispreț și ipocrită. De fapt, nu eram deloc un om bun. Dacă mă agățam de aceste filosofii satanice, nu m-ar fi făcut decât mai vicleană, înșelătoare, egoistă și rea. Am văzut că aceste idei și zicale tradiționale, c are păreau nobile și legitime, sunt doar bombe ascunse într-un ambalaj frumos. Ele sună măreț și conform moralei și eticii morale, dar sunt de fapt ostile adevărului, iar acesta este unul dintre felurile în care Satana corupe oamenii. Mi-am dat seama că eu credeam de mulți ani în Dumnezeu, dar fiindcă nu am practicat adevărul și am trăit după aceste idei tradiționale, m-am gândit mereu la conștiință și am vrut întotdeauna să răsplătesc bunătatea oamenilor, nu am putut discerne binele și răul. Eram o idioată atât de derutată! Dumnezeu a exprimat atât de mult adevăr în zilele de pe urmă și a dezvăluit toate aspectele adevărului pe care ar trebui să le practice oamenii, în detalii concrete și practice, în speranța că ne purtăm conform adevărului și cuvântului lui Dumnezeu și că Îl slăvim și mărturisim pe Dumnezeu. Dar eu mi-am făcut datoria doar ca să-mi mențin relațiile trupești, nu am căutat adevărul, nu am apărat interesele casei lui Dumnezeu și am devenit un om care L-a făcut de rușine pe Dumnezeu și I s-a împotrivit. Când am recunoscut asta, am simțit vină și remușcări pentru tot ce făcusem. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat. Am spus: „Dumnezeule, trăiesc după otrăvuri satanice. Am făcut prea multe lucruri contrare adevărului și potrivnice Ție. Dumnezeule, vreau să mă căiesc și să acționez conform principiilor adevărului.”

După aceea, m-am întrebat: de vreme ce faptul că trăisem după aceste păreri și idei din cultura tradițională nu însemna că aveam o umanitate bună, ce înseamnă să ai o umanitate bună? Ulterior, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu chiar mi-a oferit un standard precis pentru a evalua lucrurile. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Acesta presupune ca ei să trateze cu o inimă sinceră pe Dumnezeu, pe ceilalți oameni și evenimentele și să poată să-și asume responsabilitatea. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima lor acest lucru. Mai mult, Dumnezeu cercetează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cum sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe răufăcători săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spune o asemenea persoană; trebuie să vedeți cum trăiește, ce dezvăluie și care îi este atitudinea când își îndeplinește datoriile, precum și care îi este starea lăuntrică și ce iubește. Dacă iubirea pentru propria faimă și avere depășește loialitatea sa pentru Dumnezeu, dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci are o astfel de persoană umanitate? Aceasta nu este cineva cu umanitate” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că un om cu o umanitate bună nu ia calea moderației, ca nimeni să nu fie ofensat și toți să-l sprijine și să-l aprobe. În schimb, el iubește adevărul, lucrurile pozitive, este responsabil, susține principiile adevărului și apără lucrarea casei lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt buni cu adevărat. Dacă-ți protejezi numai relațiile cu oamenii, faima și statutul proprii și încerci doar să te înțelegi bine cu ceilalți, dar nu Îi ești loial lui Dumnezeu în datoria ta și menții relațiile cu oamenii cu prețul afectării lucrării casei lui Dumnezeu, atunci ești extrem de egoist și demn de dispreț. Oricât de moral acceptabil este comportamentul tău exterior, acesta înșală oamenii și este ostil adevărului. M-am gândit cum am trăit după aceste idei tradiționale și m-am deghizat într-un om bun. De fapt, doar am devenit din ce în ce mai egoistă, înșelătoare și rea pe dinăuntru. Tot ce făceam era ca să-mi apăr reputația și statutul și să-mi satisfac ambițiile și dorințele personale. Nu era nimic uman la mine. Tot ce trăiam era demonic. În trecut, când judecam dacă cineva avea umanitate, mă bazam pe propriile noțiuni. Nu era deloc în conformitate cu adevărul și cu standardele lui Dumnezeu pentru a evalua oamenii.

În zilele care au urmat, am contemplat felul în care să practic conform principiilor adevărului și voii lui Dumnezeu. În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Relațiile voastre cu oamenii nu se bazează pe trup, ci pe temelia iubirii lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacțiuni trupești, însă în spirit există părtășie, iubire reciprocă, alinare reciprocă și aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relații nu sunt menținute bazându-se pe filosofia omenească a vieții, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu. […] O relație normală între oameni se stabilește pe baza dăruirii inimii lor lui Dumnezeu, iar nu printr-un efort omenesc. Fără Dumnezeu în inimile lor, relațiile interpersonale dintre oameni sunt doar relații ale trupului. Ele nu sunt normale, ci mai degrabă, sunt o cedare înaintea poftelor. Sunt relații pe care Dumnezeu le detestă, pe care le urăște” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Dumnezeu ne cere să tratăm oamenii conform principiilor adevărului, să interacționăm cu frații și surorile noastre pe baza iubirii față de Dumnezeu, să ne sprijinim și să ne ajutăm reciproc în adevăr și în viață, nu să mergem să ne antrenăm în filosofii lumești ale trupului. Sora Li m-a ajutat în trecut, iar acestea au fost rânduielile lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, iubirea Lui. Ar fi trebuit să le primesc de la Dumnezeu. Dar am atribuit toate astea unui om și i-am arătat recunoștința mea în toate. Am văzut că relația mea cu sora Li se baza pe trup, ceea ce am făcut nu era deloc conform voii lui Dumnezeu și nu aveam niciun principiu. De fapt, când ceilalți întâmpină eșecuri și piedici și devin pasivi și slabi, să avem părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajutăm și să-i sprijinim este conform principiilor și un lucru pe care ar trebui să-l facem, dar cei care tot timpul își fac îndatoririle de mântuială și sunt iresponsabili sau chiar perturbă și tulbură lucrarea bisericii ar trebui să fie restricționați, expuși, tratați sau demiși. N-ar trebui să fie niciodată acoperiți sau protejați din cauza sentimentelor. Chiar și în afecțiune, trebuie să acționăm conform principiilor. Sora Li era iresponsabilă și neglijentă în îndatoririle ei după ce a fost demisă și nu avea nicio înțelegere adevărată a propriilor probleme. Dacă i-aș fi analizat purtarea și natura problemei folosind părtășia despre cuvântul lui Dumnezeu, ca ea să poată să reflecteze asupra ei, să se căiască și să se schimbe, asta ar fi fost, de fapt, iubire pentru ea. Ar fi ajutat-o atât pe ea, cât și lucrarea casei lui Dumnezeu. Odată ce am realizat asta, am avut brusc un sentiment de eliberare și nu am mai vrut să-mi mențin relațiile trupești.

După aceea, am folosit cuvântul lui Dumnezeu ca să expun atitudinea surorii Li față de datoria ei și diversele ei comportamente și am demis-o din datoria ei. După acea părtășie, m-am simțit în largul meu. Sora Li nu mi-a purtat pică și a putut accepta asta de la Dumnezeu. A spus că, fără să fie demisă și expusă, n-ar fi realizat niciodată că lucrurile pe care le-a făcut au provocat asemenea perturbare și tulburare și nu s-a plâns de felul în care a fost tratată. Când am auzit-o spunând asta, am simțit cu adevărat că, doar trăind după cuvântul lui Dumnezeu, putem să le fim de ajutor oamenilor și m-am simțit și foarte liniștită.

Privind lucrurile acum, văd că aceste lucruri din cultura tradițională, care par civilizate și nobile, oricât de mulți oameni le apreciază și le admiră, nu sunt adevărul. Sunt toate absurde și rele și nu pot decât să-i rănească pe ceilalți și pe tine însuți. Numai adevărul este criteriul după care să acționăm și să ne purtăm. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a creat aceste medii ca să-mi schimbe gândurile și părerile greșite și sunt recunoscătoare și pentru mântuirea lui Dumnezeu pentru mine!