Ce m-a împiedicat să vorbesc sincer?
de Chen Xi, ChinaBună,Zheng Xin!În ultima ta scrisoare, ai menționat că sora cu care ai fost parteneră era lipsită de principii,...
Bun venit căutătorilor care tânjesc după apariția lui Dumnezeu!
Odată, când făceam un bilanț al lucrării noastre, un conducător de biserică a subliniat că lucrarea noastră evanghelică nu mersese prea bine în ultima vreme și mi-a cerut să explic motivul. Abia atunci mi-am dat seama că productivitatea noastră scăzuse. După întrunire, m-am grăbit să studiez problema și am aflat că productivitatea noastră scăzuse la jumătate față de luna precedentă. Asta mi-a provocat neliniște: „Dacă o vom ține tot așa, cu rezultate atât de slabe, oare voi fi demisă? Nu va fi destul-trebuie să investighez problema și să ne cresc iar productivitatea.” Așa că am vorbit cu fiecare frate și soră în parte, întrebându-i despre problemele și greutățile din datoria lor. În cadrul întrunirilor, am avut părtășie în mod special despre aceste aspecte și i-am pus pe cei care se descurcau bine să-și împărtășească experiențele. În următoarele câteva zile, am început chiar să ne descurcăm puțin mai bine și am putut, în sfârșit, să-mi liniștesc inima: „Dacă lucrurile continuă așa, ne vom descurca puțin mai bine decât luna trecută. Dacă țin pasul și nu fac nimic rău sau perturbator, voi putea să rămân în biserică și nu voi fi eliminată.” După aceea, încordarea mi s-a mai diminuat. Pe măsură ce ne apropiam de finalul lunii, am observat că rezultatele lucrării noastre erau la fel ca în luna precedentă. Mi-am zis: „Dacă ne descurcăm bine luna asta, va trebui să ne descurcăm și mai bine în luna următoare, ca să pară că fac progrese. Asta presupune să depun și mai mult efort. Oare chiar am nevoie de presiune? Oricum ne-am descurcat bine luna asta-nu voi fi demisă sau eliminată.” Când m-am gândit la situație din punctul ăsta de vedere, m-am relaxat total. În realizarea datoriei mele, am făcut lucrurile mecanic, am început să fiu mulțumită de mine și am încetat să mai urmăresc lucrarea noastră cu atenție. Când frații și surorile pomeneau despre greutățile lor, nu am avut părtășie ca să le rezolv. Uneori, nu făceam nimic când aflam că unii dintre ei încălcaseră principiile în datoria lor. Le consideram probleme individuale și era în ordine, câtă vreme nu ne afectau eficiența generală. Uneori observam că frații și surorile erau leneși în datoria lor și le lipsea stringența. Știam că era o problemă care trebuia abordată, dar când mi-am amintit că obțineam rezultate mulțumitoare, m-am gândit că e normal să fie relaxați, așa că m-am făcut că nu văd. Când am trăit în acea stare, am simțit un adevărat întuneric spiritual. N-am dobândit nicio luminare sau iluminare din cuvintele lui Dumnezeu. Nici n-am găsit probleme în lucrarea mea-ba chiar mă apuca somnul și moțăiam când făceam bilanțul lucrării noastre. Am început să mă panichez doar când am văzut că productivitatea noastră continua să scadă-apoi m-am dus rapid să mă consult cu frații și surorile, ca să aflăm unde greșeam.
Apoi, am ascultat-o pe o soră vorbind în timpul unei întruniri: „Când unii oameni își dau seama că n-au obținut rezultate bune în datoria lor, se tem că vor fi detașați sau demiși. Atunci încep să facă un efort. Dar odată ce obțin unele rezultate, devin lacomi după confort și renunță la povară. E un mod perfid de a-ți face datoria-e un comportament înșelător.” Asta mi-a stârnit niște sentimente. N-am avut încotro și am reflectat asupra mea: când productivitatea noastră scădea, îmi adunam puterile, de teamă să nu fiu repartizată altundeva sau demisă. Voiam să obțin rezultate mai bune. Când obțineam rezultate mai bune sau la fel, râvneam la confort, iar în datorie mimam acțiunea și mă urneam greu. Consideram că e suficient să obțin lunar rezultate consecvente și să nu fiu demisă. Asta nu însemna că sunt vicleană și alunecoasă? Mi-am dat seama că de fiecare dată când mă confruntam cu o astfel de situație, scoteam la iveală același lucru și mă comportam la fel. În acel moment, mi-a fost puțin frică.
În timpul devoțiunilor mele am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau șiret și trădător, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut acționând cu viclenie. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au expus pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă poți să fii eficient în îndeplinirea datoriei, nu vei fi eliminat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi eliminat, dacă tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și îți ignori sarcinile proprii, dacă întotdeauna ești superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi eliminat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu scrutează inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Cuvintele lui Dumnezeu spun că oamenii ar trebui să pună suflet în datoria lor, asta e atitudinea pe care ar trebui s-o aibă, și să plătească un preț, să-și dea toată silința pentru datorie. Dacă pot obține rezultate bune plătind un preț puțin mai mare, dar se abțin, mulțumiți să realizeze doar puțin în datoria lor, atunci asta înseamnă că se joacă cu Dumnezeu și că sunt vicleni. Puteam să-mi văd comportamentul în datorie-mă mulțumeam cu realizări puține, cât să mă asigur că nu sunt detașată sau demisă. N-am găsit căi să rezolv problemele și dificultățile fraților și surorilor. Când făceam bilanțul lucrării noastre, mimam că acționez, iar când îi vedeam pe unii dintre ei că încalcă principiile în datoria lor sau că sunt leneși, m-am gândit că nu e nicio problemă, câtă vreme nu ne afectează rezultatele în ansamblu. Am trecut asta cu vederea. Evident, dacă mă implicam în lucrare și plăteam un preț puțin mai mare, ne puteam îmbunătăți rezultatele, dar nu am vrut să mă obosesc sau să mă stresez, așa că m-am dedat la șiretlicuri. În datoria mea, nutream o iscusință meschină, unelteam și Îl înșelam pe Dumnezeu. Câtă înșelătorie! Când împarte sarcini altora, fiecare vrea să găsească pe cineva care e cinstit și de încredere – genul de persoană pe care te poți baza și care te liniștește. Dar dacă dai o sarcină cuiva care nutrește iscusință meschină și umblă cu tertipuri, acesta nu numai că nu va duce sarcina la bun sfârșit, ci chiar s-ar putea s-o distrugă. O astfel de persoană nu are conștiință sau rațiune, nici măcar standarde comportamentale de bază. Nu e nici pe departe demnă de încredere sau de a i se încredința ceva. Am văzut că eu eram fix așa. Am acceptat o datorie, dar nu mi-am dat toată silința. M-am ținut de tertipuri cu Dumnezeu și am fost vicleană. Părea că obțineam unele rezultate în datoria mea, iar ceilalți oameni nu observau nicio problemă, dar Dumnezeu le vede pe toate. Dacă persistam în superficialitate timp îndelungat, în cele din urmă urma să fiu dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Odată, Domnul Isus a spus: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un non-credincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va da acest drept” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Dumnezeu este drept. Eram vicleană și superficială în datoria mea, nu făceam ce s-ar fi cuvenit, nici ceea ce eram în stare, așa că nu mai puteam identifica problemele evidente, mă apuca mereu somnul în datoria mea, iar productivitatea mea a scăzut. Prin asta, Dumnezeu Își dezvăluia firea în fața mea. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, gata să mă căiesc Lui, cerându-I să mă călăuzească pentru a mă cunoaște mai bine.
Apoi, la o întrunire, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar a avut impact asupra mea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei înșelători și alunecoși. Dacă ești o persoană vicleană și acționezi într-un mod alunecos, nu cumva te va detesta Dumnezeu? Te va lăsa oare casa lui Dumnezeu să scapi nepedepsit, pur și simplu? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, nu cei vicleni. Toată lumea ar trebui să înțeleagă clar acest lucru, să nu mai fie confuză și să nu mai facă lucruri nesăbuite. Ignoranța temporară este scuzabilă, dar dacă o persoană nu acceptă deloc adevărul, atunci ea este prea încăpățânată. Oamenii cinstiți își pot asuma responsabilitatea. Nu țin cont de propriile câștiguri și pierderi; doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede, al căror fund se poate vedea dintr-o privire. Acțiunile lor sunt, de asemenea, transparente. O persoană înșelătoare acționează întotdeauna într-un mod alunecos, este mereu prefăcută, mușamalizează și ascunde lucruri și este incredibil de secretoasă. Nimeni nu poate vedea acest tip de persoană exact așa cum e de fapt. Oamenii nu îți pot pătrunde gândurile lăuntrice, dar Dumnezeu poate scruta lucrurile din adâncul inimii tale. Când vede că nu ești o persoană cinstită, că ești alunecos, că nu accepți niciodată adevărul, că ești mereu înșelătoare față de El și că nu Îi dăruiești niciodată inima, lui Dumnezeu nu Îi place de tine, te detestă și te abandonează. Ce fel de oameni sunt toți cei care prosperă printre non-credincioși și cei care sunt volubili și ageri la minte? Vă este clar? Care este esența lor? Se poate spune că sunt extraordinar de impenetrabili, toți sunt extrem de înșelători și vicleni, sunt diavoli autentici și satane. Ar putea Dumnezeu să mântuiască asemenea oameni? Dumnezeu îi detestă pe diavoli mai mult decât orice – oameni care sunt înșelători și vicleni – și, cu siguranță, nu îi va mântui pe astfel de oameni. În niciun caz nu trebuie să fiți acest tip de persoană. […] Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt înșelători și vicleni? El îi disprețuiește și îi respinge, îi dă la o parte și nu le acordă nicio atenție, îi consideră ca fiind din aceeași tagmă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni au doar piele de om și, în esență, sunt diavoli și satane, sunt cadavre ambulante, iar Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă. Deci, în ce stare se află acești oameni acum? Este întuneric în inimile lor, le lipsește credința adevărată și, indiferent ce li se întâmplă, nu sunt niciodată luminați sau iluminați. Când se confruntă cu dezastre și necazuri, se roagă la Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este cu ei și nu au nimic pe care să se poată baza cu adevărat în inimile lor. Pentru a obține binecuvântări, încearcă să se pună într-o postură bună, dar nu se pot abține, pentru că sunt lipsiți de conștiință și rațiune. Nu ar putea fi oameni buni nici dacă ar vrea; chiar dacă ar vrea să nu mai facă lucruri rele, nu ar putea să se controleze, nu ar merge. Vor fi capabili să se cunoască pe ei înșiși după ce vor fi alungați și eliminați? Deși vor ști că au meritat acest lucru, nu vor recunoaște în fața nimănui și, chiar dacă par capabili să își facă un pic datoria, tot vor acționa într-un mod alunecos, iar lucrarea lor nu va avea niciun rezultat clar. Deci, ce spuneți? Sunt acești oameni capabili să se căiască cu adevărat? În mod categoric, nu. Asta pentru că nu au conștiință sau rațiune și nu iubesc adevărul. Dumnezeu nu mântuiește asemenea persoane viclene și rele. Ce speranță există în a crede în Dumnezeu pentru astfel de oameni? Credința lor este deja lipsită de semnificație și nu vor câștiga nimic din ea. Dacă, pe parcursul credinței lor în Dumnezeu, oamenii nu urmăresc adevărul, atunci nu contează câți ani vor crede, aceasta nu va avea niciun efect; chiar dacă vor crede până la capăt, nu vor câștiga nimic” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Faptul că am citit acele cuvinte – „alunecoși”, „înșelători”, „extraordinar de impenetrabili”, „Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă” și „nu vor câștiga nimic” – mi-a străpuns inima. Am simțit cum parcă Dumnezeu mă dădea în vileag și mă condamna. Crezusem mereu că nu trebuie să fii prea sincer, că trebuie să fii calculat și să ai ași în mânecă. Am trăit după filosofia satanică „Nu accepta niciodată să fii tratat nedrept”, am cumpănit avantajele înainte să fac ceva și am așteptat randament maxim cu efort minim. Credeam că cine procedează așa e o persoană deșteaptă. Am conținut să aplic acea filosofie de viață și după ce am dobândit credință. Am crezut că nu puteam să fiu prea cinstită în datoria mea sau să-i aloc toată energia mea, căci ar fi o nesăbuință. Dacă s-ar fi dovedit că n-am fost binecuvântată, n-ar fi fost o pierdere imensă pentru mine? Nu puteam suporta să pierd. Era mai bine să mă sacrific puțin, dar să obțin binecuvântări mari, asta e calea inteligentă! Așa că depuneam efort în datorie doar când consideram că e necesar și cântăream mereu dacă e nevoie de efort. Eram foarte calculată. Când productivitatea era ridicată, savuram câteva zile de odihnă. Chiar și când vedeam probleme în lucrare, dacă asta nu ne afecta eficiența și nu urma să fiu demisă și eliminată, nu simțeam că e o chestiune urgentă și îmi petreceam zilele fără rost. Dacă aveam rezultate slabe și urma să suport eu consecințele, munceam pe brânci, găseam cauzele și rezolvam problemele. Odată ce obțineam unele rezultate, mă linișteam și începeam să-mi savurez confortul și să mă mai odihnesc puțin. Ce vicleană și înșelătoare eram! Asta însemna că-mi fac datoria sau că Îi sunt devotată lui Dumnezeu? M-am crezut ageră la minte, dar Dumnezeu vede tot. Dumnezeu categoric nu îi va mântui pe cei care sunt mereu vicleni în datoria lor. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești – oamenii onești își deschid inimile către Dumnezeu. Își fac datoria din tot sufletul. Își îndeplinesc responsabilitățile, dau tot ce au, nu-și lasă o portiță de scăpare și nu se gândesc dacă vor fi binecuvântați. Dumnezeu va binecuvânta o astfel de persoană. Eu fusesem cea responsabilă de lucrarea evanghelică și fiindcă fusesem vicleană, superficială și nu mi-a păsat de progres, îi împiedicasem pe ceilalți să-și remedieze la timp stările negative și problemele și provocasem scăderea productivității lucrării noastre. Nu numai că le-a dăunat fraților și surorilor, ci a și împiedicat lucrarea evanghelică a bisericii. Am simțit foarte mult regret și mi-am făcut reproșuri, când m-am gândit la asta. M-am rugat lui Dumnezeu, eram gata să mă căiesc, și am jurat înaintea Lui că, de atunci încolo, aveam să-mi investesc toată energia în datoria mea și să nu mai fiu vicleană și superficială.
Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în devoțiunile mele, care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să-ți faci datoria. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de cei de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită coroane și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, oare nu sunt ei ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși! Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Citirea cuvintelor revelatoare ale lui Dumnezeu a avut un impact major asupra mea. Dumnezeu dă în liniște tot ce are pentru a mântui omenirea coruptă, hrănindu-ne cu ce avem nevoie și dându-ne șansa să facem o datorie, astfel încât, pe parcurs, să putem urmări adevărul și să ne remediem firile corupte, să ne supunem lui Dumnezeu, să-I fim devotați și să dobândim mântuirea Sa. E responsabilitatea noastră să facem o datorie în biserică, obligația noastră, e Dumnezeu Care ne dă șansa să dobândim adevărul și să fim mântuiți. Aceasta e cea mai minunată, cea mai justă sarcină pe care și-o poate asuma cineva. Dar antihriștii iau acest lucru minunat și just și îl pervertesc într-o afacere, în ceva tranzacțional. Se agață de speranța că vor fi binecuvântați în credința lor și datoria lor. Nu au cum să aibă sinceritate sau să sufere și să plătească un preț. Sunt neîncrezători și oportuniști ca la carte. Privind la felul în care am acționat în datoria mea, nu eram oare la fel ca ei? Nu luam în considerare, în datoria mea, intențiile lui Dumnezeu, nu mă implicam total niciodată. Voiam să primesc mult în schimbul a foarte puțin. Nu cumva îmi transformam datoria într-o tranzacție? Obișnuiam să cred mereu că, atâta vreme cât aveam rezultate în datoria mea, câtă vreme puteam să stau în biserică și nu eram demisă sau eliminată, puteam fi mântuită. Dar în final am văzut că acelea erau noțiunile și închipuirile mele, care nu erau în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a spus niciodată că dacă obții unele realizări în datoria ta, dacă nu faci rău și nu ești demis sau eliminat înseamnă că vei fi mântuit. Dumnezeu stabilește dacă oamenii pot fi mântuiți în funcție de felul cum urmăresc aceștia adevărul, dacă pătrund în adevărul-realitate în datoria lor și dacă își remediază firile corupte. Nu există alte scurtături. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie autentici. Dacă oamenii sunt mereu vicleni și superficiali în datoria lor, chiar dacă poate realizează unele lucruri, Dumnezeu îi detestă. Vor ajunge să fie dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. M-am gândit la ceva ce a spus Domnul Isus: „Fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:16). Nu mă gândeam să fac progrese în datoria mea și doar mimam că acționez. Această atitudine, prin care nu eram nici în clocot, nici rece, nu însemna că eram căldicică? Nu avea să mă verse Dumnezeu din gura Lui? M-a înfricoșat să știu că firea lui Dumnezeu nu tolerează jignirea. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc. De acum înainte, îmi voi da toată silința în lucrarea mea. Te rog să mă disciplinezi dacă fac lucrurile de mântuială.”
Mai târziu, am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de a practica. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată. Iar pe măsură ce te pocăiești, trebuie, de asemenea, să reflectezi adesea dacă ți-ai pus cu adevărat toată inima, toată mintea și toată puterea în realizarea datoriei tale; apoi, folosind cuvintele lui Dumnezeu ca măsură și aplicându-le ție însuți, vei afla ce probleme se mai găsesc în realizarea datoriei tale. Rezolvând în mod constant problemele în acest fel, conform cuvântului lui Dumnezeu, nu faci o realitate din faptul de a-ți realiza datoria cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta? Să îți realizezi datoria în acest fel: nu ai făcut deja astfel cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale limpede de a practica. Trebuie să pun suflet și să fiu onestă în datorie, să fiu dispusă să plătesc un preț, să fiu grijulie și responsabilă și să-mi dedic toată energia ca să-mi fac bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. De asemenea, când vreau să fiu superficială și leneșă, trebuie să mă rog, să mă răzvrătesc împotriva trupului și să cer ca Dumnezeu să mă disciplineze și să mă certe. Astfel, va fi puțin probabil să le urmez pe cele trupești.
După aceea, am urmat cuvintele lui Dumnezeu. Am analizat cum să-mi fac datoria bine și să fiu mai productivă. Știam că toți frații și surorile din echipă aveau propriile atuuri și slăbiciuni, așa că m-am gândit cum să rânduiesc lucrarea fiecăruia, punându-le în valoare atuurile, și i-am îndrumat și ajutat cu adevărat în domeniile în care aveau lipsuri. Totodată, înainte mă considerasem supraveghetoare – câtă vreme puteam gestiona lucrarea și ceilalți se descurcau bine în îndatoririle lor, însemna că mă descurcam bine și mă puteam bucura de ceva timp liber. Acum mi-am stabilit un obiectiv, să-mi fac datoria cât mai bine cu putință. Programul meu a devenit incredibil de încărcat în fiecare zi, mai aglomerat decât înainte, iar uneori eram foarte obosită, dar mă simțeam foarte liniștită, împăcată. Și, spre surprinderea mea, în luna următoare productivitatea noastră a crescut simțitor. Am fost încântată. Am văzut că Dumnezeu vrea ca noi să fim autentici. Când mi-am schimbat perspectiva și mi-am făcut datoria din inimă, I-am putut vedea călăuzirea și am obținut rezultate în datorie. Slavă lui Dumnezeu!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!
de Chen Xi, ChinaBună,Zheng Xin!În ultima ta scrisoare, ai menționat că sora cu care ai fost parteneră era lipsită de principii,...
de Liu Yi, ChinaPe când slujeam drept conducătoare, am exclus din biserică o soră care nu merita să fie exclusă, acordând o condamnare...
de Wei Dong, China Acum câțiva ani, am deschis un atelier de reparații pentru aparate casnice. Am vrut să fiu un om de afaceri onest și să...
de Tashi, Canada Dumnezeu Atotputernic spune: „Până la încheierea planului Său de gestionare de 6.000 de ani – înainte ca El să arate clar...