de Yi Xin, China

În februarie 2023, din cauza trădării unei iude, poliția a venit la mine acasă să mă interogheze despre credința mea în Dumnezeu. Văzând că nu puteam să merg din cauza necrozei de cap femural, nu m-au ridicat. La acea vreme, nu îmi puteam îndeplini îndatoririle și, pentru că își riscau siguranța, frații și surorile nu puteau veni la mine acasă. Inițial, am știut că acest tip de mediu era permis de Dumnezeu, dar când m-am gândit că nu îmi puteam îndeplini îndatoririle, că nici măcar nu puteam munci, m-am întrebat dacă Dumnezeu mă dezvăluia și mă elimina prin acest mediu. M-am gândit și că multe persoane din biserică fuseseră dezvăluite și eliminate una după alta în ultimii ani. De exemplu, Wang Tao. Îndeplinea o datorie bazată pe texte, credea în Dumnezeu de mulți ani, a renunțat la tinerețe și la căsătorie și nu s-a însurat niciodată, nici la patruzeci sau cincizeci de ani. Și-a îndeplinit mereu datoria departe de casă, dar, ulterior, a fost dezvăluit ca fiind neîncrezător și a fost îndepărtat. A mai fost și Li Li, care, după ce a crezut în Dumnezeu pentru o scurtă perioadă de timp, a părăsit afacerea familiei pentru a se concentra pe credință. Indiferent cum o calomnia lumea, chiar dacă o luau în râs și deși fiul ei s-a opus credinței ei, ea a continuat să își îndeplinească îndatoririle, a suferit mult, a plătit un preț propovăduind Evanghelia și a câștigat niște oameni. În final, a fost dezvăluită ca o persoană rea și îndepărtată. Și au mai fost destui care au fost îndepărtați pentru că au devenit iude după ce au fost prinși. Văzând toate aceste chipuri familiare dezvăluite și eliminate unul câte unul, am simțit că lucrarea lui Dumnezeu ajunsese cu adevărat într-un punct în care toată lumea era împărțită în categorii în funcție de felul lor și că, deși biserica nu mă îndepărtase, nu îmi puteam face datoria și nici nu îmi puteam contacta frații și surorile. Oare asta însemna că Dumnezeu folosea acest mediu pentru a mă elimina și că nu mă mai dorea? Gândindu-mă la acest lucru, m-am simțit foarte negativă și tristă, dar și nedumerită. Dumnezeu nu alesese atât de mulți oameni pentru a-i mântui? De ce erau dezvăluiți și eliminați unul câte unul, până la urmă? În felul acesta, la finalul lucrării lui Dumnezeu, nu vor mai rămâne prea mulți. Oare să fie cu adevărat aceasta intenția lui Dumnezeu? Mai ales când am citit în cuvintele lui Dumnezeu despre îndeplinirea îndatoririlor, m-am gândit: „Nici nu pot merge acum, cum să îmi îndeplinesc îndatoririle? Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor. Trebuie că știe că sunt prea coruptă, așa că m-a eliminat prin boală. La ce bun să urmăresc adevărul cu conștiinciozitate? Nu va exista mântuire pentru mine în viitor și nu voi avea un final și o destinație bune.” Am devenit atât de negativă încât nu mai voiam să fac nimic. Nu aveam nicio tragere de inimă să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu știam ce să spun când mă rugam lui Dumnezeu. Adesea plângeam din cauza negativității. Știam că starea mea era greșită și nu voiam să mai fiu atât de negativă. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, starea mea este foarte rea. Simt că nu mă dorești și că m-ai eliminat. Dumnezeule, Te rog, călăuzește-mă să înțeleg intenția Ta și îndrumă-mă să ies din această stare negativă.” M-am rugat lui Dumnezeu în mod repetat.

Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Lucrarea bisericii a fost incredibil de aglomerată în ultimii ani, așadar, transferul și repartizarea, precum și dezvăluirea, eliminarea și înlăturarea membrilor din fiecare grup au fost relativ frecvente. În procesul efectuării acestei lucrări, mai ales transferul de membri ai echipei a fost frecvent și cu o sferă largă. Totuși, indiferent câte transferuri au loc sau cât de multe lucruri se schimbă, hotărârea de a urmări adevărul a celor care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îl doresc nu se schimbă, dorința lor de a obține mântuirea nu se schimbă, credința lor în Dumnezeu nu se diminuează, iar ei mereu evoluează într-o direcție bună și au continuat să persevereze în îndeplinirea propriilor îndatoriri până în ziua de azi. Există cei care sunt chiar mult mai buni decât atât, care, prin repartizări constante, își găsesc locul potrivit și învață cum să caute principiile în datoria lor. Cu toate acestea, cei care nu urmăresc adevărul, care nu iubesc lucrurile pozitive și care sunt scârbiți de adevăr nu au randament. Unii se forțează să continue să-și îndeplinească îndatoririle când, de fapt, în sinea lor sunt deja complet răvășiți, iar ei sunt pe deplin deprimați și negativi. Totuși, ei încă nu au părăsit biserica și par să creadă în Dumnezeu și încă își îndeplinesc îndatoririle, dar, în realitate, inimile lor s-au schimbat, iar ei s-au îndepărtat de Dumnezeu și L-au abandonat. Unii oameni se căsătoresc și se întorc acasă să-și trăiască viețile […]. Unii oameni continuă să-și urmărească visele de a se îmbogăți; unii continuă să urmărească o carieră de funcționar și să-și îndeplinească visul de a deveni funcționari sau birocrați; unii urmăresc prosperitatea de a avea copii, așa că se căsătoresc și-și întemeiază o familie; unii oameni sunt hăituiți pentru credința lor în Dumnezeu, sunt persecutați ani de zile până devin slabi și se îmbolnăvesc, iar apoi își abandonează îndatoririle și se întorc acasă pentru a-și trăi anii rămași. Situația fiecăruia este diferită. Unii oameni pleacă de bunăvoie și cer să li se șteargă numele de pe listă, unii sunt neîncrezători care sunt înlăturați și unii fac tot felul de fapte rele și sunt excluși. Ce se află în adâncul sufletului acestor oameni? Care este esența lor? Ați văzut-o clar? […] Așadar, când au început să creadă în Dumnezeu, au fost plini de entuziasm, au renunțat la casele lor, la slujbele lor, au adus adesea jertfe și și-au asumat slujbe riscante pentru casa lui Dumnezeu. Oricum i-ați fi privit, cu toții s-au sacrificat sincer pentru Dumnezeu. Deci cum de s-au schimbat acum? E din cauză că Dumnezeu nu i-a plăcut și i-a folosit de la început? (Nu.) Dumnezeu tratează corect și egal pe fiecare și oferă oportunități tuturor. Cu toții au trăit viața bisericească, au mâncat și au băut cuvintele lui Dumnezeu și au trăit aprovizionați de Dumnezeu, udați și păstoriți de El, deci cum de s-au schimbat atât de mult? Comportamentul lor când au început să creadă în Dumnezeu și comportamentul lor când au părăsit biserica păreau să aparțină unor persoane diferite. Dumnezeu i-a făcut să-și piardă speranța? Casa lui Dumnezeu sau faptele Lui i-au făcut să se simtă atât de dezamăgiți? Oare Dumnezeu, cuvintele pe care le rostește sau lucrarea pe care o face le-au rănit demnitatea? (Nu.) Atunci care e motivul? Cine poate explica asta? […] (Dumnezeule, cred că, atunci când acești oameni au început să creadă în Dumnezeu, ei s-au bazat pe entuziasmul lor și pe bunele lor intenții și au fost capabili să facă unele lucruri, dar acum casa lui Dumnezeu își tratează toată lucrarea tot mai serios. Le cere oamenilor să facă lucruri conform adevărurilor-principii, dar acești oameni nu acceptă adevărul, ei se dezlănțuie, făcând orice le place atunci când își îndeplinesc îndatoririle și sunt adesea emondați. Așadar, simt tot mai mult că nu pot continua să facă totul de mântuială, ca acum, până când, în final, părăsesc casa lui Dumnezeu. Cred că acesta este un motiv.) Ei nu pot continua să facă totul de mântuială ca acum – e adevărat acest lucru? (Da.) Ei nu pot continua să facă totul de mântuială ca acum – spunem asta cu privire la oamenii care fac lucrurile de mântuială. Există unii oameni care ajung să creadă în Dumnezeu și nu fac lucrurile de mântuială, sunt foarte sinceri, tratează această chestiune cu multă seriozitate, deci cum de nu au continuat? (Fiindcă, prin însăși natura lor, acești oameni nu iubesc adevărul. Au ajuns să creadă în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări. Ei văd cum casa lui Dumnezeu vorbește mereu despre adevăr și simt aversiune și împotrivire față de adevăr, devin din ce în ce mai puțin dornici să participe la adunări și să asculte predici și, astfel, sunt dați în vileag.) Acesta este un tip de situație și există mulți oameni de acest fel. De asemenea, există unii oameni care își îndeplinesc mereu îndatoririle în mod neglijent, care nu le îndeplinesc niciodată bine sau nu-și asumă răspunderea pentru ele, orice datorie ar face. Nu e vorba că nu sunt capabili sau că nu au un calibru pe măsura sarcinii, ci că sunt neascultători și nu fac lucrurile conform cerințelor casei lui Dumnezeu. Ei fac întotdeauna lucrurile așa cum vor ei să le facă, până când, în cele din urmă, provoacă tulburări și perturbări fiindcă se dezlănțuie și fac tot ce le place. Nu se căiesc, indiferent de felul în care sunt emondați, astfel încât ajung să fie goniți. Acești oameni care sunt goniți au o fire incredibil de odioasă și o umanitate arogantă. Oriunde se duc, vor să aibă ultimul cuvânt, îi privesc de sus pe toți și se poartă ca niște tirani, până când, în final, sunt înlăturați. După ce unii oameni sunt înlocuiți și eliminați, ei simt că nimic nu le merge bine oriunde s-ar duce și că nimeni nu-i mai prețuiește și nu le mai acordă atenție. Nimeni nu-i mai stimează, nu mai pot avea ultimul cuvânt, nu pot obține ceea ce vor și nu au nicio speranță de a obține vreun statut, cu atât mai puțin de a primi binecuvântări. Simt că nu mai au nicio speranță de-a continua să facă totul de mântuială în biserică, nu mai au niciun interes față de ea, așa că aleg să plece – există mulți oameni de acest fel” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”].

„Drumul credinței în Dumnezeu este anevoios și neuniform. Acest lucru este predestinat de Dumnezeu. Indiferent ce se întâmplă, indiferent dacă este așa cum își doresc oamenii sau nu, sau dacă este în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor sau nu, sau este previzibil pentru ei, faptul că se întâmplă nu poate fi separat de suveranitatea lui Dumnezeu și de orchestrarea Sa. Semnificația faptului că Dumnezeu face toate acestea este că le permite oamenilor să învețe o lecție din asta și să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu. Scopul cunoașterii suveranității lui Dumnezeu nu este ca oamenii să se împotrivească lui Dumnezeu și nici ca aceștia, după ce L-au înțeles, să aibă mai multă putere și capital prin care să concureze cu El. Mai degrabă, e că orice li s-ar întâmpla, oamenii ar trebui să învețe să o accepte de la Dumnezeu, să caute adevărul, să înțeleagă adevărul și apoi să-l practice pentru a ajunge la adevărata supunere și a-și dezvolta credința adevărată în El. Înțelegeți acest lucru? (Da.) Ei bine, atunci, cum îl puneți în practică? Este corectă calea voastră de practicare cu privire la astfel de lucruri? Tratați fiecare lucru care se abate asupra voastră cu o inimă de supunere și o atitudine de căutare a adevărului? Dacă ești o persoană care urmărește adevărul, vei avea o astfel de mentalitate. Orice ți se va întâmpla, vei accepta acest lucru de la Dumnezeu și vei continua să cauți adevărul, să înțelegi intențiile Lui și să privești oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor Sale. În toate lucrurile care se abat asupra ta, vei fi capabil să experimentezi și să cunoști lucrarea lui Dumnezeu și să te supui Lui. Dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, atunci, indiferent ce ți se va întâmpla, nu vei trata acel lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu vei căuta adevărul. Doar vei face lucrurile de mântuială, rezultatul fiind că nu vei dobândi niciun adevăr. Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni rânduind multe lucruri care nu se conformează noțiunilor lor, pentru a-i instrui să caute adevărul, să dobândească o înțelegere a faptelor Sale și să vadă atotputernicia și înțelepciunea Lui, astfel încât viața lor să crească treptat. De ce aceia care urmăresc adevărul experimentează lucrarea lui Dumnezeu, dobândesc adevărul și sunt desăvârșiți de Dumnezeu, în timp ce aceia care nu fac acest lucru sunt eliminați? Pentru că aceia care urmăresc adevărul îl pot căuta indiferent ce li se întâmplă, deci au lucrarea și luminarea Duhului Sfânt și, prin urmare, pot să practice adevărul, să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și să fie desăvârșiți de El, pe când cei care nu iubesc adevărul văd că lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează noțiunilor lor și, totuși, nu remediază acest lucru căutând adevărul și pot chiar să devină negativi și să se plângă. Cu timpul, noțiunile lor despre Dumnezeu se înmulțesc și încep să se îndoiască de El și să-L tăgăduiască. Drept urmare, sunt aruncați și eliminați de lucrarea lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”].

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles intenția. Indiferent ce fel de mediu orchestrează Dumnezeu, El speră ca oamenii să învețe lecții din el, să caute adevărul și să discearnă oameni, evenimente și lucruri diferite, desăvârșindu-i astfel pe cei care cred cu sinceritate în Dumnezeu și urmăresc adevărul. Cu toate acestea, cei care nu urmăresc adevărul nu sunt dispuși să îl caute sau să învețe lecții din mediile orchestrate de Dumnezeu, ci, în schimb, sunt negativi și se plâng de Dumnezeu, astfel încât, în final, vor fi eliminați de El. Acum, văzându-i pe cei din biserică dezvăluiți și eliminați unul câte unul și gândindu-mă la incapacitatea mea de a-mi îndeplini îndatoririle din cauza bolii mele, m-am gândit că Dumnezeu mă dezvăluia și mă elimina, ceea ce mi-a trezit sentimente negative. Toate acestea trebuiau rezolvate prin căutarea adevărului; nu puteam continua să trăiesc în negativitate. Am reflectat asupra a ceea ce dezvăluiam. Simțisem că Dumnezeu a orchestrat aceste medii pentru a elimina oamenii, că Dumnezeu era Cel care nu dorea oamenii, în mod unilateral. Oare era corect acest punct de vedere? Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles un lucru: Dumnezeu este drept în felul în care tratează toți oamenii. El a exprimat atât de mult adevăr de care noi să ne putem folosi, explicând clar principiile și căile din toate punctele de vedere și arătându-ne și consecințele unui trai sub imperiul firilor noastre corupte și ale urmării căii greșite. Apoi, Dumnezeu orchestrează medii pentru a testa oamenii, să vadă dacă ei pot acționa conform adevărurilor-principii și dacă pot rămâne neclintiți în mărturia lor. În această perioadă, Dumnezeu nu forțează și nu obligă oamenii să aleagă o anumită cale. El le oferă oamenilor libertate. Dacă oamenii pot căuta adevărul și se pot supune în mediul orchestrat de Dumnezeu, pot reflecta asupra lor înșiși, se pot cunoaște și pot să practice conform cuvintelor lui Dumnezeu, mediul pe care îl întâlnesc este un mijloc pentru desăvârșirea lor. Cu toate acestea, dacă nu caută niciodată adevărul, se împotrivesc și se plâng de mediul orchestrat de Dumnezeu și chiar se abandonează disperării, acest mediu servește la dezvăluirea și la eliminarea lor. Finalul unei persoane este legat de propriile sale alegeri și de calea pe care o urmează. Exact așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu). Gândindu-mă la acei oameni din biserică, răi, antihriști și neîncrezători, care fuseseră dezvăluiți și eliminați, totul a fost legat de alegerile lor personale și de eșecul lor de a urmări adevărul. Cum ar fi Wang Tao. Deși inițial s-a lepădat de toate pentru a-și îndeplini îndatoririle, a refuzat constant să accepte adevărul, analizând întotdeauna excesiv oamenii și lucrurile. Nu a ascultat părtășia conducătorului și nici nu a fost dispus să își facă datoria. Chiar a spus, iritat: „Cine știe când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu! Nu mai vreau să îmi fac datoria. Vreau să lucrez și să câștig niște bani.” Conducătorul a avut părtășie cu el despre însemnătatea credinței în Dumnezeu și a îndeplinirii îndatoririlor, dar Wang a început să își dea aere, spunând: „Demite-mă, atunci. Nu pot îndeplini această datorie.” Chiar a spus: „Indiferent câtă părtășie ai cu mine, nu îmi voi îndeplini datoria… N-ai decât să mă excluzi dacă vrei.” Cât despre Li Li, deși s-a putut lepăda de lucruri, s-a consumat și și-a îndeplinit îndatoririle, nu a acceptat lucrurile ca venind de la Dumnezeu și a refuzat să îmbrățișeze adevărul fără rezerve, analizând excesiv oamenii și lucrurile. Ba chiar a emis judecăți critice despre frați și surori și a tulburat viața bisericească. În ciuda multiplelor încercări ale fraților și surorilor de a avea părtășie cu ea, aceasta refuzase să se schimbe. Mai târziu, lucrarea ei de propovăduire a Evangheliei nu a dat roade, iar ea chiar a răspândit negativitate, tulburând lucrarea de evanghelizare. Când a fost emondată de conducere, a părut să accepte, dar mai târziu și-a împărtășit nemulțumirea față de conducător, atrăgându-i pe alții de partea ei și făcându-i să dezvolte prejudecăți față de conducător, fără să arate niciun dram de remușcare. Am înțeles că fuseseră dezvăluiți și eliminați din cauza refuzului lor constant de a accepta adevărul, a faptului că nu reușiseră să reflecteze asupra propriei persoane și să se cunoască în situațiile cu care s-au întâlnit, dar și a tendinței lor de a acționa conform firilor lor corupte, perturbând și tulburând lucrarea bisericii. Dar eu crezusem în mod greșit că Dumnezeu voia în mod unilateral să elimine oamenii, că El nu mai dorea oamenii. Aceasta era o înțelegere greșită a lui Dumnezeu și putea fi considerată chiar o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. M-am gândit și la boala de care sufeream, care mă împiedica să merg și să îmi fac datoria, și la faptul că, din cauza pericolelor din mediul meu, frații și surorile nu mă puteau contacta. Crezusem că Dumnezeu mă dezvăluise și mă eliminase, dar și aceasta era o înțelegere greșită a lui Dumnezeu. În realitate, Dumnezeu a orchestrat aceste medii pentru a mă testa, să vadă calea pe care o voi alege. Dacă aș fi continuat să mă plâng și să înțeleg greșit, să trăiesc în negativitate, să nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, să nu mă rog lui Dumnezeu sau să nu mă apropii de El sau dacă m-aș fi gândit chiar să Îl abandonez pe Dumnezeu, atunci, într-adevăr, acest mediu m-ar fi dezvăluit și m-ar fi eliminat. Dar dacă puteam să mă supun în acest mediu, să reflectez, să conștientizez corupțiile pe care le dezvăluiam și să caut adevărul pentru a le rezolva, acest tip de mediu avea să mă desăvârșească. Înțelegerea acestor lucruri mi-a înseninat inima foarte mult. Acum, deși nu îmi puteam îndeplini îndatoririle în acest mediu, trebuia să mă supun, să caut adevărul și să îmi rezolv firea coruptă.

M-am gândit: de ce am devenit atât de negativă după ce m-am confruntat cu acest mediu? Apoi am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe experiențiale au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și finalul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că eu credeam în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. În trecut, când nu mă confruntam cu niciun fel de situații, îmi puteam îndeplini îndatoririle în mod activ. Acceptam orice lucrări pe care mi le aloca biserica. Am stăruit în îndeplinirea îndatoririlor mele chiar și după ce m-am îmbolnăvit. Dar acum, că boala se agravase, nu îmi mai puteam îndeplini îndatoririle, iar frații și surorile nu puteau lua legătura cu mine. Am simțit că Dumnezeu mă eliminase și că nu mai aveam niciun final și nicio destinație bune. Am devenit negativă până în punctul în care nu mai voiam să fac nimic, să urmăresc adevărul sau să mă mai străduiesc să progresez. Nu mai aveam tragere de inimă nici să citesc cuvintele lui Dumnezeu și trăiam într-o stare de negativitate. Se pare că îmi îndeplinisem îndatoririle într-un mod activ pentru a obține binecuvântări, în schimbul unui final și al unei destinații bune de la Dumnezeu. Când am văzut că nu mai aveam nicio speranță de a primi binecuvântări, mi-am pierdut avântul de a crede în Dumnezeu; nu exista nicio sinceritate în credința mea în Dumnezeu și în îndeplinirea datoriei mele. Consideram că am o credință sinceră în Dumnezeu, că eram o persoană care urmărea adevărul și că, ori de câte ori se întâmpla ceva, căutam imediat adevărul pentru a rezolva situația. Această experiență m-a dezvăluit în totalitate. Când am văzut că nu mai puteam spera la binecuvântări, am devenit negativă și am încetat să mai caut adevărul. Cum puteam fi o persoană care urmărește adevărul? Chiar dacă nu m-aș fi întâlnit cu acest tip de mediu și aș fi putut să îmi îndeplinesc în continuare îndatoririle, dacă firea mea coruptă nu se schimba și motivațiile și părerile mele despre credința în Dumnezeu și despre îndeplinirea îndatoririlor mele nu erau corecte, în final, aveam să fiu o țintă a lui Dumnezeu pentru a fi eliminată, pentru că nu dobândisem adevărul. Omul a fost creat de Dumnezeu, așa că noi ar trebui să credem în Dumnezeu și să ne îndeplinim îndatoririle. Aceasta este responsabilitatea noastră în calitate de ființe create. Dar eu încercasem să mă târguiesc cu Dumnezeu, cu intenția de a obține binecuvântări. Oare avusesem cea mai mică fărâmă de rațiune sau de conștiință? Inima mi-a fost cuprinsă de regrete și de recunoștință, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, chiar îmi lipsește conștiința. Nu cred în Tine cu sinceritate. Totul este pentru binecuvântări. Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să mă schimb. Indiferent de finalul meu în viitor, voi crede cu toată convingerea în Tine, Te voi urma și voi urmări cu conștiinciozitate adevărul.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să îmi înțeleg întrucâtva punctele de vedere. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii întreabă: «Nu vrea Dumnezeu ca fiecare persoană să fie mântuită și ca nimeni să nu îndure pierzania? Dacă Dumnezeu ar folosi o astfel de metodă pentru a acționa, câți oameni ar putea fi mântuiți?» Drept răspuns, Dumnezeu ar întreba: «Câți oameni țin cont de cuvintele Mele și urmează calea Mea?» Sunt atâția câți sunt – aceasta este opinia lui Dumnezeu și metoda lucrării Sale. Dumnezeu nu face mai multe. Care este noțiunea omului în privința acestei chestiuni? «Lui Dumnezeu Îi este milă de această omenire, este îngrijorat pentru această omenire, așa că trebuie să-Și asume responsabilitatea până la sfârșit. Dacă omul Îl urmează până la sfârșit, va fi inevitabil mântuit.» Este această noțiune corectă sau greșită? Este în acord cu intențiile lui Dumnezeu? În Epoca Harului, era normal ca oamenii să aibă aceste noțiuni, fiindcă nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. În zilele de pe urmă, Dumnezeu le-a spus oamenilor toate aceste adevăruri și, de asemenea, le-a explicat principiile lucrării Sale de mântuire a oamenilor, așa că este de-a dreptul absurd dacă au în continuare aceste noțiuni în inimile lor. Dumnezeu ți-a spus toate aceste adevăruri, prin urmare, dacă tot spui în cele din urmă că nu înțelegi intențiile Lui și nu știi să practici, dacă tot spui cuvinte atât de pline de răzvrătire și trădare, poate o astfel de persoană să fie mântuită de Dumnezeu? Unii gândesc mereu: «Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, ar trebui să câștige peste jumătate din oamenii din lume și să folosească mulțimea de oameni, forța impresionantă și numărul semnificativ de personaje de rang înalt, care să aducă mărturie pentru preamărirea Lui. Ce minunat ar fi!» Aceasta e noțiunea omului. În Biblie, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, câți au fost mântuiți și desăvârșiți în total? Cine a fost capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău în cele din urmă? (Iov și Petru.) Aceștia doi au fost singurii. După cum vede Dumnezeu lucrurile, să te temi de El și să te ferești de rău înseamnă, de fapt, să îndeplinești standardul de a-L cunoaște, de a-L cunoaște pe Creator. Oamenii precum Avraam și Noe au fost drepți în ochii lui Dumnezeu, dar au fost totuși sub nivelul lui Iov și al lui Petru. Desigur, Dumnezeu nu a făcut atât de multă lucrare atunci. Nu i-a aprovizionat pe oameni ca acum, nici nu a rostit atâtea cuvinte limpezi și nici nu a făcut lucrarea de mântuire la o scară atât de mare. Poate că nu a câștigat mulți oameni, dar și acest lucru face parte din predeterminarea Lui. Ce aspect al firii Creatorului poate fi văzut aici? Dumnezeu speră să câștige mulți oameni, dar dacă nu pot fi câștigați, de fapt, mulți oameni – dacă această umanitate nu poate fi câștigată de Dumnezeu în timp ce-Și face lucrarea de mântuire – El preferă să-i abandoneze și să renunțe la ei. Aceasta e vocea interioară și opinia Creatorului. În această privință, ce noțiuni sau cerințe are omul față de Dumnezeu? «Întrucât vrei să mă mântuiești, trebuie să porți răspunderea până la sfârșit și mi-ai promis binecuvântări, așa că trebuie să mi le dai și să mă lași să le dobândesc.» În sinea omului, sunt mulți de «trebuie» – multe cerințe – și aceasta e una dintre noțiunile sale. Alții spun: «Dumnezeu face o lucrare atât de măreață – un plan de gestionare de șase mii de ani – ar fi mare păcat dacă, în cele din urmă, ar câștiga doar doi oameni. N-ar fi atunci în zadar acțiunile Lui?» După părerea omului, nu ar trebui să fie așa, dar Dumnezeu este fericit să câștige chiar și doi oameni. Adevăratul scop al lui Dumnezeu nu este doar să-i câștige pe cei doi, ci să câștige mai mulți, dar dacă oamenii nu se trezesc și nu înțeleg, dacă toți Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și I se împotrivesc, dacă toți sunt fără speranță și fără valoare, Dumnezeu ar prefera atunci să nu-i aibă. Aceasta e firea Lui. Unii spun: «Nu e acceptabil. N-ar râde atunci Satana?» Satana poate să râdă, dar nu este tot dușmanul învins al lui Dumnezeu? Dumnezeu tot a câștigat omenirea – mai mulți dintre oameni care se pot răzvrăti împotriva Satanei și nu-i îndură controlul. Dumnezeu a câștigat ființe create adevărate. Oare cei care n-au fost câștigați de Dumnezeu sunt apoi luați captivi de Satana? Nu ați fost desăvârșiți – sunteți în stare să-l urmați pe Satana? (Nu.) Unii spun: «Chiar dacă Dumnezeu nu mă vrea, tot nu-l voi urma pe Satana. Chiar dacă mi-ar oferi binecuvântări, nu le-aș primi.» Niciunul dintre cei pe care nu i-a câștigat Dumnezeu nu-l urmează pe Satana – nu câștigă astfel Dumnezeu slavă? Oamenii au o noțiune despre numărul de persoane pe care le câștigă Dumnezeu sau despre scara la care le câștigă; ei cred că Dumnezeu n-ar trebui să câștige doar atât de puțini. Capacitatea omului de a-și forma o astfel de noțiune se datorează, într-o privință, faptului că nu poate pătrunde mintea lui Dumnezeu și nu poate înțelege ce fel de persoană vrea El să câștige – există mereu o distanță între om și Dumnezeu; în altă privință, faptul că omul nutrește o astfel de noțiune este un mod prin care se consolează singur și se eliberează în ceea ce privește destinul și viitorul său. Omul crede: «Dumnezeu a câștigat atât de puțini oameni – ar fi magnific să ne câștige pe toți! Dacă n-ar renunța la nimeni, ci i-ar cuceri pe toți și toți ar fi desăvârșiți în cele din urmă, iar discuția despre alegerea și mântuirea oamenilor de către Dumnezeu ar da roade, la fel și lucrarea Lui de gestionare, atunci n-ar fi umilit Satana cu atât mai mult? N-ar dobândi Dumnezeu mai multă slavă?» Motivul pentru care poate spune asta este, parțial, că nu-L cunoaște pe Creator și, parțial, că are propriul motiv egoist: este îngrijorat în legătură cu viitorul lui, așa că îl leagă de gloria Creatorului și, astfel, este liniștit în inima lui, gândindu-se că poate împăca și capra și varza. În plus, crede următoarele: «Câștigarea oamenilor și umilirea Satanei de către Dumnezeu este o dovadă puternică a înfrângerii Satanei. Înseamnă să omori doi iepuri dintr-o lovitură!» Oamenii se pricep foarte bine să descopere beneficii pentru ei înșiși. Această noțiune e destul de inteligentă, nu-i așa? Oamenii au motive egoiste și nu există oare o urmă de răzvrătire în aceste motive? Nu există o cerință față de Dumnezeu? Există în ea o împotrivire nerostită față de Dumnezeu, și anume: «Ne-ai ales, ne-ai condus, ai trudit atât de mult asupra noastră, ne-ai dăruit viața și întreaga Ta făptură, ne-ai dăruit cuvintele Tale și adevărul și ne-ai făcut să Te urmăm în toți acești ani. Ce pierdere ar fi dacă n-ai putea să ne câștigi în cele din urmă.» O astfel de scuză este o încercare de a-L șantaja pe Dumnezeu, de a-L obliga să-i câștige. E un fel de a spune că nu vor ieși în pierdere dacă Dumnezeu nu-i câștigă și că Dumnezeu este Cel care va suferi o pierdere – este corectă această afirmație? În ea se află atât cerințele omului, cât și închipuirile și noțiunile sale: Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, prin urmare trebuie să câștige oricât de mulți oameni. De unde provine acest «trebuie»? Provine din noțiunile și închipuirile omului, din cerințele lui irezonabile și din vanitatea lui, dar și dintr-un amestec al firii lui intransigente și feroce” [Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin înlăturarea noțiunilor poți porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (2)”].

Din cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit un oarecare discernământ cu privire la propriile mele noțiuni. În trecut, crezusem că Dumnezeu nu ar trebui să dezvăluie și să elimine oamenii, ci că El ar trebui să câștige mai mulți oameni, pentru a fi slăvit de mai mulți. Prin urmare, când am văzut că oamenii din biserică erau dezvăluiți și eliminați unul câte unul, am fost nedumerită: dacă atât de mulți oameni sunt dezvăluiți și eliminați, câți vor mai fi mântuiți în final? În special când nu mi-am putut îndeplini îndatoririle din cauza bolii, am simțit și eu că Dumnezeu mă dezvăluia și mă elimina. L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și chiar m-am certat cu El în inima mea: „Lucrarea lui Dumnezeu nu este menită să mântuiască oamenii? De ce sfârșesc toți prin a fi eliminați?” Aceasta arăta lipsa mea de cunoaștere despre lucrarea lui Dumnezeu. De fapt, intenția lui Dumnezeu de a mântui oamenii rămâne neschimbată, iar El speră să câștige mai mulți oameni. Atât timp cât oamenii sunt dispuși să Îi fie loiali și să Îl slujească pe Dumnezeu, El nu îi va elimina cu ușurință. Cu toate acestea, dacă oamenii nu prețuiesc mântuirea lui Dumnezeu, nu caută adevărul când se confruntă cu situații, nu își îndeplinesc îndatoririle conform cerințelor lui Dumnezeu și, în schimb, cauzează perturbări și tulburări și sfârșesc prin a face mai mult rău decât bine prin slujirea lor, aceștia vor fi doar eliminați. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă. El nu este interesat de cantitatea, ci de calitatea oamenilor. Ceea ce Își dorește El este să câștige ființe create adevărate, care Îl pot preaslăvi cu adevărat și pot fi compatibile cu El, chiar dacă sunt puține. De asemenea, speranța mea că Dumnezeu va mântui mai mulți oameni în loc să îi dezvăluie și să îi elimine purta în ea egoismul meu personal. Pentru că, dacă lucrurile stăteau astfel, eu nu aș fi fost eliminată, iar perspectivele mele și destinația mea erau asigurate. Așadar, când am simțit că eram dezvăluită și eliminată de Dumnezeu, am devenit negativă și nu am mai dorit să urmăresc adevărul. I-am adus argumente lui Dumnezeu în inima mea: oare Dumnezeu nu ne-a ales pentru a ne mântui? De ce atât de mulți dintre noi sunt dezvăluiți și eliminați unul câte unul? Aluzia mea era că Dumnezeu nu ar trebui să ne elimine, ci să ne mântuiască în final. Oare natura acestor gânduri nu era aceeași cu cea a cuvintelor lui Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8)? Acesta este un protest împotriva lui Dumnezeu! Este o fire atât de feroce! De fapt, indiferent ce mediu ar orchestra Dumnezeu, scopul este acela de a ne face să căutăm adevărul în acesta și să îl dobândim, pentru a ne putea lepăda de firea noastră coruptă și a fi mântuiți. Exact ca acest mediu: deși nu se alinia la noțiunile mele și îmi provoca o oarecare suferință, a dezvăluit motivația mea interioară de a primi binecuvântări, făcându-mă să conștientizez neajunsurile din spatele credinței mele în Dumnezeu și al îndeplinirii datoriei mele și permițându-mi să mă întorc din drum și să mă schimb. Am înțeles că acest mediu era mântuirea mea. Dumnezeu a făcut eforturi minuțioase pentru a ne mântui. El nu doar că exprimă adevărul pentru ca noi să ne putem folosi de el, ci orchestrează diferite medii pe care să le experimentăm pentru a ne curăți și pentru a ne desăvârși. Cu toate acestea, eu m-am împotrivit și m-am plâns de mediile orchestrate de Dumnezeu. Chiar nu știam ce este bun pentru mine! Faptul că Dumnezeu m-a ales pe mine să accept lucrarea Lui din zilele de pe urmă este deja harul Său. Ar trebui să Îi fiu recunoscătoare. Chiar dacă, în final, nu aș fi primit binecuvântări sau nu aș fi avut un final bun, tot trebuia să mă supun lui Dumnezeu și nu să mă cert cu El.

Mai târziu, am dat peste alte cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să începeți să-l urmăriți în mod serios de acum înainte – dar cum ar trebui să-l urmăriți? Trebuie să reflectați la aspectele în care vă răzvrătiți adesea împotriva lui Dumnezeu. El ți-a rânduit fără încetare circumstanțe, ca să-ți dea o lecție, să te schimbe prin aceste chestiuni, să-I asimilezi cuvintele, să te facă să pătrunzi într-un aspect al adevărului-realitate și să te împiedice să trăiești după firea coruptă a Satanei în chestiunile respective, trăind în schimb conform cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele Sale să se întipărească în mintea ta și să devină viața ta. Dar tu te răzvrătești deseori împotriva lui Dumnezeu în aceste chestiuni, nu te supui Lui și nici nu accepți adevărul, nu-I consideri cuvintele drept principii pe care ar trebui să le urmezi și nu trăiești cuvintele Sale. Acest lucru e dureros pentru Dumnezeu și, în repetate rânduri, îți pierzi ocazia de a fi mântuit. Așadar, cum ar trebui să te schimbi? Începând de azi, în problemele pe care poți să le recunoști prin reflecție și să le simți clar, ar trebui să te supui orchestrării lui Dumnezeu, să-I accepți cuvintele drept adevăr-realitate și drept viață și să schimbi modul în care trăiești. Când întâmpini astfel de situații, ar trebui să te răzvrătești împotriva trupului tău și a preferințelor tale și să acționezi potrivit adevărurilor-principii. Nu e aceasta calea de practicare? (Ba da.) […] Cu toate acestea, dacă dorești să obții mântuirea, dacă dorești să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să dobândești adevărul și viața, trebuie să citești mai mult cuvintele Lui, să capeți o înțelegere a adevărului, să fii capabil să practici și să te supui cuvintelor Sale și să începi prin a practica adevărul și a susține adevărurile-principii. Acestea sunt doar câteva propoziții simple, dar oamenii nu știu cum să le practice sau să le experimenteze. Indiferent de calibrul sau educația ta, de vârsta sau de anii tăi de credință, în orice caz, dacă te afli pe calea cea dreaptă a practicării adevărului, având țelurile și direcția corectă, și dacă ceea ce urmărești și pentru ce te străduiești este doar în scopul practicării adevărului, ce vei dobândi în cele din urmă vor fi fără îndoială adevărul-realitate și cuvintele lui Dumnezeu transformate în viața ta. Stabilește-ți mai întâi obiectivul, apoi practică treptat în conformitate cu această cale și, în cele din urmă, vei dobândi cu siguranță ceva. Credeți asta? (Da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (20)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat calea de practică. Dacă doream să urmăresc adevărul și să fiu mântuită, trebuia să mă supun mediilor orchestrate de Dumnezeu, să caut adevărul și să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Chiar dacă, pentru moment, nu puteam îndeplini niciun fel de îndatoriri și nu puteam lua legătura cu frații și cu surorile, eu văzusem ocrotirea lui Dumnezeu în această situație. În ciuda bolii mele grave, Dumnezeu îmi dăruia fiecare suflare și eram încă în viață. Puteam în continuare să citesc cuvintele lui Dumnezeu acasă. Dumnezeu nu m-a privat de dreptul de a citi cuvintele Lui. Dar eu nu am știut să fiu recunoscătoare. În loc să apreciez ocrotirea lui Dumnezeu, eu am fost negativă și L-am înțeles greșit. Am fost cu adevărat irezonabilă. Trebuia să reflectez mai mult asupra propriei persoane și să mă cunosc mai bine, căutând cuvintele potrivite ale lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva propria corupție; aceasta ar fi o manifestare de urmărire a adevărului.

După un timp, mi-am putut îndeplini îndatoririle din nou, selectând predicile de evanghelizare. I-am fost profund recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a dat încă o șansă să îmi fac datoria. În timp ce îmi îndeplineam datoria, am fost atentă și am examinat firea coruptă pe care o dezvăluiam. Uneori, dacă obțineam unele rezultate în datoria mea, nu mă puteam abține să nu mă simt mulțumită de mine însămi, gândindu-mă că eram destul de bună. Dar când îndeplinirea datoriei mele nu producea prea multe rezultate sau deraia, deveneam negativă, preocupându-mă de cum mă vedeau ceilalți. Ca urmare a acestor revelații despre mine însămi, am căutat cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva. După ce am practicat în acest fel pentru o vreme, m-am simțit foarte împlinită în inima mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa!