de Ma Yi, China

În noiembrie 2022, conducătorii superiori mi-au trimis o scrisoare prin care îmi cereau să scriu o evaluare despre Wang Qi. La primirea scrisorii, nu m-am putut opri să nu mă gândesc: „De ce e nevoie să scriu o evaluare despre Wang Qi? Ea a fost transferată la o altă biserică acum două luni. Oare vor conducătorii superiori s-o promoveze? Sau vor să-i evalueze activitatea și eventual s-o demită? Ce vor de fapt conducătorii?” Auzisem că Wang Qi își abandonase familia și cariera ca să-și facă datoria și că, în urmă cu doi ani, când biserica se confruntase cu o represiune majoră, ea gestionase cu promptitudine efectele acesteia, dovedind unele capacități de lucru. Cu toate acestea, era destul de greu să te-nțelegi cu ea; în urma interacțiunilor mele cu ea, constatasem că, de multe ori, era un pic arogantă, făcându-i pe alții să se simtă constrânși, și că avea tendința să judece oamenii. Gândindu-mă la aroganța ei și la felul în care mă constrânsese, m-am simțit ofensată și supărată. Însă apoi m-am gândit: „Conducătorii i-au scris pentru a o îndemna să-și cerceteze starea și a o îndruma să se cunoască pe sine, așa că poate au de gând s-o promoveze. Dacă așa stau lucrurile, ar trebui să scriu în evaluare despre calitățile ei. Dacă scriu despre felul în care constrânge oamenii, cum mă vor privi conducătorii? Ar spune oare că îi caut nod în papură și că nu învăț lecții sau ar crede că n-am colaborat bine cu ea? Ea are calibru bun și capacități de lucru; în plus, și-a abandonat familia și cariera pentru a-și face datoria, iar când a fost demisă, a reflectat și a dobândit o oarecare înțelegere. În cazul în care conducătorii intenționează să o promoveze, iar eu scriu despre purtările ei rele, oare cum mă vor privi conducătorii?” După ce am analizat chestiunea, am ajuns la concluzia că, fără îndoială, conducătorii urmau s-o promoveze, așa că am scris că Wang Qi urmărea adevărul și înțelegea cu puritate cuvântul lui Dumnezeu, că avea capacități de lucru și că a fost dispusă să-și abandoneze familia și cariera. Pentru a le face conducătorilor o impresie bună, am omis faptul că avea un comportament care constrângea oamenii, spunând că era înzestrată cu un simț al dreptății și că îmi oferise îndrumare și sprijin. După ce am scris evaluarea, le-am trimis-o conducătorilor.

Câteva zile mai târziu, am primit o altă scrisoare de la conducători, în care eram întrebată dacă, în interacțiunile mele cu ea, Wang Qi manifestase vreo tendință de a-i suprima, judeca ori constrânge pe alții. M-am gândit la perioada în care colaborasem cu ea și la felul în care îi constrânsese pe alții și mi-am spus: „Oare e posibil ca ea să aibă probleme grave în privința asta, iar conducătorii vor să-i cerceteze comportamentul? Data trecută, am scris numai despre calitățile ei și n-am pomenit de felul în care îi constrângea sau îi judeca pe alții. Oare de data asta ar trebui să scriu despre aceste purtări ale ei?” Apoi m-am mai gândit: „Dacă scriu despre aceste purtări acum, cum mă vor privi conducătorii? Vor spune oare că înainte n-am fost cinstită și că i-am amăgit? Poate ar trebui să spun, pur și simplu, că n-am cunoștință de aceste lucruri. Dar dacă spun că n-am cunoștință de ele, oare conducătorii vor crede că îmi lipsește discernământul?” Mă tot gândeam și mă răzgândeam, neștiind cum să procedez. Mi-am spus: „Eu am colaborat cu ea mai puțin de o lună, așa că n-ar fi irezonabil să spun că n-am cunoștință de aceste lucruri, iar conducătorii n-ar avea, probabil, nimic de obiectat.” În momentul acela, m-am simțit neliniștită și mi-am dat seama că eram înșelătoare. Ca atare, m-am rugat lui Dumnezeu. Mi-am amintit cuvintele Domnului Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Mi-am amintit și că Dumnezeu a spus: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit.” Am căutat repede cuvântul lui Dumnezeu și l-am citit. El spune: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. Ceea ce spun este foarte simplu, dar pentru voi este de două ori mai dificil. Mulți ar prefera să fie condamnați la iad decât să vorbească și să acționeze sincer. Nu e de mirare că am alt tratament pregătit pentru cei care sunt necinstiți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). „În tot ceea ce faci, trebuie să cercetezi dacă intențiile tale sunt corecte. Dacă ești în stare să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, atunci relația ta cu Dumnezeu este normală. Acesta este standardul minim. Analizează-ți intențiile și, dacă afli că s-au ivit intenții incorecte, fii capabil să te răzvrătești împotriva lor și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu; astfel, vei deveni cineva care este drept înaintea lui Dumnezeu, lucru ce demonstrează la rândul său că relația ta cu Dumnezeu este normală și că tot ceea ce faci este de dragul lui Dumnezeu și nu pentru tine însuți. În tot ceea ce faci și în tot ceea ce spui, fii capabil să-ți îndrepți inima și fii just în acțiunile tale, fără să fii condus de sentimente sau să acționezi potrivit voinței tale. Acestea sunt principiile conform cărora trebuie să se comporte credincioșii în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ce anume cere El de la oameni. Dumnezeu este credincios. El îi iubește pe oamenii cinstiți și îi urăște pe cei înșelători. Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, fără viclenie și fără ascunzișuri. Aceasta este firea lui Dumnezeu. Scrierea unei evaluări presupune, de asemenea, să pătrunzi în adevărul de a fi o persoană cinstită și să accepți scrutarea lui Dumnezeu. Reflectând asupra mea pe când redactasem evaluarea despre Wang Qi, nu am scris ce știam, nici nu am spus adevărul. În loc de asta, am făcut mai întâi presupuneri cu privire la intențiile conducătorilor, gândindu-mă că aceștia voiau poate s-o promoveze pe Wang Qi, așa că am ascuns și am trecut sub tăcere purtările ei rele, ba chiar am denaturat felul în care mă constrângea, prezentându-l ca pe o dovadă că ea avea un simț al dreptății. Prin natura sa, acest lucru era, de fapt, înșelăciune. Când conducătorii mi-au cerut să scriu o altă evaluare despre Wang Qi, pentru a evita să fiu prinsă cu minciuna, m-am gândit să renunț la scrierea evaluării. Acesta era un alt exemplu de înșelătorie. Dumnezeu este credincios. El scrutează cele mai tainice cotloane din sufletul omului. Poate i-aș fi putut înșela pe oameni, însă nu și pe Dumnezeu. Dacă aș fi mințit și înșelat în continuare pentru a-mi proteja mândria, n-aș fi reușit decât să-L fac pe Dumnezeu să mă deteste și să mă urască. Trebuia să fiu o persoană cinstită conform cerințelor lui Dumnezeu și să încetez să-mi dau cu presupusul despre intențiile conducătorilor. Indiferent ce părere și-ar fi făcut conducătorii despre mine, trebuia să accept scrutarea lui Dumnezeu. După aceea, am scris cu onestitate despre felul în care Wang Qi îi constrângea și îi judeca pe oameni și le-am trimis scrisoarea conducătorilor. Abia atunci m-am simțit cu inima împăcată. Nu mult după aceea, conducătorii au trimis o scrisoare în care descriau comportamentul lui Wang Qi la o altă biserică, spunând că aceasta îi constrângea sistematic pe oameni, exploata greșelile colegilor și îi pedepsea deseori pe alții din impulsivitate. De asemenea, forma facțiuni și își judeca pe la spate colegii, făcându-i pe aceștia să se simtă negativi și să se limiteze. Ea îi înșela atât pe superiori, cât și pe cei aflați în subordinea ei, și nu făcea o lucrare reală, iar când frații și surorile aveau părtășie cu ea, refuza să recunoască. Din cauza comportamentului ei constant, fusese demisă. La auzul acestei vești, am regretat și mai mult că înainte nu practicasem adevărul și m-am urât pentru faptul că fusesem atât de înșelătoare.

Ulterior, am reflectat asupra motivului pentru care aceeași evaluare a unei persoane fusese scrisă în două moduri diferite într-un interval atât de scurt. Ce fel de natură mă determina să mă comport astfel? M-am rugat lui Dumnezeu cu un simț al poverii, căutând un răspuns: „Dumnezeule, când conducătorii mi-au cerut să scriu o evaluare despre Wang Qi, am făcut presupuneri cu privire la intențiile conducătorilor și am vrut să scriu evaluarea pornind de la acestea, în loc să scriu despre toate faptele pe care le știam. Ce lecție ar trebui să învăț din asta? Te rog, Dumnezeule, îndrumă-mă să mă cunosc.”

În timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ce se întâmplă de fapt sau vreun lucru sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor. Acesta este modul în care interacționează ei cu oamenii și Îl tratează pe Dumnezeu – atât sunt de înșelători. Aceasta este firea unui antihrist” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a doua)”]. „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este adulterat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor de nedescris și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Asta se întâmplă din cauză că sunt necinstiți, iar mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, alterează ceea ce vor să spună folosind limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de nepătruns, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă adevărul iese la suprafață – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul. […] Principiul și metoda prin care se comportă acești oameni și prin care interacționează cu lumea este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt șmecheri și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme este indus în eroare sau tulburat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu expune că antihriștii sunt foarte înșelători și ticăloși, că ei pândesc întruna reacțiile altora în tot ceea ce spun și fac, că urmăresc cu atenție tonul vocii și scotocesc după înțelesuri ascunse și că își adaptează comportamentul la situația respectivă. Ei spun și fac lucruri în funcție de beneficiile pe care le pot obține, iar firea lor este alunecoasă și înșelătoare, lipsită de orice credibilitate. Când am reflectat asupra comportamentului meu atunci când scrisesem evaluarea despre Wang Qi, am înțeles că firea mea era aidoma cu cea a unui antihrist. Înainte să scriu evaluarea, am făcut presupuneri cu privire la intențiile conducătorilor și, deducând că aceștia voiau să o promoveze, scrisesem numai lucruri pozitive. Când conducătorii m-au întrebat dacă Wang Qi îi constrângea sau îi judeca pe oameni, m-am temut că, dacă aș fi scris adevărul, minciuna pe care o spusesem în prima evaluare avea să fie dată în vileag, și, de teamă că aș fi putut fi acuzată de înșelătorie, m-am gândit să spun că nu știam despre asta; în același timp, mi-era teamă că, dacă n-aș fi scris despre aceste lucruri, conducătorii ar fi putut spune că îmi lipsește discernământul. Pentru a-mi păstra o imagine favorabilă în ochii conducătorilor, m-am istovit urzind stratageme și făcând înșelătorii, fără urmă de cinste în inima mea. O persoană înzestrată cu conștiință și cu umanitate ar aborda scrierea unei evaluări având o inimă cu frică de Dumnezeu și ar înfățișa lucrurile cu onestitate. Dar pentru că eu doream să-mi protejez mândria și statutul, gândurile mi-au devenit peste măsură de încurcate, iar tot ce spuneam și făceam gravita în jurul intențiilor și scopurilor mele personale. Urmam principiul de conduită al Satanei: „Pur și simplu, spune-le oamenilor ce vor să audă”; cumpăneam expresiile oamenilor, eram mieroasă și abilă, mințeam și înșelam, pe deplin conștientă de ceea ce făceam. Eram cu-adevărat alunecoasă și înșelătoare, cu totul nedemnă de încredere! Mă gândeam doar la mine, neluând în seamă lucrarea bisericii. Nu luam în considerare faptul că promovarea cuiva care nu trebuia promovat ar fi adus mari prejudicii lucrării bisericii și intrării în viață a fraților și surorilor. Eram într-adevăr egoistă! Dându-mi seama de asta, am avut mustrări de conștiință și m-am simțit copleșită de vinovăție și de regret. Eram gata să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu și să acționez în conformitate cu cerințele Sale.

După aceea, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Când spun «a urma calea lui Dumnezeu», la ce se referă «calea lui Dumnezeu»? Înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Și ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău? De exemplu, atunci când evaluezi o persoană – asta se referă la teama de Dumnezeu și la ferirea de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, drepți și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe sentimentele personale.) Când spui exact ceea ce gândești și exact ceea ce ai văzut, ești sincer. În primul rând, practicarea onestității se aliniază cu faptul de a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer nu face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Și nu înseamnă că urmezi calea lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă nu ești sincer, atunci ceea ce ai văzut și ceea ce crezi nu reprezintă același lucru cu ceea ce-ți iese din gură. Cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Este el responsabil în lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «Este grozav. Este mai responsabil decât mine, calibrul lui este mai bun decât al meu și, de asemenea, umanitatea lui este bună. Este matur și stabil.» Dar asta este ceea ce gândești în inima ta? Ceea ce vezi de fapt este că, deși această persoană are calibru, ea nu este de încredere, este destul de înșelătoare și foarte calculată. La asta te gândești cu adevărat în mintea ta, dar când vine timpul să vorbești, îți trece prin minte că «Nu pot spune adevărul. Nu trebuie să jignesc pe nimeni», așa că spui rapid altceva și alegi lucruri frumoase de spus despre el, dar nimic din ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat; totul este minciună și fals, totul. Indică acest lucru faptul că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ai luat calea Satanei, calea demonilor. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza în funcție de care ar trebui să se comporte oamenii și este calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Deși vorbești cu o altă persoană, Dumnezeu te ascultă și El; El îți urmărește inima și ți-o examinează. Oamenii ascultă ceea ce spui, dar Dumnezeu îți cercetează atent inima. Sunt oamenii capabili să analizeze inimile oamenilor? În cel mai bun caz, oamenii pot să-și dea seama că nu spui adevărul; ei pot vedea ce este la suprafață, dar Dumnezeu poate să vadă în adâncul inimii tale. Numai Dumnezeu poate să vadă ce gândești, ce plănuiești și ce mici urzeli, căi perfide și gânduri active ai în inima ta. Când Dumnezeu vede că nu spui adevărul, care este părerea și evaluarea Lui despre tine? Că nu ai urmat calea lui Dumnezeu în această chestiune, pentru că nu ai spus adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles principiile în care ar trebui să pătrund atunci când scriu evaluări. Când evaluăm pe cineva, evaluarea trebuie să se bazeze pe fapte, nu să prezinte în mod exagerat punctele forte sau să le ascundă pe cele slabe. Trebuie să fie corectă și obiectivă și să includă tot ceea ce știm. Evaluarea trebuie să reprezinte un material de referință solid și demn de încredere. Mai mult decât atât, când se pune problema promovării, cultivării sau demiterii cuiva, evaluarea trebuie scrisă pe baza principiilor și a faptelor, iar aceasta ar trebui să reflecte în mod obiectiv atât punctele forte, cât și neajunsurile fiecărei persoane. O evaluare imparțială și obiectivă îi poate ajuta pe conducători și pe lucrători să-i rânduiască și să-i gestioneze pe oameni în mod rezonabil, permițând ca acelora care pot fi promovați și cultivați să li se rânduiască în mod oportun atribuțiile potrivite pentru instruirea lor, și ca aceia care trebuie demiși sau îndepărtați din biserică să fie tratați cu promptitudine. În felul acesta, există garanția că nicio persoană bună nu va fi nedreptățită și că nicio persoană rea nu va fi scăpată din vedere. Dacă, în urma unei evaluări false, se întâmplă ca o persoană rea sau un antihrist să rămână în biserică, acest lucru va afecta orânduiala vieții bisericești și va tulbura și perturba lucrarea bisericii, ceea ce reprezintă o faptă rea. Dându-mi seama de asta, m-am rugat lui Dumnezeu și m-am căit: „Dumnezeule, datorită revelației tale, pot vedea firea satanică alunecoasă și înșelătoare care sălășluiește în mine. Pentru a-mi păstra mândria și statutul, am încercat să Te înșel pe Tine și pe conducători deopotrivă, neținând seama de interesele bisericii. Merit să fiu blestemată. Dumnezeule, nu m-ai tratat conform fărădelegilor mele, ci mi-ai dat șansa să mă pocăiesc, iar eu sunt gata să mă pocăiesc și să mă schimb. Când se va pune problema să scriu din nou evaluări, sunt gata să practic în conformitate cu principiile și având o inimă cu frică de Dumnezeu, furnizând pe baza faptelor toate informațiile pe care le știu.”

După o vreme, conducătorii mi-au trimis alte câteva nume ale unor persoane pe care trebuia să le evaluez. Am văzut că era vorba despre persoane pe care conducătorii intenționau să le recomande pentru îndatoriri în alte părți, și din nou m-au cuprins unele îngrijorări: „Este vorba de persoane despre care conducătorii au o părere favorabilă, așa că, dacă scriu ceea ce știu și îmi exprim opiniile, iar acestea sunt diferite de cele ale conducătorilor, cum mă vor privi conducătorii? Vor spune oare că îmi lipsește discernământul? Poate că ar trebui să menționez doar punctele lor forte și să le trec cu vederea pe cele slabe. Aș putea să spun, pur și simplu, că nu-i cunosc suficient de bine și să evit să scriu ceva care nu se aliniază la opinia conducătorilor și care i-ar putea determina să-și facă o părere negativă despre mine.” În momentul acela, mi-am dat seama că iarăși încercam să fiu înșelătoare pentru a-mi proteja mândria și statutul, așa încât m-am rugat de îndată lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume spre a-mi corecta starea greșită și să mă călăuzească spre a pătrunde în principiile de a fi o persoană cinstită și de a accepta scrutarea lui Dumnezeu. După aceea, am notat cu lux de amănunte tot ceea ce înțelegeam cu privire la persoanele respective. Am scris tot ce știam. Făcând asta, m-am simțit cu conștiința împăcată.

Prin scrierea de evaluări, am reușit să văd cu claritate firea satanică alunecoasă și înșelătoare care sălășluia în mine; de asemenea, mi-am dat seama că a trăi pentru mândrie și statut este ceva cu-adevărat epuizant și dureros și că a practica faptul de a fi cinstit și de a spune adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu aduce ușurare și bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a călăuzit spre a dobândi această transformare!