Înfruntând suprimarea unui raport onest

octombrie 29, 2024

de Liliana, Germania

În timp ce eu conduceam un grup de udare, Marilyn era conducătoarea de biserică ce îmi supraveghea lucrarea. Prin intermediul interacțiunilor noastre, am descoperit că ea tindea doar să vorbească și să nu acționeze atunci când era vorba de implementarea lucrării. Striga lozinci în loc să se concentreze pe obținerea de rezultate și nu era capabilă să rezolve probleme reale. Nu ne conducea spre rezumarea și remedierea problemelor și abaterilor din îndatoririle noastre, nu avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și principiile relevante și nici nu indica o cale de practicare. Tot ce făcea era să ne țină morală și să ne certe. De obicei, când frații și surorile îi dădeau sugestii, nu le accepta. Aceste comportamente m-au făcut să simt că ea ar putea fi o conducătoare falsă, așa că voiam să iau legătura cu superioara ei, Jessica, pentru a vorbi despre asta. Dar apoi m-am gândit: „Jessica are deseori adunări cu Marilyn și lucrează mult împreună. Ea sigur trebuie să vadă problemele pe care le văd eu la Marilyn. În plus, Marilyn este responsabilă de lucrarea mai multor grupuri și supraveghează mai bine de doisprezece conducători de grup. Nu văd și ei problemele pe care le are ea? Din moment ce niciunul dintre ei nu a raportat nimic, de ce aș vorbi eu? Ce se întâmplă dacă mă înșel și Jessica spune că sunt părtinitoare împotriva lui Marilyn și că încerc să-i caut nod în papură? Poate că nu ar trebui să-mi asum riscuri, ca să nu dau de necaz.” Dar apoi m-am gândit la felul în care fusesem rănită de falși conducători și antihriști în trecut. Nici atunci nu-i raportasem prompt și făcuseră un dezastru în lucrarea mai multor biserici, iar viețile fraților și surorilor fuseseră afectate. Dacă nu raportam imediat problemele lui Marilyn, nu apăram interesele bisericii. Când mi-a venit acest lucru în minte, m-am simțit puțin neliniștită și m-am gândit că ar trebui să vorbesc cu ceilalți frați și surori și să văd ce au de spus. M-am dus la fratele Jordan, iar acesta a spus că și el descoperise că Marilyn nu putea să rezolve probleme practice, că nu verifica lucrarea și nu întreba despre aceasta și că, atunci când venea vorba de abilități profesionale, nu îi îndruma sau ajuta pe frați și surori să intre în principii. El a mai spus că ea era autocratică și dezorganizată atunci când repartiza lucrarea și că nu era capabilă să prioritizeze sarcinile. Eficiența și eficacitatea lucrării avuseseră într-adevăr de suferit din această cauză, iar lucrurile fuseseră grav întârziate. Când alții au avertizat-o cu privire la acest lucru, ea nu a luat-o în serios. În timpul adunărilor, avea rareori părtășie cu privire la modul în care reflectase, dobândise cunoaștere de sine și practicase cuvintele lui Dumnezeu în momentele în care se confrunta cu probleme. Ea doar recita doctrine, spunând câteva lucruri care sunau frumos, dar fără să facă vreo lucrare practică. Când am auzit că Jordan vedea aceleași probleme ca mine, am fost destul de sigură că Marilyn era o conducătoare falsă care nu făcea o lucrare adevărată. Dacă rămânea în funcție, avea să provoace un mare rău lucrării bisericii. Mi-am dat seama că problemele lui Marilyn erau grave și că trebuia să i le raportez imediat Jessicăi. Dar apoi mi-am amintit că Marilyn îmi supraveghea în mod direct lucrarea, prin urmare, dacă nu era demisă după ce vorbeam și afla că eu o raportasem, se putea să-mi îngreuneze mult viața sau chiar să mă demită. Aș fi atât de umilită dacă mi-aș pierde funcția la atât de scurt timp după ce am primit-o. Se spune următorul lucru: „Cuiul care iese în evidență e bătut cu ciocanul”, așa că mă gândeam că nu ar trebui să fiu prima care o raportează pe Marilyn. Am decis să vorbesc cu Jordan și să-l pun pe el să aducă subiectul în discuție, iar apoi îi puteam susține raportul. În felul acesta, nu mi-aș pune pielea la bătaie. Dar când am încercat să-i vorbesc, pur și simplu, nu am reușit să scot niciun cuvânt. Mă gândeam că poate ar trebui să aștept și să văd cum va fi situația. Însă Dumnezeu vede în inimile și mințile oamenilor și mă simțeam puțin neliniștită la gândul de a tăcea. Mă simțeam, pur și simplu, culpabilă și vinovată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze ca să mă cunosc prin această chestiune.

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a clarificat starea. Dumnezeu spune: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. Firile corupte ca aceasta guvernează modul în care gândești, te leagă de mâini și de picioare și controlează ceea ce spui. […] Nu ai putere asupra a ceea ce spui și faci. Chiar dacă ai vrea, nu ai putea spune adevărul sau ceea ce crezi cu adevărat; chiar dacă ai vrea, nu ai putea practica adevărul; chiar dacă ai vrea, nu ți-ai putea îndeplini îndatoririle. Tot ceea ce spui, faci și practici este o minciună, iar tu ești doar superficial. Ești în întregime încătușat și controlat de firea ta satanică. Poate vrei să accepți și să practici adevărul, dar asta nu depinde de tine. Când firea ta satanică te controlează, spui și faci orice îți zice ea să faci. Nu ești decât o marionetă din carne coruptă, ai devenit o unealtă a Satanei. […] Tu nici nu cauți adevărul vreodată, darămite să-l practici. Ești doar în permanență în rugăciune, îți stabilești rezoluții, aspirații și te rogi în inima ta. Și care este rezultatul? Rămâi un slugarnic, nu ești deschis în legătură cu problemele pe care le întâmpini, nu-ți pasă de oamenii răi atunci când îi vezi, nu reacționezi când cineva face rău sau creează o tulburare și te ții la distanță atunci când nu ești afectat personal. Te gândești: «Nu vorbesc despre nimic din ceea ce nu mă privește. Atât timp cât nu-mi afectează interesele, vanitatea sau imaginea, nu țin cont de nimic, fără excepție. Trebuie să fiu foarte atent, căci glonțul lovește pasărea care scoate capul afară. Nu am de gând să fac vreo prostie!» Ești complet și ferm controlat de firile tale stricate de ticăloșie, înșelăciune, rigiditate și aversiune față de adevăr. Pentru tine, acestea au devenit mai greu de îndurat decât bentița fixă de aur purtată de Regele Maimuță. Să trăiești sub controlul firilor stricate este atât de obositor și chinuitor!(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit firea mea coruptă, egoistă și vicleană. Am văzut că Marilyn era extrem de iresponsabilă în datoria ei. Nu putea să rezolve probleme, să facă lucrare practică sau să accepte adevărul. Era autocrată în datoria ei și totul trebuia făcut în felul ei. Toate aceste comportamente confirmau că era o conducătoare falsă. Dacă ar continua în funcția ei, acest lucru ar avea un impact serios asupra lucrării bisericii și ar întârzia intrarea în viață a fraților și surorilor. Știam, în inima mea, că acest lucru trebuia raportat imediat, dar îmi era teamă că, dacă o ofensam, ea mă va face să regret sau mă va demite. Pentru a-mi proteja interesele, am preferat să las răul să se abată asupra lucrării bisericii decât să o raportez. Am ales să fiu vicleană și să fac pe altcineva să-și pună pielea la bătaie, ca să pot urma exemplul mai târziu. În acest fel, dacă cineva intra la necaz, nu eram eu aceea și nu trebuia să-mi asum niciun risc. Trăiam după reguli satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Cuiul care iese în evidență este bătut cu ciocanul”. Mă gândeam doar la cum să-mi protejez interesele personale și nu la interesele bisericii sau la cum ar putea avea de suferit viața fraților și surorilor. Eram atât de egoistă și înșelătoare! Crezusem mereu că aveam simțul dreptății și că puteam susține interesele bisericii, dar această experiență mi-a arătat că eram o persoană vicleană și egoistă care se apleca după cum bătea vântul. Trăiam după filosofii satanice și nu reușisem să raportez o conducătoare falsă. Stăteam de partea Satanei și-i răneam pe aleșii lui Dumnezeu. Eram complicea unei conducătoare false. Nu puteam continua să fiu o lașă, trebuia să raportez problemele pe care le vedeam.

Chiar când mă hotărâsem să o raportez, un conducător ne-a cerut să scriem evaluări cu privire la Marilyn și partenera ei. Am fost foarte bucuroasă, gândindu-mă că asta însemna că liderul recunoscuse problemele lui Marilyn și am descris în detaliu tot comportamentul ei. Dar, spre surprinderea mea, partenera ei a fost demisă, iar Marilyn a continuat să acționeze drept conducătoare. Câteva zile mai târziu, Marilyn a început să plângă în părtășia ei, spunând: „Nu fac lucrare practică, sunt o conducătoare falsă și nu am pic de umanitate. Nu rezolv problemele fraților și surorilor și chiar îi asupresc pe alții. Acum nimeni nu îndrăznește să-mi dea sugestii. Am fost iresponsabilă în calitate de conducătoare a bisericii și L-am dezamăgit pe Dumnezeu. Am făcut atât de mult rău și sunt lipsită de umanitate. Biserica mi-a dat șansa să-mi fac datoria în continuare, așa că trebuie să mă pocăiesc. Dacă vreunul dintre voi vede că am o problemă, vă rog să-mi spuneți și voi accepta bucuroasă acest lucru.” Vărsa lacrimi cu atâta tristețe în timp ce vorbea și părea atât de sinceră. M-am întrebat: „Oare m-am înșelat? Până la urmă, nu este complet incapabilă să accepte adevărul. Nu ar fi trebuit să am așteptări atât de mari de la ea. Dacă este dispusă să se pocăiască, ar trebui să poată face în continuare o treabă bună. Nu mai contează atunci, din moment ce nu a fost demisă, ar trebui să fac tot posibilul să lucrez cu ea.” Așa că i-am trimis un mesaj în care am scris: „Noi nu am înțeles luptele tale. Să lucrăm împreună și să ne îndeplinim bine îndatoririle de acum înainte.” Ea mi-a răspuns și mi-a cerut să-i dau în continuare sugestii și ajutor pe viitor. Eram atât de încântată gândindu-mă că, dacă ar putea să accepte adevărul și să schimbe lucrurile, ar putea să fie o conducătoare bună.

Am fost foarte surprinsă să văd că ea nu a făcut niciun soi de schimbare. În adunări, încă făcea multă gălăgie, dar nu se ocupa de probleme reale. În acea perioadă, s-au ivit unele probleme în treburile generale ale bisericii, dar ea vorbea doar despre unele chestiuni externe la adunări. Nu avea părtășie despre cum trebuie căutat adevărul într-o astfel de împrejurare. Toate acestea îi țineau pe toți în tensiune și nimeni nu se simțea liniștit în a-și îndeplini datoria, ceea ce tulbura grav viața bisericească. După ce am văzut toate acestea, m-am dus să-i împărtășesc gândurile mele. Spre mirarea mea, ea a spus: „Tu ești cea care are o problemă, toți ceilalți în afară de tine pot să facă exact ce spun eu. Tu ești cea perturbatoare!” M-am simțit negativă când am auzit-o spunând asta. Nu știam cum să-mi continui datoria și eram foarte stresată. Puteam să o ignor pe Marilyn și să fiu certată de ea sau puteam face ceea ce spunea, ceea ce doar le-ar fi adus necazuri celorlalți frați și surori. Eram cu adevărat neputincioasă – simțeam că mă sufoc. M-am gândit să-i raportez Jessicăi problemele lui Marilyn, dar apoi mi-am amintit cum le povestisem înainte conducătorilor superiori despre Marilyn. Nu se ocupaseră deloc de ea și, în schimb, o demiseseră pe cealaltă conducătoare care chiar făcea lucrare adevărată. Oare dacă o raportam pe Marilyn, aveau să spună că eu provocam conflicte și să creadă că eu eram cea care avea o problemă? Dacă mă acuzau de ceva și mă demiteau? În timp ce mă aflam în acea stare, am simțit doar întuneric și un sentiment de deznădejde în inima mea și nu puteam simți prezența lui Dumnezeu.

Curând după aceea, casa lui Dumnezeu a emis o rânduială de lucru. Se menționa că, dacă în biserică se descoperă conducători și lucrători falși care nu fac lucrare adevărată, oameni răi sau antihriști, aceștia trebuie să fie dați în vileag și raportați pentru a proteja interesele bisericii. Aceasta este o responsabilitate a tuturor aleșilor lui Dumnezeu. Dacă un conducător sau un lucrător suprimă sau pedepsește un frate sau o soră pe motiv că l-a raportat, acesta este un antihrist. Fiecare conducător și lucrător trebuie, de asemenea, să semneze un angajament că nu va suprima nicio persoană care depune un raport în ceea ce-l privește. Am simțit atât bucurie cât și vinovăție când am văzut acea rânduială de lucru. M-am bucurat că Dumnezeu știe cât de mică este statura noastră și că El ne încuraja să dăm în vileag conducătorii falși și antihriștii. De asemenea, m-am simțit vinovată, întrucât știam că în biserică existau conducători și lucrători falși, dar nu am îndrăznit să-i raportez pentru că îmi era frică să nu fiu suprimată sau tratată urât și am preferat să las lucrarea bisericii să aibă de suferit. Nu eram vrednică să fiu unul dintre aleșii lui Dumnezeu. Prin urmare, am vorbit cu alți câțiva conducători de grup despre problemele lui Marilyn, iar aceștia au fost de acord cu mine. Am avut împreună părtășie cu privire la principiile de deslușire a falșilor conducători și lucrători și, în cele din urmă, am stabilit că Marilyn era într-adevăr o conducătoare falsă și că exista o problemă și cu superiorii care o protejau. Am decis să scriem cu toții un raport comun despre aceștia. Când scrisesem raportul, ceilalți mi-au spus să-l trimit primul și să nu-i aștept. Am început din nou să-mi fac griji că, dacă Marilyn afla despre raport, era posibil să-mi facă zile fripte. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă lumineze și să mă îndrume să reflectez asupra mea. După aceea, am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai sentimentele la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie îndeplinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care urmează voia Mea?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Întrebările lui Dumnezeu m-au lăsat fără cuvinte. Vorbeam mereu despre a fi atent la voia lui Dumnezeu și a proteja lucrarea bisericii, dar când am văzut că Marilyn nu făcea lucrare adevărată, că inducea în eroare oamenii cu doctrine, acționa ca un dictator și se comportă greșit în datoria ei și că acest lucru avea un impact grav asupra vieții bisericești, am fost prea precaută și nehotărâtă. Nu o raportasem pentru că voiam să mă protejez și nu îndrăznisem să iau atitudine și să lupt împotriva forțelor întunericului. Nu protejasem deloc lucrarea bisericii. Îmi lipsea și cea mai mică fărâmă de conștiință sau de rațiune. Cum puteam să dau ochii cu Dumnezeu? Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu reprezenta un semnal de alarmă pentru inima mea amorțită și am hotărât să nu mă mai protejez. Trebuia să o dau în vileag și să o raportez, chiar dacă ajungeam într-adevăr să fiu suprimată din cauza asta, așa că am trimis raportul.

Câteva zile mai târziu, într-o întâlnire cu conlucrătorii, Marilyn a plâns din nou și a făcut un alt spectacol de „pocăință”. Ea a spus: „Am lucrat zi și noapte, dar nu am reușit să obțin sprijinul nimănui și chiar am fost raportată. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu pentru mine și știu că trebuie să mă opresc și să reflectez asupra mea. Frații și surorile mă ajută raportându-mă și am semnat un angajament să nu suprim niciodată pe cineva care scrie un raport despre mine…” Ulterior, a venit să mă întrebe dacă aveam vreo dificultate în lucrarea mea și care era starea mea și nu părea atât de autoritară ca înainte – ba chiar mi-a adus ceva de mâncare. La început, mi-a lipsit discernământul, gândindu-mă că poate chiar se pocăise. Dar apoi m-am gândit: „Nu mă pot lăsa păcălită de un moment de bunătate – trebuie să aștept și să văd ce se întâmplă. A plâns și s-a «pocăit» data trecută, dar după aceea nu s-a schimbat nimic. Poate că e drăguță cu mine pentru că știe că am raportat-o. Poate vrea doar să spun că s-a schimbat, atunci când conducătorul investighează raportul meu. Ea mă înșală și nu pot să cad în capcana Satanei și să fiu din nou păcălită de ea.” Când mi-a venit acest lucru în minte, am spus repede o rugăciune către Dumnezeu, rugându-L să vegheze asupra inimii mele ca să nu mă las păcălită de lacrimile ei, ca data trecută. Am fost foarte surprinsă să o văd dându-se de gol din nou atât de repede.

Doar câteva zile mai târziu, noi aveam părtășie despre adevăruri cu privire la cum să deslușim oamenii, iar ea s-a folosit de această ocazie pentru a spune: „Nu putem, pur și simplu, să ne ținem capul plecat și să dobândim cunoaștere despre noi înșine, trebuie să învățăm să-i deslușim pe alții. Recent, biserica ne-a încurajat să scriem rapoarte, iar câțiva oameni răi au fost dezvăluiți în acest proces. Au găsit ceva de care să-i acuze pe conducători și lucrători, apoi s-au folosit de acel lucru pentru a-i ataca. Trebuie să-i dăm în vileag pe acei oameni răi și pe toate „«musculițele» care îi urmează. Trebuie să tragem la răspundere fiecare persoană rea și fiecare antihrist.” Am fost destul de furioasă când am auzit-o spunând asta. Am văzut că toată așa-zisa ei cunoaștere de sine era falsă. Nu se cunoștea deloc și arăta cu degetul înapoi către oamenii care scriseseră rapoarte despre ea. Acest lucru mi-a amintit de câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Antihriștii ar prefera să moară decât să se căiască. Nu au niciun simț al rușinii; sunt malefici și răi din fire și le este lehamite de adevăr până la extrem. Poate cineva căruia îi este lehamite de adevăr să îl pună în practică sau să se căiască? Ar fi imposibil. Lehamitea lor absolută față de adevăr hotărăște că nu se vor căi niciodată[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. „Acceptă antihriștii să fie emondați? Recunosc ei că au o fire coruptă? (Nu, nu recunosc.) Ei nu recunosc că au o fire coruptă, dar după ce sunt emondați, încă se prefac că se cunosc pe ei înșiși. Spun că sunt un diavol și o satană, lipsiți de umanitate și cu un calibru slab și că nu sunt capabili să analizeze lucrurile în profunzime, că nu sunt potriviți pentru sarcinile rânduite de biserică și că nu și-au făcut corect îndatoririle. Atunci, în fața unei majorități de oameni, ei își recunosc firea coruptă, recunosc că sunt un diavol și, în cele din urmă, ei mai spun că acest lucru înseamnă ca Dumnezeu îi rafinează și îi mântuiește, arătând oamenilor cât de capabili sunt să accepte emondarea și cât de supuși sunt față de adevăr. Nu menționează de ce sunt emondați sau răul și pierderile pe care acțiunile lor le-au cauzat lucrării bisericii. Evită aceste probleme și rostesc vorbe goale, doctrine, sofisme și remarci explicative pentru a-i face pe oameni să interpreteze greșit emondarea pe care o primesc din partea casei lui Dumnezeu ca fiind nemeritată și inechitabil, ca și cum ar fi suferit o mare nedreptate. După ce au fost emondați, rămân neclintiți în inimile lor, nerecunoscând câtuși de puțin niciuna dintre diferitele lor fapte rele. Așadar, ce sunt toate aceste vorbe pe care le-au rostit în părtășie despre recunoașterea firii lor corupte, despre faptul că sunt dispuși să accepte adevărul și că sunt capabili să se supună emondării? Sunt acestea adevăratele lor sentimente? Categoric nu. Toate acestea sunt minciuni, prefăcătorii și cuvinte diavolești menite să inducă oamenii în eroare și să-i ademenească. Care este scopul inducerii în eroare a oamenilor? (Să-i facă pe oameni să îi venereze și să-i urmeze.) Exact, este de a-i induce în eroare și de a-i ademeni pe oameni să îi urmeze și să îi asculte, făcându-i pe toți să creadă că ei sunt corecți și buni. În acest fel, nimeni nu îi vede așa cum sunt sau nu li se opune. Dimpotrivă, oamenii cred că ei sunt persoane care acceptă adevărul, acceptă emondarea și se căiesc. Deci, de ce nu își recunosc faptele rele sau nu recunosc pierderile pe care le-au adus lucrării casei lui Dumnezeu? De ce nu scot aceste chestiuni la iveală pentru a avea părtășie despre ele? (Dacă ar spune aceste lucruri, oamenii i-ar discerne.) Dacă oamenii i-ar discerne, ar vedea cum sunt, de fapt și le-ar vedea umanitatea și firea-esență așa cum e, s-ar lepăda de ei. Ar mai cădea în continuare în capcana șiretlicurilor lor și s-ar lăsa induși în eroare de ei? I-ar mai prețui atât de mult? I-ar mai ridica în slăvi? I-ar mai venera? N-ar face nimic din toate acestea. Antihriștii pretind că se cunosc pe ei înșiși, dar în realitate, este vorba numai de sofisme și de explicații despre persoana lor, totul pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face pe aceștia să le ia apărarea, acesta fiind motivul lor ascuns. Ei evită chestiunile importante și vorbesc cu ușurință despre cunoașterea de sine și acceptarea emondării pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i ademeni, pentru a-i face să-i prețuiască și să-i venereze. Nu-i așa că această metodă este destul de ticăloasă? Unii oameni se lasă cu adevărat păcăliți de ea și, după ce sunt induși în eroare de antihriști, spun: «Ei vorbesc atât de bine – m-au inspirat foarte mult. Am plâns de câteva ori!» În acel moment, acești oameni îi venerează și îi apreciază foarte mult, dar în cele din urmă se dovedesc a fi antihriști; aceasta este consecința faptului că antihriștii îi induc în eroare pe alții și îi ademenesc[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”]. Antihriștii sunt incredibil de aroganți și îngâmfați din natură și nu acceptă niciodată adevărul. Îl disprețuiesc și îl urăsc. Indiferent câte eșecuri amare experimentează, refuză să se pocăiască sau să se schimbe. Se pricep să înșele oamenii cu iluzii și sunt incredibil de insidioși și vicleni. Înțelegând acest lucru, discernământul meu cu privire la Marilyn a sporit. Când a fost raportată, a plâns și a vorbit despre autocunoaștere, spunând că rapoartele reprezentau iubirea lui Dumnezeu și că ea va reflecta asupra ei. A spus că îi lipsea umanitatea și că Îl dezamăgise pe Dumnezeu și a jurat că se va pocăi. Ba chiar a cerut mai multe păreri. Dar toate acestea erau false, toate erau minciuni menite să înșele oamenii. Se folosea de aceste manifestări exterioare pentru a ne induce în eroare, astfel încât toată lumea să creadă că putea accepta să fie emondată și tratată și că era capabilă să se supună adevărului. Dar ea nu aborda niciodată cu adevărat comportamentele care arătau că era o conducătoare falsă, cum ar fi faptul că nu făcea lucrare adevărată, era autocratică în datoria ei și lezase lucrarea bisericii. Doar spunea câteva cuvinte despre lipsa de umanitate și nu analiza niciodată modurile în care demonstrase acea lipsă de umanitate. Nu împărtășea niciodată detalii despre modul în care aflase despre propria fire coruptă și nu era martoră pentru dreptatea lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii o admirau și erau solidari cu ea, crezând că avea statură și că îi va trata cum se cuvine pe cei care o raportau. Părtășia ei nu reprezenta în niciun caz o cunoaștere de sine autentică, ea dorea doar să inducă în eroare oamenii și să păstreze sprijinul lor pentru a-și putea menține funcția. Însă acea fațadă a fost de scurtă durată. De îndată ce a avut ocazia, a întors lucrurile împotriva oamenilor care o raportaseră, renunțând la acea mască ipocrită și plină de pocăință a ei. A escaladat lucrurile condamnându-ne public și luându-și revanșa. Acest lucru i-a dat în vileag pe deplin adevăratul sine, ura ei față de adevăr și natura ei vicioasă. Era o persoană rea care, în esență, ura adevărul și căreia îi era lehamite de el. Nu era doar o conducătoare falsă, ci avea esența unui antihrist.

După aceea, am aflat că Marilyn și echipa ei pregăteau materiale pentru a-l îndepărta din biserică pe Jordan, care îi dăduse adesea sugestii lui Marilyn. Când o altă conducătoare a spus că Jordan nu îndeplinea criteriile pentru a fi îndepărtat, ei au susținut că era o conducătoare falsă și au demis-o. De asemenea, au găsit scuze pentru a-i demite pe ceilalți doi conducători de grup care o raportaseră pe Marilyn cu mine. Eu am scăpat de demitere doar pentru că frații și surorile au votat să mă țină în funcție. Imediat după aceea, biserica a organizat alegerile sale anuale și, spre surprinderea mea, oamenii care fuseseră raportați au fost cu toții aleși să fie din nou conducători și lucrători. Cei apropiați lor, inclusiv sora mai mică a lui Marilyn, au primit și ei roluri de conducere. Mă simțeam puțin confuză și nu înțelegeam cum au putut lua lucrurile o asemenea turnură. În mod clar, ei transformaseră lucrarea bisericii într-un dezastru, prin urmare, cum puteau să fie aleși din nou drept conducători și lucrători? Am început chiar să bănuiesc că biserica era la fel ca lumea seculară, că totul depindea de relații și putere. Când m-am gândit la asta, întunericul mi-a umplut inima și mi-am pierdut motivația de a-mi îndeplini datoria. Voiam doar să mă târăsc într-un colț în care nimeni să nu mă poată vedea. Am început chiar să am îndoieli cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Aproape că am încetat să mai vorbesc la adunări și nu împărtășeam nicio părere. Eram în defensivă față de toți și-mi făceam, pur și simplu, mecanic datoria. Uneori chiar mă întrebam: „Ar trebui să mă dau și eu bine pe lângă ei? Dacă îmi cer scuze, spun că am greșit și aplanez lucrurile, s-ar putea să uite de raportul meu. În felul acesta, măcar nu voi fi îndepărtată din biserică.”

Într-o zi, am auzit o lectură din cuvintele lui Dumnezeu: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată. Iar dacă ești predispus să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci ești, fără îndoială, cel mai înșelător dintre toți oamenii. Tu speculezi dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Motivul pentru care oamenii au astfel de gânduri nu este acela că nu-L cunosc pe Dumnezeu câtuși de puțin? O astfel de credință este pur și simplu păcat! Sunt unii care chiar cred că aceia care sunt pe placul Meu sunt tocmai cei care lingușesc și lingăii și că aceia cărora le lipsesc asemenea abilități nu vor fi bineveniți în casa lui Dumnezeu și își vor pierde locul acolo. Sunt acestea singurele cunoștințe pe care le-ați acumulat de-a lungul anilor? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoașterea voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea cerului. De aceea spun că o astfel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai mult de Mine și să-Mi fiți și mai potrivnici. De-a lungul multor ani de lucrare, ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunt dispuși să accepte adevărul? Voi toți credeți că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți dintre voi au suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, ceea ce vă face să credeți că oricine, indiferent cine e, este la fel de înșelător și necinstit – până în punctul în care chiar credeți că Dumnezeu întrupat ar putea, ca orice persoană obișnuită, să nu aibă o inimă bună sau o dragoste binevoitoare. Mai mult decât atât, credeți că un caracter nobil și o natură miloasă și binevoitoare se găsesc numai la Dumnezeul din cer. Credeți că un asemenea sfânt nu există, că pe pământ domnesc doar întunericul și răul, în timp ce Dumnezeu este ceva căruia oamenii îi încredințează tânjirea lor după bine și frumos, o imagine de legendă născocită de ei. […] Voi priviți toate faptele lui Hristos din punctul de vedere al celor nedrepți și Îi evaluați toată lucrarea, precum și identitatea și esența Sa, din perspectiva celor răi. Ați făcut o greșeală gravă și ați făcut ceea ce nicicând n-a fost făcut de cei care au venit înaintea voastră. Și anume, voi Îl slujiți doar pe Dumnezeul elevat din cer, cu o coroană pe capul Său, și nu țineți cont niciodată de Dumnezeul pe care Îl considerați atât de neînsemnat încât pentru voi este invizibil. Nu este acesta păcatul vostru? Nu este acesta un exemplu clasic al ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Auzind judecata lui Dumnezeu, m-am simțit foarte rușinată. Când s-au întâmplat lucruri care nu erau în acord cu noțiunile mele, nu am căutat adevărul, ci m-am îndoit de dreptatea lui Dumnezeu. Am bănuit că cei puternici se protejau unii pe alții și că întunericul domnea în casa lui Dumnezeu. Oare nu bănuiam eu că Dumnezeu iubea răul și întunericul, la fel ca oamenii? Acesta reprezenta un mod absurd de a privi lucrurile! Dumnezeu este sfânt și drept, așa că sfințenia și dreptatea domnesc în casa Lui. Deși conducătorii falși și antihriștii s-ar putea să-și facă de cap o vreme în biserică și să fie capabili să-i inducă în eroare și să-i controleze pe unii oameni, ei nu vor obține niciodată o influență reală aici – în cele din urmă, Dumnezeu îi va da în vileag și îi va alunga. Dumnezeu le permite acelor oameni să-și facă apariția în biserică, astfel încât aleșii Săi să poată dobândi un discernământ real și să vadă, prin intermediul lor, chipul rău al Satanei care se împotrivește lui Dumnezeu, iar apoi să renunțe la ei și să se elibereze de înșelăciunea și controlul lor. Aceasta este înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. Însă când am văzut că biserica era controlată de conducători falși și antihriști și felul în care aceștia îi pedepseau și suprimau pe ceilalți, am fost precaută și m-am păzit, temându-mă că mă vor suprima și pe mine. Eram prea speriată ca să vorbesc cu frații și surorile, îngrozită că aveam să spun ceva greșit și să le dau antihriștilor ceva de folosit împotriva mea, iar apoi aveam să fiu demisă sau exclusă. Pentru a mă proteja, m-am gândit chiar să folosesc o filosofie lumească de viață și să mă pun bine cu ei. Eram foarte lașă și nu aveam deloc coloană vertebrală. Negam dreptatea lui Dumnezeu, refuzând să cred că adevărul și Hristos domneau în casa Lui. În special aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mi-au străpuns inima: „Iar cunoașterea voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea cerului. De aceea spun că o astfel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai mult de Mine și să-Mi fiți și mai potrivnici.” Îl huleam și Îl defăimam pe Dumnezeu cu părerile mele absurde. Nu aveam nicio înțelegere reală cu privire la Dumnezeu în credința mea. După ce am fost suprimată de acei conducători falși și antihriști, nu am căutat realmente adevărul pentru a dobândi discernământ sau pentru a lua atitudine și a lupta împotriva forțelor rele ale antihriștilor, în schimb, m-am îndoit de dreptatea casei lui Dumnezeu. Era un lucru rău din partea mea! Falșii conducători și antihriștii pot să apară în biserică doar cu permisiunea lui Dumnezeu. El Se folosește de aceștia pentru a ne pregăti o lecție practică, astfel încât să putem să căutam adevărul și să dobândim discernământ. Aveam nevoie să caut adevărul și să-mi învăț lecția prin această împrejurare. Dându-mi seama de asta, am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc în fața Ta. Te rog să-mi dai credință. Indiferent cu ce fel de situație mă confrunt după asta, mă voi baza pe Tine ca să o depășesc.” După rugăciunea mea, am avut un sentiment de eliberare.

Într-o zi, sora mai mică a lui Marilyn mi-a spus că fusesem raportată de câțiva frați și surori și că erau nevoiți să mă suspende temporar din datoria mea. Nu a spus pentru ce fusesem raportată, ci doar să reflectez asupra mea. A mai spus că, dacă cineva mă întreba de ce fusesem demisă, nu puteam să zic nimic. Toate acestea s-au întâmplat foarte brusc și m-am simțit cu adevărat copleșită. Eram complet uluită și mi se golise mintea. M-am dus acasă și am stat acolo năucită, gândindu-mă neîncetat. Oare aveau de gând să mă excludă din biserică? Când l-au îndepărtat pe Jordan, mai întâi au folosit ca scuză vârsta lui înaintată pentru a-l determina să nu-și mai îndeplinească datoria, apoi au adunat materialele necesare pentru a-l îndepărta. Habar n-aveam ce aș face dacă ar folosi acea tactică și împotriva mea. Mi-era atât de frică. Uneori priveam lucrurile mai optimist, gândindu-mă că poate cineva chiar mă raportase și că, după investigația lor, s-ar putea să mă lase să particip la adunări și să îndeplinesc din nou o datorie. Am continuat să oscilez între optimism și pesimism. Simțeam că era pe cale să-mi explodeze capul. Eram nefericită și simțeam o apăsare puternică în piept. Nu știam cum să depășesc acea situație și aveam din nou îndoieli cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu. M-am grăbit să mă rog, cerându-I lui Dumnezeu să vegheze asupra mea, ca să nu-mi pierd credința în El sau să mă îndoiesc de lucrarea Lui. Știam că Dumnezeu îngăduia să mi se întâmple asta și că avea să fie un lucru benefic pentru viața mea. Voiam să mă calmez și să caut realmente adevărul. În acea perioadă, am citit multe cuvinte ale lui Dumnezeu despre înțelegerea suveranității Lui și trecerea prin încercări și mi-am dat seama că Dumnezeu permitea ca toate acestea să se întâmple. Oricât de crud ar fi fost un antihrist sau o persoană rea, nu-mi putea face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu. Nu puteam să-mi dau seama ce aveau de gând să facă acei conducători falși și antihriști, dar ar trebui să învăț să aștept și să caut și măcar să nu-L învinuiesc pe Dumnezeu sau să-i permit Satanei să-și bată joc de mine. Chiar dacă într-adevăr mă excludeau, nu puteam să renunț la credința mea și tot trebuia să-mi îndeplinesc datoria împărtășind Evanghelia. Când am gândit astfel, nu m-am mai simțit la fel de slabă și temătoare.

După aproximativ două săptămâni, sora mai mică a lui Marilyn mi-a cerut să scriu o evaluare cu privire la sora Jenn, care o raportase împreună cu mine pe Marilyn. Mi-am dat seama că probabil pregăteau materialele pentru a o exclude din biserică, așa că mi-am amintit cu calm, în detaliu, tot ceea ce se întâmplase și toate lucrurile pe care Marilyn și ceilalți le făcuseră. Simțeam că aveam mai mult discernământ în ceea ce-i privea. Am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Care este principalul obiectiv al unui antihrist atunci când atacă și exclude un dizident? Caută să creeze în cadrul bisericii o situație în care nu există voci care să i se opună, în care puterea, statutul de conducere și toate cuvintele sale sunt absolute. Toată lumea trebuie să asculte de el și, chiar dacă are o părere diferită, nu trebuie să și-o exprime, ci trebuie să o lase să i se stingă în inimă. Oricine îndrăznește fățiș să nu fie de acord cu el devine dușmanul antihristului și acesta se va gândi la toate modurile în care îi poate îngreuna situația și abia așteaptă să-l facă să dispară. Acesta este unul dintre modurile în care antihriștii atacă și exclud un disident pentru a-și consolida statutul și pentru a-și proteja puterea. Ei se gândesc: «Este în regulă să ai păreri diferite, dar nu poți să discuți despre ele, în stânga și în dreapta, după cum vrei, și cu atât mai puțin să-mi compromiți puterea și statutul. Dacă ai ceva de spus, poți să mi-o spui în privat. Dacă o spui în fața tuturor și mă faci să-mi pierd reputația, o cauți cu lumânarea și va trebui să am grijă de tine.» Ce fel de fire este asta? Antihriștii nu le permit altora să vorbească liber. Dacă au o părere – indiferent dacă despre antihrist sau despre orice altceva – nu pot să o aducă întâmplător în discuție; trebuie să țină cont de reputația antihristului. Dacă nu o fac, antihristul îi va eticheta drept dușmani și îi va ataca și-i va exclude. Ce fel de natură este asta? Este natura unui antihrist. Și de ce face asta? Nu îi permite bisericii să aibă și alte voci, nu permite existența vreunui disident în cadrul bisericii, nu le permite aleșilor lui Dumnezeu să aibă părtășie în mod deschis despre adevăr și să discearnă oamenii. Cel mai mult se teme să nu fie expus și discernut de oameni; încearcă în mod constant să-și consolideze puterea și statutul pe care le are în inimile oamenilor, despre care el crede că nu trebuie să fie zdruncinate niciodată. Nu ar putea tolera niciodată ceva care îi amenință ori îi afectează mândria, reputația sau statutul și valoarea sa de conducător. Nu este aceasta o manifestare a naturii malițioase a antihriștilor? Nemulțumiți de puterea pe care deja o au, și-o consolidează, și-o asigură și caută dominația veșnică. Nu vor să controleze doar comportamentul altora, ci și inimile lor(Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-și consolida puterea și funcția în biserică, antihriștii vor suprima și vor pedepsi pe oricine nu este de acord cu ei sau îi raportează. Oare nu erau Marilyn și echipa ei exact ca antihriștii pe care i-a descris Dumnezeu? Când unii frați și surori i-au văzut clar și i-au raportat, clica lui Marilyn a găsit ceva de folosit împotriva lor și i-a dat afară. Ei îi monitorizau pe toți cei care aveau discernământ în ceea ce-i privea și condamnau și excludeau pe oricine opunea rezistență față de ei. Aranjaseră chiar ca rudele lor și oamenii pe care îi prețuiau să ocupe funcții de conducători și lucrători. Se uniseră deja pentru a forma o clică. Lucrurile erau chiar mai rele decât atunci când scriseserăm acel raport – erau o veritabilă clică de antihriști! Dacă nu le raportam faptele rele, nu numai că lucrarea bisericii avea de suferit, ci și toți frații și surorile din biserică aveau să fie prejudiciați. Dar gândul de a-i raporta din nou mă speria. Mă gândeam: „Cu toții au roluri de conducere și am fost deja demisă și suspendată de la participarea la adunări. Oare mă vor crede ceilalți dacă îi raportez iar? Dacă pun mâna pe raportul meu, așa cum au făcut-o înainte, nu numai că nu ar ieși nimic bun din asta, dar s-ar putea chiar să mă excludă din biserică. Acesta ar fi sfârșitul meu!” Gândul că aș putea fi exclusă m-a înfiorat. Dar apoi m-am gândit la felul în care ei perturbaseră deja grav lucrarea bisericii și la faptul că încă suprimau și pedepseau cu înverșunare frații și surorile. Dacă-mi era prea frică de ei ca să scriu un raport și îi lăsam să-și facă de cap în continuare, cine știe câți frați și surori ar mai fi avut de suferit. Aceasta ar fi o fărădelege gravă în fața lui Dumnezeu și cu siguranță El m-ar disprețui și m-ar abandona. În acele câteva zile, cu greu am putut să mănânc sau să dorm. Mai târziu, fratele Max m-a sunat și m-a întrebat ce scriseserăm mai exact în raportul nostru și ce părere aveam despre situație acum. Am spus: „Să așteptăm și să vedem.” El a răspuns: „Crezi că Marilyn chiar te va lăsa în pace dacă nu iei atitudine și nu o raportezi acum? Aceasta nu este o chestiune personală, ci implică lucrarea bisericii. Gândește-te puțin.” După ce am închis telefonul, nu m-am putut opri să mă gândesc la ceea ce a spus. Mă simțeam realmente sufocată și nu știam ce să fac. Acum voiam să lupt și să scriu un alt raport, iar în clipa următoare, mă gândeam la viitorul și la soarta mea și îmi făceam griji că voi fi exclusă și că viața mea de credință s-ar putea sfârși. Mă frământam foarte tare. Apoi, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Meditând la asta, am putut să văd că m-am protejat în repetate rânduri și nu am îndrăznit să o raportez pe Marilyn pentru că trăiam după otrăvuri satanice de tipul: „Cuiul care iese în evidență este bătut cu ciocanul”, „Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli” și „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Otrăvurile acelea satanice erau adânc înrădăcinate în oasele și sângele meu; mă gândeam doar la mine în tot ceea ce spuneam și făceam și eram incredibil de egoistă și înșelătoare. Înainte să devin credincioasă, nu voiam niciodată să fac ceva care să jignească pe cineva, fie că era vorba de serviciu sau de viața mea personală. Chiar și după ce m-am alăturat bisericii, am continuat să trăiesc după aceste filosofii satanice, protejându-mă la fiecare pas în loc să practic adevărul. Știam că Marilyn și ceilalți erau o clică de antihriști și că ar trebui să stau de partea lui Dumnezeu și să-i raportez. Cu toate acestea, mă gândeam doar la viitorul și la soarta mea, fără a lua în considerare lucrarea bisericii sau viața fraților și a surorilor. În ce fel însemna aceasta că eram martoră pentru Dumnezeu? Făceam rău!

Mai târziu, am început să mă gândesc la motivele pentru care-mi fusese atât de frică de ei. Îmi puteau decide ei soarta? Oare viitorul și soarta mea nu erau în totalitate în mâinile lui Dumnezeu? Nu era nesăbuit din partea mea să mă tem atât de tare de forțele rele ale antihriștilor? M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Exprimarea de către Dumnezeu a mâniei Sale este un simbol al faptului că toate forțele ticăloase vor înceta să existe și simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Aceasta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și al mâniei Sale. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu vor fi provocate, când forțele dreptății vor fi obstrucționate și nevăzute de om, atunci Dumnezeu Își va trimite mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care Îl contestă, I se opun și se luptă cu El sunt ticăloase, corupte și nedrepte; acestea provin de la Satana și îi aparțin. Deoarece Dumnezeu este drept și este al luminii și cu desăvârșire sfânt, toate lucrurile ticăloase, corupte și care aparțin Satanei vor dispărea când mânia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Casa lui Dumnezeu nu este ca lumea seculară – este condusă de Dumnezeu. El este adevărul și El este drept, este un simbol pentru tot ceea ce este luminos, bun și frumos. Nicio forță întunecată și malefică a Satanei, precum antihriștii și oamenii răi, nu poate dobândi influență aici, cu toții vor fi blestemați și pedepsiți de Dumnezeu. Nu exista niciun motiv pentru care să fiu atât de speriată și îngrijorată. Falșii conducători și antihriștii sunt și ei în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă mă excludeau cu adevărat, era un lucru pe care aveam nevoie să-l experimentez. Știam că nu mai trebuia să-mi fie frică de ei, trebuia să practic adevărul, să iau atitudine și să-i raportez. Așa că am sunat-o pe Jenn pentru a discuta despre scrierea unui raport împreună cu ea și mi-a spus că Marilyn și echipa ei adunau materiale pentru a mă exclude chiar în acel moment. Știam deja că probabil vor găsi o modalitate de a mă exclude, dar auzind asta în realitate, am fost atât de șocată încât m-au trecut transpirațiile reci. După acel apel, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă în biserică nu este niciun om dispus să practice adevărul și nimeni care să poată mărturisi ferm pentru Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie complet izolată, iar legătura sa cu alte biserici ar trebui tăiată. Lucrul acesta se numește «îngroparea morții»; înseamnă lepădarea de Satana. Dacă într-o biserică există mai mulți tirani locali, urmați de niște «muște mărunte» care nu au niciun fel de discernământ, și dacă ei, credincioșii din biserică, tot nu pot să respingă constrângerile și manipularea acestor tirani după ce au văzut adevărul, atunci toți acești nesăbuiți vor fi eliminați în final. Deși se poate ca aceste muște mărunte să nu fi făcut nimic teribil, ele sunt și mai înșelătoare, și mai șirete și evazive, și toți cei asemenea lor vor fi eliminați. Nu va rămâne niciunul! Aceia care îi aparțin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparțin lui Dumnezeu vor merge cu siguranță în căutarea adevărului; lucrul acesta este hotărât de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să fie aprovizionați și să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu ar favoriza pe nimeni. Dacă ești un diavol, atunci ești incapabil să practici adevărul; dacă ești un om care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana. Acest lucru este de netăgăduit(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am putut simți cu adevărat firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu, care nu tolerează nicio ofensă din partea omului. Dumnezeu nu le-ar permite falșilor conducători și antihriștilor să perturbe lucrarea bisericii sau să-i rănească pe aleșii Săi. Dumnezeu îi urăște pe cei care nu practică adevărul sau nu susțin lucrarea bisericii atunci când apar conducători falși și antihriști. Dacă acei oameni nu se pocăiesc, cu siguranță vor fi alungați și pedepsiți. Dacă nu reușeam să practic adevărul atunci când mă confruntam cu clica de falși conducători și antihriști a lui Marilyn și nu luam atitudine să-i raportez, nu însemna asta că eram de partea Satanei și că îi lăsam să perturbe lucrarea bisericii? Atunci aș juca și eu un rol în răul lor! Mă bucuram de adevărul pe care Dumnezeu ni-l dăruise și mâncam și beam ceea ce-mi oferise El, dar când antihriștii perturbau lucrarea bisericii și-i suprimau pe aleșii lui Dumnezeu, nu am protejat lucrarea bisericii. Eram de partea dușmanului. Aceasta reprezenta o trădare gravă a lui Dumnezeu și un lucru pe care El îl condamnă. Așa cum a spus Dumnezeu: „Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară!” Abia atunci mi s-a făcut cu adevărat frică. Dacă nu mă pocăiam, atunci chiar dacă nu eram exclusă, aveam să fiu condamnată și alungată împreună cu falșii conducători și antihriștii. Când mi-am dat seama de asta, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog. Am spus: „Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc în fața Ta, să nu mai fiu prea precaută și să nu mă mai protejez. Vreau să practic adevărul și să nu fiu constrânsă de forțele întunecate ale Satanei. Vreau să iau atitudine și să protejez lucrarea bisericii. Știu că trebuie să-i raportez pe acești antihriști și să scriu tot ce știu, chiar dacă sfârșesc prin a fi exclusă.” După aceea, o altă soră m-a ajutat să-i trimit raportul meu direct unui conducător superior. S-a făcut o anchetă și s-a stabilit că Marilyn și ceilalți erau antihriști și au fost suspendați din îndatoririle lor. Nu s-au dat bătuți după aceea și au complotat în secret într-o ultimă încercare disperată. Au încercat să-i păcălească pe frați și surori pentru ca aceștia să ascundă dovezile faptelor lor rele și chiar au spionat-o pe sora care s-a ocupat de raportul cu privire la ei. În cele din urmă, toată acea clică de antihriști a fost exclusă din biserică, iar surorile și frații care fuseseră suprimați și condamnați au putut să ducă o viață bisericească normală și să-și îndeplinească din nou îndatoririle.

De-a lungul acestei experiențe, am simțit cu adevărat firea dreaptă și de neofensat a lui Dumnezeu și am văzut că adevărul, Dumnezeu și dreptatea domnesc în casa Lui. Indiferent cât de crud este Satana sau cât de puternic pare să fie, tot este doar o unealtă de care Dumnezeu Se folosește pentru a-Și desăvârși aleșii. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Vorbim întotdeauna despre cât de ticălos, rău și malițios este Satana, despre faptul că este scârbit de adevăr și îl urăște, dar poți să vezi asta? Poți să vezi ce face Satana pe tărâmul spiritual? Cum vorbește și acționează, care este atitudinea lui față de adevăr și Dumnezeu, în ce constă ticăloșia sa – nu poți să vezi niciunul dintre aceste lucruri. Prin urmare, indiferent de modul în care spunem că Satana este ticălos, că I se împotrivește lui Dumnezeu și că este scârbit de adevăr, în mintea ta, aceasta este doar o declarație. Nu există nicio imagine adevărată care să-i corespundă. Este prea seacă și nu este practică; nu poate servi drept referință practică. Însă atunci când o persoană a intrat în contact cu un antihrist, ea vede puțin mai clar firea ticăloasă și haină a Satanei și esența sa de a fi scârbit de adevăr, iar înțelegerea sa cu privire la Satana este puțin mai profundă și mai practică. Fără aceste figuri și exemple reale cu care oamenii să vină în contact și pe care să le vadă, așa-zisa lor înțelegere a adevărului ar fi neclară, seacă și impracticabilă. Însă atunci când oamenii intră în contact real cu acești antihriști și oameni răi, pot să vadă cum fac aceștia rău și cum se împotrivesc lui Dumnezeu și pot să identifice natura-esență a Satanei. Ei văd că acești oameni răi și antihriști sunt Satana întrupat – că sunt satane vii, diavoli pe pământ. Contactul cu antihriștii și oamenii răi poate să aibă un astfel de efect. Când Satana se întrupează într-o persoană rea sau un antihrist, capacitățile trupului său din carne și oase nu sunt atât de grozave, dar poate în continuare să facă foarte multe lucruri rele, să provoace foarte multe necazuri și să fie foarte ticălos și perfid în comportament și faptă. Prin urmare, răul pe care îl face Satana pe tărâmul spiritual trebuie să fie de o sută sau de o mie de ori mai mare decât suma celui făcut de toți oamenii răi și de antihriștii care trăiesc în carne și oase. Așadar, lecțiile pe care le învață oamenii intrând în contact cu persoane rele și antihriști le sunt de mare ajutor ca să dobândească discernământ și să vadă clar chipul Satanei. Le permit oamenilor să învețe să discearnă ce lucruri sunt pozitive și ce lucruri sunt negative, ce este detestat de Dumnezeu și ce este plăcut pentru El, ce este adevărul și ce este falsitate, ce e drept și ce e ticălos, ce anume urăște Dumnezeu și ce anume iubește El, pe care oameni îi respinge și elimină și pe care oameni îi aprobă și îi câștigă. Este inutil să încercați să înțelegeți aceste chestiuni doar în termeni de doctrine. Trebuie să experimentați multe lucruri, mai ales inducerea în eroare și tulburarea din partea oamenilor răi și a antihriștilor. Abia atunci când veți avea discernământ adevărat, veți înțelege aceste multe adevăruri și veți ajunge la o înțelegere mai profundă și mai practică a cerințelor lui Dumnezeu și a ceea ce vrea El să câștige. Oare asta nu duce la o înțelegere mai bună a intențiilor lui Dumnezeu? Nu te poate asigura că Dumnezeu este adevărul și Cel mai încântător? (Ba da.) Dumnezeu îi face pe oameni să învețe lecții și să capete discernământ pe măsură ce experimentează lucruri și, cu siguranță, El și formează oameni, în timp ce dezvăluie, de asemenea, oameni de fiecare fel. Când unii oameni întâlnesc o persoană rea sau un antihrist, nu îndrăznesc să-l expună sau să-l identifice și nu îndrăznesc să intre în contact cu el. Se tem și încearcă să-l evite, ca și cum ar fi văzut un șarpe veninos. Asemenea oameni sunt prea lași ca să învețe lecții și nu vor dobândi discernământ. Unii oameni care întâlnesc o persoană rea sau un antihrist nu sunt atenți să învețe lecții sau să dobândească discernământ; se lasă conduși de impulsivitate în felul în care îl tratează și când vine vremea să dea în vileag sau să identifice un antihrist, nu pot fi de niciun folos, nici nu fac nimic practic. Unii oameni văd cum un antihrist face foarte mult rău și, în inima lor, sunt scârbiți, dar simt că nu pot să facă absolut nimic în privința asta, că au mâinile legate. Prin urmare, antihriștii se joacă arbitrar cu ei, iar ei continuă să îndure și se resemnează. Îi permit antihristului să se comporte nechibzuit și să tulbure lucrarea bisericii și nu-l raportează, nici nu-l dau în vileag. Au eșuat în responsabilitatea și datoria lor de oameni. Pe scurt, când oameni răi și antihriști fac ravagii și fac ce vor, asta dezvăluie oameni de toate felurile și, bineînțeles, servește și pentru a-i instrui pe cei care urmăresc adevărul și au simțul dreptății, permițându-le să dobândească mai mult discernământ și mai multă înțelegere, să învețe ceva și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu din asta. Pe care dintre intențiile lui Dumnezeu ajung să le înțeleagă? Sunt făcuți să vadă că Dumnezeu nu îi mântuiește pe antihriști, ci doar îi folosește ca să presteze servicii și că, atunci când aceștia prestează servicii, Dumnezeu îi dezvăluie și îi elimină și, în cele din urmă, îi pedepsește pentru că sunt oameni răi și îi aparțin Satanei. Cei pe care îi mântuiește Dumnezeu sunt un grup de oameni care, deși au firi corupte, iubesc lucrurile pozitive, recunosc faptul că Dumnezeu este adevărul, se supun suveranității și rânduielilor Lui și care, după ce au comis o fărădelege, sunt capabili să se căiască realmente. Acești oameni pot accepta să fie emondați, judecați și mustrați și, mai mult decât atât, pot aborda corect faptul că alți oameni îi dau în vileag sau le arată problemele pe care le au. Cei care, indiferent cum lucrează Dumnezeu, pot să accepte, să se supună și să învețe ceva din asta – acesta este grupul de oameni care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, Îi experimentează lucrarea și sunt câștigați de El[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. Prin faptul că am fost suprimată de acei antihriști, am văzut clar cât de răi și cruzi sunt ei din natură. Ei vor condamna și exclude orice persoană care are discernământ în ceea ce-i privește sau care nu îi ascultă, îi raportează sau le amenință funcția. În plus, nu au deloc conștiință sau rațiune. Indiferent cât de mult rău fac sau câți oameni suprimă, indiferent de câte ori sunt tratați și dați în vileag, nu au nicio fărâmă de regret sau căință. Am văzut că, în esența lor, antihriștilor le este lehamite de adevăr și îl urăsc. Sunt dușmani ai lui Dumnezeu, demoni reîncarnați pe pământ. De asemenea, am experimentat personal că, dacă te temi de puterea lor și nu îndrăznești să-i dai în vileag și să-i raportezi, ajungi, pur și simplu, să fii suprimat, pedepsit și rănit. Trebuie să stai de partea lui Dumnezeu și să folosești cuvintele Lui și adevărul pentru a te lupta cu ei. Trebuie să-i raportezi, să renunți la ei și să-i dai afară din biserică. Aceasta reprezintă singura modalitate de a scăpa de puterea și controlul lor și de a triumfa asupra Satanei. În întregime datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am putut dobândi toate acestea! Slavă lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Aroganța vine înaintea căderii

de Xinjie, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât...

Înfruntând boala din nou

de Yang Yi, ChinaAm început să cred în Domnul Isus în 1995. După ce am devenit credicioasă, o boală de inimă care mă chinuise ani la rând...