de Song Yu, Olanda

Cu doi ani în urmă, când am început să slujesc drept conducătoare a bisericii, câțiva dintre partenerii mei crezuseră în Dumnezeu mai mult timp decât mine. Am crezut că înțelegeau adevărul mai bine decât mine și aveau mai multă experiență de muncă, așa că nu am îndrăznit să pun prea multe întrebări despre unele lucrări ale bisericii. M-am temut ca ei să nu spună că abia am devenit conducătoare și mă amestec în toate lucrările și încercam să mă implic, deși nu știam nimic. În unele chestiuni de principiu, nu îndrăzneam să-mi susțin punctele de vedere și părerile. Mă temeam că alții vor spune că eram prea arogantă și nu aveam cunoaștere de sine, așa că întotdeauna mă rețineam în datoria mea.

Atunci, am văzut că o parte a lucrării bisericii înainta prea încet, frații și surorile își făceau îndatoririle fără a înțelege principiile, iar progresele erau întârziate din cauză că deseori se blocau în lucruri triviale. Abigail supraveghea această lucrare de aproape doi ani, dar tot nu înțelegea profesia și nu putea rezolva probleme practice. Nu era potrivită să fie conducător. Pentru că Lucia era responsabilă pentru Abigail, i-am raportat problema Luciei și i-am sugerat să o demită pe Abigail, însă ea a spus că Abigail încă putea face unele lucrări deocamdată și că nu-i putea găsi un înlocuitor adecvat, așa că voia s-o păstreze deocamdată. Când am auzit ce-a spus Lucia, în sinea mea, m-am împotrivit: „Abigail este conducătoare de aproape doi ani, dar nu a rezolvat nici măcar unele probleme de bază, ceea ce a afectat progresul lucrării. Cum o poți lăsa să rămână? Știind că nu e potrivită pentru post, ar trebui să n-o mai folosim aici și să cultivăm pe cineva cu un calibru bun.” Voiam să-i spun Luciei că trebuia să acționăm conform principiilor, dar apoi mi-am spus: „Deja a spus că nu-i poate găsi un înlocuitor adecvat acum. Dacă îi tot cer s-o transfere pe Abigail, va simți, oare, că îmi depășesc atribuțiile și mă amestec în munca ei? Abia începusem să lucrez la biserică, așa că, dacă îi las această impresie Luciei, cum putem fi partenere apoi? Las-o baltă, mai bine nu mă bag.”

Mai târziu, am aflat că Dena, care supraveghea activitatea video, nu făcea lucrări practice. Proiectul video de care se ocupa nu produsese de trei luni materiale video care să respecte standardele. Nu cunoștea starea oamenilor din grupul ei sau problemele și dificultățile cu care se confruntau în realizarea de materiale video și, deseori în acea perioadă, trebuiau să-și refacă materialele video, ceea ce întârzia progresele. Am discutat cu colegii mei cum să tratăm această problemă. Toți credeau că Dena avea o umanitate decentă, că fusese responsabilă o perioadă pentru activitatea video și era familiarizată cu profesia, așa că, pentru că nu erau candidați adecvați deocamdată, putea rămâne responsabilă. Când am auzit asta, nu am fost de acord, zicându-mi: „Nu o puteți păstra doar pentru că nu are o umanitate rea și este familiarizată cu postul. Ceea ce contează este dacă face lucrări practice și dacă rezolvă probleme practice. Dena nu poate rezolva deloc problemele din activitatea video. Nu este adecvat s-o păstrăm în funcție. Trebuie înlocuită.” Eram îngrijorată: „Principala responsabilitate a lui Jackie este activitatea video și toți cred că Dena este potrivită, așa că, dacă nu sunt de acord, vor crede că preiau prea mult control? Înainte voiam s-o transfer pe Abigail, iar acum vreau s-o demit pe Dena. Oare colegii mei vor crede că sunt prea arogantă, că vreau să înlocuiesc pe oricine consider nepotrivit fără a-i da șansa de a se căi și că sunt prea crudă?” Așadar, când cuvintele îmi stăteau pe limbă, mi le rețineam.

După mai mult de o lună, atât Abigail, cât și Dena au fost demise pentru că nu făceau lucrări practice. Tot atunci, superiorii mei ierahici au considerat că eram o conducătoare iresponsabilă, pentru că nu am înlocuit la timp conducătorii despre care știam că sunt nepotriviți, ceea ce a întârziat lucrarea bisericii. M-au tratat aspru pentru că nu am făcut lucrări practice și m-au analizat, spunând că trăiam conform filozofiei satanice de a fi cineva care le face pe plac celorlalți, nu practicam adevărul și nu susțineam lucrarea bisericii. Au spus că nu eram potrivită să fiu conducătoare și am fost demisă. Emondarea și tratarea din partea conducătorilor mei au fost ca o lovitură în moalele capului. Nu îmi dădusem seama că problema mea era atât de gravă încât merita demiterea. M-am întristat foarte tare. Am simțit că tot ce am lăsat în urmă în datoria mea erau regrete și îndatorare față de Dumnezeu. M-am urât sincer. De ce nu am putut practica adevărul și susține lucrarea bisericii? De ce întotdeauna trăiam conform filozofiilor satanice? M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-mi înțeleg problemele.

În devoționalele mele spirituale, am citit câteva din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fire este atunci când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de datoria lor, își fac datoria într-o manieră neglijentă și superficială, se comportă asemeni oamenilor de paie și nu apără interesele casei lui Dumnezeu? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai izbitor element din filosofiile de trai ale omului este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni pentru a nu răni sau jigni pe nimeni, păstrându-se astfel în siguranță, protejându-și mijloacele de trai și câștigând un punct ferm de sprijin în rândul maselor. Toți necredincioșii trăiesc după filosofia Satanei. Toți sunt oameni de paie și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce ești mereu un om de paie? Oamenii de paie își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie oameni de paie și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil și acest tip de persoană este prea vicleană și nevrednică de încredere. Pentru a-și proteja propria vanitate și reputație și pentru a-și menține renumele și statutul bun, unii oameni sunt fericiți să-i ajute pe alții și să se sacrifice pentru prietenii lor, indiferent cu ce preț. Însă când trebuie să protejeze interesele casei lui Dumnezeu, adevărul și dreptatea, ei nu sălășluiesc intenții atât de bune, care au dispărut complet. Când ar trebui să practice adevărul, nu o fac. Ce se întâmplă? Pentru a-și proteja propria demnitate și reputație, ei vor plăti orice preț și vor îndura orice. Însă când trebuie să facă lucrare adevărată, să protejeze lucrurile pozitive și să-i protejeze și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, de ce nu mai au puterea să plătească orice preț și să îndure orice? Acest lucru este de neconceput. De fapt, au un fel de fire căreia îi este lehamite de adevăr. De ce să spunem că firii lor îi este lehamite de adevăr? Pentru că, ori de câte ori un lucru implică a fi martor pentru Dumnezeu, practicarea adevărului, protejarea aleșilor lui Dumnezeu, lupta împotriva înșelăciunilor Satanei sau protejarea lucrurilor pozitive, ei fug și se ascund și nu fac ceea ce se cuvine” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Când vedeți o problemă și nu faceți nimic pentru a o intercepta și nu aveți părtășie despre ea, nu încercați să o limitați și, pe lângă aceasta, nu o raportați celor de deasupra voastră, ci jucați rolul unei «persoane drăguțe», este acesta un semn de lipsă de loialitate? Sunt oamenii drăguți loiali lui Dumnezeu? Nici măcar puțin. O astfel de persoană nu este doar neloială față de Dumnezeu, ci se comportă asemeni complicelui Satanei, ca un servitor și adept al acestuia. Este necredincioasă în datoria și responsabilitatea sa, însă este destul de loială Satanei. În asta constă esența problemei” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie că oamenii vicleni fac orice pentru a-și proteja interesele. Pentru a-și păstra reputația, când se înțeleg cu oamenii, ei practică filozofiile lumești și nu jignesc pe nimeni. Dacă au nevoie să practice adevărul pentru a proteja lucrarea bisericii, se dau înapoi. Eram o astfel de persoană vicleană. După ce am devenit conducătoare, am văzut colegi care crezuseră în Dumnezeu mai mult timp decât mine și aveau mai multă experiență de muncă decât mine, așa că simțeam că trebuia să mă cunosc pe mine însămi. Dacă nu era lucrarea pentru care eram responsabilă, nu-mi făceam griji pentru ea și nu mai întrebam, pentru a evita să-i fac să creadă că eram băgăcioasă și să le fac o impresie rea. Pentru a menține o relație bună cu colegii mei, pentru a-mi păstra o poziție fermă printre ei, am devenit vicleană și înșelătoare și am acționat întotdeauna precum cineva care le face pe plac oamenilor. Când am văzut că existau conducători falși în biserică, nu i-a demis la timp. Chiar în aria responsabilității mele, nu am îndrăznit să pun prea multe întrebări. M-am temut că, făcând prea multe, i-aș fi făcut pe ceilalți să spună că-mi depășeam atribuțiile. Trăiam conform filozofiilor satanice: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”, „Când știi că un lucru e greșit, e mai bine să spui mai puțin”, „Tăcerea e de aur și cel care vorbește mult greșește mult”, „Protejează-te pe tine însuți, caută doar să scapi de vină” și altele de genul acesta. În toate lucrurile, îmi păstram relația cu oamenii și imaginea în ochii colegilor. Le urmam și le imitam părerile, fără a ține cont dacă lucrarea bisericii ar suferi. Am văzut probleme, dar nu am îndrăznit să le menționez. Știam că ar trebui să practic adevărul, însă m-am protejat și am urmat mulțimea. Nu doar că eram vicleană și înșelătoare, îmi era lehamite de adevăr. Am crezut că era inteligent să nu menționez greșelile altora. Astfel, puteam menține relația dintre mine și colegi și câștiga o poziție fermă între conducători și lucrători. Nu m-am așteptat să fiu dezvăluită și demisă atât de curând. Am văzut conducătoare nepotrivite, dar nu am îndrăznit să susțin principiile și să le demit la timp. Dimpotrivă, le-am lăsat să continue să întârzie și să dăuneze lucrării bisericii. Protejam conducătoare false și, în esență, acționam drept complicele Satanei. Făceam rău și mă opuneam lui Dumnezeu. Când m-am gândit la asta, m-au cuprins remușcările. Dacă aș fi susținut principiile și le-aș fi demis pe cele două conducătoare mai devreme, lucrarea bisericii n-ar fi fost întârziată atât de mult.

De asemenea, am reflectat asupra mea. De ce am simțit întotdeauna că a-mi exprima mai multe din părerile mele sau a face mai mult din lucrare însemna să mă implic prea mult? Citind cuvântul lui Dumnezeu despre ce reprezintă datoria, mi-am dat seama că această părere era complet absurdă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Mai exact, ce este datoria? Este o însărcinare încredințată de Dumnezeu oamenilor, face parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și reprezintă o responsabilitate și o obligație care ar trebui să fie asumate de fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Este datoria un soi de strădanie? Este o chestiune personală de familie? Este corect să spunem că, odată ce ți s-a dat o datorie, aceasta devine treaba ta personală? Categoric, lucrurile nu stau așa. Prin urmare, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele, cuvintele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza principiilor adevărului, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective. Unii oameni spun: «Odată ce mi s-a dat o datorie, nu este treaba mea personală? Datoria mea este răspunderea mea și lucrurile de care răspund nu reprezintă oare treburile mele personale? Dacă îmi voi face datoria ca pe o treabă personală, nu înseamnă asta că o voi face cum se cuvine? Aș face-o bine dacă nu aș trata-o ca fiind treaba mea personală?» Sunt aceste cuvinte corecte sau greșite? Sunt greșite; sunt în contradicție cu adevărul. Datoria nu reprezintă afacerea ta personală, este treaba lui Dumnezeu, face parte din lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să procedezi după cum îți cere Dumnezeu; doar îndeplinindu-ți datoria cu o inimă ascultătoare față de Dumnezeu te poți ridica la nivelul standardului. Dacă îți vei îndeplini mereu datoria conform propriilor noțiuni și închipuiri și conform propriilor înclinații, atunci nu vei îndeplini niciodată standardul. Dacă doar îți îndeplinești datoria așa cum dorești, asta nu înseamnă a ți-o îndeplini, întrucât ceea ce faci nu se află în sfera de gestionare a lui Dumnezeu, nu reprezintă lucrarea casei lui Dumnezeu; în schimb, îți conduci propria operațiune, îți duci la bun sfârșit propriile sarcini și, prin urmare, nu este un lucru răsplătit de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”). Cuvântul lui Dumnezeu explică limpede definiția datoriei. O datorie reprezintă încredințarea și însărcinarea dată de Dumnezeu oamenilor. Când acceptăm o datorie, acceptăm o responsabilitate și o obligație. Când ne facem îndatoririle, ar trebui să căutăm voia lui Dumnezeu și să ni le facem conform principiilor adevărului. Doar astfel practicăm conform voii lui Dumnezeu. În calitate de conducător al bisericii, toate aspectele lucrării bisericii, inclusiv plasarea sau transferul personalului, urmărirea și soluționarea diferitelor probleme din lucrare, precum și supravegherea activității altor colegi, se aflau în aria mea de responsabilități și lucruri pe care ar fi trebuit să le fac. Însă eu am interpretat a-mi face bine treaba drept o depășire a atribuțiilor. Am crezut că, dacă am grijă de lucrarea mea și dacă preiau mai multe responsabilități înseamnă să fac prea mult, ar jigni oamenii și mi-ar afecta relația cu alți colegi. Nu am considerat a-mi face datoria și a practica adevărul drept ceva pozitiv. Dimpotrivă, am simțit că, practicând adevărul, mi-aș afecta interesele. Ideea mea era atât de ridicolă. Eram pradă acestei păreri greșite, incapabilă să-mi tratez datoria adecvat și neținând cont deloc de voia lui Dumnezeu. Când am văzut conducătoare false în biserică, nu am îndrăznit să spun sau să menționez acest lucru și nu am îndrăznit să urmăresc lucrarea pe care ar fi trebuit s-o urmăresc. Îmi păstram relația cu colegii și funcția de conducere. Nu-mi făceam datoria deloc! Asta era din cauză că intenția mea în datorie era greșită, încât practicarea adevărului devenise în mintea mea o depășire a atribuțiilor și am folosit acest lucru drept scuză pentru a nu face lucrări practice. Eram atât de vicleană!

Mi-am mai dat seama că, atunci când am chibzuit dacă Dena era potrivită să fie supraveghetoare, mi-am făcut griji că, dacă propuneam să fie demisă, colegii mei ar fi crezut că eram prea arogantă și că voiam să înlocuiesc pe oricine consideram nepotrivit, fără a-i da șansa de a se căi. În această privință, nu doar că trăiam conform filozofiilor satanice, ci nici nu puteam distinge între aroganță și aderarea la principiile adevărului. În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Dacă, ori de câte ori ai o idee sau o opinie, susții orbește că este corectă și ce trebuie făcut, atunci ești arogant și neprihănit de sine. Dacă ai o idee sau o opinie pe care o consideri corectă, dar nu ai încredere deplină în tine însuți și te poți asigura căutând și având părtășie, atunci acest lucru nu înseamnă a fi neprihănit de sine. Obținerea consimțământului și aprobării tuturor înainte de a duce la bun sfârșit ideile este modalitatea rațională de a acționa” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). „Dacă ești sigur că ceva ce ai găsit reprezintă o problemă și că a vorbi despre acest lucru ar fi de folos lucrării, dar totuși nu îndrăznești să respecți principiile, ce problemă este la mijloc? Dacă ai înțeles că un lucru reprezintă o problemă, de ce ți-ar fi frică să respecți principiile? Aceasta este o problemă cu un caracter serios și implică dacă iubești adevărul și dacă ai simțul dreptății. Ar trebui să dai glas opiniei tale, chiar dacă nu știi dacă este corectă. Dacă ai o părere sau o idee, ar trebui să o spui și să-i lași pe ceilalți să o evalueze. Procedând astfel, vor exista beneficii pentru tine și va fi de ajutor în rezolvarea problemei. Dacă te gândești în sinea ta: «Nu mă implic. Dacă ceea ce spun este corect, nu mi se vor recunoaște meritele, iar dacă este greșit, voi fi tratat. Nu merită», nu este acesta un lucru egoist și disprețuitor din partea ta? Omul se gândește mereu la propriile interese și este incapabil să practice adevărul. Acesta este cel mai dificil lucru în privința oamenilor. Nu aveți cu toții o mulțime de astfel de filosofii de viață și uneltiri în interiorul vostru? Există destul de multe elemente din filosofiile Satanei în voi toți și sunteți de multă vreme copleșiți de ele. Așadar, nu este de mirare că oamenii ascultă ani de zile predici fără să înțeleagă adevărul și că intrarea lor în realitatea adevărului este lentă, iar statura lor rămâne mereu atât de mică. Motivul este că astfel de lucruri corupte îi împiedică și îi tulbură. După ce trăiește omul atunci când trebuie să practice adevărul? Trăiește după aceste firi corupte, după noțiuni, închipuiri și filosofii de viață, precum și după daruri. Trăind după aceste lucruri, omului îi este foarte greu să vină înaintea lui Dumnezeu, deoarece sarcina lui este prea mare și jugul său, prea greu. Faptul că omul trăiește după aceste lucruri este atât de rupt de adevăr. Aceste lucruri te împiedică să înțelegi adevărul și să îl practici. Dacă nu înțelegi adevărul, credința ta în Dumnezeu cu siguranță nu va crește, cu atât mai puțin cunoașterea ta despre El. Acesta este un lucru foarte lamentabil și înfricoșător” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?”). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că, dacă ai o idee sau un punct de vedere, dar nu cauți principiile adevărului, nu ai părtășie și nu discuți cu toată lumea, decizi orbește că ideea ta este corectă și vrei să te asculte ceilalți, aceasta este aroganță. Dacă părerile pe care le ai sunt greșite, absurde și neconforme principiilor adevărului, dar întotdeauna crezi că ai dreptate și nu asculți de părerile altcuiva, și asta este aroganță. Dar, dacă tu cauți adevărul și stabilești că părerile și faptele tale sunt conform adevărului și că protejezi lucrarea bisericii, dacă poți respecta principiile fără a fi constrâns de alții, asta este o manifestare a unui simț al justiției și a loialității față de Dumnezeu. Nu este aroganță. De asemenea, dacă nu ești sigur că gândești corect, există și un principiu de practică, respectiv să spui ce crezi, ca toți să poată avea părtășie, să discearnă și să afli cum să procedezi corect. Abigail și Dena nu erau conducătoare noi, cu abateri minore în îndatoririle lor, care să merite șanse, ajutor și sprijin. Ele fuseseră conducătoare mult timp. Mai mult decât atât, aveau un calibru slab, nu făceau lucrări practice și nu puteau rezolva nicio problemă din lucrarea lor. Astfel de oameni sunt conducători falși. Să identifici falșii conducători și să-i înlocuiești la timp înseamnă să susții lucrarea bisericii și să acționezi conform principiilor. Nu înseamnă aroganță și nu înseamnă nici că le refuzi fără milă o șansă. Am văzut clar că existau probleme cu acele două conducătoare, însă, pentru că mă temeam să nu spună colegii că eram arogantă, nu am îndrăznit să-mi susțin părerile. Trăiam conform filozofiilor satanice, eram cineva care le făcea pe plac oamenilor, nu practicam adevărul, priveam neajutorată cum lucrarea era întârziată și nu făceam nimic în legătură cu asta. Am deținut titlul de conducătoare, dar nu am făcut nicio lucrare propriu-zisă. Eram o conducătoare falsă în toată regula. Dumnezeu urăște și detestă ce am făcut. Demiterea mea a fost în întregime dreptatea lui Dumnezeu și a reprezentat, de asemenea, mântuirea Lui pentru mine. I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu în inima mea și am regretat profund ce am făcut. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, trăiam conform filozofiilor satanice. În mod repetat, am trădat adevărul și nu m-am ridicat la nivelul voii Tale. Vreau să mă căiesc. Te rog să mă îndrumi în practicarea adevărului și în protejarea lucrării bisericii.” Pe neașteptate, odată ce atitudinea mi s-a schimbat, frații și surorile mele m-au ales din nou conducătoare și m-au încurajat să-mi fac datoria bine. Am fost foarte mișcată și am fost foarte recunoscătoare că Dumnezeu mi-a mai dat o șansă.

Mai târziu, am căutat o cale de practică pentru problemele mele și am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane drăguțe», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un non-credincios și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să Îl chemi pe Dumnezeu prin rugăciune, să implori mântuirea și să-I ceri lui Dumnezeu să-ți dea mai multă credință și tărie, să-ți îngăduie să te ții de principiu, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform cu principiul, să rămâi pe poziție, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să-ți părăsești propriile interese, reputația și punctul de vedere de «persoană drăguță» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, menținându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Nu vei avea deloc credință și putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de realitatea adevărului, atunci nu poți fi niciodată mântuit. Ar trebui să-ți fie clar că dobândirea adevărului este o condiție necesară pentru mântuire. Prin urmare, cum poți să dobândești adevărul? Dacă vei fi capabil să practici adevărul, dacă vei putea să trăiești după adevăr, iar adevărul va deveni baza vieții tale, atunci vei dobândi adevărul și vei avea viață și, astfel, vei fi unul dintre cei care sunt mântuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că, fiind cineva care le face pe plac celorlalți, păstrându-mi relația cu alții și neîndrăznind să susțin principiile adevărului și să protejez lucrarea bisericii, esența acțiunilor mele a fost de a-mi proteja interesele personale în detrimentul intereselor bisericii. Aceasta a fost o jignire adusă lui Dumnezeu și o trădare a Lui. Dacă nu mă căiam și nu căutam adevărul pentru a-mi rezolva problemele, în cele din urmă, cu siguranță aș fi fost respinsă și alungată de Dumnezeu. În același timp, am găsit, de asemenea, o cale de practică. Când se întâmplă ceva și vrem să ne protejăm interesele, ar trebui să ne rugăm și să ne bazăm pe Dumnezeu, să-L rugăm să ne dea tărie, să ne lepădăm de trup, să respectăm principiile adevărului și să ne concentrăm pe interesele bisericii. Practicând astfel, cu luminarea Duhului Sfânt, înțelegem mai mult din adevăr, hotărârea noastră de a practica adevărul crește, iar firile noastre corupte nu ne pot lega, așa că putem trăi puțin mai liber. M-am hotărât să nu-mi mai păstrez relațiile cu alții pe viitor în datoria mea și că, în problemele de principiu, trebuie să practic adevărul pentru a proteja lucrarea bisericii.

După puțin timp, am descoperit că rezultatele udării la biserica supravegheată de Roberta erau slabe și prezența la multe adunări ale nou-veniților era neregulată. Am aflat că Roberta nu făcea lucrări practice. Rareori rezolva problemele și dificultățile nou-veniților și rareori urmărea și se interesa de lucrarea responsabililor cu udarea. De asemenea, erau câțiva responsabili cu udarea care aveau o umanitate slabă, care, de obicei, făceau lucrurile de mântuială, trișau și erau vicleni în îndatoririle lor, iar ea nu i-a demis prompt. Știam foarte bine că Roberta nu mai putea rămâne supraveghetoare. Dar, apoi, mi-am spus: „Roberta a fost partenera mea. Dacă află că am investigat-o și că vreau să o demit, ce va crede despre mine? Va crede că acționez prea crud?” Mi-am dat seama că, din nou, voiam să-mi păstrez relația cu oamenii. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea tărie, să pot susține principiile adevărului și proteja lucrarea bisericii. Apoi, le-am spus colegilor despre ideea mea de a o demite pe Roberta. Jackie a spus: „Roberta supraveghează de un timp lucrarea de udare și are ceva experiență de muncă. Dacă o demiți, va fi greu să găsești imediat un înlocuitor adecvat.” Dar, de data asta, mi-am păstrat punctul de vedere și nu am ajuns la compromisuri. În același timp, am raportat problema conducătorilor superiori ierarhic și, după părtășia și analiza lor, au demis-o pe Roberta din funcție. Prin experiența mea, mi-am dat seama că oamenii care trăiesc conform filozofiilor satanice pot deveni doar josnici și răi. Nu doar că afectează lucrarea bisericii, ci Îl fac și pe Dumnezeu să-i urască și să-i deteste. Practicarea adevărului și cuvintele lui Dumnezeu ne pot aduce o adevărată eliberare și libertate spirituală.