de Chen Wen, China

În 2022, udam nou-veniții în biserică. La începutul lunii august, am aflat că toți conducătorii din districtul nostru fuseseră arestați de PCC. La auzul acestei vești, am fost șocată. „Cum au fost arestați toți acești conducători? Ce se va întâmpla cu lucrarea bisericii?” Apoi mi-am amintit că, în dimineața zilei în care fuseseră arestați, doi dintre conducătorii de district veniseră la mine acasă și merseserăm împreună să udăm nou-veniții. Fusesem frecvent în legătură cu ei. Oare aveam să fiu și eu monitorizată de PCC? N-a trecut mult timp și am auzit că mai fuseseră arestați și alți frați, și alte surori. Aproape toți oamenii care fuseseră arestați veniseră în vizită la mine acasă. Dacă nu reușeau să rămână fermi în mărturia lor și mă vindeau, atunci aș fi fost într-o situație foarte periculoasă. În plus, când începusem să cred în Dumnezeu, fusesem denunțată, așa că poliția mă tot căutase în ultimii ani. Dacă aș fi fost arestată, poliția sigur nu m-ar fi lăsat să scap ușor. În trecut avusesem cancer și suferisem o operație, rămânând cu sănătatea șubredă. Cum puteam să rezist torturii? La scurt timp după aceea, am primit o scrisoare. În scrisoare se menționa că un conducător arestat, care fusese eliberat de curând, spusese că poliția supraveghează zona în care locuiesc și mi se cerea să-mi părăsesc locuința și să mă ascund cât mai repede. Această bombardare constantă cu știri m-a făcut să trăiesc în frică. Mi-am strâns în grabă lucrurile și m-am mutat. M-am gândit în sinea mea: „Mai bine rămân acasă și nu mai scot capul afară.” Dar apoi mi-am dat seama că eram conducătoarea echipei de udare. Acum, când unii oameni fuseseră arestați și persecutați, nou-veniții aveau nevoie de udare și de sprijin. Cea mai urgentă sarcină în acest moment era să-i sprijinim bine pe acești nou-veniți. Dar oare aveam să fiu urmărită de poliție când mergeam să ud nou-veniții? De supravegherea PCC nu scapă niciun colțișor. Dacă eram arestată și nu reușeam să rămân fermă în mărturia mea, transformându-mă într-o iudă, nu ar fi fost în zadar credința mea din toți acești ani? Cum mai puteam astfel să am o destinație bună? Pentru a evita arestarea, am rugat-o pe sora Xiaole, care tocmai începuse să se instruiască pentru a face datoria de udare, să țină adunarea cu nou-veniții.

O dată, Xiaole s-a întors de la o adunare și a spus că unul dintre nou-veniți nu mai îndrăznește să creadă în Dumnezeu, de teama arestării. De asemenea, o altă nou-venită era îngrijorată că arestarea sa ar putea afecta perspectivele copilului său, așa că nu mai îndrăznea să creadă. Când am auzit asta, m-am impacientat foarte tare. Știam că Xiaole credea doar de puțin timp în Dumnezeu și că nu mai udase anterior nou-veniții. Nu reușea să rezolve complet unele dintre problemele și stările nou-veniților. Problemele acestor nou-veniți trebuiau rezolvate rapid prin părtășie despre adevăr. În caz contrar, exista riscul să se retragă din biserică. Cu toate acestea, dacă ieșeam eu să ud nou-veniții, puteam fi arestată în orice moment. Suferisem de o boală gravă. Cum aveam să pot suporta tortura poliției? M-am gândit la scenele în care frații și surorile mele sufereau tortură: polițiștii îi legau și îi băteau, turnau apă clocotită peste ei, le aplicau șocuri electrice și așa mai departe. Nu exista nicio metodă josnică la care să nu recurgă. Mulți frați și surori fuseseră torturați după ce au fost arestați. Unii rămăseseră cu dizabilități, iar alții fuseseră chiar omorâți în bătaie. Dacă m-ar fi arestat poliția și m-ar fi torturat până la moarte, aș fi pierdut șansa la mântuire. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi era mai frică. M-am gândit: „Poate totuși e mai bine să o trimit pe Xiaole să-i ajute pe nou-veniți. Nu e cunoscută ca fiind credincioasă în Dumnezeu.” Cu toate acestea, când m-am gândit astfel, nu m-am simțit chiar în largul meu: „Xiaole abia a început să se instruiască pentru udarea nou-veniților. Nu este capabilă să aibă părtășie foarte clar despre problemele lor. Dacă nou-veniții nu înțeleg adevărul, este posibil să se retragă, iar viața lor va suferi o pierdere. În plus, acești nou-veniți au fost responsabilitatea mea de la început. Alți oameni nu înțeleg situațiile lor. Cel mai potrivit este să merg eu să îi susțin. Dacă îi las deoparte și nu le acord atenție pentru propria mea siguranță, nu înseamnă că sunt iresponsabilă față de datoria mea?” Totuși, îmi era teamă că aș putea fi arestată dacă ies din casă. Prinsă în această dilemă, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească pentru a putea proteja lucrarea bisericii în această împrejurare. După ce m-am rugat, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrast lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, oricât de dezlănțuit ar fi Satana, tot în mâinile lui Dumnezeu rămâne. Trebuie să asculte instrucțiunile și poruncile lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, nu îndrăznește să se atingă nici măcar de o picătură de apă sau de un grăunte de nisip de pe pământ. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credința că toate lucrurile și evenimentele sunt controlate de Dumnezeu. De Dumnezeu depindea dacă voi fi arestată sau nu. Acum, problemele acestor nou-veniți necesitau o soluționare urgentă. Nu puteam să mă gândesc doar la propria mea siguranță. Rezolvarea problemelor nou-veniților era vitală. La următoarea adunare cu nou-veniții, trebuia să merg. Dacă într-adevăr aș fi arestată, ar fi cu permisiunea lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, oricât de dezlănțuit ar fi Satana, aș fi în siguranță. În ziua adunării, am pornit devreme și am făcut câteva ocoluri înainte să mă duc în locul în care se ținea adunarea. La adunare, citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre înțelegerea bazată pe experiență, nou-veniții au înțeles intenția lui Dumnezeu și nu au mai fost atât de timorați și de speriați. Le-a apărut zâmbetul pe chip, iar starea li s-a schimbat complet. M-am simțit fericită și împăcată în inima mea.

În 2023, am început să îndeplinesc datoria de conducătoare în biserică. În după-amiaza zilei de 6 iulie, sora Gao Li, care lucra cu mine, se afla la o adunare cu trei nou-veniți care erau conducători și diaconi, când a fost arestată. La auzul acestei vești, mi-a sărit inima din piept. „Eu merg aproape zilnic acasă la Gao Li și îi întâlnesc adesea pe acești trei nou-veniți. Acești nou-veniți nu cred de mult timp în Dumnezeu și au doar o înțelegere superficială a adevărului. Vor putea ei să reziste persecuției poliției și să rămână fermi în mărturia lor? Ce se întâmplă dacă nu pot rezista torturii și devin niște iude și mă vând? În primul rând, eu sunt bolnavă, iar dacă aș fi arestată, cum aș putea să rezist torturii poliției?!” În perioada aceea, primeam frecvent scrisori în care mi se spunea că fratele sau sora cutare, cu care ținusem legătura, fuseseră arestați. Simțeam că aș putea fi arestată în orice moment și nu reușeam să-mi liniștesc inima. Eram copleșită de tensiune în fiecare zi. Voiam doar să găsesc un loc în care să mă ascund și să nu-mi mai arăt chipul. Dar apoi m-am gândit că sunt conducătoare în biserică și că este responsabilitatea mea să mă ocup de urmările arestărilor. În special, Gao Li cunoștea foarte bine casele în care erau păstrate cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Cărțile trebuiau transferate cât mai repede posibil. Cu toate acestea, împrejurările erau foarte nefavorabile la acea vreme, iar supravegherea era omniprezentă. Dacă poliția m-ar descoperi transferând toate aceste cărți, nici nu-mi puteam imagina cât de groaznice ar fi consecințele! Ca să nu mai spun că eu eram conducătoare în biserică. Odată ce poliția ar fi aflat că sunt conducătoare, m-ar fi torturat cu siguranță până în pragul morții. De îndată ce m-am gândit la scenele în care frații și surorile erau torturați de poliție, am început să tremur de groază. Dacă poliția mă omora în bătaie, aveam să-mi pierd pentru totdeauna șansa la mântuire, iar credința mea în Dumnezeu din toți acești ani avea să fi fost în van. Dacă însă Gao Li nu putea rezista torturii și devenea o iudă, iar cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu nu erau transferate la timp, acestea puteau să cadă în mâinile poliției. Atunci ar însemna că mi-am nesocotit datoria. Asta ar fi o fărădelege gravă! Transferul cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu nu putea fi amânat nici măcar o clipă. În acea noapte, m-am rugat de mai multe ori lui Dumnezeu, m-am examinat pe mine însămi și am văzut că trăiam în frică, temându-mă să-mi arăt fața, ceea ce nu era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu, iar șovăiala și frica erau șiretlicurile Satanei. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem adesea: „Ceea ce Îmi doresc este loialitatea și supunerea ta de acum, dragostea și mărturia ta de acum. Chiar dacă, în acest moment, nu știi ce este mărturia sau dragostea, ar trebui să Îmi aduci tot ce ai și să Îmi predai singurele comori pe care le ai: loialitatea și supunerea ta. Ar trebui să știi că dovada biruinței Mele asupra Satanei stă în loialitatea și supunerea omului, precum și dovada cuceririi Mele complete a omului. Datoria credinței tale în Mine este de a-Mi fi martor, de a-Mi fi loial Mie și nimănui altcuiva și de a fi supus până la sfârșit. Înainte de a începe următoarea etapă a lucrării Mele, cum Îmi vei fi martor? Cum Îmi vei fi loial și supus? Îți dedici toată loialitatea funcției tale, sau pur și simplu vei renunța? Preferi să te supui oricărui aranjament al Meu (chiar de ar fi moarte sau distrugere) sau să fugi la jumătatea drumului pentru a evita mustrarea Mea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Lui. Dumnezeu mă scruta în acel moment pentru a vedea dacă pot aduce mărturie în fața Satanei și dacă sunt loială și supusă lui Dumnezeu. Acum, împrejurările erau periculoase și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu trebuiau transferate urgent. Fiind conducătoare de biserică, trebuia să îndeplinesc fără ezitare această sarcină. M-am gândit cum PCC era ticălos, detestabil și plin de uneltiri. Nu știam dacă frații și surorile care fuseseră arestați vor putea să reziste amenințărilor și ispitelor poliției. Trebuia să mă ocup de urmările arestărilor în cel mai scurt timp posibil. Transferul cărților nu putea fi întârziat niciun moment. Nu mai puteam amâna. Am discutat urgent cu predicatorul despre cum să transferăm cărțile și m-am rugat lui Dumnezeu, încredințându-I Lui această problemă. Sub ocrotirea lui Dumnezeu, am transferat în siguranță, fără probleme, toate cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Abia după aceea am oftat ușurată.

Mai târziu, am primit o altă scrisoare în care se spunea că și sora Li Jie fusese arestată, că o altă soră fusese omorâtă în bătaie la trei zile după arestare și că poliția urmărea și aresta necontenit frați și surori din biserică. La auzul acestor vești, am început iar să mă îngrijorez. Dacă eram arestată, torturată și omorâtă în bătaie? Fără să vreau, inima mi-a devenit oarecum timorată și temătoare. M-am gândit că nu mai pot să ies și că ar trebui să mă ascund acasă. Mi-am dat seama că era incorect să dezvălui astfel de idei și am început să reflectez asupra mea. De ce trăiam în timorare și teamă și voiam să fug de îndată ce se abătea peste mine o situație periculoasă? M-am rugat lui Dumnezeu în legătură cu starea mea. După ce m-am rugat, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În afară de a ține cont de propria siguranță, la ce se mai gândesc anumiți antihriști? […] De îndată ce aud despre un conducător care a fost denunțat la poliție pentru că locul în care trăia era nesigur sau despre un conducător care a devenit o țintă a spionilor marelui balaur roșu, pentru că ieșea prea des să-și facă datoria și interacționa cu prea mulți oameni și cum acești oameni au ajuns să fie arestați și condamnați, se înspăimântă imediat. Se gândesc: «O, nu, oare eu voi fi următorul arestat? Trebuie să învăț din asta. Nu ar trebui să fiu prea activ. Dacă pot evita să fac o parte din lucrarea bisericii, nu o voi face. Dacă pot evita să-mi fac apariția în public, nu o voi face. Voi lucra cât de puțin posibil, voi evita să ies, voi evita să interacționez cu oamenii și mă voi asigura că nimeni nu știe că sunt conducător. În zilele noastre, cine-și poate permite să-i pese de altcineva? Doar a rămâne în viață este o provocare!» De când și-au asumat rolul de conducător, în afară de faptul că poartă o geantă și se ascund, nu fac nicio lucrare. Trăiesc cu sufletul la gură, cu teama constantă de a fi prinși și condamnați. Să presupunem că aud pe cineva spunând: «Dacă vei fi prins, vei fi ucis! Dacă nu ai fi conducător, dacă ai fi doar un credincios obișnuit, s-ar putea să fii eliberat după ce doar plătești o amendă mică, dar întrucât ești conducător, e greu de spus. Este prea periculos! Unii conducători sau lucrători care au fost prinși au refuzat să dea informații și au fost omorâți în bătaie de polițiști.» Odată ce aud despre cineva care a fost omorât în bătaie, frica lor se intensifică și devin și mai înspăimântați să lucreze. În fiecare zi, nu se gândesc decât cum să evite să fie prinși, cum să evite să-și facă apariția în public, cum să evite să fie supravegheați și cum să evite contactul cu frații și surorile lor. Își frământă mintea, gândindu-se la aceste lucruri și uită complet de îndatoririle lor. Sunt aceștia oameni loiali? Pot astfel de oameni să se ocupe de vreo lucrare? (Nu, nu pot.) Astfel de oameni sunt doar fricoși și nu-i putem caracteriza categoric drept antihriști, doar pe baza acestei manifestări, dar care este natura acestei manifestări? Esența acestei manifestări este aceea a unui neîncrezător. Ei nu cred că Dumnezeu poate proteja siguranța oamenilor și cu siguranță nu cred că, dacă se dedică consumării pentru Dumnezeu înseamnă că se dedică adevărului și că acesta este un lucru pe care Dumnezeu îl aprobă. În inimile lor, nu se tem de Dumnezeu; se tem numai de Satana și de partidele politice ticăloase. Nu cred în existența lui Dumnezeu, nu cred că totul este în mâinile Lui și cu siguranță nu cred că Dumnezeu va aproba o persoană care sacrifică totul de dragul Lui și pentru a-I urma calea și a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de El. Nu pot vedea nimic din toate astea. În ce cred ei? Cred că, dacă pică în mâinile marelui balaur roșu, vor avea un final prost, că ar putea fi condamnați sau chiar ar putea risca să-și piardă viețile. În inimile lor, țin cont doar de propria siguranță și nu de lucrarea bisericii. Nu sunt aceștia neîncrezători? (Ba da, sunt.) Ce spune Biblia? «Cel ce-și va pierde viața de dragul Meu, o va găsi» (Matei 10:39). Cred aceste cuvinte? (Nu, nu le cred.) Dacă li se cere să-și asume un risc în timp ce-și fac datoria, își vor dori să se ascundă și să nu lase pe nimeni să-i vadă – vor vrea să fie invizibili. Atât de mult se tem. Nu cred că Dumnezeu este sprijinul omului, că totul este în mâinile lui Dumnezeu, că dacă un lucru merge prost sau dacă sunt cu adevărat prinși, e permis de Dumnezeu și că oamenii ar trebui să aibă inimi supuse. Acești oameni nu au aceste inimi, această înțelegere sau această pregătire. Cred ei cu adevărat în Dumnezeu? (Nu, nu cred.) Nu este esența acestei manifestări aceea a unui neîncrezător? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Ceea ce expunea Dumnezeu era exact starea mea. De când am aflat că sora cu care lucram fusese arestată, am trăit în tensiune și teroare. Știam că sunt conducătoare în biserică și că, atunci când împrejurările devin periculoase, prioritatea este să protejez jertfele lui Dumnezeu și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Dar apoi m-am gândit la cât de periculos era mediul actual și la supravegherea omniprezentă. Dacă transferam atât de multe cărți în astfel de împrejurări, odată ce m-ar fi arestat poliția, nu m-ar fi lăsat să scap cu una, cu două. Dacă eram schilodită sau chiar omorâtă în bătaie, aveam să-mi pierd complet șansa la mântuire. Când m-am gândit la aceste consecințe îngrozitoare, n-am îndrăznit să transfer cărțile. Am vrut să îi las predicatorului această sarcină. La această răscruce esențială, am ținut cont doar de propria mea siguranță. Mintea îmi era ocupată cu propriile interese și pur și simplu nu am luat în considerare interesele bisericii. Am fost prea egoistă, detestabilă și lipsită de umanitate! Înainte să se abată peste noi aceste împrejurări, aveam adesea părtășie cu frații și cu surorile mele despre faptul că marele balaur roșu este doar un instrument în serviciul lucrării lui Dumnezeu și că Dumnezeu folosește persecuția marelui balaur roșu pentru a dezvălui și a desăvârși oamenii. Dar, când pericolul s-a abătut asupra mea, m-a dezvăluit. Eram timorată și înspăimântată de dimineața până seara. Mă temeam că aș putea fi torturată de poliție până la moarte. Nu aveam credință autentică în Dumnezeu. Am văzut că, în mod normal, întreaga mea părtășie era doar cuvinte și doctrine. Nu aveam nici cea mai mică fărâmă de credință în Dumnezeu. Eram o neîncrezătoare expusă de Dumnezeu!

Mai târziu, am reflectat asupra mea. De ce voiam mereu să las datoria mea în seama altora de îndată ce mă aflam în împrejurări periculoase? Ce natură-esență cauza acest lucru? Căutând, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate față de El; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși. Pentru ei, nimic nu este mai important decât propria siguranță. Atât timp cât pot să trăiască și nu vor fi arestați, nu le pasă cât rău este făcut lucrării bisericii. […] Antihriștii abandonează lucrarea bisericii și jertfele lui Dumnezeu și nu rânduiesc ca oamenii să se ocupe de consecințe. E ca și cum i-ar permite marelui balaur roșu să confiște jertfele lui Dumnezeu și să-i captureze pe aleșii Lui. Nu este aceasta o trădare ascunsă a jertfelor lui Dumnezeu și a aleșilor Lui? Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Antihriștii pun pe primul loc propria lor siguranță; ei cred că nimic altceva nu are legătură cu ei. Nu le pasă când altcineva pățește ceva, indiferent cine ar putea fi. Atât timp cât nu li se întâmplă nimic rău antihriștilor înșiși, ei se simt împăcați. Sunt lipsiți de orice loialitate, fapt care e determinat de natura-esență a antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu a expus faptul că antihriștii iau în considerare doar propria lor siguranță când sunt în pericol. Ei nu iau în considerare dacă sunt lezate interesele casei lui Dumnezeu și nu acordă atenție siguranței fraților și surorilor lor. Sunt atât de egoiști și de detestabili! Când am comparat firea pe care am dezvăluit-o eu cu cea a unui antihrist, am văzut că erau identice. Trăiam după otrava „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” În împrejurări periculoase, țineam cont doar de propriile mele interese. Acum un an, în biserica noastră a apărut o anume împrejurare. M-am îngrijorat că aș putea fi arestată și torturată, așa că nu am îndrăznit să ies ca să ud nou-veniții. În consecință, problemele nou-veniților nu au putut fi soluționate la timp. Când sora cu care eram parteneră și mai mulți conducători și diaconi au fost arestați, a trebuit să mă ocup urgent de urmările arestărilor. Dar încă mă temeam că voi fi arestată și torturată și că voi fi omorâtă în bătaie, așa că am vrut să las datoria mea în seama altora. În calitate de conducătoare în biserică, aveam responsabilitatea de a proteja interesele bisericii și siguranța fraților și surorilor. Cu toate acestea, când s-a abătut asupra mea o împrejurare periculoasă, am vrut mereu să fug în fața luptei, gândindu-mă numai să-mi salvez viața și lăsând datoria mea în seama altora. Temându-mă de moarte ca o lașă, m-am agățat cu lăcomie de viață cu orice preț. Mi-a păsat doar de trupul meu. Am fost mult prea egoistă și detestabilă. Nu am avut niciun fel de loialitate față de Dumnezeu. M-am gândit cum Își riscă Dumnezeu viața intrând personal în bârlogul tigrului pentru a salva complet omenirea de sub puterea Satanei. Dumnezeu a fost supus unei urmăriri neîncetate de către partidul de la conducerea Chinei, dar nu a abandonat niciodată mântuirea noastră, ci a continuat să vorbească și să rostească cuvinte pentru a ne călăuzi. Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este atât de mare! Oamenii care Îi sunt cu adevărat loiali lui Dumnezeu vor acorda prioritate intereselor casei lui Dumnezeu. Chiar dacă trebuie să-și asume un risc, vor gestiona bine urmările. Eu mă bucuram de aprovizionarea și de păstorirea cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu am știut să arăt considerație față de intențiile lui Dumnezeu și nu m-am gândit să Îi răsplătesc dragostea. Eram cu adevărat lipsită de conștiință și de rațiune! Nu eram cu nimic diferită de un antihrist: eram egoistă și detestabilă, fără nicio fărâmă de umanitate. Dacă nu mă pocăiam, aveam să îmi atrag disprețul lui Dumnezeu și să fiu eliminată. Când mi-am dat seama de asta, m-am grăbit să îngenunchez pentru a mă ruga: „Dragă Dumnezeule, de fiecare dată când mă aflu într-o împrejurare periculoasă, mă gândesc doar la propria mea siguranță. Nu iau în considerare interesele bisericii și nici siguranța fraților și a surorilor. Sunt prea egoistă și detestabilă! Comportamentul meu merită tot disprețul Tău! Dragă Dumnezeule, nu vreau să trăiesc în firea mea coruptă. Sunt dispusă să mă bazez pe Tine pentru a-mi face bine datoria.”

Mai târziu, am căutat pasaje din cuvintele lui Dumnezeu referitoare la starea mea de teamă constantă de a fi arestată și omorâtă în bătaie. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intențiile și cerințele Lui. Dacă cineva plătește cu viața pentru a aduce mărturie despre Dumnezeu, aceasta este cea mai înaltă formă de mărturie. Este aprobată de Dumnezeu. Când cineva își dă viața pentru cauza justă, deși trupul moare, duhul și sufletul se întorc la Dumnezeu. Exact cum spune Biblia: „Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu și și-a pierdut viața trupească, dar a adus mărturie pentru Dumnezeu și a dobândit viața veșnică. De asemenea, frații și surorile care au preferat să moară decât să devină iude sub tortura marelui balaur roșu au murit pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu. Dumnezeu ține minte acest tip de moarte. Mă temeam în permanență că voi fi arestată de poliție și omorâtă în bătaie în timp ce îmi îndeplineam datoria: aceasta era o lipsă de înțelegere a semnificației vieții și a morții. Viața mea este în mâinile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este suveran asupra ei; chiar și aerul din plămânii mei mi-a fost dat de Dumnezeu. Trebuie să-mi încredințez viața și moartea lui Dumnezeu și să mă supun orchestrării și rânduielii lui Dumnezeu. Chiar dacă poliția m-ar aresta și m-ar omorî în bătaie, acest lucru ar fi valoros și semnificativ dacă aș putea rămâne fermă în mărturia mea față de Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Satana poate face rău doar trupului unei persoane. Chiar dacă suntem torturați de PCC pentru că credem în Dumnezeu și suferim în trup sau chiar suntem martirizați, în acest fel vom fi rămas fermi în mărturia noastră înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este aprobat de Dumnezeu. În această viață, am avut norocul să accept Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și am primit atât de multă aprovizionare și îndrumare din cuvintele lui Dumnezeu. Am înțeles tainele și semnificația vieții și am fost ferită de răul și de șiretlicurile Satanei. Am putut să trăiesc sub îngrijirea și protecția Creatorului. Aceste lucruri au fost binecuvântarea supremă. Acum, chiar dacă aș fi murit, ar fi meritat: viața aceasta nu ar fi fost trăită în van. După ce am înțeles acest lucru, nu am mai fost constrânsă de moarte așa cum fusesem înainte. Am fost dispusă să mă rog lui Dumnezeu, să mă bazez pe Dumnezeu și să-mi folosesc înțelepciunea pentru a mă ocupa de urmările arestărilor.

Mai târziu, o soră mi-a spus că poliția îmi aflase numele adevărat. Când am auzit această veste, m-am gândit că trebuia să fiu și mai precaută în viitor. Însă după puțin timp am primit o scrisoare de la conducătorii superiori, în care scria că trebuia să se pună în aplicare urgent o lucrare și că eu eram singura persoană capabilă să găsească pe cineva priceput. M-am gândit cum aflase poliția despre situația mea reală și la faptul că fiecare colț era supravegheat. Dacă ieșeam din casă și eram arestată și omorâtă în bătaie, ce avea să se întâmple? În acel moment, mi-am dat seama că starea mea era din nou incorectă. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). De Dumnezeu depindea dacă voi fi arestată sau nu. Chiar dacă eram arestată, era momentul să rămân fermă în mărturia mea. Chiar dacă poliția avea să mă omoare în bătaie, aveam să accept și să mă supun de bunăvoie. Nu aveam să mă transform niciodată într-o iudă și să Îl trădez pe Dumnezeu. Sub îndrumarea și conducerea cuvintelor lui Dumnezeu, inima mea agitată s-a liniștit și nu mai eram timorată sau speriată. Prin urmare, m-am deghizat, am ieșit și am rânduit lucrurile fără probleme. În acel moment, mi-am simțit inima liniștită și împăcată. După aceea, deși împrejurările erau încă foarte periculoase, având călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, nu am mai simțit timorare sau frică. În schimb, m-am bazat pe Dumnezeu și mi-am folosit înțelepciunea pentru a-mi duce la bun sfârșit lucrarea, iar viața bisericii a revenit treptat la normal.

După experimentarea acestei serii de împrejurări, am văzut înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu și am trăit personal experiența suveranității lui Dumnezeu. De asemenea, am dobândit o oarecare înțelegere a naturii mele satanice egoiste și detestabile. Am învățat cum să mă rog lui Dumnezeu și să mă bazez pe El și am simțit că relația mea cu Dumnezeu a devenit mai strânsă. Acum, marele balaur roșu continuă să aresteze frenetic frați și surori, dar eu nu mai trăiesc într-o stare de teamă că aș putea fi arestată. Sunt dispusă să mă supun întregii orchestrări și rânduieli a lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria în mijlocul necazurilor. Slavă lui Dumnezeu!