de Yicao, China

Făceam îndatoriri bazate pe texte în biserică, dar, la începutul anului 2022, mi s-a atribuit o datorie diferită. Mai târziu, am reflectat asupra mea și mi-am dat seama că, din cauza firii mele grav corupte și a aderării permanente la propriile opinii, nu-mi făcusem datoria conform standardului. Câteva luni mai târziu, conducătorii mi-au cerut să continui să fac îndatoriri bazate pe texte. Într-o zi, am aflat întâmplător că, anterior, fusesem realocată din cauza calibrului meu slab și că biserica a rânduit să mă întorc doar din cauza volumului crescut de lucrări bazate pe texte și a lipsei de lucrători care să se ocupe de texte. Auzind acestea, m-am simțit foarte abătută și m-am gândit: „Inițial, am crezut că, de data asta, am fost adusă înapoi pentru că am un oarecare calibru și pot să mă ocup de această datorie, dar nu mă așteptam ca frații și surorile să mă fi evaluat așa. Se pare că, oricât m-aș strădui pentru această datorie, totul va fi în zadar. Frații și surorile care abia au început să facă lucrări bazate pe texte au un calibru bun și, după ce vor fi puțin cultivați, mă vor depăși. Muncesc doar temporar pentru datoria asta. Frații și surorile cu un calibru bun pot juca un rol important în lucrarea lor, iar speranța lor de a fi mântuiți este mai mare. Dar calibrul meu slab înseamnă că nu pot face față lucrărilor importante și c-aș putea fi realocată în orice moment, așadar, cum pot să am vreo șansă la mântuire? Decât să fac asta, ar fi mai bine să predic Evanghelia și să ud nou-veniți. În lucrarea de evanghelizare, cel puțin pot pregăti niște fapte bune și pot avea o oarecare speranță de a supraviețui.” Gândindu-mă la aceste lucruri, m-am simțit foarte demoralizată și chiar am regretat că m-am întors să fac lucrarea bazată pe texte.

Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog: „Dumnezeule, le-am auzit pe surori spunând că, anterior, mi s-a atribuit o altă datorie din cauza calibrului meu slab. Sunt atât de tristă, dar știu că nu ar trebui să fiu negativă sau să înțeleg greșit. Te rog să mă luminezi ca să-Ți înțeleg intenția, ca să pot avea credința de a năzui spre progres.” În acel moment, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat cu adevărat. Dumnezeu a pregătit pentru fiecare ocazia de a fi mântuit și, indiferent dacă este slab sau bun calibrul unui om sau dacă e bătrân sau tânăr, Dumnezeu are cerințe de la fiecare persoană în funcție de statura sa reală și în funcție de calibrul său real și rânduiește îndatoriri adecvate pentru fiecare persoană. Indiferent ce datorie face un om, câtă vreme urmărește adevărul și-I este loial lui Dumnezeu, El Își va oferi mântuirea în mod egal, fără a favoriza pe nimeni. M-am gândit la fratele din videoclipul cu mărturia bazată pe experiență intitulat: Vârstnicii încă pot să fie martori pentru Dumnezeu. Deși era foarte bătrân și bolnav, își dădea toată silința în datoria lui de găzduire și exersa scrierea articolelor bazate pe experiențe ca să aducă mărturie pentru Dumnezeu. El a putut înțelege unele adevăruri și a înregistrat progrese în viață. Acest lucru arată corectitudinea și dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu are cerințe de la fiecare persoană în funcție de mediul din care provine, de statura și de calibrul său și nu încearcă să îngreuneze lucrurile pentru nimeni. Însă eu nu am înțeles intenția lui Dumnezeu și am considerat, în mod fals, că numai aceia cu un calibru bun puteau fi mântuiți, spre deosebire de aceia cu un calibru slab. Așadar, când am aflat că frații și surorile m-au evaluat ca având un calibru slab și ca incapabilă să fac lucrarea bazată pe texte, am simțit că nu puteam să joc în biserică un rol important, că Dumnezeu nu mă plăcea și că nu aveam nicio șansă la mântuire. Ba chiar am regretat că revenisem să fac lucrarea bazată pe texte. Trăiam în noțiunile și închipuirile mele, înțelegându-L greșit pe Dumnezeu, și eram cu adevărat nesăbuită și lipsită de rațiune! De fapt, Dumnezeu știe cum e calibrul meu, și știau și frații, și surorile. Întrucât biserica a rânduit ca eu să fac lucrarea bazată pe texte, ar trebui să mă supun, să-mi dau toată silința să lucrez folosind ceea ce înțeleg și ceea ce pot face și să acționez cu o conștiință curată. Asta ar trebui să fac. Nu puteam continua să fiu demoralizată din cauza calibrului meu slab.

După aceea, am început să caut, întrebându-mă: „De ce, atunci când am aflat despre calibrul meu slab, am devenit atât de demoralizată și de supărată?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când unii oameni aud un conducător de la un nivel superior spunând că ei nu au înțelegere spirituală, simt că nu sunt capabili să înțeleagă adevărul, că Dumnezeu cu siguranță nu îi vrea, că nu au nicio speranță de a fi binecuvântați; totuși, în ciuda faptului că se simt triști, tot sunt capabili să-și facă datoria așa cum o fac în mod normal – astfel de oameni au o fărâmă de rațiune. Când unii oameni aud pe cineva spunând despre ei că nu au înțelegere spirituală, devin negativi și nu-și mai doresc să-și facă datoria. Se gândesc: «Spui că nu am înțelegere spirituală – nu înseamnă asta că nu am nicio speranță de a fi binecuvântat? Întrucât nu voi primi binecuvântări în viitor, pentru ce mai continui să cred? Nu voi accepta să fiu obligat să prestez servicii. Cine ar trudi pentru tine, dacă nu ar primi nimic în schimb pentru asta? Nu sunt atât de prost!» Au astfel de oameni conștiință și rațiune? Se bucură de atât de mult har de la Dumnezeu și totuși, nu știu cum să-l răsplătească și nici măcar nu vor să presteze servicii. Oamenii de acest fel sunt terminați. Nu pot nici măcar să presteze servicii până la final și nu au credință adevărată în Dumnezeu; sunt neîncrezători. Dacă au o inimă sinceră pentru Dumnezeu și credință adevărată în El, atunci, indiferent cum sunt evaluați, asta doar îi va ajuta să se cunoască pe ei înșiși mai sincer și mai exact – ar trebui să abordeze această chestiune corect și să nu o lase să le afecteze felul în care Îl urmează pe Dumnezeu sau în care își fac datoria. Chiar dacă nu pot primi binecuvântări, tot ar trebui să fie dispuși să presteze servicii pentru Dumnezeu până la final și să o facă bucuroși, fără să se plângă, și ar trebui să se lase la mila orchestrării lui Dumnezeu în toate situațiile – abia atunci vor fi persoane cu conștiință și rațiune. De Dumnezeu depinde dacă o persoană primește binecuvântări sau suferă nenorociri, Dumnezeu este suveran peste acest lucru și îl rânduiește și nu este ceva ce oamenii pot cere sau ce pot obține lucrând. În schimb, depinde de capacitatea acelei persoane de a asculta de cuvintele lui Dumnezeu, de a accepta adevărul și de a-și face datoria bine, conform cerințelor lui Dumnezeu – Dumnezeu va răsplăti fiecare persoană în funcție de faptele sale. Dacă cineva are această fărâmă de sinceritate și dedică toată forța de care este capabil datoriei pe care ar trebui să o facă, atunci asta este suficient și persoana va câștiga aprobarea și binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). „Antihriștii cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. Mulțumită expunerii din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit originea problemei. S-a dovedit că, în spatele negativității și neînțelegerilor mele, se aflau păreri greșite privind ceea ce trebuie să urmăresc. Am tratat căutarea binecuvântărilor prin intermediul credinței în Dumnezeu ca pe un țel legitim pe care să-l urmăresc, iar când dorința mea de binecuvântări nu a fost îndeplinită, am devenit descurajată, dezamăgită, negativă și îndurerată. Când am fost evaluată ca având un calibru slab și ca nepotrivită pentru lucrarea bazată pe texte, am crezut că eram terminată și că, indiferent cât de mult urmăream, avea să fie în zadar și că, mai devreme sau mai târziu, urma să fiu eliminată. Drept urmare, am trăit într-o stare negativă și nu am mai avut motivația de a-mi face îndatoririle. Am văzut că-mi făceam îndatoririle doar ca să câștig binecuvântări și că trăiam după filosofiile satanice „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Să nu ridici un deget fără o recompensă”. Tot ceea ce făceam era impulsionat de cuvântul „profit”. În cazul în care ceva era benefic pentru viitorul meu sau putea să-mi aducă binecuvântări, eram dispusă să fac acel lucru și mă vedeam capabilă să sufăr și să plătesc un preț. Dar dacă nu era ceva benefic pentru mine, nu eram dispusă să-l fac și chiar voiam să-l evit sau să-l refuz. Am văzut că eram cu adevărat egoistă și mânată de profit! Gândindu-mă la începutul credinței mele în Dumnezeu, am văzut că m-am lepădat de toate ca să-L urmez pe Dumnezeu pentru a obține un final bun și o destinație bună și că, indiferent ce îndatoriri mi-a rânduit biserica, am fost capabilă să le accept și să mă supun lor și că am fost în stare să sufăr și să plătesc un preț. Am crezut că aveam să fiu mântuită și să supraviețuiesc, așa c-am avut o energie infinită. Însă când frații și surorile m-au evaluat ca având un calibru slab, am simțit că nu aveam nicio oportunitate de-a fi promovată și cultivată, fiind incapabilă să fac lucrări importante, și că, în cele din urmă, aveam să fiu eliminată. Așa că am devenit negativă, am nutrit înțelegeri greșite și n-am fost dispusă să continui cu lucrarea bazată pe texte. Deși păream să cred în Dumnezeu și să-L urmez, viitorul și destinul meu tot reprezentau centrul atenției mele. Voiam să-mi dau la schimb îndeplinirea îndatoririlor pentru un final bun și-o destinație bună și, prin asta, încercam să negociez cu Dumnezeu și să-L înșel. Mergeam pe calea unui antihrist! Dându-mi seama de aceste lucruri, m-am simțit foarte vinovată. M-am gândit la cum rânduise biserica să fac lucrarea bazată pe texte și cum îmi oferise oportunitatea de a mă instrui în îndatoririle mele și am văzut că acesta era harul lui Dumnezeu! Însă nu m-am gândit să fiu recunoscătoare, nici să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. În schimb, am vrut mereu doar să încerc să negociez cu El. Nici măcar nu am avut conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă o persoană. Am fost într-adevăr lipsită de umanitate! M-am simțit cu adevărat îndatorată lui Dumnezeu, m-am urât pentru că eram atât de profund coruptă și nu am mai vrut să rămân în această stare de negativitate.

Ulterior, am continuat să reflectez, gândindu-mă: „Când frații și surorile au spus că am un calibru slab, am devenit demoralizată și tristă. Am mai avut un motiv, și anume că nu am fost capabilă să evaluez ce este un calibru bun și unul rău și nu am fost în stare să mă tratez în mod corect.” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). „Fie că e vorba despre înțelegerea adevărului sau despre a învăța o meserie sau o aptitudine specializată, oamenii cu un calibru bun sunt capabili să înțeleagă principiile pe care le conțin acestea, să ajungă la sursa lucrurilor și să le identifice realitatea și esența. În felul acesta, în tot ceea ce fac, în orice slujbă se implică, ei fac judecăți corecte și determină standardele și principiile corecte. Asta înseamnă un calibru bun. Oamenii cu un calibru bun sunt capabili să se ocupe de supravegherea diverselor lucrări ale casei lui Dumnezeu. Cei cu un calibru mediu sau slab sunt incapabili de o astfel de lucrare. Asta nu înseamnă în niciun caz că unii oameni sunt favorizați sau priviți cu dispreț, sau tratați diferit de casa lui Dumnezeu – înseamnă doar că mulți oameni nu se pot ocupa de supraveghere din cauza calibrului lor. De ce nu se pot ocupa de supraveghere? Care este motivul? Motivul este că nu înțeleg adevărul. Și de ce nu înțeleg adevărul? Pentru că au un calibru mediu sau chiar foarte slab. Acesta este motivul pentru care adevărul îi depășește și sunt incapabili să-l înțeleagă când îl aud. Unii s-ar putea să nu înțeleagă adevărul fiindcă nu ascultă cu atenție sau pentru că sunt tineri și încă nu au o concepție despre credința în Dumnezeu și nu îi interesează prea mult. Totuși, acestea nu sunt motivele principale. Motivul principal este calibrul lor care este insuficient. Pentru oamenii de un calibru inferior, oricare ar fi datoria lor sau oricât de mult timp ar fi făcut lucrarea, oricât de multe predici ar auzi sau oricum ai avea părtășie despre adevăr cu ei, tot nu se pot lămuri. Își tărăgănează îndeplinirea datoriei, fac lucrurile de mântuială și nu realizează nimic. În cazul anumitor oameni care slujesc drept lideri de echipă și se ocupă cu supravegherea unei părți ale lucrării, la început, când își asumă responsabilitatea pentru lucrare, nu pricep principiile. După mai multe eșecuri, ajung să înțeleagă adevărul și principiile, căutând și punând întrebări. Apoi, pe baza acestor principii, se pot ocupa de supraveghere și pot sprijini singuri lucrarea. Asta înseamnă să ai calibru. În cazul altor oameni, le poți spune toate principiile și chiar le poți descrie în detaliu cum să le implementeze, iar ei vor părea să înțeleagă ce le spui, dar tot nu pot pricepe principiile când fac ceva. În schimb, se bazează pe propriile idei și închipuiri, chiar crezând că e corect să facă asta. Totuși, nu pot spune clar și nu știu de fapt dacă fac lucrurile conform principiilor. În cazul în care Cel de mai sus le pune întrebări, se agită și nu știu ce să spună. Se simt liniștiți numai când Cel mai de sus se ocupă de supraveghere și oferă îndrumare. Asta arată că au un calibru foarte slab. Cu un astfel de calibru slab, nu pot să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu sau să se ridice la nivelul adevărurilor-principii, cu atât mai puțin să-și îndeplinească îndatoririle într-o manieră satisfăcătoare” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii cu un calibru bun pot pricepe aspectele importante după ce aud cuvintele lui Dumnezeu și că, din aceste cuvinte, ei pot să înțeleagă adevărul, să reflecteze asupra lor și să se cunoască și să găsească o cale de a practica și de a pătrunde. În plus, oamenii cu un calibru bun au înțelegere spirituală și sunt receptivi. Când întâmpină situații, ei pot să tragă concluzii și să practice cu acuratețe, conform principiilor cerute de Dumnezeu. Pe de altă parte, persoanele cu un calibru slab sunt mai neputincioase în ceea ce privește înțelegerea adevărului și mai puțin receptive și, indiferent cât de multe predici aud, creșterea lor în viață este lentă. Se străduiesc din răsputeri să priceapă principiile în îndatoririle lor, adesea doar respectând reglementările, iar eficiența îndatoririlor personale este un pic mai redusă. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea: „De câțiva ani fac lucrarea bazată pe texte și am auzit o mulțime de principii, dar nu am progresat mult. Mai ales atunci când mă confrunt cu probleme puțin mai dificile, devin confuză și pur și simplu am tendința să mă limitez la reglementări. Chiar și după ce termin o sarcină, tot e nevoie de verificare și de îndrumare din partea conducătorilor, iar eficiența lucrării mele este destul de redusă.” Doar atunci mi-am dat seama că era într-adevăr slab calibrul meu. În trecut, am considerat că am un calibru bun, însă acest lucru nu era evaluat pe baza adevărurilor-principii, ci doar pe baza noțiunilor și închipuirilor mele. Deși puteam să fac unele lucrări, asta nu însemna că am un calibru bun, ci doar că, după o lungă perioadă în care făcusem această lucrare, dobândisem ceva experiență în acest sens. Dar, în comparație cu frații și cu surorile cu un calibru bun cu adevărat, eu tot aveam lipsuri foarte mari. În acel moment, am obținut o evaluare corectă a calibrului meu real și, în inima mea, am devenit capabilă să accept și să recunosc evaluarea făcută pentru mine de către frați și surori. Deși calibrul meu nu era foarte bun, biserica tot îmi oferise oportunitatea de a face lucrarea bazată pe texte. Acesta era harul lui Dumnezeu. Nu puteam să fiu lipsită de conștiință și trebuia să lucrez și să-mi fac datoria în mod proactiv, pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu.

După aceea, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am corectat întrucâtva punctul de vedere greșit despre căutarea binecuvântărilor. Dumnezeu spune: „În ce sens este greșită tratarea urmăririi binecuvântărilor drept un obiectiv? Este diametral opusă față de adevăr și nu corespunde intenției lui Dumnezeu de a mântui oamenii. Deoarece a fi binecuvântat nu este un obiectiv potrivit pe care să-l urmărească oamenii, care ar fi un obiectiv potrivit? Urmărirea adevărului, urmărirea schimbărilor firii și capacitatea de a se supune tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu: acestea sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească oamenii. Să spunem, de exemplu, că a fi emondat te face să ai noțiuni și înțelegeri greșite și devii incapabil să te supui. De ce nu te poți supune? Pentru că simți că destinația sau visul tău de a fi binecuvântat a fost pus la încercare. Devii negativ, supărat și vrei să renunți la datoria ta. Care este motivul pentru acest lucru? Există o problemă cu urmărirea ta. Așadar, cum ar trebui rezolvat acest lucru? Este absolut necesar să abandonezi imediat aceste idei greșite și să cauți imediat adevărul pentru a rezolva problema firii tale corupte. Ar trebui să-ți spui în sinea ta: «Nu trebuie să renunț, încă trebuie să fac bine datoria pe care o ființă creată se cuvine s-o facă și să-mi las la o parte dorința de a fi binecuvântat.» Când renunți la dorința de a fi binecuvântat și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Și vei mai fi capabil de negativitate? Deși încă există momente în care ești negativ, nu le lași să te constrângă și, în inima ta, continui să te rogi și să te lupți, schimbând obiectivul pe care-l urmezi din acela de a fi binecuvântat și de a avea o destinație în acela de a urmări adevărul, și-ți spui în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Pentru a înțelege anumite adevăruri astăzi – nu este o recoltă mai mare, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă dorește, iar eu nu am o destinație bună și speranțele mele de a fi binecuvântat sunt distruse, tot îmi voi face datoria în mod adecvat, sunt obligat să procedez astfel. Oricare ar fi motivul, nu-i voi permite să-mi afecteze realizarea adecvată a datoriei, nu-i voi permite să-mi afecteze îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu; acesta este principiul conform căruia mă comport.» Și, astfel, nu ai trecut peste constrângerile trupului? Unii ar putea spune: «Ei bine, ce se întâmplă dacă încă sunt negativ?» Apoi caută din nou adevărul pentru a rezolva acest lucru. Indiferent de câte ori ai cădea în negativitate, în cazul în care pur și simplu continui să cauți adevărul pentru a rezolva acest lucru și continui să te străduiești pentru adevăr, vei ieși încet din negativitatea ta. Și, într-o zi, vei simți că nu ai dorința de a câștiga binecuvântări și nu ești constrâns de destinația și finalul tău și că trăiești mai ușor și mai liber fără aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit țelul corect pe care să-l urmăresc. Credința nu ar trebui să fie de dragul binecuvântărilor, ci pentru a urmări adevărul, a urmări schimbarea firii și a ajunge la supunere față de Dumnezeu. Indiferent dacă urmează să am un final bun sau o destinație bună, sunt o ființă creată și, prin urmare, ar trebui să mă supun lui Dumnezeu, să mă închin Lui și să-mi îndeplinesc datoria. Acesta e simțul rațiunii pe care ar trebui să-l aibă o ființă creată. M-am gândit la cele unsprezece criterii pe care Dumnezeu ne cere să le îndeplinim pentru mântuirea noastră, iar unul dintre ele este acesta: „Dacă ești, cu adevărat, un făcător de servicii, atunci poți să Îmi faci serviciu cu credință, fără vreun element de superficialitate sau negativitate?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”]. Dacă stau să mă gândesc, îndeplinirea datoriei mele chiar nu ar trebui să implice propriile dorințe și cerințe și, indiferent cum orchestrează Dumnezeu lucrurile, ar trebui să mă supun, fără a încerca să aleg pentru mine. Chiar dacă Dumnezeu spune că sunt o prestatoare de servicii, tot ar trebui să prestez un serviciu pentru Dumnezeu cu loialitate și să rămân la locul meu de ființă creată. Faptul că i-am auzit cu această ocazie pe frați și pe surori evaluându-mă ca având un calibru slab fusese îngăduit de Dumnezeu, iar eu aveam de învățat o lecție. Prin această situație, intențiile mele detestabile de a crede în Dumnezeu pentru binecuvântări și de a încerca să negociez cu El au fost dezvăluite, permițându-mi să recunosc perspectivele mele greșite asupra a ceea ce să urmăresc, să mă pocăiesc și să corectez prompt aceste perspective. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu! Fără acest lucru, nu m-aș fi cunoscut niciodată și mi-ar fi fost dificil să pornesc pe calea urmăririi adevărului și a mântuirii. Odată cu această conștientizare, nu m-am mai simțit potrivnică situației și nu am mai vrut să mă îngrijorez sau să mă agit în privința viitorului meu sau a destinației mele.

Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au oferit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „«Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.» Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi aprobarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii loial datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul. Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reglementări. De aceea, ei nu pot vedea clar multe probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și fac datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.) Poți fi o persoană onestă doar spunând asta? (Nu, trebuie să ai manifestările unei persoane oneste.) Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nu calibrul unei persoane este standardul după care evaluăm dacă poate fi mântuită sau nu. Lucrurile-cheie sunt dacă o persoană poate înțelege și practica adevărul și dacă viața-fire a acesteia se schimbă până la urmă. Deși calibrul lor este slab și înțeleg greu adevărul, unii oameni urmăresc adevărul, practică faptul de-a fi persoane oneste și-și dedică inima și toate eforturile pentru îndatoririle lor. Asemenea oameni pot fi, în cele din urmă, mântuiți. Gândindu-mă la mine, am văzut că aveam un calibru slab și tendința de a respecta reglementările, așa că nu obțineam rezultate bune. Aceasta era realitatea mea. Însă Dumnezeu spune că a avea un calibru slab nu e o boală fatală. Întrucât calibrul meu e slab, iar eu înțeleg adevărul greu, ar trebui să depun mai mult efort pentru cuvintele lui Dumnezeu. Ar trebui să ascult mai mult predicile și părtășiile Celui de mai sus și ar trebui să caut, să am părtășie și să discut mai mult cu frații și cu surorile despre orice probleme sau dificultăți. În acest fel, pot să progresez și să fac unele lucrări concrete. M-am gândit la falșii conducători și la antihriștii dezvăluiți în biserică. Unii aveau calibru bun și daruri, dar, pentru că nu urmăreau deloc adevărul și-și făceau îndatoririle doar de dragul reputației personale și al statutului lor, în final, au perturbat și au tulburat lucrarea bisericii și au fost excluși și eliminați. Deși s-ar putea ca unii frați și unele surori să nu aibă un calibru bun, ei practică din cuvintele lui Dumnezeu ceea ce înțeleg, își fac îndatoririle din toată inima și sunt harnici și se supun oricărei datorii pe care le-o rânduiește biserica. Pentru că sunt oamenii potriviți, au inimi drepte și o atitudine onestă față de Dumnezeu și de îndatoririle lor, sunt în stare să obțină niște rezultate în îndatoririle personale. Bineînțeles, în cazul în care calibrul unei persoane este cu adevărat slab, până în punctul în care, practic, nu înțelege cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul, pentru ea devine dificil să câștige adevărul, să dobândească o schimbare în viața-fire personală și să fie mântuită de Dumnezeu. Și aceasta este o realitate. Prin urmare, mântuirea unei persoane depinde de faptul dacă poate sau nu să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, dacă poate sau nu să înțeleagă și să practice adevărul și dacă viața-fire personală se schimbă sau nu. Acestea sunt cele mai importante lucruri.

După aceea, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și m-am lămurit mai mult în privința căii de practică. Dumnezeu spune: „Creșterea calibrului oamenilor se referă la cerința de a vă îmbunătăți abilitatea de înțelegere, astfel încât să puteți înțelege cuvintele lui Dumnezeu și să știți cum să acționați conform lor. Aceasta este cea mai elementară dintre cerințe. Dacă Mă urmezi fără să înțelegi ce spun, nu este credința ta confuză? Oricât de multe cuvinte rostesc, dacă ele sunt dincolo de priceperea voastră, dacă nu le puteți înțelege orice aș spune, atunci înseamnă că sunteți de calibru slab. Fără abilitatea de înțelegere, voi nu înțelegeți nimic din ce spun, ceea ce face ca obținerea efectului dorit să fie foarte dificilă; există multe lucruri pe care nu pot să vi le spun direct, iar efectul plănuit nu poate fi obținut, necesitând astfel muncă suplimentară. Întrucât abilitatea voastră de înțelegere, capacitatea voastră de a vedea lucrurile și standardele după care trăiți sunt prea deficitare, în voi trebuie să fie săvârșită lucrarea de «creștere a calibrului». Asta e inevitabil și nu există nicio alternativă. Numai astfel se poate obține un efect; dacă nu, toate cuvintele pe care le spun ar fi în zadar. Și atunci nu ați rămâne cu toții în istorie ca păcătoși? Nu ați deveni scursurile pământului? Nu știți ce lucrare se desfășoară în voi și ce vi se cere? S-ar cuveni să vă cunoașteți propriul calibru: el nu corespunde deloc cerințelor Mele. Și oare acest lucru nu Îmi întârzie lucrarea? Pe baza calibrului vostru actual și a stării actuale a caracterului vostru, niciunul dintre voi nu este în măsură să fie mărturie pentru Mine și niciunul dintre voi nu este la înălțimea sarcinii de a suporta responsabilitățile apăsătoare ale lucrării Mele viitoare. Nu vă simțiți profund rușinați? Dacă veți continua așa, cum Îmi puteți satisface intențiile? Ar trebui să-ți trăiești viața din plin. Nu lăsa timpul să treacă în zadar – nu are niciun rost să faci asta. Ar trebui să știi cu ce se cuvine să fii înzestrat. Nu te considera priceput la toate – mai ai cale lungă de bătut! Dacă nu ai nici măcar un simț minim al umanității, ce mai e de spus? Nu este totul zadarnic?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Creșterea calibrului este pentru a primi mântuirea lui Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, deși calibrul meu era slab, pătrundeam încet în adevăr și eficiența mea în cazul lucrărilor era mai scăzută decât a altora, nu puteam să renunț la mine, să devin negativă sau să dau înapoi. Trebuia să mă străduiesc proactiv pentru adevăr, să învăț principii relevante, să-mi îmbunătățesc calibrul și să fac tot posibilul să-mi îndeplinesc îndatoririle. Dacă nu ar fi fost această evaluare din partea fraților și a surorilor, nu m-aș fi cunoscut. Crezusem întotdeauna că am un calibru bun și că sunt capabilă să fac anumite sarcini și am trăit într-o stare de autoapreciere și de mulțumire de sine. Dacă aș fi continuat așa, niciodată nu aș fi făcut niciun progres. Înțelegând intenția lui Dumnezeu, nu am mai fost constrânsă de calibrul meu slab și, indiferent cât timp puteam continua cu această datorie, eram dispusă să-mi ofer tăria și să perseverez în datoria mea. Chiar dacă, într-o zi, calibrul meu nu avea să fie suficient și mi se atribuia din nou o altă datorie, eram dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Mai târziu, am început să mă concentrez asupra îmbunătățirii calibrului meu. Am studiat și am cercetat activ în cadrul datoriei mele, am reflectat la greșelile și abaterile din trecut din îndatoririle mele și le-am sintetizat și m-am axat pe a face lucrurile conform principiilor. Fără ca măcar să-mi dau seama, am început să fac unele progrese în îndatoririle mele și, pe măsură ce am năzuit spre progres, eficiența în îndeplinirea îndatoririlor personale s-a îmbunătățit și ea.

Prin această experiență, am simțit dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine și am văzut că El are cerințe diferite pentru oameni cu calibre diferite. Indiferent ce calibru are o persoană, atât timp cât urmărește adevărul cu sinceritate și este credincioasă și supusă în îndatoririle sale, atunci, indiferent cine este, are o șansă la mântuire. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu.