de Leny, Filipine

În iulie 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. În perioada aceea, am citit multe cuvinte ale Sale și, de fiecare dată când o făceam, simțeam că parcă Dumnezeu vorbește cu mine față în față. A fost foarte hrănitor și am simțit bucurie și plăcere. A fost un sentiment pe care nu-l mai avusesem niciodată. Mai târziu, am învățat prin adunări și părtășie că, atâta timp cât suntem în viață, ar trebui să avem credință, să citim cuvintele lui Dumnezeu și să facem datoria unei ființei create. La momentul acela, deși tatăl meu se opunea credinței mele și își pierdea des cumpătul cu mine, n-am renunțat să merg la adunări, pentru că știam că era singura cale de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Viața mea era foarte goală înainte să pot citi cuvintele Lui. Cuvintele Lui au fost cele care m-au împlinit și mi-au dat o direcție în viață.

Dar curând, m-am confruntat cu o ispită. Vecina mea mi-a cerut să mă angajez ca vânzătoare la magazinul unde lucra ea, spunând că aș putea câștiga 500 de peso pe zi. A spus că era sigură că mă vor angaja. Mi s-a părut un venit bun. Cu acei bani, îmi puteam permite lucrurile pe care mi le doream și puteam să-mi ajut și părinții. Dar dacă acceptam acea slujbă, probabil nu puteam să particip la adunări ca de obicei. Voiam slujba și nu mi-a surâs să pierd șansa de a câștiga bani. În cele din urmă, nu am rezistat ispitei banilor și am acceptat slujba. Am semnat doar un contract de o lună, gândindu-mă că după aceea puteam merge la adunări în mod normal, iar între timp puteam face totul să nu le amân. Totuși, lucrurile nu s-au petrecut cum m-am așteptat. Nu ieșeam din tură decât după ora 18 în fiecare zi. Făceam naveta departe și eram foarte obosită când ajungeam acasă. Pur și simplu nu aveam energia necesară să particip la adunări. Dacă ajungeam acasă târziu, uneori ratam adunările. Cu timpul, am simțit că parcă mă îndepărtam de Dumnezeu și m-au cuprins o teamă și o neliniște de nedescris. Îmi păstram zâmbetul pe față, dar simțeam o mare tristețe în sinea mea. Uneori simțeam atâta întuneric, încât începeam să plâng Simțeam că parcă toată lumina din viața mea dispăruse. Mă simțeam tristă și chiar îmi lipsea să merg la adunări. Tot ce puteam să fac era ca, atunci când nu aveam clienți, să-mi scriu în carnețel cuvintele lui Dumnezeu pe care mi le aminteam, le citeam și chibzuiam la ele când puteam. Am putut să simt îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu. Mă uitam deseori la calendar, numărând zilele rămase din contract. Voiam să scap de acea slujbă și să încep să particip din nou la adunări.

Într-o zi, am intrat pe Facebook și am văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, trimise de un frate: „Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi calamități: ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două; dimpotrivă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra tuturor națiunilor și popoarelor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). „Milostenia Mea se manifestă către cei care Mă iubesc și se neagă pe ei înșiși. Pedeapsa aruncată asupra celor păcătoși, pe de altă parte, este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, a mărturiei mâniei Mele. Când va veni nenorocirea, toți cei care Mi se împotrivesc se vor tângui când vor cădea victime foametei și ciumei. Cei care au comis tot felul de ticăloșii, dar care M-au urmat mulți ani, nu vor scăpa de plata pentru păcatele lor; vor fi aruncați și ei în dezastru, cum rareori s-a văzut de-a lungul milioanelor de ani, și vor trăi într-o stare constantă de panică și frică. Iar cei ai urmașilor Mei, care Mi-au arătat credință, se vor bucura și vor aplauda atotputernicia Mea. Ei vor simți mulțumirea inefabilă și vor trăi în sânul unei bucurii așa cum nu am mai oferit niciodată înainte omenirii. Căci Eu prețuiesc faptele bune ale omului și îi detest faptele rele. De când am început să conduc omenirea, am sperat cu nerăbdare să câștig un grup de oameni care să fie în asentiment cu Mine. Pe de altă parte, nu-i uit niciodată pe aceia care nu sunt în asentiment cu Mine; Îi detest mereu în inima Mea, așteptând șansa de a abate pedeapsa asupra lor, lucru ce Mă va delecta. Acum ziua Mea a venit în sfârșit și nu mai trebuie să aștept!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Am putut simți autenticitatea cuvintelor lui Dumnezeu și m-am speriat foarte tare. Am putut să văd cum se împlinește ceea ce a spus. În ultimii ani, vulcanul din Mindanao erupsese și erau tot mai multe dezastre, precum uragane, cutremure, pandemii și se agravau tot mai mult. Dar în momentul de față eu decisesem să câștig bani și mă îndepărtasem de Dumnezeu. Mă temeam că fără protecția lui Dumnezeu, când lovea dezastrul, aveam să pier. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, Te rog să mă ierți că am ales banii și că m-am îndepărtat de Tine. Știu că m-am împotrivit voii Tale, dar vreau să mă căiesc.” Mi-am spus că nu era prea târziu să mă căiesc, încă aveam o șansă să mă întorc la adunări. Abia așteptam să mi se termine contractul, ca să pot prelua iar o datorie.

Pe 15 decembrie 2019, îmi amintesc că m-a cuprins o mare neliniște. Nu știam de ce, dar aveam o presimțire rea. Nu aveam chef să lucrez, voiam să mă duc acasă, să plec de la mall. Apoi, o colegă m-a chemat să merg cu ea la baie. După câteva minute, chiar când ne pregăteam să ne întoarcem la magazin, pământul a început să se clatine brusc. Am văzut oameni ieșind în fugă din mall. Unii erau scoși din minți de frică. Peste tot cădeau lucruri de pe rafturi. Din fericire, noi eram chiar lângă ieșire, așa că am ieșit repede din clădire. Totul se zguduia atât de tare, încât mă simțeam ca într-un leagăn. Odată ce am ajuns într-un loc sigur, am rememorat tot ce s-a întâmplat, cum, întâmplător, eu ieșisem din mall pentru a merge la baie chiar înainte să înceapă și cum, fiindcă erau mulți oameni acolo, a trebuit să așteptăm o vreme afară. Cutremurul a început chiar când voiam să ne întoarcem în mall. A fost o sincronizare perfectă, Dumnezeu mă protejase de primejdia cutremurului. Am fost foarte emoționată, nu pentru că supraviețuisem, ci pentru că am simțit iubirea lui Dumnezeu și că El a fost lângă mine. Mă salvase din acel cutremur. M-am rugat iar și iar lui Dumnezeu, din toată inima: „Mulțumesc, Dumnezeule Atotputernic, m-ai salvat!” Cât am stat în afara mallului, multe gânduri mi-au fugit prin minte. Câștigasem bani, știam asta, dar eram tristă și posomorâtă. Mi-am dat seama că banii nu sunt importanți. Nu te ajută cu nimic în timpul unui dezastru. Să venim înaintea lui Dumnezeu și să fim capabili să primim mântuirea Lui e tot ce contează. În acel moment, abia așteptam să plec acasă și să mă alătur unei adunări. Voiam să le spun fraților și surorilor cum Dumnezeu mi-a îndrumat pașii departe de dezastru și cum fusesem martoră la iubirea și faptele Lui.

În acea zi, în drum spre casă mă tot întrebam: de ce Dumnezeu m-a protejat totuși, chiar și după ce m-am îndepărtat de El? Am deschis aplicația bisericii și am văzut cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Dragostea lui Dumnezeu este practică: prin harul Lui, omul evită un dezastru după altul și, în tot acest răstimp, Dumnezeu Își arată iar și iar îngăduința pentru slăbiciunea omului. Judecata și mustrarea lui Dumnezeu le permit oamenilor să ajungă treptat să cunoască stricăciunea omenirii și esența ei satanică. Ceea ce oferă Dumnezeu, luminarea omului de către El și îndrumarea Sa, toate îi permit omenirii să cunoască din ce în ce mai mult esența adevărului și să cunoască tot mai mult ceea ce au nevoie oamenii, pe ce drum ar trebui să apuce, pentru ce trăiesc, valoarea și semnificația vieții lor și cum să meargă pe calea dinainte. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt inseparabile de singurul Său scop originar. Care este, așadar, acest scop? De ce folosește Dumnezeu aceste metode pentru a-Și săvârși lucrarea asupra omului? Ce rezultat vrea El să obțină? Cu alte cuvinte, ce vrea Dumnezeu să vadă în om? Ce vrea El să obțină de la om? Ceea ce vrea Dumnezeu să vadă este că inima omului poate fi reînviată. Aceste metode pe care El le folosește pentru a lucra asupra omului sunt un efort continuu de a trezi inima omului, de a-i trezi duhul, de a-i permite să știe de unde a venit, cine îl călăuzește, îl sprijină și are grijă de el și cine i-a permis să trăiască până în ziua de azi; sunt un mijloc de a-i permite omului să înțeleagă cine este Creatorul, cui ar trebui să se închine, pe ce fel de drum ar trebui să meargă și în ce mod ar trebui să vină înaintea lui Dumnezeu; sunt un mijloc de a reînvia treptat inima omului, astfel încât el să cunoască și să înțeleagă inima lui Dumnezeu și să priceapă marea grijă și preocupare din spatele lucrării Sale de a-l mântui pe om. Când inima omului este reînviată, omul nu mai dorește să trăiască având o fire degenerată și coruptă, ci dorește în schimb să urmărească adevărul spre a-L mulțumi pe Dumnezeu. Când inima omului a fost trezită, omul este capabil atunci să se rupă definitiv de Satana. Nu va mai fi rănit de către Satana, nu va mai fi controlat sau păcălit de el. În schimb, omul poate coopera proactiv la lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu pentru a-I mulțumi inima, dobândind astfel frica de Dumnezeu și ferindu-se de rău. Acesta este scopul original al lucrării lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a emoționat foarte tare. Am simțit iubirea lui Dumnezeu și mila Lui. Alesesem să renunț la adunări și la datoria mea pentru plăceri trupești, așa că am crezut că Dumnezeu nu m-ar salva. Dar El mă protejase în acel cutremur și am văzut că El nu mă abandonase. Dumnezeu a vrut să mă trezesc și să nu mai râvnesc la bani, să mă întorc înaintea Lui, să caut adevărul și să-mi îndeplinesc datoria. M-am simțit extrem de norocoasă. Nu puteam să irosesc acea șansă de la Dumnezeu, ci trebuia să mă căiesc, să renunț la desfătările trupești și să mă întorc la a-mi îndeplini în biserică datoria unei ființe create.

După ce mi s-a terminat contractul, mi-am investit aproape tot timpul și energia în datoria mea. Simțeam o oarecare slăbiciune când întâlneam probleme în datoria mea și, uneori, mă simțeam foarte obosită și voiam să mă odihnesc, dar, apoi, mă gândeam mereu cum m-a protejat Dumnezeu în timpul cutremurului. Oricâte greutăți înfruntam, știam că trebuia să mă străduiesc să colaborez și să-mi fac datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Credeam că doar făcându-mi datoria în acest fel puteam scăpa de încercarea dezastrelor și să am o destinație bună. Apoi, într-o zi, am urmărit o mărturie numită „Purificat prin încercări”. Era un video al unui frate, credincios de mult timp, care a renunțat la multe și a muncit din greu, făcându-și datoria până când s-a îmbolnăvit grav. A fost nefericit, ba chiar s-a plâns împotriva lui Dumnezeu. Simțea că se sacrificase atât de mult, așa că de ce se îmbolnăvise atât de grav? De ce Dumnezeu nu-l protejase și binecuvântase? După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, a realizat că nu-și făcea datoria pentru a căuta adevărul și a-L asculta pe Dumnezeu, ci pentru a fi binecuvântat și a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Experiența lui mi-a arătat că și îndeplinirea datoriei mea ar putea fi întinată, pentru că făceam datoria aceea cu speranța că Dumnezeu avea să mă salveze din dezastre. M-am temut că încercam să fac un târg cu Dumnezeu, exact ca fratele acesta. În acea noapte, m-am întrebat: îmi fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sau o fac pentru a-I obține harul? Gândul m-a purtat înapoi în trecut. După cutremur am fost îngrozită. M-am temut să nu cad în dezastru. Așadar, tânjind să mă întorc la o datorie în cadrul bisericii eu doar speram că Dumnezeu mă va salva din dezastre. Mi-am dat seama atunci că aveam aceleași motive și viziuni ca fratele din materialul video. El trecuse prin boală, iar eu trecusem printr-un cutremur. Sacrificiul meu nu fusese nici pentru a mă supune lui Dumnezeu și a-L mulțumi, ci erau mai degrabă pentru a-L face să mă protejeze de dezastru, ca în final să pot supraviețui și să intru în Împărăția Lui. Am fost foarte supărată în acea noapte. Chiar nu puteam să accept gândul că îmi făceam datoria doar în schimbul binecuvântărilor lui Dumnezeu. Am vrut atât de mult să fiu autentică în asta. Dar realitatea era că aveam credință doar ca să dobândesc binecuvântări. N-am avut frică de Dumnezeu în inimă și nu L-am ascultat și venerat ca pe Creatorul meu.

Mai târziu, am căutat câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare cunoaștere asupra căutărilor mele eronate. Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Faptele Mele sunt mai numeroase decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea depășește toți fiii lui Solomon, totuși oamenii Mă cred un simplu medic fără importanță și un învățător necunoscut al oamenilor. Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea cândva, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, Eu nu i-am acordat atenție și am simțit dezgust față de el; omul a plecat de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, toată lumea a dispărut fără nicio urmă. Din acest motiv, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit perfect starea. Credința mea a fost doar pentru a mă bucura de harul Lui, ca să-L fac să mă salveze din dezastru. După cutremur, am renunțat la dorințele de bani și plăcere și m-am întors la datoria mea în casa lui Dumnezeu, dar oricât de mult mă sacrificam, doar încercam să-L fac pe Dumnezeu să mă salveze și să mă ferească de dezastru. Am vrut să-mi folosesc șansa de a face o datorie în schimbul binecuvântărilor Împărăției lui Dumnezeu. Făceam o datorie numai pentru a dobândi binecuvântări – făceam un târg cu Dumnezeu. M-am simțit foarte rușinată și vinovată când mi-am văzut motivele josnice și viziunile greșite. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți sunt recunoscătoare pentru că mi-ai dezvăluit firea coruptă, pentru că mi-ai permis să mă cunosc și să văd cât de coruptă sunt. Tot efortul meu a fost tranzacțional cu Tine. Te-am Indus în eroare. O, Dumnezeule, nu mai vreau să-mi fac datoria doar pentru binecuvântări. Voi căuta să Te mulțumesc.”

Într-o zi, o soră mi-a trimis două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat și să am o anumită cunoaștere de sine. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În credința voastră în Dumnezeu, pe ce cale mergeți cu toții? Dacă nu cauți viața, înțelegerea de sine și cunoașterea de Dumnezeu, asemenea lui Petru, atunci tu nu mergi pe calea lui Petru. În prezent, majoritatea oamenilor se află în acest fel de stare: «Pentru a obține binecuvântări, trebuie să mă sacrific pentru Dumnezeu și să plătesc un preț pentru El. Pentru a obține binecuvântări, trebuie să abandonez totul pentru Dumnezeu; trebuie să termin ceea ce El mi-a încredințat și să îmi îndeplinesc bine datoria.» Acest lucru e dominat de intenția de a obține binecuvântări, ceea ce e un exemplu de a se sacrifica în întregime cu scopul de a obține recompense de la Dumnezeu și de a câștiga o coroană. Astfel de oameni nu au adevărul în inimile lor și, cu siguranță, înțelegerea lor constă doar din câteva cuvinte doctrinare pe care le etalează oriunde merg. Calea lor este cea a lui Pavel. Credința unor astfel de oameni este un act de trudă constantă și, în adâncul lor, ei simt că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult își vor dovedi loialitatea față de Dumnezeu; că, pe cât fac mai mult, cu atât El va fi negreșit mai mulțumit; și că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult vor merita să li se acorde o coroană înaintea lui Dumnezeu și sigur vor primi cele mai mari binecuvântări în casa Lui. Ei cred că, dacă pot să îndure suferința, să predice și să moară pentru Hristos, dacă își pot sacrifica propriile vieți și dacă pot îndeplini toate îndatoririle pe care Dumnezeu le-a încredințat lor, atunci vor fi printre cei mai binecuvântați de Dumnezeu – aceia care câștigă cele mai mari binecuvântări – și vor fi apoi siguri că vor primi coroane. Tocmai asta e ceea ce și-a imaginat Pavel și ceea ce a căutat; este calea exactă pe care a mers el, și tocmai sub îndrumarea unor astfel de gânduri a lucrat el pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Nu provin aceste gânduri și intenții dintr-o natură satanică?” („Cum să mergi pe calea lui Petru” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; abandonează lucrurile, se sacrifică pentru El și Îi sunt credincioși, dar fac toate aceste lucruri tot de dragul interesului propriu. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a obține binecuvântări pentru ei înșiși. În societate, totul este făcut pentru beneficiul personal; a crede în Dumnezeu se face doar pentru a câștiga binecuvântări. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: acestea sunt toate dovezi empirice ale naturii corupte a omului” („Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că mulți oameni pot renunța la tot ca să se sacrifice pentru El, dar inima lor nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu, ci să primească binecuvântările Lui. Ei sunt exact ca Pavel. Pavel a suferit din plin și a călătorit mult ca să răspândească Evanghelia Domnului, dar n-a vrut decât să obțină binecuvântările lui Dumnezeu în schimbul lucrării și efortului său. După ce a făcut multă lucrare, a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Tot ce a făcut Pavel a fost în întregime tranzacțional. Totul a fost pentru binecuvântări, pentru recompense, pentru o coroană. I-a păsat doar de lucrare, nu să practice adevărul și nu a reușit să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Drept urmare, firea lui nu s-a schimbat niciodată. De aceea, Dumnezeu nu i-a dat niciodată aprobarea Lui, chiar dacă a răspândit Evanghelia și a câștigat mulți oameni. Reflectând asupra mea, am văzut că eram exact ca Pavel. Mi-am părăsit slujba și mi-am dedicat datoriei aproape tot timpul și energia, uneori mâncând doar o dată pe zi, când eram ocupată. Dar nimic din toate astea nu erau pentru a căuta adevărul sau a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu încercam să mă cunosc sau să-mi înlătur corupția, în timp ce îmi făceam datoria. Am vrut doar ca Dumnezeu să vadă cât de mult făceam, să mă salveze din dezastre, ca în cele din urmă să pot intra în Împărăția Lui și să am o destinație bună. Am văzut cât de profund eram coruptă de Satana, cât de egoistă era natura mea și că tot ce am făcut a fost pentru mine. Nu aveam în inima mea devotament sau iubire pentru Dumnezeu. Mă iubeam doar pe mine. Am fost foarte supărată când am văzut asta. M-am rugat: „Dumnezeule, Te rog, ajută-mă să-mi schimb motivele și perspectivele greșite din datoria mea. Vreau să-mi fac datoria după cerințele Tale, nu pentru mine.”

Atunci am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, tot nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singura voastră funcție. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al Lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de josnici ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, rezultatul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte! Nu doar că cei nechibzuiți și aroganți nu încearcă tot posibilul, nu și îndeplinesc datoria, ci își întind mâinile după har, ca și când merită ceea ce ei cer. Și, dacă nu reușesc să obțină ceea ce cer, devin și mai puțin credincioși. Cum pot fi considerați rezonabili astfel de oameni? Sunteți de calibru slab și lipsiți de rațiune, complet incapabili de a vă îndeplini datoria pe care se cuvine să o îndepliniți pe parcursul lucrării de gestionare. Valoarea voastră s-a prăbușit deja. Eșecul vostru de a Mă răsplăti pentru că v-am arătat un astfel de har este deja un act extrem de răzvrătire, suficient pentru a vă condamna și demonstra lașitatea, incompetența, josnicia și nevrednicia voastră. Ce vă îndreptățește să vă întindeți încă mâinile?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Până n-am citit asta, nu mi-am dat seama cât de lacomă fusesem. Investisem mult timp în datoria mea, dar în același timp ceream har și binecuvântări de la Dumnezeu, făcând un târg cu El. Nu-mi făceam, de fapt, datoria și nu eram cu adevărat o ființă creată. Aveam vreun drept să cer harul lui Dumnezeu? Ce drept aveam să pretind să mă salveze din dezastru și să mă lase să intru în Împărăția Lui? Fără revelația cuvintelor Lui, n-aș fi știut nici acum cât de răzvrătită și coruptă eram sau cât de mult ura Dumnezeu motivele mele josnice pentru a dobândi binecuvântări. M-am gândit doar la mine, nu la voia lui Dumnezeu. Cineva ca mine nu e vrednic de binecuvântările și mântuirea Lui. Firea lui Dumnezeu este sfântă și dreaptă. Lui Îi plac cei care Îi sunt devotați, care pot face o datorie cu inima curată. Dar am avut eu o inimă curată, sinceră? Câtuși de puțin. Mi-a fost atât de rușine de motivele mele josnice și de dorințele mele extravagante. Nu meritam harul lui Dumnezeu sau binecuvântarea Lui. Am vrut să mă schimb, împreună cu motivele mele incorecte, și am sperat că pot să dau tot ce aveam pentru datoria mea, astfel încât să-L mulțumesc pe Dumnezeu.

La o adunare, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat mult. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Fiindcă sunt o ființă creată, ar trebui să-mi fac datoria – asta e responsabilitatea și obligația mea. N-ar trebui să mă târguiesc cu Dumnezeu sau să cer binecuvântări de la Dumnezeu și n-ar trebui să mă gândesc dacă voi fi mântuită sau pedepsită în cele din urmă. Trebuie doar să mă gândesc cum să-mi fac bine datoria. Obișnuiam să cred că Dumnezeu nu m-ar pedepsi cât timp făceam o datorie și nici nu m-ar lăsa să cad în dezastru. Am crezut că i-ar pedepsi doar pe cei care nu-L urmează sau nu fac o datorie, așa că am încercat să-mi folosesc datoria drept monedă de schimb pentru protecția Lui. Apoi, am realizat că o datorie este minimul necesar pe care trebuie să-l facă o ființă creată. N-are legătură cu a fi binecuvântat sau blestemat. Pentru a vedea dacă voi fi mântuită sau pedepsită în final, Dumnezeu Se uită dacă am dobândit adevărul și dacă firea mea s-a schimbat. Aceasta este firea Lui dreaptă. În dezastre, chiar dacă sunt printre cei răniți sau morți, tot ar trebui să mă supun domniei și rânduielilor lui Dumnezeu și să nu-L învinuiesc niciodată. Și n-ar mai trebui să încerc să dau îndeplinirea datoriei mele la schimb cu a supraviețui dezastrelor. Nu așa se face datoria unei ființe create. Ar trebui să mă ofer lui Dumnezeu și să fac o datorie fără nimic în schimb, pentru că sunt doar o ființă creată. După aceea, în datoria mea, îmi analizam tot timpul motivele și îmi aduceam aminte că n-ar trebui s-o fac pentru mine, ci ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să-I aduc bucurie.

Cele mai mari mulțumiri lui Dumnezeu Atotputernic! El a folosit aceste situații ca să-mi dezvăluie firea coruptă și punctele de vedere greșite, ca să-mi dea o anumită cunoaștere asupra motivelor mele josnice de a urmări binecuvântări și ca să-mi schimbe unele punctele de vedere asupra credinței. Acum nu vreau să fac o datorie pentru a obține har de la Dumnezeu sau pentru a scăpa de dezastru, vreau doar să caut realmente adevărul și să fac datoria unei ființe create, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu că m-a salvat!