de Lu Jing, China

În luna august a anului 2023, am început să colaborez cu Lin Mu la îndatoririle noastre bazate pe texte. Lin Mu îndeplinea această datorie de mult timp, avea un calibru bun și stăpânea bine principiile. Întrucât era o datorie nouă pentru mine și nu eram familiarizată cu principiile și cu competențele profesionale, m-am gândit că ar trebui să învăț mai mult de la Lin Mu pentru a pricepe rapid principiile și a-mi asuma partea mea de responsabilitate. La început, am făcut eforturi să învăț competențele profesionale și principiile. Când materialele pe care le organizam aveau lipsuri, o rugam pe Lin Mu să mă ajute să le îmbunătățesc. Ea finaliza și completa rapid chestiunile care mie mi se păreau oarecum complexe. Eram puțin invidioasă, dar și oarecum ușurată, gândindu-mă că, dacă aș întâmpina dificultăți în viitor, ea m-ar putea ajuta să le rezolv. În felul acesta, nu ar trebui să-mi petrec timpul căutând materiale sau principii; aș economisi timp și efort, făcând lucrurile mai ușoare pentru mine. Treptat, când mă confruntam cu probleme dificile care necesitau mai mult timp și o analiză atentă, apelam la Lin Mu să le rezolve. Acesta a devenit modul meu de a rezolva probleme. Lin Mu mi-a semnalat asta de mai multe ori, spunând că, de fiecare dată când verifica materialele pe care le organizam, îi lua mult timp, deoarece unele chestiuni nu erau clar precizate, și că ar trebui să acord mai multă atenție modului în care scriam. M-am simțit puțin vinovată, dar apoi m-am gândit: „Lin Mu are un calibru mai bun decât mine și înțelege principiile mai bine. Ea poate remedia rapid aceste probleme. Să-i lăsăm pe cei competenți să muncească mai mult.” Așa că nu am reflectat asupra mea.

Într-o zi, Lin Mu era ocupată și nu a avut timp să verifice scrisoarea de informare asupra lucrării pe care o scrisesem. M-a rugat s-o verific eu cu atenție. Am observat că erau două secțiuni în care nu explicasem clar lucrurile. Mi-am amintit că îmi dădusem seama de asta când scriam, dar nu reușisem să vin cu idei mai bune după ce m-am gândit o vreme, așa că lăsasem textul așa cum era ca Lin Mu să-l modifice și să-l îmbunătățească mai târziu. Acum, că mă gândeam, dar dacă Lin Mu nu avea timp să verifice și trimitea direct o scrisoare cu probleme? Nu ar fi needificator pentru frați și surori? În cazuri grave, ar putea chiar să provoace perturbare și tulburare. M-am speriat puțin și mi-am spus: „Dacă mă confrunt cu un lucru pe care nu-l pot înțelege clar în viitor, ar trebui să discut cu Lin Mu despre acesta și să continui după ce clarific situația. Nu pot, pur și simplu, să aleg calea cea mai ușoară și să las problemele în seama altora.” După aceea, am început să reflectez asupra motivului pentru care voiam, întotdeauna, să pasez altora problemele. Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar se potrivea cu starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când fac o datorie, oamenii aleg întotdeauna munca ușoară, care nu e obositoare, care nu implică înfruntarea intemperiilor. Acest lucru înseamnă să alegi slujbe ușoare și să te eschivezi de la cele grele și este o manifestare a râvnirii la confortul trupului. Ce altceva? (A se plânge mereu când datoria lor este puțin grea, puțin obositoare, când implică plata unui preț.) (A fi preocupat de mâncare și îmbrăcăminte și de plăcerile trupului.) Toate acestea sunt manifestări ale râvnirii la confortul trupului. Când o astfel de persoană vede că o sarcină este prea laborioasă sau riscantă, i-o vâră pe gât altcuiva; ea însăși face doar lucrare relaxantă și își găsește scuze, spunând că este de calibru slab, că îi lipsește capacitatea de lucru și că nu poate prelua această sarcină – când, de fapt, nu o face pentru că râvnește la confortul trupului. Nu dorește să sufere, indiferent de lucrarea pe care o face sau de datoria pe care o îndeplinește. […] Indiferent cât de aglomerată este lucrarea bisericii sau cât de aglomerate sunt îndatoririle lor, rutina și starea normală a vieții lor nu sunt niciodată perturbate. Nu sunt niciodată neglijente la orice mic detaliu din viața trupească și le controlează perfect, fiind foarte stricte și serioase. Însă atunci când se ocupă de lucrarea casei lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi problema și chiar dacă ar putea implica siguranța fraților și a surorilor, o tratează cu nepăsare. Nu le pasă nici măcar de acele lucruri care implică însărcinarea dată de Dumnezeu sau datoria pe care ar trebui să o facă. Nu își asumă nicio responsabilitate. Acest lucru înseamnă să te complaci în confortul trupesc, nu-i așa? Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a face o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul efectuării datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe probleme, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și facă datoria și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expuneau exact starea mea. Când îmi îndeplineam îndatoririle, preferam să fac sarcini mai ușoare și mai convenabile și, întotdeauna, îi lăsam pe alții să rezolve problemele mai complicate. Aceasta era o manifestare a râvnirii la confortul trupesc. Când am scris scrisoarea, am preferat să răspund la problemele mai simple, iar dacă o problemă era mai complexă, o consideram prea supărătoare și nu doream să răspund. Chiar dacă răspundeam la o astfel de problemă, nu mă străduiam să mă gândesc cum să am părtășie clar despre aceasta. Întotdeauna îi lăsam problemele dificile lui Lin Mu, să se ocupe ea de ele, inventând scuze că nu puteam comunica clar astfel de lucruri, când, de fapt, nu voiam să depun mult efort sau să îndur multe greutăți în datoria mea și tânjeam după confortul trupesc. După ce am dobândit unele cunoștințe despre starea mea, m-am rugat lui Dumnezeu, exprimându-mi dorința de a mă răzvrăti împotriva mea și de a mă pocăi față de El.

Mai târziu, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a atins profund inima. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de lucrarea pe care o fac unii oameni sau de datoria pe care o îndeplinesc, nu sunt competenți pentru ea, nu își pot asuma responsabilitatea și nu sunt capabili să îndeplinească niciuna dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le aibă o persoană. Nu sunt ei rebuturi? Mai sunt ei demni de a fi numiți oameni? Cu excepția oamenilor grei de cap, a celor cu handicap mintal și a celor care suferă de dizabilități fizice, există cineva în viață care nu s-ar cuveni să își facă îndatoririle și să își îndeplinească responsabilitățile? Dar o astfel de persoană este întotdeauna alunecoasă, leneșă și nu dorește să își îndeplinească responsabilitățile; implicația este că nu dorește să fie o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu i-a dat șansa de a fi o ființă umană, i-a dat calibru și daruri, însă ea nu le poate folosi pentru a-și face datoria. Nu face nimic, ci dorește să se bucure de distracții la tot pasul. Este o astfel de persoană potrivită pentru a fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare îi este dată – fie că este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – întotdeauna este superficială, alunecoasă și leneșă. Atunci când apar probleme, încearcă să arunce responsabilitatea pentru acestea asupra altora, neasumându-și nicio responsabilitate, și dorește să continue să-și trăiască viața parazitară. Nu este oare un rebut inutil? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a-și câștiga existența? Odată ce o persoană devine adultă, trebuie să se întrețină singură. Părinții ei și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ar fi dispuși să o întrețină, i-ar fi incomod. Aceasta ar trebui să fie capabilă să realizeze că părinții săi și-au încheiat misiunea de a o crește, că este un adult capabil și ar trebui să poată să trăiască independent. Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni să o aibă un adult? Dacă o persoană ar avea cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să trăiască pe spezele părinților; i-ar fi frică să nu râdă ceilalți de ea, să nu se facă de rușine. Așadar, cui îi place să-i fie ușor și urăște munca are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea ceva fără să depună efort; vrea să nu-și îndeplinească niciodată nicio responsabilitate, dorindu-și ca dulciurile să îi cadă pur și simplu din cer direct în gură; vrea întotdeauna să primească trei mese îndestulătoare pe zi, să aibă pe cineva care să-l servească, să se bucure de mâncare gustoasă și băuturi bune fără să muncească niciun pic. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Oare oamenii care sunt paraziți au conștiință și rațiune? Au integritate și demnitate? Categoric că nu au. Cu toții sunt niște profitori buni de nimic, niște bestii fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este potrivit să rămână în casa lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Dumnezeu expune faptul că aceia care sunt iresponsabili, vicleni și se eschivează de la îndatoririle lor nu au nici integritate, nici demnitate. Astfel de oameni sunt paraziți și inutili în casa lui Dumnezeu. Nu contribuie cu nimic și sunt genul de oameni pe care Dumnezeu îi elimină. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit oarecum supărată. Când întâmpinam dificultăți, nu voiam să depun efort să mă gândesc bine la ele și mă bizuiam întotdeauna pe Lin Mu, iar atunci când răspundeam la probleme, chiar dacă știam că unele dintre explicațiile mele nu erau clare, nu mă preocupam să mă gândesc bine la ele, în schimb, o lăsam pe Lin Mu să le îmbunătățească. Chiar și după ce mi-a semnalat aceste probleme, nu am reflectat asupra mea. În schimb, am continuat să mă bizui pe ea, justificând acest lucru prin convingerea că ea avea un calibru mai bun și că aceia care sunt mai competenți ar trebui să muncească mai mult. Mi-am dat seama că am fost vicleană și delăsătoare în datoria mea, dorind mereu să obțin ceva fără efort. Mă bizuisem pe alții să-mi finalizeze munca și nu reușisem să-mi asum nicio responsabilitate. După mulți ani în care m-am bucurat de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, eram încă superficială și îmi neglijam îndatoririle și nu eram capabilă să-mi asum responsabilitățile pe care ar fi trebuit să mi le asum. Oare nu eram complet inutilă și lipsită de integritate și de demnitate? Asemenea părinților care depun mari eforturi pentru a crește un copil până la maturitate, însă, când copilul ar trebui să fie independent, el invocă diverse dificultăți drept scuze, nu este dispus să muncească pentru a se întreține și continuă să se bizuie pe părinți. Cum se simt părinții în această situație? Cum mi se alocaseră îndatoriri bazate pe texte, ar fi trebuit să prețuiesc această oportunitate, să depun mai mult efort pentru a învăța competențele profesionale și principiile și să-i cer ajutorul lui Lin Mu pentru lucrurile pe care nu le înțelegeam, astfel încât să pot pricepe principiile mai repede și să-mi asum partea mea de responsabilități. Dar, întotdeauna, am refuzat să depun efort mental, preferând, în schimb, să mă bizui pe alții. Această atitudine pe care o aveam față de îndatoririle mele era dezgustătoare și detestabilă pentru Dumnezeu, și dacă nu mi-aș schimba comportamentul, aș ajunge complet inutilă.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Există oameni care nu sunt dispuși să sufere deloc în îndeplinirea îndatoririlor lor, care se plâng constant când întâmpină o problemă și care refuză să plătească un preț. Ce fel de atitudine este aceasta? Este una superficială. Dacă îți îndeplinești datoria în mod superficial, abordând-o cu lipsă de respect, care va fi rezultatul? Îți vei îndeplini datoria necorespunzător, deși ești capabil să o faci bine – performanța ta nu va fi la înălțimea standardelor, iar Dumnezeu va fi foarte nemulțumit de atitudinea pe care o ai cu privire la datoria ta. Dacă te-ai fi putut ruga lui Dumnezeu, dacă ai fi căutat adevărul și ți-ai fi dedicat toată inima și mintea, dacă ai fi putut coopera astfel, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât, atunci când te-ai fi ocupat de probleme, totul să decurgă armonios și să ai rezultate bune. Nu ar fi fost nevoie să depui o cantitate imensă de energie; atunci când ai fi făcut tot posibilul pentru a coopera, Dumnezeu ar fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești viclean și delăsător, dacă nu îți faci datoria așa cum trebuie și mergi mereu pe o cale greșită, atunci Dumnezeu nu va acționa asupra ta; vei pierde această oportunitate, iar Dumnezeu va spune: «Nu ești bun; nu te pot folosi. Dă-te la o parte! Îți place să fii viclean și delăsător, nu-i așa? Îți place să fii leneș și să o iei ușurel, nu? Ei bine, atunci, ia-o ușurel pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: e acest lucru o pierdere sau un câștig? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, atunci când întâmpinăm dificultăți în îndatoririle noastre, dacă ne dedicăm cu tot sufletul și toată mintea acestora, dacă suntem dispuși să plătim prețul și să căutăm adevărul, Dumnezeu ne va lumina și ne va călăuzi. Cu cât folosim mai mult această abordare, cu atât calea din fața noastră devine mai clară, iar gândurile noastre devin mai limpezi. Totuși, dacă întâmpinăm dificultăți, dar nu facem niciun efort să căutăm adevărurile-principii, în schimb, suntem mereu delăsători, în cele din urmă, nu vom câștiga nimic și nu vom putea să facem bine nicio datorie, și, în final, vom fi dezvăluiți și eliminați pentru că suntem delăsători și vom pierde oportunitatea de a ne îndeplini îndatoririle. Privind înapoi, când am început această datorie, am depus mult efort și am acodat multă atenție, dar, mai târziu, când am văzut că Lin Mu stăpânea unele principii și că munca ei era mai eficientă, am început să îi las ei sarcinile dificile, ca să nu mă obosesc. De fapt, deși faptul că am făcut lucrurile de mântuială m-a ferit de suferință și de epuizare, nu făcusem niciun progres în înțelegerea competențelor profesionale și a principiilor și chiar devenisem o povară pentru ceilalți. Dacă aș continua așa, aș ajunge doar să fiu disprețuită și eliminată de Dumnezeu. Acest lucru mi-a amintit de cuvintele Domnului Isus: „Celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are” (Matei 13:12). Dumnezeu este drept. Atât timp cât o persoană este dispusă să depună efort, să caute adevărul și să plătească prețul în îndatoririle sale, va primi luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu. Cu cât face asta mai mult, cu atât calea sa va deveni mai clară și mintea sa mai lucidă. Dar eu eram alunecoasă și îmi neglijam îndatoririle, nefiind dispusă să plătesc prețul, și întotdeauna pasam munca altora, considerând că, bizuindu-mă pe alții, economiseam timp și îmi era mai ușor, ceea ce-mi permitea să finalizez sarcinile fără prea mult efort. Credeam că sunt isteață făcând asta, dar, în cele din urmă, nu am obținut niciun adevăr și nu am putut rezolva nicio problemă. A fost autoamăgire și am ajuns să sufăr pierderi mari din această cauză. Ce proastă am fost! Înțelegerea acestor aspecte mi-a provocat teamă și eram dispusă să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria cu sârguință și cu inima curată.

După aceea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să presupunem că biserica rânduiește o treabă pentru tine, iar tu spui: «Fie că treaba asta este una care îmi permite să câștig atenție sau nu, din moment ce mi-a fost dată, o voi face bine și îmi voi asuma această responsabilitate. Dacă mi se rânduiește să fiu gazdă, voi da totul pentru a o face bine; mă voi îngriji bine de frați și de surori și voi face tot posibilul să garantez siguranța tuturor. Dacă mi se rânduiește să predic Evanghelia, mă voi echipa cu adevărul, voi predica bine Evanghelia, cu dragoste, și îmi voi realiza bine datoria. Dacă mi se rânduiește să învăț o limbă străină, o voi studia din tot sufletul, mă voi strădui în privința asta și voi încerca să o stăpânesc cât mai repede posibil, în decurs de un an sau doi, ca să pot mărturisi despre Dumnezeu străinilor. Dacă mi se va cere să scriu articole despre mărturii, mă voi pregăti în mod conștiincios să fac acest lucru, voi vedea faptele potrivit adevărurilor-principii și voi învăța despre limbaj. Deși s-ar putea să nu fiu în stare să scriu articole cu proză frumoasă, voi putea cel puțin să-mi comunic mărturia bazată pe experiență în mod clar, să am părtășie despre adevăr în mod inteligibil și să ofer mărturie adevărată pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să fie edificați și ajutați citindu-mi articolele. Orice slujbă îmi încredințează biserica, o voi prelua cu toată inima și puterea mea. Dacă există ceva ce nu înțeleg sau se ivește o problemă, mă voi ruga lui Dumnezeu, voi căuta adevărul, voi rezolva problemele potrivit adevărurilor-principii și voi face bine slujba. Oricare ar fi datoria mea, voi folosi tot ce am pentru a o face bine și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pentru orice pot realiza, voi face tot posibilul să preiau întreaga responsabilitate pe care ar trebui să o port și, cel puțin, nu mă voi împotrivi conștiinței și rațiunii mele, nu voi fi superficial, șiret și leneș și nici nu mă voi răsfăța cu roadele muncii altora. Nimic din ce voi face nu va fi sub standardul conștiinței.» Acesta este standardul minim pentru conduita personală, iar cel care își face datoria în acest fel se poate califica drept o persoană care are conștiință și rațiune. Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în realizarea datoriei tale și trebuie să fii cel puțin vrednic de cele trei mese pe zi ale tale și să nu fii un parazit. Acest lucru se numește a avea un simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, în orice caz, trebuie să ai această atitudine: «Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate, trebuie să o transform în preocuparea mea și trebuie să-mi folosesc toată inima și toată puterea pentru a o face bine. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să o realizez bine și, cu siguranță, nu voi fi superficial în acest sens. Dacă apare o problemă cu lucrarea, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi fac bine datoria.» Aceasta este atitudinea corectă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am ajuns să înțeleg că, oricare ar fi dificultățile sau problemele pe care le întâmpinăm în îndatoririle noastre, trebuie să ne rugăm sincer, să ne bizuim pe Dumnezeu și să căutăm principiile. Trebuie să facem tot ce putem și ce este necesar, concentrându-ne întreaga energie pentru a îndeplini sarcinile eficient. Nu trebuie să fim superficiali, vicleni sau leneși. Adoptarea acestei atitudini față de îndatoririle noastre Îl va mulțumi pe Dumnezeu. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că, atunci când întâmpinam dificultăți sau probleme în datoria mea, în loc să mă bizui pe Dumnezeu și să caut adevărurile-principii, deseori, mă bizuiam pe Lin Mu, bucurându-mă de roadele muncii sale. Nu reușisem nici măcar să fac ceea ce trebuia să fac, darămite să-mi pun tot sufletul și toată energia în asta. Era echivalent cu a fi doar un profitor în Casa lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am pocăit, exprimându-mi dorința de a căuta mai mult principiile, și de a depune mai mult efort pentru a reflecta asupra dificultăților sau lucrurilor pe care nu le-am înțeles, și hotărând că îi voi cere ajutorul lui Lin Mu doar dacă nu pot să le rezolv cu adevărat. În lucrarea ulterioară, am examinat frecvent atitudinea mea față de datorie. Când m-am confruntat cu sarcini dificile și am vrut să scap, m-am răzvrătit conștient împotriva mea, mi-am liniștit inima, m-am rugat lui Dumnezeu și le-am analizat cu sârguință. Nu m-am mai gândit doar să le pasez altora. Odată, eu și Lin Mu verificam un document care avea multe probleme. Trebuia să căutăm principiile relevante, să analizăm totul cu atenție și să evidențiem toate problemele. Am vrut ca Lin Mu să se ocupe de asta. Dar, spre surprinderea mea, ea a sugerat să o fac eu. Fără să mă gândesc, am răspuns: „Vrei să o fac eu?” De îndată ce am spus asta, mi-am dat seama că încercam să fug din nou de responsabilități. Imediat, m-am rugat lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva mea, exprimându-mi dorința de a colabora din toată inima și de a-mi îndeplini responsabilitatea, în loc să pasez această sarcină altora. Așadar, am fost de acord să o fac. În timp ce lucram la sarcină, m-am rugat și m-am bizuit pe Dumnezeu, concentrându-mă pe analiza principiilor. Chiar dacă a durat mai mult, am găsit o cale de urmat. M-am simțit în largul meu când mi-am folosit toată energia și mi-am îndeplinit responsabilitatea în realizarea datoriei mele.

Prin această experiență, am înțeles că, prin bunăvoința lui, Dumnezeu a rânduit ca eu să lucrez cu Lin Mu. Mai exact, ea avea un calibru mai bun decât mine și înțelegea unele principii, și dacă dădeam peste un lucru pe care nu-l înțelegeam, o puteam întreba și învăța de la ea, ceea ce însemna că mă putea ajuta să pricep mai bine principiile, lucru care mi-a completat punctele slabe. Dacă aș căuta în permanență confortul trupesc și, pur și simplu, i-aș pasa ei toate problemele, nu aș învăța nimic sau nu aș face niciun progres. Acum, când întâmpin probleme, nu i le mai pasez imediat lui Lin Mu. În schimb, le abordez cu inima, concentrându-mă pe căutarea adevărurilor-principii, și discut cu ea doar atunci când chiar nu pot să o scot la capăt cu ceva. Să-mi fac datoria în acest fel îmi oferă mult mai multă liniște sufletească.