În 2021, Katie a fost aleasă conducătoare și am supravegheat împreună activitatea bisericii. După un timp, am văzut că lui Katie îi plăcea să facă lucrurile singură. Când nu era ocupată cu lucrarea textuală, care era principala ei responsabilitate, ea rareori comunica sau discuta cu noi, ceilalți, despre lucrare, așa că nu exista cooperare între noi aproape deloc. Ea nu participa la proiectele pe care conducerea superioară ni le dădea să le facem împreună. Doar ne trimitea un mesaj, cerându-ne să le facem. Mai târziu, am descoperit că erau probleme în lucrarea textuală de care se ocupa, pe care nu le urmărea la timp. Eu și partenera mea, Joyce, am avut părtășie cu Katie și i-am spus că a fi conducător înseamnă să urmărești și să participi la toate proiectele din cadrul bisericii. Ea ne-a răspuns că nu cunoștea proiectele bisericii și că nu înțelegea principiile lucrării sau cum s-o urmărească. A spus că puteam să ne ocupăm noi de lucrurile astea, că era deja foarte ocupată cu lucrarea textuală și că nu mai putea găsi timp sau energie.

Odată, Katie a primit o scrisoare în care un conducător de biserică și un diacon evanghelic erau raportați pentru nerespectarea principiilor în îndatoriri. Katie doar a trimis-o conducerii superioare, care ne-a cerut să lucrăm împreună pentru a rezolva problema. Dar apoi Katie mi-a cerut să intru într-un grup de chat și le-a spus fratelui și surorii care au scris scrisoarea să-mi raporteze mie orice problemă. Apoi, mi-a trimis un mesaj, spunând că nu avea timp pentru lucrurile astea, așa că nu citise conținutul scrisorii, ci doar o înmânase conducerii superioare. Ea voia s-o analizez și să mă ocup de ea. Citind mesajul lui Katie, am simțit că ceva era în neregulă. Conducerea superioară tocmai ne ceruse să rezolvăm problema împreună. Cum a putut să mă împovăreze cu problemele astea și apoi, pur și simplu, să uite de ele? Conducătorii și lucrătorii n-ar trebui să aibă atitudinea asta față de lucrarea lor. Când eu și Joyce am vorbit cu ea despre cum să rezolvăm problemele în lucrarea bisericii, ea a spus că era ocupată, că n-o înțelegea și că nu putea s-o facă. Conducerea superioară ne ceruse în mod expres să ne ocupăm împreună de raportul ăsta, iar ea doar a găsit aceeași scuză. Deja era conducătoare de câteva luni, dar nu participa deloc la urmărirea lucrării sau la rezolvarea problemelor. Se comporta ca un conducător fals, care nu face lucrare practică. Dumnezeu a comunicat în detaliu responsabilitățile conducătorilor, explicând clar în părtășia Sa cum ar trebui ei să-și îndeplinească lucrarea. Chiar dacă abia începuse să practice ca lideră, urmând cuvântul lui Dumnezeu, mai putea face și alte lucruri. Chiar dacă nu înțelegea postul sau principiile, ar fi putut măcar să urmărească cum evolua lucrarea. Dar Katie găsea mereu scuze că era ocupată, incompetentă sau ignorantă. Ea nu acționa conform cuvântului lui Dumnezeu și nu asculta nici măcar când i se dădeau indicații. Ea nu avea o atitudine de acceptare a adevărului. M-am întrebat dacă ar trebui să raportez purtarea ei. O vreme, m-am tot gândit la problema asta și, de câteva ori, am vrut să anunț conducerea superioară. Dar, apoi, m-am gândit cum, anterior, Katie a raportat o problemă a unui conducător. Fără să înțeleg pe deplin contextul problemei, am presupus că ea îl judeca cu ușurință pe acesta și am analizat-o și am expus-o cu duritate. Ulterior, când liderii superiori au aflat, m-au tratat pentru că am fost nedreaptă, am judecat și am oprimat oamenii, și chiar mi-au expus și mi-au analizat purtarea într-o întrunire. Oare raportând-o liderilor superiori, aceștia ar fi crezut că o oprimam și o excludeam și că încercam să găsesc ceva împotriva ei? Nu puteam lăsa conducerii superioare o astfel de impresie. Dacă eram suspendată din cauza scrisorii, n-ar fi fost mai mare riscul decât răsplata? Așa că, am decis ca, deocamdată, să nu menționez problemele ei.

Anul ăsta, în iunie, lucrarea de evanghelizare a bisericii lui Katie mergând prost, conducerea superioară i-a cerut fratelui Jerry s-o preia el. Au avut loc unele transferuri de personal, iar Jerry și câțiva supraveghetori ai lucrării de evanghelizare au discutat și au planificat după principii, fără a obține aprobarea lui Katie. Când a aflat, Katie a considerat că Jerry nu o lua în serios și l-a judecat pe la spate. A spus că Jerry era ca un antihrist care își dorea propriul mic regat și, chiar dacă nu era un antihrist, era un conducător fals care nu făcea lucrare practică. Katie submina relațiile fraților și surorilor cu supraveghetorii, incitându-i pe unii conlucrători și supraveghetori să se implice în certuri din invidie, îngreunând desfășurarea lucrării de evanghelizare de acolo. A și aranjat ca o soră să participe la lucrarea de evanghelizare, doar ca ea să poată iscodi cum mergea lucrarea lui Jerry, ca să obțină un avantaj în fața lui și să aștepte o șansă să se răzbune. Ulterior, ea a profitat de niște probleme minore din datoria lui Jerry, exagerând lucrurile, și a convins o soră să-l raporteze pe Jerry conducerii superioare. Încerca să se folosească de conducerea superioară, ca să-l distrugă complet pe Jerry. Am fost șocată să aflu asta. Katie făcea orice, atacându-și și ostracizându-și conlucrătorii, pentru reputație și statut. Voia să-i umilească pe frații și surorile care răspundeau de lucrarea principală a bisericii. Ea nu proteja deloc lucrarea bisericii. Așa cum arată cuvântul lui Dumnezeu: „Suprimarea publică a oamenilor, excluderea lor, atacurile împotriva acestora și expunerea problemelor oamenilor de către antihriști sunt toate vizate. Fără nicio îndoială, ei folosesc astfel de mijloace pentru a-i viza pe cei care urmăresc adevărul și pot să-i deslușească pe antihriști, cu scopul de a-i înfrânge, întărindu-și astfel poziția. Atacarea și excluderea oamenilor în acest fel este un rău intenționat în sine. În limbajul și modul de vorbire al antihriștilor există agresivitate: expunere, condamnare, defăimare și calomnie malefică. Ei chiar răstălmăcesc faptele, vorbind despre lucruri pozitive ca și cum ar fi negative și despre lucruri negative ca și cum ar fi pozitive. Transformarea albului în negru și amestecarea binelui cu răul în acest fel duc la îndeplinire scopul antihriștilor de a învinge oamenii și de a le distruge renumele. Ce mentalitate dă naștere acestui atac și acestei excluderi la adresa disidenților? De cele mai multe ori, aceste lucruri izvorăsc dintr-o mentalitate invidioasă. Într-o fire vicioasă, invidia poartă cu ea o ură puternică, iar ca urmare a invidiei lor, antihriștii atacă si exclud oamenii. Într-o atare situație, dacă antihriștii sunt dați în vileag, raportați și își pierd statutul, mintea lor va suferi un atac; nu se vor supune și nici nu vor fi încântați de asta, ceea ce face și mai ușor să creeze o mentalitate puternică de răzbunare. Răzbunarea este un tip de mentalitate și este, totodată, un tip de fire coruptă. Când antihriștii văd că ceea ce a făcut cineva le-a dăunat, că alții sunt mai capabili decât ei sau că afirmațiile și sugestiile cuiva sunt mai bune sau mai mărețe decât ale lor și toată lumea este de acord cu afirmațiile și sugestiile acelei persoane, antihriștii simt că poziția lor este amenințată, invidia și ura se ivesc în inimile lor, iar ei atacă și se răzbună. În general, oamenii dau o lovitură preventivă țintei lor atunci când se răzbună. Ei sunt proactivi în atacarea și distrugerea oamenilor, până când cealaltă parte se supune. Abia atunci simt că s-au descărcat. Cum se manifestă atacarea și excluderea oamenilor? (Prin desconsiderarea altora.) Desconsiderarea altora reprezintă una dintre modalitățile în care se manifestă acestea; oricât de bine ai face o treabă, ei tot te vor desconsidera sau te vor condamna până când vei fi pasiv și slab și nu vei putea rezista. Atunci vor fi fericiți, pentru că și-au atins scopul. Este condamnarea o parte din ceea ce înseamnă să-i desconsideri pe alții? (Da.) Cum îi condamnă antihriștii pe oameni? Ei fac din țânțar armăsar. De exemplu, tu ai făcut ceva care nu a reprezentat o problemă, dar au făcut un mare tam-tam din asta ca să te atace. Se gândesc la tot felul de modalități de a arunca în tine cu noroi și de a te condamna făcând din țânțar armăsar, astfel încât alții care ascultă să creadă că ceea ce spun antihriștii are sens și că tu ai făcut ceva greșit. Cu aceasta, antihriștii și-au îndeplinit scopul. Asta înseamnă condamnarea, atacarea și excluderea disidenților. Ce înseamnă a exclude? Înseamnă că oricâtă dreptate ai avea în acțiunile tale – și, de fapt, antihriștii știu și ei că ai dreptate – întrucât te invidiază și te urăsc și încearcă intenționat să te atace, ei vor spune că ceea ce ai făcut a fost greșit. Apoi își vor folosi opiniile și sofismele pentru a te combate, vorbind într-o manieră convingătoare, astfel încât tuturor celor care ascultă să li se pară că ceea ce zic ei este corect și bine spus; apoi, toți acei oameni vor sta de partea antihriștilor în opoziție cu tine. Antihriștii folosesc acest lucru pentru a te ataca, pentru a te face pasiv și slab și pentru a dobândi aprobarea tuturor. Cu aceasta, ei și-au atins scopul de a ataca și a exclude disidenții. Excluderea disidenților se poate întâmpla uneori sub forma unei dezbateri față în față sau, alteori, prin emiterea unei judecăți cu privire la o persoană, agitarea spiritelor, defăimarea acesteia și inventarea unor lucruri despre aceasta pe la spatele ei. De exemplu, dacă antihriștii vor să excludă un disident, ei vor da de știre despre greșelile acelei persoane, agitând spiritele în relația dintre disident și alți oameni, făcându-i pe aceștia să se ferească de disident și ducând la îndeplinire scopul antihriștilor de a-l izola. Apoi, vor găsi o oportunitate de a folosi informații dăunătoare împotriva disidentului, până când acesta este învins și reputația lui distrusă. În mintea antihriștilor, acest lucru înseamnă distrugerea competiției, ca nu cumva să le amenințe poziția” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Dumnezeu dezvăluie că antihriștii fac totul pentru a-și proteja reputația și statutul. Pentru a domni ca un rege peste biserică, ei îi atacă și îi resping pe cei care urmăresc adevărul și chiar ajung să-i urască. Cei care caută adevărul sunt ca niște spini în coasta lor, așa că fac mare caz de micile lor probleme, îi judecă și-i atacă intenționat, pentru a-i pedepsi. Ei îi subminează pe cei care caută adevărul, ca să-și poată exercita puterea în biserică. Katie a semănat discordie în biserică. L-a atacat și l-a condamnat pe Jerry, care gestiona evanghelizarea, și chiar a vrut să se folosească de conducerea superioară, ca să-l pedepsească. Și mai grav, ea nu a vrut să coopereze cu conlucrătorii, făcând mereu lucrurile de una singură. Dar ea a fabricat zvonuri, considerând că liderii superiori nu lucrează în armonie, iar asta a dat naștere la prejudecăți împotriva conducerii printre frați și surori. A făcut asta ca să-și atingă scopul de a domni ca un rege in biserică. Pedepsea intenționat oamenii și submina lucrarea de evanghelizare. Aflând ce făcea Katie, conducerea superioară a văzut că era un conducător fals, pe calea unui antihrist, și a înlăturat-o imediat din poziția de conducere.

Apoi, eu și partenera mea am avut părtășie cu Katie și i-am analizat comportamentul. Am spus că, incitând pe cineva să-l raporteze pe Jerry, sabota și perturba activitatea bisericii și era pe calea unui anticrist. Ea a refuzat să accepte acest lucru și chiar s-a apărat, spunând că nu avea motive ascunse, că ea doar raporta o problemă în mod normal, deci cum să perturbe activitatea bisericii? Am văzut că a refuzat să-și recunoască greșelile, chiar și în fața faptelor, și-a susținut părerea și a obiectat. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, „Când nu se întâmplă nimic, nu poți vedea atitudinea reală a unei persoane față de adevăr. Când oamenii sunt emondați, tratați și respinși, atitudinea lor reală față de adevăr este dezvăluită. Cei care acceptă adevărul sunt capabili să-l accepte în orice situație; dacă greșesc, sunt în stare să-și recunoască greșeala, să înfrunte realitatea și să accepte adevărul. Cât despre cei care nu iubesc adevărul, chiar dacă greșeala lor este evidentă, nu vor recunoaște că au greșit, ca să nu mai spunem că nu acceptă să fie tratați de casa lui Dumnezeu. Și ce motive au unii oameni? «Intenția mea a fost să fac bine acest lucru, dar pur și simplu nu l-am făcut bine, așa că nu mă poți învinovăți pe motiv că am făcut o treabă rea. Intenția mea este bună și am suferit, am plătit un preț și m-am sacrificat. Asta nu înseamnă a face rău!» Ei folosesc asta drept motiv și scuză pentru a refuza să lase casa lui Dumnezeu să se ocupe de ei. Se cuvine acest lucru? Indiferent de motivul sau scuza pe care o folosește o persoană, aceasta nu poate ascunde atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu. Aceasta este o problemă care ține de natura și esența unei persoane și evidențiază cel mai bine problema. Indiferent dacă ai întâmpinat sau nu o problemă, atitudinea ta față de adevăr reprezintă natura și esența ta – este atitudinea ta față de Dumnezeu. Felul în care Îl tratezi pe Dumnezeu poate fi cunoscut după modul în care tratezi adevărul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Tocmai asta e. Cei care nu acceptă adevărul nu-și vor recunoaște niciodată greșelile. Chiar dacă fac rău și perturbă activitatea bisericii, ei vor spune că au intenții corecte, dorind să se absolve de fărădelegile și de faptele lor rele, ca și cum n-ar fi avut motive nepotrivite, și chiar dacă perturbă activitatea bisericii, n-ar trebui să li se ceară socoteală. Am realizat că exact așa era Katie. În mod evident, ea sabota în secret, provocând perturbări și pedepsind oamenii, în timp ce se justifica, spunând că nu avea nicio intenție de a face rău. Refuza să-și recunoască greșelile, chiar și în fața faptelor. Ea a respins pe deplin adevărul. Totodată, Katie tot spunea că era conducătoare de scurt timp și că nu înțelegea și nu putea să facă o mare parte din lucrare. Asta dovedea că, deși cunoștea cerințele lui Dumnezeu față de conducători, ea tot nu-I urma cuvântul. Conducerea superioară a comunicat că toți ar trebui să coopereze armonios, dar ea n-a ascultat și a continuat să facă lucrurile de una singură, după bunul plac. Purtarea ei demonstra faptul că nu accepta, nu se supunea deloc cuvântului lui Dumnezeu sau lucrurilor pozitive. În final, a vrut chiar să-l pedepsească pe fratele Jerry, să distrugă lucrarea de evanghelizare, de dragul numelui și al statutului ei. Asta dovedește din plin că ea nu susținea nici pe departe lucrarea bisericii, că, prin natura ei, nu iubea și nu accepta adevărul și că suspendarea ei era pe deplin dreptatea lui Dumnezeu. Această realizare mi-a dat un discernământ mai bun asupra ei. Am reflectat și asupra mea. Înainte, Katie îmi păruse un conducător fals, care nu făcea lucrare practică, și voisem să raportez conducerii superioare problemele ei, dar, în final, de ce am renunțat să fac asta? Mi-am adus starea înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, cerându-I să mă îndrume ca să-mi înțeleg problema.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu. „Unii își urmează propria voință atunci când acționează. Ei încalcă principiile și după ce sunt emondați și tratați, recunosc doar verbal că sunt aroganți și că au făcut o greșeală numai pentru că nu au adevărul. Însă, în inimile lor, ei tot se plâng: «Nimeni nu mai riscă, numai eu – și, în cele din urmă, când ceva merge prost, mie îmi pasează toată responsabilitatea. Nu este o prostie din partea mea? Nu mai pot face același lucru data viitoare, riscând astfel. Cuiul care iese în evidență e bătut cu ciocanul!» Ce credeți despre această atitudine? Este o atitudine de căință? (Nu.) Ce atitudine este? Nu au devenit ei alunecoși și înșelători? În inimile lor, gândesc: «Sunt norocos că acest lucru nu s-a transformat într-un dezastru. Omul din greșeli învață, ca să spunem așa. Trebuie să fiu mai atent în viitor.» Ei nu caută adevărul, folosindu-se de meschinăria și de uneltirile lor viclene pentru a ține cont de chestiune și a se ocupa de aceasta. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au pocăit. Primul lucru care trebuie făcut atunci când te pocăiești este să recunoști ce ai făcut greșit, să vezi unde era greșeala ta, esența problemei și firea coruptă pe care ai arătat-o; trebuie să chibzuiești la aceste lucruri și să accepți adevărul, apoi să practici în conformitate cu adevărul. Doar aceasta este o atitudine de pocăință. Dacă, pe de altă parte, te gândești exhaustiv la moduri viclene, devii mai alunecos decât înainte, tehnicile tale sunt mai istețe și tainice și ai mai multe metode de a trata lucrurile, atunci aceasta nu este atât de simplă ca a fi doar înșelător. Folosești mijloace necinstite și ai secrete pe care nu poți să le divulgi. Este rău. Nu doar că nu te-ai pocăit, ci ai devenit mai alunecos și mai șiret. Dumnezeu vede că ești extrem de intransigent și rău, un om care recunoaște la suprafață că a greșit și acceptă tratarea și emondarea, dar care, în realitate, nu are câtuși de puțin atitudinea unuia care se pocăiește. De ce spunem asta? Deoarece, în timp ce acest eveniment se desfășura sau după finalul său, nu ai căutat deloc adevărul, nu ai reflectat, nu ai încercat să te cunoști și nu ai practicat conform adevărului. Atitudinea ta este una de a folosi filosofiile, logica și metodele Satanei pentru a rezolva problema. De fapt, ocolești problema și o prezinți într-un ambalaj frumos ca ceilalți să nu poată vedea nicio urmă a acesteia, fără să-ți scape nimic. În cele din urmă, simți că ești foarte deștept. Acestea sunt lucrurile pe care le vede Dumnezeu și nu faptul că ai reflectat cu adevărat, ți-ai mărturisit păcatul și că te-ai pocăit în fața chestiunii care s-a abătut asupra ta, și apoi că ai plecat să cauți adevărul și să practici conform acestuia. Atitudinea ta nu este una de căutare a adevărului sau de practicare a adevărului și nici una de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ci una de folosire a tehnicilor și metodelor Satanei pentru a-ți rezolva problema. Le dai celorlalți o impresie falsă, te împotrivești să fii expus de Dumnezeu și ești beligerant și defensiv în privința circumstanțelor pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine. Inima ta este mai închisă și mai separată de Dumnezeu ca înainte. Prin urmare, poate să rezulte vreun lucru bun din asta? Mai poți trăi în lumină, bucurându-te de pace și veselie? Nu poți. Dacă te ferești de adevăr și de Dumnezeu, cu siguranță vei cădea în întuneric, vei plânge și vei scrâșni din dinți. Este o astfel de stare prevalentă în oameni? (Da.) Unii oameni se dojenesc frecvent, spunând: «Am fost tratat de data asta. Data viitoare, trebuie să fiu mai deștept și mai atent. Să fii deștept este fundamentul vieții – iar oamenii care nu sunt deștepți sunt marionete.» Dacă te îndrumi și te dojenești mereu în felul acesta, vei ajunge undeva vreodată? Vei putea câștiga adevărul? Dacă o problemă se abate asupra ta, trebuie să cauți și să înțelegi un aspect al adevărului și să câștigi acel aspect. Ce se poate realiza înțelegând adevărul? Când înțelegi un aspect al adevărului, înțelegi un aspect al voii lui Dumnezeu; înțelegi de ce Dumnezeu ți-a făcut acest lucru, de ce ți-ar cere un astfel de lucru, de ce ar orchestra circumstanțe ca să te emondeze și să te trateze în felul acesta, de ce ar folosi această chestiune pentru a te disciplina și de ce ai căzut, ai eșuat și ai fost expus în această chestiune. Dacă înțelegi lucrurile acestea, vei putea să urmărești adevărul și vei obține pătrunderea în viață. Dacă nu înțelegi aceste lucruri și nu accepți aceste fapte, ci insiști să te opui și să te împotrivești lor, să-ți folosești propriile tehnici ca să te ascunzi și să-i înfrunți pe ceilalți și pe Dumnezeu cu o înfățișare falsă, atunci nu vei putea niciodată să câștigi adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Cuvintele Lui arată că, dacă cei care fac greșeli nu reflectă asupra rădăcinii eșecului lor sau nu caută adevărul ca să-și rezolve problema, ci se îngrijorează că vor fi tratați dacă vor mai face o greșeală și, astfel, încep să păcălească și să se ferească de Dumnezeu când apar iar probleme, atunci, o asemenea persoană are o fire înșelătoare și incorigibilă. Așa mă comportam eu. Înainte, fără a înțelege situația lui Katie, o învinuisem că era acuzatoare și o reprimasem. Conducătorul m-a expus și m-a analizat pentru asta. Ulterior mi-am recunoscut firea arogantă, m-am avertizat că acest eșec a fost o fărădelege pentru viața mea de credincioasă și am știut că trebuie să învăț o lecție și să nu mai fac aceeași greșeală. Dar, în același timp, am devenit puțin mai precaută față de Dumnezeu. Eram foarte îngrijorată că, dacă mai oprimam pe cineva astfel și eram hotărâtă să fiu cineva care merge pe calea unui antihrist, atunci lucrarea mea ca lideră s-ar fi încheiat și mi-aș fi pierdut demnitatea. De data asta, când am aflat despre Katie că era un conducător fals, care nu făcea lucrare reală, n-am îndrăznit s-o raportez și am fost plină de îndoieli. M-am temut că liderul avea să creadă că eram prea dură cu ea și că, prin faptul că o criticam și nu mă resemnam, o oprimam și o ostracizam. Ca să-mi protejez reputația și statutul, am ales să nu spun nimic. Mi-era teamă că, făcând un raport, îmi puteam face rău, periclitându-mi statutul. Raportarea problemei lui Katie era complet normală, dar eram cuprinsă de teamă și mă gândeam la ce ar crede conducerea superioară. Am intrat în defensivă față de ea și față de Dumnezeu, înșelându-L pe Dumnezeu. Eram foarte înșelătoare! Katie semăna discordie, tulburând și sabotând lucrarea evanghelică. Astfel, Dumnezeu a expus-o și Și-a protejat lucrarea. Am văzut că gândurile, intențiile sau acțiunile nimănui nu pot scăpa de cercetarea lui Dumnezeu. Atunci, de ce nu credeam că Dumnezeu vede totul? De ce eram mereu îngrijorată că voi fi suspendată de conducător dacă doar raportam purtarea lui Katie în mod obiectiv, conform celor văzute cu adevărat, fără nicio intenție de a o oprima?

În devoționale, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care mi-a dat o mai bună înțelegere a problemei mele. Cuvintele Lui spun: „Dacă nu ai credință reală în Dumnezeu și nu crezi că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, atunci nu poți să realizezi nimic. Mulți oameni nu înțeleg adevărul; ei nu cred că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu și nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Ei se gândesc mereu că toți oficialii lumii își protejează interesele în mod reciproc, iar în casa lui Dumnezeu trebuie să fie aceeași situație. Cu siguranță ei nu cred că Dumnezeu este adevărul și dreptatea. Prin urmare, o astfel de persoană poate fi numită non-credincioasă. Cu toate acestea, o mică parte din oameni este capabilă să raporteze probleme practice. Astfel de oameni pot fi numiți persoane care protejează interesele casei lui Dumnezeu; sunt oameni responsabili. Există mulți care nu rezolvă probleme grave atunci când le identifică și nici nu le raportează Celui de mai sus. Aceștia încep să raporteze problema și să-i simtă gravitatea doar atunci când Cel de mai sus o investighează direct. Asta întârzie lucrurile. Prin urmare, indiferent dacă ești un frate sau o soră oarecare, un conducător sau un lucrător, ori de câte ori întâmpini o problemă pe care nu o poți rezolva și care ține de principiile mai ample ale lucrării, trebuie întotdeauna să o raportezi Celui de mai sus și să cauți îndrumare de la El în timp util. Dacă întâmpini probleme sau dificultăți care te pun în încurcătură, dar nu le rezolvi, unele lucrări nu vor putea progresa; vor trebui lăsate deoparte și oprite. Acest lucru afectează progresul lucrării bisericii. Prin urmare, atunci când se ivesc astfel de probleme care pot afecta direct progresul lucrării, acestea trebuie descoperite și rezolvate în timp util. Dacă o problemă nu este ușor de rezolvat, trebuie să găsești oameni care înțeleg adevărul și cu experiență în domeniu, apoi să stai cu ei, să o investigați și să o rezolvați împreună. Problemele de acest fel nu trebuie amânate. Fiecare zi de întârziere în rezolvarea lor reprezintă o zi de întârziere în progresul lucrării. Nu este vorba despre a împiedica o persoană; afectează lucrarea bisericii, precum și maniera în care aleșii lui Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle. Prin urmare, atunci când întâmpini o problemă care te pune în încurcătură sau o dificultate de acest fel, aceasta trebuie rezolvată. Dacă realmente nu o poți rezolva, raporteaz-o de grabă Celui de mai sus. El o va rezolva direct sau îți va spune care este calea. Dacă un conducător este incapabil să se ocupe de astfel de probleme și așteaptă în loc să le raporteze Celui de mai sus și să caute îndrumare de la El, atunci acel conducător este orb; este prost de-a binelea și inutil. Acesta ar trebui să fie demis și înlăturat din funcția sa. Dacă o astfel de persoană inutilă nu este înlăturată din funcția sa, lucrarea casei lui Dumnezeu nu va putea avansa; va fi ruinată în mâinile sale. Acest lucru trebuie rezolvat imediat” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Atât timp cât poate să afecteze modul în care aleșii lui Dumnezeu își îndeplinesc datoria sau să împiedice progresul normal al bisericii, orice problemă sau dificultate pe care o întâmpini în lucrarea ta și care te pune în încurcătură ar trebui rezolvată în timp util. Dacă nu o poți rezolva singur, ar trebui să găsești mai multe persoane care înțeleg adevărul cu care să te asociezi pentru a o rezolva. Dacă problema tot nu poate fi rezolvată în acest fel, atunci trebuie să o iei, să o raportezi Celui de mai sus și să cauți îndrumarea Lui. Aceasta este responsabilitatea și obligația conducătorilor și lucrătorilor” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Citind cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că, deși fusesem credincioasă mulți ani și citisem mult din cuvântul Lui, aveam prea puțină încredere în Dumnezeu și nu înțelegeam firea Sa dreaptă. Nu credeam cu adevărat că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu și, de aceea, îndoielile și neîncrederea încă sălășluiau în inima mea. În realitate, biserica evaluează și suspendă oamenii după principiile adevărului. Chiar dacă sunt conducători, cei care un timp nu fac lucrare reală, își fac de cap în datorie, făcând lucrurile după bunul plac, sau nu fac schimbări nici după ce au avut părtășie și au fost tratați în mod repetat, vor fi transferați sau suspendați, nu vor fi protejați sau sprijiniți. Casa lui Dumnezeu suspendă sau înlătură pe cineva în funcție de purtarea sa consecventă în datorie, fiind luată în considerare și apropierea sa de Dumnezeu și de adevăr. Aceste lucruri nu-s făcute niciodată în mod arbitrar. În ultimii doi ani ca lideră, când apărea o problemă în datoria mea, conducătorii îmi comunicau mereu adevărul, mă ajutau și-mi dădeau indicații când aflau. Când era ceva serios, mă tratau, mă expuneau, mă analizau și mă ajutau să mă înțeleg. Când am oprimat-o pe Katie pentru că nu înțelegeam adevărul și mă bazam pe firea mea arogantă, conducătorul nu m-a suspendat pentru asta, ci mi-a semnalat problemele și mi-a dat șansa de a mă căi. În plus, Katie a fost aleasă conducătoare de biserică, dar ea n-a făcut lucrare practică, și a făcut rău, provocând haos și perturbând lucrarea de evanghelizare, mergând pe calea unui antihrist. Când conducerea superioară a aflat despre asta, a suspendat-o imediat. Lucrurile pe care le-am văzut și le-am trăit personal au fost dovada că adevărul și dreptatea domnesc în casa lui Dumnezeu. Dar, am crezut că raportând problemele lui Katie, aș fi părut că oprim și ostracizez pe cineva talentat și aș fi fost suspendată. Acest mod de-a gândi era complet greșit, eram înșelătoare si-mi lipsea credința adevărată în Dumnezeu. Am văzut și că nu-mi era clar ce însemna să susții lucrarea bisericii și ce însemna să oprimi oamenii. De fapt, dacă cineva e deslușit de principii drept conducător fals, care nu face lucrare reală, și, pentru a proteja lucrarea bisericii, e raportat în baza faptelor și nu a unor neadevăruri sau invenții arbitrare, atunci, asta e susținerea principiilor și protejarea lucrării bisericii, nu opresiune. Dacă intenționezi să te răzbuni sau să pedepsești pe cineva, dacă judeci sau condamni pe cineva pentru că nu face ce vrei tu, îți amenință statutul sau refuză să i se supună și chiar denaturezi faptele pentru a-l incrimina sau pedepsi, atunci, aceasta e opresiune. Purtările lui Katie pe care am vrut să le raportez au fost lucruri văzute în interacțiunile mele cu ea. Raportul meu nu venea din senin, nu era un act de răzbunare deliberată. Voiam să raportez problemele și să previn ca lucrarea bisericii să fie afectată. Protejam lucrarea bisericii, n-o oprimam sau pedepseam pe Katie. În plus, una dintre responsabilitățile unui conducător este „raportați prompt și căutați îndrumare referitoare la confuzia și dificultățile întâmpinate în lucrare” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Momentan, niciunul nu înțelegem adevărul, iar când întâlnim multe dificultăți și confuzie în lucrare, lucruri pe care nu le înțelegem complet, oameni pe care nu-i putem discerne pe deplin, ar trebui să raportăm asta, imediat, conducerii superioare. Asta îi privește mai ales pe cei care își asumă o lucrare importantă în biserică. Doar pentru că cineva e conducător sau supraveghează un proiect, nu înseamnă că-i potrivit pentru post, pentru că, înainte ca el să obțină adevărul, s-ar putea să-și urmeze firea coruptă și oricând să întrerupă lucrarea bisericii. Nu se știe când se poate abate, împotrivindu-se lui Dumnezeu. A raporta pe cineva nu înseamnă a-l pârî. Nu înseamnă să fii obsedat de neajunsurile lui sau să-i cauți nod în papură, ci să cauți principiile despre cum să-i discerni și să-i tratezi pe ceilalți. Astfel, e susținută lucrarea bisericii. Dacă se constată că acesta e în regulă și că problema e discernământul tău, făcând un raport către conducerea superioară și căutând părtășia, vei putea să înveți principiile și să tratezi oamenii în mod corect. Dacă, prin căutare, se stabilește că lucrarea lui chiar are probleme, atunci, poți să ai prompt părtășie cu el și să-l ajuți să-și recunoască problema și să-și facă datoria potrivit principiilor. Acest lucru e benefic pentru lucrarea bisericii și pentru frați și surori. Desigur, cei care au o umanitate precară și nu susțin deloc lucrarea bisericii trebuie prompt transferați sau suspendați, pentru ca progresul lucrării să nu fie afectat. Așadar, e datoria și responsabilitatea conducătorilor să raporteze prompt problemele. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am hotărât că dacă voi descoperi probleme cu un alt conducător de biserică sau supraveghetor, voi discuta prompt cu conlucrători mei tot ce nu înțeleg pe deplin, iar dacă nimeni nu va putea înțelege clar problema, o voi raporta prompt conducerii superioare și voi căuta principiile. Nu mai puteam să mă gândesc doar la interesele mele și să fiu egoistă și înșelătoare. La scurt timp, am descoperit că sora Janie, partenera mea, nu înțelegea principiile în datoria ei, că era mereu obsedată de probleme banale și întârzia progresul lucrării video. Când conducerea superioară a întrebat de ce încetinise progresul lucrării video, am raportat problemele lui Janie după fapte. Apoi, ne-a comunicat câteva principii despre cum să facem această datorie, oferindu-ne o cale mai clară, iar progresul lucrării video s-a îmbunătățit semnificativ. Văzând acest rezultat, m-a cuprins un sentiment de pace profundă și am simțit bucuria de a practica adevărul.

Prin această experiență, mi-am înțeles firea coruptă și motivele pentru care n-am îndrăznit să fac un raport. Am văzut că eram prea egoistă și înșelătoare, că țineam prea mult la statutul meu. Doar ca să-mi protejez interese, mă temeam să raportez o problemă, să nu fiu acuzată că oprimam o persoană talentată. Îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu mi-a permis să-mi cunosc firea coruptă, să-mi îndrept gândirea și perspectivele greșite și să obțin o cale de practică. Slavă lui Dumnezeu!