de Chen Ling, China

La școala primară, am luat note proaste, dar eram mică, așa că nu m-am simțit jenată. Dar la gimnaziu, când am început să observ că profesorii și colegii mei îi respectau și le aduceau cuvinte de laudă elevilor care aveau note bune, am devenit invidioasă. Voiam și eu să obțin rezultate mai bune la învățătură ca să primesc aprecieri din partea tuturor, dar oricât de mult mă străduiam, pur și simplu, nu reușeam să iau note mai bune. M-am învinovățit, spunând: „Cum pot fi atât de proastă? Ce jenant!” Așa că, în cele din urmă, am abandonat școala. Când am început să caut de lucru, am reușit să obțin doar slujbe care implicau muncă manuală, deoarece îmi lipseau studiile și competențele. Când am văzut cum oamenii inteligenți și educați pot câștiga mai mulți bani fără a fi nevoiți să facă muncă fizică, m-am învinovățit din nou pentru lipsa mea de inteligență și m-am simțit foarte descurajată. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, am văzut cum conducătorii bisericii erau capabili să renunțe la lucruri, să se consume, să sufere și să plătească un preț, și cum puteau rezolva dificultățile fraților și surorilor prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Toată lumea îi admira și îi respecta și, ca urmare, am devenit foarte invidioasă pe ei. Așteptam cu nerăbdare ziua în care și eu aș putea deveni o conducătoare a bisericii. Nu am crezut vreodată că, după doar doi ani, voi fi aleasă conducătoare a bisericii. Am abandonat lucrurile cu entuziasm, m-am consumat și am colaborat activ la lucrarea care trebuia să fie rânduită și implementată. Nu m-am plâns niciodată, oricât de dificilă sau de obositoare era lucrarea. Făceam tot posibilul să ajut pe oricine avea probleme și frații și surorile m-au lăudat cu toții pentru capacitatea mea de a îndura suferința și pentru atitudinea mea iubitoare. Dar lucrarea bisericii, pur și simplu, nu a arătat niciodată semne de îmbunătățire, pentru că doar repetam ca un papagal cuvinte și doctrine și nu eram capabilă să folosesc adevărul pentru a rezolva probleme concrete. În cele din urmă, pur și simplu, nu am fost potrivită pentru lucrare și am fost demisă, ceea ce m-a făcut să mă simt profund frustrată și negativă. Simțeam că, dacă frații și surorile mele ar ști că am un calibru slab, m-ar privi de sus și atunci aș avea și mai puține șanse să fiu văzută. Nu m-am putut abține să nu mă plâng împotriva lui Dumnezeu: „De ce era calibrul meu atât de slab, în timp ce alți oameni aveau un calibru atât de bun?” Mai târziu, conducătorul bisericii m-a alocat la o datorie de activități generale. Ori de câte ori mă gândeam că puteam face doar muncă manuală pentru că aveam un calibru slab și că nu puteam câștiga respectul celorlalți, mă simțeam puțin negativă și nu eram motivată în datoria mea. După aceea, conducătorul m-a alocat să protejez proprietatea bisericii. Din motive de siguranță, puteam interacționa doar cu un alt frate. M-am gândit în sinea mea: „Din cauza calibrului meu slab, pot face doar aceste sarcini de culise.” Gândindu-mă la acest lucru, mi-am pierdut motivația în îndeplinirea datoriei mele. Nu am rezumat abaterile sau problemele care au apărut, cu atât mai puțin nu am căutat adevărul pentru a le rezolva.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a trezit oarecum. Dumnezeu Atotputernic spune: „Majoritatea celor pe care Dumnezeu îi mântuiește nu dețin poziții înalte în lume sau printre oameni în societate. Deoarece calibrul și abilitățile lor sunt medii sau chiar slabe și ei se luptă să găsească popularitate sau succes în lume, simțind mereu că lumea este sumbră și nedreaptă, au o nevoie de credință și, până la urmă, vin înaintea lui Dumnezeu și intră în casa Lui. Aceasta este o condiție de bază pe care Dumnezeu o dă oamenilor atunci când îi alege. Doar cu această nevoie poți să ai dorința de a accepta mântuirea lui Dumnezeu. În cazul în care condițiile tale sunt, din toate punctele de vedere, foarte bune și potrivite pentru a te strădui în lume și vrei mereu să-ți faci un nume, atunci nu vei avea dorința de a accepta mântuirea lui Dumnezeu și nici măcar nu vei avea ocazia de a primi mântuirea Lui. Deși este posibil să ai un calibru mediu sau slab, tot ești mult mai binecuvântat decât non-credincioșii pentru că ai ocazia de a fi mântuit de Dumnezeu. Prin urmare, a avea calibru slab nu este defectul tău și nici nu este un obstacol în calea eliberării tale de firile corupte și a obținerii mântuirii. În ultimă instanță, Dumnezeu este Cel care ți-a dat acest calibru. Ai atât cât îți dă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îți dă un calibru bun, atunci ai un calibru bun. Dacă Dumnezeu îți dă un calibru mediu, atunci ai un calibru mediu. Dacă Dumnezeu îți dă un calibru slab, atunci ai un calibru slab. Odată ce înțelegi acest lucru, trebuie să îl accepți de la Dumnezeu și să fii capabil să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Care adevăr stă la baza supunerii? Este acela că aceste rânduieli ale lui Dumnezeu conțin bunele Lui intenții; El este minuțios de grijuliu, iar oamenii nu trebuie să se plângă sau să-I înțeleagă greșit inima. Dumnezeu nu te va stima foarte mult datorită calibrului tău bun și nici nu te va disprețui sau detesta pentru calibrul tău slab. Ce anume detestă Dumnezeu? Ceea ce detestă Dumnezeu sunt oamenii care nu iubesc sau nu acceptă adevărul, oamenii care înțeleg adevărul, dar nu îl practică, oamenii care nu fac ceea ce sunt capabili să facă, oamenii care nu sunt capabili să dea totul în îndatoririle lor, dar care au mereu dorințe extravagante, care vor mereu un statut, care mereu concurează pentru o poziție și care au mereu cerințe de la El. Aceasta este ceea ce lui Dumnezeu I se pare dezgustător și detestabil” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am fost profund emoționată. Mi-am dat seama că Dumnezeu prestabilise că voi avea un calibru slab și că în spatele acestui lucru era buna Lui intenție. Aveam o dorință profundă de reputație și de statut și am căutat să mă disting încă de la o vârstă fragedă. Dacă aș fi avut un calibru bun și calificări bune și aș fi dobândit un statut înalt în lume și aș fi fost respectată și admirată, nu aș fi venit niciodată înaintea lui Dumnezeu și aș fi trăit sub influența distructivă a Satanei, bucurându-mă de plăcerile păcatului. Mi-am dat seama că slabul meu calibru m-a ajutat să obțin protecția lui Dumnezeu și m-a adus înaintea Lui. Aceasta era mântuirea lui Dumnezeu. Pentru că aveam un calibru slab, biserica m-a alocat la lucrarea de activități generale și datoria era destul de potrivită pentru mine. Dacă aș fi depus ceva efort, aș fi putut să mă descurc bine, dar, în schimb, m-am plâns pentru că datoria nu îmi permitea să mă remarc și să fiu văzută. Am fost chiar superficială și mi-am făcut mecanic datoria. Văzând cum nu mi-am îndeplinit responsabilitățile, mi-am dat seama că eram foarte arogantă și irațională!

Am găsit apoi un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Manifestările specifice ale persoanelor care au un calibru slab, în ceea ce privește capacitatea lor de inovare, sunt că nu știu să aplice fundamentele și principiile unei activități specifice, reale; sunt capabili doar să repete papagalicește niște cuvinte, să învețe doctrine și să memoreze reglementări. Simpla memorare a doctrinelor și reglementărilor este inutilă și nu dovedește că ai capacitate de inovare. Dacă ai sau nu capacitate de inovare este evident prin faptul că poți implementa aceste fundamente, principii și reguli în viața reală, făcând bine lucrarea legată de aceste fundamente și principii, așa încât acestea să nu rămână cuvinte și doctrine, reglementări și formule, ci să fie implementate în viața oamenilor și aplicate acestora, permițându-le să le folosească și să obțină beneficii și sprijin de pe urma lor, făcându-le să devină o cale de practică în viață sau o îndrumare, o călăuzire și un scop al vieții. Dacă o persoană nu are această capacitate de inovare și știe doar să debiteze cuvinte și doctrine și să strige sloganuri, nefiind în stare să folosească aceste principii și fundamente atunci când vine vremea să-și facă datoria, cei care urmează un astfel de conducător sau supraveghetor nu vor dobândi principii de practică în acest aspect al adevărului. Astfel de conducători sau de supraveghetori sunt oameni cu un calibru slab, incapabili să lucreze și ar trebui raportați și înlăturați odată ce sunt identificați. […] Așadar, capacitatea de inovare este o capacitate esențială pentru un conducător, un lucrător sau un supraveghetor. Dacă nu ai calibrul elementar și capacitatea de a face lucrarea, trebuie neapărat să fii precaut, să nu te năpustești pur și simplu din entuziasm, să nu-ți dorești mereu să ieși în evidență și să nu-ți dorești mereu să fii conducător sau supraveghetor. Acest lucru nu doar te împiedică pe tine, dar îi împiedică și pe alții să dobândească mântuirea. Dacă te împiedică doar pe tine, ți-ai cauzat doar propria moarte, dar dacă îi împiedică pe frați și pe surori, oare nu faci rău multor oameni? Poate ție nu-ți pasă de viața ta, dar altora le pasă de a lor. În plus, nu e mare lucru să-ți împiedici viața de zi cu zi sau succesul financiar, dar să împiedici lucrarea bisericii nu este o chestiune neînsemnată. Poți purta o asemenea responsabilitate? Dacă ai într-adevăr conștiință și simți că această chestiune implică o mare responsabilitate, că împiedicarea lucrării bisericii nu este ceva pentru care să poți purta responsabilitatea, atunci nu trebuie în niciun caz să recurgi la vreun mijloc necesar pentru a te da mare și a concura pentru conducere. Dacă nu ai calibru și statură, nu te strădui mereu să ieși în evidență. Nu împiedica lucrarea bisericii, nici nu-i împiedica pe aleșii lui Dumnezeu să pătrundă în adevăr și să câștige o destinație bună doar pentru a-ți satisface dorința de autoritate – aceasta e o nelegiuire! Ar trebui să ai o oarecare conștiință de sine. Fă ceea ce ești capabil să faci și nu aspira mereu să fii conducător. Pe lângă funcția de conducător, există multe alte îndatoriri pe care le poți face. A fi conducător nu este dreptul tău exclusiv, nici nu ar trebui să fie ceea ce urmărești. Dacă ai calibrul și statura necesare pentru a fi conducător și ai, de asemenea, simțul poverii, este mai bine să-i lași pe alții să te aleagă. Această practică este benefică pentru lucrarea bisericii și pentru toți cei implicați. Dacă nu ai calibrul necesar pentru a fi conducător, ar trebui să dai dovadă de o oarecare bunăvoință și să-ți asumi o anumită responsabilitate pentru viitorul altora. Nu concura mereu pentru funcția de conducător și nu-i împiedica pe alții. Dorința ta de a fi conducător și de a prelua conducerea asupra lucrării bisericii, în ciuda faptului că ai un calibru slab, arată o lipsă de rațiune. Dacă nu ai nici calibru, nici statură, fă-ți pur și simplu îndatoririle bine. Faptul că-ți îndeplinești cu adevărat îndatoririle arată că ai o oarecare rațiune. Fă orice lucrare poți în funcție de capacitatea ta; nu avea ambiții și dorințe. Nu căuta doar să-ți satisfaci dorințele personale, neglijând totodată lucrarea bisericii – acest lucru îți face rău atât ție, cât și bisericii. Aceasta este manifestarea oamenilor care au un calibru slab în ceea ce privește capacitatea de inovare” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Ceea ce expunea Dumnezeu era exact comportamentul meu. Aveam un calibru slab și îmi lipsea creativitatea și eram capabilă să înțeleg doar unele cunoștințe doctrinare și să respect anumite reguli în datoria mea, dar nu reușeam să rezolv probleme concrete, așa că nu eram potrivită să slujesc drept conducătoare. După ce am fost aleasă conducătoare, am slujit cu entuziasm, m-am consumat, am fost motivată și am putut efectua o lucrare de activități generale, dar, pentru că aveam un calibru slab, nu am putut decât să urmez regulile și să fac totul conform acestor reguli. Nu am putut pricepe și nu am reușit să rezolv problemele concrete din lucrare și, în cele din urmă, am fost demisă pentru că nu am putut să fac o lucrare concretă. Există anumite principii după care ne putem ghida pentru a stabili dacă cineva este potrivit să fie conducător. Ar trebui să aibă măcar o bună umanitate și un calibru mediu, și să fie capabil să rezolve probleme reale. În ceea ce mă privește, nu aveam calibrul unei conducătoare și, dacă aș continua să slujesc în acea funcție, doar aș zădărnici lucrarea bisericii și aș întârzia intrarea în viață a fraților mei și a surorilor mele. Ar fi o mare fărădelege! Conducătorul avea dreptate să mă realoce, având în vedere că aveam un calibru slab și că eram incapabilă să fac lucrarea bisericii. Aceasta nu numai că mă proteja, ci era și un act responsabil față de lucrarea bisericii. Dar îmi lipsea orice cunoaștere de sine. Aveam un calibru slab, dar o dorință puternică de statut și de reputație, întotdeauna vrând să mă disting prin munca depusă în calitate de conducătoare sau de lucrătoare. Ce irațională am fost! M-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dragă Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru toate. Prin demiterea mea, m-ai împiedicat la timp să merg pe o cale rea. M-ai ajutat, de asemenea, să-mi înțeleg starea prin expunerea cuvintelor Tale. Acum accept pe deplin că am fost realocată din cauza calibrului meu slab. O, Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să nu mă mai plâng de calibrul meu slab. Îmi doresc să caut adevărul pentru a-mi îndrepta firea coruptă și pentru a avea atitudinea corectă în ceea ce privește calibrul meu.”

Am continuat să reflectez și să caut motivul pentru care mă plângeam mereu de calibrul meu slab. Mai târziu, după ce am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că exista o problemă cu starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu expune cum, indiferent de ceea ce fac antihriștii, ei iau întotdeauna în considerare, mai întâi, propria reputație și propriul statut. În toate privințele, se străduiesc să-și satisfacă ambițiile și dorințele. Poate că aveam un calibru slab, dar firea pe care o dezvăluisem era exact ca aceea a unui antihrist. În datoria mea, am căutat să obțin respectul oamenilor și, întotdeauna, am vrut să fiu văzută. Când m-am confruntat cu realocarea, nu am reflectat asupra deficiențelor mele; în schimb, m-am comportat irezonabil, plângându-mă de Dumnezeu că mi-a dat un calibru slab și devenind negativă și neglijentă. Am văzut că, în ciuda faptului că eram credincioasă de ani de zile și că mă bucuram atât de mult de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, viața-fire nu mi se schimbase deloc și prețuiam reputația și statutul la fel de mult ca propria mea viață. Acest lucru era, cu adevărat, periculos! M-am gândit la partenera mea anterioară, Yang Jing. Avea ceva calibru și capacitate de muncă, dar era arogantă, arbitrară și obsedată de statut. Ea se dădea mare în datoria sa ori de câte ori era posibil pentru a câștiga respectul oamenilor și făcea lucruri care perturbau și tulburau lucrarea bisericii. Conducătorul nostru a expus-o și a emondat-o de mai multe ori, dar ea nu s-a pocăit. În cele din urmă, ea a fost dezvăluită ca un antihrist și eliminată. Întotdeauna, am urmărit statutul, faima și câștigul, așadar, dacă aș avea un calibru bun, atunci, de îndată ce aș obține statutul și aș câștiga respectul oamenilor, cu siguranță, aș merge pe aceeași cale ca Yang Jing. M-am rugat lui Dumnezeu în tăcere, spunând: „O, Dumnezeule, am fost coruptă prea profund de Satana și sunt prea obsedată de statut, faimă și câștig. Dacă nu ar fi fost judecata și expunerea cuvintelor Tale, aș fi fost complet neștiutoare în legătură cu firea de antihrist pe care am dezvăluit-o. Am fost atât de indiferentă și de proastă! O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru luminarea și călăuzirea Ta prin cuvintele Tale. Sunt pregătită să mă pocăiesc, să urmăresc adevărul și să îmi îndeplinesc datoria cât pot de bine, având în vedere calibrul meu.”

În timpul devoționalelor, am dat peste alte câteva pasaje care m-au ajutat să înțeleg cum să mă gândesc la calibrul meu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În funcție de calibrul tău, poți face doar anumite munci care necesită efort fizic, munci care nu sunt vizibile, care sunt disprețuite și neținute minte de oameni – dacă aceasta e situația ta, ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu, să nu ai plângeri și, cu atât mai mult, nu ar trebui să-ți alegi îndatoririle pe baza propriilor dorințe. Fă orice rânduiește casa lui Dumnezeu pentru tine și, atât timp cât ceva este pe măsura calibrului tău, ar trebui să-l faci bine. […] Chiar dacă nu poți face altă lucrare, chiar dacă nu poți juca un rol esențial și decisiv în lucrarea bisericii și nu aduci contribuții semnificative, dacă poți să depui tot efortul și să dai dovadă de loialitate deplină într-o lucrare banală, căutând doar să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Înseamnă că nu dai greș în înălțarea ta de către Dumnezeu. Nu fi pretențios în privința sarcinilor gândindu-te dacă sunt murdare sau obositoare, dacă alții te văd când le faci, dacă oamenii te laudă sau dacă te disprețuiesc pentru că le faci. Nu te gândi la aceste lucruri; doar caută să le accepți din partea lui Dumnezeu, să te supui și să îndeplinești îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinești” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. „Discernerea diverselor manifestări ale oamenilor cu diferite calibre și furnizarea acestor exemple specifice au rolul de a te ajuta să te corelezi cu ele. Scopul este de a putea să-ți identifici cu precizie poziția, de a-ți aborda rațional calibrul și diversele condiții și de a aborda rațional expunerea, judecata și emondarea ta de către Dumnezeu sau lucrarea rânduită pentru tine, astfel încât să fii capabil să te supui și să fii recunoscător din adâncul inimii, în loc să dai dovadă de împotrivire și repulsie. Când pot să-și abordeze rațional calibrul propriu și apoi să-și identifice cu precizie poziția proprie, acționând într-un mod pragmatic, ca niște ființe create care sunt așa cum dorește Dumnezeu, făcând în mod adecvat ceea ce ar trebui să facă, pe baza calibrului lor inerent și dedicându-și loialitatea și întregul efort, oamenii reușesc să-L mulțumească pe Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. În ciuda calibrului meu slab, Dumnezeu nu m-a tratat rău. Protejarea proprietății bisericii necesita responsabilitate și atenție la detalii. Trebuia să verific și să întrețin periodic proprietatea. Dacă aș lucra conștiincios, aș fi capabilă să fac aceste lucruri și datoria ar fi potrivită pentru mine. Ar trebui să-mi văd de treburile mele și să-mi fac datoria cu loialitate, cât de bine pot. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare își îndeplinește datoria, fiecare în dreptul său și făcând tot ce-i stă în putință – pentru fiecare scânteie există un fulger de lumină – și căutând maturitatea în viață. Astfel, Eu voi fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 21). Cuvintele lui Dumnezeu m-au încurajat foarte mult și, în adâncul sufletului meu, doream să prețuiesc această datorie. Mai târziu, în timp ce îmi făceam datoria de a proteja proprietatea, îmi rezumam în permanență greșelile și defectele, identificam domeniile în care încălcasem principiile și îmi remediam rapid problemele după ce le identificam. Când nu puteam să identific problemele singură, mă rugam lui Dumnezeu și Îi ceream să mi le dezvăluie. Încercam din răsputeri să fac tot ce era necesar pentru ca lucrarea mea să aibă beneficii. Faptul că am dobândit această înțelegere și transformare s-a datorat în întregime călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!