de Stacy, Coreea de Sud

În august 2022, supravegheam lucrarea de udare în biserică. Într-o zi, o conducătoare mi-a spus că unii frați și unele surori raportaseră că nu am cercetat stările sau dificultățile nou-veniților înainte de adunări și că părtășia din timpul adunărilor nu putea rezolva problemele reale. Au mai raportat că unii nou-veniți nu veniseră la adunări și că nu mă interesasem sau nu cercetasem la timp ce se întâmpla. Nu am spus nimic, dar, în sufletul meu, o contraziceam, gândindu-mă: „Am întrebat și am cercetat în prealabil starea unora dintre nou-veniți, dar, pur și simplu, nu au răspuns la mesajele mele, așa că nu știam ce se întâmpla cu ei. În plus, chiar dacă, uneori, nu am știut că unii nou-veniți nu participau la adunări, ulterior, au revenit și au participat la adunări în mod regulat, ce mare scofală?” Nu am putut să nu mă simt oarecum nemulțumită de frații și de surorile care raportaseră problemele. Mă gândeam: „Înainte să raportați aceste probleme, ați fi putut vorbi cu mine și m-ați fi putut întreba despre situație și despre context mai întâi. Dacă nu acceptam întrebările voastre, atunci îi puteați raporta conducătoarei. Acum, că i-ați raportat direct conducătoarei, fără să-mi spuneți nimic, ce va crede ea despre mine? Oare ar crede că nu am acceptat sugestiile altora sau adevărul?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt frustrată. Deși știam că sugestiile fraților și surorilor erau utile pentru îndatoririle mele și că ar trebui să le accept mai întâi, să reflectez asupra mea și să mă cunosc, să nu mă contrazic și să nu încerc să mă justific, când m-am gândit la cum ar fi afectate mândria și statutul meu, am ezitat să mă confrunt cu situația.

Mai târziu, m-am liniștit și am reflectat asupra problemelor raportate de frați și de surori și mi-am dat seama că schimbările erau, într-adevăr, necesare. Așadar, am trimis un mesaj în grup, cerându-le tuturor să semnaleze orice probleme de-ale mele pe care le observaseră. În scurt timp, fratele Jayden a semnalat niște probleme pe care le observase și mi-a oferit, de asemenea, câteva sugestii. Când am văzut că observațiile lui erau asemănătoare cu ceea ce spusese conducătoarea, am devenit suspicioasă, gândindu-mă: „El trebuie să fi fost cel care m-a raportat conducătoarei. Altfel de ce ar spune lucruri atât de asemănătoare?” Ținând cont de acest lucru, mi-a fost greu să tratez corect chestiunile semnalate și sugestiile propuse de el și le-am respins pe toate punct cu punct. Apoi, el a trimis un mesaj în grup: „Ai spus că putem oferi sugestii și discuta despre orice probleme, dar acum, că am făcut acest lucru, de ce găsești doar pretexte și nu demonstrezi nicio disponibilitate de a căuta sau accepta?” Când m-a expus în fața atâtor frați și surori, m-am simțit profund umilită. Am început să simt o antipatie față de el, gândind: „Nu mă lași deloc să salvez aparențele! Nu numai că i-ai raportat conducătoarei problemele mele în privat, dar mi-ai oferit și sugestii și m-ai expus în fața tuturor acestor oameni. Cum o să mai am curajul să apar în public? Cum o să mai dau ochii cu frații și cu surorile după asta? Nu ai fi putut să-mi spui în privat dacă aveam vreo problemă? De ce a trebuit să mă faci de rușine în fața atâtor oameni? Te dai peste cap să mă pui într-o lumină proastă și să mă discreditezi în fața tuturor? Evident, încerci doar să-mi faci viața grea. Dacă nu-ți arăt cine este șeful, crezi că mă poți juca pe degete.” Am avut chiar un gând rău în suflet: „Eu sunt responsabilă pentru lucrarea de udare. Dacă o ții tot așa și nu mă lași să salvez aparențele, o să găsesc un motiv să te opresc să uzi nou-veniții, pentru că, dacă nu o fac, îmi vei distruge imaginea în fața tuturor.” Când mi-a trecut acest gând prin minte, mi-a stat inima în loc și m-am gândit: „Cum m-am putut gândi la un lucru atât de rău? Nu ar reprezenta asta un atac și o răzbunare împotriva altora?” M-am speriat puțin, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog să veghezi asupra inimii mele, astfel încât să fie liniștită și să nu-mi urmez firea coruptă în acțiunile mele. Te rog să mă călăuzești prin această situație.” După ce m-am rugat, am văzut că mai mulți frați și surori au trimis mesaje în grup, fiind de acord cu sugestiile lui Jayden. În cele din urmă, mi-am dat seama că intenția lui Dumnezeu a intervenit în această situație prin care treceam. Mai întâi, trebuia să accept și să mă supun, să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să învăț o lecție.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de împrejurările care determină emondarea unei persoane, care este cea mai importantă atitudine pe care trebuie să o ai față de acest lucru? În primul rând, trebuie să îl accepți. Indiferent cine te emondează, din ce motiv, indiferent dacă ți se pare dur sau ce ton și formulare folosește, ar trebui să îl accepți. Apoi, ar trebui să recunoști ce ai greșit, ce fire coruptă ai dezvăluit și dacă ai acționat în conformitate cu adevărurile-principii. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai înainte de toate. Și au antihriștii o astfel de atitudine? Nu au; de la început până la sfârșit, atitudinea pe care o emană este una de împotrivire și repulsie. Având o astfel de atitudine, pot ei să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu și să accepte cu modestie să fie emondați? Nu, nu pot. Așadar, ce vor face, atunci? În primul rând, vor discuta aprins și vor oferi justificări, apărând și contrazicând greșelile pe care le-au făcut și firea coruptă pe care au dezvăluit-o, în speranța de a câștiga înțelegerea și iertarea oamenilor, astfel încât să nu fie nevoiți să-și asume nicio responsabilitate sau să accepte cuvinte care-i emondează. Care este atitudinea de care dau dovadă atunci când se confruntă cu emondarea? «Nu am păcătuit. Nu am greșit cu nimic. Dacă am făcut o greșeală, am făcut-o cu un motiv; dacă am comis o greșeală, nu am făcut-o intenționat, nu ar trebui să fiu nevoit să-mi asum responsabilitatea pentru asta. Cine nu face câteva greșeli?» Ei se folosesc de aceste afirmații și expresii, dar nu caută adevărul și nici nu recunosc greșelile pe care le-au făcut sau firile corupte pe care le-au dezvăluit – și, cu siguranță, nu-și recunosc intenția și țelul avut când au făcut rău. Oricât de evidente ar fi greșelile pe care le-au făcut și oricât de mare ar fi pierderea pe care au cauzat-o, închid ochii la aceste lucruri. Nu se simt deloc triști sau vinovați și nu au nicio mustrare de conștiință. În schimb, se justifică cu toată puterea și duc un război al cuvintelor, gândindu-se: «Toată lumea are un punct de vedere justificabil. Fiecare are motivele lui; se rezumă la cine e un orator mai bun. Dacă pot face o majoritate să-mi creadă justificarea și explicația, atunci câștig, iar adevărurile despre care vorbești nu sunt adevăruri, iar faptele tale nu sunt valide. Vrei să mă condamni? Nicio șansă!» Când un antihrist este emondat, în adâncul inimii și sufletului său, se opune complet și hotărât, simte repulsie și respinge asta. Atitudinea sa este: «Orice ai avea de spus, oricâtă dreptate ai avea, nu voi accepta și nu voi recunoaște. Nu sunt eu de vină.» Indiferent cum scot faptele la iveală firea lor coruptă, ei nu o recunosc, nici nu o acceptă, ci continuă cu sfidarea și împotrivirea lor. Orice spun alții, ei nu acceptă sau recunosc acel lucru, ci gândesc: «Să vedem cine vorbește mai bine decât cine; să vedem cine este un orator mai bun.» Acesta este un fel de atitudine cu care antihriștii tratează emondarea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. „Atitudinea unui antihrist față de emondare și diversele sale manifestări în legătură cu aceasta, precum și gândurile, perspectivele, ideile acestuia și tot ce rezultă din această situație diferă de cele ale unei persoane obișnuite. Când un antihrist este emondat, primul lucru pe care îl face este să se împotrivească și să respingă acest lucru din adâncul inimii. Se luptă cu asta. Și de ce face asta? Acest lucru se întâmplă din cauză că antihriștii, prin însăși natura-esență pe care o au, sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu-l acceptă deloc” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama, în cele din urmă, că, atunci când o persoană care urmărește adevărul este emondată, indiferent de atitudinea sau de tonul celui care o emondează sau de situația sau de contextul în care are loc această emondare, mai întâi, poate accepta acest lucru, poate reflecta asupra principiilor pe care le-a încălcat și asupra firii corupte pe care a dezvăluit-o și poate căuta adevărul pentru a rezolva aceste lucruri. Însă antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl detestă în mod fundamental și, când sunt emondați și alții le oferă îndrumare, simt nevoia să se împotrivească și să respingă aceste lucruri. Chiar dacă problemele lor sunt deja evidente și au provocat pierderi în lucrare, tot nu recunosc că sunt vinovați și caută tot felul de motive și de scuze pentru a se apăra și a se exonera. Reflectând asupra atitudinii și comportamentului meu când am fost emondată, mi-am dat seama că firea pe care o dezvăluisem era, de fapt, aceeași cu a unui antihrist. Când frații și surorile mi-au oferit sugestii, nu le-am acceptat imediat, nu am reflectat și nu mi-am analizat problemele și abaterile, în schimb, m-am împotrivit și am fost nemulțumită și am căutat tot felul de motive și de scuze pentru a riposta și a mă justifica. În această situație, pur și simplu nu acceptam adevărul și eram, în schimb, scârbită de el. De fapt, după o analiză și o reflecție atente, am văzut că problemele ridicate de frații și de surorile mele erau toate reale și că, indiferent de motive, dacă nou-veniții nu erau udați corespunzător, însemna că fusesem iresponsabilă în îndeplinirea datoriei mele. Mai mult, când frații și surorile au raportat că nu mă interesasem sau nu investigasem de ce nou-veniții nu veniseră la adunări la timp, chiar găsisem scuze, gândindu-mă că nou-veniții lipseau de la adunări doar ocazional și că vor participa din nou, în mod regulat, mai târziu, așadar, nu era o problemă importantă. În realitate, ca udătoare, nu știam că nou-veniții nu veneau la adunări și nu am urmărit situația sau nu am investigat problema la timp. Acest lucru în sine constituia o neglijență și demonstra că eram superficială. Totuși, am negat și am contestat problemele expuse și sugestiile propuse de frați și de surori, găsind diverse scuze, și, deși la prima vedere poate că nu părea a fi o problemă mare, aceasta viza atitudinea mea față de propriile îndatoriri și îmi dezvăluia și atitudinea față de adevăr și față de Dumnezeu. Numai când am reflectat asupra acestui lucru, mi-am dat seama cât de gravă era natura acestei probleme. Dacă nu m-aș fi confruntat cu această situație, nu aș fi reflectat deloc asupra mea, nici nu mi-aș fi recunoscut firea satanică de a fi scârbită de adevăr și, dacă aș fi continuat așa, aș fi ajuns să fiu disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu.

Reflectând, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că au pierdut respectul celorlalți, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. „Antihriștilor le plac foarte mult reputația și statutul. Reputația și statutul sunt sufletul lor; simt că viața nu are sens fără reputație și statut și nu au energie să facă nimic fără reputație și statut. Pentru antihriști, atât reputația, cât și statutul sunt strâns legate de interesele personale; sunt slăbiciunea lor. De aceea, tot ce fac antihriștii se învârte în jurul statutului și al reputației. Dacă nu ar exista aceste lucruri, ei ar putea să nu lucreze deloc. Indiferent dacă antihriștii au statut sau nu, scopul pentru care luptă, direcția în care se străduiesc este spre aceste două lucruri – reputația și statutul. […] Când plătesc un preț, uitați-vă de ce plătesc un preț. Când dezbat cu ardoare o problemă, uitați-vă de ce o dezbat. Când discută despre o persoană sau o condamnă, uitați-vă ce intenție și ce scop au. Când sunt supărați sau furioși în legătură cu ceva, uitați-vă la ce fire dezvăluie. Oamenii nu pot vedea în inimile celorlalți, dar Dumnezeu poate. Când Dumnezeu Se uită în inimile oamenilor, ce folosește ca să aprecieze esența lucrurilor pe care oamenii le spun și le fac? El folosește adevărul ca s-o aprecieze. Omului i se pare un lucru potrivit să-și protejeze reputația și statutul. Atunci, de ce este acest lucru etichetat, în ochii lui Dumnezeu, drept dezvăluirea și expresia antihriștilor și drept esența acestora? Acest lucru se bazează pe imboldul și motivația pentru tot ce fac antihriștii. Dumnezeu scrutează imboldul și motivația pentru ceea ce fac ei și, în final, stabilește că tot ce fac este pentru propria reputație și pentru propriul statut, mai degrabă decât pentru a-și face datoria și cu atât mai puțin pentru a practica adevărul și a se supune lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles motivul pentru care antihriștii nu pot accepta să fie emondați. Pe lângă esența lor de a urî adevărul și de a fi scârbiți de el, există un alt motiv principal pentru acest lucru: ei consideră că reputația și statutul lor sunt mai importante decât orice altceva în inimile lor. Antihriștii simt că oricine le semnalează problemele sau îi emondează încearcă să le facă viața grea, să-i facă de rușine și să le rănească mândria și statutul. Pentru a-și păstra reputația și statutul, antihriștii se împotrivesc neîncetat și sunt opoziționali, și chiar îi tratează pe cei care îi emondează ca pe niște dușmani. Reflectând, am văzut că și eu aveam acest punct de vedere. La început, când am aflat că frații și surorile i-au raportat problemele mele conducătoarei, am simțit că încercau intenționat să îmi expună problemele în fața conducătoarei, făcându-mă să-mi pierd onoarea și punându-mă într-o situație stânjenitoare, și am crezut că ar fi trebuit mai întâi să-mi spună despre problemele pe care le observaseră la mine sau să mi le semnaleze în mod privat și, dacă nu le acceptam, atunci ar fi fost potrivit ca ei să raporteze aceste probleme conducătoarei. În realitate, dacă aș fi fost cu adevărat o persoană care acceptă sugestiile și adevărul, nu mi-ar fi păsat de context sau de modul în care ei ridicaseră problemele, în schimb, m-aș fi preocupat de problemele ridicate și de cum ar trebui să mă schimb și să mă îmbunătățesc. Motivul pentru care am avut acele gânduri a fost că doream să-mi protejez reputația și statutul și să păstrez o impresie bună în ochii conducătoarei. Când Jayden mi-a oferit sugestii și m-a expus în fața fraților și surorilor, m-am simțit și mai incapabilă să accept. Am crezut că făcea asta pentru a încerca să mă facă de râs și să mă umilească în fața tuturor și că asta ar deteriora grav părerea bună pe care oamenii o aveau despre mine. Condusă de dorința de reputație și de statut, i-am contracarat indirect sugestiile pentru a-mi salva reputația și chiar am avut gânduri răuvoitoare, dorind să îmi folosesc puterea și poziția pentru a-l suprima și a-l împiedica să participe la lucrarea de udare. Mi-am dat seama că eram, într-adevăr, prea preocupată de reputație și de statut, că scopul tuturor cuvintelor și acțiunilor mele fusese să îmi protejez mândria și statutul și că voisem chiar să suprim oameni. Am văzut că a urmări reputația și statutul nu era, cu adevărat, calea corectă și că m-ar determina doar să mă împotrivesc lui Dumnezeu.

Mai târziu, am reflectat asupra firii pe care o dezvăluisem prin gândurile mele răuvoitoare și am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a emoționat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atacul și revanșa sunt un tip de acțiune și de revelare care provin dintr-o natură satanică rea. Sunt și un fel de fire coruptă. Oamenii gândesc astfel: «Dacă ești nepoliticos cu mine, îți voi face rău! Dacă nu mă tratezi cu demnitate, de ce te-aș trata eu cu demnitate?» Ce fel de gândire este aceasta? Nu este o gândire revanșardă? În opinia unei persoane obișnuite, nu este validă această perspectivă? Nu stă în picioare? «Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță voi contraataca» și «Ți-o plătesc cu aceeași monedă» – non-credincioșii spun deseori astfel de lucruri; printre ei, acestea sunt raționamente logice și totalmente în conformitate cu noțiunile umane. Totuși, cum ar trebui să vadă aceste cuvinte cei care cred în Dumnezeu și caută adevărul? Sunt corecte aceste idei? (Nu.) De ce nu sunt corecte? Cum ar trebui să fie discernute? De unde provin aceste lucruri? (De la Satana.) Provin de la Satana, fără nicio îndoială. Din care firi ale Satanei provin ele? Acestea provin din natura răuvoitoare a Satanei; ele conțin venin și adevărata față a Satanei, în toată răutatea și urâțenia sa. Conțin acest tip de natură-esență. Care este caracterul perspectivelor, gândurilor, dezvăluirilor, vorbirii și chiar al acțiunilor care conțin acel tip de natură-esență? Fără nicio îndoială, este firea coruptă a omului – este firea Satanei. Sunt aceste lucruri satanice în conformitate cu ale lui Dumnezeu cuvinte? Sunt ele în concordanță cu adevărul? Au vreun fundament în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt acestea acțiunile pe care ar trebui să le facă adepții lui Dumnezeu și gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă? Sunt gândurile și demersurile acestea în concordanță cu adevărul? (Nu.)” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înlăturarea firii corupte poate produce o transformare adevărată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că gândurile mele de atac și de răzbunare erau determinate de otrăvuri satanice precum „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță voi contraataca” și „Ți-o plătesc cu aceeași monedă”. Am crezut că Jayden, expunând problemele mele în fața fraților și surorilor, nu îmi permitea să salvez aparențele și că era nedrept cu mine, ceea ce însemna că puteam să-i fac rău. Am simțit chiar că, dacă nu îi arătam cine este șeful, ar fi crezut că mă poate juca pe degete, așa că m-am gândit că, în viitor, nu-l voi mai lăsa să participe la lucrarea de udare. Atunci o să vedem cum mă emondează. Reflectând la aceste gânduri și intenții în acest moment, am văzut că eram într-adevăr răuvoitoare și înfricoșătoare. Faptul că Jayden mi-a raportat problemele către conducătoare a demonstrat că avea un simț al responsabilității față de lucrare și că proteja lucrarea bisericii. De asemenea, când am trimis un mesaj în grup, cerând sugestii de la toată lumea, Jayden și-a împărtășit activ gândurile și opiniile, arătând că avea un simț al poverii, dar eu am simțit că el îmi făcea viața grea intenționat și chiar am încercat să-l contrazic și să mă justific. Expunerea de către el a problemelor mele era reală și complet adecvată și aducerea în discuție a acestor lucruri în mod direct îmi era de folos în îndatoririle mele; el nu avea deloc intenția să mă facă de rușine. Mai mult, sugestiile reciproce și emondarea între frați și surori nu sunt chestiuni de bunătate sau de răutate, dar în felul în care înțelesesem eu acest lucru, aveam aceleași opinii ca neîncrezătorii. În trecut, crezusem că aveam o bună umanitate și că nu aș face nimic ca să-i suprim sau să-i chinuiesc pe alții ca un antihrist, dar, prin dezvăluirea faptelor, am văzut că natura mea era cu adevărat răuvoitoare. Nu făcusem astfel de lucruri înainte deoarece nu apăruse situația potrivită, dar, în anumite contexte, eram capabilă să dezvălui aceste gânduri răuvoitoare în mod natural. Aceasta este o dezvăluire a naturii mele. În acest moment, mi-am dat seama, în sfârșit, că este într-adevăr extraordinar să fiu emondată, altfel, nu aș fi recunoscut niciodată opiniile false și firile satanice din mine, nici nu aș fi avut o cale să îndrept lucrurile sau să mă schimb. Îi eram atât de recunoscătoare lui Dumnezeu și am venit înaintea Lui să mă rog: „Dumnezeule, văd că nu numai că sunt scârbită de adevăr, dar și că natura mea este răuvoitoare. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, am vrut chiar să-i atac și să mă răzbun pe frații și pe surorile care mi-au oferit sugestii. Văd că îmi lipsește umanitatea și că nu sunt demnă să fiu numită credincioasă. Dumnezeule, doresc să mă pocăiesc și să mă schimb. Te rog să mă călăuzești să găsesc o cale de practică și de intrare, ca să pot învăța să accept sugestiile fraților mei și surorilor mele.”

În timpul devoționalelor mele, am căutat cuvintele lui Dumnezeu în legătură cu problemele mele ca să le citesc și am găsit o cale de practică. Dumnezeu spune: „Dacă cineva îți dă o sugestie atunci când nu înțelegi adevărul și-ți spune cum să acționezi în acord cu adevărul, întâi ar trebui s-o accepți și să-i lași pe toți să aibă părtășie despre ea și să vezi dacă această cale este sau nu corectă și dacă este sau nu în acord cu adevărurile-principii. Dacă îți confirmi că este în acord cu adevărul, atunci practică în modul respectiv; dacă stabilești că nu se potrivește cu adevărul, atunci nu practica în acel mod. Atât este de simplu! Atunci când cauți adevărul, ar trebui să cauți de la mulți oameni. Dacă cineva are ceva de spus, ar trebui să-l asculți și să iei în serios toate cuvintele sale. Nu-l ignora și nu-l disprețui, fiindcă asta se leagă de chestiuni din sfera datoriei tale și trebuie să iei în serios acest lucru. Aceasta e atitudinea și starea corectă. Când te afli în starea corectă și nu dai dovadă de o fire care este scârbită de adevăr și urăște adevărul, atunci practicarea în acest mod va înlocui firea ta coruptă. Asta e practicarea adevărului. Ce roade va aduce dacă practici în modul acesta? (Vom fi îndrumați de Duhul Sfânt.) A primi îndrumarea Duhului Sfânt e un aspect. Uneori, chestiunea va fi foarte simplă și se poate înfăptui folosindu-ți propria minte; după ce alții au terminat să-ți dea sugestii și înțelegi, vei fi capabil să îndrepți lucrurile și să acționezi în acord cu principiile. Oamenii pot crede că aceasta este o chestiune minoră, dar pentru Dumnezeu e o chestiune importantă. De ce spun asta? Deoarece, atunci când practici în felul acesta, pentru Dumnezeu ești o persoană care poate să practice adevărul, o persoană care iubește adevărul și o persoană care nu e scârbită de adevăr – atunci când Dumnezeu vede în inima ta, El îți vede și firea, iar asta e o chestiune importantă. Cu alte cuvinte, când îți faci datoria și acționezi în prezența lui Dumnezeu, ceea ce trăiești și manifești sunt, toate, adevăruri-realități pe care oamenii ar trebui să le aibă. Atitudinile, gândurile și stările pe care le ai în tot ce faci sunt cele mai importante lucruri pentru Dumnezeu și ele sunt ceea ce El examinează atent” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică, și anume, să iau în serios sugestiile altora și, indiferent cine le oferă, indiferent dacă le pot înțelege în acel moment sau dacă acestea se aliniază la voința mea, nu trebuie să le neglijez, cu atât mai puțin să le ignor sau să le minimalizez. Mai întâi, trebuie să accept aceste sugestii și să caut părtășie cu toată lumea, să accept și să practic ceea ce se aliniază la adevărurile-principii și să nu adopt ceea ce nu se aliniază la acestea. Cel mai important lucru pe parcursul acestui proces este să nu trăiesc cu o fire coruptă care este scârbită de adevăr, intransigentă și arogantă, ci să tratez sugestiile altora cu o atitudine de căutare. Mai târziu, am discutat cu partenerii mei despre unele dintre problemele și sugestiile aduse în atenția mea de frați și de surori pentru a le rezolva una câte una. După ce am practicat în acest fel, rezultatele lucrării de udare au fost mult mai bune decât înainte și am constatat că prejudecata pe care o aveam față de Jayden dispăruse. Îi eram profund recunoscătoare lui Dumnezeu.

Mai târziu, m-am întrebat: „Ce fel de atitudine ar trebui să am față de frații și de surorile care îmi semnalează problemele?” În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să te apropii de oameni care îți pot vorbi sincer; să ai oameni de acest fel lângă tine constituie un mare avantaj. În special, să ai asemenea oameni buni în jurul tău precum cei care, atunci când îți descoperă o problemă, au curajul să îți aducă reproșuri și să te expună, te poate feri de rătăcire. Lor nu le pasă care este statutul tău și, în momentul în care descoperă că ai făcut ceva ce este împotriva adevărurilor-principii, îți vor aduce reproșuri și te vor expune dacă este necesar. Doar asemenea oameni sunt integri, cu simțul dreptății și, indiferent de modul în care te expun și îți aduc reproșuri, toate sunt pentru a te ajuta și a te superviza și a te îndemna. Trebuie să te apropii de asemenea oameni; cu asemenea oameni lângă tine, care să te ajute, devii relativ mult mai în siguranță – asta înseamnă să ai protecția lui Dumnezeu. Să ai zilnic alături de tine oameni care înțeleg adevărul și care susțin principiile, supervizându-te, este benefic pentru ca tu să-ți faci îndatorirea și lucrarea bine. Categoric, nu trebuie să îi ai ca asistenți pe acei oameni vicleni, înșelători, care te lingușesc și te flatează; să ai asemenea oameni lipiți de tine este ca și cum ai avea muște urât mirositoare pe tine, vei fi expus atâtor bacterii și virusuri! Asemenea oameni sunt predispuși spre a te tulbura și a-ți afecta lucrarea, te pot duce în ispită și rătăcire și pot aduce asupra ta dezastru și calamitate. Trebuie să stai departe de ei, cu cât mai departe, cu atât mai bine, și dacă poți discerne faptul că au esență de neîncrezători și îi poți îndepărta din biserică, e și mai bine. […] Ce ar trebui să faci pentru a evita calea unui antihrist? Ar trebui să iei inițiativa să te apropii de oameni care iubesc adevărul, oameni care sunt integri, să te apropii de oameni care pot indica problemele tale, care pot vorbi onest și îți pot aduce reproșuri când îți descoperă problemele și în special de oameni care te pot emonda atunci când îți descoperă problemele – aceștia sunt oamenii care sunt cel mai mare beneficiu pentru tine și ar trebui să îi prețuiești. Dacă excluzi și scapi de asemenea oameni buni, atunci vei pierde protecția lui Dumnezeu și dezastrul se va abate treptat asupra ta. Prin apropierea de oameni buni și oameni care înțeleg adevărul, vei avea pace și bucurie și vei putea să ții dezastrul la distanță; prin apropierea de oameni mârșavi, oameni lipsiți de rușine și oameni care te flatează, vei fi în pericol. Nu doar că vei fi ușor de amăgit și păcălit, dar dezastrul se poate abate oricând asupra ta. Trebuie să știi ce tip de persoană va fi cea mai benefică pentru tine – cei care te pot avertiza când faci ceva greșit sau când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți și îi induci pe alții în eroare, îți vor fi cei mai benefici. Să te apropii de asemenea oameni reprezintă calea corectă de urmat” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a-mi îndeplini bine îndatoririle, trebuie să mă apropii în mod activ de cei care îndrăznesc să spună adevărul și care au un simț al dreptății, deoarece aceștia nu iau în considerare statutul, puterea sau sentimentele interpersonale. Ei spun orice văd și expun sau emondează oamenii când este necesar. A avea astfel de oameni în jurul meu nu numai că le permite să mă supravegheze și să-mi reamintească de îndatoririle mele, dar îmi și înfrânează firea coruptă. Aveam o fire arogantă și făceam întotdeauna lucrurile în felul meu. Am crezut întotdeauna că am dreptate și nu m-am concentrat pe căutarea principiilor. Cu astfel de frați și de surori în jurul meu, ar putea să mă corecteze și să mă expună când acționam împotriva principiilor, motivându-mă să reflectez asupra mea și să caut adevărul. Acest lucru m-ar ajuta, de asemenea, să evit greșelile, să nu merg pe calea greșită și să-mi văd natura mai clar. Acest lucru m-ar ajuta să-mi îndeplinesc bine îndatoririle. La fel ca Jayden, care reușise să protejeze lucrarea bisericii și să semnaleze și să-și exprime deschis părerea despre orice probleme pe care le-a observat. Deși lucrurile pe care le spunea mă făceau să mă simt stânjenită, uneori, m-au ajutat în îndeplinirea îndatoririlor mele. Trebuia să interacționez mai mult cu astfel de oameni și să-i las să mă supravegheze și să-mi reamintească mai mult. Acum, când mă gândesc din nou la acest lucru, îmi dau seama că această situație pe care Dumnezeu a rânduit-o a fost, într-adevăr, extraordinară. Acceptând sugestiile și emondarea din partea fraților mei și a surorilor mele, nu numai că am reușit să corectez unele abateri din îndatoririle mele, dar am și dobândit o oarecare înțelegere a firii mele corupte. Îi sunt sincer recunoscătoare lui Dumnezeu!