de Lilieth, Honduras

În octombrie 2018, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Șase luni mai târziu, slujeam drept diacon de udare în biserica mea. Am avut multe greutăți când am început această datorie, dar după rugăciune și căutare împreună cu frații și surorile mele, am început treptat să stăpânesc niște principii și am obținut câteva rezultate în datoria mea. În plus, practicam scrierea de mărturii din experiență, reflectam adesea asupra mea și mă simțeam foarte împlinită în fiecare zi.

Într-o zi din ianuarie anul acesta, conducătoarea mea mi-a spus: „Ai făcut ceva progrese în intrarea ta în viață, așa că te-am ales să fii predicator. Ți-ar plăcea s-o faci?” Am fost încântată să aud asta, așa că am fost de acord și am zis: „Îmi voi da toată silința.” Conducătoarea a spus: „Mărturiile din experiență pe care le-ai scris sunt foarte bune. Doar frații și surorile care poartă o povară în intrarea lor în viață pot sluji drept predicatori. Atunci ei chiar pot rezolva probleme și dificultățile fraților și surorilor lor.” Când am auzit asta, am fost mândră, mai ales când am auzit că mi s-a cerut să îndeplinesc această datorie fiindcă aveam o anumită intrare în viață. Consideram că puteam face bine această datorie. După aceea, conducătoarea m-a făcut responsabilă de lucrarea mai multor biserici și m-a învățat multe principii. Sfera lucrării era mai largă și erau și multe sarcini de care eram responsabilă, așa că eram stresată și puțin îngrijorată că nu aveam să fiu capabilă s-o fac. Am văzut că niște frați și surori care făceau aceeași datorie ca mine erau familiarizați cu lucrarea, dar eu eram novice în datoria asta și nu știam cum s-o fac. Am vrut să-mi exprim dificultățile, dar apoi m-am gândit la complimentele conducătoarei. Dacă ar fi știut că nu înțelegeam cum să fac lucrarea acelor biserici, oare ce avea să creadă despre mine? Avea să creadă că nu puteam s-o fac și că a fost o greșeală să mă aleagă? În plus, acum eram predicator. Dacă nici măcar nu eram familiarizată cu lucrarea, cum i-aș fi putut ajuta și sprijini pe liderii bisericii? Gândindu-mă la asta, am simțit că buzele-mi sunt pecetluite. Eram prea stânjenită ca să vorbesc sincer.

Odată, conducătoarea noastră superioară a avut părtășie cu noi despre lucrarea noastră, iar eu am văzut că sora Silvia și fratele Ricardo răspundeau activ întrebărilor conducătoarei și știau și cum să facă fiecare aspect al lucrării. Conducătoarea m-a întrebat: „Tu ai vreo dificultate?” M-am gândit: „Facem cu toții aceeași datorie. Dacă spun că da, oare ce va crede conducătoarea despre mine? Oare va crede că nu am nicio capacitate de lucru?” Am mințit și am spus: „Niciuna.” Ulterior, rareori vorbeam când ne întâlneam cu conducătoarea și, atunci când o făceam, mereu mă gândeam mai întâi cum să răspund ca să-i împiedic pe ceilalți să afle că erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam, fiindcă mă temeam că aveau să mă desconsidere. În felul acesta, am continuat să mă tăinuiesc și să mă prefac, m-am simțit foarte înfrânată și am devenit din ce în ce mai pasivă în datoria mea. Ba chiar am vrut să părăsesc grupul și să nu mai merg la întruniri. Dar chiar și așa, nu am vrut să mă destăinui nimănui cu privire la starea mea. Voiam să le arăt celorlalți doar partea mea bună. Într-o zi, am stabilit o întâlnire cu doi lideri ai bisericii, pentru a afla despre starea lucrării din cadrul bisericii. Când i-am întâlnit, unul dintre ei a spus, entuziasmat: „E grozav că ești la conducerea lucrării noastre! Îmi place să merg la întruniri cu tine și te admir de fiecare dată când îți ascult părtășia. Sper ca, în viitor, să pot fi ca tine.” Celălalt lider a spus: „Ne simțim bine făcându-ne datoria împreună cu tine. Părtășia ta ne aduce mereu lumină.” Pe atunci, am vrut să le spun să nu mă admire atât de mult, fiindcă am corupție, am dificultăți în datoria mea și, sub presiune, voi fi negativă. Însă apoi m-am gândit: „Dacă le spun adevărul, oare mă vor mai admira la fel de mult în viitor? Vor mai veni la mine dacă vor avea întrebări?” În sufletul meu era o luptă și, în final, nu am spus adevărul.

Altă dată, am avut o întrunire cu mai mulți diaconi ai bisericii. Au spus că nu puteau face niște sarcini și că aveau dificultăți. I-am consolat: „Nu vă faceți griji, abia am început cu toții să ne facem îndatoririle. Vom înțelege lucrurile pe măsură ce învățăm.” La suprafață, nu era nimic greșit în ceea ce am spus. Dar, de fapt, nici eu nu puteam face lucrarea. Eram foarte îngrijorată că aveau să-mi vadă adevărata statură, așa că n-am îndrăznit să vorbesc sincer și doar le-am oferit puțină încurajare care nu le-a rezolvat deloc problemele. Întrucât continuam să mă ascund și să mă prefac, nu puteam simți îndrumarea Duhului Sfânt, eram foarte slabă și foarte obosită în fiecare zi. Mă gândeam adesea: „De ce nu pot face pur și simplu lucrarea bisericii ca toți ceilalți?” Știam că ar fi trebuit să caut despre dificultățile mele cu liderul meu, dar îmi făceam griji cu privire la ce ar fi crezut despre mine dacă aș fi spus-o. M-am gândit: „Mi s-a dat această datorie deoarece conducătoarea a spus că posed intrarea în viață, deci sigur crede că sunt un om cu calibru bun care urmărește adevărul. Dacă ar ști că sunt atâtea lucruri pe care nu le înțeleg și că nu pot face lucrarea bisericii, cu siguranță va crede că a fost o greșeală să mă aleagă drept predicator.” Gândindu-mă la asta, mi-a fost și mai frică să vorbesc. Starea mea s-a tot înrăutățit și trăiam în întuneric și suferință. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, nu știu cum să experimentez acest mediu. Îți cer să mă conduci și să mă îndrumi!”

Într-o zi, la o adunare, liderul nostru superior ne-a întrebat despre experiența noastră din această perioadă. Ceilalți au vorbit deschis despre corupția și neajunsurile din îndatoririle lor, iar eu am găsit curajul de a vorbi despre propria stare. Conducătoarea și-a folosit experiența ca să mă ajute și a spus: „În calitate de lideri și lucrători, nu trebuie să înțelegeți bine totul în datoria voastră. Această idee e greșită. Suntem doar oameni de rând, așa că e normal să nu înțelegi și să nu pătrunzi unele lucruri. Dar dacă vrem să fim niște atotștiutori și nu ne putem trata corect deficiențele, dacă vrem să ne menținem statutul și imaginea, purtăm măști ca să ne deghizăm și să-i înșelăm pe alții și nu-i lăsăm niciodată pe ceilalți să ne vadă adevărata statură, o astfel de viață e dureroasă.” Apoi, conducătoarea mi-a trimis două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu. „Cum să fii cineva obișnuit și normal? Cum pot oamenii, după cum spune Dumnezeu, să-și asume locul adecvat al unei ființe create – cum pot să nu încerce să fie supraoameni sau vreun personaj ilustru? […] Mai întâi de toate, nu-ți lăsa titlul să ți se urce la cap. Nu spune: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște problema asta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va orbi mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate; gândirea și raționamentul tău normal vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de legăturile acestui statut; mai întâi, coboară-te din această funcție oficială pe care îți imaginezi că o ai și stai în locul unei persoane obișnuite; dacă faci acest lucru, atitudinea ta va deveni normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez,» sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei fi cuprins de un simț normal. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui. Nu te preface și nu afișa o mască; mai întâi, deschide-te cu privire la ce gândești în inimă, cu privire la adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. Ca urmare, preocupările și barierele tale, precum și suspiciunile dintre tine și ceilalți vor fi eliminate. Mai ești împiedicat și de altceva. Întotdeauna te consideri șeful echipei, un conducător, un lucrător sau o persoană cu un titlu și un statut: dacă spui că nu înțelegi ceva sau că nu poți face ceva, nu te denigrezi? Când lași deoparte aceste obstacole din inima ta, când nu te mai consideri un conducător sau un lucrător și când nu te mai gândești că ești mai bun decât alții și simți că ești o persoană obișnuită care este la fel ca toți ceilalți, că există unele domenii în care ești inferior altora – când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această atitudine, efectul este diferit și senzația este diferită, de asemenea. Dacă, în inima ta, întotdeauna ai îndoieli, dacă întotdeauna te simți stresat și împiedicat și dacă vrei să te eliberezi de aceste lucruri, dar nu poți, atunci poți fi eficient în a o face rugându-te serios la Dumnezeu, reflectând asupra ta, văzându-ți neajunsurile, tinzând spre adevăr și punând adevărul în practică. Orice faci, nu vorbi și nu acționa dintr-o anumită funcție sau folosind un anumit titlu; mai întâi, lasă toate acestea deoparte și pune-te în locul unei persoane obișnuite” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). „Dacă, în inima ta, îți este clar despre ce fel de persoană ești, care îți este esența, care îți sunt eșecurile și izbucnirile de corupție, ar trebui să ai părtășie deschis cu privire la asta cu alte persoane, astfel încât să poată vedea care-ți este adevărata stare, care îți sunt gândurile și opiniile, astfel încât să știe ce cunoștințe ai despre asemenea lucruri. Orice ai face, nu te preface și nu afișa o mască, nu-ți ascunde propria corupție și propriile eșecuri de alții, astfel încât nimeni să nu le cunoască; acest tip de comportament fals înseamnă că există o piedică în inima ta și este, de asemenea, o fire coruptă și îi poate opri pe oameni să se pocăiască și să se schimbe. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să reții pentru reflecție și disecție lucrurile false precum laudele altor oameni pentru tine, gloria cu care te acoperă și coroanele pe care ți le oferă, trebuie să vezi răul pe care ți-l fac aceste lucruri – și, făcând astfel, îți vei cunoaște propria măsură, vei obține cunoaștere de sine și nu te vei mai vedea drept un supraom sau vreun personaj măreț. Odată ce ai o astfel de cunoaștere de sine, devine ușor pentru tine să accepți adevărul, să accepți în inima ta cuvintele lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu îi cere omului, să accepți mântuirea ta de către Creator, să fii neclintit o persoană obișnuită, cineva care este cu picioarele pe pământ, să stabilești o relație normală între tine – o ființă creată, și Dumnezeu – Creatorul. Asta este precis ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor, precum și ceva ce le este pe deplin realizabil” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am început să reflectez asupra stării mele din acea perioadă. Când am auzit-o pe conducătoare spunând că eram predicator fiindcă aveam intrare în viață, am devenit mândră și mulțumită de mine. Am simțit că am fost selectată pentru o slujbă atât de importantă fiindcă urmăream adevărul și eram capabilă să lucrez. Dar când am început, de fapt, să fac această datorie, am văzut în sfârșit că nu înțelegeam mult din lucrarea bisericii. Nu pătrundeam unele principii despre care a avut părtășie conducătoarea mea, simțeam multă presiune, așa că eram adesea slabă și negativă. Dar nu am vorbit deschis despre adevărata mea stare și mi-am înșelat conducătoarea, spunând că nu aveam probleme, fiindcă îmi era teamă ca ea avea să creadă că nu eram calificată și avea să mă desconsidere. Când i-am auzit pe liderii bisericii și pe diaconi lăudându-mă și chiar considerându-mă un exemplu de urmat, deși știam că ar trebui să vorbesc deschis despre corupția și neajunsurile mele și să le spun despre adevărata mea statură, ca ei să nu mă mai aprecieze și admire, mi-am făcut griji că aveau să nu mă mai aprecieze după ce aflau faptele, așa că n-am spus nimic. Chiar și atunci când liderii și diaconii mi-au pus niște întrebări la care era clar că nu știam să răspund, nu am vorbit deschis și nu am discutat lucrurile cu ei. M-am prefăcut că înțelegeam ceea ce nu înțelegeam și am răspuns prin cuvinte superficiale. M-am prefăcut și am dat impresii false de nenumărate ori, doar fiindcă eram fixată pe titlul de „predicator”. Credeam că, în calitate de predicator, înțelegerea și cunoașterea mea ar trebui să fie mai înalte decât ale celorlalți, că n-ar trebui să am neajunsuri, să fiu negativă sau slabă. Credeam că asta era singura cale prin care ceilalți să mă admire și să mă aprobe. Pentru a-mi menține statutul și imaginea, mi-am pus o mască pentru a mă ascunde și m-am prefăcut a fi fără cusur. Chiar și când mă simțeam chinuită, negativă și slabă, pentru a-mi menține titlul de „predicator”, preferam să plâng în taină și singură decât să-mi deschid inima și să cer ajutor. Era prea greu și obositor să port acest titlu. Când biserica m-a făcut predicator, mi-a oferit o șansă de a practica și mi-a permis să caut și să înțeleg adevărul în datoria mea. Dar eu nu am urmat calea cea bună. Am folosit această șansă ca să urmăresc faima și averea. Nu mă împotriveam voii lui Dumnezeu? Dumnezeu nu vrea ca noi să fim supraoameni sau oameni măreți. El vrea să stăm în locul nostru de ființe create și să fim oameni de rând, obișnuiți, să urmărim adevărul într-un mod realist, să ne înfruntăm sincer neajunsurile și, pentru probleme pe care nu le înțelegem, să vorbim deschis cu frații și surorile și să căutăm ajutor. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o avem.

Ulterior, am citit niște mărturii din experiență scrise de câțiva frați și surori, care făceau referință la pasaje din cuvântul lui Dumnezeu, specifice pentru starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie îndeplinește, antihristul va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de încredere, niciodată negativ. Nu-și dezvăluie niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau revărsări de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și onorabilă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și păstreze imaginea, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, preferă să-și păstreze slăbiciunea, răzvrătirea și negativitatea strict pentru el însuși. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva mic și insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde venerația și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, pur și simplu nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a zecea)” în Demascarea antihriștilor). În alt pasaj, Dumnezeu a dezvăluit natura și consecințele urmăririi statutului de către oameni. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Tu cauți întotdeauna măreția, noblețea și statutul; întotdeauna cauți preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și nu vrea să-l privească. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va disprețui și Se va lepăda de tine. Să te asiguri că nu ești cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Primind adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu și pragmatic, îndeplinindu-și îndatoririle cum se cuvine, încercând să fie o persoană cinstită și trăind asemănarea unei ființe umane. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu caută faimă, câștiguri și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, care este superioară printre oameni și îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigurile și statutul și refuză să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac și-i așteaptă un singur final: să fie alungați” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am contemplat cuvântul lui Dumnezeu și am văzut că antihriștii sunt ipocriți. Ca să câștige un loc în inimile celorlalți, se prefac și își ascund defectele, nu spun niciodată adevărul, nu-i lasă niciodată pe ceilalți să le vadă partea slabă sau adevărată și se deghizează în oameni care înțeleg adevărul și nu au defecte, pentru a câștiga lauda și admirația celorlalți, ca toți să-i urmeze și să-i venereze. Natura lor e deosebit de arogantă și rea. Am reflectat asupra comportamentului meu și am văzut că eram la fel ca un antihrist. Biserica m-a făcut predicator, dar eu nu am primit asta ca pe o însărcinare de la Dumnezeu și nu m-am gândit cum să fiu realistă, să-mi fac bine datoria și să fiu pură și sinceră. În schimb, am pretins mereu că eram atotștiutoare. Am vrut ca ceilalți să mă aprecieze, să creadă că aveam calibru bun și că puteam rezolva orice problemă, ca ei să aibă un loc pentru mine în inimile lor, să mă înconjoare și să mă venereze. Eram arogantă și absurdă. Oare nu concuram pur și simplu cu Dumnezeu pentru funcție? Tot ce gândeam și făceam era complet împotriva lui Dumnezeu. Mai ales când L-am văzut pe Dumnezeu spunând: „Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigurile și statutul și refuză să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac și-i așteaptă un singur final: să fie alungați.” Știam că Acesta era Dumnezeu Care mă avertiza. Dacă aș fi continuat pe calea căutării faimei și statutului, cu siguranță aveam să fiu respinsă de Dumnezeu și, în final, aveam să fiu alungată. M-am rugat lui Dumnezeu să-I spun că voiam să mă căiesc, că nu voiam să-mi pierd șansa la mântuire și că eram dispusă să urmăresc să fiu o persoană pură și onestă.

A doua zi, conducătoarea superioară mi-a cerut să pregătesc un document pentru întrunire. A menționat mai multe lucruri pentru părtășia de la adunare și m-a întrebat dacă am înțeles. De fapt, atunci nu-mi era foarte clar, dar mă temeam că avea să spună că aveam calibru slab și nu mă puteam ocupa de un document pentru întrunire, așa că am mințit și am spus că am înțeles. Dar când am început, de fapt, să-l fac, nu am știut cum să-l organizez. Eram foarte agitată, palmele îmi transpirau și nu știam ce să fac, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, am fost prea profund coruptă de Satana. Încă mai sunt constrânsă de reputație și statut. Nu pot să mă lepăd de trup și să fiu sinceră. Te rog să mă conduci și să mă îndrumi ca să găsesc o cale de practică!”

În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Unii oameni sunt promovați și cultivați de biserică și acesta este un lucru bun, este o șansă bună de a fi instruiți. Se poate spune că au fost ridicați și au primit har de la Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să-și realizeze datoria? Primul principiu pe care ar trebui să-l respecte este să înțeleagă adevărul. Când nu înțeleg adevărul, trebuie să-l caute și, dacă tot nu înțeleg după ce au căutat, pot găsi pe cineva care-l înțelege pentru a avea părtășie și pentru a căuta împreună, ceea ce va face ca rezolvarea problemei să fie mai rapidă și mai promptă. Lucrurile merg prea încet dacă te concentrezi doar pe a petrece mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu de unul singur și chibzuind la aceste cuvinte pentru a obține înțelegerea adevărului și a rezolva problema; conform zicalei: «Apa din depărtare nu va potoli o sete urgentă». Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să lucrezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără vreo întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi pe deplin adevărul și nu ai realitatea adevărului – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că ai realitatea adevărului; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și educare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui lider. Ar trebui să ai acest simț. Dacă, după ce ești promovat și folosit, te afli în funcția unui conducător sau lucrător și crezi că ai realitatea adevărului și că ești o persoană care urmărește adevărul – și, dacă, indiferent ce probleme au frații și surorile, pretinzi că înțelegi și că ești spiritual – atunci acesta este un mod prostesc de a fi și este ca al fariseilor ipocriți. Trebuie să vorbești și să acționezi sincer. Când nu înțelegi, îi poți întreba pe alții sau poți căuta răspunsurile și să ai părtășie cu cel de mai sus – nu este nimic rușinos în toate acestea. Chiar dacă nu întrebi, cel de mai sus tot îți va cunoaște adevărata statură și va ști că realitatea adevărului lipsește din tine. Căutarea și părtășia sunt ceea ce s-ar cuveni să faci; acesta este simțul care ar trebui găsit în umanitatea normală și principiul pe care ar trebui să-l respecte conducătorii și lucrătorii. Nu este ceva de care să-ți fie rușine” („Identificarea liderilor falși”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că biserica mă promovase să fiu predicator ca să-mi dea o șansă la practică și ca să pot învăța cum să fac lucrarea. Asta nu însemna că eram mai bună decât ceilalți, mai măreață sau că știam totul. Abia începusem această datorie, nu puteam face mare parte din ea și existau principii pe care nu le puteam pătrunde. Era complet normal. De asemenea, faptul că puteam scrie mărturii din experiență însemna doar că aveam o oarecare experiență și înțelegere superficiale ale cuvântului lui Dumnezeu, nu că înțelegeam adevărul sau că îi pătrundeam realitățile. Credeam în Dumnezeu de puțin timp, încă nu înțelegeam adevărul, iar firile mele corupte nu se schimbaseră, așa că ar fi trebuit să-mi tratez corect neajunsurile și deficiențele și să caut și să am părtășie cu frații și surorile mele atunci când nu înțelegeam lucrurile. Nu e nimic rușinos în asta. A fost rușinos să pretind că înțeleg atunci când nu înțelegeam, ceea ce a rezultat în multe probleme nerezolvate la timp, lucru care a întârziat lucrarea bisericii, iar eu mi-am pierdut, în mod repetat, șansa de a căuta adevărul și am trăit în negativitate și slăbiciune. Eram atât de nesăbuită! Nu puteam continua așa. Trebuia să-mi îndrept intențiile, să mă destăinui, să caut și să am părtășie cu frații și surorile mele și să-mi îndeplinesc bine datoria.

După aceea, am întrebat conducătoarea cum să organizez documentul pentru întrunire, iar ea a avut părtășie cu mine, răbdătoare. Mi-am găsit ritmul și, curând, documentul era terminat. Și întrunirea a fost foarte eficientă, iar eu m-am simțit relaxată și liniștită. Acum, când îmi fac datoria, încă mai întâlnesc multe probleme și dificultăți, dar mă pot ruga și baza pe Dumnezeu și caut adesea ajutorul fraților și surorilor mele. În timpul întrunirilor, mă destăinui fraților și surorilor mele și-i las să-mi vadă corupția și neajunsurile. Făcând asta, mă simt foarte liniștită și în siguranță. Slavă Ție, Dumnezeule!