de Su Yu, China

Fac videoclipuri pentru biserică. La început, când de-abia mă instruiam, ceream ajutorul oamenilor atunci când nu înțelegeam ceva. Mai târziu, am ajuns treptat să pricep niște principii și chiar am realizat câteva videoclipuri pe cont propriu. Toată lumea spunea că progresez rapid; și supervizorul spunea că videoclipurile mele erau inovatoare și bine gândite. Când auzeam asta mă simțeam foarte mulțumită de mine și credeam că am ceva talent și abilități pentru producția de materiale video. După aceea, aproape că nu am mai cerut ajutorul altora atunci când făceam videoclipuri și, de cele mai multe ori, încercam să găsesc soluții și să rezolv problemele pe cont propriu. Odată, făceam un videoclip care era puțin mai dificil și mă simțeam oarecum dezorientată, așa că m-am gândit să îi cer conducătoarei de echipă să îmi dea să fac unul mai simplu. Dar apoi m-am gândit: „Eu am ales acest videoclip, dacă mă duc și îi spun conducătoarei că nu pot să-l fac, nu mă va privi cu dispreț, oare? Lasă, o fi acest videoclip mai complicat, dar, dacă muncesc din greu la el, poate că voi reuși să-l fac.” Așa că nu am spus nimic și doar mi-am plecat capul și am continuat să cercetez și să mă gândesc la soluții pe cont propriu. Însă, după ce mi-am frământat mintea o bună bucată de timp, tot nu aveam nicio idee cum să-l fac, așa că m-am gândit să rog pe altcineva să arunce o privire și să mă ajute. Dar apoi m-am gândit: „Mă instruiesc de ceva vreme, dacă tot cer ajutorul altora, nu vor crede ei că nu am calibrul necesar? Nu, voi încerca să mă dumiresc singură.” În acel moment, conducătoarea de echipă m-a întrebat: „Cum merge videoclipul? Dacă ai probleme, poți să alegi unul mai ușor.” Mi-am spus în sinea mea: „Nu pot să schimb videoclipul acum. Dacă aș face-o, nu cumva aș părea incompetentă?” Așa că am afișat o mină calmă și am spus: „Încerc să îmi dau seama cum să rezolv treaba. Nu e nevoie să schimb videoclipul.” După ce am spus asta, am simțit o neliniște interioară. Mă gândisem la acest videoclip mult timp și încă nu aveam nicio idee cum să-l abordez. Astea erau limitele abilităților mele și mi-am dat seama că să continui să încerc să rezolv această problemă fără ajutor nu era o soluție, dar, cu toate astea, nu i-am spus nimic conducătoarei de echipă. După vreo două sau trei zile, încă nu făcusem niciun progres cu videoclipul, așa că nu am avut de ales și, în cele din urmă, am cerut ajutorul cuiva. Nu mult după aceea, am început să lucrez la un videoclip într-un format nou. Deși discutasem deja despre abordare cu toată lumea, încă întâmpinam dificultăți în procesul de producție și m-am gândit să vorbesc din nou despre asta cu conducătoarea de echipă. Dar apoi m-am gândit: „Am discutat deja despre asta. Dacă cer ajutor din nou, nu va crede oare conducătoarea de echipă că nu am calibrul necesar și că trebuie să mi se explice aceleași lucruri de mai multe ori doar ca să fac un singur videoclip?” Pentru a evita ca toată lumea să vadă că erau lucruri pe care nu le înțelegeam sau pe care nu puteam să le fac în procesul de producție, m-am prefăcut că știam ce făceam și am continuat pur și simplu să lucrez la computer. Însă, după mai multe zile în care m-am ocupat de asta, tot nu am reușit să termin videoclipul și, în cele din urmă, a trebuit să cer ajutorul conducătoarei de echipă. Aceste două eșecuri m-au făcut să mă simt profund jenată, dar nu am reflectat asupra mea și am continuat să mă prefac și, ca urmare, datoria mea nu a dat niciun rezultat. Am devenit negativă, considerându-mă lipsită de calibru și nepotrivită pentru producția de videoclipuri. M-am simțit foarte reprimată și îndurerată. Uneori, voiam să vorbesc cu cineva despre starea mea, dar mă temeam că, dacă alții îmi vedeau slăbiciunile și neajunsurile, m-ar fi disprețuit, așa că nu voiam să mă deschid.

Odată, conducătoarea de echipă mi-a dat o sugestie, spunând: „La adunări, nu ai părtășie despre înțelegerea ta bazată pe experiență a cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu vorbești despre corupția sau neajunsurile tale ori despre cum ai experimentat dificultăți în îndeplinirea datoriei tale. Pare că doar rostești cuvinte și doctrine pentru a epata.” Am înțeles că conducătoarea de echipă mă vedea exact așa cum eram și m-am simțit foarte jenată. M-am înroșit la față și am lăsat capul în jos fără să spun un cuvânt. Mai târziu, conducătoarea de echipă mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă ajuta. Dumnezeu spune: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii sunt ființe create și că toți au multe neajunsuri și deficiențe. Oricât de capabilă ar fi o persoană, este imposibil să poată face și gestiona totul. A nu fi capabil să îți tratezi corect neajunsurile și deficiențele proprii și, în loc de asta, a te ascunde constant este pur și simplu prostesc, ignorant, arogant și irezonabil. M-am gândit la cum, atunci când de abia începusem să mă instruiesc pentru producția de videoclipuri și nu pricepeam încă prea bine principiile, era normal să nu pot face videoclipuri complexe. Dar nu mi-am văzut limitele propriilor abilități și, după ce am făcut câteva videoclipuri, când frații și surorile m-au lăudat puțin și m-au încurajat, am început să cred că am un calibru bun, că sunt capabilă și că am abilități profesionale. Când întâlneam lucruri pe care nu le puteam face ori înțelege, nu mai ceream ajutor, ci doar disimulam și mă ascundeam, temându-mă că, dacă ceilalți mi-ar vedea neajunsurile, și-ar schimba impresia bună pe care o aveau despre mine. Conducătoarea de echipă a observat dificultățile mele și s-a oferit activ să mă ajute, dar eu am continuat să mă prefac și i-am refuzat ajutorul, preferând să cercetez singură în secret și să pierd timp în loc să mă deschid și să vorbesc despre dificultățile mele. Ca urmare, am întârziat progresul videoclipului. Am făcut același lucru când realizam un videoclip într-un format nou. Deși era clar că habar n-aveam ce să fac, m-am prefăcut dinadins că lucrez la el pentru a-i induce pe ceilalți în eroare. Am pierdut mult timp, iar videoclipul tot nu a fost realizat. Pentru a-mi menține imaginea bună pe care o aveau ceilalți despre mine, mi-am acoperit dificultățile și neajunsurile și nu am lăsat pe nimeni să le vadă. Chiar și când mă simțeam negativă, nu am lăsat pe nimeni să știe. Tot timpul am vrut să mă dau drept cineva care putea face totul și care îi depășea pe toți în toate. Eram atât de arogantă și complet lipsită de autocunoaștere! Dar nu recunoșteam această problemă și tot continuam să mă prefac. Când am întâmpinat probleme sau dificultăți, nu m-am deschis pentru a cere ajutor, ceea ce a făcut ca problemele să rămână nerezolvate, lucru care nu doar că mi-a afectat propria stare, dar a și întârziat producția videoclipurilor. Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama cât de nesăbuită eram! Apoi mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești deloc dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va dobândi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a nu te preface, a fi cinstit, deschis și onest și a-ți scoate în evidență prin părtășie corupția, dificultățile și deficiențele, cu scopul de a căuta adevărul, sunt trăsăturile unei persoane inteligente și că doar aceste persoane pot înțelege adevărul și pot atinge eliberarea. Dar eu eram clar deficitară în multe domenii și aveam multe dificultăți când venea vorba de realizarea videoclipurilor, mai ales în formate noi, însă nu aveam nici măcar curajul să spun ceva atât de simplu precum „Nu pot face asta” sau „Nu înțeleg”. În schimb, depuneam mari eforturi să mă ascund și să disimulez, temându-mă că, dacă toată lumea m-ar vedea așa cum sunt cu adevărat, m-ar disprețui, ceea ce îmi făcea viața atât epuizantă, cât și dificilă. De nenumărate ori, m-am prefăcut, gândindu-mă că sunt isteață și că îi pot înșela pe ceilalți, dar, în realitate, toți vedeau deja care erau adevăratele mele abilități, și nu numai că nu am reușit să salvez aparențele, ci m-am făcut și mai tare de rușine. Ascunzându-mă și prefăcându-mă astfel și neavând curajul să îmi deschid inima și să caut părtășie, nu am putut primi iluminarea și luminarea Duhului Sfânt și dificultățile din lucrarea mea nu au fost rezolvate, ceea ce a împiedicat și a cauzat pierderi lucrării bisericii. După ce am înțeles aceste lucruri, m-am deschis în fața fraților și surorilor în părtășie și mi-am expus corupția și lipsurile, iar ei, în loc să mă disprețuiască, au avut cu toții părtășie cu mine și m-au ajutat. M-am simțit atât de rușinată și de jenată. După aceasta, când am întâlnit sarcini de producție video pe care nu le puteam gestiona, am căutat activ ajutorul fraților mei și al surorilor mele. După ce am practicat astfel o vreme, am făcut ceva progrese în privința abilităților mele tehnice și am devenit mai eficientă în îndatoririle mele. Îi eram atât de recunoscătoare lui Dumnezeu!

Mai târziu, biserica m-a desemnat responsabilă cu lucrarea de udare a nou-veniților. După o perioadă de instruire, am priceput câteva principii și am reușit să rezolv problemele și dificultățile nou-veniților. Frații și surorile spuneau că eram sârguincioasă, responsabilă și capabilă să îndur greutăți în îndatoririle mele. Auzind laudele tuturor, m-am simțit foarte fericită și am început să cred că mă descurcam foarte bine, dar, chiar fără să-mi dau seama, am început din nou să disimulez. Într-o seară, nu am reușit să găsesc răspunsuri la unele dintre întrebările ridicate de câțiva dintre nou-veniți și, după ce le-am analizat mult timp, dar tot nu mă dumiream cum să răspund, am vrut să mă duc la culcare. Chiar atunci, sora Zhang Jing, care colabora cu mine, m-a întrebat: „Ești încă trează la ora asta? Ai nevoie de ajutor?” M-am gândit că Zhang Jing se ocupase de udarea nou-veniților mult timp și că avea ceva experiență în această lucrare, așa că am vrut să discut cu ea. Dar apoi m-am gândit: „Dacă o tot întreb despre toate lucrurile, oare nu o să creadă că sunt atât de incapabilă încât nu pot rezolva nici măcar această problemă? Nu mă va privi oare cu dispreț? Nu, o să încerc să o rezolv singură. Astfel, ea va continua să aibă o impresie bună despre mine, ca despre cineva care este dispus să stea până târziu, să suporte greutăți și să plătească un preț.” Așa că mi-am adunat energia și i-am spus că puteam să mă descurc și că ar trebui să se culce. În acea noapte, am stat până la 2 dimineața și tot nu am reușit să-mi dau seama cum să rezolv unele dintre probleme. Nu numai că am pierdut timp, dar am întârziat și lucrarea și am simțit un sentiment indescriptibil de reprimare și de disconfort interior. Eram, de asemenea, foarte supărată pe mine însămi, gândindu-mă: „De ce nu pot fi pur și simplu onestă și să spun că am nevoie de ajutor? De ce să mă obosesc să fac pe dura și să pretind că pot face totul?” Dar tot nu am reflectat asupra mea. Mai târziu, sfera responsabilităților mele a crescut, iar numărul problemelor și dificultăților pe care le întâlneam în lucrarea mea a crescut și el odată cu aceasta, dar înțelegerea mea asupra adevărului era superficială și mă chinuiam să înțeleg clar problemele și să le rezolv. Uneori, udătorii erau în stări proaste, iar îndatoririle lor nu dădeau niciun rezultat și nu știam cum să rezolv aceste probleme. Pentru a-i împiedica pe ceilalți să-mi vadă deficiențele și lipsurile, analizam lucrurile singură, iar când apărea o problemă pe care chiar nu o puteam rezolva, deveneam atât de negativă încât plângeam pe ascuns. Dar chiar și așa, am continuat să merg mai departe. În timpul unei evaluări a lucrării, am văzut că rezultatele lucrării de care eram responsabilă erau foarte slabe, că multe dintre vechile probleme nu fuseseră rezolvate și că apăruseră altele noi. În acel moment, nu am mai rezistat și am izbucnit în lacrimi. Înecată de plâns, mi-am destăinuit în întregime starea lui Zhang Jing. Spre surprinderea mea, ea mi-a spus: „Tot timpul am crezut că te descurci chiar bine, dar dacă nu spuneai toate astea astăzi, nu aș fi știut că ai atât de multe dificultăți.” M-am simțit atât de rușinată, deoarece aceasta era fațada pe care o creasem prin prefăcătoria mea și inducerea în eroare a celorlalți. În următoarele zile, m-am tot întrebat: „De ce, atunci când întâmpin dificultăți, nu sunt dispusă să mă deschid și să am părtășie cu ceilalți? De ce sunt mereu atât de dornică să mă ascund și să disimulez?”

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. […] Cei care se cred fără cusur și sfinți sunt impostori cu toții. De ce spun că toți sunt niște impostori? Spuneți-Mi, există cineva fără cusur în omenirea coruptă? Există cineva care este cu adevărat sfânt? (Nu.) Categoric nu. Cum poate omul să obțină perfecțiunea când este atât de profund corupt de Satana și, pe deasupra, nici nu e înzestrat, din naștere, cu adevărul? Doar Dumnezeu este sfânt; toată umanitatea coruptă este pângărită. Dacă o persoană s-ar da drept cineva sfânt, spunând că este fără cusur, ce ar fi acea persoană? Ar fi un diavol, o satană, un arhanghel – ar fi un antihrist autentic. Doar un antihrist ar pretinde să fie o persoană fără cusur și sfântă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că, pentru a-și menține statutul și imaginea în inimile oamenilor, antihriștii de multe ori disimulează, acoperindu-și deficiențele și neajunsurile, pretinzând că sunt oameni necorupți sau fără defecte, capabili să facă orice, făcându-i pe alții să-i admire și să-i venereze. Am reflectat asupra comportamentului meu. Când aveam ceva rezultate în îndatoririle mele, simțeam că sunt mai bună decât alții și, pentru a-mi menține imaginea pozitivă în inimile oamenilor și pentru a-i face să creadă că am un calibru bun și abilități de muncă și ca să-i fac să mă admire, nu ceream ajutor, ci, în schimb, încercam din răsputeri să ascund și să acopăr lucrurile ori de câte ori întâmpinam probleme și dificultăți în lucrare, atunci când era evident că îmi lipsea experiența și că nu deslușeam lucrurile sau nu le rezolvam. Când alții îmi ofereau activ ajutorul, mă temeam că slăbiciunile și neajunsurile mele vor fi expuse, așa că preferam să stau seara până târziu, singură, decât să accept ajutorul lor și chiar mă prefăceam că sunt dispusă să suport greutăți fără să mă plâng pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt loială în îndatoririle mele și că sunt capabilă să îndur greutăți și să plătesc un preț. Dar, în cele din urmă, ajungeam doar să mă chinuiesc pe mine însămi până în punctul în care mă simțeam reprimată și îndurerată, plângând pe ascuns fără să îndrăznesc să vorbesc, temându-mă că frații și surorile vor vedea adevărata mea statură și că nu mă vor mai privi cu admirație. Eram cu adevărat o ipocrită și o prefăcută. Gândindu-mă retrospectiv, biserica nu-mi ceruse niciodată să pot desluși totul sau să rezolv orice dificultate din îndatoririle mele. Eram pur și simplu o ipocrită, tot timpul prefăcându-mă că sunt puternică, umflându-mă în pene în propriul detriment și pretinzând că înțeleg lucruri când nu le înțelegeam. Mă puneam singură în situații dificile, iar, ca rezultat, întârziam lucrarea bisericii și-mi provocam multă suferință. Pentru că tot timpul mă dădeam drept o persoană activă și pozitivă în fața celorlalți, câțiva frați și surori au fost induși în eroare de prefăcătoria mea și credeau că pot îndura greutăți și că aveam abilități de muncă, motiv pentru care mă prețuiau foarte mult. O soră mi-a spus: „Trebuie să fie dificil să duci o povară atât de grea singură, vreau să învăț de la tine.” Sora mă aprecia atât de mult doar pentru că tot timpul disimulam și nu îmi expuneam niciodată slăbiciunile ori dificultățile. Fusesem prea bună la a-i înșela și induce în eroare pe ceilalți, ceea ce era dăunător nu doar pentru alții, ci și pentru mine! M-am simțit dezgustată de acțiunile și de purtarea mea din adâncul inimii și nu mai voiam să disimulez ori să continui pe acest drum greșit, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căindu-mă, și am căutat o cale de practică.

Apoi am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Și astfel, oricare este starea ta, indiferent dacă ești negativ sau ai o problemă, indiferent de motivele și planurile tale, indiferent ce ai ajuns să cunoști sau să realizezi prin examinare, trebuie să înveți să te deschizi și să ai părtășie și, având-o, Duhul Sfânt lucrează. Și cum lucrează Duhul Sfânt? Te luminează, te iluminează și îți permite să vezi gravitatea problemei, te face conștient de rădăcina și esența ei și apoi te determină să înțelegi puțin câte puțin adevărul și intențiile Lui și îți îngăduie să vezi calea de practică și adevărul-realitate. Când o persoană poate avea părtășie în mod deschis, asta înseamnă că are o atitudine onestă față de adevăr. Dacă o persoană este onestă se stabilește pe baza atitudinii sale față de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Presupunea să las deoparte mândria, să fiu o persoană onestă, să învăț să vorbesc deschis despre dificultățile și neajunsurile mele, să fiu capabilă să îmi arăt adevăratul sine înaintea lui Dumnezeu și a altora, fără a practica înșelăciunea sau disimularea, ci fiind reală și veritabilă. O persoană cinstită își poate deschide inima către Dumnezeu și își dorește sincer să caute adevărul pentru a rezolva problemele și dificultățile sale, ceea ce o face să primească mai ușor luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitate. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, hotărându-mă că, în viitor, trebuia să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu, să renunț la mândria mea, să fiu deschisă și să mă dezvălui așa cum sunt și să fiu o persoană umilă și onestă.

Mai târziu, când am întâmpinat din nou probleme în lucrare pe care nu puteam să le înțeleg sau să le rezolv sau când aveam o anumită stare pe care nu știam cum să o rezolv, m-am rugat în mod conștient lui Dumnezeu și m-am deschis pentru a căuta ajutor de la frații și surorile mele. Odată, un nou-venit a pus o întrebare și, deși aveam câteva idei, nu îmi era clar cum ar trebui să am părtășie în detaliu despre soluție, așa că m-am gândit să discut cu Zhang Jing. Dar apoi am ezitat, spunându-mi: „Îi ud pe nou-veniți de ceva vreme. Ce va crede ea despre mine dacă încă vin la ea cu astfel de întrebări? Lasă. N-o să o întreb. O să încerc să rezolv singură.” În acel moment, mi-am dat seama că eram tentată să disimulez din nou. M-am gândit la cât de mult mă prefăcusem și mă ascunsesem în trecut, ceea ce nu doar că mă făcuse să mă afund în reprimare și durere, dar dusese și la pierderi în lucrarea bisericii, așa că mi-am dat seama că nu mai puteam să mă prefac. Trebuia să fiu deschisă și să comunic cu ceilalți despre lucrurile pe care nu le înțelegeam sau care îmi erau neclare. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu în tăcere, în inima mea, cerându-I să mă călăuzească pentru ca, practicând, să fiu o persoană onestă, conform cuvintelor Sale. Apoi, am vorbit despre dificultățile mele și posibilele soluții cu Zhang Jing, iar ea mi-a semnalat că pasajul din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citasem nu era potrivit și mi-a explicat și cum să am părtășie și să rezolv acest tip de problemă. Urmând sfatul lui Zhang Jing, am căutat din nou cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. După ce am avut părtășie cu nou-venitul, confuzia lui s-a risipit și m-am simțit cu adevărat liniștită. Atunci mi-am dat seama că punerea în practică a cuvintelor lui Dumnezeu aduce o senzație de ușurare și de eliberare.