de Su Kai, China

Pe 6 martie 2023, conducătoarea a programat o adunare cu câțiva dintre noi, colegii de muncă. De obicei, așteptam cu nerăbdare aceste adunări, gândindu-mă că puteam cu toții să avem părtășie despre înțelegerea și comprehensiunea noastră privind cuvintele lui Dumnezeu, să facem schimb de experiențe și să discutăm diferitele probleme și dificultăți cu care ne confruntaserăm în lucrarea noastră, învățând din punctele forte ale celorlalți pentru a ne compensa neajunsurile – ceea ce era minunat. Dar de data aceasta, mă simțeam puțin îngrijorată. Mă gândeam la cum, în ultimele două luni, conducătoarea semnalase mai multe probleme în lucrarea mea, anume că progresul lucrării de evanghelizare era lent, că nu reușisem să cultiv rapid persoanele identificate ca fiind talentate și chiar că, în părtășia mea la adunări, mă ridicam în slăvi și mă lăudam și că o luasem pe calea unui antihrist. M-am gândit: „Dacă mă întreabă conducătoarea la această adunare despre cum am experimentat lucrurile în ultima vreme, cum am corectat aceste abateri și cum am practicat adevărul și am intrat în el, și dacă, să presupunem, nu pot spune nimic, nu va crede oare că nu-mi fac bine lucrarea și că intrarea mea în viață este slabă? Cum mă vor privi atunci ea și colegii mei?” Gândul la asta mă făcea foarte neliniștită, așa că am început să mă gândesc la sarcinile pe care nu le monitorizasem sau pe care nu le stăpâneam. M-am gândit că trebuie să obțin rapid o înțelegere clară înainte de adunare. De asemenea, ultima dată, conducătoarea semnalase problema mea privind ridicarea în slăvi și lăudăroșenia. Deși, după aceea, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu, nu m-am concentrat pe auto-reflecție și pe intrare. M-am întrebat: „Dacă nu pot împărtăși o înțelegere autentică, nu va spune oare conducătoarea că nici măcar atunci când mă confrunt cu emondarea nu mă concentrez pe auto-reflecție și că nu sunt cineva care urmărește adevărul? Ar fi mai bine să mai arunc o privire la pasajele din cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am citit, să le cântăresc și să mă străduiesc să reușesc să formulez câteva observații profunde. Astfel, conducătoarea poate vedea că, deși am multe probleme în îndeplinirea datoriei și dezvălui firi corupte, ulterior, pot totuși să caut adevărul și să îl practic și să intru în el într-o oarecare măsură. În acest fel, voi putea să-mi refac imaginea în ochii conducătoarei.”

În ziua adunării, conducătoarea a început, ca de obicei, să discute cu noi despre stările noastre. Mi-am zis în sinea mea: „Să-i las pe colegi să vorbească primii, ca să pot auzi ce experiențe și înțelegeri au dobândit. Pot să trag câteva învățăminte din părtășia lor și, de asemenea, să folosesc această ocazie pentru a-mi aminti mai mult propria experiență și înțelegere.” Auzind cât de practică era părtășia colegilor mei, am început să mă simt puțin agitată. M-am gândit: „Dacă nu am părtășie cum trebuie, impresia conducătoarei despre mine nu va face altceva decât să se înrăutățească.” Acest gând m-a făcut să nu mă pot calma și am început să mă gândesc cum aș putea să mă exprim mai clar și mai profund în timpul părtășiei. Dar, indiferent cât de mult mă gândeam la asta, înțelegerea mea rămânea la fel de superficială ca și înainte, ceea ce m-a făcut să mă simt puțin descurajată: „Lasă, voi împărtăși doar ceea ce înțeleg.” Dar apoi m-am gândit: „I-am făcut deja o impresie proastă conducătoarei. Dacă aude cât de superficială este înțelegerea mea, nu va crede oare că nu îmi fac bine treaba și că nu am nicio intrare în viață și nu mă va lua oare în considerare pentru a fi pusă sub observație sau chiar pentru a fi demisă? Dacă voi fi demisă, cum mă vor privi frații și surorile? Nu. Trebuie să mă prezint mai bine.” Când a venit rândul meu să-mi împărtășesc starea și înțelegerea, am vrut să prezint o înțelegere profundă, dar, cu cât vorbeam mai mult, cu atât mă exprimam mai confuz. Când am terminat de vorbit, conducătoarea a spus: „După ce am auzit tot ce ai împărtășit, încă nu-mi dau seama care este starea ta principală.” Un coleg a spus și el: „Pari un pic negativă. Dacă ai într-adevăr înțelegere și intrare, nu ar trebui să fii negativă.” În acel moment, m-am înroșit la față și mi-aș fi dorit să intru în pământ. Mi-am zis: „Grozav, nu numai că nu am făcut o impresie bună, ci m-am făcut și mai tare de rușine.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai jenată. Speram doar ca întâlnirea să nu mai dureze mult. Conducătoarea a încetat apoi să mă mai întrebe despre starea mea și a început să se intereseze despre cum gestionasem o scrisoare de raport. M-am gândit: „Cunosc destul de bine situația privind această scrisoare de raport, așa că pot vorbi despre această chestiune pentru a mă făli puțin. Însă, dat fiind că și sora parteneră era implicată, dacă ea vorbește prima, nu va crede oare conducătoarea că, de fapt, ea a avut părtășie despre situație și a gestionat-o? Nu. Trebuie să vorbesc eu prima. M-am făcut deja de rușine, așa că, de data aceasta, trebuie să recuperez puțin la capitolul imagine.” Gândindu-mă la asta, m-am grăbit să răspund. Dar, din dorința de a mă prezenta bine, am ajuns să nu mă exprim clar. De fapt, sora parteneră a fost cea care a clarificat lucrurile, având ceva părtășie suplimentară. În acel moment, m-am simțit foarte prost – voisem să preiau conducerea și să mă fălesc, dar am ajuns să mă fac și mai tare de râs. În seara aceea, reflectând asupra evenimentelor zilei, nu-mi puteam liniști mintea, indiferent cât încercam. Nu mă puteam abține să nu încep să mă gândesc din nou cum să-mi redobândesc mândria pierdută. Dar, cu cât mă concentram mai mult pe asta, cu atât mă simțeam mai supărată și mintea mi se încețoșa.

A doua zi dimineața, în timpul devoționalelor mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Vă examinați frecvent comportamentul și intențiile în timp ce faceți lucruri și vă îndepliniți îndatoririle? (Rar.) Dacă vă examinați rar, puteți să vă recunoașteți firile corupte? Puteți să vă înțelegeți adevărata stare?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să mă examinez și mi-am dat seama că intențiile mele pentru această adunare nu fuseseră corecte. Voisem să folosesc părtășia mea despre experiență și înțelegere pentru a epata și pentru a face impresie asupra celorlalți. Cu cât reflectam mai mult asupra intențiilor și conduitei mele, cu atât simțeam mai mult că purtarea mea în timpul adunării avea elemente înșelătoare și că mă dedasem vicleniei. Examinând acest lucru, am început să am sentimente contradictorii. M-am gândit: „Ar trebui oare să-i spun conducătoarei la adunarea de astăzi despre starea mea din ziua precedentă? Dacă o fac, cum mă vor privi ea și colegii mei, știind că am avut astfel de intenții detestabile în timpul adunării? Dar dacă nu o fac, cum mă va privi Dumnezeu?” După multă reflecție, am decis să-i spun conducătoarei despre adevărata mea stare din ziua precedentă. Totuși, la acel moment am vorbit cu ea între patru ochi, fiindcă eram prea jenată să discut despre asta în fața colegilor mei.

Mai târziu, pe măsură ce am reflectat mai mult la ce dezvăluisem în timpul adunării, m-am gândit la modul în care Dumnezeu expune ipocrizia fariseilor și am găsit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei induc în eroare mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Cuvintele lui Dumnezeu expun faptul că fariseii sunt ipocriți, pricepuți la a-și ascunde adevărata fire. Discursul și acțiunile lor sunt conduse de motive și de scopuri ascunse. Ei nu urmează calea lui Dumnezeu, ci predică vorbe și doctrine pentru a epata. Se folosesc de un comportament exterior bun pentru a se împăuna și a-și masca adevărata natură și, astfel, par smeriți, iubitori și răbdători cu ceilalți. Stau chiar și pe la colțul străzilor rugându-se, ca alții să le vadă pietatea și să-i perceapă ca pe niște oameni care-L iubesc pe Dumnezeu. Fariseii se prefac și se împăunează cu scopul și intenția de a-i induce în eroare pe alții și de a câștiga admirația și susținerea oamenilor, totul pentru a-și menține propriul statut. Reflectând asupra a ceea ce dezvăluisem, mi-am dat seama că fusesem la fel ca fariseii. La ultima adunare, conducătoarea a semnalat problemele din lucrarea mea. Îngrijorată de opinia negativă a conducătoarei despre mine, voisem să mă descurc mai bine la această adunare pentru a-mi restabili imaginea în ochii ei. Nu gestionasem corespunzător unele sarcini și nu pricepeam detaliile. De teamă că ea, conducătoarea, va vedea adevărul despre acest lucru, am luat rapid măsuri pentru a cerceta detaliile și am fost mai sârguincioasă decât de obicei în lucrarea mea și la adunări. Scopul meu era să o fac pe conducătoare să creadă că încă puteam face ceva lucrare reală. Am înțeles că eforturile mele zeloase de a monitoriza lucrarea și de a avea părtășie pentru a aborda probleme nu fuseseră de dragul de a-mi îndeplini bine datoria și de a fi atentă la intențiile lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, pentru a-mi restabili imaginea în ochii conducătoarei și pentru a le câștiga admirația colegilor. Fusesem cu adevărat egoistă și înșelătoare! Reflectând asupra manifestărilor mele în îndeplinirea datoriei, mi-am dat seama că de multe ori acționasem pentru a-mi proteja mândria și pentru a mă prezenta bine în fața altora. Existaseră chiar momente când conducătoarea urmărise activitatea pentru a afla despre lucrare, iar eu nu mă ocupasem încă de unele sarcini, dar, fiind îngrijorată că ar fi putut spune că sunt ineficientă, mințisem și spusesem că eu deja urmăream lucrarea și mă grăbisem să fac treaba după aceea. Reflectând la ceea ce dezvăluisem în cea mai mare parte a timpului și la prestația mea din timpul adunării, m-am simțit foarte supărată. Îmi mascasem intențiile, mă prefăcusem și fusesem ipocrită pentru a-mi proteja mândria. Ce diferență era între mine și farisei?

Mai târziu, am căutat câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu referitoare la starea mea și un anumit pasaj m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii sunt destul de sensibili când vine vorba de statutul lor în rândul altor oameni. Când se află într-un grup, nu cred că vârsta și sănătatea lor fizică au vreo importanță. Ei cred că important este cum sunt văzuți de majoritatea oamenilor, dacă majoritatea oamenilor le acordă timp și le rezervă un loc în discursul și acțiunile lor, dacă statutul și poziția lor în inimile majorității oamenilor sunt înalte sau obișnuite, dacă majoritatea îi vede ca fiind superiori sau obișnuiți sau deloc speciali și așa mai departe; dacă majoritatea consideră că au vechime în credința în Dumnezeu, cât de mult cântăresc cuvintele lor printre oameni, cu alte cuvinte, câți oameni sunt de acord cu ei, câți îi laudă, câți îi aprobă, câți îi ascultă cu atenție și le iau cuvintele în serios; mai mult, dacă majoritatea consideră că au puțină credință sau o credință puternică, cum este hotărârea lor de a îndura suferințe, la câte renunță și cât se consumă și cum sunt contribuțiile lor pentru casa lui Dumnezeu, dacă funcția pe care o au în casa lui Dumnezeu este înaltă sau modestă, ce au suferit în trecut și ce lucruri importante au făcut – acestea sunt lucrurile care îi preocupă cel mai mult. […] Antihriștii se concentrează în principal asupra efortului de a oferi predici și de a explica vorbele lui Dumnezeu într-un mod în care să se laude și să-i facă pe alții să-i stimeze. În timp ce fac acest efort, nu caută cum să înțeleagă adevărul sau cum să pătrundă în adevărul-realitate, ci, dimpotrivă, se gândesc cum să-și amintească aceste cuvinte, cum pot să-și etaleze punctele forte și mai multor oameni, astfel încât și mai mulți oameni să ajungă să știe că sunt cu adevărat deosebiți, că nu sunt doar oameni obișnuiți, că sunt capabili și că le sunt superiori oamenilor obișnuiți. Având astfel de idei, intenții și păreri, antihriștii trăiesc în mijlocul oamenilor făcând tot felul de lucruri diferite. Pentru că au aceste păreri și pentru că urmăresc aceste lucruri și au aceste ambiții, nu pot decât să dezvolte comportamente bune, zicale corecte și acțiuni bune de toate felurile, mari și mici” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că antihriștii își îndeplinesc îndatoririle numai pentru a urmări un statut înalt printre oameni, căutând să le câștige aprobarea și admirația prin cuvintele și acțiunile lor. Pentru a-și proteja statutul, ei se leapădă de lucruri și se consumă, îndură suferințe și plătesc un preț, implicându-se în multe fapte bune. De asemenea, depun eforturi pentru a cuvintele lui Dumnezeu, asimilând cuvinte și doctrine pentru a putea să le predice în fața altora. Comparându-mă cu ei, mi-am dat seama că și eu eram la fel. Pusesem mândria și statutul meu mai presus de orice. Odată ce defectele și problemele mele în îndeplinirea îndatoririlor fuseseră expuse, am încercat în tot felul de modalități să-mi recuperez poziția. Era limpede că nu mă concentrasem să reflectez asupra problemei că mă ridicam în slăvi și mă grozăveam, nici nu aveam o înțelegere adevărată, dar tot încercasem să mă împăunez și să-mi maschez adevărata natură, înșelându-i pe frați și pe surori. Am înțeles cât de înșelătoare eram. Acest mod de a face lucrurile însemna, de fapt, a-L înșela pe Dumnezeu, ceea ce El detesta și condamna. Gândindu-mă la asta, m-am simțit puțin speriată, dându-mi seama că, dacă nu îmi schimbam starea, aveam să fiu respinsă de Dumnezeu.

Mai târziu, am reflectat la cum doream mereu să-mi mențin o imagine bună în ochii oamenilor și mi-am dat seama că eram guvernată de otrăvuri satanice precum „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Mi-am amintit că, recent, Dumnezeu avusese părtășie despre acest aspect al adevărului, așa că am găsit pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pentru a le citi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» e menită să facă oamenii să dea importanță trăirii părții lor luminoase și colorate și realizării mai multor lucruri care îi pun într-o lumină bună – în locul comiterii de lucruri rele sau dezonorante sau expunerii părții lor urâte – și să-i împiedice să trăiască fără mândrie sau demnitate. De dragul reputației, de dragul mândriei și al onoarei, nu poți să critici tot ce ține de tine, cu atât mai puțin să le spui celorlalți despre partea ta întunecată și despre aspectele tale rușinoase, pentru că trebuie să trăiești cu mândrie și demnitate. Pentru a avea demnitate, ai nevoie de o reputație bună, iar pentru a avea o reputație bună trebuie să te prefaci și să te deghizezi. Nu se opune acest lucru unui comportament onest? (Ba da.) Când te comporți ca o persoană onestă, ceea ce faci se opune complet zicalei «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță». Dacă vrei să ai un comportament onest, nu da importanță mândriei; mândria unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine falsă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul reputației, ci de a trăi pentru a te comporta ca o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care sunt condiționate înlăuntrul tău de familia ta tind să domine. Așadar, atunci când greșești, ascunzi acest lucru și te prefaci, gândindu-te: «Nu pot spune nimic despre asta și nici nu voi permite cuiva care știe ceva despre asta să spună ceva. Dacă vreunul dintre voi spune ceva, nu-l voi lăsa să scape ușor. Reputația mea e pe primul loc. Nu are rost să trăiești decât pentru reputația ta, pentru că este cea mai importantă. Dacă un om își pierde reputația, își pierde toată demnitatea. Așa că nu poți spune lucrurilor pe nume, trebuie să te prefaci, trebuie să acoperi lucrurile, altfel îți vei pierde reputația și demnitatea, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nu te respectă nimeni, atunci ești doar un gunoi lipsit de valoare și ieftin.» Te poți comporta ca o persoană onestă dacă practici în felul acesta? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. „Familia condiționează oamenii nu numai cu una sau două zicale, ci cu o întreagă serie de citate și aforisme celebre. De exemplu, bătrânii din familia ta și părinții tăi menționează adesea zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară»? (Da.) Îți spun: «Oamenii trebuie să trăiască de dragul reputației lor. Oamenii nu caută nimic altceva în timpul vieții decât să clădească o reputație bună în rândul celorlalți și să facă o impresie bună. Oriunde mergi, fii mai generos cu formulele de întâmpinare, cu politețurile și complimentele și spune mai multe cuvinte pline de blândețe. Nu ofensa oamenii, ci în schimb, fă mai multe fapte bune și acte de bunătate.» Acest efect de condiționare particular exercitat de familie are un anumit impact asupra purtării sau principiilor de comportament ale oamenilor, cu inevitabila consecință că ei dau mare importanță faimei și câștigului. Adică, dau mare importanță propriei reputații, prestigiului și impresiei pe care o creează în mințile oamenilor și felului în care ceilalți apreciază tot ce fac ei și fiecare opinie pe care o exprimă. Dând mare importanță faimei și câștigului, fără să vrei, nu ții cont dacă datoria pe care o îndeplinești este conform adevărului și principiilor, dacă Îl mulțumești pe Dumnezeu și dacă îți îndeplinești în mod adecvat datoria. Vezi aceste lucruri ca fiind de o importanță și o prioritate mai mică, pe când zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară», pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău, devine extrem de importantă pentru tine. […] Tot ce faci nu este de dragul practicării adevărului și nici ca să-L mulțumești pe Dumnezeu, ci de dragul propriei reputații. În felul acesta, ce a devenit efectiv tot ce faci tu? A devenit efectiv un act religios. Ce s-a ales de esența ta? Ai devenit arhetipul unui fariseu. Ce s-a ales de calea ta? A devenit calea antihriștilor. Așa o definește Dumnezeu. Așadar, esența tuturor lucrurilor pe care le faci este întinată, nu mai este aceeași; nu practici adevărul și nu-l urmărești, ci în schimb, urmărești faima și câștigul. În cele din urmă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, felul în care îți îndeplinești datoria este – într-un cuvânt – inadecvat. De ce? Pentru că ești devotat numai reputației tale, în loc să fii devotat lucrurilor pe care ți le-a încredințat Dumnezeu sau datoriei tale în calitate de ființă creată” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus exact starea în care mă aflam. În tot acest timp, trăisem conform filosofiilor și legilor satanice „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Când eram tânără, părinții mei spuneau adesea: „Oamenii trăiesc pentru mândria lor.” Și spuneau frecvent lucruri precum: „Uită-te la copilul lui cutare sau cutare, cum își face de rușine părinții.” De atunci, începusem să înțeleg cât de important era să-mi protejez mândria și să am o reputație bună. Învățasem că, atunci când interacționam cu alții, trebuia să le citesc expresiile și stările de spirit și să îmi adaptez cuvintele și acțiunile în funcție de preferințele lor. Când acest mod de a interacționa mă ajuta să obțin laudele celor din jurul meu și să-mi construiesc o reputație bună, mă identificam și mai mult cu aceste filosofii și legi satanice, crezând că acest mod de a trăi îmi aducea onoare. Și după ce am început să cred în Dumnezeu am vorbit și am acționat adesea pentru a-mi proteja mândria, dorindu-mi constant să îmi construiesc o imagine bună în inimile fraților și surorilor și să le câștig admirația. La ultima adunare, conducătoarea îmi semnalase multe dintre problemele mele. Pentru a-mi redobândi mândria și a-i arăta conducătoarei că mă schimbasem, am continuat să mă prefac și să-mi maschez intențiile pe parcursul întregii adunări, nefiind dispusă să-mi expun adevărata stare și deficiențele din lucrarea mea. Chiar și atunci când problemele mele au fost expuse și am fost văzută așa cum eram, am continuat să încerc să găsesc modalități de a-mi recupera imaginea pierdută. Urmărind mândria și statutul, devenisem tot mai ipocrită și mai înșelătoare. În toate acțiunile mele, m-am concentrat pe cum să îmi mențin mândria și statutul, fără a lua în considerare interesele casei lui Dumnezeu. De asemenea, nu am depus eforturi în adevărurile-principii, fiind lipsită de simțul poverii și al responsabilității față de îndatoririle mele. La fel ca în această adunare, mi-am ascuns adevărata stare și neajunsurile din lucrarea mea. Conducătoarea nu a putut să-mi identifice problemele, așa că nu m-a putut ajuta, iar abaterile și lacunele din lucrarea mea nu au putut fi abordate la timp. Atunci mi-am dat seama că a trăi conform acestor otrăvuri satanice și a urmări mândria și statutul nu sunt calea corectă; acestea îi determină pe oameni să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să I se împotrivească și, în final, să fie eliminați de El. Dându-mi seama de acest lucru, nu am mai fost dispusă să continui să fiu coruptă și folosită de Satana, lucru care mi-ar fi distrus șansa de a dobândi adevărul și de a fi mântuită. Voiam să las deoparte mândria și statutul meu și să urmăresc să fiu o persoană onestă, conform cerințelor lui Dumnezeu.

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că drumul către a renunța la mândrie și statut începe prin a fi o persoană onestă. Asta înseamnă să nu-mi ascund ori să-mi maschez neajunsurile și corupția, ci să fiu deschisă și să caut adevărul pentru a le rezolva. Doar așa aș putea avea ocazia să scap de firile mele corupte, să-mi alung punctele de vedere greșite despre lucrurile de urmărit, și să-mi îndeplinesc îndatoririle pentru a susține interesele casei lui Dumnezeu.

În august 2023, din cauza unei realocări a îndatoririlor mele, am început să colaborez cu sora Zhang Qin pentru a prelua responsabilitatea unei biserici. Fiindcă la preluarea conducerii nu eram familiarizată cu unele dintre lucrări, doream foarte mult să-i cer ajutorul lui Zhang Qin. Cu toate astea, îmi făceam griji că întrebând-o pe ea îmi voi expune neajunsurile și mă gândeam că ea ar putea spune: „Ai mai fost conducătoare de biserică în trecut; cum de pari a nu ști nimic? Asta e cam jalnic.” Când am dezvăluit aceste gânduri, am dat înapoi în fața problemei, gândindu-mă: „Lasă, mă descurc singură.” Au trecut câteva zile și încă erau câteva aspecte ale lucrării pe care nu le înțelegeam. Am început să mă simt neliniștită și atunci mi-am dat seama că reticența mea de a-i cere ajutorul lui Zhang Qin era doar o altă modalitate de a-mi proteja mândria și de a mă preface. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). M-am rugat în tăcere, nemaidorind să trăiesc de dragul mândriei. Pentru aspectele pe care nu le înțelegeam ori pentru problemele pe care îmi era dificil să le pricep, m-am dus și am întrebat-o pe Zhang Qin. Prin părtășia cu ea am găsit o cale de urmat. În cadrul colaborării ulterioare, au existat momente când nu înțelegeam anumite aspecte sau aveam abateri în lucrarea mea și, ocazional, încă voiam să-mi ascund neajunsurile sau să spun lucruri de dragul mândriei mele. Totuși, amintindu-mi că Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești și îi urăște pe cei înșelători, mi-am dat seama că trebuia să practic adevărul și să fiu o persoană onestă, conform cerințelor lui Dumnezeu. Numai astfel m-aș fi putut elibera de firile corupte ale prefăcătoriei și ipocriziei. Având în vedere acest lucru, am fost dispusă să mă răzvrătesc împotriva mea, să îmi deschid inima cu privire la neajunsurile și corupțiile mele și nu m-am mai simțit atât de constrânsă sau controlată de grija mea de a-mi proteja mândria. Mulțumesc lui Dumnezeu!