de Chengqian, China

În 2022, am fost ales conducător de biserică. Am crezut că probabil eram foarte bun în toate privințele, altfel, frații și surorile mele nu m-ar fi ales. Odată, la o adunare, sora Li Yu, diaconul de evanghelizare, trăia într-o stare în care se cataloga drept o persoană cu un calibru slab. Era negativă și voia să renunțe. Știam că Li Yu nu avea un calibru foarte slab. Voia să renunțe mai ales pentru că firea ei coruptă era o problemă. Mi-am spus în sinea mea: „Tocmai am devenit conducător de biserică, iar când întâmpin astfel de probleme, e nevoie să am părtășie despre ele și să le rezolv rapid. Asta va da impresia că mă pricep la lucrarea mea și o va face și pe Li Yu să mă aprobe.” Gândindu-mă că odată am avut aceeași stare ca Li Yu, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, pe care îl citeam atunci, și i-am împărtășit înțelegerea mea prin prisma acestor cuvinte de la El. Când am văzut că este de acord, am fost fericit în inima mea. Apoi, Li Yu m-a întrebat: „Atunci, cum ai practicat și cum ai intrat după aceea?” M-am neliniștit imediat, pentru că în acel moment aveam doar o înțelegere limitată și nu practicasem și nu intrasem. Mi-am zis în sinea mea: „Am avut o părtășie foarte bună despre înțelegerea mea, dar cum am menționat practicarea și intrarea, nu am avut nimic de spus. Ce va crede Li Yu despre mine? Este inacceptabil. Trebuie să găsesc o modalitate de a avea părtășie despre o cale de urmat.” Gândurile mi s-au amestecat în minte, încercând să găsesc o soluție în timp ce ascundeam discret părțile lipsă din experiența mea. Apoi, am vorbit doar despre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem atunci și despre ce înțelesesem. Când am ajuns la părți pe care nu le experimentasem deloc, am sărit peste ele și apoi am vorbit despre ce înțelesesem recent privind cuvintele lui Dumnezeu. În cele din urmă, am ajuns la finalul părtășiei mele, cârpind lucrurile în felul acesta. Când am văzut lipsa de reacție a lui Li Yu, am fost foarte dezamăgit în inima mea, gândindu-mă: „Adevăratul meu nivel a fost expus, iar acum Li Yu mă va socoti inferior.” Ulterior, când am vorbit despre lucrarea de evanghelizare, Li Yu a mai pus câteva întrebări. Deși, ca să nu mă fac de râs, am vrut să propun câteva soluții, nu am putut veni cu nicio sugestie utilă nici măcar după ce am cugetat mult timp. Apoi, m-am gândit că eu eram acum conducătorul de biserică și, indiferent de situație, trebuia să arăt calea de urmat, așa că i-am spus lui Li Yu: „De fapt, când ne confruntăm cu aceste probleme, Dumnezeu Se uită la atitudinea noastră față de propria datorie. Atât timp cât chibzuim mai mult și plătim un preț mai mare, cu siguranță Dumnezeu ne va conduce.” Am observat expresia lui Li Yu în timp ce aveam părtășie. Pe tot parcursul părtășiei mele, Li Yu nu a avut nicio reacție. Văzând că am spus atât de multe, dar nu am obținut niciun rezultat, am simțit că m-am făcut complet de râs. Doar aveam titlul de conducător de biserică, dar nu puteam rezolva probleme. Ce avea să creadă Li Yu despre mine? În drum spre casă, am fost foarte deprimat și extrem de abătut. Mi-am zis în sinea mea: „Tocmai am devenit conducător și deja am dat dovadă de atâtea neajunsuri. Nu știu la câte adunări va trebui să particip și cu câte probleme va trebui să mă confrunt în viitor. Ce voi face dacă de fiecare dată va fi ca astăzi? Dacă toți îmi văd neajunsurile, cum pot rămâne în această biserică în viitor?” Am simțit că presiunea sporește și mi-am simțit inima grea, de parcă ar fi apăsat-o o piatră.

Ajungând acasă, am vizionat videoclipul de mărturie bazată pe experiență intitulat: „Mi-am făcut rău prin deghizări și înșelăciune.” Gândindu-mă la momentele în care am fost față-n față cu Li Yu, prefăcându-mă că înțeleg, mi-am dat seama în cele din urmă că trăiam într-o stare de deghizare. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat pentru a-l citi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii conducători și lucrători nu pot vedea problemele practice care există în biserică. La o adunare, ei simt că nu au nimic valoros de spus, așadar se forțează să ofere cuvinte și doctrine. Știu foarte bine că tot ce spun este doar doctrină, dar o spun chiar și așa. În cele din urmă, chiar și ei simt că rostesc cuvinte insipide și că nici frații și surorile lor nu le simt edificatoare. Dacă nu conștientizezi această problemă și continui cu încăpățânare să vorbești astfel, atunci Duhul Sfânt nu lucrează, iar oamenii nu au niciun beneficiu. Dacă nu ai experiența adevărului dar tot vrei să vorbești despre el, atunci nu contează ce spui, nu vei pătrunde până la adevăr; nu vei reuși să spui decât cuvinte și doctrine. Ai putea crede că ești întrucâtva iluminat, dar sunt doar doctrine; nu sunt adevărul-realitate. Oricât ar încerca, cei care te ascultă nu vor reuși să extragă nimic real din ele. În timp ce ascultă, ar putea simți că ce spui este corect, dar după aceea vor uita cu desăvârșire ce ai spus. Dacă nu vorbești despre stările tale actuale, atunci nu îi vei putea sensibiliza pe oameni, iar ei nu-și vor aminti ce ai spus după ce te ascultă. Vorbele tale nu au nimic constructiv de oferit. Când întâlnești o astfel de situație, ar trebui să realizezi că ce spui nu este practic; dacă vei continua să vorbești astfel, nu va face bine nimănui, iar dacă cineva pune o întrebare la care nu ai răspuns, totul va fi și mai stingheritor. Ar trebui să te oprești imediat și să lași pe alții să aibă părtășie – aceasta ar fi alegerea înțeleaptă. Atunci când ești într-o adunare și știi ceva despre un anumit subiect, poți oferi niște lucruri practice pe acea temă. Poate fi puțin superficial, dar toți te vor înțelege. Dacă încerci mereu să vorbești mai profund pentru a impresiona oamenii și pare că niciodată nu reușești să te faci înțeles, atunci ar trebui pur și simplu să renunți. Tot ce vei continua să spui va fi doctrină goală; ar trebui să lași pe altcineva să vorbească înainte să continui să ai părtășie. Dacă simți că ce înțelegi este doctrină și că nu va fi constructiv să vorbești, Duhul Sfânt nu va lucra dacă vorbești astfel. Dacă te forțezi să vorbești, ai putea să spui lucruri absurde și deviante și ai putea să îi faci pe oameni să rătăcească. Majoritatea oamenilor au o bază și un calibru slab, așa încât nu pot înțelege lucruri mai profunde într-un timp scurt sau nu și le pot aminti cu ușurință. Însă când vine vorba despre lucruri deformate, normative și doctrinare, pe de altă parte, le înțeleg destul de rapid. E rău din partea lor, nu-i așa? Așadar, trebuie să respecți principiile când ai părtășie cu privire la adevăr și când vorbești despre ceva ce înțelegi. În inima oamenilor există mândrie și uneori, când mândria preia controlul, ei insistă să vorbească, deși știu și ei că ce spun este doctrină. Ei gândesc: «Poate că frații și surorile mele nu își dau seama. Voi ignora toate acestea de dragul reputației mele. Acum este important să păstrez aparențele.» Nu este aceasta o încercare de a păcăli oamenii? Este neloialitate față de Dumnezeu! Dacă acea persoană are cât de cât rațiune, va simți remușcări și că ar trebui să nu mai vorbească. Va simți că ar trebui să schimbe subiectul și să aibă părtășie cu privire la un subiect în care are experiență sau poate la felul în care înțelege și cunoaște adevărul. Doar atât ar trebui să spună cineva, cât înțelege. Există o limită a lucrurilor practice pe care cineva le poate spune, indiferent cât de mult vorbesc. Fără experiență, imaginația și gândirea ta sunt doar teorie, țin doar de noțiunile umane” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu spune că, atunci când au părtășie, oamenii trebuie să zică doar atât cât înțeleg. Asta e rațiunea pe care ar trebui s-o aibă. Dacă oamenii se forțează să vorbească despre lucruri pe care nu le-au experimentat sau nu le-au deslușit, făcând asta chiar dacă sunt conștienți că debitează doctrine, atunci doar își satisfac vanitatea și îi păcălesc pe oameni. Asta făceam eu la adunare. Când am auzit spusele diaconului de evanghelizare despre diverse chestiuni, am vrut doar să-i rezolv rapid problemele, ca să arăt că, în calitate de conducător de biserică, sunt la un anumit nivel. Dar, în timp ce aveam părtășie, mi-am dat seama că, după ce am discutat despre puțina mea înțelegere, nu mai aveam nimic altceva de spus. Pentru a-mi păstra imaginea, m-am forțat să continui, debitând doctrine, dorindu-mi să mă deghizez într-o persoană cu experiență. Drept urmare, problema lui Li Yu era încă nerezolvată. M-am gândit cum să evit să-mi știrbesc imaginea în tot acest proces. Nu m-am gândit defel cum să rezolv realmente problemele. Starea diaconului de evanghelizare nu era bună și existau dificultăți reale în lucrarea de evanghelizare, dar acest lucru nu m-a neliniștit, chiar gândindu-mă serios dacă imaginea mea avusese de pierdut sau de câștigat. Am fost atât de egoist și de josnic! O păcălisem pe Li Yu debitând doctrine, dar Dumnezeu ne scrutează adâncul inimilor. Făcându-mi datoria astfel, fără să fac lucrare reală sau să rezolv probleme reale, am avut comportamentul unui conducător fals.

După ce frații și surorile au aflat despre starea mea, mi-au găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Acesta mi-a dat posibilitatea să-mi văd mai limpede problemele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. […] Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. Există unii care nu pot să vadă nimic clar, însă pretind că înțeleg în inima lor. Când le ceri să explice acel lucru, nu pot. După ce altcineva l-a explicat, ei susțin că urmau să spună același lucru, dar că nu au putut să-i dea glas la timp. Ei fac tot ce pot pentru a se deghiza și pentru a încerca să dea bine. Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect. Dacă procedezi așa, atunci, oricum crezi în Dumnezeu, nu vei pricepe adevărul și nici nu vei putea să-l dobândești. Ca să fiu sincer cu tine, nu poți să dobândești adevărul pentru că punctul tău de plecare este greșit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Dumnezeu a expus faptul că oamenii au firi arogante, că nu vor să-și respecte statutul de oameni obișnuiți, și că vor mereu să pretindă că pot face totul și că înțeleg totul, încercând să-i facă pe alții să creadă în mod eronat că sunt la un nivel înalt, și nu persoane obișnuite. Așa mă comportam eu. După ce am fost ales conducător de biserică, am simțit că sunt destul de bun în toate privințele. Am vrut să le arăt altora că pot purta această povară și simțeam că, orice probleme aș întâmpina, îi voi putea ajuta pe frații și pe surorile mele să le rezolve și că numai acest lucru era în acord cu identitatea mea actuală. Dar neputând oferi o cale de practică atunci când am încercat să rezolv problemele altora, pur și simplu am adunat câteva lucruri despre care să am părtășie cu ei, forțându-mă și să rostesc niște cuvinte și doctrine, ca să păstrez aparențele. Întotdeauna mi-am ascuns neajunsurile, lipsa de înțelegere și neputința. Am vrut să pretind în fața celorlalți că nicio problemă nu mă poate învinge. Oare nu încercam doar să mă deghizez într-un supraom? Nu mai fusesem conducător de biserică și nu eram familiarizat cu multe dintre chestiunile în cauză. Era normal să nu-i pot rezolva imediat problemele lui Li Yu. Și totuși, ca să-mi construiesc o imagine bună, am ascuns ceea ce nu deslușisem sau nu înțelesesem. Nu eram dispus să-mi respect statutul cuvenit de persoană obișnuită. Natura mea era prea arogantă, eram atât de lipsit de rațiune!

Ulterior, am găsit cuvinte ale lui Dumnezeu la care să cuget și care îi expun pe oamenii care se deghizează mereu și am dobândit o mai bună înțelegere de sine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască. Firile corupte sunt cel mai greu de recunoscut dintre toate: este ușor să îți recunoști defectele și neajunsurile, dar nu este ușor să îți recunoști firea coruptă. Oamenii care nu se cunosc pe ei înșiși nu discută niciodată despre firile lor corupte – cred întotdeauna că ei sunt în regulă. Și, fără a-și da seama, încep să se fălească: «În toți anii mei de credință, am trecut prin atâtea persecuții și am îndurat atâtea greutăți. Știți cum le-am depășit pe toate?» Este aceasta o fire arogantă? Care este motivația faptului că se afișează? (Să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei.) Care este motivul pentru care îi fac pe oameni să aibă o părere bună despre ei? (Să li se acorde statut în mintea unor astfel de oameni.) Când ți se acordă statut în mintea altora, atunci, când se află în compania ta, ei sunt cuviincioși față de tine și deosebit de politicoși când vorbesc cu tine. Întotdeauna te admiră, întotdeauna te lasă să fii primul în orice, îți fac loc, te flatează și te ascultă. În toate lucrurile, te caută și te lasă să iei decizii. Iar tu ai un sentiment de bucurie din asta – simți că ești mai puternic și mai bun decât oricine altcineva. Tuturor le place această senzație. […] Cuvintele și acțiunile tale sunt motivate de urmărirea și dobândirea statutului, iar tu rivalizezi, te iei la ceartă și concurezi cu ceilalți pentru acesta. Scopul tău este să pui mâna pe o poziție și să-i faci pe aleșii lui Dumnezeu să te asculte, să te sprijine și să te venereze. Odată ce ai pus mâna pe acea poziție, tu ai obținut atunci putere și te poți bucura de beneficiile statutului, de admirația celorlalți și de toate celelalte avantaje care vin cu acea poziție. Oamenii se deghizează mereu, se dau mari în fața celorlalți, salvează aparențele, se prefac și se înfrumusețează pentru a-i face pe alții să creadă că sunt perfecți. Țelul lor în acest sens este să câștige statut, astfel încât să se poată bucura de beneficiile statutului. Dacă nu crezi asta, gândește-te cu atenție: de ce vrei întotdeauna să-i faci pe oameni să aibă o părere bună despre tine? Vrei să-i faci să te venereze și să te admire, astfel încât să poți, în cele din urmă, să preiei puterea și să te bucuri de beneficiile statutului. Statutul pe care îl cauți cu atâta disperare îți va aduce multe beneficii, iar aceste beneficii sunt tocmai ceea ce invidiază și doresc ceilalți. Când oamenii simt gustul multelor beneficii pe care le conferă statutul, acesta îi îmbată, iar ei se complac în acea viață luxoasă. Oamenii cred că doar aceasta e o viață care nu a fost irosită. Omenirea coruptă e încântată să se complacă în aceste lucruri. Prin urmare, odată ce o persoană atinge o anumită poziție și începe să se bucure de diversele beneficii pe care aceasta le aduce, ea va tânji neîncetat după aceste plăceri păcătoase, chiar până într-atât încât nu va renunța niciodată la ele. În esență, urmărirea faimei și a statutului este condusă de dorința de a savura avantajele care vin cu o anumită poziție, de a domni ca un rege, de a exercita controlul asupra aleșilor lui Dumnezeu, a pune stăpânire peste toate și a întemeia o împărăție independentă unde să se poată bucura de beneficiile statutului lor și să se lase pradă plăcerilor păcătoase. Satana folosește metode de tot felul pentru a înșela oamenii, pentru a-i păcăli și pentru a-i lua de proști, oferindu-le impresii false. Folosește chiar și intimidarea și amenințările pentru a-i face pe oameni să îl admire și să se teamă de el, cu scopul final de a-i face să i se supună și să îl venereze. Asta este ceea ce îi place Satanei; acesta este și scopul său în a concura cu Dumnezeu pentru a-i câștiga pe oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Dumnezeu expune faptul că oamenii care vor mereu să se prefacă și să se deghizeze sunt ipocriți, că sunt aroganți și falși prin natura lor și că își ascund problemele și îi înșală pe oameni cu aparențe false doar ca să se bucure de o apreciere deosebită și de un tratament special din partea altora. După ce am fost ales conducător de biserică, când am încercat să rezolv problema lui Li Yu, m-am prefăcut că înțeleg și că am experiențe, deși nu aveam, și am folosit cuvinte improvizate, ca să-i păcălesc pe ceilalți. Scopul meu era să-mi păstrez imaginea bună. Am vrut ca ceilalți să mă aprecieze, să mă admire, să se învârtă în jurul meu și să-mi dea atenție. În definitiv, am făcut-o și ca să mă bucur de sentimentul de superioritate pe care mi-l dădea aprecierea altora. În adâncul inimii mele eram atât de ticălos! Înainte să fiu ales conducător de biserică, atunci când îi auzeam pe frați și pe surori punând întrebări, voiam mereu să le vorbesc despre experiențele mele, pentru că eram de părere că toți vor prețui oamenii cu experiență. Astfel, chiar dacă nu aveam prea multă înțelegere bazată pe experiență, tot încercam să vorbesc mai mult. Chiar și după ce am fost ales conducător de biserică am vrut să mă impun, având părtășie la adunări. Indiferent dacă m-am impus sau nu, în ceea ce privește intențiile mele, am căutat să îi fac pe oameni să mă prețuiască și să mă admire. Mergeam pe calea antihriștilor. Cum am devenit conducător de biserică, am început să mă gândesc cum să-i fac pe oameni să mă prețuiască și să mă admire. Am folosit și deghizarea și tertipurile ca să-i păcălesc pe frați și pe surori și ca să mă bucur de beneficiile statutului. Am fost atât de lipsit de rațiune! Ceea ce urmăream era exact opusul cerințelor lui Dumnezeu. Dacă această situație ar fi continuat, ar fi împiedicat intrarea în viață a fraților și surorilor și lucrarea bisericii. Mai devreme sau mai târziu, L-aș fi ofensat pe Dumnezeu! Când am înțeles acest lucru, i-am scris lui Li Yu și i-am vorbit deschis despre starea mea din acea zi și despre înțelegerea mea și am mai găsit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu, pentru a o ajuta. Li Yu mi-a scris și ea, având părtășie despre o parte din înțelegerea ei. Destăinuind cine sunt cu adevărat, am simțit că mi-am găsit oarecum locul cuvenit și am fost mult mai liniștit.

Când mi-am dat seama că problema mea de a mă preface și de a mă deghiza era foarte gravă, am căutat o cale de practică în care să intru. Căutând, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate face acest lucru? […] Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a rezolva problema prefacerii și a deghizării, trebuie să îi lăsăm pe ceilalți să ne vadă partea cea mai sinceră, să fim complet deschiși în legătură cu ce nu putem face și ce nu înțelegem și să-i lăsăm pe oameni să vadă aceste lucruri și să afle despre ele. Doar așa putem scăpa treptat de constrângerile imaginii și ale statutului. De fapt, cu statura mea, ca să nu mai vorbim de perioada în care abia începusem instruirea pentru a-mi face datoria de conducător, deși mă instruiam de mult timp, nu aș fi fost în stare să văd și să rezolv fiecare problemă în parte. Tot ce trebuie să fac este să mă deschid pur și simplu, fără să mă prefac sau să mă deghizez. Atunci când rezolv probleme în timp ce îmi fac îndatoririle, ar trebui să împărtășesc doar ceea ce înțeleg, să fiu sincer cu ceilalți cu privire la ceea ce nu înțeleg sau nu am experimentat și apoi să caut adevărurile-principii împreună cu frații și cu surorile mele sau să mă consult cu alți frați și surori și să învăț de la ei. În asta ar trebui să intru.

Ulterior, printr-un memento de la o soră, am descoperit că aveam un punct de vedere greșit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de faptul dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului. Așadar, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi conducător, acesta este doar promovat și cultivat în sensul direct; nu înseamnă că deja este conform standardului sau că este competent în calitate de conducător, că este deja capabil să îndeplinească lucrarea de conducere și poate să facă o lucrare reală – nu așa stau lucrurile. […] Deci, care este scopul și semnificația promovării și cultivării cuiva? Este ca această persoană să fie promovată, ca individ, pentru ca ea să practice și să fie udată și instruită în mod special, făcând-o astfel capabilă să înțeleagă adevărurile-principii și principiile, mijloacele și metodele de a face diverse lucruri și de rezolvare a diferitelor probleme, precum și cum să gestioneze și să trateze diferitele tipuri de medii și de oameni pe care îi întâlnește, în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și într-un mod care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Judecând pe baza acestor aspecte, oare oamenii talentați care sunt promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu sunt capabili, în mod adecvat, să își asume lucrarea și să își facă bine datoria în timpul perioadei de promovare și de cultivare sau înainte de promovare și de cultivare? Bineînțeles că nu. Astfel, e inevitabil ca, în timpul perioadei de cultivare, acești oameni să nu experimenteze emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și chiar demiterea; acest lucru e normal, asta înseamnă instruire și cultivare” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că promovarea și cultivarea unei persoane de către casa lui Dumnezeu nu înseamnă că ea a intrat în adevărul-realitate. Nu înseamnă că persoana respectivă poate face și înțelege totul. Casa lui Dumnezeu cultivă oamenii pentru a-i instrui, ca aceștia să aibă mai multe oportunități de a învăța să acționeze conform principiilor și să poată intra mai rapid în adevărurile-realități. Este ca atunci când frații și surorile mele m-au ales conducător de biserică; au făcut-o doar pentru că aveam un anumit calibru și o anumită capacitate de înțelegere, dar asta nu însemna că înțelegeam deja adevărurile-principii și că eram capabil să lucrez. Pentru a-ți asuma datoria de conducător, trebuie să treci printr-o perioadă de explorare, învățare și instruire și, de asemenea, să cauți mult adevărurile-principii. Eu doar mă instruiam în calitate de conducător. Era o oportunitate de a învăța foarte prețioasă. Dacă nu puteam să-mi deslușesc adevărata măsură și eram mereu foarte arogant, prefăcându-mă că înțeleg, ca să-mi ascund problemele, de dragul statutului, atunci oricâte oportunități îmi dădea Dumnezeu și oricât de mult studiam, nu puteam să intru prea mult în adevăr. Dimpotrivă, aș fi mers pe calea antihriștilor, pentru că urmăream statutul, ceea ce ar fi fost împotriva intenției lui Dumnezeu.

Ulterior, am fost ales conducător de district. Odată, am avut o întâlnire cu liderii echipelor de evanghelizare. Când am ascultat-o pe sora cu care colaboram având părtășie cu liderii de echipă, am descoperit că erau multe lucrări cu care nu eram familiarizat. O vreme, nu am știut ce să spun sau de unde să încep. În acel moment mi-am spus: „Dacă tac tot timpul, oare liderii de echipă vor crede că eu, conducătorul de district, sunt doar un prefăcut? Este prima dată când mă întâlnesc cu ei, iar dacă ei cred că eu nu înțeleg nimic, oare, în viitor, când voi monitoriza lucrarea de evanghelizare, nu voi fi disprețuit?” Când m-am gândit la asta, am vrut să spun ceva imediat, astfel încât liderii de echipă să mă aprobe. Dar mi-am dat seama că starea mea era greșită și m-am grăbit să mă concentrez asupra altor lucruri. M-am gândit la calea indicată în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Când nu te mai consideri un conducător sau un lucrător și când nu te mai gândești că ești mai bun decât alți oameni și simți că ești o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți și că există unele domenii în care ești inferior altora – când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această atitudine, efectul e diferit, la fel cum e și atmosfera” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că numai dacă mă pun în poziția unei persoane obișnuite atmosfera acestei adunări va fi relaxată și naturală, și numai atunci va obține rezultate. Ar trebui să renunț la identitatea mea de conducător de district, să-mi întreb fără ezitare frații și surorile despre tot ce nu știu și să le arăt tuturor adevărata mea față. Când m-am gândit la asta, am continuat să îi ascult pe toți având părtășie despre lucrarea de evanghelizare. Am întrebat despre tot ce nu înțelegeam sau nu puteam desluși, iar atunci când am găsit o problemă, mi-am exprimat și eu gândurile și sugestiile. În acest fel, am avut o adunare de o zi și, cu toate că nu am oferit multe sugestii valoroase, prin discuții reciproce și părtășie cu frații și surorile mele, am găsit câteva idei pentru lucrarea de evanghelizare, iar eu am avut o oarecare îndrumare pentru a-mi face datoria pe mai departe. M-am simțit foarte relaxat și m-am bucurat. După aceea, în timp ce îmi făceam datoria, mi-am mai dorit uneori să ascund lucruri pe care nu le înțelegeam și pe care nu le puteam face. Ori de câte ori mă surprindeam dorindu-mi să mă deghizez din nou, mă rugam în mod conștient lui Dumnezeu să îmi îndrepte starea. Apoi, m-am deschis și mi-am dezvăluit starea înaintea fraților și surorilor, ca toată lumea să-mi cunoască adevărata situație. Când am pus acest lucru în practică, frații și surorile nu numai că nu m-au disprețuit, ci, de fapt, au fost chiar mai dispuși să coopereze cu mine, iar noi am devenit mai capabili să fim la unison când ne făceam îndatoririle. Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru aceste câștiguri!