de Lu Yi, China

În mai 2023, cream afișe în biserică. Conducătoarea a observat că aveam abilități decente și m-a promovat lideră de echipă. M-am bucurat foarte mult să o văd pe conducătoare că avea încredere în mine. Dar aveam și unele îngrijorări. Înainte, fusesem doar o membră a echipei și nu era mare lucru să fii mai puțin priceput pentru rolul respectiv, dar acum, că eram lideră de echipă, cerințele erau mai mari. Ar putea nivelul meu actual de abilități să îndeplinească aceste cerințe? Aș fi foarte rușinată dacă nu aș putea face față funcției și aș fi demisă! Când nu eram lideră de echipă, frații și surorile mele aveau o impresie destul de bună despre mine. Dar, dacă ar cunoaște nivelul meu real de pricepere, ar crede că doar am purtat o mască și că nu am talent real? Nu ar distruge acest lucru impresia lor bună despre mine? Chiar atunci, conducătoarea mi-a semnalat unele probleme cu un afiș de film pe care îl creasem. M-am simțit foarte rușinată și mi-am făcut griji de ceea ce ar crede conducătoarea despre mine. Oare ar crede că abilitățile mele sunt prea slabe pentru a oferi îndrumare și supraveghere? Având asta în minte, am găsit un compromis. Când discutam despre probleme, nu începeam prin a-mi împărtăși opinia, ci îi lăsam pe alții să vorbească primii. Dacă părerile tuturor coincideau, eram de acord cu ele, dar dacă nu, eram evazivă. Astfel, chiar dacă s-ar fi făcut greșeli, neajunsurile mele nu ar fi fost expuse și nu m-aș fi făcut de râs. Odată, discutam despre un design. Consideram că erau unele probleme de compoziție, dar nu eram sigură. Mă temeam să nu greșesc și să nu fiu privită de sus, așa că nu am luat inițiativa de a avea părtășie. Mai târziu, când conducătoarea mi-a cerut părerea, am devenit agitată, dar, la suprafață, am afișat o expresie calmă. Am spus: „Părerea mea este aceeași ca a tuturor celorlalți; nu văd alte probleme.” Conducătoarea a dat din cap și nu a mai spus nimic altceva. Privind înapoi, n-am putut nici măcar să spun: „Nu înțeleg, nu sunt lămurită în această privință.” M-am simțit puțin supărată, însă doar m-am gândit puțin la asta și am trecut peste.

A doua zi, eu și conducătoarea am discutat despre un plan de design. Eram puțin neliniștită. M-am uitat la design mult timp, dar nu am îndrăznit să-mi împărtășesc opinia. Mi-era teamă de cum m-ar vedea conducătoarea dacă aș greși. Altă dată, am observat probleme la un design, dar nu aveam o soluție. Voiam să vorbesc onest, dar mă îngrijora ce ar crede conducătoarea despre mine dacă aș vorbi deschis. Oare s-ar fi întrebat de ce nu puteam să rezolv nici măcar o problemă atât de simplă? Oare ar fi crezut că am aptitudini foarte slabe? Gândindu-mă la asta, nu am vorbit onest. M-am prefăcut că sunt adâncită în gânduri și i-am spus conducătoarei: „Am nevoie de mai mult timp să mă gândesc la acest design. Ce-ar fi să spui tu prima ce crezi?” Conducătoarea și-a împărtășit gândurile pe baza principiilor și mi-a cerut părerea. Simțeam că-mi fuge pământul de sub picioare. Voiam să fiu sinceră, dar parcă gura îmi era pecetluită. Până la urmă, am spus: „Exact la asta mă gândeam și eu.” După ce am spus asta, m-am simțit îngrozitor, de parcă tocmai înghițisem o muscă moartă. Era clar că nu știam cum să îl modific corect, totuși m-am prefăcut că știu ce să fac, pentru a arăta că sunt capabilă și că pot analiza problema. Nu încercam oare doar să înșel și să păcălesc oamenii? M-am simțit foarte tulburată. Până la sfârșitul zilei, eram epuizată și nu câștigasem nimic.

În timpul devoționalelor mele, m-am întrebat: „Să revizuiesc designuri cu conducătoarea ar putea fi o șansă de a-mi îmbunătăți abilitățile. Este un lucru bun, dar de ce mă simt atât de obosită în loc să fiu eliberată?” Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Să stai în locul adecvat al unei ființe create și să fii o persoană obișnuită: este ușor să faci asta? (Nu este ușor.) Unde este dificultatea? Este aici: oamenii simt mereu că au capul acoperit cu multe nimburi și titluri. De asemenea, își conferă singuri identitatea și statutul unor personaje ilustre și al unor supraoameni și se implică în toate acele practici prefăcute și false și în acele manifestări exterioare. Dacă nu renunți la aceste lucruri, dacă vorbele și faptele tale sunt mereu constrânse și controlate de aceste lucruri, atunci îți va fi dificil să intri în realitatea cuvântului lui Dumnezeu. Va fi greu să încetezi să fii nerăbdător să cauți soluții pentru lucruri pe care nu le înțelegi, să aduci mai des aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu și să-I oferi o inimă sinceră. Nu vei fi capabil să faci asta. Exact din cauză că statutul tău, titlurile tale, identitatea ta și toate aceste lucruri sunt false și neadevărate, din cauză că ele contravin cuvintelor lui Dumnezeu și le contrazic, aceste lucruri te leagă, astfel încât nu poți veni înaintea lui Dumnezeu. Ce îți aduc aceste lucruri? Te fac priceput la a te deghiza, a te preface că înțelegi, a te preface că ești deștept, că ești un personaj ilustru, o celebritate, la a te preface că ești capabil, că ești înțelept și chiar la a te preface că știi totul, ești capabil de orice și ești în stare să faci tot. În acest fel, ceilalți se vor închina la tine și te vor admira. Ei vor veni la tine cu toate problemele lor, se vor baza pe tine și te vor privi cu admirație. Astfel, este ca și cum te-ai pune pe foc, ca să te frigi. Spune-Mi, e o senzație plăcută să te frigi pe foc? (Nu.) Nu înțelegi, dar nu îndrăznești să spui acest lucru. Nu poți să vezi lucrurile așa cum sunt de fapt, dar nu îndrăznești să spui acest lucru. În mod evident, ai făcut o greșeală, dar nu îndrăznești să o recunoști. Inima ta e în suferință, dar nu îndrăznești să spui: «De data asta, chiar este vina mea, am o datorie față de Dumnezeu și față de frații și surorile mele. Am provocat o pierdere atât de mare casei lui Dumnezeu, dar nu am curaj să stau în fața tuturor și să recunosc acest lucru.» De ce nu îndrăznești să vorbești? Crezi acest lucru: «Trebuie să mă ridic la nivelul reputației și al nimbului pe care mi le-au dat frații și surorile mele, nu pot să trădez marea apreciere și încrederea pe care o au în mine și cu atât mai puțin așteptările nerăbdătoare pe care le-au avut de la mine de-a lungul atât de multor ani. Prin urmare, trebuie să continui să mă prefac.» Cum este o astfel de deghizare? Te-ai transformat cu succes într-un personaj ilustru și într-un supraom. Frații și surorile vor să vină la tine ca să ceară informații, să se consulte cu tine și chiar să te implore să le dai sfaturi în legătură cu orice probleme au. Se pare că ei nici măcar nu pot trăi fără tine. Nu este însă inima ta în suferință?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus adevărata stare. Când discutam despre planuri de design cu conducătoarea, nu mă simțeam niciodată eliberată. Motivul principal era că natura mea era cu adevărat arogantă și că nu îmi permiteam să fac greșeli, cu atât mai puțin să nu pot să înțeleg sau să fac ceva. Mă perpeleam singură. De când am fost promovată lideră de echipă, conducătoarea a avut o impresie bună despre mine și m-a prețuit, așa că m-am îngrijorat că expunerea prea multor neajunsuri în lucrarea mea ar afecta modul în care mă vedeau alții. Mai ales după ce au existat probleme cu afișul de film pe care l-am creat, am devenit și mai precaută. Îi lăsam pe alții să-și împărtășească părerile primii ca să evit să expun prea multe din problemele proprii. Când revizuiam designuri împreună cu conducătoarea, puteam să identific unele probleme, dar îmi era teamă să nu greșesc, așa că nu vorbeam onest. Uneori, clar nu aveam un plan prin care să repar lucrurile, dar, ca să nu fiu privită de sus de către conducătoare, m-am prefăcut că sunt cunoscătoare, repetând opinia ei și spunând că vedeam lucrurile la fel. Îmi puneam o mască. Eram înșelătoare ostentativ. Nici măcar nu îndrăzneam să spun: „Nu înțeleg, nu sunt lămurită în această privință.” Mi-am acoperit constant neajunsurile pentru a salva aparențele. Preocuparea mea pentru reputație și statut era mult prea intensă! Adevărul era că, de vreme ce doar ce începusem instruirea, era complet normal să fac greșeli. Toată lumea putea vedea clar nivelul real al aptitudinilor mele, așa că nu era nevoie să mă ascund. Chiar dacă frații și surorile mi-ar fi văzut neajunsurile, nu m-ar fi desconsiderat; m-ar fi ajutat. Dar eu am insistat să mă prefac că știu totul și că pot să fac tot. Am făcut tot posibilul să-mi ascund deficiențele și neajunsurile. Eram atât de proastă și de ignorantă! Mă ascundeam mereu și nu puteam să fiu onestă când interacționam cu alții. Să trăiesc astfel era atât de ipocrit, alunecos și înșelător!

Ulterior, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. […] Dacă se întâmplă ceva important și cineva îl întreabă cum înțelege el evenimentul, este reticent să-și dezvăluie părerile lăsându-i, în schimb, pe alții să vorbească primii. Are motive să fie reticent: fie nu e vorba că nu are o părere, dar se teme că aceasta este greșită și, dacă o spune cu voce tare, alții o vor respinge, făcându-l să se simtă rușinat și de aceea nu o spune; fie nu are o părere și, incapabil să priceapă chestiunea clar, nu îndrăznește să vorbească arbitrar, de teamă că oamenii vor râde de greșeala lui – așa că tăcerea este singura lui alegere. Pe scurt, nu vorbește prompt ca să-și exprime părerile, pentru că îi e teamă că se dezvăluie așa cum este, că le arată oamenilor că este secătuit și patetic, afectând astfel imaginea pe care o au alții despre el. Așadar, după ce toți ceilalți și-au încheiat părtășiile despre părerile, gândurile și cunoașterea lor, se agață de câteva afirmații mai înalte, mai viabile, pe care le recită ca fiind propriile păreri și propria înțelegere. Le rezumă și are părtășie despre ele cu toată lumea, obținând astfel un statut înalt în inimile celorlalți. Antihriștii sunt extrem de vicleni: când vine vremea să exprime un punct de vedere, nu se destăinuie niciodată și nu le arată celorlalți starea lor adevărată, nici nu lasă oamenii să afle ce cred cu adevărat, cum este calibrul lor, cum este umanitatea lor, cum este puterea lor de înțelegere și dacă au o cunoaștere reală a adevărului. Și, astfel, în timp ce se laudă și pretind că sunt spirituali și persoane perfecte, fac tot ce pot ca să-și ascundă adevărata față și adevărata statură. Ei nu-și dezvăluie niciodată slăbiciunile fraților și surorilor și nici nu încearcă niciodată să-și cunoască propriile deficiențe și neajunsuri; în schimb, fac tot posibilul pentru a le acoperi” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că antihriștii, indiferent de datoria pe care o fac sau de situația în care se află, nu își exprimă niciodată opiniile cu ușurință când li se întâmplă ceva. Nu îi lasă pe alții să le cunoască adevărata stare și nici să știe despre calibrul sau despre umanitatea lor, de teamă să nu-și expună slăbiciunile. Pentru a-și ascunde neajunsurile, ei chiar revendică sugestiile și ideile bune ale altora ca fiind ale lor, rezumându-le și prezentându-le ca și cum s-ar fi gândit ei la ele, făcându-i pe alții să creadă în mod eronat că au perspicacitate și calibru, atingând astfel scopul de a fi admirați și venerați de alții. Comparându-mă cu acest lucru, am văzut că aveam un comportament exact la fel ca al unui antihrist! Când discutam cu conducătoarea despre un plan de design, mă temeam să nu aibă o părere proastă despre abilitățile mele profesionale, așa că, atunci când îmi exprimam opinia, vorbeam vag intenționat, prefăcându-mă că înțeleg și repetând ce spunea ea. Mă comportam de parcă aș fi împărtășit aceeași opinie cu ea, folosindu-mă de asta pentru a-mi ascunde neajunsurile. Privind înapoi, îmi făcusem mereu datoria așa: pentru a-mi proteja imaginea și statutul în inimile oamenilor, nu am vrut niciodată ca alții să-mi vadă neajunsurile sau deficiențele. Existau în mod clar probleme care ar fi putut fi rezolvate rapid prin părtășie cu un cunoscător, dar am crezut că aș părea incompetentă și inferioară dacă aș căuta ajutor din partea altora, așa că preferam să caut în secret materiale și să mă chinui singură să înțeleg lucrurile, fără să cer sfatul altora. Acest lucru a dus la o eficiență scăzută a lucrării și la întârzieri în alte sarcini. Am vrut mereu să mă deghizez în cineva care știa și putea face totul, punându-mi o mască în fața altora. Oare nu induceam oamenii în eroare? Antihriștii se ascund și se deghizează mereu în acest fel. Ei înșală și induc oamenii în eroare deghizându-și adevărata statură, făcându-i pe oameni să vină înaintea lor. Cum era comportamentul meu diferit de cel al unui antihrist? Ceea ce dezvăluiam era firea unui antihrist! Această conștientizare m-a speriat. Simțeam că, dacă nu mă schimbam, aveam să fiu dezvăluită și eliminată. M-am rugat repede lui Dumnezeu, dispusă să mă pocăiesc și să mă schimb. Nu mai voiam să mă deghizez și să-i înșel pe alții pentru a-mi proteja mândria și imaginea.

Mai târziu, am căutat o cale de practică bazată pe problemele mele. Am citit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Atunci când un om își face datoria și întâlnește chestiuni pe care nu le poate înțelege sau gestiona, ar trebui să se deschidă și să caute mai mult ajutor din partea altora și să fie onest. Ar trebui să fie autentic și să nu-și protejeze propria reputație. În acest fel, poate fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și poate face progrese. Dar eu mă gândisem doar la mândria mea, ascunzându-mi constant neajunsurile și deghizându-mă. Nu am luat în considerare cât de bine era făcută lucrarea, nici cum să-mi îmbunătățesc aptitudinile profesionale. Până în acel moment, nu pricepusem principiile, aptitudinile mele nu se îmbunătățiseră și nu îmi făceam datoria conform standardului. Care era rostul să încerc doar să-mi păstrez mândria? Dacă aș urma cerințele lui Dumnezeu și aș acționa ca o persoană onestă, deși reputația mea ar putea suferi puțin, abilitățile mele ar putea fi îmbunătățite și aș putea să-mi fac îndatoririle mai bine, iar Dumnezeu ar fi mulțumit. Nu ar fi mult mai bine așa? Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să mă pocăiesc. Ulterior, când comunicam cu toată lumea, nu mă mai ascundeam când nu înțelegeam ceva și aduceam activ întrebările mele în atenția grupului, pentru discuții. Practicarea în acest fel m-a făcut să mă simt eliberată și am câștigat ceva de la alții.

După aceea, am făcut unele căutări, întrebându-mă: „De ce nu am putut să-mi privesc corect neajunsurile după ce am fost promovată lideră de echipă? Ce păreri greșite mă controlau?” În timp ce căutam, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. […] Deci, care este scopul și semnificația promovării și cultivării cuiva? Este ca această persoană să fie promovată, ca individ, pentru ca ea să practice și să fie udată și instruită în mod special, făcând-o astfel capabilă să înțeleagă adevărurile-principii și principiile, mijloacele și metodele de a face diverse lucruri și de rezolvare a diferitelor probleme, precum și cum să gestioneze și să trateze diferitele tipuri de medii și de oameni pe care îi întâlnește, în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și într-un mod care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Judecând pe baza acestor aspecte, oare oamenii talentați care sunt promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu sunt capabili, în mod adecvat, să își asume lucrarea și să își facă bine datoria în timpul perioadei de promovare și de cultivare sau înainte de promovare și de cultivare? Bineînțeles că nu. Astfel, e inevitabil ca, în timpul perioadei de cultivare, acești oameni să nu experimenteze emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și chiar demiterea; acest lucru e normal, asta înseamnă instruire și cultivare” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am realizat că, atunci când casa Lui promovează și cultivă pe cineva, nu înseamnă că această persoană înțelege deja adevărul și are realitate sau că pricepe pe deplin principiile. Promovarea este doar o ocazie de a te instrui, iar acest lucru le cere oamenilor să-și privească neajunsurile corect. Aveam o părere prea bună despre mine, crezând că a fi promovată lideră de echipă însemna că trebuie să am un calibru, abilități și alte asemenea calități mai bune decât alții. M-am pus pe un piedestal și, pentru a-i împiedica pe alții să mă vadă așa cum sunt, m-am deghizat și m-am ascuns, am folosit tot felul de trucuri pentru a-mi ascunde deficiențele și chiar și atunci când împărtășeam o opinie, gândeam prea mult. Nu eram transparentă când interacționam cu alții și mă constrângeam până la epuizare. Privind înapoi, să fiu promovată lideră de echipă a fost doar o ocazie de a mă instrui. Această circumstanță m-a împins să urmăresc adevărul și să-mi fac îndatoririle conform principiilor. Era normal să am neajunsuri și abateri în îndeplinirea datoriei mele și puteam folosi aceste ocazii pentru a-mi compensa neajunsurile, astfel încât, prin experiență, să pot înțelege mai multe adevăruri și să pot pricepe mai multe principii și, treptat, aveam să fiu capabilă să-mi fac datoria conform standardului. În viitor, ar trebui să-mi privesc corect neajunsurile, să învăț să fiu cu picioarele pe pământ și ar trebui să depun mai mult efort pentru învățarea principiilor și a aptitudinilor. Asta ar trebui să urmăresc și în asta ar trebui să intru.

Odată, conducătoarea ne îndruma în lucrarea noastră și ne-a cerut să ne spunem părerea despre un fundal. Am auzit că cele două surori cu care colaboram aveau păreri diferite de a mea și m-am gândit: „Părerile celor două surori sunt la fel. Dacă se dovedește că greșesc, va fi foarte jenant. Ar crede că sunt atât de lipsită de calibru și de bun gust?” Când m-am gândit la asta, am ezitat, spunându-mi: „Poate ar trebui pur și simplu să fiu de acord cu surorile, ca să nu mă simt jenată dacă greșesc.” Dar în acel moment, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem înainte: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. […] Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. Indiferent dacă cineva are o părere corectă sau greșită, ar trebui să o exprime pentru căutare și părtășie, dacă e ceva ce nu înțelege. Asta înseamnă să fii responsabil în datoria ta. Acest gând mi-a luminat inima și m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să-mi las mândria laoparte și să spun adevărul. Spre surprinderea mea, conducătoarea a fost de acord cu opinia mea și ne-a dat câteva îndrumări pentru ajustări. După ce am ascultat, am avut o înțelegere mai clară. Am simțit că să nu-mi protejez mândria, să nu mă ascund, să fiu onestă și să spun adevărul mi-a adus pace și ușurare în inimă.

Acum nu mai eram constrânsă de mândria mea și puteam discuta deschis și simplu cu frații și cu surorile despre chestiunile pe care nu le înțelegeam clar. Când conducătoarea îmi semnala problemele, puteam să le accept, să-mi privesc corect neajunsurile și să caut principii relevante și cunoștințe profesionale pentru a învăța. După un timp, am făcut unele progrese în aptitudinile mele tehnice și am făcut mai puține greșeli în îndatoririle mele. Prin această experiență, am realizat cu adevărat că Dumnezeu îi binecuvântează pe oamenii onești și îi detestă pe cei înșelători și că să-mi recunosc deficiențele și neajunsurile și să practic să fiu o persoană onestă nu este rușinos și că să practic astfel îmi aduce pace și ușurare în inimă.