de Xiaomei, China

În martie 2021, eram responsabilă pentru lucrarea video. La început, simțeam că aveam multe neajunsuri. Dacă nu înțelegeam ceva, îi întrebam adesea pe conducători sau pe alți frați și surori. Odată, am văzut întâmplător o scrisoare scrisă de conducători către altcineva. Scria că, deși nu făceam această datorie de mult timp, aveam ceva calibru, iar progresul meu în producerea videoclipurilor era relativ rapid. Eram o candidată potrivită pentru cultivare. Scrisoarea menționa și probleme cu alți frați și surori. Eram singura persoană care fusese lăudată. Starea mea de spirit a suferit unele schimbări subtile. Simțeam că eram mai bună decât ceilalți frați și surori și, în plus, eram supraveghetoare. Așa că, în viitor, dacă ar aduce în discuție chestiuni despre lucrarea video, ar trebui să le pot rezolva. Odată, discutam despre lucrare. O soră a pus o întrebare, dar nu am putut să răspund. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun că nu știu să fac asta și că nu înțeleg, oare mă vor desconsidera? Oare vor crede că nu sunt cu nimic specială și că nu sunt cu nimic mai bună decât ei?” Așa că am întrebat alți frați și surori dacă au vreo idee. Când frații și surorile își spuneau părerile, căutam în grabă materiale. Când au terminat de vorbit, am completat apoi cu unele soluții pe care nu le menționaseră. De îndată ce am terminat de vorbit, unele surori au spus: „Dacă nu am fi discutat asta cu tine, chiar nu am fi înțeles acest aspect. De îndată ce ai discutat cu noi, ne-am simțit mult mai lămurite.” Ulterior, ori de câte ori cineva avea o problemă sau dificultăți, voiau să le discute cu mine. Eram foarte fericită. Mă gândeam în sinea mea: „Toți mă admiră acum. Sigur cred că sunt o supraveghetoare bună. Trebuie să mă descurc bine. Nu pot da greș.”

Odată, o conducătoare mi-a trimis un videoclip. Fusese produs de sora Xiaoran și avea câteva probleme. Conducătorii erau îngrijorați că abilitățile tehnice ale lui Xiaoran nu erau la înălțimea sarcinii de a edita videoclipul, așa că mi-au cerut să îl editez împreună cu ea. Când am văzut problemele din videoclip, am avut câteva idei de editare. Totuși, nu pricepeam în totalitate unele dintre tehnici și chiar nu înțelegeam cum să îl editez bine. M-am gândit în sinea mea: „Dacă nu îl editez bine, ce vor crede conducătorii despre mine? Au avut o impresie foarte bună despre mine până acum. Dacă nu pot face o treabă bună editând acest videoclip, vor crede conducătorii că sunt nepricepută și că nu sunt la fel de bună precum mă credeau? Așa nu merge. Nu trebuie să le las conducătorilor această impresie.” La momentul respectiv, m-am gândit: „La urma urmei, acest videoclip a fost produs de Xiaoran. De ce să nu o las pe Xiaoran să-l editeze ea însăși? Dacă nu este editat bine, este problema ei. Dacă liderii întreabă despre asta mai târziu, voi spune pur și simplu că am avut altă lucrare importantă de făcut.” Totuși, Xiaoran nu știa cum să editeze videoclipul și mi-a cerut părerea. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun că nu stăpânesc tehnicile relevante pentru acest videoclip, ce va crede Xiaoran despre mine? Va crede că sunt supraveghetoare, dar nici măcar asta nu pot să fac?” Ca sora mea să nu vadă ce mă frământa, am menționat doar ideile mele despre cum l-aș edita. Am trecut doar superficial peste cum m-aș fi ocupat de aspectele tehnice specifice. Privind expresia confuză a lui Xiaoran, nu am îndrăznit să întreb mai mult. Mi-era teamă că, dacă aș fi pus mai multe întrebări și apoi ea mi-ar fi pus alte întrebări la care nu aș fi putut răspunde, nu aș fi știut ce să fac. I-am spus doar să se roage frecvent lui Dumnezeu și să se bazeze pe El. Mai târziu, Xiaoran încă nu putea face editările. N-aveam ce să fac. A trebuit pur și simplu să mă îmbărbătez și să îl editez împreună cu ea. Pentru a o împiedica pe Xiaoran să vadă că nu știam cum să o fac, am verificat în secret resurse și m-am uitat la tutoriale. Eram atât de ocupată încât mă lua amețeala, îmi simțeam creierul inflamat și eram foarte obosită în inima mea. În cele din urmă, editarea acestui videoclip s-a prelungit aproape o lună înainte de a fi finalizată.

Mai târziu, conducătorii ne-au dat niște materiale de studiu despre tehnicile video, astfel încât să putem discuta despre ele și să învățăm împreună. Nu mai intrasem în contact cu acest gen nou de tehnică video și nu înțelegeam unele dintre materialele de studiu. Totuși, nu voiam să-mi deschid inima față de frații și de surorile mele și să discut despre asta. Drept urmare, mi-a fost din ce în ce mai greu să citesc materialele de studiu. Odată, discutam despre unul dintre ele. Li Xin m-a întrebat care erau tehnicile, principiile și cerințele pentru a realiza un anumit tip de transpunere. La momentul respectiv, nu eram prea sigură. Eram îngrijorată ce ar crede Li Xin despre mine dacă nu aș putea spune nimic, așa că am afișat o expresie curajoasă și am dat un răspuns foarte superficial. Privind expresia lui Li Xin, care îmi arăta că înțelegea doar pe jumătate, știam că răspunsul meu nu-i putea rezolva problema, așa că am pus repede o altă întrebare pentru a-i distrage atenția. Li Xin a vorbit apoi despre alte probleme cu mine. Deși la momentul respectiv am avut ceva mustrări de conștiință și știam că era nepotrivit să acționez astfel, nu am acordat prea multă atenție și am lăsat-o așa. Uneori, când apăreau dificultăți, voiam să-i întreb pe conducători despre ele, dar apoi mă gândeam: „Dacă liderii cred că, pe baza calibrului meu, ar trebui să pot rezolva această problemă, însă eu scriu o scrisoare ca să întreb, ce vor crede despre mine? Vor crede că nu am un calibru la înălțime și că nu fac niciun progres? Că nu sunt diferită de ceilalți frați și surori?” Când m-am gândit la asta, nu am căutat ajutorul superiorilor mei când am întâmpinat dificultăți. În schimb, m-am gândit cum să rezolv problemele singură. Progresul unor videoclipuri a fost împiedicat pentru că nu puteam găsi o soluție. Să trăiesc în această stare mă făcea să mă simt extrem de demoralizată, ca și cum aș fi fost părăsită de Dumnezeu. Nu simțeam nicio luminare când citeam cuvintele lui Dumnezeu și uneori îmi simțeam inima atât de ținută în frâu, încât îmi venea să plâng. Voiam să mă deschid față de surorile mele și să am părtășie despre starea mea, dar apoi m-am răzgândit: „Toate au multe dificultăți în îndatoririle lor și toate se simt puțin negative. Dacă sunt și eu negativă, nu vor deveni și mai negative? Eu sunt supraveghetoarea. Sunt lidera acestei echipe. Alții pot fi negativi, dar ca supraveghetoare, trebuie să rezist indiferent de dificultățile pe care le întâmpin.” Când m-am gândit așa, cuvintele nu-mi mai ieșeau pe gură. A trebuit să mă forțez să debitez niște cuvinte și doctrine pentru a le încuraja, dar sunau seci chiar și pentru mine. La acea vreme, inima mea era în agonie și simțeam că e prea greu să fac această datorie. Uneori, izbucneam în lacrimi când mergeam pe bicicletă, iar alteori, când vizitam frați și surori acasă, mă strecuram în baie și plângeam. Când mă opream din plâns, îmi ștergeam lacrimile și mă uitam în oglindă. Când ieșeam din baie, mă forțam să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. La acea vreme, îmi suprimam constant starea și dificultățile. Inima mea era foarte demoralizată. Nu știam în ce fire coruptă trăiam de a cauzat asta. Într-o zi din martie 2022, a venit o scrisoare de la conducători, în care întrebau motivul exact pentru care îndatoririle mele nu produseseră niciun rezultat de mult timp. Oare mergeam pe calea greșită? Abia atunci am început să reflectez asupra mea. În mintea mea, am chibzuit repetat asupra fiecărei scene care avusese loc de când devenisem supraveghetoare. Un cuvânt a apărut în mintea mea: deghizare.

Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Există o problemă comună în firea coruptă a oamenilor, o problemă comună care există în umanitatea fiecărei persoane, o problemă foarte gravă. Această problemă comună este cea mai slabă, cea mai fatală parte a umanității lor și, în natura-esență pe care o au, este lucrul cel mai dificil de dezgropat sau de schimbat. Care este această problemă? Este faptul că oamenii vor mereu să fie excepționali, supraumani, oameni perfecți. Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Dumnezeu spune că oamenii sunt ființe create și că nu pot atinge atotputernicia. Nici nu este posibil ca ei să atingă competența în toate și să ajungă să înțeleagă totul. Totuși, oamenilor le lipsește cunoașterea de sine și se cred incredibili de cum învață un lucru cât de mic. Își pun o mască și se deghizează într-o persoană măreață care poate face orice. Deși au neajunsuri și deficiențe, depun un efort imens pentru a se deghiza, astfel încât nimeni să nu vadă. Acest lucru este cauzat de firile arogante ale oamenilor. Mi-am amintit că, de îndată ce am primit puțină laudă din partea conducătorilor, am considerat că sunt mai bună decât ceilalți frați și celelalte surori. În plus, eram supraveghetoare și simțeam că ar trebui să pot rezolva toate problemele ridicate de frații și de surorile mele. Așa că am început să mă prefac că înțeleg totul. Indiferent ce dificultăți sau defecte aveam, nu voiam ca oamenii să știe despre ele. Conducătorii ne-au cerut mie și lui Xiaoran să edităm videoclipul. Nu voiam să-mi expun deficiențele și neajunsurile, așa că i-am pasat problemele lui Xiaoran. Când mi-a cerut părerea, m-am prefăcut că înțeleg și am păcălit-o într-un mod superficial. Până la urmă, doar când nu am avut altă opțiune, am editat videoclipul împreună cu ea. Acest lucru a dus la întârzierea videoclipului cu o lună înainte ca editarea să fie finalizată. Li Xin mi-a pus o întrebare dificilă legată de abilități profesionale pe care clar nu o înțelegeam. Totuși, îngrijorată că sora mea avea să mă desconsidere, am răspuns doar cu câteva cuvinte superficiale. Mai târziu, când sora mea a întrebat din nou, mi-a fost teamă să nu fiu descoperită și m-am folosit de înșelăciune pentru a-i distrage atenția surorii mele. Nu i-am întrebat pe superiorii mei când existau lucruri pe care nu le înțelegeam în datoria mea. Simțeam constant că, dacă aș face asta, aș părea incompetentă, așa că m-am prefăcut, ca să nu afle conducătorii. Am purtat o mască, pentru a părea că înțeleg totul. Acest lucru a făcut ca unele probleme să rămână nerezolvate pentru mult timp și a afectat direct progresul producției video. De fapt, tocmai începusem să fac această datorie. Deși făcusem ceva progrese, erau unele tehnici cu care nu mai intrasem în contact până atunci, așa că era absolut normal să existe câteva lucruri pe care nu le înțelegeam. Oricine cu cea mai mică fărâmă de rațiune știe că nu este perfect și că este imposibil să înțeleagă totul, așa că are nevoie de îndrumarea și de ajutorul altora când își face îndatoririle, iar când are întrebări, va lua inițiativa și îi va întreba pe alții, iar acest lucru este absolut firesc. Totuși, devenise cea mai mare dificultate a mea. Nu puteam să-mi înfrunt propriile neajunsuri și deficiențe și nu voiam să fiu o persoană normală, cu defecte. Voiam constant să mă prefac și să fiu o persoană perfectă. Mă deghizam la fiecare pas. Chiar credeam că a-i întreba pe alții când eram în dificultate era o dovadă de incompetență și că le-ar oferi altora o ocazie să mă desconsidere. Eram pur și simplu prea arogantă și prea ipocrită! Când reflectările mele au ajuns în acest punct, m-am urât înlăuntrul meu. Simțeam că lucrurile pe care le făcusem erau cu adevărat respingătoare.

Mai târziu, am reflectat și asupra mea. De ce mă deghizam și mă prefăceam în permanență? Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a făcut inima să se simtă mai luminoasă și mai clară. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. […] Antihriștii se înfățișează ca fiind devotați, cu voință de fier și capabili să se lepede de sine și să sufere, asemeni cuiva care este pur și simplu impecabil și lipsit de defecte sau probleme. Dacă cineva scoate în evidență corupția și neajunsurile lor, dacă îi tratează în mod egal, ca pe un frate sau o soră obișnuită și se destăinuie și are părtășie cu ei, cum tratează aceștia problema? Ei fac tot posibilul pentru a se explica și justifica, pentru a dovedi că au dreptate și, în cele din urmă, pentru a-i face pe oameni să vadă că nu au nicio problemă și că sunt persoane desăvârșite, spirituale. Nu este totul o impostură? Cei care se cred fără cusur și sfinți sunt impostori cu toții. De ce spun că toți sunt niște impostori? Spuneți-Mi, există cineva fără cusur în omenirea coruptă? Există cineva care este cu adevărat sfânt? (Nu.) Categoric nu. Cum poate omul să obțină perfecțiunea când este atât de profund corupt de Satana și, pe deasupra, nici nu e înzestrat, din naștere, cu adevărul? Doar Dumnezeu este sfânt; toată umanitatea coruptă este pângărită. Dacă o persoană s-ar da drept cineva sfânt, spunând că este fără cusur, ce ar fi acea persoană? Ar fi un diavol, o satană, un arhanghel – ar fi un antihrist autentic. Doar un antihrist ar pretinde să fie o persoană fără cusur și sfântă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit ca și cum inima mea fusese străpunsă. Antihriștii consideră reputația și statutul mai importante decât viața însăși. Sunt deosebit de pricepuți la deghizare și la înșelăciune. Se modelează într-o imagine perfectă, fără slăbiciuni sau neajunsuri și fără vreo dezvăluire a corupției. Fac asta pentru a-și atinge scopul de a-i face pe alții să li se închine și să-i admire. Eram la fel ca antihriștii pe care îi expusese Dumnezeu. Și mie îmi place în mod special să le arăt celorlalți laturile puternice și glorioase și îmi place să fiu stimată și admirată de alții și să am statut în inimile altora. Fie că era vorba de conducătorii care îmi cereau să editez un videoclip sau de frații și de surorile mele care îmi puneau întrebări, mă deghizam mereu și pretindeam că înțeleg chiar și atunci când nu înțelegeam. I-am înșelat și i-am indus în eroare chiar și pe frații și pe surorile mele. Când frații și surorile mele puneau întrebări, iar eu nu înțelegeam, de ce nu puteam fi sinceră și onestă? Oare nu pentru că mă temeam să nu-mi vadă deficiențele și să ajungă să creadă că sunt la fel de obișnuită ca ei și să nu mă mai admire sau să nu mă mai respecte? Pentru a-mi proteja imaginea de supraveghetoare, nu îndrăzneam să pun întrebări despre lucrurile pe care nu le înțelegeam în datoria mea. Mă temeam să nu creadă conducătorii că nu eram persoana de calibru bun despre care vorbiseră înainte și să mă desconsidere. Eram deja în agonie din cauza întâmpinării dificultăților, fără o cale de urmat în îndatoririle mele și în intrarea în viață, dar preferam să plâng în secret singură decât să-mi expun negativitatea și slăbiciunile în fața altora. Mi-era o teamă de moarte ca frații și surorile mele să nu-mi vadă adevărata statură și adevăratul calibru și să nu mă mai admire. Eram cu adevărat prea ipocrită și prea pricepută la prefăcătorie! Toți oamenii creați au defecte și slăbiciuni. Totuși, nu puteam să-mi accept propria imperfecțiune și mă prefăceam pentru a-mi ascunde toate deficiențele și slăbiciunile. Purtam constant o mască înșelătoare și dădeam impresia că eram în permanență puternică și plină de credință. Scopul meu era să am statut în inimile altora și să-i fac pe oameni să mă admire și să mă respecte. Toată ziua îmi storceam creierii pentru propria reputație și propriul statut, frământându-mă pentru câștiguri și pierderi, dar eram nepăsătoare în ceea ce privește lucrarea care ținea cu adevărat de îndatoririle mele principale. Nu puteam face nicio lucrare reală. Deoarece îmi era teamă că m-aș face de râs dacă nu aș putea edita bine videoclipul, am amânat și nu am îndrăznit să îl editez. Acest lucru a afectat progresul lucrării video. Ca supraveghetoare, lucrarea mea principală era să rezolv diversele probleme apărute în îndeplinirea îndatoririlor noastre împreună cu frații și cu surorile mele și să asigur progresul lin al lucrării video. Totuși, nu mi-am îndeplinit propriile responsabilități și m-am deghizat constant. Eram prea lipsită de umanitate! M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Oamenii sunt neînsemnați. Pur și simplu nu pot atinge atotputernicia. Dar, simplu spus, comportamentul meu a fost o încercare de a mă transforma într-o persoană atotputernică, perfectă. Ca persoană coruptă, mă gândeam toată ziua cum să devin atotputernică. Natura mea era atât de ticăloasă!

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă, în inima ta, îți este clar ce fel de persoană ești, care îți este esența, care îți sunt eșecurile și ce corupție dezvălui, ar trebui să ai părtășie deschis cu privire la asta cu alte persoane, astfel încât să poată vedea care-ți este adevărata stare, care îți sunt gândurile și opiniile, astfel încât să știe ce cunoștințe ai despre asemenea lucruri. Orice ai face, nu te preface și nu afișa o mască, nu-ți ascunde propria corupție și propriile eșecuri de alții, astfel încât nimeni să nu le cunoască. Acest tip de comportament fals este un obstacol în inima ta și este, de asemenea, o fire coruptă și îi poate împiedica pe oameni să se pocăiască și să se schimbe. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să reții pentru reflecție și disecție lucrurile false precum laudele pe care ți le aduc alții, gloria cu care te acoperă și coroanele pe care ți le oferă. Trebuie să vezi răul pe care ți-l fac aceste lucruri. Făcând astfel, îți vei cunoaște propria măsură, vei obține cunoaștere de sine și nu te vei mai vedea drept un supraom sau vreun personaj măreț. Odată ce ai o astfel de cunoaștere de sine, devine ușor pentru tine să accepți adevărul, să accepți în inima ta cuvintele lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu îi cere omului, să accepți mântuirea ta de către Creator, să fii neclintit o persoană obișnuită, cineva care este onest și de încredere și să stabilești o relație normală între tine – o ființă creată, și Dumnezeu – Creatorul. Asta este precis ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și este ceva ce le este pe deplin realizabil. […] Este nevoie doar să practicați metoda pe care v-am prezentat-o. Fii o persoană obișnuită, nu te deghiza, roagă-te lui Dumnezeu și învață să-ți deschizi sufletul într-un mod simplu și să vorbești din inimă cu ceilalți. Această practică va da roade în mod firesc. Treptat, vei învăța să fii o persoană normală, nu vei mai fi sătul de viață, nu vei mai fi în suferință și nu vei mai fi îndurerat. Toți oamenii sunt oameni obișnuiți. Nu există nicio diferență între ei, cu excepția faptului că înzestrările lor personale sunt diferite, iar ei se pot deosebi, oarecum, prin calibru. Fără mântuirea și protecția lui Dumnezeu, ei ar face cu toții rău și ar suferi pedeapsa. Dacă poți să recunoști că ești o persoană obișnuită, dacă poți să ieși în afara închipuirilor și amăgirilor goale ale omului și să cauți să fii o persoană onestă și să faci fapte oneste, dacă poți să I te supui cu conștiinciozitate lui Dumnezeu, atunci nu vei avea probleme și vei trăi în mod deplin o asemănare umană. Este atât de simplu, prin urmare, de ce nu există o cale?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). „Trebuie să înveți să spui «Nu pot», «Mă depășește», «Nu pot să descifrez asta», «Nu am experimentat asta», «Nu știu absolut nimic», «De ce sunt atât de slab? De ce sunt așa un pierde-vară?» «Am un calibru atât de slab», «Sunt atât de amorțit și de idiot», «Sunt atât de ignorant încât îmi va lua mai multe zile până când voi putea să înțeleg acest lucru și să mă ocup de el» și «Trebuie să discut asta cu cineva». Trebuie să înveți să practici în acest fel. Acesta este semnul exterior al faptului că recunoști că ești o persoană normală și al dorinței tale de a fi o persoană normală” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să cuget. De fapt, în trecut, conducătorii m-au lăudat doar pentru că eram destul de activă în studierea abilităților profesionale în acea perioadă și produsesem câteva videoclipuri și arătasem o oarecare îmbunătățire. Exact ca la un elev de clasa întâi, care ascultase cu atenție timp de câteva zile în clasă și care apoi fusese lăudat de câteva ori de profesori, nu însemna absolut deloc că era mai bun decât colegii săi. Nici nu însemna că își însușise toate cunoștințele din toate cărțile. A fi lăudată de conducători nu însemna că eram expertă în tehnici video și că nu voi mai avea nicio problemă. De fapt, eram încă o începătoare, care înțelegea doar pe jumătate tehnicile. Încă aveam multe neajunsuri și deficiențe. Mai erau multe de învățat și de priceput. Ar trebui să mă tratez corect și să am o vedere clară asupra adevăratei mele staturi și asupra adevăratului meu nivel. Dacă-mi uitam lungul nasului din cauza unui cuvânt de laudă din partea altcuiva, atunci, în cele din urmă, aș fi ajuns doar o persoană arogantă, lipsită de orice rațiune. Anterior, simțisem constant că, deoarece eram supraveghetoare, era în regulă ca alții să fie negativi, dar nu și eu. Indiferent ce probleme apăreau, trebuia să rezist ferm și să nu-i las pe alții să-mi vadă slăbiciunea. De fapt, mă tratam ca pe un supraom; nu era o dovadă de umanitate normală. Deși eram supraveghetoare, nu însemna că eram mai bună decât frații și surorile mele; era doar o diferență de datorie și de responsabilități. Fie că era vorba de intrarea în viață sau de abilități profesionale, toată lumea are deficiențe și neajunsuri. Era absolut firesc să nu pot desluși sau înțelege unele probleme. Nu este un motiv să faci mare caz. Ar trebui să am o atitudine onestă, să-mi admit neajunsurile și să caut materiale de studiu cu frații și cu surorile mele. Ar trebui să-i întreb pe superiorii noștri despre orice nu înțelegem, astfel încât să putem desluși problemele și să nu le lăsăm să împiedice lucrarea bisericii.

La o adunare, mi-am deschis inima față de frații și de surorile mele. Mi-am expus și mi-am disecat starea de a mă preface și a mă deghiza în această perioadă. Am vorbit despre deficiențele și despre neajunsurile mele, astfel încât frații și surorile mele să-mi poată vedea clar calibrul și statura. În același timp, mi-am schimbat atitudinea față de datoria mea. Când nu aveam idei când produceam un videoclip, am încetat să mă mai prefac. În schimb, am mers să caut împreună cu frații și cu surorile mele. Frații și surorile mele spuneau ceva, eu spuneam ceva, iar unele dificultăți au fost rezolvate înainte să ne dăm seama. Când mi-am îndepărtat masca de deghizare, m-am simțit relaxată când îmi făceam îndatoririle. Nu m-am mai simțit atât de ținută în frâu sau de chinuită. Odată, o soră m-a întrebat cum să producă un nou format de videoclip. Deoarece nu eram foarte lămurită în privința principiilor și a cerințelor videoclipului, nu aveam nicio idee cum să-l produc. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun că nu înțeleg, atunci sora mea va crede: cum să fiu supraveghetoare, când până și această cunoaștere profesională mă depășește? Oare m-ar desconsidera sora mea?” În acest moment, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să înveți să spui «Nu pot», «Mă depășește», «Nu pot să descifrez asta», «Nu am experimentat asta» […]. Trebuie să înveți să practici în acest fel. Acesta este semnul exterior al faptului că recunoști că ești o persoană normală și al dorinței tale de a fi o persoană normală” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Când m-am gândit la experiența mea anterioară agonizantă de a trăi într-o stare de disimulare, nu am mai vrut să trăiesc așa. Trebuia să-mi schimb intențiile și atitudinile incorecte referitoare la îndeplinirea datoriei și să fiu o persoană normală. După aceea, m-am deschis față de sora mea, spunând: „Nici eu nu înțeleg asta și nu sunt foarte lămurită în privința principiilor de realizare a acestui tip de videoclip.” După aceea, am căutat principii și materiale de curs relevante în acest domeniu pentru a putea studia împreună și m-am simțit mai lămurită în privința direcției de producție. M-am simțit relaxată și eliberată în inima mea. După un timp, a sosit o scrisoare de la conducători. Scriau că mai multe videoclipuri pe care le produseserăm arătau progrese și ne cereau să facem o lucrare bună în continuare. Când am văzut scrisoarea de încurajare de la conducători, am fost foarte entuziasmată și, fără să-mi dau seama, am început să plâng. Pe de o parte, m-am simțit rușinată, deoarece starea de disimulare și de prefăcătorie în care trăisem înainte întârziase lucrarea video. Pe de altă parte, am experimentat sfințenia lui Dumnezeu. Când trăiam în firea mea coruptă, pe care nu mi-am schimbat-o mult timp, Dumnezeu nu m-a îndrumat. Când m-am întors către Dumnezeu și am fost dispusă să practic în conformitate cu spusele Lui, am văzut fața zâmbitoare a lui Dumnezeu. Acum, am o oarecare înțelegere a propriei mele firi corupte, iar starea mea de a mă preface și de a mă deghiza s-a schimbat întrucâtva. Aceste rezultate au fost toate obținute prin îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu.