de Nancy, India

În iulie 2023, abia începusem să mă instruiesc pentru a supraveghea lucrarea mai multor biserici. Ori de câte ori am întâmpinat dificultăți în lucrare, am încercat mereu să le rezolv de una singură și nu am solicitat niciodată ajutorul conducătorilor superiori. Mă gândeam că, dacă le-aș raporta mereu problemele conducătorilor superiori în loc să le rezolv eu însămi, m-aș plânge și nu mi-aș îndeplini responsabilitățile. Voiam să le arăt că aveam capacitate de lucru și că puteam să rezolv singură problemele și voiam să las o impresie bună în inimile fraților și surorilor.

Îmi amintesc că a fost o vreme când rezultatele lucrării de udare nu erau bune și mulți nou-veniți nu se adunau prea regulat. Unii udători erau ocupați cu lucrări agricole și cu treburile de acasă, așa că nu i-au putut supraveghea și sprijini prompt pe nou-veniți, în timp ce alții erau atât de ocupați la serviciu, încât au uitat pur și simplu să organizeze adunări cu nou-veniții. La momentul respectiv, nu le-am raportat conducătorilor superiori aceste probleme, fiindcă voiam ca ei să vadă că le puteam gestiona. Am avut părtășie cu udătorii și i-am chemat ca să-i întreb despre stările lor. Cu toate acestea, experiența mea de viață era prea superficială și nu înțelegeam suficiente adevăruri, așa că nu am putut desluși cauza principală a problemei. Doar am avut o scurtă părtășie cu ei și le-am semnalat problemele, îndemnându-i să poarte o povară în modul în care își tratează îndatoririle. Prin urmare, problema cu udătorii care erau superficiali în îndatoririle lor nu s-a rezolvat, iar nou-veniții tot nu participau în mod regulat la adunări. M-am gândit: „Oare ar trebui să le spun conducătorilor superiori despre aceste probleme pentru ca ei să poată să ajute și să aibă părtășie despre ele?” Oricum, mă temeam că, dacă aș fi raportat adevărul, conducătorii ar fi putut crede că sunt incapabilă să fac lucrare reală, așa că nu am spus nimic. Ulterior, numărul nou-veniților care nu participau regulat la adunări a continuat să crească și în lucrare au început să apară tot mai multe probleme neașteptate. Mă simțeam supusă unei presiuni enorme, iar inima îmi era deosebit de chinuită și de slabă. Totuși, în ciuda acestui lucru, nu m-am destăinuit fraților și surorilor mele cu privire la starea mea. Mă gândeam că, dacă mă destăinuiam în părtășie cu privire la dificultățile și slăbiciunile mele, frații și surorile mele ar fi putut să devină și ei negativi și slabi drept rezultat și că, în calitate de conducătoare, trebuia să am credință și să rămân puternică în inima mea. Numai în acest fel frații și surorile mele ar fi avut credința necesară pentru a-și face îndatoririle. M-am gândit și că, dacă m-aș fi destăinuit cu privire la gândurile și carențele mele reale, frații și surorile mele aveau să mă disprețuiască. În acea perioadă, conducătorii m-au întrebat deseori: „Există dificultăți în îndatoririle tale?” De fapt, erau multe probleme în biserică pe care nu le puteam rezolva, dar mă temeam că, dacă le spuneam conducătorilor, aceștia aveau să creadă că nu pot face lucrarea. Nu voiam să creadă conducătorii că eram incapabilă să îmi fac bine datoria, așa că am continuat să-mi ascund starea și problemele din lucrare. În decembrie, în biserică erau mai mulți nou-veniți care nu participau prea regulat la adunări. Uneori veneau, alteori nu. Conducătorii superiori m-au întrebat: „De ce sunt atât de mulți oameni care nu participă în mod regulat la adunări? Oare din cauză că udătorii nu i-au supravegheat la timp?” M-am gândit: „În cazul în care conducătorii superiori află că udătorii din bisericile de care sunt responsabilă au atât de multe probleme, m-ar putea emonda pe motiv că nu fac lucrare reală.” M-am temut că aveau să mă învinovățească sau să creadă că nu puteam rezolva probleme, așa că am mințit și am spus: „Se întâmplă din cauză că nou-veniții au o conexiune slabă la internet și unii nu au telefoane mobile. De aceea nu pot să participe la adunări în mod regulat.” Conducătorii superiori mi-au mai pus o întrebare: „Cum sunt rezultatele lucrării de evanghelizare?” Știam că lucrarea de evanghelizare progresa lent și că unii potențiali destinatari ai Evangheliei nu se conformau principiilor și le lipsea abilitatea de înțelegere. Cu toate acestea, am vrut să le arăt conducătorilor că eram capabilă să gestionez lucrarea de evanghelizare, așa că am spus: „Acești oameni vor fi capabili să se alăture bisericii foarte curând.” Întrucât am ascuns adevărul, frații și surorile mele au petrecut mult timp verificându-i pe acești potențiali destinatari ai Evangheliei, făcând multă lucrare inutilă. Acest lucru a perturbat și a tulburat lucrarea bisericii.

În acea perioadă, starea mea era foarte proastă, iar conducătoarea superioară, sora Suzanne, mi-a împărtășit cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii se pricep să se deghizeze. Nu vor ca alții să le vadă negativitatea și slăbiciunea, așa că evită mereu problemele și nu vorbesc despre eșecurile și neajunsurile lor, arătându-le celorlalți doar latura lor pozitivă pentru a cuceri inimile oamenilor. Eu eram exact așa. Mi-am ascuns în mod intenționat dificultățile, negativitatea și slăbiciunile, fiindcă am vrut să mă deghizez într-o persoană remarcabilă, să-i fac pe oameni să creadă că puteam rezolva toate problemele și înțelege adevărul mai bine decât oricine altcineva și să ocup un loc în inimile altor oameni. Mi-am dat seama că firea pe care am dezvăluit-o nu era deloc diferită de cea a unui antihrist. Când am întâmpinat probleme pe care nu le înțelegeam, nu le puteam pricepe sau nu le puteam rezolva, nu m-am consultat cu conducătorii sau cu conlucrătorii mei. Nu voiam ca aceștia să-mi vadă neajunsurile și să spună: „Nu poți să faci nici măcar sarcina asta?” Voiam ca toată lumea să spună că am capacitate de lucru. Eram foarte conștientă că părtășia mea cu udătorii nu dăduse niciun rezultat și că problemele lor persistau, dar n-am căutat niciodată ajutorul conducătorilor. Drept urmare, nu am putut rezolva la timp problemele udătorilor, fiindcă nu înțelegeam adevărul, ceea ce a afectat lucrarea. Atunci când comunicam cu frații și cu surorile mele, niciodată nu m-am destăinuit cu privire la corupția mea și nu am vorbit despre deficiențele mele. Nu am vrut ca alții să-mi cunoască adevărata statură. De exemplu, atunci când conducătorii m-au întrebat ce probleme aveam în lucrarea mea și dacă întâmpinasem dificultăți în a-mi face datoria, deși erau în mod clar foarte multe probleme pe care nu le puteam rezolva, am spus că nu aveam nicio dificultate, astfel încât conducătorii să aibă o impresie bună despre mine. Udătorii își făceau îndatoririle în mod superficial, iar lucrarea de evanghelizare se împotmolise complet. Cu toate acestea, atunci când conducătorii superiori m-au întrebat despre lucrare, mi-a fost teamă că, dacă le-aș fi spus adevărul, ar fi crezut că nu puteam să rezolv probleme și că nu aveam deloc capacitate de lucru. Prin urmare, am acoperit faptele și am spus că nou-veniții nu puteau să participe la adunări în mod regulat din cauză că nu aveau internet, astfel încât conducătorii să creadă că nou-veniții erau cei care aveau dificultăți reale și că acest lucru nu se întâmpla din cauză că noi nu ne făcuserăm bine treaba. Erau mulți potențiali destinatari ai Evangheliei care, în mod clar, nu erau în acord cu principiile, dar pentru a demonstra că puteam face lucrare reală, am mințit și am spus că acești oameni s-ar putea alătura bisericii, ceea ce însemna că frații și surorile mele au făcut multă lucrare inutilă, întârziind lucrarea bisericii. Sunt doar o persoană obișnuită. Nu sunt perfectă. Am multe neajunsuri și deficiențe și abia am început să mă instruiesc pentru a face lucrarea bisericii, așa că era perfect normal să nu știu cum să fac o mulțime de sarcini. Când am întâmpinat dificultăți, ar fi trebuit să caut în timp util ajutorul conducătorilor superiori. Cu toate acestea, am crezut în mod constant că, întrucât eram responsabilă cu lucrarea, nu puteam spune că nu știam cum să o fac și că trebuia să fiu capabilă să rezolv toate problemele de una singură. Ba chiar i-am înșelat și i-am păcălit pe conducătorii superiori pentru a câștiga stima altora. Firea mea arogantă și înșelătoare era atât de dezgustătoare pentru Dumnezeu! Eram profund întristată, pentru că ceea ce am urmărit în mod greșit afectase lucrarea bisericii. Știam că trebuia să mă pocăiesc și că, dacă mergeam în continuare pe calea greșită, aveam să fiu cu siguranță eliminată de Dumnezeu.

Ulterior, frații și surorile mele mi-au trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere cu privire la propriile probleme. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am rememorat cum, în bisericile de care eram responsabilă, erau mulți nou-veniți care nu participau în mod regulat la adunări, cum fuseseră lăsate nerezolvate problemele fraților și surorilor mele și cum lucrarea de evanghelizare se împotmolise complet, și totuși eu tot pretindeam că pot să rezolv problemele. Deși puteam să văd că lucrarea bisericii era întârziată, tot nu eram dispusă să caut ajutorul conducătorilor. Atunci când conducătorii m-au întrebat dacă existau dificultăți sau probleme în lucrarea mea, chiar i-am păcălit și am ținut ascunse problemele din lucrare. Am vrut mereu să le dau impresia fraților și surorilor mele că nu exista nimic ce eu nu puteam face și că puteam să rezolv toate problemele. Am fost complet lipsită de conștiință de sine! Firea pe care o dezvăluisem era identică celei a PCC. PCC-ului îi place să se deghizeze în fața oamenilor, astfel încât aceștia să-l venereze și să-l urmeze, dar, de fapt, oamenii conduși de acesta trăiesc într-o nefericire absolută. Năpastele, cutremurele, dezastrele naturale și calamitățile provocate de om se abat continuu asupra lor, dar guvernul nu ia măsuri, iar oamenii nu pot primi ajutor și tratament medical în timp util. Oamenii au fost privați chiar și de libertatea lor religioasă și mulți creștini au fost persecutați și au rămas fără adăpost. Cu toate acestea, PCC nu și-a recunoscut niciodată public greșelile și nu-i pasă nici măcar atunci când oamenii ies pe străzi pentru a-și striga nemulțumirile. Nu îi pasă decât să își spele imaginea în fața altora. Am văzut cât de ticăloasă este natura acestuia! Dacă nu mă pocăiam și continuam să mă deghizez și să mă acopăr la fiecare pas și să nu fac lucrare reală, în final, cu siguranță aveam să fiu disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Apoi m-am gândit cum Dumnezeu iubește oamenii cinstiți și speră ca noi să putem să urmărim adevărul, să ne destăinuim sincer și să fim oameni onești. Cu toate acestea, am vrut în mod constant să pretind că nu era nimic ce nu puteam face și am urmărit să fiu grozavă și extraordinară, pentru ca oamenii să mă stimeze și să mă venereze. Am crezut chiar că pe Dumnezeu Îl mulțumea faptul că eu urmăream să devin o persoană superioară și perfectă. Cu toate acestea, faptele mi-au dovedit că m-am înșelat: nu am înțeles deloc ce îi cere Dumnezeu omului. Am fost atât de neroadă și de ipocrită!

Conducătorii mi-au trimis un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și mi-au cerut să meditez la acestea cu atenție. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tot astfel, și tu ar trebui să te încrezi în oameni și să te deschizi mai des față de ei când te afli în dificultate ori ai parte de eșecuri, având părtășie despre problemele și slăbiciunile tale, despre cum te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și cum ai ieșit la liman din asta și ai fost capabil să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Și care este efectul faptului de a te încrede în ei în felul acesta? Este, fără-ndoială, pozitiv. Nimeni nu te va desconsidera – și se prea poate ca ei să invidieze capacitatea ta de a trece prin aceste experiențe. Unii cred întotdeauna că atunci când oamenii au statut, ar trebui să se poarte mai mult ca niște oficiali și să vorbească într-un anumit fel pentru a fi luați în serios și respectați. Este corect acest mod de gândire? Dacă ești capabil să-ți dai seama că modul acesta de gândire este greșit, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva lucrurilor trupești. Nu-ți da aere și nu umbla pe calea ipocriziei. De îndată ce ai un asemenea gând, ar trebui să-i acorzi atenție căutând adevărul. Dacă nu cauți adevărul, acest gând, acest punct de vedere va lua formă și se va înrădăcina în inima ta. Ca urmare, va ajunge să te domine, iar tu te vei preface și-ți vei meșteșugi imaginea într-atât încât nimeni nu va putea să te vadă dincolo de ea ori să-ți priceapă gândurile. Le vei vorbi altora ca printr-o mască ce-ți ascunde de ei inima adevărată. Trebuie să înveți să-i lași pe alții să-ți vadă inima și să înveți să-ți deschizi inima față de alții și să devii apropiat de ei. Trebuie să te răzvrătești împotriva preferințelor trupului și să te porți în acord cu cerințele lui Dumnezeu. Astfel, inima ta va cunoaște pacea și fericirea. Indiferent ce evenimente se abat asupra ta, întâi reflectează să vezi ce probleme există în ideologia ta. Dacă tot mai dorești să-ți plăsmuiești o imagine a ta și să te prefaci, ar trebui să te rogi imediat lui Dumnezeu: «O, Dumnezeule! Iar vreau să-mi pun o mască. Din nou uneltesc în mod înșelător. Ce adevărat diavol sunt! În mod sigur Îți sunt cu adevărat detestabil! Acum sunt total dezgustat de mine. Te implor să mă critici, să mă disciplinezi și să mă pedepsești!» Trebuie să te rogi, să-ți aduci atitudinea la lumina zilei și să te bazezi pe Dumnezeu să o dai în vileag, s-o analizezi și s-o limitezi” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). Am reflectat asupra mea prin raportare la cuvintele lui Dumnezeu. De când am devenit responsabilă pentru lucrarea bisericilor, am crezut că, în calitate de supraveghetoare, trebuia să arăt ca o supraveghetoare prin modul în care arătam calea: nu ar trebui să am deficiențe sau slăbiciuni, ar trebui să fiu capabilă să rezolv toate problemele din lucrare, iar dacă aș fi devenit negativă, frații și surorile mele aveau să-și piardă credința și să devină negativi și slabi. Având o perspectivă atât de greșită, nu am fost dispusă să mă destăinui privind neajunsurile și deficiențele mele față de frații și de surorile mele și chiar i-am păcălit pe conducători spunând că nu existau dificultăți sau probleme în datoria mea. Le-am arătat celorlalți doar latura mea bună. Am fost atât de ipocrită! Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că este perfect normal ca un supraveghetor să aibă deficiențe și că, dacă aș fi fost capabilă să mă destăinui privind deficiențele și slăbiciunile mele, frații și surorile mele nu m-ar fi privit deloc cu dispreț; în cazul în care existau dificultăți în lucrarea bisericii, ar fi purtat și ei povara și am fi lucrat împreună pentru a le rezolva, întrucât știau că mă aflam abia în faza de instruire. În plus, dacă aș fi învățat să mă destăinui fraților și surorilor mele despre eșecurile, deficiențele și dificultățile mele în a-mi face datoria și chiar despre latura mea negativă și slabă, ei ar fi avut părtășie și m-ar fi ajutat, iar eu aș fi putut să obțin edificare și beneficii din cunoștințele lor bazate pe experiență și să găsesc o cale de practică. În trecut, trăisem într-o stare de deghizare și de prefăcătorie, nefiind dispusă să mă destăinui și să caut atunci când întâmpinam dificultăți. În schimb, mă luptam să merg înainte pe cont propriu și eram supusă unei presiuni uriașe. Nu existau deloc pace și bucurie în inima mea, iar rezultatele lucrării mele erau mereu slabe. Mai târziu, când m-am destăinuit față de frații și de surorile mele cu privire la situația mea concretă și am avut părtășie despre propria corupție și despre problemele din lucrare, ei mi-au împărtășit cuvintele lui Dumnezeu, iar conducătorii superiori au avut și ei părtășie și m-au ajutat, astfel încât am găsit unele metode de a rezolva problemele. Ulterior, am vorbit cu frații și cu surorile care îi udau pe nou-veniți și, integrând cuvintele lui Dumnezeu, am avut părtășie și am expus natura și consecințele faptului că își făceau datoria cu superficialitate. Aceștia și-au dat seama de propriile probleme și au fost dispuși să-și schimbe starea incorectă. Încet-încet, udătorii au început să poarte o povară în datoria lor, iar lucrarea a dat rezultate. Mi-am dat seama că, dacă aș fi practicat astfel mai devreme, atunci datoria mea nu ar fi fost afectată. După această experiență, am încercat să mă destăinui fraților și surorilor mele și să împărtășesc gândurile mele cele mai lăuntrice și am simțit că era foarte eliberator să practic în acest fel.

Ulterior, frații și surorile mele mi-au împărtășit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni sunt promovați și cultivați de biserică, primind o șansă bună de a se instrui. Acesta e un lucru bun. Se poate spune că au fost ridicați și au primit har de la Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să-și facă datoria? Primul principiu pe care ar trebui să-l respecte este să înțeleagă adevărul. Când nu înțeleg adevărul, trebuie să-l caute și, dacă tot nu înțeleg după ce au căutat singuri, pot găsi pe cineva care-l înțelege, pentru a avea părtășie și pentru a căuta împreună, ceea ce va face ca rezolvarea problemei să fie mai rapidă și mai promptă. Lucrurile merg prea încet dacă te concentrezi doar să petreci mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu de unul singur și chibzuind la aceste cuvinte pentru a obține înțelegerea adevărului și a rezolva problema; cum spune și zicala: «Remediile lente nu pot răspunde nevoilor urgente.» Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să cooperezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără nicio întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi realmente adevărul și nu deții adevărul-realitate – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că deții adevărul-realitate; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și cultivare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui conducător. Ar trebui să ai această rațiune” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în calitate de supraveghetoare, ar trebui să lucrez în armonie cu frații și cu surorile mele și să protejăm împreună lucrarea bisericii. Anterior, am avut o perspectivă greșită. Am crezut că, după ce frații și surorile mele m-au ales ca supraveghetoare, trebuia să știu cum să rezolv toate problemele și că să caut în mod constant soluții la probleme alături de conducătorii superiori i-ar face să mă privească cu superioritate și să creadă că nu am capacitate de lucru. Prin urmare, atunci când am întâmpinat probleme pe care nu le-am putut desluși sau rezolva, le-am acoperit și nu am spus nimic, trăind ca o femeie care-și duce singură toate luptele. M-am simțit constant supusă unei mari presiuni atunci când îmi făceam datoria și, totodată, am împiedicat lucrarea bisericii. Acum am înțeles că, pentru a rezolva probleme și a proteja lucrarea bisericii, conducătorii și lucrătorii ar trebui să caute ajutorul conducătorilor superiori atunci când se confruntă cu dificultăți. Un supraveghetor care este conform standardului ar trebui să fie o persoană care poartă o povară pentru lucrarea bisericii. Chiar dacă poate avea neajunsuri și deficiențe, va reflecta în mod regulat asupra sa și va căuta adevărul, va fi capabil să renunțe la mândrie și să caute în mod proactiv căi de comunicare cu frații și cu surorile sale atunci când întâmpină probleme pe care nu le poate rezolva și va lucra armonios cu toată lumea și îi va ajuta pe toți, făcând bine împreună lucrarea bisericii. Când am înțeles acest lucru, am avut o cale de practică. Ulterior, când am întâmpinat în lucrare orice dificultate pe care nu am putut-o rezolva, m-am rugat lui Dumnezeu și am renunțat la mândria mea pentru a căuta în mod proactiv ajutorul fraților și surorilor mele. În cazul lucrării de evanghelizare, le-am raportat situația conducătorilor superiori fără a ascunde absolut nimic, fără să mă intereseze dacă puteam fi emondată sau privită cu superioritate de către ceilalți. Ceea ce mă interesa era dacă îmi puteam face bine datoria, cu o inimă sinceră, și cum să fac lucrurile într-o manieră benefică pentru lucrarea bisericii. Atunci când am practicat astfel, mi-am simțit inima deosebit de împăcată și de ușurată. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru că m-a condus să-mi înțeleg corupția, să înțeleg cum să fiu o persoană cinstită și să-mi deschid inima față de frații și de surorile mele.