de Miao Miao, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). „Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvintele lui Dumnezeu, văd că lui Dumnezeu îi plac oamenii onești. Oamenii onești vorbesc simplu și deschis și sunt sinceri față de Dumnezeu și față de ceilalți. Ei spun tot ce au în inimă, fără să se prefacă și fără să înșele. Aceștia sunt oamenii pe care vrea Dumnezeu să îi mântuiască. Oamenii înșelători au gânduri foarte complicate. Nu există transparență în cuvintele și în acțiunile lor. Ei nu întreabă și nu caută când nu înțeleg ceva. Dimpotrivă, se tot ascund și se tot prefac. Astfel de oameni au firi înșelătoare și nu sunt ușor de mântuit. Privind în urmă, eu m-am prefăcut adesea pentru a-mi proteja imaginea și statutul. Am trăit într-o fire înșelătoare. Când, în îndatoririle mele, întâmpinam probleme sau dificultăți pe care nu puteam să le înțeleg sau să le rezolv, nu mă deschideam pentru a căuta. Nu numai că trăiam în întuneric, negativism și durere, dar eram și ineficientă în îndatoririle mele. Mai târziu, citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ce înseamnă să fii o persoană onestă și am început să practic în mod conștient faptul de a fi o persoană onestă.

Era în iunie 2020, iar eu realizam materiale video în biserică. La început, m-am gândit că, deoarece de-abia începusem să mă instruiesc, trebuia să iau inițiativa să întreb și să învăț de la frați și surori când nu înțelegeam ceva în lucrarea mea. De asemenea, aveam părtășie în mod deschis despre orice stare a mea și toată lumea avea răbdare și mă ajuta, iar după o vreme, toți frații și surorile au spus că fac progrese rapid. La o evaluare a lucrării, supraveghetoarea a spus că, deși sunt tânără, am un calibru chiar bun, că învăț repede în lucrarea mea și că sunt o candidată pentru cultivare. De asemenea, i-a instruit și pe alții să mă ajute și să mă îndrume mai mult, pentru ca, astfel, progresul meu să fie și mai rapid. Văzând că supraveghetoarea mă prețuiește atât de mult, am fost foarte bucuroasă, dar am simțit și o oarecare presiune: „Supraveghetoarea își pune mari speranțe în mine, așa că trebuie să mă străduiesc cu adevărat de acum înainte, să fac eforturi ca să deprind iute cum stau treburile și să devin capabilă să produc materiale video în mod independent. Nu mai pot expune prea multe probleme, ca înainte, căci altfel, frații și surorile vor crede cu siguranță că sunt incapabilă, iar supraveghetoarea nu mă va mai considera o candidată potrivită pentru cultivare.” După aceea, când întâmpinam probleme pe care nu le înțelegeam în timpul realizării materialelor video, ezitam să întreb. M-am gândit: „Dacă voi continua să pun întrebări, oare se vor întreba frații și surorile de ce, chiar și după câteva luni de instruire, încă mai am atât de multe întrebări? Mă va desconsidera supraveghetoarea dacă va afla? Asta nu mi-ar afecta imaginea de persoană cu un calibru bun în ochii celorlalți? Lasă, nu mai întreb, caut eu singură. În acest fel, voi expune mai puține neajunsuri.” Așa că am început să găsesc singură tutoriale pentru a studia și am încercat diverse metode de rezolvare a problemelor. Drept urmare, evoluția mea în producția video a încetinit. Odată, o soră a observat că progresul meu în realizarea unui material video era cam lent și m-a întrebat dacă am dificultăți. Adevărul era că voiam realmente să spun că am dificultăți, ca să pot găsi imediat o soluție, să economisesc o grămadă de timp și să evit să o iau pe calea cea lungă. Dar apoi m-am gândit: „Am mai întrebat despre această problemă. Dacă întreb din nou, ce va crede sora? Va crede că nu am calibru și că sunt incapabilă să-mi amintesc lucrurile care mi-au mai fost explicate? Va crede ea că nu merit să fiu cultivată? Mai bine lasă, supraveghetoarea a spus că am calibru bun și că învăț repede și are o impresie bună despre mine, așa că nu o pot lăsa să vadă cât de nepricepută sunt.” Prin urmare, i-am spus surorii: „Nu sunt probleme pentru moment, doar că nu prea am mai folosit acest tip de tehnologie până acum. Dacă mai exersez de câteva ori, o să învăț cum funcționează.” După ce a auzit ce i-am spus, sora nu a mai întrebat nimic despre asta. Tot astfel, încă mai existau unele aspecte în care nu știam ce să fac, dar am preferat să învăț singură și să caut tutoriale decât să-mi întreb frații și surorile. Ca urmare, producția mea video a avansat lent și nu am obținut rezultate prea bune.

Mai târziu, o soră mi-a spus fără menajamente: „La început, am crezut că ești deschisă și sinceră. Vorbeai deschis despre orice problemă cu care te confruntai și puneai întrebări. Ce s-a schimbat? Nu îți putem vedea inima și nu știm la ce te gândești. Vedem că producția ta avansează lent, dar nu știm unde te-ai blocat sau cum să te ajutăm. Ai reflectat asupra acestor stări?” Eram conștientă că vorbele surorii erau îngăduite de Dumnezeu și că erau menite să-mi amintească să reflectez asupra mea, dar mi-era teamă că, dacă aș vorbi deschis despre adevărata mea stare, toată lumea m-ar vedea exact așa cum sunt, așa că am continuat să afișez o fațadă falsă. Această situație a continuat timp de două-trei luni, iar, în timp ce starea mea se înrăutățea, îndatoririle mele deveneau și ele ineficiente, până când, în cele din urmă, am fost demisă. La auzul acestei vești, am fost foarte îndurerată și tulburată. Am simțit că fusesem atât de nechibzuită. Mă prefăcusem până atunci, nevrând ca alții să-mi vadă deficiențele, dar ce câștigasem? Mă îndepărtasem de frați și de surori, iar ei nu mă puteau vedea cum sunt cu adevărat. În plus, nu am făcut niciun progres în îndatoririle mele și am fost chiar demisă în cele din urmă. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât regretam mai mult ceea ce făcusem și n-am putut să nu vărs lacrimi. M-am întrebat: „Din moment ce e clar că erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam sau nu știam să le fac, de ce nu am căutat în mod proactiv și nu am învățat de la alții? Era clar că starea mea nu era bună, așa că de ce nu am fost dispusă să mă deschid?” În căutarea mea, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. Există unii care nu pot să vadă nimic clar, însă pretind că înțeleg în inima lor. Când le ceri să explice acel lucru, nu pot. După ce altcineva l-a explicat, ei susțin că urmau să spună același lucru, dar că nu au putut să-i dea glas la timp. Ei fac tot ce pot pentru a se deghiza și pentru a încerca să dea bine. Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect. Dacă procedezi așa, atunci, oricum crezi în Dumnezeu, nu vei pricepe adevărul și nici nu vei putea să-l dobândești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că eram exact în starea expusă de Dumnezeu. Întotdeauna am vrut să fiu superioară, ca și cum aș fi fost supraomenească, așa că m-am prefăcut mereu când îmi dezvăluiam corupția sau când mă confruntam cu probleme pe care nu le înțelegeam. Oamenilor de acest fel le este greu să obțină adevărul. Reflectând asupra momentului când am început să fac videoclipuri, nu înțelegeam nimic și nu simțeam nicio presiune, așa că am fost dispusă să caut și să învăț de la alții când mă confruntam cu probleme și cu dificultăți. Practicând astfel, am simțit că îmi însușesc multe lucruri și că progresez rapid. Dar mai târziu, când am auzit-o pe supraveghetoare spunând că am un calibru bun și că puteam fi o persoană talentată care merită cultivată, în mod inconștient, m-am poziționat printre persoanele-cheie de cultivat în cadrul bisericii. Simțeam că supraveghetoarea are o părere bună despre mine și că mă apreciază, așa că simțeam nevoia să-mi protejez imaginea și să nu-mi expun prea multe neajunsuri, gândindu-mă că, altfel, oamenii m-ar vedea așa cum sunt și m-ar desconsidera. Mereu îmi protejam cu grijă statutul și imaginea în ochii celorlalți și, chiar și când întâmpinam în producția video probleme și dificultăți pe care nu știam cum să le rezolv, nu aveam curajul să întreb, deoarece mă temeam că expunerea neajunsurilor mele îi va face pe ceilalți să nu mă mai aprecieze și să nu mă mai prețuiască. Dorința mea de renume, câștig și statut era atât de puternică! Trăiam într-o stare de prefăcătorie, ceea ce m-a făcut să nu înregistrez niciun progres în producția video timp de mai multe luni și, în cele din urmă, să pierd ocazia de a produce materiale video. Am fost atât de nesăbuită! Gândindu-mă la vremea când am început să mă instruiesc în producția video, era normal să am deficiențe și neajunsuri și, în plus, îmi era imposibil să mă descurc singură cu sarcinile, așa că trebuia să întreb mai mult, să cooperez și să învăț mai mult de la frați și de la surori. Numai astfel puteam face progrese continue. Dacă mi-aș fi putut lăsa mândria deoparte și aș fi căutat și învățat activ de la frații și surorile mele, nu aș fi fost demisă pentru că eram mereu ineficientă în îndatoririle mele. Când am înțeles acest lucru, am simțit că această demitere s-a datorat în întregime dreptății lui Dumnezeu.

După aceea, m-am întrebat: „De ce mă tot prefac?” Mai târziu, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi văd mai clar starea. Dumnezeu spune: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de faptul dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului. Așadar, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi conducător, acesta este doar promovat și cultivat în sensul direct; nu înseamnă că deja este conform standardului sau că este competent în calitate de conducător, că este deja capabil să îndeplinească lucrarea de conducere și poate să facă o lucrare reală – nu așa stau lucrurile. Majoritatea oamenilor nu pot discerne aceste lucruri și, bazându-se pe închipuirile proprii, îi admiră pe cei care au fost promovați. Aceasta este o greșeală. Indiferent de cât de mulți ani cred în Dumnezeu, oare cei care sunt promovați chiar dețin adevărul-realitate? Nu neapărat. Sunt ei capabili să implementeze rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Nu neapărat. Au un simț al răspunderii? Sunt loiali? Pot să se supună? Când se confruntă cu o problemă, sunt capabili să caute adevărul? Toate acestea sunt necunoscute. Au acești oameni o inimă cu frică de Dumnezeu? Și cât de mari le sunt inimile cu frică de Dumnezeu? Sunt capabili să evite să-și urmeze propria voință atunci când acționează? Sunt capabili să-L caute pe Dumnezeu? În perioada în care îndeplinesc lucrarea de conducere, sunt capabili să vină frecvent înaintea lui Dumnezeu pentru a-I căuta intențiile? Sunt capabili să conducă oamenii spre adevărul-realitate? Cu siguranță nu sunt capabili de astfel de lucruri. Nu au primit instruire și nu au avut suficiente experiențe, așa că nu sunt capabili de aceste lucruri. De aceea, promovarea și cultivarea cuiva nu înseamnă că acesta înțelege deja adevărul, nici nu spune că este deja capabil să își facă datoria într-un mod care este conform standardelor. Deci, care este scopul și semnificația promovării și cultivării cuiva? Este ca această persoană să fie promovată, ca individ, pentru ca ea să practice și să fie udată și instruită în mod special, făcând-o astfel capabilă să înțeleagă adevărurile-principii și principiile, mijloacele și metodele de a face diverse lucruri și de rezolvare a diferitelor probleme, precum și cum să gestioneze și să trateze diferitele tipuri de medii și de oameni pe care îi întâlnește, în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și într-un mod care protejează interesele casei lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Înainte, crezusem mereu că, din moment ce eram o persoană promovată și cultivată în biserică, eram cu siguranță mai bună și mai capabilă decât alții și că trebuia să fac totul bine și să nu comit prea multe greșeli, ca să pot arăta că sunt altfel decât ceilalți. Mai ales când vedeam că frații și surorile din jurul meu erau competenți și pricepuți la sarcinile lor și că materialele video pe care le realizau erau de înaltă calitate și produse eficient, simțeam o mare presiune și mă străduiam mereu să ajung la nivelul lor sau să îi depășesc pentru a putea arăta că am un calibru bun și că merit să fiu cultivată. Astfel, când întâmpinam probleme pe care nu le înțelegeam, continuam să mă ascund și să mă prefac, temându-mă că frații și surorile îmi vor vedea neajunsurile și că nu-mi voi putea păstra imaginea de persoană cu un „calibru bun”. De fapt, supraveghetoarea a rânduit ca eu să creez materiale video doar pentru că aveam unele puncte forte în producția video. Nu însemna că eram mai bună decât alții sau că ajunsesem să stăpânesc abilitățile necesare pentru această sarcină. Dar eu nu am putut să-mi înfrunt neajunsurile și m-am pus pe un piedestal. Aceasta a fost neînțelegerea mea cu privire la promovare și cultivare și, de asemenea, o dovadă a lipsei mele de conștiință de sine. Acum înțelegeam că a fi promovat nu este un capital și nici nu dovedește că sunt competentă pentru a-mi asuma o datorie și știam că nu mai pot continua să mă prefac pe baza acestei perspective false. Dacă puteam să fac ceva, atunci trebuia să spun că pot. Dacă nu puteam, atunci trebuia să spun că nu pot. Trebuia să mă deschid față de frați și de surori și să practic faptul de a fi o persoană onestă. Asta este ceea ce se aliniază la intențiile lui Dumnezeu. După aceea, am vorbit deschis cu frații și cu surorile despre starea mea din ultimele luni, iar după ce am vorbit, m-am simțit cu adevărat ușurată și liberă.

Mai târziu, conducătorul a rânduit să fac lucrare de design. La început, nu am priceput principiile lucrării de design, iar imaginile pe care le-am realizat aveau multe probleme. Am vrut să aduc în discuție problemele și dificultățile pe care le întâmpinam în lucrarea mea de design pentru a căuta soluții împreună cu toată lumea. În acest moment, o soră le-a spus tuturor că mai făcusem videoclipuri în biserică, că aveam un calibru mental bun și că învățam repede, iar după ce a spus asta, toți ceilalți frați și surori s-au uitat la mine. Cuvintele ei sugerau că era impresionant ca o persoană atât de tânără să fie capabilă să realizeze materiale video. Am simțit că-mi arde fața, pentru că doar eu știam că fusesem demisă înainte pentru simplul motiv că nu înregistrasem prea multe progrese în producția video. Dar acum toată lumea credea că știu să fac materiale video și că am potențial și toți aveau o părere foarte bună despre mine. Inconștient, firea mea a început să se dezvăluie din nou, gândindu-mă: „Probabil că întrebările pe care am vrut să le pun sunt simple pentru ei. Oare mă vor privi de sus dacă le voi aduce în discuție? Poate că ar trebui să le înțeleg singură.” Gândindu-mă la aceasta, nu am pus nicio întrebare. Mai târziu, mi-a părut foarte rău, întrebându-mă: „De ce m-am ascuns și m-am prefăcut din nou? Care a fost adevăratul motiv din spatele acestui lucru?” În căutările mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască. […] A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este detestată mai ales de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și plini de detestare. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o diseci, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un spectacol în mod ostentativ. Pentru alții, are aparența reprezentației unui clovn. Nu este ceva nesăbuit? Chiar este. Oamenii nesăbuiți nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință. Cei nesăbuiți nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești nesăbuit și imprudent sunt cele cu privire la care nu ai o înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că am continuat involuntar să mă ascund și să mă prefac în primul rând pentru că dorința mea de renume, câștig și statut era atât de puternică, iar firea mea era foarte arogantă. Indiferent unde mergeam sau unde îmi făceam datoria, voiam mereu să îmi demonstrez valoarea, iar ceilalți să mă aprecieze și să aibă o părere bună despre mine, așa că foloseam diverse trucuri pentru a-mi acoperi deficiențele și pentru a-mi menține o imagine bună în inimile oamenilor. Gândindu-mă la vremea când realizam materiale video, faptul că m-am prefăcut și că nu am fost dispusă să întreb a fost motivul pentru care nu mi-am făcut bine datoria și, în cele din urmă, am fost demisă. De data aceasta, când am auzit pe cineva spunând că am un calibru bun, că am potențial și că are o părere foarte bună despre mine, nu m-am putut abține și m-am pus din nou pe un piedestal și am vrut iarăși să mă prefac. Dacă tot astfel continuam, iarăși nu mi-aș putea face bine datoria și nu aș putea progresa. Gândindu-mă la asta, chiar nu înțelegeam prea multe și îmi lipseau multe cunoștințe în multe domenii, dar am continuat să afișez o fațadă falsă pentru a-i face pe alții să mă privească cu admirație și pentru a-mi proteja statutul și imaginea în inimile fraților și ale surorilor. Am fost cu adevărat atât de ipocrită și de înșelătoare! Sunt doar o ființă creată, așa că ar trebui să rămân la locul meu și să-mi văd lungul nasului și, indiferent de nivelul meu de calificare sau de ceea ce îmi lipsește, ar trebui să fiu deschisă în legătură cu acest lucru, să cer ajutorul fraților și surorilor pentru a-mi compensa neajunsurile și să lucrez în colaborare armonioasă cu ei. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o am și acesta este modul în care ar trebui să-mi fac datoria bine în mod activ și să protejez lucrarea bisericii. Dar când era clar că nu știu și nu pot face nimic, eu tot mă purtam ca și cum aș ști și aș putea. Eram atât de arogantă, demnă de rușine și ipocrită și nu aveam nicio conștiință de sine! M-am gândit la fariseii din iudaism. Păreau evlavioși, chiar se rugau la răspântii, dar o făceau pentru a fi văzuți de alții, pentru a-i induce în eroare pe oameni și pentru a le captiva inimile. Ei credeau în Dumnezeu, dar I se împotriveau și au fost condamnați și blestemați de Dumnezeu. La fel eram și eu, pășind pe aceeași cale ca fariseii. Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam, aș fi fost în mare pericol și, mai devreme sau mai târziu, aș fi fost și eu dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, m-am speriat puțin și am vrut să-mi corectez degrabă starea și să nu mai continui așa.

În timpul devoționalelor, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică, și anume că, atunci când mă confrunt cu lucruri pe care nu le înțeleg sau pe care nu știu să le fac, ar trebui să mă exprim prompt și să nu ascund nimic de Dumnezeu sau de alți oameni, ci să fiu deschisă și onestă. În acest fel, nu voi fi epuizată și îmi va fi mai ușor să dobândesc lucrarea Duhului Sfânt. Lui Dumnezeu îi plac oamenii onești, iar a avea probleme sau deficiențe nu este ceva de care să ne temem. Cheia este să ne înfruntăm corect defectele și neajunsurile și să fim simpli, deschiși și să căutăm în mod activ. Aceasta este o atitudine onestă, iar acest lucru Îl mulțumește pe Dumnezeu. În acest sens, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să ies din starea mea incorectă și să fiu o persoană onestă, simplă și deschisă. Mai târziu, am adus în discuție problemele și dificultățile pe care le întâmpinasem în timpul realizării imaginilor și am căutat ajutor de la frați și surori. Prin comunicarea tuturor, am dobândit o cale și am știut ce să fac, iar inima mea s-a simțit mult mai liberă și mai liniștită.

Prin această experiență, am înțeles că prefăcătoria de dragul reputației și al statutului aduce numai durere. Nu doar că mă face să nu realizez nimic în îndatoririle mele și să nu fac niciun progres în viață, dar mă și îndepărtează de frații și de surorile mele. Nu îmi aduce niciun beneficiu. Doar îndeplinindu-mi rolul de ființă creată și fiind deschisă și onestă cu ceilalți, spunând ce gândesc, neprefăcându-mă și nefiind înșelătoare, pot trăi în liniște și libertate.