de Zhongcheng, China

Pe când eram încă un băiețandru, cei doi veri ai mei se căpătuiseră deja de tineri, fiind proprietari de case și de mașini. De fiecare dată când mergeam în vizită la rude de Anul Nou, cei din familie îi lăudau întruna pe verii mei și îi priveau admirativ. Impresia extraordinară pe care o produceau verii mei mi s-a întipărit adânc în inimă. Pe vremea aceea, noi eram cei mai nevoiași din familia noastră, iar oamenii ne priveau de sus. Prin urmare, îi invidiam pe verii mei că puteau atrage atenția altora oriunde se duceau. Simțeam că asta înseamnă să trăiești în mod demn și valoros. Mi-am jurat în sinea mea: „În viitor, cu siguranță mă voi remarca și voi realiza ceva, iar rudele și prietenii mă vor privi cu admirație.”

La vârsta de 16 ani, încă necopt și cu inima plină de visuri, mi-am început periplul pe piața muncii. M-am confruntat cu dificultatea de a-mi găsi singur de muncă în Guangzhou, un oraș pe care nu-l cunoșteam, și pentru că nu aveam niciun ban, am fost nevoit chiar să dorm lângă straturile de flori din vecinătatea gării. Idealurile mele erau minunate, însă realitatea era dură, și oricât de mult trudeam, nu reușeam niciodată să câștig mulți bani. Pe atunci, mama îmi predica Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, iar o vreme am participat la adunări, dar pentru că voiam să câștig bani și să duc un trai mai bun, tot plecam în altă parte ca să lucrez. În 2014, m-am angajat ca vânzător la una dintre sucursalele unei companii renumite, spunându-mi: „O mulțime de vedete și de oameni cu bani au lucrat la început în vânzări. În domeniul vânzărilor, pe lângă faptul că te instruiești, îți îmbunătățești și abilitățile de afaceri.” Cu acest gând, m-am cufundat cu ardoare în munca mea. Pentru a obține rezultate, făceam adesea călătorii de afaceri în diverse provincii și orașe, muncind zi și noapte, fără să apuc aproape niciodată să mănânc la vreme sau să dorm cum trebuie. Cum sufeream dinainte de rău de mișcare, mă simțeam amețit și epuizat de la călătoriile pe care le făceam în fiecare zi. Vara, în timp ce verificam marfa din camion, eram lac de sudoare, iar pantalonii mi se lipeau de picioare de parcă ar fi fost abia scoși de la spălat. Într-o iarnă, mi s-a spart parbrizul și a trebuit să conduc peste o sută de kilometri înfruntând vântul tăios și ninsoarea care-mi biciuiau fața. Când am coborât din mașină, eram așa de înghețat, că nici nu puteam merge drept. Credeam cu tărie că „cei care îndură greutăți ajung să conducă un Land Rover” și că greutățile pe care le înduram azi îmi pavau calea spre succesul de mâine. Voiam să-mi împlinesc visurile prin eforturi proprii. În cadrul companiei, interacționam cu mulți manageri de brand, iar eu îi invidiam pe membrii îmbrăcați impecabil ai acelui grup de elită, sperând ca într-o zi să ajung și eu manager de brand și să câștig admirația și aprecierea altora.

Doi ani au trecut într-o clipită, iar eu am fost în sfârșit promovat în funcția de manager de brand. După aceea, am câștigat de mai multe ori titlul de campion al departamentului de vânzări și eram cotat drept un excelent manager de brand. Colegii mă priveau cu invidie și spuneau: „Brandul ăsta nu poate funcționa fără tine.” În plus, directorul fabricii mă lua adesea cu el la diverse evenimente sociale și îmi făcea frecvent cadouri. Vanitatea îmi era satisfăcută, iar eu eram nespus de fericit. Simțeam că am capacități de lucru solide și pășeam plin de încredere. Mânat de ambiție, nu mă mai mulțumeam cu titlul de manager de brand, ci voiam să mai urc o treaptă, ca să le arăt rubedeniilor mele înstărite și influente că sunt mai bun decât ele. De la atâtea călătorii de afaceri și evenimente sociale, mă simțeam în fiecare zi complet vlăguit și epuizat, și nu-mi puteam reveni oricât aș fi dormit. Am început să am puseuri ale bolii de piele de care sufeream, iar unguentele nu-mi aduceau decât o ușurare temporară. Am luat în considerare și varianta să plec acasă pentru a-mi îngriji sănătatea, dar când m-am gândit la cât efort depusesem pentru a obține ce aveam, am știut că, odată ce mi-aș fi luat liber și aș fi plecat, brandul de care eram responsabil avea să fie preluat de altcineva; mi-aș fi pierdut atunci funcția de manager, iar toată gloria și aprecierea s-ar fi risipit în vânt. Am hotărât că nu mă puteam da bătut așa ușor și că, oricât de dificilă ar fi devenit situația, trebuia să perseverez.

Ulterior, am fost sunat de un director provincial al unei fabrici de tăieței de orez, care voia ca eu să preiau vânzările de tăieței pentru două orașe. Mi-am spus în sinea mea: „Dacă mă descurc bine, aș putea deveni director provincial în viitor. Ca să mă remarc, trebuie să fiu îndrăzneț și să accept provocarea de a ocupa o funcție mai înaltă.” Așa că mi-am dat demisia din funcția pe care o ocupam de mulți ani și am devenit director municipal al fabricii de tăieței. Când au auzit oamenii din sat că ajunsesem director municipal, mi-au spus cu invidie: „După ce-ți faci un nume acolo, ia-l, te rog, pe copilul meu să lucreze cu tine.” Eram foarte încântat când auzeam asta, iar vanitatea mi-era satisfăcută. Speram doar să pot deveni cândva director provincial, căci odată ajuns la acel nivel, oriunde aș fi mers, aș fi fost considerat un membru al elitei, iar rudele mele m-ar fi văzut cu siguranță într-o altă lumină. Gândurile acestea mă umpleau de entuziasm. Pe neașteptate însă, s-a întâmplat ceva neprevăzut. La începutul lui 2021, totalul de vânzări al fabricii a scăzut considerabil, iar eu mă uitam cu neliniște cum tăiețeii din orez se apropiau, lot după lot, de data expirării. În plus, din cauza tuturor călătoriilor de afaceri, a culcatului târziu și a meselor neregulate, aveam tulburări digestive și scaune diareice în fiecare zi. Chiar mai rău, psoriazisul meu s-a agravat serios și aveam niște mâncărimi insuportabile. Scalpul îmi ardea groaznic și mi se acoperise de cruste groase, fiind atât de întărit, încât mi-era greu până și să clipesc. Am mers la tratament în multe locuri, dar niciun medicament și nicio injecție n-aveau efect. Boala mă chinuia teribil, storcându-mă de toată vlaga. Însă nu le puteam împărtăși altora toată această suferință, durere și slăbiciune, fiindu-mi teamă că m-ar batjocori sau m-ar desconsidera. Când chiar nu mai puteam să îndur, o sunam pe mama ca să-mi vărs năduful, iar de fiecare dată mama îmi spunea: „Lasă odată serviciul și vino înapoi!” Dar la cât muncisem ca să ajung în funcția aceea, cum puteam să renunț pur și simplu la tot? Chiar nu mă lăsa inima să fac așa ceva. Încă mai aveam credință în inima mea, și mi-am amintit zicala: „Viața e ca o furnică, dar omul trebuie să aibă ambiția unei lebede, și deși viața poate fi subțire ca hârtia, omul trebuie să dovedească un spirit neîmblânzit.” M-am gândit: „De vreme ce vreau să mă remarc și să realizez lucruri mărețe, suferința este fără îndoială inevitabilă.” Prin urmare, am îndurat până în iunie, dar randamentul fabricii tot nu s-a îmbunătățit. După o vreme, psoriazisul meu se tot agrava, iar acum mi se întinsese pe toată fața. Purtam mască atunci când vizitam magazinele sau organizam evenimente, iar cei din personal mă evitau când mă vedeau. Eram foarte necăjit și mă gândeam: „M-am zbătut din greu în fiecare zi și am suportat atâta presiune, și uite rezultatul! Oare chiar merită să mă zbucium așa?” Câteva zile mai târziu, m-a sunat un coleg să-mi spună că șefa noastră fusese diagnosticată cu cancer și că făcea tratament la spital. După ce am închis telefonul, mi-a trebuit mult timp să mă liniștesc. Am stat în fața oglinzii, privindu-mi chipul acoperit de pete roșii, și m-am adâncit în gânduri: „Directoarea provincială n-are încă nici cincizeci de ani; cum de i s-a putut întâmpla atât de brusc ceva care să-i amenințe în așa măsură viața? A câștigat o mulțime de bani și a avut parte de glorie, dar indiferent câți bani a câștigat și de cât renume se bucură, tot nu și-a putut răscumpăra sănătatea. Eu am doar treizeci și ceva de ani, iar trupul mi-e deja chinuit de atâtea suferințe. Dacă o țin tot așa, oare voi sfârși asemenea ei? Dacă îmi risc sănătatea și ăsta va fi rezultatul, ce sens mai au banii și stima deosebită?” În următoarele câteva zile, m-am simțit complet debusolat și neajutorat, ca și cum nu-mi mai puteam urma cursul în viață. Sub dubla presiune a suferinței fizice și a încordării mentale, mi-am dat demisia de la serviciu și, cu inima grea, am ales să merg acasă pentru a-mi trata boala.

După revenirea acasă, îmi petreceam zilele într-o stare de nemulțumire și de nefericire, gândindu-mă: „După toți acești ani de zbucium, mă simt ca și cum m-aș fi întors de unde am plecat. Mi-am pierdut toată faima și tot câștigul și m-am ales cu un trup plin de beteșuguri. Cum pot să merg înainte?” Mama a văzut că sunt nefericit și mi-a dat câteva sfaturi, spunându-mi în părtășie că nu ne putem controla destinul și că toate sunt poruncite de Dumnezeu. După aceea, mi-a citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce ocupație își alege cineva, din ce trăiește cineva: au oamenii vreun control asupra faptului de a face o alegere bună sau una proastă în privința acestor lucruri? Sunt aceste lucruri în concordanță cu dorințele și deciziile oamenilor? Majoritatea oamenilor își doresc următoarele: să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, să nu trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Oamenii speră la perfecțiune, dar când fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor și deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri și nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, inteligență și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cei măreți și cei mărunți, cei superiori și cei inferiori, cei elevați și cei mediocri. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte adevărate. Toți vor să aibă o viață bună și muncesc din greu pentru asta, însă, până la urmă, o persoană nu poate hotărî asupra propriului destin. M-am gândit la verii mei. Ei nu munciseră chiar atât de mult, și totuși erau capabili să ajungă șefi și să câștige bine în orice ramură a industriei ar fi lucrat. Eu m-am zbătut mai bine de zece ani ca să obțin la fel de mult succes ca ei, însă nu m-am ales decât cu un trup năpădit de suferințe, iar toți banii pe care-i câștigasem se duseseră până la urmă pe consultații și pe tratamente. Apoi mi-am adus aminte de un fost angajat. Nu avea realizări impresionante în domeniul vânzărilor, însă primise peste zece case drept compensație de relocare. Asta m-a făcut să înțeleg că ce ți-e scris, în frunte ți-e pus și că dacă ceva nu-ți este menit, oricât de mult ai munci, totul e în zadar. Soarta unui om nu se află în mâinile sale, și oricât s-ar trudi, nu poate schimba asta. Mai târziu, frații și surorile au auzit despre situația mea și au avut părtășie cu mine, spunându-mi că această boală era și ea îngăduită de Dumnezeu și că, dacă n-ar fi fost suferința asta, poate că nu m-aș fi întors la El. Am fost foarte mișcat. Mi-am amintit că înainte credeam în Dumnezeu, dar abandonasem credința pentru a urmări averea, faima și câștigul. Dacă nu m-aș fi îmbolnăvit, probabil că și acum aș fi rătăcit, pierdut, prin lume. După toți acești ani, Dumnezeu totuși nu mă abandonase, făcându-mă, prin această boală, să mă întorc în casa Lui pentru a continua să cred în El. Această boală era într-adevăr mântuirea pe care mi-o oferea Dumnezeu, iar eu Îi eram cu-adevărat recunoscător. După aceea, am participat în mod activ la adunări, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu.

În timpul unei adunări, o soră a citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, au un capital pe care îl pot folosi ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și de viață. Ei cred că, odată ce au faimă și câștig, au un capital pe care îl pot folosi ca să caute plăcere și ca să se implice în desfătări nesăbuite ale trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig pe care și le doresc, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și inimile lor și chiar tot ceea ce au, inclusiv perspectivele și sorțile lor. Ei fac asta fără rezerve, fără niciun moment de îndoială și fără să știe vreodată să recupereze tot ce au avut odată. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au predat Satanei și i-au devenit loiali în felul acesta? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este strălucitor, ceea ce este just sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece, pentru oameni, farmecul faimei și al câștigului este prea mare; acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot urmări la nesfârșit pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu așa stau de fapt lucrurile?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat profund. Era ca și cum tocmai mă deșteptasem dintr-un vis. Mi-am dat seama că faima și câștigul pe care le urmărisem încă din copilărie erau capcane întinse de Satana. Credeam pe-atunci că urmărirea faimei și câștigului este ceva justificat, că a trăi nu înseamnă să te mulțumești, pur și simplu, cu a-ți umple burta, ci să urmărești faima și câștigul, și că numai trăind în felul acesta poți avea o viață demnă și valoroasă. Acum înțelegeam că urmărirea avuției, faimei și câștigului te face asemenea unui fluture atras de o flacără; tot ce vezi pare a fi scăldat în lumină, dar când te cufunzi efectiv, riști să-ți pierzi viața. Privind în urmă, mi-am dat seama că asimilasem încă de mic diverse ideologii satanice, precum „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Un om de ispravă năzuiește către cele patru colțuri ale lumii” și așa mai departe. Influențat de aceste concepții, mi-am stabilit de la o vârstă fragedă idealuri și aspirații mărețe, iar la vârsta adolescenței am început să călătoresc de colo-colo, căutând oportunități de a-mi împlini visurile. În ciuda a numeroase eșecuri, nu m-am dat niciodată bătut. Mai ales când am auzit cunoscuta zicală: „Viața e ca o furnică, dar omul trebuie să aibă ambiția unei lebede, și deși viața poate fi subțire ca hârtia, omul trebuie să dovedească un spirit neîmblânzit”, am hotărât să-mi fac un nume, să devin o persoană cunoscută și să câștig admirația oamenilor. Privind în urmă, eram profund chinuit de boală și depindeam de medicamente pentru a supraviețui, dar ca să obțin admirația la care râvneam, am biruit multe dificultăți, iar după mai mulți ani de trudă, am ajuns în sfârșit manager de brand și am câștigat admirația altora. Totuși, încă nu eram mulțumit. Pentru a deveni director provincial și a-mi face rudele să mă vadă într-o altă lumină, am renunțat la serviciul pe care-l aveam de mulți ani pentru funcția de director municipal. Când vânzările au scăzut, m-am gândit la tot felul de posibile soluții; trăiam sub presiune și înfruntam zilnic suferința provocată de boală, încercând totodată să găsesc strategii de marketing. Mă simțeam epuizat și stors de vlagă, însă am renunțat temporar la serviciu abia atunci când organismul meu a cedat complet. M-am consumat pe de-a-ntregul și mi-am distrus sănătatea urmărind cu disperare faima și câștigul, iar tot ce-am câștigat a fost suferință. Urmărirea banilor, faimei și câștigului chiar mi-a făcut rău! Deși știam că Dumnezeu rostește adevărul în zilele de pe urmă pentru a înfăptui lucrarea de mântuire a oamenilor, faima și câștigul mă trăgeau de colo-colo ca pe un câine în lesă, iar eu nu simțeam nicio dorință de a veni înaintea lui Dumnezeu. Am petrecut mai bine de zece ani urmărind faima și câștigul, îndepărtându-mă tot mai mult de Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost această boală, aș fi continuat să merg pe aceeași cale, iar asta ar fi dus, în cele din urmă, la distrugerea mea. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au ajutat să văd limpede suferința pe care o aduce urmărirea faimei și câștigului, iar eu am devenit dornic să-mi eliberez inima de aceste lucruri și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.

Ulterior, am citit alte două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, iar inima mi s-a luminat și mai mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Datorită suveranității și predestinării Creatorului, un suflet singuratic care a pornit fără absolut nimic obține părinți și o familie, șansa de a deveni un membru al rasei umane, șansa de a experimenta viața omenească și de a călători prin lumea oamenilor; el mai obține și șansa de a experimenta suveranitatea Creatorului, de a ajunge să cunoască minunățiile creației Creatorului și, mai mult decât atât, șansa de a ajunge să cunoască autoritatea Creatorului și să i se preda acesteia. Totuși, majoritatea oamenilor nu profită cu adevărat de această oportunitate rară și trecătoare. Oamenii își irosesc energia de o viață luptând împotriva destinului și își petrec viețile întregi agitându-se în încercarea de a-și întreține familiile și alergând încoace și încolo de dragul prestigiului și al profitului. Lucrurile pe care le prețuiesc oamenii sunt dragostea pentru familie, banii, faima și câștigul, iar ei le consideră pe acestea drept cele mai valoroase lucruri din viață. Toți oamenii se plâng că au o soartă nefastă, totuși încearcă să trimită într-un ungher al minții chestiunile pe care oamenii ar trebui cel mai mult să le înțeleagă și să le exploreze: de ce trăiește omul, cum ar trebui să trăiască omul și care sunt valoarea și sensul vieții omenești. Își petrec viețile întregi, oricât de lungi ar fi ele, doar alergând în căutarea faimei și a câștigului, până când tinerețea li s-a dus și ei au devenit cărunți și plini de riduri, până când își dau seama că faima și câștigul nu le pot opri îmbătrânirea, că banii nu le pot umple golul din inimi și până când înțeleg că nimeni nu poate scăpa de legile nașterii, îmbătrânirii, bolii și morții și că nimeni nu poate evita rânduielile sorții. Numai atunci când trebuie să se confrunte cu ultimul moment critic al vieții înțeleg cu adevărat că, indiferent dacă o persoană are bogății imense și proprietăți extinse, indiferent dacă e privilegiat și de rang înalt, omul tot nu poate scăpa de moarte și trebuie să se întoarcă la poziția sa originară: un suflet solitar, fără nimic al său” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Oamenii își petrec întreaga viață alergând după bani, faimă și câștig; se agață de aceste paie, tratându-le ca pe singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei și cât de slabi și neputincioși sunt în fața morții, cât de vulnerabili sunt și cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă și câștig, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima și câștigul nu pot șterge moartea, că nici banii și nici faima și câștigul nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă. Cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât tânjesc mai tare să continue să trăiască; cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât sunt mai îngroziți de apropierea morții. Numai în acest moment își dau seama cu adevărat că viețile nu le aparțin, că nu sunt ale lor, să le poată controla, și că nimeni nu are nimic de spus în privința vieții sau a morții cuiva – este în afara controlului oricui” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Cuvintele din părtășia lui Dumnezeu sunt foarte clare. Banii, faima și câștigul nu pot cumpăra viața unui om, nici nu-l pot cruța de moarte, urmărirea acestor lucruri fiind, în cele din urmă, deșartă. Credeam cândva că faima și câștigul pot da valoare vieții mele, că aceste lucruri au însemnătate, așa încât idealul meu fusese întotdeauna să am succes. De-a lungul anilor, am îndurat nespus de multe pentru a dobândi faimă și câștig. În aparență, câștigam bani, purtam costume elegante și câștigam admirația altora, însă abia când m-am îmbolnăvit mi-am dat seama că banii, faima și câștigul, la fel ca laudele altora, nu-mi puteau alina câtuși de puțin suferința, nici nu-mi puteau reda sănătatea. M-am gândit la acea directoare provincială de patruzeci și ceva de ani care se îmbolnăvise de cancer și la președintele care murise în urma unei boli. Ambii aveau parte de faimă și de câștig, dar n-au putut lua nimic din toate acestea cu ei pe lumea cealaltă. Deși câștigau bani cu nemiluita, au murit cu mâna goală. Atunci ce rost mai avea să urmărești faima și câștigul? Așa cum a spus Domnul Isus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26).

Într-o zi, am auzit un imn bisericesc intitulat „O, Dumnezeule, Îți sunt atât de îndatorat”, iar cel de-al doilea vers m-a impresionat mult. Zice așa: „Cândva trudeam și m-agitam pentru faimă, câștig și statut, neputincios a mă-mpotrivi ispitelor sau momelilor Satanei. Copleșit de-ngrijorare și nehotărâre, am rătăcit drumul, dar cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat înapoi pe calea cea dreaptă a vieții. O, Dumnezeule! Mă răzvrătesc împotriva Ta și Te rănesc atât de profund. Doar datorită judecății Tale m-am trezit și-am înțeles cât este de prețioasă dobândirea adevărului. Mă urăsc c-am fost atât de amorțit, c-am înțeles prea târziu. O, Dumnezeule! Nu voi mai căuta faima, câștigul și statutul, sunt gata să practic adevărul și să-mi fac bine datoria. O, Dumnezeule! Te rog, judecă-mă și curățește-mă de corupție, fă să mă purific și să manifest o asemănare umană” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Acest imn mi-a trezit amintiri dureroase, iar prin minte-mi rătăceau imagini de pe când urmăream faima și câștigul. Cândva mă zbuciumam urmărind faima și câștigul și, ispitit de ele, mă îndepărtam tot mai mult de Dumnezeu. Am îndurat atâta suferință și vitregie pentru a obține faimă și câștig, iar călătoria-mi fusese plină de amărăciune și de durere. Dar dragostea lui Dumnezeu mă găsise din nou, și deși mă răzvrătisem împotriva Lui atâția ani, El tot nu mă abandonase, îngăduindu-mi să mă întorc în casa Lui. Doar gândindu-mă la asta, ochii mi se umpleau de lacrimi, iar inima-mi era cuprinsă de sentimente de îndatorare față de Dumnezeu. M-am gândit că, începând din clipa aceea, trebuia să cred în Dumnezeu așa cum se cuvine și să-I răsplătesc dragostea.

Ulterior, îmi făceam îndatoririle la biserică. Odată, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. […] Cu condiția ca ființele create să își îndeplinească îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii, a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-le oamenilor să câștige adevărul de la Dumnezeu în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile lor corupte și să fie purificați, să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, să fie capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină în cele din urmă, punând omenirea să-și îndeplinească îndatoririle. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în calitate de ființă creată, ar trebui să-mi fac îndatoririle, în aceasta constând responsabilitatea și obligația unei ființe umane. Doar făcându-mi îndatoririle pot avea șansa să dobândesc adevărul și viața, să mă eliberez de firea mea coruptă, să fiu curățit și transformat și, în cele din urmă, să primesc mântuirea oferită de Dumnezeu. A-ți face bine îndatoririle este cel mai important și mai valoros lucru în viață. Din acel moment, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, iar inima mi-era plină de pace și de bucurie. În decursul îndatoririlor mele, de fiecare dată când îmi dezvăluiam corupția, citeam cuvintele lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra mea și a mă cunoaște, înlăturându-mi astfel firea coruptă. Toate acestea izvorau din faptul că îmi îndeplineam îndatoririle. După o vreme, mi s-a ameliorat și sănătatea.

În 2022, după Festivalul Primăverii, m-a sunat vărul meu, care mi-a spus că directorul companiei la care lucram înainte fusese transferat și că vicepreședintele voia să mă întorc și să preiau funcția de director. Auzind asta, m-am gândit: „Am muncit din greu timp de mulți ani la această companie. Dacă nu mă întorc, o să pierd toate legăturile. În plus, vorbim despre un brand dintr-un domeniu cu mult potențial pentru dezvoltarea companiei și despre o funcție de director. Pe lângă faptul că asta-mi va aduce prestigiu, voi și interacționa cu persoane din conducerea de mijloc și superioară, câștigând astfel faimă și beneficii. Este o funcție la care râvnesc mulți, iar dacă n-o accept, s-ar putea să nu mă mai întâlnesc niciodată cu o asemenea ocazie. Însă serviciul ăsta e foarte solicitant, și n-aș mai avea deloc timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să-mi fac îndatoririle.” Mi-am amintit apoi de durerea pe care mi-o provocase înainte urmărirea faimei și câștigului; nu voiam să mă întorc în lumea laică pentru a fi în continuare rănit de Satana. Așa că am refuzat funcția. Vărul meu a fost uimit și mi-a tot reamintit că o astfel de ocazie era rară, iar apoi mi-a spus să mă gândesc bine și să-i dau răspunsul a doua zi. În momentul acela, m-am gândit: „A trecut deja un an de când am plecat din companie, cum se face că vor dintr-odată să fiu din nou director acum, când tocmai am început să-mi fac îndatoririle?” Mi-a devenit limpede că aceasta era ispita Satanei și m-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Aparent, cel care îmi cerea să mă întorc în funcția de director era vărul meu, dar la mijloc era de fapt un tertip al Satanei. Satana încerca să se folosească de asta pentru a mă atrage din nou pe calea urmăririi faimei și câștigului. În perioada aceea, îmi îndeplineam datoria de udare a altora, și erau câțiva nou-veniți care trebuiau udați și sprijiniți. Nu-mi puteam abandona datoria doar din cauza serviciului. Acum, lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, iar această șansă pe care o am de a putea crede în Dumnezeu și de a-mi îndeplini datoria este unică în viață. Trebuie să-mi petrec timpul îndeplinindu-mi datoria și urmărind adevărul. Asta are mai multă valoare decât o funcție de director. A doua zi, am refuzat oferta vărului meu și am simțit o mare ușurare în inima mea. Deși acum nu sunt director, iar viața mea nu este așa palpitantă, duc o existență stabilă. Am mâncare și îmbrăcăminte și reușesc să mă descurc. Sunt dispus să-mi petrec toate zilele vieții îndeplinindu-mi datoria și urmărind cu râvnă adevărul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.