de Terry, Japonia

M-am născut la sat, într-o familie săracă și înapoiată. Chiar de când eram mic, tata mi-a cerut să învăț pe brânci, ca să pot intra la o facultate bună, să am perspective și astfel să mă bucur de o viață prosperă. Dar lucrurile nu au mers așa cum am plănuit. Am picat examenul de admitere la liceu trei ani la rând. Din cauza asta, eram nesigur cu privire la viitoarea mea cale în viață și mi-am pierdut încrederea. Pe atunci, eram foarte stresat mental și îndurerat. Asta până în al patrulea an, când am fost în sfârșit admis la liceul tehnic feroviar; după ce-am absolvit, am primit o slujbă sigură la Compania de Căi Ferate.

În martie 1999, eu și soția mea am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Mi-am făcut sârguincios datoria și am participat la viața bisericească și, șase luni mai târziu, am fost ales să conduc biserica. Dar după ce am devenit conducător, întrucât petreceam mai mult timp la adunări și făcându-mi datoria, au început să apară conflicte. Ca să nu ratez adunările, trebuia să-mi iau concediu de mai multe ori pe lună. Pe lângă reținerile din salariu, am pierdut și prima de la sfârșitul lunii. Șeful mi-a spus supărat: „Abia te-ai angajat, deci trebuie să faci treabă bună. Dacă ceri tot timpul concediu, îți vei pierde mare parte din salariu și prima; nu-i o prostie? Am avut grijă de tine, dar ceri mereu concediu și va fi greu să te promovez.” Ulterior, când am cerut iar concediu, m-am simțit foarte stânjenit. M-am gândit: „Șeful de aici e bun cu mine. Dacă-mi iau mereu liber și îi fac o impresie proastă, va fi greu să fiu promovat. Nu mai pot cere concediu de data asta sau șeful nu va fi mulțumit de mine.” Dar apoi m-am gândit că, în calitate de conducător, dacă nu mergeam la adunări, n-aveam să știu multe despre lucrarea bisericii sau despre stările fraților și surorilor mele, deci cum aveam să pot face bine lucrarea bisericii? Eram foarte nehotărât. Nu aveam cum să depășesc situația, așa că, de multe ori am ales să rămân la serviciu. Din acest motiv, lucrarea bisericii a fost întârziată, iar eu m-am simțit foarte vinovat de acest lucru.

Odată, conducătorul meu superior mi-a spus despre o ședință a conlucrătorilor, iar eu m-am simțit din nou nehotărât, așa că m-am rugat lui Dumnezeu ca să-I caut intenția. Atunci am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Tot ceea ce fac oamenii cere ca ei să plătească un anumit preț pentru eforturile lor. Fără greutăți reale, nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu; și nici măcar nu sunt aproape de a-L mulțumi pe Dumnezeu și spun doar sloganuri goale! Pot aceste sloganuri goale să-L mulțumească pe Dumnezeu? Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie. Cu toate că ar putea să pară neimportant din afară, când aceste lucruri se întâmplă, arată dacă Îl iubești sau nu pe Dumnezeu. Dacă Îl iubești, vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta față de El și, dacă nu ai pus în practică dragostea pentru El, acest lucru arată că nu ești cineva care pune adevărul în practică, că ești lipsit de adevăr și viață, că ești pleavă!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că la suprafață, oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnim în fiecare zi par a fi interacțiuni umane. În spatele lor, însă, se află pariul Satanei cu Dumnezeu, iar noi trebuie să rămânem fermi în mărturia noastră pentru Dumnezeu. Când au venit încercările lui Iov, el și-a pierdut toată averea peste noapte. În aparență, tâlharii îi furaseră bunurile, dar în spatele acestui lucru se afla ispita și atacul Satanei. Când Iov a rămas ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu, Satana s-a retras rușinat. Fusesem pus în fața alegerii dintre a merge la serviciu și a participa la o adunare și simțisem constrângerile lucrurilor pe care mi le spusese șeful meu. În aparență, șeful meu spusese că, din preocupare și grijă pentru mine, dorea să mă promoveze. Dar de fapt, în spatele acestui lucru se afla tulburarea din partea Satanei. Satana folosea faima și averea ca să mă ademenească să mă axez doar pe serviciu și pe câștigul banilor. Prin asta voia să-mi distrugă relația normală cu Dumnezeu și să mă țină departe de El, ca să nu am timp să merg la adunări sau să-mi fac datoria. În spatele acestui lucru, era intenția rea a Satanei. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu să nu mă las păcălit de Satana niciodată. Ulterior, am găsit curajul de a-i cere concediu șefului meu și am participat la ședința conlucrătorilor.

Pe măsură ce lucrarea bisericii s-a tot aglomerat, multe lucruri trebuiau rânduite și implementate imediat. Dacă voiam să-mi fac bine datoria, trebuia să-mi iau mai multe libere. În perioada aceea, mă chinuiam foarte mult și de multe ori nu puteam depăși starea aceea, lucru care a afectat lucrarea bisericii. Uneori mă gândeam să-mi dau demisia, ca să nu întârzii lucrarea bisericii, dar mă temeam că, dacă o făceam, n-aveam cum să am o viață prosperă. Era o slujbă atât de bună, încât ezitam să renunț la ea, iar în inima mea parcă se dădea o luptă permanentă. Când am ajuns acasă, i-am zis soției că voiam să-mi dau demisia și i-am spus ce gândeam. Am zis: „Nu mă lasă inima să renunț la slujba asta. Am învățat pe brânci mulți ani pentru această slujbă sigură, iar salariul e mare. Dacă-mi dau demisia, ce vor crede despre mine rudele, prietenii și colegii de clasă? Părinții mei cu siguranță vor fi furioși când vor afla. În plus, dacă demisionez, probabil că o să fim săraci tot restul vieții. Dar acum, am citit foarte multe dintre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și înțeleg intențiile lui Dumnezeu. Frații și surorile m-au ales să fiu conducător de biserică. Dacă întârzii lucrarea bisericii din cauza serviciului meu, oare nu-mi abandonez datoria?” După ce m-a ascultat, soția mi-a cerut să mă rog mai mult lui Dumnezeu și să aleg singur. În noaptea aceea, m-am zvârcolit și n-am putut adormi, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume. Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic: „Cine poate să se sacrifice cu adevărat și complet pentru Mine și să-și ofere totul de dragul Meu? Sunteți cu toții fără tragere de inimă, gândurile vă umblă de colo colo, vă gândiți la casă, la lumea de afară, la mâncare și îmbrăcăminte. În ciuda faptului că te afli aici, înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, adânc în sinea ta încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt toate aceste lucruri proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai suficientă credință în Mine? Sau te temi cumva că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău și tânjești după cei dragi ție? Am Eu un anumit loc în inima ta? Încă mai vorbești despre a-Mi permite să am stăpânire în interiorul tău și să-ți ocup întreaga ființă – toate acestea sunt minciuni înșelătoare! Câți dintre voi sunt dedicați bisericii cu toată inima? Și câți dintre voi nu vă gândiți la voi înșivă, ci acționați de dragul Împărăției de astăzi? Gândiți-vă cu mare atenție la acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cuvântul lui Dumnezeu expune că oamenii n-au credință adevărată în Dumnezeu și nu îndrăznesc să-și pună viitorul și destinul în mâinile lui Dumnezeu. Își fac griji mereu și plănuiesc pentru propriul trup, de teamă că Dumnezeu nu va rândui lucrurile cum trebuie. Asemenea oameni nu au un loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Nu cumva nici eu nu aveam deloc credință în Dumnezeu? Îmi făceam mereu griji că, dacă demisionam, n-aveam cum să trăiesc din cauza constrângerilor financiare. Aveam prea puțină credință în Dumnezeu. Nu aveam nici cea mai mică înțelegere reală a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). „Căutați mai întâi Împărăția (lui Dumnezeu) și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Eram capabil să recit aceste versete și le foloseam adesea ca să-i îndemn pe ceilalți, dar când chiar mi s-a întâmplat mie ceva, n-am avut deloc credință adevărată în Dumnezeu. În vreme ce contemplam cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că viitorul și destinul fiecăruia e în mâinile lui Dumnezeu, iar El va face mereu rânduieli potrivite. Dumnezeu a promis că nu-i va trata greșit pe cei care se consumă sincer pentru El. De ce nu aveam acea încredere în Dumnezeu? Atunci am vrut să demisionez imediat și să-mi fac datoria cum se cuvine. Dar când am ajuns la birou, colegii mei vorbeau despre măririle și despre primele lor, iar eu am început să ezit, nefiind dispus să renunț la slujba mea. Știam că trebuia să plătesc un preț ca să practic adevărul, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să pot birui trupul, să pot demisiona și să-mi pot face datoria cum se cuvine.

Curând, am experimentat un lucru îngrozitor, care m-a făcut să reflectez asupra căii mele în viață. Într-o seară, lucram cu mecanicul de locomotivă, cu șeful de manevră și cu alții ca să conectăm vagoanele. Stăteam pe scara unui tren în mișcare, folosind stația ca să îndrum mecanicul în conectarea vagoanelor. Trenul se deplasa cu viteză. Urmând protocolul de lucru, am dat ordin să fie redusă viteza, când eram la distanță de zece vagoane față de vagonul la care trebuiau alipite acestea. Dar mecanicul n-a încetinit, iar eu am privit neajutorat cum trenul era pe cale să lovească vagonul parcat pe șine. Se deplasa atât de repede, încât nu puteam sări din vagon. N-am putut decât să mă întorc repede de pe scară în interiorul vagonului în care eram. Am închis ochii, m-am agățat de laterala vagonului ca să nu fiu aruncat și, în inima mea, L-am chemat necontenit pe Dumnezeu Atotputernic. Cu un zăngănit puternic, trenul a intrat în coliziune cu vagonul. Al doilea mecanic și-a rupt brațul și a fost dus la spital pentru îngrijiri peste noapte. Eram mai mult speriat decât rănit. Scăpasem fără nicio zgârietură. După aceea, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai înspăimântător părea ceea ce se întâmplase! Mulți oameni din industria feroviară au avut accidente. Unora le-au fost sfărmate brațele, altora picioarele. În fața pericolului, o slujbă sigură nu putea ține oamenii în siguranță, nici nu le putea proteja viața. Urmărirea banilor nu poate aduce decât bucurii temporare ale trupului. Dacă pierdeam grija și apărarea lui Dumnezeu de dragul de a câștiga bani, în vreme ce-mi riscam viața, care era scopul unei slujbe sigure? Nu-mi mai puteam lasă slujba sigură să mă împiedice să-mi fac datoria. Am decis să trăiesc după cuvântul lui Dumnezeu, să-I încredințez Lui tot ce aveam, să privesc spre El și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoane normale și care urmăresc iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate să trăiască o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cuvintele lui Dumnezeu erau foarte emoționante. E adevărat. Cei care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu nu trăiesc pentru faimă, avere sau bucuria trupului, trăiesc pentru Dumnezeu. Doar o viață dedicată lui Dumnezeu e merituoasă și însemnată. Faptul că am avut norocul de a auzi glasul Creatorului, de a înțelege puțin din adevăr și de a avea șansa de a îndeplini o datorie era un lucru minunat! Mi-am dat seama că ar trebui să nu mai trăiesc în lumea mea mică, urmărind banii și bucuriile materiale. Ar trebui să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria de ființă creată.

După aceea, am citit alt fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Cum vei transmite ce-ai văzut și ce-ai experimentat acelor credincioși demni de milă, săraci și devotați, care sunt înfometați și însetați după dreptate și care te așteaptă să îi păstorești? Ce fel de oameni te așteaptă să îi păstorești? Îți poți imagina? Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? Cum vei sluji, în mod corespunzător, ca un bun stăpân în epoca următoare? Ai un puternic simț al faptului de a fi stăpân? Cum L-ai descrie pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al tuturor lucrurilor fizice din lume? Ce planuri ai pentru progresul următoarei etape a lucrării? Câți oameni așteaptă să îi păstorești? E sarcina ta una grea? Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și năuciți, jelindu-se în întuneric: «Unde este calea?» Cât de mult tânjesc ei ca lumina, precum o stea căzătoare, să coboare deodată și să împrăștie forțele întunericului care i-au asuprit pe oameni de atât de mulți ani? Ei speră ei și tânjesc la asta zi și noapte – cine știe întru totul acest lucru? Acești oameni care suferă profund rămân închiși într-o temniță a întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care trece lumina; când vor înceta să mai plângă? Înspăimântătoare e nenorocirea acestor spirite fragile cărora nu li s-a permis niciodată să se odihnească, iar legăturile nemiloase și istoria încremenită de multă vreme îi țin în această stare. Și cine a auzit sunetul plânsetului lor? Cine a văzut starea lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, ființele umane sunt victimele care au fost otrăvite. Și, cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți pentru a-i salva pe toți acești supraviețuitori? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să-L răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său? La urma urmei, cum interpretezi faptul de a fi folosit de Dumnezeu ca să-ți trăiești viața extraordinară? Ai cu adevărat hotărârea și încrederea de a trăi viața plină de înțeles a unei persoane pioase, care Îl slujește pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Din cuvântul lui Dumnezeu, I-am simțit iubirea și grija Lui pentru omenire, precum și intenția Sa arzătoare de a mântui oamenii. Acum ne aflăm în timpul zilelor de pe urmă, iar dezastrele devin tot mai mari. Dumnezeu exprimă adevărul și face lucrarea de judecată și mustrare, ca să mântuiască oamenii de sub controlul Satanei. Astăzi, am avut norocul de a auzi glasul lui Dumnezeu și de a-I accepta mântuirea, care este harul lui Dumnezeu. Însă mulți care tânjesc după apariția lui Dumnezeu nu L-au întâmpinat pe Domnul, încă sunt induși în eroare și controlați de pastorii și prezbiterii antihriști din lumea religioasă și nu au cum să audă glasul lui Dumnezeu. Dacă toți ar fi la fel de egoiști ca mine, dacă le-ar păsa doar de confortul trupului și nu ar predica Evanghelia și nu ar mărturisi pentru Dumnezeu, atunci când vor ajunge să-L întâmpine pe Domnul cei care tânjesc după apariția lui Dumnezeu și o așteaptă? După ce am contemplat intenția lui Dumnezeu, am înțeles ce ar trebui să aleg și să urmăresc. Așadar, m-am hotărât să renunț la slujba mea și să-mi fac cum se cuvine datoria de a răspândi Evanghelia. Totuși, tocmai când voiam să demisionez, directorul adjunct a venit să-mi vorbească, să-mi arate cum să dau mită și cine m-ar putea ajuta să fiu promovat. Mi-a arătat multă preocupare și grijă. Știam că nu toți aveau șansa de a fi promovați și că salariul meu ar fi crescut mult. După ce am discutat o vreme, iar am început să ezit să-mi dau demisia.

Curând după aceea, am trecut printr-o altă situație înspăimântătoare, care mi-a schimbat complet gândirea. Într-o zi, când eram de tură, după ce un tren de marfă a intrat în gară, a trebuit să fie decuplat și dirijat. După ce se făcea asta, eu eram responsabil să pun saboții de frână sub roți. După pauza de masă, înainte ca trenul să se pună-n mișcare, am uitat să-i scot. Mecanicul a pornit trenul, iar saboții au fost târâți de roți de-a lungul șinei. A observat că era ceva în neregulă și a oprit trenul la timp, tocmai când urma să treacă peste macaz, evitând o deraiere sau chiar o răsturnare. În ziua aceea, fără protecția lui Dumnezeu, dacă trenul ar fi deraiat sau s-ar fi răsturnat, consecințele ar fi fost de neînchipuit. Eram înspăimântat și nu m-am putut abține să nu reflectez asupra mea și să nu mă întreb de ce s-a întâmplat asta. Mi-am dat seama că, în calitate de lider de biserică, știam că slujba mă împiedica să-mi fac datoria, lucru care a afectat grav lucrarea bisericii. Cu toate acestea, eram lacom de bani și de plăceri ale trupului, niciodată dispus să renunț la ele și adesea Îl înșelam pe Dumnezeu, luând hotărâri înaintea Lui și apoi încălcându-le. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ați primit har nesfârșit de la Mine și ați văzut nenumărate taine din cer; v-am arătat chiar și flăcările cerului, dar nu M-a lăsat inima să vă ard. Cu toate acestea, cât Mi-ați dat în schimb? Cât de mult sunteți dispuși să-Mi dați?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”). La exterior, ce s-a întâmplat nu era un lucru bun, dar am înțeles clar că asta era iubirea lui Dumnezeu, precum și un avertisment pentru mine. Dumnezeu a exprimat atât de mult adevăr și a explicat limpede finalurile și destinațiile oamenilor. Vrea doar să-I înțelegem intenția arzătoare, să urmărim cum se cuvine adevărul, să ne îndeplinim îndatoririle de ființe create și să-I câștigăm mântuirea. Dar eu eram încăpățânat. Am crezut mereu că puteam supraviețui și duce o viață bună bazându-mă pe slujba mea, așa că nu eram dispus să renunț la ea, să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria. Aceste două incidente terifiante m-au trezit complet! În fața dezastrului, nicio sumă de bani nu mi-ar putea salva viața. Mi-am amintit ce a spus Domnul Isus: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Abia atunci am înțeles sensul cuvintelor Domnului Isus. Când prețuim banii și bucuriile materiale, aceste lucruri ne ocupă inimile și ne este imposibil să-L iubim cu adevărat și să-L urmăm pe Dumnezeu, să ne consumăm pentru El și să ne facem îndatoririle de ființe create. Asemenea oameni tot tânjesc după trup și lume și nu sunt vrednici să fie adepții lui Dumnezeu. Nu mai voiam să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să-L dezamăgesc. Trebuia să-mi schimb perspectiva asupra lucrurilor, să-L urmez cu toată inima pe Dumnezeu, să mă consum pentru El și să-I răsplătesc iubirea. Așadar, i-am spus șefului meu că vreau să demisionez și am urmat procedurile de desfacere a contractului de muncă. În clipa aceea, eram foarte relaxat. Mă simțeam ca o pasăre care scăpase din colivie. Nu mai trebuia să-mi fac griji cu privire la concediu și nu trebuia să sufăr că lucrarea bisericii era întârziată din cauza slujbei mele. Am fost foarte fericit când am făcut alegerea asta.

Când a auzit că am demisionat, tata s-a înfuriat. A venit la mine și-a spus: „Am trudit ca să te cresc. Am împrumutat bani ca să te trimit la școală. În sfârșit ai obținut o slujbă sigură și acum n-o vrei? Ce-i în mintea ta? O slujbă la Căile Ferate e grozavă! Crede în Dumnezeu dacă vrei, dar cum poți să-ți dai demisia? Fără o slujbă, cum vei supraviețui în viitor?” M-a întristat expresia furioasă a tatălui meu. Mi-am amintit cum părinții mei au strâns cureaua ca să învăț eu, sperând că voi găsi un loc de muncă bun, voi scăpa de sărăcie și voi duce un trai remarcabil. Voiam și să-mi aduc părinții de la sat la oraș, să trăiască într-o clădire înaltă și să se bucure de o viață prosperă. Dar alesesem calea credinței în Dumnezeu și nu mai urmăream banii și bucuriile materiale; nu le puteam oferi o astfel de viață și mă simțeam îndatorat față de ei. Când am auzit ce mi-a spus tata, n-am știut ce să răspund. Am izbucnit în lacrimi și n-am îndrăznit să mă uit la el. Dar în inima mea știam că făcusem alegerea corectă, fiindcă știam că Mântuitorul S-a arătat și-Și face lucrarea din zilele de pe urmă. Exprimă adevărul ca să ne mântuiască de această lume întunecată și rea, iar asta e singura cale de a fi mântuiți și a intra în Împărăția Cerurilor. E o șansă unică-n viață. Cum puteam renunța la asta fiindcă tânjeam după confortul trupului? Cum puteam lăsa încurcăturile de la muncă să mă împiedice să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria de ființă creată? Îndurerat, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi apere inima ca să nu fie tulburată. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de o viață de familie armonioasă și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat. Consideram că părinții m-au crescut, că au strâns cureaua ca să-mi pot termina studiile, așa că, dacă nu-i ascultam și renunțam la slujba mea ca să-mi fac datoria, aveam să fiu nevrednic de ei. Dar această părere era ridicolă. Dumnezeu e sursa vieții umane și toate viețile noastre vin de la El. Tot ce avem este aprovizionarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu, n-am avea nimic din toate astea. Faptul că părinții m-au crescut până la maturitate era suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu. Ar trebui să-I fiu recunoscător și să-I răsplătesc iubirea. Părinților mei ar trebui să le arăt respect filial și grijă normale. În același timp, ar trebui să le împărtășesc Evanghelia și să le arăt semnificația credinței în Dumnezeu. Dacă ei nu ar crede, nu aș putea renunța la datoria mea sub constrângerile lor. Sunt o ființă creată, iar a-mi face datoria este absolut firesc și justificat. Dacă nu-mi puteam îndeplini datoria, chiar dacă aveam o slujbă stabilă și mă bucuram de o viață materială bună împreună cu familia mea, asta n-ar fi avut valoare sau însemnătate. Aceste plăceri temporare nu-mi puteau permite să înțeleg adevărul și să câștig viața. Mai mult, pentru Dumnezeu, ar fi însemnat că mă răzvrătesc împotriva Lui. Nu I-aș fi câștigat aprobarea. Ca să câștig adevărul, trebuia să sufăr și să renunț, cu durere, la lucrurile pe care le adoram. Doar în felul acesta puteam trăi cu integritate și demnitate și abia atunci puteam câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai puternic mă simțeam. Așadar, i-am mărturisit iar tatălui meu despre apariția și lucrarea lui Dumnezeu și i-am spus că, fără credință în Dumnezeu, orice urmărire e deșartă și nu are nicio valoare sau însemnătate. Acum, Mântuitorul a venit să exprime adevărul ca să mântuiască oamenii, iar aceștia, doar dacă cred în Dumnezeu, urmăresc adevărul, se leapădă de păcat și se căiesc cu adevărat lui Dumnezeu, pot să supraviețuiască dezastrelor și să intre în Împărăția Lui. Toți cei care urmăresc lumea, oricât de bogată ar fi viața lor materială, în cele din urmă se vor prăbuși în dezastre și vor fi pedepsiți. Însă, orice i-am spus, tata tot nu era de acord cu demisia mea și voia să mă facă să mă întorc la serviciu. În cele din urmă, văzând că eram neclintit, a plecat furios.

Mai târziu, tatăl meu le-a cerut rudelor mele să vină să mă convingă. Cu toții au spus că un post în Biroul Căilor Ferate era un loc de muncă sigur și că pentru mulți oameni nu era ușor să obțină un astfel de loc de muncă pe ușa din dos, cu cadouri și bani. Mi-au spus că demisionând nu știam ce este bine pentru mine, că eram un prost deoarece credeam în Dumnezeu și că părinții mei mă crescuseră în zadar. Când am auzit acuzațiile rudelor mele, am știut că Satana se folosea de ele ca să mă atace și să mă împiedice să mă lepăd și să mă consum pentru Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul. Depune toate eforturile pentru a-ți pune inima înaintea Mea, iar Eu te voi alina și îți voi aduce pace și fericire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit încrezător și am găsit curajul de a le spune rudelor mele: „În ziua de azi, oamenii venerează în mod deosebit banii, faima și statutul. Pentru aceste lucruri, oamenii se încaieră, uneltesc și se luptă între ei, iar soții și soțiile se înșală și se trădează unii pe alții. Toți trăiesc în felul acesta, deci chiar dacă găsesc slujbe bune și sigure și nu duc lipsă de nimic în viață, chiar e posibil să fie fericiți? Dumnezeu Atotputernic spune: «Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi calamități: ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două; dimpotrivă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra tuturor națiunilor și popoarelor» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). În prezent, dezastrele devin tot mai mari. Doar dacă Îl urmăm pe Dumnezeu Atotputernic, ne va apăra de ele. Credința mea în Dumnezeu și răspândirea Evangheliei sunt mai importante decât slujba mea. Să fac această alegere nu este o credință nesăbuită, așa cum credeți voi. Când Noe a predicat Evanghelia, oamenii au spus că e nebun, dar când a venit potopul, din toată rasa umană, doar cei opt membri ai familiei lui Noe au supraviețuit. Noe nu a fost nebun sau prost. El a fost înțelept și binecuvântat de Dumnezeu. În zilele de pe urmă, răutatea și corupția omenirii și împotrivirea ei față de Dumnezeu au ajuns la un asemenea nivel încât El va distruge aceasta rasă umană, care este extrem de coruptă. Putem primi protecția lui Dumnezeu și putem supraviețui crezând în El și venerându-L. Vă spun această veste minunată azi, sperând că și voi veți primi mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Nu încercați să mă convingeți, fiindcă am decis deja. Îl voi urma pe Dumnezeu Atotputernic pentru tot restul vieții!” Când am terminat, mătușa mea, care crede în Domnul, a spus: „Slavă lui Dumnezeu! Ai o credință puternică în Dumnezeu, iar faptul că ai ales să predici Evanghelia e pe placul Său.” Le-a spus celorlalți: „Calea pe care a ales-o azi e cea dreaptă. Bogăția nu contează. Viața e cea care contează. Ar trebui să-i respectăm alegerea.” După asta, ceilalți n-au mai spus nimic. În momentul acela, am fost foarte fericit. Când am rămas ferm și am ales să-L satisfac pe Dumnezeu, rudele mele nu au putut decât să se retragă în rușine. De atunci, nu am mai fost constrâns de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul meu și-mi pot face datoria cu normă-ntreagă.

Ulterior, văzând atât de mulți oameni acceptând lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, am simțit o bucurie de nedescris în inima mea. A-i aduce înapoi în casa lui Dumnezeu pe cei care tânjesc sincer după El este cel mai însemnat lucru și Îi aduce cea mai mare alinare lui Dumnezeu. Să aleg să renunț la slujba mea sigură și să iau calea credinței în Dumnezeu este cea mai înțeleaptă alegere pe care am făcut-o vreodată. Să pot să mă consum și să-mi dedic viața predicării Evangheliei și mărturisirii pentru Dumnezeu e un lucru mai valoros și mai însemnat decât orice altceva aș putea face!