de Lizhi, Japonia

M-am născut la sat, într-familie săracă și înapoiată. De când eram mic, tata mi-a cerut să învăț pe brânci, ca să pot intra la o școală bună și să am o viață prosperă. Dar lucrurile nu au mers așa cum am sperat. Am picat examenul de admitere la liceu trei ani la rând. Eram nesigur cu privire la viitorul meu și mi-am pierdut încrederea. Pe atunci, eram foarte stresat și îndurerat. Asta până în al patrulea an, când am fost în sfârșit admin la liceul tehnic feroviar și, după ce-am absolvit, am primit o slujbă sigură la Compania de Căi Ferate.

În martie 1999, eu și soția mea am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Ulterior, mi-am făcut sârguincios datoria și am participat la viața bisericii și, șase luni mai târziu, am fost ales să conduc biserica. Dar după ce am devenit conducător, întrucât petreceam mai mult timp la întruniri și făcându-mi datoria, au început să apară conflicte. Ca să nu ratez întrunirile, trebuia să-mi iau concediu de mai multe ori pe lună. Pe lângă reținerile din salariu, am pierdut și prima de la sfârșitul lunii. Șeful mi-a spus supărat: „Abia te-ai angajat, deci trebuie să faci treabă bună. Dacă ceri tot timpul concediu, îți vei pierde mare parte din salariu și prima. Nu-i o prostie? Am avut grijă de tine, dar ceri mereu concediu și va fiu greu să te promovez.” Ulterior, când am cerut iar concediu, am fost foarte nehotărât. M-am gândit: „Șeful e bun cu mine. Dacă-mi iau mereu liber și îi fac o impresie proastă, va fi greu să fiu promovat. Nu-mi mai pot lua liber sau șeful nu va fi mulțumit de mine.” Dar apoi m-am gândit că, în calitate de lider, dacă nu mergeam la întruniri, n-aveam să știu multe despre lucrarea bisericii și starea fraților și surorilor mele și nu aveam să pot face bine lucrarea bisericii. Așadar, eram foarte nehotărât. După asta, am ales de multe ori să rămân la serviciu, dar m-am simțit foarte vinovat.

Odată, superiorul meu mi-a spus despre o ședință a colegilor, iar eu am început iar să mă cert cu mine însumi, așa că m-am rugat lui Dumnezeu ca să-I caut voia. Atunci am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Tot ceea ce fac oamenii cere ca ei să plătească un anumit preț pentru eforturile lor. Fără greutăți reale, nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu; și nici măcar nu sunt aproape de a-L mulțumi pe Dumnezeu și spun doar sloganuri goale! Pot aceste sloganuri goale să-L mulțumească pe Dumnezeu? Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie. Cu toate că ar putea să pară neimportant din afară, când aceste lucruri se întâmplă, arată dacă Îl iubești sau nu pe Dumnezeu. Dacă Îl iubești, vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta față de El și, dacă nu ai pus în practică dragostea pentru El, acest lucru arată că nu ești cineva care pune adevărul în practică, că ești lipsit de adevăr și viață, că ești pleavă!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că la suprafață, interacționăm cu oamenii în fiecare zi, dar în spatele acestui lucru este pariul Satanei cu Dumnezeu, iar noi trebuie să rămânem fermi în mărturia noastră. Când Iov a înfruntat încercările, și-a pierdut toată avuția peste noapte și, din afară, părea că averea i-a fost furată de hoți, dar în asta se ascundea ispita Satanei, iar atunci când Iov a mărturisit ferm, Satana s-a retras rușinat. Conflictul dintre întrunire și serviciul meu era de fapt o luptă spirituală. Părea că șefului meu îi păsa de mine și voia să mă promoveze, dar de fapt, prin asta, Satana încerca să mă tulbure. Satana folosea faima și averea ca să mă ademenească să mă axez doar pe serviciu și pe câștigul banilor. Voia să-mi distrugă relația normală cu Dumnezeu și să mă țină departe de El, ca să nu am timp să merg la întruniri și să-mi fac datoria. În asta erau intențiile rele ale Satanei. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu mă voi lăsa păcălit de Satana, voi participa la ședință, voi avea părtășie despre cuvintele Tale, voi menține o relație normală cu Tine, iar uneltirile Satanei nu vor merge cu mine.” Ulterior, am găsit curajul de a-i cere concediu șefului meu și am participat la ședința conlucrătorilor.

Dar lucrarea bisericii s-a aglomerat, multe lucruri trebuiau rânduite și implementate imediat și, dacă voiam să-mi fac bine datoria, trebuia să-mi iau liber. În perioada aceea, mă chinuiam foarte mult și de multe ori nu puteam depăși starea aceea, lcuru care mi-a afectat lucrul în biserică. Uneori mă gândeam să-mi dau demisia, ca să nu întârzii lucrarea bisericii, dar mă temeam că, dacă o făceam, n-aveam cum să am un viitor bun. Era o slujbă atât de bună, încât ezitam să renunț la ea, iar în inima mea se dădea o luptă permanentă. Când am ajuns acasă, i-am zis soției că voiam să-mi dau demisia și i-am spus ce gândeam. Am zis: „Nu pot suporta să renunț la slujba asta. Am învățat pe brânci mulți ani ca s-o obțin, iar salariul e mare. Dacă-mi dau demisia, ce vor crede despre mine rudele, prietenii și colegii de școală? Părinții mei vor fi furioși când vor afla. În plus, dacă demisionez, n-o să putem cumpăra o casă și s-ar putea să fim săraci tot restul vieții. Dar acum, am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și-I înțeleg voia. Frații și surorile m-au ales lider de biserică. Dacă întârzii lucrarea din cauza serviciului meu, oare nu-mi neglijez datoria?” După ce m-a ascultat, soția mi-a cerut să mă rog lui Dumnezeu și să aleg singur. În noaptea aceea, m-am zvârcolit și n-am putut dormi, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume. Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic: „Cine poate să se sacrifice cu adevărat și complet pentru Mine și să-și ofere totul de dragul Meu? Sunteți cu toții fără tragere de inimă, gândurile vă umblă de colo colo, vă gândiți la casă, la lumea de afară, la mâncare și îmbrăcăminte. În ciuda faptului că te afli aici, înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, adânc în sinea ta încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt toate aceste lucruri proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai suficientă credință în Mine? Sau te temi cumva că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău? Mereu tânjești după cei dragi ție! Am Eu un anumit loc în inima ta? Încă mai vorbești despre a-Mi permite să am stăpânire în interiorul tău și să-ți ocup întreaga ființă – toate acestea sunt minciuni înșelătoare! Câți dintre voi sunt dedicați bisericii cu toată inima? Și câți dintre voi nu vă gândiți la voi înșivă, ci acționați de dragul Împărăției de astăzi? Gândiți-vă cu mare atenție la acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cuvântul lui Dumnezeu arată că atunci când oamenii n-au credință adevărată, ei nu-ndrăznesc să-și pună viitorul și destinul în mâinile lui Dumnezeu. Își fac griji mereu și plănuiesc pentru propriul trup, de teamă că Dumnezeu nu va rândui lucrurile cum trebuie. Astfel de oameni nu au loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Nu aveam deloc credință în Dumnezeu. Îmi făceam griji că, dacă demisionam, n-aveam cum să trăiesc din cauza contrângerilor financiare. Aveam prea puțină credință în Dumnezeu. Nu înțelegeam deloc suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Recitam adesea aceste versete și le foloseam ca să-i îndemn pe ceilalți, dar când mi s-a întâmplat mie ceva, n-am avut credință adevărată în Dumnezeu. În vreme ce contemplam cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că viitorul și destinul fiecăruia e în mâinile lui Dumnezeu, iar El va face mereu rânduieli potrivite. Dumnezeu a promis că nu-i va trata greșit pe cei care se sacrifică sincer pentru El. De ce nu aveam acea încredere în Dumnezeu? Atunci am vrut să demisionez imediat și să-mi fac datoria cum se cuvine. Dar când am ajuns la birou, colegii mei vorbeau despre măririle lor de salariu și despre prime, iar eu am început să ezit, nevrând să renunț la slujba mea. Știam că trebuia să plătesc un preț ca să practic adevărul, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să birui trupul, să pot demisiona și să-mi pot face datoria.

Curând, am experimentat un lucru îngrozitor, care m-a făcut să reflectez asupra căii mele în viață. Într-o noapte, lucram cu mecanicul, cu șeful de manevră și cu alții ca să conectăm vagoanele. Stăteam pe scara unui tren în mișcare, folosind stația ca să îndrum mecanicul în conectarea vagoanelor. Trenul se deplasa cu viteză. Urmând protocolul de lucru, am dat ordin să fie redusă viteza, când eram la distanță de zece vagoane față de vagonul la care trebuiau alipite acestea. Dar mecanicul n-a încetinit, iar eu am privit neajutorat cum trenul era pe cale să lovească vagonul parcat pe șine. Se deplasa atât de repede, încât nu puteam sări din vagon. N-am putut decât să sar de pe scară în vagon. Am închis ochii, m-am agățat de laterala vagonului ca să nu fiu aruncat și L-am chemat necontenit pe Dumnezeu Atotputernic. Cu un zăngănit puternic, trenul a intrat în coliziune cu vagonul. Al doilea mecanic și-a rupt brațul și a fost dus la spital pentru îngrijiri peste noapte. Eram îngrozit, dar am scăpat nevătămat. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai înspăimântătoare părea noaptea aceea. Știam că mulți oameni din industria feroviară au avut accidente. Unora le-au fost sfărmate brațele, altora picioarele… Am văzut că, în fața pericolului, o slujbă sigură nu putea să mă apere sau să-mi salveze viața. După acest accident, m-am gândit că urmărirea banilor nu poate aduce decât bucurii temporare ale trupului. Nimic nu poate fi mai trist decât să pierzi apărarea lui Dumnezeu și apoi să-ți pierzi viața. Dacă plăteam cu viața ca să câștig bani, care era scopul unei slujbe bune? Nu-mi mai puteam lasă slujba să mă împiedice să-mi fac datoria. Am decis să trăiesc după cuvântul lui Dumnezeu, să-I încredințez Lui tot ce aveam și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Ca persoane normale, care urmăresc dragostea de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate duce o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a emoționat profund. E adevărat. Cei care-L iubesc sincer pe Dumnezeu nu trăiesc pentru faimă, avere sau bucuria trupului, trăiesc pentru Dumnezeu. Doar o viață dedicată lui Dumnezeu e merituoasă și însemnată. Datorită predestinării și selecției de la Dumnezeu, am avut norocul de a auzi glasul Creatorului, de a înțelege adevărul și de a îndeplini o datorie. Era un lucru minunat! Trebuia să nu mai trăiesc în lumea mea mică, urmărind banii și satisfacția materială. Trebuia să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi fac datoria de ființă creată.

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum vei transmite ce-ai văzut și ce-ai experimentat acelor credincioși demni de milă, săraci și devotați, care sunt înfometați și însetați după dreptate și care te așteaptă să îi păstorești? Ce fel de oameni te așteaptă să îi păstorești? Îți poți imagina? Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? Cum vei sluji drept un bun stăpân în epoca următoare? Ai un puternic simț al stăpânirii? Cum L-ai descrie pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al tuturor lucrurilor fizice din lume? Ce planuri ai pentru progresul următoarei etape a lucrării? Câți oameni așteaptă să le fii păstor? E sarcina ta una grea? Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și năuciți, jelindu-se în întuneric: «Unde este calea?» Cât de mult tânjesc ei ca lumina, precum o stea căzătoare, să coboare deodată și să împrăștie forțele întunericului care i-au asuprit pe oameni de atât de mulți ani? Cine poate să știe cu câtă nerăbdare speră ei și cum tânjesc la asta zi și noapte? Acești oameni care suferă profund rămân închiși într-o temniță a întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care trece lumina; când vor înceta să mai plângă? Înspăimântătoare e nenorocirea acestor spirite fragile cărora nu li s-a permis niciodată să se odihnească, iar legăturile nemiloase și istoria încremenită de multă vreme îi țin în această stare. Și cine a auzit sunetul plânsetului lor? Cine s-a gândit la starea lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, ființele umane sunt victimele care au fost otrăvite. Și, cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți pentru a-i salva pe acești supraviețuitori? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să-L răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său? Dacă stai să te gândești, cum interpretezi faptul de a fi folosit de Dumnezeu ca să-ți trăiești viața extraordinară? Ai cu adevărat hotărârea și încrederea de a trăi viața plină de înțeles a unei persoane pioase, care Îl slujește pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am simțit iubirea și grija Lui pentru omenire, precum și dorința Sa arzătoare de a mântui oamenii. Acum ne aflăm în timpul zilelor de pe urmă, iar dezastrele se înmulțesc. Dumnezeu exprimă adevărul și face lucrarea de judecată și mustrare, ca să mântuiască oamenii de sub domeniul Satanei. Am avut norocul de a auzi glasul lui Dumnezeu și de a-I accepta mântuirea, iar acesta era harul lui Dumnezeu. Însă mulți care tânjesc după apariția lui Dumnezeu nu L-au întâmpinat pe Domnul, încă sunt păcăliți și controlați de pastorii și prezbiterii antihriști din lumea religioasă și nu au cum să audă glasul lui Dumnezeu și să-L întâmpine pe Domnul. Dacă toți sunt la fel de egoiști ca mine, dacă le pasă doar de confortul trupului, nu predică Evanghelia și nu mărturisesc pentru Dumnezeu, atunci când va veni marele dezastru, ei se vor prăbuși în el și vor fi pedepsiți. După ce am contemplat la voia lui Dumnezeu, am înțeles ce ar trebui să aleg și să urmăresc. Așadar, m-am hotărât să renunț la slujba mea, să-mi fac datoria cum trebuie și să mă sacrific pentru Dumnezeu. Tocmai când voiam să demisionez, directorul adjunct a venit să-mi vorbească, să-mi arate cum să dau mită și cine m-ar putea ajuta să fiu promovat. Mi-a explicat totul cu mare grijă. Nu toți aveau șansa de a fi promovați, iar salariul meu ar fi crescut mult. După ce am discutat o vreme, iar am început să ezit să-mi dau demisia. Curând după aceea, am trecut printr-o altă situație îngrozitoare, care mi-a schimbat total gândirea. Într-o zi, când eram de tură, după ce un tren de marfă a intrat în gară, a trebuit să fie decuplat și cuplat înapoi. După ce se făcea asta, eu eram responsabil să pun saboții de frână sub roți. După pauza de masă, înainte ca trenul să se pună-n mișcare, am uitat să scot saboții de frână. Mecanicul a pornit trenul, iar saboții au fost târâți de roți de-a lungul șinei. A observat și a oprit trenul la timp, tocmai când urma să treacă peste macaz, evitând deraierea sau chiar o răsturnare. În ziua aceea, fără protecția lui Dumnezeu, dacă trenul ar fi deraiat sau s-ar fi răsturnat, consecințele ar fi fost de neînchipuit. Eram înspăimântat și am reflectat asupra mea, întrebându-mă de ce s-a întâmplat asta. În calitate de lider de biserică, știam că slujba mă împiedica să-mi fac datoria, lucru care a afectat grav lucrarea bisericii, dar eram lacom de bani și de plăceri ale trupului, nu voiam să renunț la ele și adesea Îi făceam jurăminte lui Dumnezeu și apoi Îl înșelam, încălcându-le. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Ați primit har nesfârșit de la Mine și ați văzut nenumărate taine din cer; v-am arătat chiar și flăcările cerului, dar nu M-a lăsat inima să vă ard. Cu toate acestea, cât Mi-ați dat în schimb? Cât de mult sunteți dispuși să-Mi dați?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”). La exterior, ce s-a întâmplat era un lucru bun, dar am înțeles clar că asta era iubirea lui Dumnezeu și un avertisment pentru mine. Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri și a explicat limpede finalul și destinația oamenilor. Vrea doar să-I înțelegem dorința serioasă, să urmărim adevărul, să ne îndeplinim îndatoririle de ființe create și să-I câștigăm mântuirea. Dar eu eram încăpățânat. Am crezut mereu că puteam supraviețui și duce o viață bună bazându-mă pe slujba mea, așa că nu voiam să renunț la ea, să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria. Aceste două incidente terifiante m-au trezit complet! În fața dezastrului, nicio sumă de bani nu mi-ar putea salva viața. Mi-am amintit ce a spus Domnul Isus: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Abia atunci am înțeles sensul cuvintelor Domnului Isus. Când prețuim banii și plăcerile materiale, aceste lucruri ne ocupă inimile și ne este imposibil să-L iubim cu adevărat și să-L urmăm pe Dumnezeu, să ne sacrificăm pentru El și să ne facem îndatoririle de ființe create. Astfel de oameni tot tânjesc după trup și lume și nu sunt vrednici să fie adepții lui Dumnezeu. Nu mai voiam să fiu neascultător și să-L dezamăgesc pe Dumnezeu. Trebuia să-mi schimb perspectiva, să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să-L urmez cu toată inima, să mă sacrific pentru El și să-I răsplătesc iubirea. Așadar, i-am spus șefului meu că vreau să demisionez și am urmat procedurile de desfacere a contractului de muncă. În clipa aceea, eram foarte relaxat. Mă simțeam ca o pasăre care scăpase din colivie. Nu mai trebuia să-mi fac griji cu privire la concediu și nu trebuia să sufăr că lucrarea bisericii era afectată de slujba mea. Am fost foarte fericit când am făcut alegerea asta.

Tata s-a înfuriat când a auzit. A venit să mă vadă și-a spus: „Am trudit ca să te cresc. Am împrumutat bani ca să te trimit la școală. În sfârșit ai obținut o slujbă și acum n-o vrei? Ce-i în mintea ta? O slujbă la Căile Ferate e grozavă! Crede în Dumnezeu, dacă vrei, dar cum poți să-ți dai demisia? Fără o slujbă, cum vei supraviețui?” M-a întristat expresia furioasă a tatălui meu. Mi-am amintit cum părinții mei au economisit bani pentru mine, sperând că voi găsi un loc de muncă, voi scăpa de sărăcie și voi duce un trai remarcabil. Voiam să-mi aduc părinții la oraș, să trăiască într-o clădire mare și să aibă o viață materială bună. Dar alesesem calea credinței în Dumnezeu și nu mai urmăream banii și plăcerile materiale, așa că mă simțeam îndatorat față de ei. Când am auzit ce mi-a spus tata, n-am știut ce să răspund. Am izbucnit în lacrimi și n-am îndrăznit să mă uit la el. Dar în inima mea, știam că făcusem alegerea corectă, fiindcă Mântuitorul din zilele de pe urmă S-a arătat și-Și face lucrarea. Exprimă adevărul ca să ne mântuiască de această lume întunecată și rea, iar asta e singura cale de a fi mântuiți și a intra în Împărăția lui Dumnezeu. E o șansă unică-n viață. Cum puteam renunța la asta fiindcă tânjeam după confortul trupului? Cum puteam lăsa încurcăturile de la muncă să mă împiedice să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria de ființă creată? Îndurerat, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi apere inima ca să nu fie tulburată. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale de dragul unei desfătări de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat. Consideram că părinții m-au crescut, că au făcut economie ca să-mi pot termina studiile, așa că, dacă nu-i ascultam și demisionam, aveam să le rămân îndatorat, dar părerea mea era ridicolă și absurdă. Doar Dumnezeu e sursa vieții umane și viețile noastre vin de la Dumnezeu. Tot ce avem vine din aprovizionarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu, n-am avea nimic. Faptul că părinții m-au crescut până la maturitate era rânduiala suverană a lui Dumnezeu. Trebuia să-I fiu recunoscător și să-I răsplătesc iubirea. Dacă nu-mi puteam îndeplini datoria de ființă creată ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu, chiar dacă aveam o slujbă stabilă și mă bucuram de o viață materială bună împreună cu familia mea, asta n-ar fi avut valoare sau însemnătate. Aceste plăceri temporare nu-mi puteau permite să înțeleg adevărul și să câștig viața. Mai mult, pentru Dumnezeu, ar fi însemnat că mă răzvrătesc împotriva Lui. Nu I-aș fi câștigat aprobarea. Ca să câștig adevărul, trebuia să sufăr și să trec prin chinuri. Doar în felul acesta puteam trăi cu demnitate și abia atunci puteam câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai puternic mă simțeam. Așadar, i-am mărturisit iar tatălui meu despre apariția și lucrarea lui Dumnezeu și i-am spus că, fără credință, orice urmărire e deșartă, nu are nicio valoare sau însemnătate. Acum, Mântuitorul a venit să exprime adevărul ca să mântuiască oamenii, iar aceștia, doar dacă cred în Dumnezeu, urmăresc adevărul, se leapădă de păcat și se căiesc cu adevărat lui Dumnezeu, pot să supraviețuiască dezastrelor și să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Toți cei care urmăresc lumea, oricât de bogați ar fi, în cele din urmă vor pieri în dezastre și vor fi pedepsiți. Însă, orice i-am spus, tata tot n-a fost de acord cu demisia mea și a plecat furios.

Ulterior, tata le-a cerut rudelor mele să vină să mă convingă. Toate au spus că o funcție la Căile Ferate e o slujbă care nu poate fi obținută cu mită și că părinții mei m-au crescut degeaba. Când am auzit acuzațiile rudelor mele, am știut că Satana se folosea de ele ca să mă atace și să mă împiedice să mă lepăd și să mă sacrific pentru Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul. Depune toate eforturile pentru a-ți pune inima înaintea Mea, iar Eu te voi alina și îți voi aduce pace și fericire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit încrezător și am găsit curajul de a le spune rudelor mele: „În ziua de azi, oameni venerează banii, renumele și statutul. Pentru aceste lucruri, oamenii se încaieră, uneltesc și se luptă între ei, iar soții și soțiile se înșală și se trădează unii pe alții. Toți trăiesc în felul acesta, deci chiar dacă găsim slujbe bune și sigure și avem vieți materiale bune, chiar e posibil să fim fericiți?” Dumnezeu Atotputernic spune: „Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi calamități: ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două; dimpotrivă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra tuturor națiunilor și popoarelor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). Folosind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am continuat părtășia: „În prezent, dezastrele se înmulțesc. Doar urmându-L pe Dumnezeu Atotputernic putem fi apărați de ele. Credința mea în Dumnezeu, răspândirea Evangheliei și datoria mea sunt de o mie sau chiar de zece mii de ori mai importante decât slujba mea. Credința mea în Dumnezeu nu e nesăbuită, așa cum credeți voi. Când Noe a predicat Evanghelia, oamenii au spus că e nebun, dar când a venit potopul, din toată rasa umană, doar cei opt membri ai familiei lui Noe au supraviețuit. Noe nu a fost nebun sau prost. El a fost cel mai înțelept om și cel mai binecuvântat de Dumnezeu. În ziua de azi, răutatea și corupția omenirii au ajuns la un asemea nivel încât Dumnezeu va distruge aceasta rasă ticăloasă și coruptă și noi putem supraviețui doar venerându-L pe Dumnezeu Atotputernic. Vă spun această veste minunată azi, sperând că și voi veți crede în Dumnezeu Atotputernic. Nu încercați să mă convingeți, fiindcă am decis deja. Îl voi urma pe Dumnezeu Atotputernic pentru tot restul vieții!” Când am terminat, mătușa mea, care crede în Domnul, a spus: „Slavă lui Dumnezeu! E bine că tu crezi în Dumnezeu, iar faptul că ai ales să predici Evanghelia e pe placul Său.” Le-a spus celorlalți: „Calea pe care a ales-o azi e cea corectă. Bogăția nu contează. Viața e cea care contează. Ar trebui să-i respectăm alegerea.” După asta, ceilalți n-au mai spus nimic. Asta m-a bucurat foarte mult. Când am rămas ferm și am ales să-L mulțumesc pe Dumnezeu, rudelor mele le-a fost rușine și n-au mai încercat să mă convingă. De atunci, nu mai sunt contrâns de oamenii și lucrurile din jurul meu și-mi pot face datoria cu normă-ntreagă.

Ulterior, văzând atât de mulți oameni acceptând lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, am simțit o bucurie de nedescris în inima mea. A-i aduce înapoi în casa lui Dumnezeu pe cei care tânjesc sincer după El este cel mai însemnat lucru și Îi aduce cea mai mare alinare lui Dumnezeu. Amintindu-mi alegerea de a demisiona și de a lua calea credinței în Dumnezeu, știu că asta a fost cea mai înțeleaptă alegere pe care am făcut-o vreodată. Să pot să mă sacrific și să-mi dedic viața predicării Evangheliei și mărturisirii pentru Dumnezeu e un lucru mai valoros și mai însemnat decât orice altceva aș fi putut face.