de Zheng Ze, China

Provin dintr-o familie de țărani și cu toții ne câștigam existența din agricultură. Eu și soțul meu ne petreceam fiecare zi cu fața spre pământul galben și spatele spre cer, muncind din greu tot anul fără să câștigăm prea mult. Eram nevoiți să ne găsim slujbe ocazionale pentru a acoperi cheltuielile obișnuite ale familiei noastre. Eram extrem de strâmtorați. Mai târziu, o rudă a tras niște sfori și a reușit să aranjeze să merg ca angajată temporară la o distilerie de stat din apropiere. Angajații cu contract din fabrică făceau munca ușoară, în timp ce noi, angajații temporari, făceam de cele mai multe ori munca grea și istovitoare. Cu toate acestea, salariile noastre erau jumătate din cele ale angajaților cu contract. În sezonul cu producție slabă, noi, angajații temporari, eram concediați și trebuia să ne găsim alte locuri de muncă. Cum eu eram necalificată, majoritatea slujbelor pe care le găseam implicau muncă fizică și nu era stabile. Într-o zi puteam avea de lucru, dar a doua zi puteam să nu am nimic de făcut și să trebuiască să stau degeaba. Eram foarte strâmtorată. Adesea mă gândeam: „Ce bine ar fi să am un loc de muncă stabil! Nu ar mai trebui să îmi fac griji că trebuie să îmi găsesc de lucru, aș putea câștiga mai mulți bani și aș avea o viață mai prosperă.” Nu după mult timp, distileria a planificat o extindere. O parte dintre pământurile din satul nostru au fost expropriate fără compensare. Cu toate acestea, dacă o familie avea zece membri, i se acorda o cotă prin care un membru al familiei era angajat oficial la distilerie. Familia noastră avea peste doisprezece membri, iar eu am fost singura care a primit un loc de muncă la distilerie. Toți vecinii mă invidiau, iar eu mă simțeam foarte norocoasă: „Am reușit să mă angajez cu contract la o întreprindere de stat la o vârstă atât de fragedă. Este un loc de muncă demn de invidiat și sigur. Voi fi plătită la timp și nu numai că am garantate mijloacele de trai, dar voi primi chiar și o pensie la bătrânețe, și beneficii precum asigurarea de pensie și cea medicală. Trebuie să muncesc cu seriozitate și să păstrez acest loc de muncă pe care l-am obținut atât de greu.” La serviciu, eram extrem de sârguincioasă. Nu mă eschivam și nu trăgeam niciodată chiulul. Nu după mult timp, am fost aleasă ca șefă de echipă și mi s-a oferit o remunerație ceva mai mare decât cea a altor angajați. M-am bucurat și mai mult de locul meu de muncă sigur. Mai ales în sezonul de vârf, când distileria era foarte aglomerată, munceam adesea peste zece ore pe zi. Eram atât de obosită încât mă durea mijlocul și mă supăra și spatele. Eram slăbită din cauza efortului. Cu toate acestea, imediat ce mă gândeam la salariu, care era de câteva ori mai mare decât în mod normal, și la beneficii precum prima de sfârșit de an, simțeam că epuizarea mea era justificată. Am muncit în felul acesta timp de zece ani.

În toamna anului 2005, cumnata mea mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am descoperit că oamenii au fost creați de Dumnezeu, că Dumnezeu este suveran asupra destinului întregii omeniri și că întreaga omenire ar trebui să creadă în Dumnezeu și să Îl preaslăvească. Mai târziu, am mers frecvent la adunări cu frați și surori, pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și pentru a cânta imnuri spre slava lui Dumnezeu. Acestea îmi aduceau bucurie și inima mea se simțea eliberată. La scurt timp după aceea, am putut îndeplini îndatoriri. Eram responsabilă de adunările a trei grupuri. La vremea respectivă, era sezonul slab de vânzări la distilerie și lucram doar jumătăți de zile. Îmi puteam lua chiar și duminica liberă. Locul meu de muncă nu mă împiedica să merg la adunări sau să îmi fac datoria.

Când a venit toamna anului 2006, distileria era foarte aglomerată. Trebuia să lucrez mai mult de zece ore pe zi, cel puțin. Directorul distileriei spunea adesea la ședințe: „Acesta este sezonul de producție de vârf. Ca șefă de echipă, trebuie să găsești soluții pentru a-ți face norma de muncă în termenul specificat. În această perioadă, nu te poți învoi, nu poți întârzia și nu poți pleca mai devreme! Dacă nu muncești cu seriozitate, vei fi dată afară!” Auzind acestea, m-am simțit constrânsă în inima mea. Mă temeam că voi fi concediată dacă orice parte a muncii mele nu era făcută bine. Deși îmi doream să merg la adunări și să îmi fac datoria, pur și simplu nu aveam timp. Eram foarte derutată: „Sunt atât de ocupată încât nu pot merge nici măcar la adunări. Așa ar trebui să se poarte un credincios în Dumnezeu? Dacă mă învoiesc des ca să merg la adunări, voi rămâne în urmă cu munca și voi fi concediată. Dacă pierd acest loc de muncă sigur, cum îmi voi putea asigura mijloacele de trai pe viitor? N-am ce face. Orice ar fi, nu trebuie să pierd acest loc de muncă. Mă voi gândi la adunări după ce trece sezonul de vârf.” După aceea, mi-am dedicat inima și mintea muncii mele. Lucram de la șapte dimineața până la miezul nopții în fiecare zi. Uneori, făceam chiar ore suplimentare, până la unu sau două dimineața. Eram atât de obosită încât eram slăbită din cauza efortului. Când ajungeam acasă, adormeam cum puneam capul pe pernă. Nu mai aveam energie nici pentru rugăciune sau devoționale. În fiecare zi, mintea mea era plină de gânduri despre cum să îmi fac norma de lucru în termenul specificat. Lucram ca un robot, fără încetare. Treptat, inima mea s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de Dumnezeu.

În această perioadă, mi s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Pentru că îmi displăcea lingușeala și nu l-am invitat pe director la cină, mi se aloca doar munca grea și istovitoare. Când membrii echipei mele observau că celelalte echipe făceau munca mai ușoară, mi se plângeau adesea: „Uită-te la ceilalți șefi de echipă. Ei știu ce să spună ca să îl mulțumească pe director și au parte de sarcini ușoare. Tu ești prea rigidă, nu îi faci cadouri directorului și nici nu îți cultivi relația cu el. Nu încerci să îl mulțumești. Trebuie să facem toată munca asta grea și istovitoare din cauză că suntem în echipa ta.” Uneori intrau chiar intenționat în grevă ca să tragă de timp, astfel că activitatea progresa foarte lent. Când a observat situația, directorul m-a mustrat pentru că sunt coordonatoarea unei echipe care trăgea de timp, în loc să își facă treaba. Eram foarte abătută. Și așa eram extrem de obosită din cauza volumului mare de muncă zilnic, acum, că mai aveam reclamații și din partea angajaților, și a directorului, tot chinul acesta mă epuizase atât fizic, cât și mental. Simțeam că viața era pur și simplu prea istovitoare. Uneori, eram chiar atât de furioasă încât nici nu mai voiam să mai merg la serviciu, dar nu aveam de ales. Trebuia să-i fac față datorită siguranței pe care mi-o oferea. Simțindu-mă neputincioasă, trebuia pur și simplu să continui.

Sezonul de vârf a trecut cât ai clipi, iar distileria a fost mai puțin aglomerată. Planul meu inițial era să mă odihnesc bine, dar am sfârșit prin a mă îmbolnăvi. Aveam o stare subfebrilă care nu dispărea, întregul meu corp era lipsit de energie și nici medicamentele, nici injecțiile nu au avut niciun efect. Tot ce puteam face era să stau acasă, să mă refac. De fiecare dată când mă întorceam acasă de la spital, vedeam mulțimile trecând pe stradă într-un flux constant de oameni și îi invidiam pe alții pentru că erau sănătoși. Deși aveam o ocupație și câștigam o brumă de bani muncind din greu, dacă nu aveam sănătate, la ce bun erau toate acestea? Dintr-odată mi-am dat seama că, oricât de mulți bani aș câștiga, sănătatea era mult mai importantă. M-am gândit la trecut, când mergeam la adunări și îmi făceam datoria cu frații și cu surorile mele. Pe atunci, mă simțeam foarte împăcată în inima mea. Apoi, m-am uitat la starea mea bolnăvicioasă de acum, din cauza căreia nu puteam lucra deloc, și m-am simțit deznădăjduită și neputincioasă. În aceste clipe de deznădejde, sora Jiang Yu a venit pe la mine să mă încurajeze și m-a rugat să particip la adunări. Rușinată, i-am spus: „Cât timp a trecut de când nu am mai fost la adunare? Mai pot participa măcar la adunări?” Jiang Yu mi-a spus că puteam și a aranjat ca mai mulți frați și surori să se adune la mine acasă. Am acceptat bucuroasă. În ziua adunării, am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu. În acel moment, m-am simțit ca un copil zvăpăiat și neascultător: mă rătăcisem de casă și suferisem amarnic, dar chiar când eram derutată și pierdută, m-am întors în brațele părinților mei. În mine se împleteau sentimente de bucurie, rușine și recunoștință și nu știam cum să le exprim. Am plâns cu lacrimi de durere și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, am fost prea departe de Tine și m-am răzvrătit prea mult împotriva Ta. Nu știu cum să vorbesc despre datoria mea față de Tine. În tot acest timp, m-am gândit doar la munca mea. Am lăsat complet deoparte adunările și mâncatul și băutul cuvintelor Tale și nu am făcut altceva decât să muncesc ca un robot cât a fost ziua de lungă, mi-am istovit corpul și mintea și am îndurat suferințe ce nu pot fi exprimate în cuvinte. Doar acum, că sunt bolnavă, mi-am dat seama că a trăi departe de grija și de ocrotirea Ta e ca și când aș trăi precum un cadavru umblător. Este o viață a deșertăciunii și suferinței. Dar Tu nu ai ținut seama de fărădelegile mele și chiar Te-ai folosit de sora mea pentru a mă ajuta și a mă susține. Îți mulțumesc pentru răbdarea și mila pe care mi le-ai arătat! Sunt dispusă să mă întorc la Tine, să mă adun cu frații și cu surorile mele pentru a mânca și a bea cuvintele Tale și să îmi fac datoria cât pot de bine, după puterile mele.” Am văzut că între frații și surorile mele nu existau bariere sau conflicte, ca să nu mai pomenesc de rivalitățile acerbe de la distilerie. Am simțit că erau pur și simplu două lumi diferite, iar inima mea a fost cuprinsă de pace și de liniște. O lună mai târziu, boala mea a dispărut aproape fără să îmi dau seama. În inima mea, Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu.

Mai târziu, Jiang Yu a venit la mine acasă să mă vadă. După ce i-am povestit experiența mea, mi-a cântat un imn din cuvintele lui Dumnezeu: „Soarta omului e în mâinile lui Dumnezeu”: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: chiar dacă omul întotdeauna se agită și își ocupă timpul cu lucruri în beneficiul propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, te-ai mai numi ființă creată? Pe scurt, indiferent cum lucrează Dumnezeu, toată lucrarea Sa este de dragul omului. Este ca și cum cerurile și pământul și toate lucrurile care au fost create de Dumnezeu pentru a-i sluji omului: Dumnezeu a făcut luna, soarele și stelele pentru om, a făcut animalele și plantele pentru om, a făcut primăvara, vara, toamna și iarna pentru om și așa mai departe – toate acestea au fost create pentru existența omului. Și astfel, indiferent de modul în care Dumnezeu mustră și judecă omul, totul este pentru mântuirea omului. Deși El îl deposedează pe om de speranțele lui lumești, este pentru a-l purifica, iar purificarea omului este săvârșită pentru existența omului. Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Jiang Yu mi-a povestit despre experiența ei, cum, înainte, muncise foarte mult pentru a câștiga bani în lume, iar apoi venise în casa lui Dumnezeu când dăduse de greu. Mi-a mai spus: „Oamenii sunt ființe create și pur și simplu nu ne putem controla propriul destin. Chiar dacă muncim și trudim bizuindu-ne pe forțele noastre proprii, rezultatul nu va fi neapărat cel pe care ni-l dorim. Acum, Dumnezeu a devenit trup și a venit în lumea oamenilor pentru a lucra întru mântuirea omenirii. Satana se folosește și de beneficiile financiare, și de plăcerile trupești pentru a câștiga și a induce oamenii în eroare, făcând ca inimile lor să fie preocupate de trup și de bani. În final, vor cădea în plasa Satanei. Trebuie să ne înzestrăm cu mai mult adevăr, doar atunci vom desluși mașinațiile Satanei.” Când am auzit-o pe Jiang Yu având părtășie în acest fel, am fost foarte mișcată. Îmi dorisem întotdeauna să mă pot bizui pe propriile mele puteri pentru a-mi face treaba bine, pentru a câștiga încrederea directorului și pentru a-mi păstra locul de muncă sigur, astfel încât să am mijloacele de trai asigurate pentru viitor. Din cauza acestor lucruri, nu participasem la adunări și nu îmi făcusem datoria. Mă îngropasem constant în muncă grea și inima mea era complet ocupată de bani. Drept rezultat, nu doar că nu reușisem să câștig aprecierea directorului, dar îndurasem și chinul bolii. Supliciul la care m-am supus îmi extenuase corpul și mintea și îmi cauzase suferință de nedescris. Doar atunci mi-am dat seama că, indiferent ce planuri și calcule făceam eu și oricât de mult aș fi muncit, nu îmi puteam schimba destinul. Trăiam bazându-mă pe regulile satanice „Construiește-ți o viață fericită cu mâinile tale” și „Mai bine să ai un loc de muncă sigur decât unul la care câștigi mult.” Voiam să obțin viața pe care mi-o doream prin propriile mele eforturi, dar, în final, mă loveam de obstacole și sfârșeam prin a fi frustrată la fiecare pas. Până la urmă, totul s-a încheiat cu un eșec. Exact așa cum spune Dumnezeu: „Chiar dacă omul întotdeauna se agită și își ocupă timpul cu lucruri în beneficiul propriu, el rămâne incapabil de a se controla.” Chiar am fost prea oarbă și ignorantă, prea inconștientă de propriile mele abilități! Inima mea amorțită fusese trezită de ceea ce expuneau cuvintele lui Dumnezeu și am realizat, în sfârșit, că boala și suferința care se abătuseră asupra mea erau certarea și disciplinarea din partea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, ele erau mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Altfel, aș fi fost în continuare sclava banilor și aș fi fost prinsă în plasa Satanei, neputând să scap din ea.

În aprilie 2007, am fost aleasă conducătoare în biserică. La vremea aceea, era încă sezonul slab. La serviciu, munca era relativ ușoară și lucrurile erau liniștite, așa că nu m-a împiedicat să merg la adunări sau să îmi fac datoria. Mai târziu, s-a întâmplat ceva care m-a afectat foarte mult. Pentru că munca la distilerie necesita să stai aplecat perioade lungi de timp, să cari obiecte grele, precum și contactul cu apa rece, unii angajați mai în vârstă s-au ales cu boli profesionale. Cei mai mulți aveau hernie de disc lombară, reumatism, spondiloză cervicală și așa mai departe. Unii au fost atât de grav afectați încât au rămas paralizați la pat, incapabili să își poarte de grijă. Odată, ne ocupam încordați de pregătirea materialelor de producție, când am văzut un angajat întins pe podea cu o figură cadaverică și cu ochii plini de disperare și de neputință. Colegii mi-au spus că angajatul respectiv avea o criză de spondiloză cervicală. Era amețit, vomitase și aproape că leșinase. În trecut, fusese un lucrător foarte eficient. Nu m-am gândit niciodată că o criză de spondiloză cervicală ar putea țintui pe cineva la podea în orice clipă. Atunci mi-am dat seama că oricât de puternică ar fi o persoană, aceasta nu poate rezista în fața bolii. Oamenii sunt cu adevărat atât de insignifianți și de fragili! M-am gândit cum, deși acești angajați mai în vârstă câștigaseră niște bani, își dedicaseră jumătate din viață acestui lucru. Oricât de bune ar fi beneficiile sau remunerația lor, nu vor putea niciodată să își recupereze sănătatea și cu atât mai puțin să înlăture suferința cauzată de chinul bolii. Chiar dacă ar avea toți banii din lume, la ce le-ar servi? Viețile lor nu ar fi în continuare doar suferință și deșertăciune? Vertebrele mele cervicale și lombare erau ambele într-o stare precară și sufeream de reumatism. Dacă o țineam tot așa, oare nu aveam să rămân și eu paralizată la pat într-o zi? Angajații mai în vârstă lucraseră din greu mare parte din viața lor pentru a câștiga bani. Nu avuseseră o viață frumoasă și treceau prin suferințe insuportabile din cauza chinului bolii. Aceasta mi-a amintit de un lucru. Dacă oamenii nu Îl preaslăvesc pe Dumnezeu și nu au ocrotirea Lui, Satana le poate face rău în orice moment: să te agăți de un loc de muncă sigur nu îți poate aduce fericire. Am început să șovăi: „Chiar îmi doresc să muncesc în continuare aici?”

Nu la mult timp după aceea, am fost aleasă predicatoare. Conducătorii m-au întrebat dacă eram dispusă să fac această datorie. M-am gândit că, dacă aș fi predicatoare, aș fi și mai ocupată și abia dacă aș mai avea timp să merg la serviciu. Oare va trebui să renunț la locul meu de muncă? Dacă renunț la locul meu de muncă, viața mea va fi grea, dar dacă merg la serviciu, asta mă va împiedica să fac lucrarea bisericii. M-am gândit că eram deja îndatorată, pentru că, în trecut, îmi abandonasem datoria din cauză că fusesem ocupată cu serviciul. Dacă refuzam din nou să îmi fac datoria, nu aș fi fost prea răzvrătită? Neștiind ce să fac, m-am rugat lui Dumnezeu de mai multe ori, pentru a căuta cea mai bună cale de practică. După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Acum este timpul când Duhul Meu săvârșește o lucrare măreață și timpul când Îmi încep lucrarea printre națiunile neamurilor. Mai mult decât atât, este momentul în care clasific toate ființele create, punându-le pe fiecare în categoria sa, astfel încât lucrarea Mea să poată fi mai rapidă și să fie mai capabilă de a dobândi rezultate. Și astfel, ceea ce îți cer este să îți oferi întreaga ta ființă pentru lucrarea Mea și, chiar mai mult, să discerni în mod clar și să vezi cu acuratețe toată lucrarea pe care am făcut-o în tine și să îți consumi toate eforturile în lucrarea Mea, astfel încât să dobândească rezultate mai mari. Asta este ceea ce trebuie să înțelegi. Renunță la luptele dintre voi, la a căuta o cale de a ieși sau la a căuta confortul pentru trupul tău, astfel încât să eviți întârzierea lucrării Mele și să-ți amâni viitorul minunat. Departe de a te proteja, acest lucru ar putea duce doar la distrugerea ta. Nu ar fi acest lucru nesăbuit din partea ta? Lucrurile de care te bucuri astăzi cu lăcomie reprezintă chiar ceea ce îți va distruge viitorul, în timp ce durerea pe care o înduri astăzi este chiar ceea ce te protejează. Trebuie să fii conștient în mod clar de aceste lucruri, pentru a evita să cazi pradă ispitelor de care va fi greu să scapi și să eviți să intri din greșeală în ceața densă și să nu fii în stare să găsești soarele. Atunci când ceața densă se va împrăștia, te vei afla în toiul zilei mari a judecății” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că suntem la o răscruce decisivă în răspândirea Evangheliei Împărăției. Dacă mă gândesc doar să îmi păstrez locul de muncă sigur și să urmăresc o viață de îndestulare și de belșug, în final, voi cădea pradă chemărilor trupești și voi fi devorată de Satana, pierzându-mi șansa de a fi mântuită de Dumnezeu. M-am gândit cum, în trecut, deși credeam în Dumnezeu și mergeam la adunări, nu mă axasem pe urmărirea adevărului sau pe îndeplinirea responsabilităților unei ființe create, făcându-mi datoria bine. Nu mă gândisem decât la urmărirea unei vieți bune, de îndestulare și de belșug. Mă gândeam că, având acest loc de muncă sigur, nu va trebui să îmi fac griji pentru cheltuielile curente și voi avea bătrânețea asigurată. De aceea, mi-am dedicat toate eforturile și timpul muncii mele, alergând și muncind din greu din zori și până în seară, îngrozită că nu îmi voi îndeplini norma de vânzări la timp și că îmi voi pierde locul de muncă sigur. Ori de câte ori trebuia să aleg între muncă și îndeplinirea datoriei mele, nu țineam deloc cont de lucrarea bisericii. Am renunțat la adunări și la datoria mea și mi-am canalizat tot timpul și toate eforturile pe a-mi păstra locul de muncă sigur. Drept rezultat, aceasta nu doar că nu mi-a adus ușurare și liniște sufletească, ci m-a făcut să sufăr chinul bolii, extenuându-mă fizic și mental și îndepărtându-mă tot mai mult de Dumnezeu. M-am gândit cum Dumnezeu, prin mila Sa, îmi oferise șansa de a mă instrui ca predicatoare pentru a putea crește în viață, dar eu, neștiind ce era bine pentru mine, mi-am refuzat datoria pentru că doream în continuare să mă îndestulez cu plăcerile trupești. Îmi lipseau cu adevărat conștiința și rațiunea! M-am gândit la colegii mei non-credincioși de la distilerie. Nu primiseră udarea și nu fuseseră aprovizionați cu vorbele lui Dumnezeu și munceau și se chinuiau mereu. Drept rezultat, nu doar că nu reușiseră să obțină viața pe care și-o doreau, ci unii dintre ei au rămas chiar paralizați la pat, chinuiți de agonia bolii care pusese stăpânire asupra corpurilor lor. Aceste lecții din nenorocirile trecute ale altora erau avertismente și reamintiri pentru mine! Dacă mă încăpățânam în ignoranța mea, punând mâna pe plug și uitându-mă înapoi, aveam să ratez șansa la mântuire pe care Dumnezeu le-o acordă oamenilor o dată la un mileniu, în zilele de pe urmă. Când vor veni marile catastrofe, eu voi cădea în întuneric alături de cei neîncrezători, văitându-mă și scrâșnind din dinți. În această perioadă, când întâlneam dificultăți în îndeplinirea datoriei mele, mă rugam pentru a căuta adevărul, iar viața mea a făcut un oarecare progres și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Acestea au fost câștiguri pe care nu le mai avusesem până atunci. Gândindu-mă la aceste lucruri, am acceptat datoria de predicatoare.

După ce am devenit predicatoare, am fost din ce în ce mai ocupată. După un timp, sezonul de vârf a sosit din nou. Orele adunărilor mele erau adesea în timpul serviciului și a devenit din ce în ce mai greu să mă învoiesc. Odată, directorul mi-a spus, nemulțumit: „Dacă ai de gând să te învoiești în fiecare zi, dă-ți demisia și gata!” Auzindu-l pe director spunând acest lucru, m-am simțit constrânsă în inima mea și am început să șovăi: „Dacă vreau să îmi fac datoria bine, trebuie să îmi dau demisia. Dar sunt în continuare puțin reticentă la ideea de a pierde acest loc de muncă sigur. Am reușit să mă angajez cu contract la această companie de stat cu mare dificultate. Dacă le spun că aș vrea să îmi dau demisia acum, familia mea nu ar fi niciodată de acord, orice ar fi. În vreo doi ani, fiul meu va trebui să își cumpere o casă și să se însoare: mă așteaptă multe cheltuieli! Dacă chiar îmi dau demisia, va trebui să trăiesc în sărăcie de acum încolo. La bătrânețe, va trebui să mă chinui să îmi asigur până și strictul necesar.” Când șovăiam astfel, m-am rugat de multe ori lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul. M-am gândit la ceea ce spusese Domnul Isus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Şi totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). M-am gândit și la cuvintele lui Dumnezeu: „Gândește-te doar la lucrarea bisericii. Să renunți la perspectivele propriului trup, să fii ferm în chestiuni legate de familie, să te dedici din toată inima lucrării lui Dumnezeu și să pui lucrarea lui Dumnezeu pe primul loc, iar viața ta pe al doilea loc. Aceasta este decența unui sfânt” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”). Dumnezeu le-a dat păsărilor cerului mijloacele de supraviețuire. Nu trebuie să alerge toată ziua doar pentru a exista: pot supraviețui fără să muncească asiduu tot anul. Apoi m-am gândit la mine însămi: banii pe care îi va cheltui fiul meu când se va însura și dacă mă voi chinui sau nu ca să îmi asigur mâncarea și îmbrăcămintea la bătrânețe țin toate de suveranitatea lui Dumnezeu. Ce rost are să mă gândesc atât de mult la viitor? Mi-am amintit cum a fost când Moise i-a condus pe israeliți afară din Egipt. Când au ajuns în pustiu, nu aveau nimic de mâncare. Dumnezeu le-a dat mană și prepelițe pentru ca ei să poată mânca pe săturate. Unii, temându-se că le va fi foame în viitor, au păstrat în secret niște mană pentru a o mânca mai târziu. Dar a doua zi, mana putrezise. Cu toate acestea, cei care s-au supus cu sinceritate cuvintelor lui Dumnezeu și care L-au urmat oriunde i-a călăuzit, au fost duși de Dumnezeu pe Pământul Făgăduinței, în Canaan. Acum, mie nu îmi lipseau cele strict necesare: mâncarea și îmbrăcămintea ar fi trebuit să îmi fie suficiente. Cu toate acestea, eu îmi făceam mereu griji că nu voi reuși să îmi asigur traiul pe viitor. Aveam prea puțină credință în Dumnezeu. Acum, Dumnezeu este dornic să mântuiască oamenii, iar răspândirea Evangheliei reprezintă o prioritate majoră. Nu doar că trebuie să aducem înaintea lui Dumnezeu mai mulți oameni care încă orbecăie cu amărăciune în întuneric, ci nou-veniții au nevoie și de udare la timp, pentru a putea prinde rădăcini adânci pe adevărata cale. Ar trebui să îmi pun datoria pe primul loc și să pun tot sufletul în îndeplinirea acesteia. Doar o astfel de atitudine este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Prin urmare, m-am rugat sincer lui Dumnezeu cu privire la renunțarea la locul meu de muncă. M-am gândit cum, dacă demisionam din proprie inițiativă, familia mea nu avea să fie de acord cu niciun chip, ba chiar s-ar opune vehement și m-ar împiedica să îmi fac datoria. Întâmplător, aveam un disconfort în zona lombară, așa că m-am folosit de asta ca pretext să cer un concediu medical prelungit. După aceea, nu m-am mai dus la serviciu și mi-am putut dedica tot timpul datoriei mele.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoană normală și care urmărește iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni unul dintre oamenii lui Dumnezeu este viitorul tău adevărat și o viață de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate să trăiască o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Astăzi, Dumnezeu a revărsat asupra mea harul Său aducându-mă înaintea Lui. Sunt norocoasă că am auzit glasul și cuvintele Creatorului, că am înțeles unele adevăruri, am deslușit unele lucruri, am dobândit un oarecare discernământ cu privire la prejudiciul și la consecințele urmăririi banilor, am lăsat în urmă zilele de deșertăciune și de suferință, de alergătură după bani, am îndeplinit datoria unei ființe create și am apucat-o pe calea corectă în viață. Toate acestea sunt mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Deși am mai puține plăceri materiale, inima mea este împăcată, senină și luminată. Prin predicarea Evangheliei, am experimentat că să aduci mai mulți credincioși în Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu pentru a obține mântuirea Lui este cel mai prețios și mai însemnat lucru care există.

După aceea, mi-am pus mijloacele de trai viitoare în mâinile lui Dumnezeu și am încetat să mai fac planuri și calcule. Inima mea nu mai era constrânsă de astfel de chestiuni și am putut să îmi liniștesc inima și să îmi fac datoria. În această perioadă, citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg multe adevăruri și mi-am conștientizat propria natură satanică, iar firile mele corupte se schimbau puțin câte puțin. Aceasta mi-a dat credința de a-L urma pe Dumnezeu. Un lucru la care nu m-am așteptat a fost că, în 2015, la aproape zece ani după ce părăsisem distileria, distileria a plătit subvenții vechilor angajați în valoare totală de 60.000 de yuani. Alți angajați cheltuiseră mulți bani pe cadouri și pe divertisment și alergaseră foarte mult pentru a obține asta, dar eu am primit acest beneficiu fără să fi cheltuit nicio lețcaie. Aceasta m-a ajutat să văd și mai clar că Dumnezeu este suveran asupra tuturor acestor lucruri și că nu este ceva ce oamenii pot plănui pentru ei înșiși. Slavă lui Dumnezeu!