de Michael, Noua Zeelandă

Când aveam opt ani, familia mea a trecut printr-un incident neprevăzut. Din acel moment, mama și cu mine am fost dependenți unul de celălalt pentru a ne descurca, iar ea m-a dus înapoi la casa noastră de la țară. La acea vreme, eram foarte nevoiași. Alți oameni locuiau în case cu mai multe etaje, în timp ce noi stăteam doar într-o colibă cu acoperiș de țiglă; eram foarte săraci. Îi invidiam pe ceilalți și speram că voi câștiga mulți bani când voi crește mare pentru ca eu și mama mea să putem avea siguranță financiară. Pentru a face bani, nu mi-am continuat studiile după absolvirea liceului. Pe atunci, frații și surorile doreau să mă alătur bisericii și să trăiesc viața bisericească. Cu toate acestea, îmi făceam griji că adunarea mă va împiedica să câștig bani. Eram încă foarte tânăr, iar în viitor urma să mă căsătoresc și să-mi câștig existența. Aș fi avut nevoie de bani pentru tot ceea ce aș fi făcut. Așadar, am respins cuvintele bune și sfaturile fraților și surorilor și am pășit hotărât pe calea urmăririi banilor, faimei și câștigului.

Am lucrat în construcții și, de asemenea, ca hamal. Mai târziu, am studiat marketingul și am făcut afaceri cu câteva rude. În cele din urmă, afacerile au luat avânt și micul magazin cu care am început s-a extins în doar câțiva ani într-o companie mică cu aproximativ o duzină de angajați. La acea vârstă fragedă, am devenit șef și am făcut ceva bani. Situația financiară a familiei mele s-a îmbunătățit, mi-am cumpărat o casă și am reușit să acopăr toate cheltuielile de bază ale vieții. Deși am făcut din ce în ce mai mulți bani și viața mea trupească era satisfăcută, am devenit din ce în ce mai nefericit. De dragul de a face bani, a trebuit să eman un aer de veselie în fața clienților, lingușindu-i și fiind servil, iar minciuna și înșelatul oamenilor au devenit rutina mea zilnică. Nu mă dădeam în lături de la nimic pentru a-mi servi propriile interese și nu trăiam deloc ca un om. În trecut, văzusem că vorbele lui Dumnezeu ne spun să fim oameni cinstiți. De fiecare dată când mă gândeam la asta, aveam o conștiință extrem de vinovată. Pe deasupra, în fiecare zi îmi investeam tot timpul și toată energia în afacere, păstrând mereu o bună dispoziție și o atitudine pozitivă față de clienți. Când mă sunau pentru a aranja ceva, mă ocupam imediat, ca și cum aș fi răspuns la un decret imperial. Cu toate acestea, când mama voia să o ajut la treburile casnice sau să stau de vorbă cu ea, îi spuneam întotdeauna că sunt ocupat și o rugam să nu mă deranjeze. Nu participam la adunări și nu mă rugam aproape deloc. Starea mea era în întregime cea a unui non-credincios fără credință. Pentru că relațiile erau foarte importante în afaceri, în fiecare zi mă gândeam cum să mențin relațiile cu clienții. Indiferent cu cine aveam de-a face, atât timp cât îmi puteau aduce beneficii, îi complimentam și le spuneam cuvinte nesincere pentru a le face pe plac. Eram dezgustat de acest comportament al meu. Am devenit din ce în ce mai ipocrit și înșelător și ajunsesem cu adevărat în punctul în care mă purtam cu două fețe. Mă uram din ce în ce mai mult și uram și acest mijloc de supraviețuire.

Câțiva ani mai târziu, când COVID se răspândea în întreaga țară, m-am infectat și aveam dureri mari în tot corpul. Cu câteva ore înainte de apariția simptomelor, eram plin de energie și mă ocupam de diverse probleme de afaceri, când, brusc, n-am mai avut putere nici să mă ridic în picioare. M-am întins în pat, mă dureau toți mușchii și aveam senzația că-mi va exploda capul. Cum aveam febră mare și nu voia să scadă, mi s-au crăpat buzele. Vomitam și aveam diaree; mă simțeam îngrozitor, de parcă mă pândea moartea. Atunci am simțit cât de fragil și de mic este omul. În acel moment, am început să reflectez, gândindu-mă: „Pentru ce trăiesc așa?” Evenimentele din trecut mi-au apărut în minte scenă după scenă, ca niște clipuri dintr-un film, și m-am gândit: „În fiecare zi, îmi storceam creierii pentru a găsi modalități de a face mai mulți bani, spunând minciuni și păcălind oamenii. Chiar trăiesc doar pentru a face bani cu disperare și pentru a munci astfel? Este totul doar pentru a-mi satisface vanitatea și respectul de sine, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre mine? Doar pentru a mă răsfăța cu mâncare, băutură și plăceri? Este acesta scopul meu în viață? Doar în asta constă viața mea? Chiar voi muri așa?” Gândindu-mă la asta, am fost cuprins de remușcări profunde. Am regretat că nu crezusem în Dumnezeu cum se cuvine și că nu trăisem viața bisericească de la început. Aveam multe regrete și nu eram dispus să mor așa. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem în trecut: „Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi calamități: ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două; dimpotrivă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra tuturor națiunilor și popoarelor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). „Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă. Cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât tânjesc mai tare să continue să trăiască; cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât sunt mai îngroziți de apropierea morții. Numai în acest moment își dau seama cu adevărat că viețile nu le aparțin, că nu sunt ale lor, să le poată controla, și că nimeni nu are nimic de spus în privința vieții sau a morții cuiva – toate acestea sunt dincolo de controlul lor” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). De fapt, citisem aceste cuvinte de mai multe ori înainte. Deși mi-era teamă de calamități, atât timp cât nu mi se întâmplau mie, am simțit mereu că erau destul de departe și am continuat să urmăresc bogăția și viața pe care mi-o doream, așa cum făcusem înainte. Acum, zăceam în pat cu dureri în tot corpul, la capătul puterilor, și abia atunci am înțeles că, deși bogăția le poate aduce oamenilor unele bucurii materiale, era cu adevărat inutilă la confruntarea cu COVID. În sfârșit mi-am dat seama că eram cu adevărat ignorant și orb. Am fost atât de intransigent! Privind cu atenție, chiar dacă eu credeam în Dumnezeu, ignorasem complet cuvintele Lui și nu-mi oprisem niciodată goana după bogăție, faimă și câștig; aceasta fusese adevărata mea atitudine față de Dumnezeu și de cuvintele Lui. Abia când am fost infectat cu COVID, am început să reflectez asupra mea. M-am gândit la ceea ce a spus Domnul Isus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). În sfârșit am înțeles, direct de la sursă, un pic din ce înseamnă aceste cuvinte. Într-adevăr nu poți cumpăra viața cu bani! Am reușit să mă întorc în pat și am îngenuncheat să mă rog: „Dumnezeule Atotputernic, sunt atât de ignorant și de orb! Numai eu sunt de vină pentru că am ajuns în acest punct al vieții mele. M-ai mântuit în tot acest timp, folosindu-te de frați și surori pentru a mă invita în mod repetat să particip la viața bisericească, dar nu am vrut niciodată să accept și am respins mântuirea Ta. Dumnezeule, îmi pare atât de rău. Acum, înțeleg că banii nu pot cumpăra sănătatea sau viața. Întotdeauna am urmărit banii, dorind să îi folosesc pentru a-mi îmbunătăți viața, dar pentru a câștiga bani, am trăit epuizat fizic și emoțional, iar acest lucru aproape m-a distrus. Nu vreau să mai trăiesc într-un mod atât de dureros. Nu vreau să mai trăiesc ca un ipocrit în acest mediu de înșelăciune reciprocă, care este plin de păcăleli și de minciuni. Dumnezeule, Te rog să mă ierți și să-mi mai dai o șansă. Te rog, mântuiește-mă!” Așa m-am rugat și m-am căit. Deși durerea mea fizică nu s-a diminuat deloc, în acel moment, inima mea era la fel de caldă ca a unui copil ghemuit în brațele părinților.

A doua zi, mama a auzit că fusesem infectat și a venit să aibă grijă de mine. Ea mi-a citit multe din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, iar unele dintre ele mi-au lăsat o impresie profundă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „«Banii fac lumea să se învârtă» este o filosofie a Satanei. Predomină în întreaga omenire, în fiecare societate umană; ați putea spune că este o tendință. Asta deoarece a fost întipărită în inima fiecărei persoane care, la început, nu a acceptat această zicală, dar apoi a acceptat-o tacit când a venit în contact cu viața reală și a început să simtă că aceste cuvinte erau de fapt adevărul. Nu este acesta un proces prin care Satana îl corupe pe om? Poate oamenii nu înțeleg această zicală în aceeași măsură, dar fiecare o interpretează și o recunoaște la niveluri diferite, în baza lucrurilor care s-au întâmplat în jurul lor, și a experiențelor personale. Nu asta e situația? Indiferent cât de multă experiență are cineva cu această expresie, care este efectul negativ pe care îl poate avea asupra inimii cuiva? Ceva este dezvăluit prin firea umană a oamenilor din această lume, inclusiv a fiecăruia dintre voi. Ce anume este? Este divinizarea banilor. Este greu să scoți acest lucru din inima cuiva? Este foarte greu! Se pare că Satana l-a corupt profund pe om! Satana folosește banii pentru a-i ispiti pe oameni și îi corupe să divinizeze banii și să venereze lucrurile materiale. Și cum se manifestă în oameni această venerație a banilor? Credeți oare că nu ați putea supraviețui în această lume fără niciun ban, că până și o singură zi fără bani ar fi imposibilă? Statutul oamenilor se bazează pe cât de mulți bani au, ca și respectul pe care îl pretind. Spatele celor săraci este îndoit de rușine, în timp ce bogații se bucură de statutul lor înalt. Ei stau drepți și mândri, vorbind tare și trăind arogant. Ce le aduc oamenilor această zicală și această tendință? Oare nu este adevărat că mulți fac orice sacrificiu în goana după bani? Oare nu mulți își sacrifică demnitatea și integritatea căutând mai mulți bani? Oare nu mulți oameni pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria și de a-L urma pe Dumnezeu, de dragul banilor? Oare pierderea șansei de a dobândi adevărul și de a fi mântuiți nu este cea mai mare pierdere pentru oameni? Nu e Satana sinistru că folosește această metodă și această zicală pentru a-l corupe pe om într-o asemenea măsură? Nu este un tertip malițios?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”). Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am simțit că fiecare propoziție era adevărul. Cuvintele rostite de El erau atât de corecte și au pătruns direct în adâncul inimii mele. Eram la fel cu ceea ce expusese Dumnezeu: mă închinam mereu banilor, acționam conform ideii că „banii sunt mai presus de orice”. Credeam că dacă am bani, voi avea totul și voi putea trăi viața unei clase superioare, că voi trăi după bunul meu plac și că voi fi apreciat de ceilalți, în timp ce, dacă nu aș avea bani, nu aș fi în stare să fac nimic. Prin ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu, am văzut răutatea și motivele detestabile ale Satanei. Satana a folosit banii, faima și câștigul pentru a-mi controla mintea, făcându-mă să mă pierd adânc în aceste lucruri și să transform goana după bani în ținta și direcția vieții mele, determinându-mă astfel să-L evit și să-L trădez pe Dumnezeu și să devin din ce în ce mai înșelător, ticălos și lacom, pregătindu-mă să fiu distrus împreună cu Satana în cele din urmă. În trecut, am trăit întotdeauna după ideile pe care mi le-a insuflat Satana, gândindu-mă doar la bani, faimă și câștig. Am crezut că oamenii nu pot face nimic fără bani și că cei care aveau bani se puteau bucura de o viață mai bună și că îi puteau face pe alții să aibă o părere bună despre ei. Această credință aparent simplă m-a legat cu lanțuri invizibile, ținându-mă ferm sub controlul Satanei, fără nicio urmă de curaj pentru a mă elibera. Așa am fost păcălit și corupt de Satana. De dragul banilor, faimei și câștigului, am devenit detașat și lipsit de inimă, făcând lucrurile prin orice mijloace necesare, plin de minciuni și de înșelăciuni. Nu trăiam deloc ca o ființă umană. După ce am câștigat ceva bani, am călătorit peste tot, dorind să-mi alin durerea. În realitate, a fost doar o modalitate temporară de a mă amorți. Chiar dacă îmi investisem toată energia și tot timpul în muncă, dorind ca asta să-mi îmbogățească viața, nu am putut niciodată să scap de golul pe care îl simțeam în interior. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au trezit inima. Am început să-mi examinez îndeaproape preocupările și nu am vrut să continui să urmăresc cu perseverență banii, faima și câștigul. Aceste lucruri nu erau atât de atotputernice pe cât îmi imaginasem. Când zăceam în pat, incapabil să mă ridic, bucuriile materiale și banii păreau atât de neînsemnate. Banii nu pot salva viața unui om și nu sunt rădăcina existenței sale. Nu eliberează oamenii de durere.

Atunci, am început să caut ce ar trebui să urmăresc pentru a trăi o viață cu valoare și cu sens. În acel moment, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ca persoane normale și care urmăresc iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate să trăiască o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din mijlocul omenirii și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am găsit o direcție în viață. Am înțeles că, în calitate de ființă creată, ar trebui să trăiesc pentru a urmări adevărul, pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu și pentru a obține aprobarea Creatorului. Ca ființă creată, omul ar trebui să își asume datoria și să își îndeplinească responsabilitatea; nu există nimic mai valoros sau mai semnificativ decât acest lucru. Urmându-l pe Satana și urmărind banii, faima și câștigul, omul nu numai că nu poate obține fericirea adevărată, dar va și deveni din ce în ce mai egoist și mai lacom. În cele din urmă, va fi complet acaparat de Satana și va cădea într-o durere infinită. Acum, lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă era aproape încheiată; dacă nici acum nu profitam de această șansă de a crede în Dumnezeu așa cum se cuvine, eram cu adevărat prea prost. Nu voiam să continui să fiu rănit de ideile pe care Satana mi le insuflase și m-am hotărât să mă rup de această viață dureroasă. Până în a treia zi de stat la pat, încă mai aveam febră, dar nu mai aveam dureri atât de mari. I-am spus mamei mele: „Vreau să particip la adunări.” În scurt timp, am început să trăiesc viața bisericească și I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. Dumnezeu îmi dăduse o nouă șansă să mă întorc în casa Lui și trebuia să o prețuiesc cum se cuvine; nu puteam să nu mă ridic la înălțimea intențiilor Sale.

Cu toate acestea, aveam încă o dilemă în fața mea. Aveam niște clienți vechi în afacerea mea și chiar dacă nu mai încercam cu disperare să extind afacerea, încă îmi investeam energia în ea. Nu mă simțeam în largul meu în timpul adunărilor și eram incapabil să-mi liniștesc inima în fața lui Dumnezeu. Când se terminau adunările, îmi scoteam telefonul și nu vedeam decât apeluri pierdute și mesaje de la clienți. La fiecare adunare, mă confruntam cu tot felul de tulburări. Îmi amintesc că, odată, eram în drum spre o adunare când a trebuit să răspund la un apel brusc de la un client care avea nevoie urgentă de niște bunuri. Aproape ajunsesem la locul unde ne adunam, dar, cedând presiunii clientului, am mers la locul de adunare și i-am informat pe frați și pe surori că a intervenit ceva și apoi am plecat în grabă. Am simțit că acest lucru interfera prea mult cu adunările și am vrut să renunț la afacere, dar aveam sentimente contradictorii. În trecut, mă întâlneam cu clienții toată ziua, dorind să-mi mențin relațiile cu ei prin orice mijloace necesare. Dacă m-aș fi oprit acum și aș fi irosit toate eforturile mele anterioare, ar fi fost, într-adevăr, păcat. Voiam să particip la adunări, dar nu puteam renunța la bani, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi arate o cale de ieșire.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre se împotrivesc atât de mult să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima? În acest moment, ce alegeți? Vă veți supune cuvintelor Mele sau veți fi scârbiți de ele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am recunoscut că, așa cum a spus Dumnezeu, eram o persoană care ținea banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Deși văzusem clar că banii nu puteau salva viața omului, că nu erau rădăcina existenței omului și că nu puteau elibera oamenii de durere, tot nu am putut rezista tentației lor. Când am avut de făcut afaceri în același timp în care trebuia să aibă loc adunarea, am pus banii pe primul loc și am fost incapabil să fac alegerea corectă. Nu am fost încăpățânat și necugetat? Am fost exact așa cum au arătat cuvintele lui Dumnezeu: „Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor”. Inima mea era atât de intransigentă și de încăpățânată, încât nu am priceput câtuși de puțin grija lui Dumnezeu și nu am înțeles pe deplin cum Dumnezeu persistă în așteptarea omului. Am vrut să cred în Dumnezeu așa cum se cuvine; nu mai puteam să nu fiu la înălțimea intențiilor Sale. Cu toate acestea, știam că statura mea era mică și că nu puteam trece peste asta de unul singur. M-am rugat urgent lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Vreau să mă eliberez de această viață. Sunt ocupat toată ziua cu munca și cu câștigatul banilor și nu sunt în stare să citesc cu calm cuvintele Tale și să particip la adunări. Să trăiesc în acest fel mi-a afectat grav viața bisericească. Dumnezeule, Te rog, arată-mi o cale de ieșire. Vreau cu adevărat să mă schimb; Te rog, dă-mi credința și puterea de a mă elibera de această viață de durere.”

Mai târziu, în timpul unei adunări, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au atins inima profund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ochii plini de înșelăciune și prejudecăți față de ceilalți nu sunt lucruri pe care oamenii tineri ar trebui să le aibă, iar tinerii nu ar trebui să săvârșească acte distructive și abominabile. Ei nu ar trebui să fie lipsiți de aspirații, de elan sau de o dorință entuziastă de a deveni mai buni; nu ar trebui să fie descurajați de perspectivele lor și nici nu ar trebui să își piardă speranța în viață sau încrederea în viitor; ar trebui să aibă perseverența de a continua drumul adevărului pe care l-au ales acum – să-și împlinească dorința de a-și sacrifica întreaga viață pentru Mine. Nu ar trebui să trăiască fără adevăr, nici să ascundă ipocrizie și necinste – ar trebui să rămână fermi pe poziția corectă. Ei nu ar trebui doar să fie pasivi, ci ar trebui să aibă spiritul de a îndrăzni să facă sacrificii și să lupte pentru dreptate și adevăr. Oamenii tineri ar trebui să aibă curajul de a nu ceda în fața opresiunii forțelor întunericului și de a transforma semnificația existenței lor. Tinerii nu ar trebui să renunțe în fața nenorocirilor, ci ar trebui să fie deschiși și sinceri și cu un spirit de iertare pentru frații și surorile lor. […] Persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a-și exersa discernământul în anumite probleme și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să căutați toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Ar trebui să fiți responsabili față de viața voastră – nu trebuie să o tratați cu ușurință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). „Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a profita de timp înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați și să-l dați de câte ori vreți. Totuși, ziua Mea nu va accepta să mai fie amânată. Țineți minte! Țineți minte! Vă îndemn cu aceste cuvinte bune. Sfârșitul lumii se desfășoară chiar în fața ochilor voștri, iar marile dezastre se apropie cu repeziciune. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). Citind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, inima mea a fost atât de mișcată și m-am gândit: „Am ratat deja mai multe șanse și nu voi mai primi timpul acela înapoi. În zilele acestea, situația din toate țările este turbulentă, cu cutremure, războaie, pandemie și alte dezastre naturale și provocate de om care au loc fără încetare. Nu voi mai avea prea multe oportunități de a urmări adevărul și de a-L urma pe Dumnezeu. Dacă voi continua să le ratez, s-ar putea să fie pentru totdeauna; s-ar putea să nu mai am niciodată o altă șansă. Chiar am de gând să aștept până când dau ochii cu moartea ca să cred în Dumnezeu? Nu va fi prea târziu atunci? Ce este mai important, să fac bani sau viața mea? Este timpul să cântăresc toate acestea.” Mi-am dat seama de intențiile și de cerințele lui Dumnezeu pentru tineri din cuvintele Sale care spuneau: „Oamenii tineri ar trebui să aibă curajul de a nu ceda în fața opresiunii forțelor întunericului și de a transforma semnificația existenței lor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Nu mai puteam continua să fiu încăpățânat și lipsit de rațiune în felul acesta. Nu ar trebui să trăiesc pentru bani, faimă și câștig; ce ar trebui să fac ar fi să merg pe calea credinței în Dumnezeu și să urmăresc adevărul. Trebuia să pun capăt vieții mele anterioare, așa că m-am hotărât să renunț la această afacere.

După aceea, am menționat această idee rudelor mele. Au făcut tot posibilul să mă convingă să nu o fac, spunând că mi-ar mări atât salariul de sfârșit de an, cât și salariul de bază. Astfel, aș câștiga mai mult de 10.000 de yuani pe lună și, adunat cu salariul de la sfârșitul anului, aș face aproape 200.000 de yuani într-un an. Asta era deja foarte mult pentru cineva dintr-un oraș mic. Am fost foarte tentat și, deși era o ofertă atractivă, mă hotărâsem deja. Nu mai voiam să trăiesc viața aceasta în care apucam banii cu o mână și adevărul cu cealaltă. Mai târziu, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane totuși aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). În trecut, trăiam pentru trup și pentru Satana, urmărind doar banii, faima și câștigul. Drept urmare, am devenit din ce în ce mai ticălos și mai corupt, îndepărtându-mă din ce în ce mai mult de Dumnezeu și petrecându-mi fiecare zi ca un cadavru ambulant. Acum, voiam să-mi schimb modul de viață și să-L urmez pe Dumnezeu din toată inima.

Mai târziu, rudele mele m-au îndemnat din nou să rămân și, știind că Satana era cel care îi folosea pentru a mă opri să merg înaintea lui Dumnezeu, m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi arate o cale de ieșire: „Dumnezeule, nu mai vreau să urmăresc banii, faima și câștigul și să merg pe calea greșită. Vreau să trăiesc o viață plină de sens și de valoare. Te rog, călăuzește-mă și dă-mi credința să depășesc această ispită a Satanei!” Am înțeles că acesta era modul Satanei de a mă seduce și de a mă cuceri, așa că, râzând, le-am spus rudelor mele: „Știu că intențiile voastre sunt bune, dar vreau să mă aventurez în lume cât sunt încă tânăr și să nu mă bazez mereu pe rude și pe prieteni. M-am hotărât deja; voi porni la drum pe cont propriu.” Rudele mele au văzut că mă hotărâsem și mi-au respectat alegerea. Am înțeles că Dumnezeu îmi arăta o cale de ieșire și am profitat de această șansă pentru a renunța la munca mea. După aceea, am putut să cred în Dumnezeu și să particip la adunări cu liniște sufletească și am început să-mi fac datoria. Când interacționam cu frații și surorile, nu mai trebuia să-mi pun o mască și să mă comport ipocrit ca atunci când făceam afaceri. În biserică, puteam elimina toate poverile și prefăcătoriile. Dacă aveam vreo problemă, mă puteam ruga lui Dumnezeu și îmi puteam deschide inima față de frați și surori și puteam discuta cu ei, iar ei m-ar fi ajutat sincer și din toată inima. Puteam să simt cât de autentici și de buni erau frații și surorile și simțeam căldură. Acestea erau lucruri pe care nu le mai simțisem niciodată până atunci. Am fost foarte fericit trăind așa și o astfel de liniște interioară și de bucurie erau lucruri pe care nicio sumă de bani nu le putea cumpăra! Acum, mi-am găsit o slujbă simplă, obișnuită, iar faptul că am haine și mâncare îmi este suficient. Îmi investesc timpul și energia în ceea ce este mai semnificativ și mai valoros: urmărirea adevărului și îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a permis să mă îmbolnăvesc de COVID, pentru că mi-a trezit inima amorțită și pentru că m-a ajutat să văd clar calea și direcția vieții mele și să fac cea mai corectă alegere.