de Shen Jie, China

Când eram mică, familia mea era săracă, iar oamenii ne desconsiderau adesea. Așa că mă gândeam: „Când o să fiu mare, trebuie să fac mulți bani, ca să fiu respectată.” Mai târziu, m-am căsătorit, dar și familia soțului meu era săracă. Am căutat oriunde am putut modalități de a câștiga bani și nu am renunțat niciodată la nicio oportunitate. Am încercat să facem taximetrie și să vindem legume, dar nu am câștigat prea mulți bani. Cu toate acestea, nu am renunțat. Am văzut că verișoara mea făcuse bani frumoși cultivând ciuperci păstrăv de fag și că și-a construit foarte repede o casă frumoasă. Așa că am decis să învăț de la ea să cultiv ciuperci. Am muncit din greu de toamna până primăvara, dar, când ciupercile noastre au ajuns pe piață, aceasta era suprasaturată și se găseau ciuperci peste tot. Până la urmă, n-am câștigat niciun ban. Efortul nostru de o jumătate de an a fost în zadar. Orele lungi în care muncisem aplecată mi-au provocat o hernie de disc. Am cheltuit o mulțime de bani căutând tratamente peste tot, ceea ce a înrăutățit situația noastră financiară deja precară. Totuși, nu am renunțat. Într-o zi, am văzut un reportaj despre o mare fermă de porumbei care câștiga milioane de yuani chinezești pe an. Mi s-au aprins ochii: „Milioane! Nu există nicio fermă de porumbei pe aici. Dacă aș începe acum, aș putea deveni patroană în câțiva ani.” Așa că am luat un împrumut ca să începem să creștem porumbei. Văzând porumbeii crescând, mă simțeam motivată și încărcată de energie. Dar chiar când eram pe cale să vindem primul lot, a izbucnit o epidemie de gripă aviară și am pierdut peste 20.000 de yuani chinezești. Gândul că pierdeam bani după un an de muncă grea a fost ca un cuțit care mi-a străpuns inima. Noaptea, întinsă în pat, plângeam și mă întrebam: „De ce este soarta mea atât de dură? De ce îmi este atât de greu să fac bani când alții par să-i facă atât de ușor?” Stresul mi-a afectat sănătatea. Nu puteam să dorm sau să mănânc și îmi era rău de la stomac. Am ajuns să cântăresc puțin peste patruzeci de kilograme și mă clătinam când mergeam. Chiar și așa, am refuzat să renunț, gândindu-mă: „Am un creier și două mâini, ca și ceilalți. Nu sunt mai puțin inteligentă decât ceilalți. Nu cred că nu pot să fac bani! Trebuie să încerc din nou!” Mai târziu, am auzit că e profitabil să vinzi grătar. În ciuda sănătății mele precare, am plecat într-un alt oraș pentru a învăța meseria. După ce m-am întors acasă, am deschis un restaurant cu grătar. Din cauza concurenței acerbe, afacerea n-a rezistat mult și a trebuit să o închid. Nu puteam să înțeleg de ce alții aveau succes în aceeași afacere, câștigând 3.000 de yuani chinezești pe noapte, în timp ce eu nu reușeam să fac nimic. Mi-am amintit că mama îmi spunea adesea că am „ambiții mari, dar un destin fragil”. M-am gândit cum sora mea a făcut avere în câțiva ani din afacerea ei cu legume și și-a construit o casă frumoasă, făcând și economii de sute de mii, în timp ce eu mă chinuiam și eșuam de peste un deceniu. Oare era într-adevăr soarta mea? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai tulburată. Și am căzut în disperare, simțindu-mă fără speranță și bolnavă zile întregi, fără să vreau să mă mișc, dorindu-mi să pot dormi pentru totdeauna și să nu mă mai trezesc. Viața asta era prea grea. Și soțul meu își îneca zilnic necazurile în alcool.

Ulterior, am început afacerea noastră cu mic-dejun. Spre surprinderea mea, afacerea a ieșit foarte bine. Trebuia să ne trezim în fiecare zi la ora 1 noaptea și să muncim până la 10 dimineața înainte să putem să luăm și noi micul-dejun. Flămânzind astfel, mi-am agravat problemele cu stomacul și am făcut reflux gastroesofagian și hipoglicemie. Soțul meu a început și el să sufere de spondiloză cervicală, care îi provoca amorțeală și durere în brațe. Medicul l-a sfătuit să își ia câteva zile libere pentru terapie intravenoasă. Dar el a considerat că era o pierdere de timp să stea legat de o perfuzie în fiecare zi și că ar fi fost mare păcat să piardă un venit zilnic de o mie de yuani. A optat în schimb pentru analgezice, plănuind să caute un tratament adecvat atunci când afacerea avea să încetinească. Starea lui se înrăutățea pe măsură ce trecea timpul. Avea nevoie de tot mai multe analgezice, ajungând de la o pastilă la două sau trei deodată. Când durerea se agrava, mă înjura și devenea din ce în ce mai irascibil. Comunicarea dintre noi se reducea aproape doar la certuri. Durerea fizică și reprimarea minții și a spiritului meu m-au făcut să mă simt pierdută. Ce rost avea toată această muncă grea? Mă simțeam ca o mașinărie, lucrând de dimineața până noaptea. Eram atât de epuizată, încât mă dureau mijlocul și spatele. Câștigam bani, dar nu aveam timp să ne bucurăm de ei. Obișnuiam să spunem că banii ne vor aduce fericirea, dar de ce mă simțeam mai nefericită, în ciuda faptului că aveam bani?

Un an mai târziu, ne-am întors în satul nostru natal ca să construim o casă nouă. Am avut un sentiment de împlinire, la gândul că puteam în sfârșit să locuim într-o casă frumoasă, după ce ne zbătusem mai bine de 12 ani. Vecinii, rudele și prietenii noștri ne-au lăudat abilitățile și curajul, și chiar ne-au ajutat în mod proactiv să ne procurăm materialele necesare pentru construcție. Secretarul filialei de partid din sat ne-a oferit, de asemenea, asistență specială, asigurându-ne aprobarea pentru lucrările de construcție. Mă simțeam diferit având mulți bani, iar totul părea să meargă mai ușor. Dar apoi, tocmai când lucrurile începeau să arate bine pentru noi, a avut loc o tragedie. După ce am demolat vechea noastră casă, soțul meu se plângea de dureri puternice de gât și a decis să meargă la spitalul din sat. Când am ajuns și eu acolo, medicul mi-a spus pe un ton imperios: „Ați ajuns exact la timp! Soțul dumneavoastră este în stare critică!” Mintea mea s-a golit. „E imposibil”, m-am gândit. „Soțul meu a fost întotdeauna sănătos și rareori a răcit de când ne-am căsătorit. Cum ar putea să fie pe moarte acum?” M-am dus repede la salon și l-am văzut pe soțul meu zăcând acolo. Avea fața întunecată, iar ochii îi erau închiși. L-am apucat de mână și am plâns, strigându-l pe nume, dar nu s-a mai trezit niciodată. Medicul mi-a explicat că soțul meu suferise un atac cerebral acut, probabil legat de afecțiunea coloanei cervicale care îi comprima vasele de sânge, împiedicându-i astfel circulația. Moartea subită a soțului meu m-a lăsat înmărmurită. „Cum voi reuși eu, o femeie cu doi copii, să trăiesc mai departe?” M-am gândit: „Tot ce mi-am dorit vreodată a fost să ne îmbunătățim viețile și să nu mai fim desconsiderați. După ani de muncă grea, tocmai când lucrurile începuseră să meargă mai bine, soțul meu a murit brusc. De ce tot ceea ce am sperat pare atât de îndepărtat și imposibil de atins?” M-am închis în camera mea și plângeam întruna. Surorile mele, îngrijorate că aș putea să-mi fac rău, mă vizitau zilnic, pe rând. Dar nu puteau să-mi ofere decât câteva cuvinte liniștitoare, care nu reușeau defel să risipească tristețea din inima mea.

Mai târziu, o rudă a adus o soră pentru a împărtăși Evanghelia cu mine. Sora mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El se simte scârbit de acești oameni care nu au conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea omenirii. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău, să-ți aducă apă și mâncare și să te trezească, ca să nu-ți mai fie sete și foame. Când ești epuizat și când începi să simți dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un «tată»; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta. El a vegheat cu dorință intensă, așteptând o reacție, dar fără a primi un răspuns. Veghea și așteptarea Lui sunt dincolo de orice preț și sunt de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate această veghe și această așteptare sunt nedeterminate și poate sunt pe sfârșite. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”). Când am auzit „Când ești epuizat și când începi să simți dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. […] El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi” lacrimile au început să-mi curgă pe față fără să-mi dau seama. M-am gândit la greutățile pe care le îndurasem de-a lungul anilor și la chinurile de nedescris la care fusesem supusă. Părinții mei decedaseră, iar soțul meu s-a dus și el. Cui aș fi putut să-i spun durerea din sufletul meu? Cine ar fi putut înțelege? Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins inima și m-au încălzit pe dinăuntru. Voiam atât de mult să spun cu voce tare toată durerea care se acumulase în inima mea, dar nu știam de unde să încep. Am continuat să plâng. Sora a spus: „Înțeleg cum te simți. Ceea ce spunem noi nu poate decât să te aline, dar nu-ți putem rezolva cu adevărat durerea. Doar Dumnezeu ne poate rezolva durerea.” Am întrebat: „De unde vine toată această durere? Chiar poate Dumnezeu să o rezolve?” Sora mi-a citit apoi un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au fost acaparate de cel rău. Vederea ți-a fost întunecată de tenebre și nu poți vedea nici soarele de pe cer, nici acea stea scânteietoare a nopții. Urechile îți sunt înfundate de cuvinte amăgitoare și nu auzi nici glasul tunător al lui Iahve, nici sunetul apelor care curg de la tron. Ai pierdut tot ce este pe bună dreptate al tău, tot ceea ce ți-a dăruit Cel Atotputernic. Ai intrat într-o nesfârșită mare a suferinței, fără nicio putere de a te salva, fără speranță de supraviețuire și tot ce faci este să te zbați și să faci totul în pripă… Din acel moment, ai fost condamnat să fii chinuit de cel rău, departe de binecuvântările Celui Atotputernic, acolo unde proviziile Celui Atotputernic îți sunt inaccesibile, coborând pe un drum fără întoarcere. Un milion de chemări abia pot să-ți trezească inima și duhul. Dormi adânc în mâinile celui rău, care te-a ademenit într-un nemărginit tărâm, unde nu există direcție sau indicatoare de drum. Din acel moment, ți-ai pierdut inocența și puritatea de la început și ai început să eviți îngrijirea Celui Atotputernic. În inima ta, cel rău te conduce în toate lucrurile și a devenit viața ta. Nu te mai temi de el, nu-l mai eviți și nu te mai îndoiești de el; în schimb, îl tratezi ca pe dumnezeu în inima ta. Ai început să-l pui în raclă și să i te închini și voi doi ați devenit la fel de inseparabili precum trupul și umbra sa, hotărâți să trăiți și să muriți împreună. Nu ai nicio idee de unde ai venit, de ce te-ai născut sau de ce vei muri. Îl consideri pe Cel Atotputernic un străin; nu-I cunoști originile și cu atât mai puțin tot ceea ce a făcut El pentru tine” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”). Sora a avut părtășie cu mine: „Dumnezeu a expus cauza principală a suferinței umane. La început, Dumnezeu a creat oamenii și i-a dus să trăiască în Grădina Edenului. În vremea aceea, oamenii îl ascultau pe Dumnezeu, trăiau fără griji și nu experimentau aceste dureri și probleme. Cu toate acestea, după ce au fost ispitiți și corupți de Satana, oamenii L-au trădat pe Dumnezeu, s-au îndepărtat de grija și de protecția Sa și au căzut sub puterea Satanei. Acum oamenii trăiesc în păcat, complotând, uneltind, certându-se și acuzându-se pe nedrept unii pe alții pentru bani, statut, faimă și câștig, iar unii chiar gândindu-se la sinucidere. Toată această suferință a fost provocată de Satana. Timp de mii de ani, Satana le-a inoculat oamenilor multe filosofii pentru interacțiuni lumești și multe falsități, cum ar fi «Banii fac lumea să se învârtă», «Creează-ți o viață mai bună cu propriile mâini», și «Omul își are destinul în propriile mâini». Oamenii preferă să creadă în aceste cuvinte diavolești ale Satanei decât în suveranitatea lui Dumnezeu, trăind și urmărind pe baza acestor reguli de supraviețuire ale Satanei. Fără conducerea și îndrumarea lui Dumnezeu, oamenii acceptă pasiv tendințele malefice ale societății, alergând cu ardoare după bani, statut, faimă și câștig, an după an, fără să înțeleagă sensul vieții, de unde au venit sau încotro se îndreaptă. Toate acestea îi fac să se simtă goi și chinuiți. Chiar dacă oamenii L-au trădat pe Dumnezeu, El nu a renunțat la mântuirea oamenilor. Dumnezeu i-a condus și i-a mântuit pe oameni de-a lungul celor 6.000 de ani în care Și-a făcut lucrarea, așteptând ca oamenii să se întoarcă la El. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, Mântuitorul, a coborât pe pământ în persoană, exprimând adevăruri pentru a salva oamenii. Numai prin acceptarea adevărurilor pe care Dumnezeu le exprimă, oamenii pot să discearnă planurile Satanei și să scape de corupția și de chinul Satanei.” Ascultându-le pe surori, m-am simțit profund mișcată. Nu era aceasta exact situația mea? Lucrasem neobosită zi și noapte doar pentru a câștiga mai mulți bani, în speranța că, într-o zi, mă voi putea ridica deasupra celorlalți și voi câștiga respectul oamenilor, și am ajuns epuizată și bolnavă, simțindu-mă încă pustie și chinuită după toate astea. Dar nu m-am întrebat niciodată dacă e greșit sau nu să trăiești așa. Pentru că așa a fost timp de generații, nu-i așa? Cum să fiu eu excepția? Abia acum am înțeles că toată această suferință a fost cauzată de corupția și de chinul Satanei. Dacă nu ar fi fost Dumnezeu Atotputernic, care a expus adevărata imagine a coruperii oamenilor de către Satana, nu aș fi realizat niciodată toate acestea și aș fi continuat să fiu indusă în eroare de Satana și să mă zbat în durere.

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Pentru că oamenii nu recunosc orchestrările lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu, ei înfruntă întotdeauna sfidător destinul și cu o atitudine răzvrătită, și vor mereu să scape de autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și lucrurile pe care le-a pregătit soarta, sperând în zadar să-și schimbe circumstanțele actuale și să-și modifice destinul. Dar ei nu pot reuși niciodată, sunt împiedicați la fiecare pas. Această luptă, care are loc adânc în sufletele lor, le provoacă o durere profundă, iar această durere se cioplește în oasele lor și, simultan, îi face să-și irosească viețile. Care este cauza acestei dureri? Este din cauza suveranității lui Dumnezeu sau pentru că o persoană s-a născut fără noroc? Evident, niciuna din acestea nu este adevărată. La bază, este cauzată de cărările pe care apucă oamenii, de felurile în care ei aleg să-și trăiască viața. […] Dacă oamenii nu pot recunoaște cu adevărat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor chestiunilor omenești, dacă nu se pot supune cu adevărat dominației Creatorului, atunci le va fi dificil să nu fie conduși și împiedicați de noțiunea că «soarta omului este în propriile sale mâini». Le va fi dificil să se scuture de durerea luptei lor intense împotriva destinului și a autorității Creatorului și, inutil de menționat, le va fi de asemenea greu să devină cu adevărat eliberați și liberi, să devină oameni care Îl venerează pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). În timp ce citeam cuvintele lui Dumnezeu, lacrimile îmi curgeau pe față, iar experiențele mele trecute mi se derulau în minte. Ca să evit să fiu privită cu dispreț, mi-am stors creierii și am încercat cu disperare să fac bani, crezând că doar prin perseverență și muncă asiduă îmi pot schimba destinul cu propriile mele mâini. De fiecare dată când am eșuat, mi-am păstrat o mentalitate sfidătoare, gândindu-mă că, dacă alții cu un creier și două mâini pot deveni bogați, aș putea și eu dacă aș încerca din greu. La urma urmei, am și eu un creier și două mâini și nu sunt mai puțin inteligentă decât ei. Am crezut că eșecurile mele din trecut fuseseră cauzate de lipsa mea de experiență sau de faptul că nu am avut șansa potrivită. Tratasem falsități precum „Îndură cele mai mari greutăți pentru a deveni cel mai grozav dintre oameni” și „Schimbă-ți destinul cu propriile tale mâini” drept zicale înțelepte și, indiferent de câte ori am eșuat, am luptat cu perseverență împotriva destinului meu, cu o mentalitate de a nu renunța niciodată, având convingerea că munca asiduă poate schimba destinul și luptând cu perseverență ca să devin superioară altora. Acest lucru îmi provocase numeroase afecțiuni, iar pe soțul meu îl costase chiar viața. Toate acestea aveau drept cauză corupția și chinul Satanei! În trecut, dădusem adesea vina pe soartă că a fost nedreaptă cu mine. Abia acum mi-am dat seama că motivul pentru aceasta nu era că Dumnezeu fusese nemilostiv cu mine, și nici că soarta mi-era potrivnică. În schimb, problema era că drumul pe care mi-l alesesem și felul în care îmi trăiam viața erau greșite. Nu recunoscusem suveranitatea lui Dumnezeu și nu mă puteam supune orchestrărilor și rânduielilor Sale. Întotdeauna voisem să-mi schimb situația și destinul cu propriile mele mâini. Pentru bani, faimă și câștig, m-am zbătut și am suferit timp de peste un deceniu. Abia acum mi-am dat seama că toată această suferință fusese provocată de faptul că am fost coruptă și chinuită de Satana, din cauză că nu cunoșteam adevărul. Din acel moment, ori de câte ori aveam timp, citeam cuvintele lui Dumnezeu, întotdeauna dornică să înțeleg mai multe adevăruri.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, indiferent de cât de înalte sunt idealurile omului, cât de realiste sau de cuvenite pot fi dorințele lui, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este strâns legat de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru viața fiecărei persoane și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte subtilă, o metodă foarte mult în acord cu noțiunile oamenilor, care nu este deloc radicală, prin care îi face pe oameni să accepte pe neștiute modul lui de viață, regulile lui de trai, și să-și stabilească obiectivele și direcția în viață și, fără să-și dea seama, ajung să aibă ambiții de viață. Indiferent cât de grandioase ar putea să pară aceste ambiții de viață, ele sunt legate inextricabil de «faimă» și de «câștig». Tot ceea ce persoanele importante sau faimoase – de fapt toți oamenii – urmează în viață are legătură doar cu aceste două cuvinte: «faimă» și «câștig». Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, ei pot apoi să le valorifice ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și să se bucure de viață. Ei cred că faima și câștigul sunt un gen de capital pe care îl pot folosi ca să obțină o viață de căutare a plăcerii și de desfătare nesăbuită a trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig la care râvnesc atât, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și mințile lor, tot ceea ce au, viitorul și destinele lor. Ei fac așa cu sinceritate și fără niciun moment de ezitare, ignorând întotdeauna nevoia de a recupera tot ceea ce au predat. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au refugiat astfel în Satana și i-au devenit loiali? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că banii, faima și câștigul sunt modalități prin care Satana corupe oamenii. Satana folosește influențele din societate și educația din familie pentru a-mi insufla multe convingeri false, cum ar fi „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Țintește să ieși în evidență și să excelezi” și „Mai întâi sunt banii”. Crescând în sărăcie și fiind discriminată, am adoptat cu ușurință aceste opinii, crezând că, odată cu banii, faima și câștigul, voi ajunge să fiu admirată și respectată, să pot vorbi cu încredere și să trăiesc o viață demnă și valoroasă. Pentru a obține faimă și câștig, mi-am stors creierii să găsesc oportunități de afaceri, am muncit deși eram bolnavă și chiar mi-am lăsat fiul de un an ca să călătoresc mii de kilometri pentru a învăța o meserie. De dragul faimei și al câștigului, în ciuda faptului că eram prea ocupată ca să mănânc și amețeam și leșinam de foame, ceea ce mi-a afectat sănătatea, nu am ezitat niciodată să fac sacrificii. Soțul meu, mânat de aceleași dorințe, nu a vrut să renunțe la afacere, preferând să ia analgezice în loc să caute tratament medical. În cele din urmă s-a îmbogățit, dar și-a pierdut viața. Nu a fost toată această suferință cauzată de goana după bani, faimă și câștig? Fără să înțeleg adevărul și fără să am discernământ, am luat drept legi ale supraviețuirii și obiective de viață ereziile și falsitățile pe care le folosește Satana pentru a-l corupe pe om. Am fost cu adevărat necugetată și oarbă! Înțelegând acest lucru, am decis să mă dedic credinței în Dumnezeu și urmăririi adevărului, mai degrabă decât să alerg după bani, faimă și câștig, așa cum am făcut în trecut. Am petrecut mai mult timp citind zilnic cuvintele lui Dumnezeu și am participat activ la părtășii. Trei luni mai târziu, mi-am preluat datoria în biserică, practicând udarea noilor credincioși.

Rudele mele, văzând că am încetat să-mi mai administrez afacerea, și-au exprimat îngrijorarea, spunând că am copii mici și mă așteaptă multe cheltuieli în viitor, așa că ar trebui să continui afacerea cu micul-dejun. Proprietarul m-a sunat și el să-mi spună că mulți oameni apreciau mâncarea noastră și că spera să-mi redeschid magazinul, el și familia lui fiind gata să mă ajute dacă n-o să mă descurc singură. Cuvintele lor mi-au răscolit gândurile: „Este adevărat. Cu doi copii la școală, salariul meu abia acoperă costurile de bază ale traiului. Dacă nu câștig mai mulți bani, eu și copiii mei vom fi desconsiderați în continuare. Afacerea cu micul-dejun ar putea aduce mii de yuani pe zi. Este greu să renunți la asta. Poate aș putea angaja pe cineva să mă ajute și să repornesc afacerea?” Am început să planific și să iau în considerare această opțiune. Cu toate acestea, știam că redeschiderea afacerii cu micul-dejun ar necesita un efort semnificativ, lăsându-mi puțin timp pentru a-mi face îndatoririle în biserică. Dacă aș fi putut ajunge măcar la părtășii, tot ar fi fost bine. Administrarea unei afaceri a necesitat întotdeauna implicarea mea. Ar fi fost o provocare să mă concentrez pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu și pe urmărirea adevărului, iar viața mea spirituală ar fi suferit cu siguranță pierderi. M-am simțit nehotărâtă și confuză, iar toată frământarea asta m-a ținut trează zilele acelea. Într-o zi, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor își doresc următoarele: să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, să nu trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Oamenii speră la perfecțiune, dar când fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor și deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri și nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, inteligență și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cei măreți și cei mărunți, cei superiori și cei inferiori, cei elevați și cei mediocri. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Dacă cineva are o atitudine pozitivă față de suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, atunci când privește înapoi la călătoria sa, când experimentează cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu, va dori mult mai autentic să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a rânduit Dumnezeu, va avea mai multă hotărâre și credință să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze soarta și să nu se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este din cauză că vede că, atunci când oamenii nu înțeleg la ce se referă soarta sau nu înțeleg suveranitatea lui Dumnezeu, ei doar se chinuie și se poticnesc prin ceață conform propriei voințe, iar acea călătorie este prea anevoioasă, prea sfâșietoare. Așadar, când oamenii își dau seama că Dumnezeu este suveran asupra destinului omenesc, cei deștepți aleg să cunoască și să accepte suveranitatea lui Dumnezeu și să spună adio zilelor dureroase de «a încerca să-și construiască o viață bună cu propriile mâini», mai degrabă decât să continue să se lupte cu soarta și să-și urmărească așa-zisele «scopuri în viață» în felul lor. Când o persoană este fără Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate cunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare și nespus de dureroasă. Oriunde ar fi o persoană și orice meserie ar avea, mijloacele sale de supraviețuire și țelurile pe care le urmărește nu-i aduc decât durere nesfârșită și durere peste care este greu să treacă, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi la propriul trecut” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am izbucnit în lacrimi. Reflectând asupra zilelor dureroase în care am luptat împotriva sorții înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu, mi-am dat seama că agonia mea provenea din faptul că nu recunoșteam suveranitatea lui Dumnezeu și mă împotriveam destinului meu cu firi corupte. Chinul de a nu obține ceea ce îmi doream era încă proaspăt în memoria mea. Alții puteau face milioane din aceeași afacere, pe când eu nu m-am ales cu nimic, ba chiar am suferit pierderi mari. Acest lucru arată că banii pe care îi poate câștiga cineva și faptul că cineva este bogat sau sărac sunt predestinate de Dumnezeu. Nu este ceva ce poate fi obținut doar prin eforturile cuiva. În lumea de astăzi, dezastrele sunt din ce în ce mai grave. Dacă aș prioritiza câștigul financiar, căutarea faimei, a câștigului și a statutului, renunțând la oportunitatea de a urmări adevărul și de a obține mântuirea, nu aș fi nechibzuită și ignorantă? Chiar dacă afacerea cu micul-dejun ar putea aduce mii de yuani pe zi, pustiul și suferința de a fi departe de Dumnezeu nu pot fi compensate cu bani. Poate că nu sunt bogată acum, dar aș putea trăi o viață normală. Mai important, am ajuns să înțeleg unele adevăruri și sensul vieții. De asemenea, puteam să-mi fac îndatoririle în biserică, ceea ce îmi aducea pace și bucurie. Realizând acest lucru, am decis să renunț la afacere și să mă concentrez pe îndatoririle mele. Am vândut la un preț mic ustensilele de bucătărie din magazinul meu.

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii nu pot recunoaște cu adevărat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor chestiunilor omenești, dacă nu se pot supune cu adevărat dominației Creatorului, atunci le va fi dificil să nu fie conduși și împiedicați de noțiunea că «soarta omului este în propriile sale mâini». Le va fi dificil să se scuture de durerea luptei lor intense împotriva destinului și a autorității Creatorului și, inutil de menționat, le va fi de asemenea greu să devină cu adevărat eliberați și liberi, să devină oameni care Îl venerează pe Dumnezeu. Dar există o cale extraordinar de simplă ca o persoană să se elibereze din această stare, și anume să-și ia adio de la stilul său de viață anterior; să spună adio scopurilor sale anterioare în viață; să-și rezume și să-și disece stilul de viață, viziunea asupra vieții, căutările, dorințele și idealurile anterioare; și apoi să le compare cu intențiile lui Dumnezeu și cerințele Lui față de om și să vadă dacă vreuna dintre acestea se potrivește cu intențiile și cerințele lui Dumnezeu, dacă vreuna dintre ele oferă valorile corecte ale vieții, duce la înțelegerea mai profundă a adevărului și permite persoanei să trăiască cu umanitate și asemănarea unei ființe omenești. Când investighezi în mod repetat și despici cu atenție diferitele scopuri pe care le urmăresc oamenii în viață și nenumăratele lor moduri de a trăi, vei descoperi că niciunul dintre ele nu se conformează intenției originare a Creatorului cu care El a creat omenirea. Toate acestea îi îndepărtează pe oameni de suveranitatea și grija Creatorului; toate sunt capcane care îi fac pe oameni să devină depravați și care îi duc spre iad. După ce recunoști acest lucru, sarcina ta este să-ți lași deoparte vechile perspective asupra vieții, să stai departe de diferitele capcane, să-L lași pe Dumnezeu să-Și asume răspunderea asupra vieții tale și să facă aranjamente pentru tine; să încerci doar să te supui orchestrărilor și călăuzirii lui Dumnezeu, să trăiești fără nicio alternativă individuală și să devii o persoană care Îl venerează pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Cei care caută să-L cunoască pe Dumnezeu sunt în stare să-și lase deoparte dorințele, sunt dispuși să se supună suveranității și rânduirii lui Dumnezeu și încearcă să fie genul de oameni care se supun autorității lui Dumnezeu și care-I îndeplinesc intențiile. Asemenea oameni trăiesc în lumină și în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu și vor fi cu siguranță lăudați de către Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. În această lume, omul poartă hainele diavolului, se hrănește cu mâncare de la diavol, lucrează și slujește la porunca diavolului, devenind cu totul călcat în picioare în mizeria lui. Dacă nu deslușești sensul vieții sau nu obții adevărata cale, atunci ce însemnătate are să trăiești astfel? Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit cât de semnificative și de valoroase sunt urmăririle în viață. Acum aveam norocul de a fi găsit lucrarea Creatorului pentru mântuirea omului, ceea ce este o șansă unică în viață, iar să auzi vocea Creatorului este ceva la care visează mulți oameni. Așa că am decis să nu mai alerg după bani, faimă și câștig, ci să mă supun suveranității lui Dumnezeu și să trăiesc conform cerințelor Sale. M-am gândit la Petru. Auzind chemarea Domnului Isus, el și-a lăsat fără nicio ezitare plasele de pescuit pentru a-L urma, ajungând în cele din urmă să îl cunoască pe Dumnezeu, să I se supună și să-L iubească. Și Iov a pierdut totul, dar a continuat să-L slăvească pe Dumnezeu, aducând o mărturie frumoasă despre Dumnezeu în fața Satanei și fiind, în cele din urmă, binecuvântat să vadă apariția lui Dumnezeu. De-a lungul istoriei, mulți sfinți s-au lepădat de tot, chiar și de viețile lor, pentru a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu, acesta fiind cel mai semnificativ și valoros mod de a trăi. Cu aceste exemple în minte, am știut că ar trebui să mă mulțumesc să am haine și mâncare și să dedic mai multă energie urmăririi adevărului și îndeplinirii îndatoririlor mele. Căutarea cunoașterii lui Dumnezeu este cea mai valoroasă. După ce am renunțat complet la afacerea mea, pe lângă muncă și îndeplinirea îndatoririlor, îmi petreceam restul timpului citind cuvintele lui Dumnezeu și cântând, împreună cu copiii mei, imnuri de slavă închinate lui Dumnezeu. În fiecare zi, mă simțeam liniștită și stabilă, și era plăcut. Câteva luni mai târziu, afecțiunea mea stomacală cronică s-a vindecat, ceea ce am știut că era mila lui Dumnezeu. Copiii mei au devenit mai siguri pe ei în studiile lor și în rutina zilnică. Erau deosebit de ascultători și de cuminți. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-mi îndatoririle, am simțit luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu. Am înțeles treptat unele adevăruri. Am dobândit o înțelegere mai profundă despre atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu, despre cum i-a corupt Satana pe oameni și despre cum i-a mântuit Dumnezeu. Am învățat de asemenea cum ar trebui să trăiască oamenii și ce urmăriri sunt cu adevărat semnificative și valoroase. Tulburarea din inima mea a scăzut semnificativ. Sunt profund recunoscătoare pentru mântuirea lui Dumnezeu!