de Lin Jing, China

Sunt introvertită din fire și încă de când eram copil nu vorbeam prea mult. Mai ales când eram în fața oamenilor, mă emoționam atât de tare, încât nu puteam spune nimic. În comparație cu alți copii cam de aceeași vârstă, reacționam mai lent și eram mai puțin ageră la minte. Părinții, rudele și prietenii mei mă certau mereu, spunând că nu vorbesc în fața altora. Spuneau și că, în societatea de astăzi, dacă nu poți vorbi bine, nu vei fi binevenit: chiar de ai brațe puternice și picioare ferme, nu se compară cu darul vorbirii. Verișoara mea mai mică știa mai bine decât mine cum să-și îndulcească vorbele. Toată lumea o lăuda pentru cât de bine vorbea și toți o plăceau. Eu mă simțeam inferioară, de parcă nu eram la fel de bună ca alții din toate punctele de vedere și nu eram perspicace. Mă uram; de ce nu puteam să fiu la fel de pricepută la vorbă ca alții? Eram prea proastă, iar capacitatea mea de exprimare era prea slabă! Întotdeauna am simțit că sunt cu o clasă sub ceilalți și am devenit din ce în ce mai introvertită. În mai 2012, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Îi plac oamenii cinstiți și, prin contactul cu frații și cu surorile mele și văzând capacitatea lor de a-și deschide inimile și de a vorbi despre experiențele lor, am încercat și eu, încet-încet, să mă deschid și să vorbesc despre gândurile mele. Am început să vorbesc un pic mai mult.

În ianuarie 2018, mă instruiam să fac îndatoriri bazate pe texte. Chiar la început, când am văzut că surorile mele aveau probleme în a-și face datoria, am fost destul de îndrăzneață cât să le semnalez direct și nu m-am simțit prea constrânsă când am vorbit. Cu toate acestea, pe măsură ce am petrecut mai mult timp cu ele, am descoperit că toate surorile mele aveau punctele lor forte și că toate aveau ceva experiențe practice. Mai ales sora Chen Xi. Ea se exprima foarte clar atunci când discuta despre lucrare sau când avea părtășie despre experiențele personale. Am simțit invidie în inima mea. Simțeam că Chen Xi era de calibru bun, iar în comparație cu ea, eu eram inferioară în toate privințele. Ulterior, când ne adunam sau discutam despre lucrare, mă simțeam un pic constrânsă și nu îndrăzneam să spun imediat ce aveam în minte. Mi-era teamă că nu aveam să vorbesc la fel de bine ca alții și că, în consecință, aveam să fiu batjocorită. Într-o zi din martie, Chen Xi a spus că am vorbit cam haotic în timpul părtășiei mele. M-am simțit rușinată și extrem de tristă în inima mea. După o vreme, când mă duceam la adunări pentru a avea părtășie sau pentru a-mi exprima opiniile, mă gândeam fără să vreau la criticile lui Chen Xi la adresa mea. Mă simțeam de parcă eram incoerentă și mi-era teamă să nu spun ceva greșit și să mă fac de râs, așa că nu îndrăzneam să-mi exprim cu ușurință propria opinie. Pentru că nu-mi exprimam părerea, surorile mele partenere erau nevoite să își lase lucrarea pentru a se interesa de starea mea. Acest lucru îngreuna progresul lucrării. Odată, supraveghetorii discutau despre lucrare cu noi, iar eu aveam opiniile și sugestiile mele. Dar apoi m-am gândit: „Sunt incoerentă și dacă nu mă pot exprima clar, ce vor crede despre mine?” Cuvintele mi-au ajuns pe vârful limbii, dar le-am înghițit. Când am auzit că opiniile exprimate de Chen Xi erau foarte asemănătoare cu ceea ce credeam eu, m-am simțit foarte tristă în suflet: „Uită-te la ea! Este foarte elocventă și nu are trac. De ce sunt eu atât de incoerentă? Nici măcar nu pot spune ce gândesc!” Mai târziu, am trăit într-o stare de deznădejde și m-am limitat și mai mult ca fiind incoerentă, nepricepută la vorbă și de calibru slab. Am și bombănit: de ce nu mi-a dat Dumnezeu darul vorbirii, când calibrul lui Chen Xi era atât de bun? Încet-încet, am vorbit din ce în ce mai puțin, iar când ne adunam sau discutam despre lucrare, eram adesea moleșită. Nu îndrăzneam să vorbesc despre niciun fel de stare pe care o aveam. De fapt, când am văzut că nu îmi îndeplineam datoria și că le făceam pe surorile mele să se ocupe de sentimentele mele, m-am simțit tristă în inima mea, dar nu știam cum să ies din această stare. Până la urmă, nici nu am mai vrut să fac îndatoriri bazate pe texte, mă simțeam foarte reprimată și eram în agonie. Pentru că nu am fost în stare să-mi schimb starea, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt, iar datoria mea a fost realocată.

După ce mi-a fost realocată datoria, m-am simțit extrem de tristă. Am început să reflectez la motivul pentru care am fost atât de negativă și de pasivă în îndeplinirea datoriei mele. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți oamenii au în sinea lor unele stări greșite, cum ar fi negativismul, slăbiciunea, deznădejdea și fragilitatea; sau au intenții josnice; sau sunt constant tulburați de propriul interes, de mândria și dorințele lor egoiste; sau cred că sunt de calibru slab și experimentează unele stări negative. Îți va fi foarte greu să obții lucrarea Duhului Sfânt dacă trăiești mereu în aceste stări. Dacă îți este greu să obții lucrarea Duhului Sfânt, atunci elementele active din sinea ta vor fi puține, iar elementele negative vor ieși la iveală și te vor tulbura. Oamenii se bazează întotdeauna pe propria voință pentru a-și reprima aceste stări negative și ostile, dar indiferent cum și le reprimă, nu pot scăpa de ele. Motivul principal este că oamenii nu pot discerne în profunzime aceste lucruri negative și ostile; ei nu le pot vedea clar esența. Acest lucru face să le fie foarte greu să se răzvrătească împotriva trupului și a Satanei. În plus, oamenii rămân mereu blocați în aceste stări negative, melancolice și degenerate și nu se roagă lui Dumnezeu și nu privesc spre El, ci pur și simplu se căznesc cu ele. Drept urmare, Duhul Sfânt nu lucrează în ei și de aceea nu sunt capabili să înțeleagă adevărul, le lipsește o cale în tot ceea ce fac și nu pot vedea clar nicio chestiune” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama de ce eram negativă: credeam că nu pot să am părtășie la fel de bine ca alții, așa că mă limitam ca fiind de calibru slab. Eram și mereu obsedată de felul în care mă vedeau alții. Acest lucru a făcut ca eu să nu îndrăznesc să-mi exprim opiniile. Îmi petreceam zilele ascunzându-mă, simțindu-mă ținută în frâu, fără nicio cale de a mă simți eliberată. Când îmi făceam datoria, nu puteam obține lucrarea Duhului Sfânt și nu puteam nici măcar să mă folosesc de ceea ce dobândisem până atunci. Acest lucru nu numai că le constrângea pe surorile mele partenere, dar întârzia și progresul lucrării noastre generale. În realitate, calibrul meu nu era atât de rău încât să nu văd nicio problemă, pentru că atunci când am început, am putut să fac ceva lucrare și să-mi exprim câteva opinii, dar mai târziu, odată ce am văzut că Chen Xi era mai bună decât mine și a spus că părtășia mea era neclară, am început să mă îngrijorez constant că mă va desconsidera. De teamă să nu mă fac de râs, nu am mai îndrăznit să îmi exprim propriile opinii. Deoarece am trăit într-o stare negativă pentru o perioadă atât de lungă, spiritul meu a devenit întunecat și abătut, iar îndatoririle mele nu au dat niciun rezultat, așa că a trebuit să fiu realocată. M-am gândit bine și mi-am dat seama că, deși nu aveam vorbele la mine, trebuia să-mi tratez corect deficiențele și neajunsurile și să pun în valoare ceea ce puteam face. Cât despre lucrurile pe care nu le puteam face, trebuia să mă rog lui Dumnezeu, să mă bazez pe El și să absorb punctele forte ale fraților și surorilor mele pentru a-mi remedia propriile slăbiciuni. Doar făcându-mi datoria în acest fel puteam obține îndrumarea lui Dumnezeu. De atunci încolo, mi-am schimbat starea și mi-am făcut datoria din toată inima. Când nu înțelegeam ceva, căutam principii împreună cu surorile mele și studiam împreună cunoștințele profesionale relevante. Când vedeam domenii în care surorile mele aveau părtășie mai bine decât mine, încercam să absorb aceste puncte forte ale lor pentru a-mi remedia propriile deficiențe. Treptat, starea mea s-a îmbunătățit și am început să dobândesc unele căi în datoria mea, ceea ce a început să dea ceva rezultate.

În iunie 2021, am fost numită conducătoare de biserică și, împreună cu fratele Li Yang, am preluat responsabilitatea pentru lucrarea de evanghelizare a bisericii. Li Yang făcuse îndatoriri de evanghelizare timp de mulți ani, era elocvent și gândea rapid. M-am simțit puțin constrânsă să lucrez cu el. Odată, discutam despre cum să predicăm Evanghelia potențialilor destinatari. Aveam câteva idei, dar când m-am gândit că Li Yang avea mai multă experiență decât mine în predicarea Evangheliei, mi-am făcut griji ce ar fi crezut despre mine dacă nu aș fi reușit să am o părtășie bună, așa că m-am abținut. Apoi mi-am dat seama că, atunci când comunicăm despre lucrare, ambele părți ar trebui să își exprime opiniile și să se completeze reciproc, așa că am spus ce gândeam. Dar, când am vorbit, am fost foarte emoționată și nu m-am exprimat clar. Li Yang m-a ascultat și apoi mi-a semnalat unele dintre deficiențe. În acel moment, nu mi-am dorit decât să se deschidă pământul și să mă înghită. M-am gândit în sinea mea: „Nici măcar nu am putut vorbi clar despre principiile de predicare a Evangheliei. Ce vor crede frații și surorile mele despre mine? Este atât de jenant!” După aceea, când am intrat din nou în contact cu Li Yang, mi-am simțit inima ca zdrobită de un morman de pietre. Mă simțeam foarte împovărată și am început să-mi expun rareori părerile și doar să stau deoparte ca un spectator. Mai târziu, am observat că Li Yang se baza pe experiență în loc să caute principii atunci când predica Evanghelia și că nu accepta sugestiile altora. Acest lucru zădărnicea lucrarea noastră de evanghelizare și am vrut să îi atrag atenția în această privință, dar apoi m-am gândit: „Li Yang este mult mai elocvent decât mine. Dacă el prezintă un punct de vedere diferit, iar eu nu sunt capabilă să am o părtășie clară, nu mă voi face de râs și mai mult?” Așa că nu i-am expus problemele, ceea ce a dus la întârzierea progresului lucrării de evanghelizare. Mai târziu, am întâmpinat multe dificultăți în lucrarea mea de evanghelizare, iar lucrarea nu a dat roade deloc. M-am simțit extrem de stresată și apoi m-am gândit la cât de incoerentă eram și cât de greu îmi era să mă exprim clar. Acest lucru m-a făcut să simt și mai puternic că nu puteam să-mi fac bine datoria de conducătoare și chiar m-am gândit să renunț la această funcție. Starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult, până când, în cele din urmă, am fost demisă.

După ce am fost demisă, m-am simțit extrem de tristă și am reflectat asupra mea: „De ce mă simt mereu constrânsă atunci când sunt cu oameni elocvenți și ageri la minte?” Într-o zi, în timpul devoționalului meu, am văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu într-un videoclip de mărturie bazată pe experiență și m-am simțit foarte mișcată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există unii oameni care, în copilărie, aveau un aspect obișnuit, nu vorbeau clar și nu erau foarte isteți, făcându-i pe ceilalți din familiile și mediile lor sociale să-i evalueze destul de nefavorabil, spunând lucruri precum: «Acest copil e nătâng, lent și greoi la vorbă. Uită-te la copiii altora, care sunt atât de iscusiți la vorbă, încât pot juca oamenii pe degete. În timp ce puștiul ăsta pur și simplu stă toată ziua îmbufnat. Nu știe ce să spună când se întâlnește cu oameni, nu știe cum să explice sau să se justifice după ce a făcut ceva greșit și nu poate să-i amuze pe oameni. Copilul acesta e un idiot.» Părinții spun asta, rudele și prietenii spun asta, iar profesorii lor spun și ei asta. Acest mediu exercită o anumită presiune invizibilă asupra unor astfel de indivizi. Prin experimentarea acestor medii, ei își formează inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Ei cred că nu arată bine, că nu sunt foarte simpatici și că ceilalți nu sunt niciodată bucuroși să-i vadă. Cred că nu sunt buni la studiu, că sunt lenți și se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească în fața altora. Sunt prea stânjeniți să spună mulțumesc când oamenii le dau ceva, gândindu-se în sinea lor: «De ce sunt mereu ca un mut? De ce alții vorbesc atât de bine? Sunt pur și simplu prost!» […] După ce au crescut într-un astfel de mediu, această mentalitate de inferioritate preia treptat controlul. Se transformă într-un fel de emoție de durată care ți se înnoadă în inimă și-ți umple mintea. Indiferent dacă ai crescut deja, ai ieșit în lume, ești căsătorit și stabil în cariera ta și indiferent de statutul tău social, acest sentiment de inferioritate care a fost plantat în mediul tău în timp ce creșteai este imposibil de înlăturat. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și te alături bisericii, consideri că ai un aspect mediu, că ai un calibru intelectual slab, că ești neelocvent și nu poți să faci nimic. Te gândești: «O să fac doar ceea ce pot. Nu e nevoie să aspir să fiu un conducător, nu e nevoie să urmăresc adevăruri profunde, mă voi mulțumi doar să fiu cel mai neînsemnat și îi voi lăsa pe ceilalți să mă trateze oricum le place.» […] Acest sentiment de inferioritate poate că nu este înnăscut în tine, dar, la un alt nivel, din cauza mediului tău familial și a mediului în care ai crescut, ai fost supus unor lovituri moderate sau unor judecăți necorespunzătoare, iar acest lucru a făcut să se ivească în tine sentimentul de inferioritate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Când sentimentele de inferioritate sunt sădite adânc în inima ta, nu numai că au un efect profund asupra ta, ci îți și domină punctele de vedere asupra oamenilor și lucrurilor, comportamentul și acțiunile. Deci, cum percep oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de sentimente de inferioritate? Ei îi consideră pe ceilalți oameni mai buni decât ei înșiși și îi consideră și pe antihriști mai buni decât ei înșiși. Chiar dacă antihriștii au firi rele și o umanitate săracă, ei tot îi tratează ca pe oameni de imitat și ca pe modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: «Uite, deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și sunt mai capabili la muncă decât mine. Își pot afișa confortabil abilitățile în fața celorlalți și pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații. Chiar au tupeu. Eu nu pot să fiu la fel de bun ca ei. Pur și simplu nu sunt suficient de curajos.» Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că sentimentele tale de inferioritate ți-au afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și poziția când vine vorba de a privi alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deci, cum afectează sentimentele de inferioritate felul în care te comporți? Tu îți spui: «M-am născut prost, fără daruri sau puncte forte și sunt lent în a învăța totul. Uită-te la acea persoană: deși uneori provoacă tulburări și neliniști și acționează în mod arbitrar și imprudent, cel puțin e talentată și are puncte forte. Oriunde ai merge, acesta e genul de persoană pe care oamenii vor să o folosească, iar eu nu sunt.» Ori de câte ori se întâmplă ceva, primul lucru pe care-l faci este să-ți dai singur un verdict și să te închizi în tine. Oricare ar fi problema, te retragi și eviți să iei inițiativa și ți-e frică să-ți asumi responsabilitatea. Îți spui: «M-am născut prost. Indiferent unde merg, nimeni nu mă place. Nu pot să mă încumet, nu trebuie să-mi arăt abilitățile minuscule. Dacă cineva mă recomandă, asta dovedește că sunt în regulă. Dar dacă nimeni nu mă recomandă, atunci nu mi-ar fi de folos să iau inițiativa de a spune că pot să preiau munca respectivă și să o fac bine. Dacă nu sunt încrezător în privința asta, nu pot să spun că sunt – și dacă dau greș, ce aș face atunci? Dacă am să fiu emondat? Mi-ar fi atât de rușine! Nu ar fi umilitor? Nu pot lăsa să mi se întâmple asta.» Aruncă o privire – nu ți-a fost afectat comportamentul? Într-o anumită măsură, atitudinea ta față de felul în care te comporți este influențată și controlată de sentimentele tale de inferioritate. Într-o anumită măsură, poate fi numită o consecință a sentimentelor tale de inferioritate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Dumnezeu a expus faptul că, încă din copilărie, unii oameni sunt incoerenți și nu sunt la fel de iuți la minte ca alții și primesc aprecieri nefavorabile acasă și în societate. Acest lucru face să apară în ei sentimentul de inferioritate. Mi-am amintit că, în copilărie, nu-mi plăcea să vorbesc, eram nătângă și aveam o personalitate introvertită, iar rudele, prietenii, profesorii, colegii de clasă și chiar mama mă făceau incoerentă. Mă simțeam inferioară și simțeam constant că sunt cu o clasă mai prejos decât alții. Deși, după ce am început să cred în Dumnezeu, citind cuvintele Lui, am putut să mă deschid și să vorbesc despre ce gândeam cu frații și cu surorile mele, când am întâlnit pe cineva atât de talentat, elocvent și aprig la minte ca Chen Xi, în mod inconștient, m-am simțit inferioară. Când discutam despre lucrarea noastră, nu îndrăzneam să-mi exprim opinia, iar când ne adunam ca să avem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, nu îndrăzneam să împărtășesc înțelegerea și priceperea mea. Când lucram cu Li Yang și eram responsabili împreună de lucrarea de evanghelizare, am văzut că își făcea datoria cu o fire coruptă și că împiedica lucrarea de evanghelizare și am știut că trebuie să-l expun. Dar îmi făceam griji că nu voi putea vorbi clar și că, dacă el ar fi prezentat o opinie diferită, iar eu nu aș fi fost în stare să-l contrazic, m-aș fi făcut de râs. Așa că am privit fără să intervin cum lucrarea de evanghelizare era împiedicată, neîndrăznind să am părtășie cu Li Yang. Mai târziu, lucrarea de evanghelizare a întâmpinat multe dificultăți, iar eu am simțit că, deoarece eram incoerentă și nu mă puteam exprima clar, eram incapabilă să îmi fac datoria de conducătoare. M-am gândit chiar să demisionez și să renunț. Trăind cu sentimente de inferioritate, nu am putut să îmi fac datoria normal și nu am putut să practic adevărul. Nu numai că acest lucru mi-a cauzat pierdere în viață, dar lucrarea mea nu a dat roade și, în cele din urmă, am fost demisă. Dacă aș fi continuat să trăiesc în această stare fără să o schimb, nu aș fi fost capabilă să fac bine nicio datorie și aș fi sfârșit prin a fi eliminată de Dumnezeu. Când am înțeles acest lucru, m-am simțit extrem de tristă. Nu voiam să continui să trăiesc în sentimente de inferioritate și trebuia să-mi tratez corect propriile deficiențe și neajunsuri.

Odată, m-am destăinuit unei surori despre starea și despre dificultățile mele. Ea a găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a spus: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, asemenea unui antihrist, acordasem prea multă importanță reputației și statutului. De la o vârstă fragedă, simțisem că eram incoerentă și că nu eram la fel de pricepută la vorbă ca alții. Când întâlneam oameni elocvenți în timp ce îmi făceam datoria, mă simțeam inferioară. În special, atunci când propriile deficiențe și neajunsuri îmi erau expuse și mă făceam de râs, mă simțeam și mai deznădăjduită și mă limitam ca fiind de calibru slab, dar nu căutam adevărul pentru a-mi rezolva problema. Aveam grijă doar să salvez aparențele și nu-mi făceam bine datoria. M-am gândit la faptul că Dumnezeu m-a binecuvântat cu șansa de a mă instrui să fiu conducătoare de biserică și a rânduit să lucreze cu mine frați și surori experimentați și elocvenți. Intenția lui Dumnezeu a fost ca eu să absorb punctele forte ale altora pentru a compensa deficiențele și neajunsurile mele. Acest lucru mi-a fost foarte benefic în înțelegerea adevărului și îmbunătățirea cunoștințelor mele profesionale. Cu toate acestea, nu încercam să caut adevărul pentru a-mi face bine datoria, ci mă concentram doar pe imaginea mea în inimile altor oameni. Când vedeam că nu sunt la fel de bună ca alții, mă simțeam inferioară și constrânsă, trăiam într-o stare negativă și nu mă gândeam să mă străduiesc să mă ridic. Când l-am văzut pe Li Yang perturbând și tulburând lucrarea bisericii, nu am îndrăznit să spun nimic și nu mi-am îndeplinit responsabilitățile pe care ar fi trebuit să le îndeplinesc. Am fost exact ca un antihrist, punând mare accent pe aparențe și pe statut, fără să susțin deloc lucrarea bisericii. Cu adevărat, nu am avut deloc umanitate! Cele două demiteri ale mele au fost rezultatul dreptății lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit alte două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am dat seama că exista un alt motiv pentru care trăiam într-o stare de inferioritate. Și anume că eram incapabilă să disting între un calibru bun și un calibru slab. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). „Urmărirea adevărului este cel mai important lucru, indiferent de perspectiva din care îl privești. Poți evita defectele și deficiențele umanității, dar nu poți evita niciodată calea urmăririi adevărului. Indiferent cât de perfectă sau de nobilă ar putea fi umanitatea ta sau dacă s-ar putea să ai mai puține cusururi și defecte și ai mai multe puncte forte decât alți oameni, asta nu înseamnă că înțelegi adevărul și nici nu poate înlocui urmărirea adevărului. Din contră, dacă urmărești adevărul, dacă înțelegi mult din adevăr și ai o înțelegere suficient de profundă și de practică a acestuia, atunci asta va compensa numeroasele defecte și probleme din umanitatea ta. De exemplu, să spunem că ești timid și introvertit, te bâlbâi și nu ești foarte bine educat – adică ai o mulțime de defecte și inadvertențe – însă ai experiență practică și, deși te bâlbâi atunci când vorbești, tot poți să ai părtășie clară despre adevăr, iar această părtășie îi edifică pe toți când o aud, rezolvă probleme, le permite oamenilor să iasă din negativitate și le risipește plângerile și înțelegerile greșite pe care le au despre Dumnezeu. Vezi, chiar dacă îți bâlbâi cuvintele, acestea tot pot rezolva probleme – cât de importante sunt aceste cuvinte! Atunci când le aud, laicii spun că ești o persoană necioplită și că nu respecți regulile gramaticale atunci când vorbești, iar uneori nici cuvintele pe care le folosești nu sunt tocmai potrivite. Se poate întâmpla să folosești jargonul regional sau limbajul de zi cu zi, iar cuvintele tale să nu aibă clasa și stilul persoanelor cu studii superioare care vorbesc foarte elocvent. Cu toate acestea, părtășia ta conține adevărul-realitate, poate rezolva dificultățile oamenilor, iar după ce oamenii o aud, toți norii negri din jurul lor dispar și toate problemele lor sunt rezolvate. Ce crezi, nu este importantă înțelegerea adevărului? (Este.)” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că să ai un calibru bun nu înseamnă să ai un punct forte într-un anumit domeniu; nu înseamnă nici că un om care este elocvent, ager la minte și abil în lucrul cu alți oameni este de calibru bun. Acestea sunt doar calități inerente ale oamenilor. O persoană care are cu adevărat un calibru bun poate înțelege cuvintele lui Dumnezeu. O persoană cu un calibru bun este capabilă să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărurile-principii; atunci când are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, le poate combina cu stările și cu dificultățile oamenilor și poate indica o cale de practică. Chiar dacă, la suprafață, poate avea unele defecte, iar capacitatea sa de a se exprima poate să nu fie foarte bună, poate totuși să rezolve problemele reale ale oamenilor și să-i edifice. În trecut, mă bazam întotdeauna pe noțiunile și pe închipuirile mele pentru a cântări lucrurile. Când am văzut că nu mă pricep la cuvinte, am trăit într-o stare de inferioritate, m-am limitat ca fiind de calibru slab și am fost constrânsă de aparențe și de statut la fiecare pas. Nu am făcut lucrarea pe care eram capabilă să o fac și, până la urmă, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt și am fost demisă. M-am gândit la niște frați și surori. Deși nu au vorbele la ei, pot să se bazeze pe Dumnezeu și să privească spre El atunci când își fac datoria. Dacă nu înțeleg o problemă, ei pot să caute ajutorul altora și să aibă părtășie cu ei, iar după o perioadă de timp prezintă unele îmbunătățiri. De aici am înțeles că nu este deloc important dacă o persoană se pricepe sau nu la cuvinte. Principalul lucru este înțelegerea și practicarea adevărului. M-am gândit la faptul că eram incoerentă și oarecum nătângă și, când vedeam oameni care erau mai elocvenți decât mine, mă emoționam și aveam trac. Totuși, aveam o oarecare capacitate de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu și aveam unele gânduri și idei cu privire la problemele din datoria mea; puteam rezolva unele probleme. Nu se punea deloc problema că aveam un calibru atât de slab, încât nu aveam gânduri sau opinii proprii. Cu toate acestea, de îndată ce vedeam pe cineva care vorbea mai frumos decât mine, trăiam sentimente de inferioritate. Mă retrăgeam în carapacea mea atunci când îmi făceam datoria și nici măcar nu îndrăzneam să vorbesc. Nu priveam deloc oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. Trebuia să-mi schimb părerile greșite și să nu-i mai invidiez și să nu-i mai stimez pe cei care vorbesc elocvent la exterior.

În ianuarie 2024, a trebuit să o învăț pe Wang Ling, lidera echipei de evanghelizare, o tehnică informatică. Gândindu-mă că Wang Ling avea darul vorbirii, m-am simțit puțin emoționată în sufletul meu când o învățam. M-am gândit cum să mă exprim ca să înțeleagă, dar când am ajuns la cel mai critic punct, a spus că nu mă înțelege. Atunci, m-am simțit un pic tristă și că nu sunt bună de nimic, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că dezvăluisem din nou o stare de inferioritate și m-am simțit constrânsă când am văzut că Wang Ling se pricepea la vorbe mai bine decât mine. M-am gândit la perioada dinainte, când trăiam mereu într-o stare de inferioritate și nu puteam să-mi fac datoria normal, lăsând să scape multe oportunități de a practica adevărul. De data aceasta, nu mai puteam acționa ca înainte, gândindu-mă mereu la aparențe și la statutul meu. Când am gândit astfel, inima mea s-a liniștit și am întrebat-o pe Wang Ling ce părți nu a înțeles și ce dificultăți a avut în învățarea tehnicii. Comunicând cu Wang Ling și îndrumând-o cu răbdare, ea a învățat aptitudinea în cele din urmă. Amândouă am fost extrem de fericite. Acum, îmi pot face datoria normal, fără să fiu constrânsă de sentimente de inferioritate, și în inima mea Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu! După aceste experiențe, am văzut că, în fața problemelor, căutarea și înțelegerea adevărului sunt absolut esențiale. Numai dacă privim oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu putem să alungăm emoțiile negative și să trăim în eliberare și libertate.