de Deve, Filipine

La începutul lunii iulie a anului 2023, am fost aleasă conducătoare districtuală și eram responsabilă, în principal, cu lucrarea de evanghelizare. Știam că, în calitate de conducătoare, trebuia să supraveghez și să verific lucrarea tuturor fraților și surorilor care intrau în sfera responsabilității mele. Cu toate acestea, progresul meu în ceea ce privea verificarea și implementarea lucrării fusese foarte lent, deoarece aveam tendința să implementez câte un singur element odată și să aștept ca frații și surorile să termine înainte să trec la următorul. Procedam astfel pentru ca ei să nu se simtă copleșiți sau frustrați de volumul de muncă. Voiam ca toată lumea să simtă că eram o persoană rezonabilă, care îi putea înțelege și care avea compasiune pentru ei, așa că eram foarte precaută atunci când supravegheam și verificam lucrarea, deoarece mă temeam că frații și surorile ar spune că eram prea strictă și lipsită de empatie, că nu eram o conducătoare bună.

Odată, când verificam lucrarea unei supraveghetoare de evanghelizare pe nume Crisanta, inițial am plănuit să verific și să cercetez lucrarea fiecărui lucrător evanghelic pentru care aceasta era responsabilă, precum și situația fiecărui potențial destinatar al Evangheliei. Însă ea tocmai încheiase o adunare, așa că m-am gândit în sinea mea: „Tocmai a terminat adunarea, poate că are nevoie de o pauză. Dacă eu fac ce mi-am propus și îi verific lucrarea, nu va crede ea că sunt complet lipsită de înțelegere?” Nu voiam ca ea să se simtă presată de faptul că o verificam. „Având în vedere că poate a cercetat deja activitatea lucrătorilor evanghelici în timpul adunării, poate că îi este mai ușor să răspundă la întrebări despre acest lucru, așa că, momentan, nu o voi întreba despre celelalte chestiuni. În acest fel, nu se va plânge că îi pun prea multe întrebări și va simți că țin cont de situația ei, că sunt înțelegătoare și empatică.” Credeam că o conducătoare bună trebuie să-și înțeleagă frații și surorile și să țină cont de sentimentele lor, astfel că, în acel moment, am întrebat-o pe Crisanta doar despre lucrarea și planurile lucrătorilor evanghelici și nu m-am interesat cum se descurcau potențialii destinatari ai Evangheliei. Mai târziu, când și-a făcut datoria, ea a verificat doar activitatea lucrătorilor evanghelici, dar nu s-a menținut la curent cu progresul altor lucrări sau cu ceea ce făceau potențialii destinatari ai Evangheliei. Nu a cercetat în timp util detaliile legate de aceste aspecte, ceea ce a avut drept rezultat o eficiență slabă în datoria ei. Am întâmpinat aceeași problemă atunci când am verificat lucrarea unei alte supraveghetoare de evanghelizare, Bella. Bella tocmai ce intrase în sfera mea de responsabilitate și, odată, când am întrebat-o despre câțiva lucrători evanghelici, ea a răspuns: „Încă nu am verificat aceste lucruri. Nu sunt foarte familiarizată cu acești oameni și încă încerc să îi cunosc.” M-am gândit: „Au trecut cinci zile, durează chiar atât de mult să cercetezi aceste lucruri?” Am vrut să îi reamintesc că această abordare era ineficientă și că ar întârzia lucrarea, dar apoi m-am gândit: „Dacă îi atrag atenția asupra problemelor ei la scurt timp după ce a sosit, ar putea să simtă că nu sunt înțelegătoare sau empatică și că nu țin cont de dificultățile ei. Nu vreau să îi las o impresie proastă și, dacă spun aceste lucruri, îmi fac griji că ea nu va colabora activ cu mine mai târziu, când voi avea nevoie de ajutorul ei sau la implementarea lucrării. De asemenea, îmi este teamă că, mai târziu, ea ar putea atrage atenția asupra problemelor și neajunsurilor mele.” Având în vedere aceste lucruri, nu i-am atras Bellei atenția asupra problemelor ei și, drept urmare, progresul lucrării de evanghelizare de care ea răspundea era foarte lent. Deoarece nu mi-am făcut datoria de conducătoare, aceea de a supraveghea și de a verifica lucrarea de evanghelizare, progresul lucrării de evanghelizare din sfera mea de responsabilitate avea viteza unui melc.

Când am rezumat lucrarea împreună, Bella a spus deschis: „Am așteptat ca neajunsurile din lucrarea mea să-mi fie indicate de către conducătoare.” Auzind-o spunând acest lucru, mi-am dat seama că nu îmi îndeplinisem responsabilitățile de conducătoare, că nu verificasem lucrarea ei și că nu semnalasem problemele din datoria ei. M-am simțit foarte vinovată, așa că am avut părtășie și am vorbit deschis despre starea mea. După ce am avut părtășie, supraveghetoarea, Lina, mi-a împărtășit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conduita oamenilor și metodele lor de a trata lumea trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai de bază pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei umane, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când e vorba să interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Cauți să rămâi în grațiile tuturor, indiferent cine sunt. Te gândești doar la sentimentele umane și să nu te faci de râs când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei umane. Nu e josnic să te comporți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, acesta nu e un fel nobil de a te comporta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar conduita ta nu va fi recunoscută, ținută minte sau acceptată înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Apoi, Lina a avut părtășie cu mine: „Neglijezi verificarea lucrării ca să îți menții relațiile cu ceilalți și, cu toate că ai păstrat relațiile respective, rezultatul a fost că lucrarea a fost întârziată. Din ceea ce tocmai a spus Bella, ea chiar spera să verifici lucrarea, astfel încât să aibă o oarecare direcție și o cale în îndatoririle ei. Dar tu faci lucrurile cu mentalitatea de a căuta să le faci pe plac oamenilor și, prin faptul că nu îi atrăgeai atenția asupra problemelor, încercai doar să-ți protejezi imaginea și să menții relația. În final, nu ți-ai făcut îndatoririle bine și, din cauză că tu nu ai verificat și nu ai îndrumat-o, lucrarea Bellei nu are nicio direcție, ceea ce a avut ca rezultat direct ineficiența lucrării de evanghelizare. Trebuie să reflectezi serios la problema ta, la faptul că vrei să le faci pe plac oamenilor!” După ce am ascultat-o pe soră, am fost foarte rușinată. Într-adevăr, în interacțiunile mele cu ceilalți, mentalitatea mea era aceea a unei persoane care caută să facă pe plac altora. Nu voiam să ofensez pe nimeni, nu voiam să-mi prejudiciez relațiile cu frații și cu surorile mele și nu voiam ca ei să creadă că sunt nepăsătoare. Inițial, am vrut să verific o mare parte din lucrare cu Crisanta, dar mi-a fost teamă că, dacă verificam și cercetam prea mult lucrurile, ea ar fi crezut că nu eram înțelegătoare, așa că am ales să verific și să cercetez doar sarcinile mai ușoare, nu am verificat și nu am întrebat despre sarcinile mai anevoioase, care ar fi împovărat-o trupește. Am crezut că, în acest mod, ea nu s-ar plânge de mine sau nu ar avea o părere proastă despre mine. Drept urmare, lucrarea de evanghelizare de care ea era responsabilă a devenit ineficientă. În același mod am procedat și cu verificarea lucrării Bellei. Am văzut că eficiența ei în realizarea îndatoririlor era scăzută și că întârzia lucrarea, dar nu am vrut să-i atrag atenția asupra acestui lucru, de teamă să nu o jignesc. Ce am făcut și modul în care m-am comportat erau ceea ce Dumnezeu a expus atunci când a spus: „[…] să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni.” Credeam că procedez bine acționând astfel și că evitam conflictul cu frații și cu surorile mele. Mă gândeam că țineam mereu cont de sentimentele și de dificultățile celorlalți și că eram o persoană bună, dar Dumnezeu spune că acest lucru era împotriva principiilor conform cărora trebuie să se poarte o persoană. Indulgența mea repetată față de surorile mele a dus la un progres lent al lucrării de evanghelizare și făcuse deja rău lucrării bisericii. Nu eram deloc o persoană bună, ci o persoană care căuta să le facă pe plac altora, o înșelătoare. Dacă nu schimbam această mentalitate de a face pe plac, atunci tot ce făceam ar fi fost în zadar, deoarece nu practicam adevărul și nici nu Îl mulțumeam pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu avea să mă aprobe. Această conștientizare m-a făcut să îmi doresc să mă schimb. Trebuia să atrag atenția asupra oricăror probleme sau neajunsuri pe care le observam atunci când frații și surorile își făceau îndatoririle și trebuia să ofer părtășie și ajutor, fără să mai țin cont de mândria mea. Nu mai doream să îmi mențin relațiile cu ceilalți. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, îmi dau seama că încercam doar să îmi mențin relațiile cu frații și cu surorile mele, fără să pun pe primul loc interesele casei Tale. Acum, am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele și sunt dispusă să mă pocăiesc, să practic adevărul, să acționez conform principiilor și să îmi îndeplinesc îndatoririle de conducătoare.” După ce m-am rugat, am simțit un val de curaj. Mai târziu, când am verificat lucrarea fraților și surorilor mele, le-am spus despre problemele pe care le-am văzut. Când am practicat conform adevărului, frații și surorile mele nu s-au supărat pe mine așa cum crezusem că ar face, iar relația noastră nu a avut de suferit. De fapt, erau dispuși să-mi accepte îndrumarea. Îmi doream ca, în continuare, să fac tot posibilul să fiu o persoană onestă și să atrag atenția asupra problemelor sau să ofer sugestii fraților și surorilor mele. Cu toate acestea, practicarea adevărului nu este ușoară și, doar pentru că știi adevărul, nu înseamnă că îl poți practica. Dumnezeu a rânduit un alt mediu care să dezvăluie corupția mea.

Pe 13 iulie, au avut loc alegeri la o biserică și sora Awua a fost aleasă conducătoare de biserică. Aproximativ o săptămână mai târziu, mi-a spus din senin că se angajase, pentru că trebuia să își plătească niște datorii. Programul ei de lucru era de la ora 5:00 până la ora 21:00. Am fost foarte surprinsă, deoarece era conducătoare doar de câteva zile, totuși, deja se angajase și avea și un program de lucru foarte lung, care nu îi lăsa deloc timp să își facă îndatoririle. Am avut părtășie cu ea, dar ea a spus: „Trebuie neapărat să lucrez, ca să îmi pot plăti datoriile.” M-am gândit: „Această soră are dificultăți reale și nu își poate face îndatoririle bine, astfel că nu mai este potrivită să fie conducătoare de biserică. Trebuie să raportez acest lucru supraveghetoarei, ca să pună în discuție reatribuirea datoriei ei.” Însă apoi m-am gândit: „Dacă vorbesc despre asta și ea este realocată în datoria ei, s-ar putea ca acest lucru să îi afecteze stima de sine, s-ar putea gândi că nu îi înțeleg dificultățile și că nu îi dau nicio șansă și se va îndepărta de mine.” Am vrut să-mi mențin relația cu ea, așa că nu i-am spus supraveghetoarei despre situația ei. M-am gândit că nu datora mulți bani și că, poate dacă lucra o lună, ar putea să-și plătească datoria, iar apoi ar avea timp să își facă îndatoririle. În timpul programului ei de lucru, aș putea să o ajut să verifice o parte din lucrare. După aceea, Awua mergea la muncă toată ziua și nu făcea deloc lucrarea bisericii, ceea ce a întârziat o bună parte din lucrare.

O săptămână mai târziu, supraveghetoarea, Lina, a văzut că Awua nu își făcea îndatoririle și m-a întrebat despre situația ei. Doar atunci i-am spus despre slujba lui Awua. Lina a avut părtășie cu mine: „Pe baza comportamentului lui Awua, ea nu își mai poate face îndatoririle de conducătoare. Funcția de conducere în cadrul bisericii implică progresul general al lucrării bisericii. Un conducător bun poate să pună umărul la lucrarea bisericii, iar un conducător iresponsabil poate face rău lucrării bisericii. Adevărul este că și tu ai văzut situația din această biserică, așa că ai știut că Awua pur și simplu nu este capabilă să realizeze lucrarea de conducere. Ar fi trebuit să raportezi și să rezolvi cu promptitudine această problemă de îndată ce ai descoperit-o, dar nu ai luat nicio măsură. Nu ai reatribuit datoria ei în timp util și nici nu ai raportat problemele ei; pur și simplu ai lăsat-o să rămână unde era. Asemenea acțiuni întârzie lucrarea bisericii.” După ce am ascultat părtășia surorii, m-am simțit groaznic. Văzusem problema, dar acționasem conform propriilor idei, în loc să practic adevărul, și nu m-am gândit dacă acest lucru ar întârzia lucrarea bisericii. Fusesem atât de neghioabă! Sora Lina mi-a citit din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Atunci când unii conducători de biserică îi văd pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, nu-i dojenesc, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: «Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.» Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va semnala acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Falșii conducători nu expun sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cel de mai sus îl va demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu Cel de mai sus și îl vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist […]. Un antihrist nu face lucrare reală, nu are părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme, nu îi îndrumă pe oameni în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și în a pătrunde în adevărul-realitate. El lucrează doar pentru statut, faimă și câștig, îi pasă doar să se afirme, să își protejeze locul pe care îl ocupă în inimile oamenilor și să îi facă pe toți să îl venereze, să îl admire și să îl urmeze tot timpul; acestea sunt scopurile pe care își dorește să le atingă. Acesta este modul în care un antihrist încearcă să câștige inimile oamenilor și să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu – nu este această manieră de a lucra una ticăloasă? Este, pur și simplu, prea dezgustătoare!” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Dumnezeu expune faptul că, atunci când conducătorii și lucrătorii închid ochii la problemele din lucrare, doar ca să își păstreze imaginea și relațiile cu frații și cu surorile lor, atunci asemenea oameni sunt conducători falși și merg pe calea antihristului. Eram exact genul de persoană expusă de Dumnezeu. Știam clar că Bella nu era eficientă în îndatoririle ei, dar nu am avut curajul să-i atrag atenția asupra problemelor ei. Am vrut doar ca ea să simtă că îi înțelegeam dificultățile, ca să nu avem conflicte și să menținem o relație bună. Awua nu putuse să își îndeplinească responsabilitățile de conducere din cauza slujbei sale, astfel că ar fi trebuit să raportez conducerii superioare situația ei, pentru ca îndatoririle ei să fie reatribuite cu promptitudine, dar m-am temut că, dacă ea afla despre acest lucru, și-ar face o părere negativă despre mine, așa că nu am informat conducerea superioară. Nici măcar nu mi-a păsat că acest lucru ar întârzia lucrarea bisericii. Voiam doar recunoașterea și sprijinul fraților și surorilor mele, astfel încât aceștia să își facă o impresie bună despre mine și, prin urmare, dădeam mereu deoparte interesele casei lui Dumnezeu. Comportamentul meu era cu adevărat ticălos și disprețuit de Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi dau seama că nu am ținut cont de interesele bisericii în îndatoririle mele și că m-am gândit mereu la relația mea cu frații și cu surorile mele, dorindu-mi ca ei să mă vadă ca pe o conducătoare bună și să mă respecte. Acțiunile mele nu sunt în conformitate cu adevărul și au afectat lucrarea bisericii. Nu mi-am făcut îndatoririle de conducătoare și merg pe calea unui antihrist. Îți mulțumesc, Dumnezeule Atotputernic, pentru că ai rânduit ca sora Lina să-mi vadă abaterile și să-mi atragă atenția asupra neajunsurilor mele. Pe viitor, sunt dispusă să practic adevărul, nu să continui să mențin relația cu Awua, și voi ține cont de interesele bisericii.” În acea după-masă, am avut părtășie cu Awua, iar ea a recunoscut că nu își făcuse bine îndatoririle și că întârziase lucrarea bisericii. Cu toate acestea, nu putea să renunțe la slujba ei, așa că am reatribuit îndatoririle ei.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există o teorie care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, se exploatează și se manipulează reciproc, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie pentru interacțiuni lumești” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” este una dintre filosofiile Satanei pentru interacțiuni lumești. Majoritatea persoanelor folosesc această filosofie ca să mențină o relație bună cu ceilalți și acesta fusese modul meu de a interacționa cu alții. Ca să fiu văzută ca o prietenă atentă și grijulie, fusesem foarte precaută cu ceilalți și, chiar și când am văzut problemele celorlalți, nu am spus nimic, gândindu-mă că, prin acest mod de a face lucrurile, nu mi-aș face dușmani și nu aș jigni pe nimeni. În realitate, dacă descoperim că alții au probleme, dar nu le semnalăm de dragul propriilor interese, și dacă ne protejăm unii pe alții prin ascunderea adevărului și nu acționăm ca niște persoane oneste, atunci nu putem vorbi de prietenie adevărată. Folosirea acestei filosofii satanice ca să menținem relațiile cu ceilalți duce doar la prudență de ambele părți. Este pur și simplu un comportament înșelător și viclean. Mi-am dat seama că nu le tratasem pe Crisanta, Bella și Awua ca pe surorile mele în biserică și că nu făcusem nimic ca să le ajut să își dea seama de problemele lor. Căutam doar aprobarea lor și nu voiam ca ele să aibă o părere negativă despre mine. Ca să îmi protejez interesele, chiar și atunci când am văzut că ele nu își făcuseră bine îndatoririle și că întârziaseră lucrarea, nu le-am atras atenția asupra acestui lucru și nu am avut părtășie ca să îl rezolv. Nu îmi iubeam cu adevărat frații și surorile. Am crezut întotdeauna că, atât timp cât nu le atrăgeam atenția asupra problemelor lor, puteam să continuăm să colaborăm și că am putea chiar să avem o relație bună. Însă, în realitate, aplicarea filosofiei „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” pentru interacțiuni lumești nu producea rezultate bune; pe lângă faptul că am întârziat lucrarea bisericii, nici nu am reușit să le rezolv problemele și nu le-am ajutat să își facă îndatoririle bine. Atunci, am înțeles că, în calitate de conducătoare, trebuie să atrag atenția asupra problemelor pe care frații și surorile le au în îndatoririle lor și să îi îndrum să se cunoască și să își corecteze greșelile. Așa trebuie să procedeze adevărații frați și surori.

Mai târziu, am văzut că părtășia lui Dumnezeu menționează responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor:

1. Conduceți oamenii să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să le înțeleagă și să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

2. Familiarizați-vă cu stările fiecărui tip de persoană și rezolvați diverse dificultăți legate de intrarea în viață pe care le întâmpină în viața lor reală.

3. Aveți părtășie despre adevărurile-principii care ar trebui înțelese pentru a îndeplini fiecare datorie cum se cuvine.

4. Țineți-vă la curent cu situația supraveghetorilor diferitelor lucrări și a personalului responsabil pentru diverse sarcini importante și modificați-le îndatoririle sau demiteți-i cu promptitudine dacă este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile provocate de folosirea unor persoane nepotrivite și să garantați eficiența și progresul lin al lucrării.

5. Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizată a stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (1)”

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-a fost și mai clar că acțiunile mele nu îndeplineau standardele de conducere impuse de Dumnezeu, deoarece nu îmi îndeplinisem îndatoririle și responsabilitățile de conducătoare. Cei care sunt conducători de biserică trebuie să călăuzească frații și surorile să mănânce și să bea și să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, permițându-le astfel să practice adevărul și să dobândească intrare în viață. În calitate de conducătoare, una dintre responsabilitățile mele era să supraveghez toate aspectele lucrării bisericii, de la stările personalului, la progresul lucrării. Dacă există un singur aspect particular al lucrării care afectează lucrarea generală a bisericii, acesta trebuie rezolvat cu promptitudine. Înainte, nu procedam în acest mod. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles cum să îmi fac bine îndatoririle de conducătoare.

Într-o zi din luna februarie a anului 2024, fratele Erven mi-a raportat că sora Stacey, o conducătoare de biserică, vorbise fără înțelepciune în timp ce predica Evanghelia. De exemplu, ea expunea religia, pastorii și prezbiterii de îndată ce avea contact cu potențialii destinatari ai Evangheliei. Drept urmare, potențialii destinatari ai Evangheliei începeau să aibă noțiuni și nu mai voiau să participe la adunări. Și eu am observat că Stacey vorbea fără înțelepciune și știam că trebuia să am părtășie cu ea despre această problemă, dar m-am gândit în sinea mea: „Este adevărat că Stacey este foarte directă, dar ea predică Evanghelia de multă vreme, va accepta ea îndrumarea mea? Dacă nu o acceptă, va avea ea o părere negativă despre mine?” În același timp, m-am gândit că, dacă nu îi atrăgeam atenția asupra problemelor sale, nu va avea rezultate bune în realizarea îndatoririlor ei și, prin urmare, tot ar trebui să îi semnalez problemele. Câteva zile mai târziu, predicam Evanghelia cu Stacey și, spre final, m-am rugat în tăcere: „Dumnezeule Atotputernic, Te rog să îmi dai curajul să atrag atenția asupra problemelor lui Stacey. Îmi este puțin teamă că ea nu va accepta ce îi spun și că va avea o impresie proastă despre mine, dar nu vreau să fiu înrobită de firea mea coruptă și nici nu vreau să afectez lucrarea de evanghelizare doar ca să mențin o relație bună cu ceilalți. Dumnezeule, Te rog, dă-mi curaj.” După aceea, am rezumat problemele pe care le întâlnisem în timpul lucrării de evanghelizare și am semnalat unele dintre problemele lui Stacey. Stacey a spus: „Îți mulțumesc pentru că mi-ai atras atenția asupra neajunsurilor și problemelor mele, îmi este de mare ajutor.” Ulterior, ea a practicat treptat ca să corecteze aceste probleme.

Experimentând în mod practic aceste medii rânduite de Dumnezeu, am reușit să înțeleg că „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” este o filosofie satanică pentru interacțiuni lumești care induce în eroare și corupe oamenii, nefiind deloc în conformitate cu adevărul. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este foarte practică și are ca scop să ne mântuiască și să ne permită să ne lepădăm de perspectivele și de filosofiile satanice pe care le avem. Dacă nu aș fi experimentat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, aș trăi în continuare conform acestei filosofii satanice și aș încerca în continuare să îi înșel pe ceilalți cu aparențe false, fără să îmi dau seama. Îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg aceste principii conform cărora trebuie să se poarte o persoană. Sunt cu adevărat binecuvântată să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, deoarece aceasta mi-a dat oportunitatea să îmi schimb firea coruptă. Îi sunt cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic!