de Fanyi, China

În februarie 2021, atât eu, cât și Wang Hua am fost aleși conducători de biserică. Deoarece Wang Hua avea experiență anterioară în funcția de conducătoare și era experimentată și în predicarea Evangheliei, ea era responsabilă în primul rând de lucrarea de evanghelizare, în timp ce eu mă ocupam de alte sarcini. Când întâmpinam probleme sau dificultăți în lucrarea mea, îi ceream ajutorul, iar ea era mereu dispusă să aibă părtășie cu mine și să mă ajute. Ne înțelegeam chiar bine. După o vreme, am observat că Wang Hua dădea dovadă de multă îndărătnicie, în special în ceea ce privește selectarea și însărcinarea oamenilor. Ea se baza mereu pe propria sa perspectivă, fără să caute adevărurile-principii, și nu se arăta dispusă să ia în considerare sugestiile altora. Într-o zi, diaconul de evanghelizare a raportat că liderul de echipă, Li Zhi, fusese mereu superficial în îndatoririle sale, că nu demonstra niciun simț al poverii și că, în ciuda părtășiilor repetate, nu își corectase comportamentul. Ba chiar nu se ocupase deloc de îndatoririle sale timp de o săptămână, ignorându-le complet ca urmare a unor probleme personale. Auzind acest lucru, m-am enervat destul de tare și am simțit că Li Zhi nu era potrivit să rămână lider de echipă și că, potrivit principiilor, trebuia să fie demis și să primească alte sarcini. I-am împărtășit punctul meu de vedere lui Wang Hua, dar, spre surprinderea mea, aceasta nu numai că a refuzat să mă asculte, ci m-a și criticat aspru, spunându-mi că am o gândire imatură și că sunt prea exigent cu ceilalți. Ea chiar a spus că, atunci când Li Zhi era într-o stare bună, el reușea să câștige oameni predicând Evanghelia și că avea nevoie de mai multă părtășie și de mai mult ajutor. Eu am spus: „Un lider de echipă trebuie să aibă simțul poverii și al responsabilității. Pe baza comportamentului constant al lui Li Zhi în ceea ce privește îndatoririle sale, el nu este deloc potrivit pentru funcția de lider de echipă. Totuși, tu insiști să îl păstrezi în funcție. Asta contravine principiilor!” Dar Wang Hua tot nu voia să audă și a spus: „Dacă îl demitem pe Li Zhi și nu putem găsi imediat un înlocuitor potrivit, rezultatele lucrării ar putea avea de suferit și nu le vom putea da conducătorilor o explicație satisfăcătoare dacă ne vor întreba despre asta. Este mai bine să avem pe cineva în această funcție decât să nu avem pe nimeni.” Auzind-o spunând asta, mi-am dat seama că se concentra doar pe reputația și pe statutul ei, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii. Așa că am vrut să expun natura și consecințele acestui comportament al său. Dar, văzându-i expresia furioasă, m-am îngrijorat, gândindu-mă: „De obicei, își pierde răbdarea chiar și când menționez pe scurt problemele legate de lucrarea ei. Dacă vorbesc prea clar și direct, probabil că o voi înfuria și mă va trata cu răceală. Dacă acest lucru afectează relația noastră, cum vom colabora în viitor? Dacă întâmpin dificultăți în lucrare și ea nu mă mai ajută? Poate că e mai bine să nu aduc vorba despre asta. Ea își îndeplinește îndatoririle de atâția ani și înțelege mai bine decât mine principiile de realocare a oamenilor. Probabil că are ea planurile ei. Mai bine să nu mă preocup prea mult de asta.” Așa că doar i-am reamintit să ia în considerare avantajele și dezavantajele când vine vorba de trasarea sarcinilor oamenilor și nu am mai adus vorba despre asta.

Nu după mult timp, Wang Hua mi-a spus că sora Shuxin avea o minte ascuțită și că se pricepea să discute cu oamenii, iar ea intenționa să o cultive pentru a predica Evanghelia. Când am auzit asta, m-am gândit: „O cunosc pe Shuxin. A fost mereu iresponsabilă în îndatoririle sale, egoistă și înșelătoare. Înainte, când era cultivată să ude nou-veniții, i se părea anevoios și îi era teamă să își asume responsabilitatea dacă nou-veniții plecau. După doar douăzeci și ceva de zile de udare, ea a încetat să mai meargă și chiar a susținut în mod fals că soțul ei o împiedica să își îndeplinească îndatoririle.” Așa că i-am împărtășit ceea ce știam lui Wang Hua și i-am amintit că cineva ca Shuxin nu era potrivit pentru cultivare. Wang Hua nu mi-a ascultat deloc sfatul. A spus că nu putem judeca pe deplin adevărata natură a unei persoane dintr-o singură interacțiune, ci trebuie să o privim dintr-o perspectivă a dezvoltării. Am simțit că acest lucru era nepotrivit și am vrut să o opresc. Dar apoi m-am gândit: „Le-a spus deja tuturor despre cultivarea lui Shuxin, așa că, dacă nu sunt de acord, cu siguranță voi crea o situație jenantă pentru ea. Va crede oare despre mine că sunt arogant și că îmi bag nasul unde nu trebuie? Dacă ne afectează acest lucru relația? Atunci ne-ar fi greu să ne înțelegem bine în viitor.” Gândindu-mă la acest lucru, mi-am pierdut încrederea de a mai insista și m-am liniștit, gândindu-mă: „Cel puțin i-am amintit de toate lucrurile de care trebuia să-i amintesc. Dacă apar probleme în viitor, nu va fi responsabilitatea mea.”

Mai târziu, am aflat că Li Zhi a rămas indiferent față de îndatoririle sale, iar acest lucru a afectat starea fraților și a surorilor, ducând la o scădere gravă a eficacității lucrării. În plus, Shuxin nu dădea dovadă de niciun simț al poverii pentru predicarea Evangheliei și își abandona îndatoririle ori de câte ori era ocupată acasă, iar îndatoririle ei dădeau foarte puține rezultate. Conducătorii au trimis o scrisoare în care abordau abaterile și problemele din lucrarea noastră de evanghelizare, au avut părtășie cu noi și ne-au emondat. Dar Wang Hua nu a dat dovadă de nicio autocritică. În schimb, ea a ripostat și a încercat să se justifice, spunând că frații și surorile nu aveau simțul poverii pentru îndatoririle lor. Voiam cu adevărat să-i expun și să-i disec problemele, dar mi-era și teamă că va spune că nu mă cunosc și că doar o emondez, așa că doar i-am amintit în treacăt să reflecteze asupra ei înseși și să se pocăiască în fața lui Dumnezeu. Mai târziu, am văzut că Wang Hua nu se cunoștea deloc pe sine. Frații și surorile declaraseră că ea era preocupată doar să le găsească nod în papură în lucrarea lor și să le facă reproșuri în timpul adunărilor, că nu rezolva problemele reale și că toată lumea se simțea constrânsă de ea. Mi-am dat seama că Wang Hua era, probabil, o falsă conducătoare, așa că am vrut să raportez acest lucru conducătorilor superiori. Dar apoi m-am gândit: „Dacă află că i-am raportat problemele, nu îmi va purta pică? La urma urmei, ea m-a ajutat cu îndatoririle mele…” M-am tot gândit la asta, dar, până la urmă, tot nu am avut curajul să scriu ceva despre ea. Mai târziu, conducătorii superiori au venit să analizeze lucrarea. Ei au descoperit că Wang Hua era arogantă și neprihănită de sine, că acționa fără niciun principiu, că nu accepta sugestiile altora și că doar vorbea despre cuvinte și doctrine, fără să facă nicio lucrare concretă, așa că a fost identificată drept falsă conducătoare și a fost demisă. În plus, pentru că mă comportasem ca o persoană care caută să facă pe plac altora și nu susținusem lucrarea bisericii, am fost demis și eu. La scurt timp după aceea, Li Zhi și Shuxin au fost demiși și ei. După ce mi s-a aplicat acest tratament, mi s-a făcut teamă și am știut că făcusem rău. Mai ales când m-am gândit la întrebările pe care mi le adresaseră conducătorii: „Când ai văzut-o pe Wang Hua acționând împotriva principiilor și nu ai putut-o opri, de ce nu ai raportat-o? De ce ai tot încercat să îți protejezi relația cu ea? Ai fost atât de iresponsabil în îndatoririle tale!” Am simțit o durere ascuțită în inimă. Pentru a-mi menține relația cu Wang Hua, nu am ținut cont de lucrarea bisericii. Am văzut că ea perturbase și tulburase lucrarea bisericii, dar nu am oprit-o. Toleram acțiunile rele ale acestei false conducătoare și acționam ca un complice al ei! În lunile de după demiterea mea, m-am simțit foarte deznădăjduit, am trăit într-o stare de disperare totală și am tras o concluzie negativă despre mine.

Văzându-mă într-o stare proastă, frații și surorile mi-au împărtășit cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă ajuta. A fost un pasaj care m-a impresionat profund. Dumnezeu spune: „În timpul procesului de creștere a vieții și pe parcursul mântuirii omului, oamenii pot uneori să ia calea greșită, să se abată ori să aibă perioade în care manifestă stări și comportamente de imaturitate în viață. Ei pot să aibă perioade de slăbiciune și negativitate, perioade când spun lucrurile greșite, se poticnesc ori au parte de eșecuri. Toate acestea sunt normale în ochii lui Dumnezeu. El nu le poartă pică pentru aceste lucruri. Unii oameni cred că e prea profundă corupția lor și că nu-L pot mulțumi niciodată pe Dumnezeu, așa că sunt mâhniți și se disprețuiesc. Cei care au o inimă de felul acesta, care se căiește, sunt tocmai cei pe care Dumnezeu îi mântuiește. Pe de cealaltă parte, cei care cred că nu au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu, care consideră că sunt oameni buni și nu e nimic în neregulă cu ei, de obicei nu sunt aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește. Ce anume vă comunic prin acestea? Oricine înțelege, să spună. (Trebuie să ne gestionăm cum se cuvine propriile dezvăluiri ale corupției și să ne concentrăm asupra practicării adevărului și atunci vom primi mântuirea lui Dumnezeu. Dacă noi Îl tot înțelegem greșit pe Dumnezeu, ne vom lăsa pradă deznădejdii cu ușurință.) Trebuie să ai credință și să spui: «Deși acum sunt slab, m-am poticnit și am eșuat, voi crește și, într-o bună zi, voi înțelege adevărul, Îl voi mulțumi pe Dumnezeu și voi dobândi mântuirea.» Trebuie să ai determinarea aceasta. Indiferent ce obstacole, dificultăți, eșecuri sau piedici întâmpini, nu trebuie să fii negativ. Trebuie să știi ce fel de oameni mântuiește Dumnezeu. În plus, dacă simți că încă nu ești calificat să fii mântuit de Dumnezeu, ori dacă există situații când te afli în stări pe care El le detestă sau Îi displac, ori există perioade când te comporți rău și Dumnezeu nu te acceptă sau te disprețuiește și te respinge – nu contează. Acum știi, și nu e prea târziu. Atâta vreme cât te căiești, Dumnezeu îți va da o șansă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Meditând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am simțit dragostea Lui și am văzut că inima lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor nu s-a schimbat niciun moment. Dumnezeu nu a încetat să mă mântuiască doar pentru că fusesem o persoană care caută să facă pe plac altora și prejudiciasem lucrarea bisericii. Dimpotrivă, El a sperat că, prin acest eșec, voi reflecta asupra mea și îmi voi cunoaște propriile probleme, voi trage învățăminte, mă voi pocăi și mă voi schimba. Trebuia să mă ridic, să reflectez asupra motivelor eșecului meu și să mă pocăiesc sincer. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Știu că mi-am neglijat îndatoririle și mi-e rușine să stau în fața Ta. Dar nu vreau să rămân în această stare de deznădejde. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești pentru a-mi cunoaște propriile probleme.”

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când trebuie să practicați adevărul și să protejați interesele casei lui Dumnezeu, puteți să depășiți constrângerea firilor voastre corupte și să fiți de partea adevărului? De exemplu, faci echipă cu o persoană pentru a efectua lucrarea de curățire a bisericii, dar aceasta are întotdeauna părtășie cu frații și cu surorile, zicându-le că Dumnezeu îi mântuiește pe oameni în cea mai mare măsură posibilă și că trebuie să-i tratăm pe oameni cu dragoste și să le oferim oportunități de a se pocăi. Devii conștient de faptul că este ceva în neregulă cu părtășia acestei persoane și, deși cuvintele pe care le rostește par corecte, la o analiză amănunțită descoperi că aceasta nutrește intenții și obiective, că nu este dispusă să ofenseze pe nimeni și că nu vrea să ducă la bun sfârșit rânduielile de lucru. Când au astfel de părtășii, oamenii cu o statură mică și fără discernământ vor fi deranjați de aceste persoane, își vor arăta în mod nechibzuit și neprincipial dragostea, nu vor ține cont de faptul că trebuie să aibă discernământ față de alții și nu-i vor da în vileag și nu-i vor raporta pe antihriști, pe oamenii răi și neîncrezători. Aceasta reprezintă un obstacol în calea lucrării de curățire a bisericii. Dacă antihriștii, oamenii răi și neîncrezătorii nu pot fi înlăturați în timp util, acest lucru va afecta modul normal în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvintele Sale și îndeplinirea normală a îndatoririlor proprii și mai ales vor tulbura și vor perturba lucrarea bisericii, lezând interesele casei lui Dumnezeu. În astfel de momente, cum ar trebui să practici? Când observi problema, trebuie să te ridici și să dai în vileag această persoană; trebuie să o oprești și să protejezi lucrarea bisericii. Poate că vei cugeta: «Suntem parteneri de muncă. Dacă o dau în vileag în mod direct și nu acceptă lucrul acesta, oare atunci nu ne-am certa? Nu, nu pot pur și simplu să vorbesc deschis, trebuie să dau dovadă de mai mult tact.» Așadar, îi amintești într-un mod simplu și îi oferi câteva îndemnuri. După ce te ascultă, aceasta nu acceptă și oferă o mulțime de motive pentru a te combate. Dacă nu acceptă, lucrarea casei lui Dumnezeu va suferi pierderi. Ce ar trebui să faceți? Te rogi la Dumnezeu, spunând: «Dumnezeule, Te rog să rânduiești și să orchestrezi această situație. Disciplineaz-o, eu n-am ce să fac.» Nu crezi că o poți opri, așa că o lași în pace. Este acesta un comportament responsabil? Practici adevărul? Dacă nu o poți opri, de ce nu raportezi situația conducătorilor și lucrătorilor? De ce nu prezinți situația la o adunare și nu-i lași pe toți să aibă părtășie despre asta și să discute pe marginea ei? Dacă nu faci acest lucru, nu te vei învinovăți după aceea? Dacă spui: «Nu pot gestiona această situație, așa că o voi ignora pur și simplu. Am conștiința împăcată», atunci ce fel de inimă ai? Este o inimă care iubește cu adevărat sau este una care îi rănește pe ceilalți? Inima ta este atât de malițioasă din cauză că, atunci când ceva se abate asupra ta, te temi să-i ofensezi pe oameni și să nu respecți principiile. De fapt, știi foarte bine că această persoană are propriul obiectiv pentru care acționează astfel și că nu o poți asculta în acest sens. Totuși, nu poți să respecți principiile și să o oprești din a-i induce în eroare pe alții și, în cele din urmă, asta prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu. Te-ai învinovăți vreun pic după acest lucru? (Eu, da.) Oare faptul că te învinovățești îți permite să recuperezi pierderile? Acestea sunt irecuperabile. Ulterior, cugeți din nou: «Mi-am îndeplinit responsabilitățile oricum, iar Dumnezeu știe. Dumnezeu scrutează străfundurile inimii oamenilor.» Ce fel de cuvinte sunt acestea? Sunt cuvinte amăgitoare, diavolești care înșală atât pe om, cât și pe Dumnezeu. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitățile și mai cauți motive și scuze de a te sustrage de la ele. Este un lucru înșelător și intransigent. Este o astfel de persoană câtuși de puțin sinceră față de Dumnezeu? Are simțul dreptății? (Nu îl are.) Aceasta este o persoană care nu acceptă câtuși de puțin adevărul, e una din tagma Satanei. Când ceva se abate asupra ta, trăiești după filosofiile pentru interacțiuni lumești și nu practici adevărul. Îți este întotdeauna teamă să nu-i jignești pe alții, dar nu și să-L ofensezi pe Dumnezeu și chiar vei sacrifica interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Care sunt consecințele atunci când acționezi în acest fel? Îți vei fi protejat relațiile interpersonale destul de bine, dar Îl vei fi ofensat pe Dumnezeu, iar El te va disprețui și te va respinge și va fi furios pe tine. Punându-le în balanță, care variantă este mai bună? Dacă nu poți să-ți dai seama, atunci ești complet încurcat; acest lucru demonstrează că nu ai nici cea mai mică înțelegere a adevărului. În cazul în care continui în acest fel fără să-ți dai vreodată seama de asta, pericolul este într-adevăr mare și, dacă ești incapabil să obții adevărul, în cele din urmă, tu vei fi cel care a avut de pierdut” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu au expus exact starea mea. Am văzut că eram doar o persoană care caută să facă pe plac altora, egoistă și înșelătoare, care nu avea niciun simț al responsabilității față de lucrarea bisericii. Am văzut clar că Wang Hua lucra după propria ei voință și nu după principii și am știut, de asemenea, că ar fi trebuit să susțin principiile și să o expun și să o opresc pentru a proteja lucrarea bisericii. Dar când i-am semnalat problemele și ea nu le-a acceptat, mi-a fost teamă că aș jigni-o și aș afecta colaborarea noastră la îndeplinirea îndatoririlor. Pentru a-mi păstra relația cu ea, i-am minimalizat mereu problemele și nu am expus niciodată esența problemelor ei. Nici nu le-am raportat conducătorilor noștri problemele ei. În cele din urmă, acest lucru a adus prejudicii lucrării de evanghelizare. Dar chiar și când s-a întâmplat acest lucru, nu am reflectat asupra mea, ci mi-am găsit scuze pentru a mă simți împăcat cu mine însumi. M-am gândit că, din moment ce îi reamintisem deja și ea nu acceptase, nu mai puteam face nimic. Dar, în adâncul sufletului meu, eram conștient că nu-mi îndeplinisem deloc responsabilitățile. Doar menționasem superficial lucrurile, fără a obține vreun efect concret. Mă înșelam pe mine și pe alții! Chiar și când am înțeles că era o falsă conducătoare, tot nu am expus-o și nu am raportat-o, ba chiar am tolerat-o în timp ce perturba și împiedica lucrarea bisericii. Sacrificam interesele bisericii pentru a avea grijă de relațiile personale, protejând-o și scuzând-o pe falsa conducătoare în timp ce făcea răul și tulbura lucrarea bisericii. Am fost cu adevărat egoist și detestabil!

Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că principala cauză a tendinței mele de a face pe plac oamenilor era că adoptasem otrăvurile Satanei, cum ar fi „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Un prieten în plus înseamnă o potecă în plus”, ca legi ale vieții. Credeam că, atât timp cât trăim în această lume și interacționăm cu alții, trebuie să construim legături sociale extinse și relații bune; altfel, nu putem rezista în societate, iar când jignim pe încă o persoană, ne mai facem un dușman. Chiar și când îmi îndeplineam îndatoririle în biserică, am continuat să trăiesc după aceste filosofii satanice, acordând o mare importanță relațiilor cu ceilalți și lipsindu-mi orice principiu sau atitudine în îndatoririle mele. Dumnezeu mi-a arătat harul Său oferindu-mi oportunitatea de a mă instrui pentru a fi conducător. Ar fi trebuit să acord prioritate lucrării bisericii în toate lucrurile. Când am văzut-o pe sora mea parteneră acționând împotriva principiilor, ar fi trebuit să semnalez prompt acest lucru și să o ajut, iar dacă ea insista cu felul ei de a fi, ar fi trebuit să o expun și să o opresc, sau aș fi putut, de asemenea, să raportez problema conducătorilor noștri în timp util pentru a preveni eventualele prejudicii cauzate lucrării bisericii. Dar eu, pentru a-mi proteja mândria și statutul, m-am comportat ca o persoană care caută să facă pe plac altora și nu am practicat adevărul. Nu i-am supravegheat lucrarea și am trecut cu vederea răul pe care îl făcea. Nu am ținut cont de lucrarea bisericii și mi-a lipsit simțul dreptății. Wang Hua săvârșea nechibzuit fărădelegi și era detestabilă, iar eu știam prea bine că ea făcea rău și că provoca tulburări, dar nu am expus-o sau nu am oprit-o la timp, permițându-i să afecteze lucrarea bisericii. Natura comportamentului meu a fost și mai sfruntată și mai rușinoasă! Dacă aș fi raportat mai devreme problemele lui Wang Hua, conducătorii le-ar fi tratat și le-ar fi rezolvat mai devreme, și lucrurile nu s-ar fi înrăutățit atât de mult. Trăind după filozofiile Satanei, am devenit cu adevărat egoist și înșelător. Nu am îndrăznit să semnalez problemele pe care le-am observat la alții și mi-au lipsit sinceritatea și dragostea autentică pentru ceilalți. De asemenea, mi-a lipsit simțul responsabilității față de îndatoririle mele. Tot ceea ce am făcut a adus prejudicii lucrării bisericii. Am mâncat și am băut și m-am bucurat de tot ce mi-a dat Dumnezeu, dar nu am ținut cont deloc de intențiile Lui. De fiecare dată am fost de partea falsei conducătoare de biserică, prejudiciind lucrarea bisericii. Nu am fost decât un trădător nerecunoscător, lipsit de orice simț al umanității sau al rațiunii! O persoană ca mine era total nedemnă de a fi conducător, darămite de a trăi înaintea lui Dumnezeu. Demiterea mea din funcție de către biserică a fost o manifestare a dreptății lui Dumnezeu și consecința propriilor mele acțiuni. Recunoscând acest lucru, m-au cuprins regretul și remușcările.

După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu, căutând o cale de a-mi îndrepta firea coruptă. Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă vrei să-ți îndeplinești bine îndatoririle și să-I satisfaci intențiile lui Dumnezeu, atunci trebuie să înveți mai întâi să lucrezi în armonie cu alții. Când cooperezi cu frații și surorile tale, ar trebui să ții cont de următoarele chestiuni: «Ce este armonia? Este limbajul meu în armonie cu ei? Sunt gândurile mele în armonie cu ei? Este felul în care fac eu lucrurile în armonie cu ei?» Ia în considerare cum să cooperezi în armonie. Câteodată, armonie înseamnă răbdare și toleranță, dar înseamnă și să-ți susții punctul de vedere și principiile. Armonie nu înseamnă să faci compromisuri în privința principiilor, pentru a liniști lucrurile, sau să încerci să fii «o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor», sau să rămâi fixat pe calea moderației – și, desigur, nu înseamnă să încerci să intri în grațiile cuiva. Acestea sunt principii. Odată ce ai înțeles aceste principii, vei vorbi și vei acționa în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, fără să-ți dai seama, și vei trăi realitatea adevărului, iar în acest fel este ușor să dobândești unitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). „Ce este cooperarea? Trebuie să fiți capabili să discutați despre lucruri între voi și să vă exprimați punctele de vedere și opiniile; trebuie să vă completați și să vă supravegheați reciproc, să căutați unul de la altul, să vă întrebați unul pe celălalt și să vă îndemnați reciproc. Asta înseamnă să cooperezi în mod armonios. Să spunem, de exemplu, că te-ai ocupat de ceva conform propriei voințe și cineva a spus: «Ai procedat greșit, complet împotriva principiilor. De ce te-ai ocupat cum ai vrut, fără să cauți adevărul?» Răspunzi la aceasta: «Așa este – mă bucur că mi-ai atras atenția! Dacă n-ai fi făcut-o, ar fi fost un dezastru!» Asta înseamnă să vă îndemnați unul pe celălalt. Atunci ce înseamnă să vă supravegheați unul pe celălalt? Fiecare are o fire coruptă și poate fi superficial în îndeplinirea datoriei sale, apărându-și doar statutul și mândria, nu interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de stări există în fiecare persoană. Dacă afli că cineva are o problemă, ar trebui să iei inițiativa de a avea părtășie cu acea persoană, amintindu-i să-și facă datoria conform principiilor, păstrând totodată acest lucru drept un avertisment pentru tine. Aceasta e supravegherea reciprocă. Ce funcție îndeplinește supravegherea reciprocă? Este menită să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și, de asemenea, să-i împiedice pe oameni să meargă pe drumul greșit” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toată lumea are firi corupte, precum și neajunsuri și deficiențe. Este important ca biserica să rânduiască lucrurile astfel încât conducătorii și lucrătorii să colaboreze în îndatoririle lor. Aceștia trebuie să se supravegheze, să își reamintească și să se completeze reciproc, ținându-se în frâu unii pe alții, evitând perturbările și tulburările în lucrarea bisericii cauzate de acțiuni bazate pe firile lor corupte. În îndeplinirea îndatoririlor prin colaborare trebuie să existe și principii. În chestiuni care nu implică adevărurile-principii, putem practica toleranța și îngăduința. Dar când vine vorba de chestiuni care implică adevărurile-principii și interesele bisericii, nu trebuie să facem compromisuri sau să ne complăcem. Trebuie să susținem principiile și să rămânem fermi. Aceasta înseamnă să protejăm interesele bisericii și să fim responsabili pentru lucrare. Când se confruntă cu atenționări și cu ajutor din partea altora, cei care pot accepta cu adevărat adevărul sunt capabili să le accepte ca venind de la Dumnezeu, să reflecteze asupra lor și să se cunoască și să corecteze prompt problemele și abaterile. Nu numai că nu vor avea resentimente față de alții, dar vor fi și recunoscători în inimile lor. Dar eu am crezut în mod absurd că a scoate în evidență problemele cuiva ar dăuna relației și ar jigni persoana respectivă. Așa că pur și simplu le-am îngăduit și le-am tolerat, fără să expun sau să semnalez problemele sale. Ca urmare, lucrarea bisericii a fost întârziată, iar eu am rămas cu fărădelegi. Mi-am dat seama că, fiind o persoană care caută să facă pe plac altora, le fac rău atât altora, cât și mie însumi!

Mai târziu, am mai citit și alte cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști să trăiești mereu după filosofia Satanei, protejându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, și fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea nici credință, nici putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de adevărul-realitate, atunci nu poți fi niciodată mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. Atunci când mă confrunt cu o situație în care caut iar să fac pe plac altora, trebuie să mă rog lui Dumnezeu imediat și să-I cer putere, astfel încât să pot lăsa deoparte propriile interese și să acționez conform principiilor, asigurându-mă că lucrarea bisericii nu are de suferit. Aceasta este responsabilitatea pe care trebuie să ne-o asumăm ca ființe create. Dacă mă tot agăț de mentalitatea de a le face pe plac oamenilor și tot încerc să-mi protejez relațiile cu ceilalți, atunci firea mea satanică de a fi o persoană care caută să facă pe plac altora nu se va schimba niciodată și, în cele din urmă, nu voi obține niciodată adevărul, ca să nu mai vorbim că nu voi primi mântuirea lui Dumnezeu. Așadar, am hotărât în inima mea: „Indiferent de ce fel de oameni, evenimente sau lucruri voi întâlni în viitor, nu trebuie să mai fiu constrâns de firea mea coruptă. Trebuie să susțin principiile pentru a proteja lucrarea bisericii și să fiu o persoană responsabilă.”

Câteva luni mai târziu, am fost ales din nou conducător de biserică. Am observat că Zhang Jie, diaconița care se ocupa de chestiunile generale, avea o fire destul de arogantă. Era arbitrară și dictatorială în ceea ce privește îndatoririle sale, încerca mereu să se ocupe singură de toate și nu colabora cu alții. Așa că am vrut să am părtășie cu ea pentru a expune natura și consecințele acestei abordări. Dar când m-am gândit la faptul că abia ajunsesem la această biserică și că aveam nevoie de ajutorul și de colaborarea ei pentru multe sarcini, m-am îngrijorat, întrebându-mă ce aș face dacă aș vorbi prea dur și ea nu ar putea accepta ce îi spun. M-am gândit că ar fi mai bine să nu o jignesc și să spun doar câteva cuvinte pe scurt. În acel moment, mi-am amintit cum eșuasem în trecut din cauza comportamentului meu de persoană care caută să facă pe plac altora. Am simțit un puternic sentiment de vinovăție și m-am gândit: „Din moment ce am identificat problemele lui Zhang Jie, ar trebui să o corectez și să o ajut. Este o lucrătoare, iar dacă nu poate lucra armonios cu ceilalți, acest lucru va afecta cu siguranță lucrarea.” Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să practic adevărul și să protejez lucrarea bisericii. După ce m-am rugat, m-am simțit întărit. M-am bazat pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu Zhang Jie și a-i diseca problemele și am apelat și la propriile mele experiențe pentru a o ajuta. Zhang Jie mi-a acceptat îndrumarea și ajutorul, a reflectat și a ajuns să se cunoască pe sine, iar mai târziu a reușit să colaboreze cu alții într-un mod normal. Văzând acest rezultat, m-am simțit foarte fericit. Când am practicat adevărul și nu am acționat pentru a le face pe plac oamenilor, ceilalți nu s-au arătat jigniți, cum îmi imaginasem eu. Această practică nu numai că a fost benefică pentru viața fraților și surorilor, dar a și protejat lucrarea bisericii. Am văzut că numai practicând cuvintele lui Dumnezeu și tratând lucrurile conform principiilor, o persoană își poate îndeplini bine îndatoririle. Slavă lui Dumnezeu!