de Qu Cong, Grecia

Anul trecut, fratele Xin, cu care călătorisem predicând Evanghelia, a fost demis. Când l-am întrebat despre asta, mi-a spus că, timp de câțiva ani, nu făcuse o treabă bună în datoria pe care biserica i-a dat-o, că făcea lucrurile așa cum voia, lucru care a perturbat grav lucrarea bisericii și că de aceea a fost demis. M-am simțit prost pentru el, văzându-l că regretă atât de mult și că se simte îngrozitor. În lucrarea pe care am făcut-o împreună, observasem că era neglijent și făcea lucrurile cum voia. Am vrut să-i atrag atenția, să-l ajut să reflecteze și să învețe lucruri despre el însuși, dar am ezitat când eram pe cale să spun ceva. M-am gândit că liderul îl tratase suficient când l-a demis, așa că era deja foarte nefericit. Dacă spuneam și eu ceva, oare nu însemna să pun sare pe rană? Oare ar fi crezut că-mi lipsește empatia? În plus, liderul probabil că a menționat demult problemele pe care le-am observat, așa că am decis doar să-l consolez. I-am spus: „Sunt sigur că ai câștigat multe în acei ani de călătorii răspânding Evanghelia, că poți pătrunde multe lucruri. Mulți dintre frații și surorile din biserică sunt destul de noi, fără nicio experiență evanghelică. Îi vei putea ajuta când te vei întoarce acasă.” Spre surprinderea mea, răspunsul lui a fost: „Frate, e supărător să te aud spunând asta. Am crezut că vei spune niște lucruri să mă ajuți, ca să pot reflecta asupra mea și să mă cunosc mai bine, lucru benefic pentru viața mea. Dar, în schimb, mă lauzi în pofida faprului că am ajuns în acest punct, ca să simt că demiterea mea n-a fost mare lucru și că sunt mai capabil decât ceilalți. Joci rolul Satanei, împingându-mă mai aproape de iad. Mi-a amintit de Domnul Isus mustrându-l pe Petru: «Înapoia Mea, Satan!» (Matei 16:23). Aceste lucruri politicoase nu sunt edificatoare pentru oameni și n-ar mai trebui să le spui. Nu e un lucru plin de iubire, ci dăunător și distructiv pentru ceilalți.” În clipa aceea, mi-a fost foarte rușine și am vrut să găsesc o gaură în care să mă ascund. Știam că fratele Xin nu-și schimbase prea mult firea după ani de credință și că nu realizase multe în datoria lui – era o stare periculoasă. Dar eu doar spuneam lucruri amabile. Eram nesincer, fiind politicos și laudativ într-un mod secular. Oare nu înseamna că eram înșelător? Demiterea fratelui Xin era o oportunitate bună ca el să reflecteze și să se cunoască mai bine. Dacă putea să caute adevărul, să reflecteze asupra lui însuși și să se căiască realmente, acel eșec putea fi un punct de cotitură în credința lui. Însă eu eram o piedică, spunând niște prostii nesincere ca să mă joc cu sentimentele lui și să-l îndrum greșit. Eram lacheul Satanei. Dumnezeu face tot posibilul să mântuiască oamenii, dar Satana încearcă orice ca să îndepărteze oamenii de Dumnezeu, să-i târască jos, în iad. Aberațiile mele doar îl răneau pe fratele meu. În clipa aceea, am avut un sentiment intens de frică, așa că am găsit niște cuvinte ale lui Dumnezeu care să mă ajute să chibzuiesc la problema mea.

Dumnezeu spune: „Dacă ai o relație bună cu un frate sau o soră, iar ei îți cer să le arăți ce este în neregulă cu ei, cum ar trebui să faci acest lucru? Asta are legătură cu abordarea pe care o ai în această chestiune. Este abordarea ta bazată pe principiile adevărului sau folosești filosofii de viață? Care este problema atunci când vezi clar că cineva are o problemă, dar nu îi spui direct pentru a evita confruntarea și chiar găsești scuze, spunând: «Statura mea este mică acum și nu-ți înțeleg pe deplin problemele. Când o voi face, o să-ți spun.» Aceasta implică o filosofie de viață. Nu înseamnă asta că încerci să-i păcălești pe ceilalți? Ar trebui să vorbești despre câte vezi clar; iar dacă ceva nu este evident pentru tine, spune-o. Asta înseamnă să spui ce ai în inima ta. Dacă ai anumite gânduri și anumite lucruri sunt evidente pentru tine, dar îți este frică să nu jignești oamenii, ești îngrozit să nu le rănești sentimentele și, prin urmare, alegi să nu spui nimic, atunci acest lucru înseamnă să trăiești după o filosofie lumească. Dacă descoperi că cineva are o problemă sau s-a rătăcit, chiar dacă nu-l poți ajuta cu iubire, cel puțin trebuie să subliniezi problema, astfel încât să poată reflecta asupra ei. Dacă o ignori, nu înseamnă asta că îi faci rău?” („Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Ei nu iubesc lucrurile pozitive, nu tânjesc după lumină și nu iubesc calea lui Dumnezeu sau adevărul. Le place să urmeze tendințe lumești, sunt vrăjiți de statut și prestigiu, le place să exceleze printre tendințe viclene, sunt adepții răului și forțele Satanei. În inima lor, îi venerează pe cei măreți și celebri, se închină regilor demoni și, în sufletul lor, nu caută adevărul sau lucrurile pozitive, ci pledează pentru învățare. În inima lor, nu sunt de acord cu cei care caută adevărul și mărturisesc pentru Dumnezeu; în schimb, sunt de acord cu oamenii care sunt vicleni și au talente speciale și îi admiră. Ei nu merg pe calea credinței în Dumnezeu și a căutării adevărului, ci urmăresc răul și puterea, se zbat să fie oameni enigmatici și vicleni, încearcă să se integreze în păturile înalte ale societății, pentru a deveni figuri impozante, celebre. Ei vor să fie capabili să se strecoare ușor în orice mulțime, să lucreze cu tot felul de trucuri, stratageme și tactici cu o măiestrie desăvârșită și să fie întâmpinați cu adulație și primiți cu bucurie oriunde merg; ei vor să fie idoli pentru oameni. Astfel de oameni vor ei să fie. Ce fel de cale este asta? Aceasta este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios. Ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-I venereze și să-I urmeze, ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, orice șiretlic, în orice împrejurare. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, ci vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință” („Credința în religie nu va duce niciodată la mântuire” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit pe deplin motivele reșe și natura coruptă. Fratele Xin fusese neglijent în datoria lui și apoi, după ce a fost demis, nu și-a făcut noua datorie din suflet. Nu persevera în lucrarea lui și era neprincipial, dar făcea orice voia. Văzusem deja clar aceste purtări ale lui, dar voiam să le fac pe plac oamenilor, de teamă să nu-l ofensez și nu i-am atras atenția niciodată. A fost demis din nou și mi s-a destăinuit în părtășie despre eșecurile sale. Ar fi trebuit să discut despre probleme lui și să am părtășie despre voia lui Dumnezeu, ca să-l ajut să reflecteze asupra sa și să I se căiască lui Dumnezeu. Acesta ar fi fost, de fapt, un lucru iubitor, benefic și edificator pentru el. Dar eu eram tipul de treabă, spunând o mulțime de mizerii înșelătoare. Oare nu încercam să-l fac să mă placă păcălindu-l? Voiam ca el să simtă că, atunci când a experimentat eșecul, liderul doar l-a tratat și l-a dezvăluit, dar eu am fost afectuos și consolator față de el. Atunci, ar fi fost recunoscător și ar fi avut o impresie bună despre mine. Foloseam filosofiile lumești ale necredincioșilor, precum: „Nu lovi omul sub centură”, „Vorbește amabil conform sentimentelor celorlalți, fiindcă franchețea doar enervează”, „Nu împărtăși tot ce vezi ca să-ți menții prietenii mulțumiți” și altele. Toate sunt cuvinte rele, lumești după care să trăiești și sunt, în întregime, filosofii satanice. Toți necredincioșii interacționează pe baza logicii satanice, fiind mereu lingușitori și ipocriți, fără să spună o singură vorbă adevărată, sinceră. Toți joacă teatru și încearcă să afle ce cred ceilalți, cu șiretlicuri în tot ceea ce spun. Dar, în calitate de vechi credincios, care a citit mult din cuvântul lui Dumnezeu, tot n-am putut spune o singură vorbă conform adevărului. În schimb, am folosit filosofii satanice exact ca un necredincios și am fost un recipient pentru Satana, devenind mai alunecos și înșelător. Era patetic! Mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ei, credincioșii, vorbesc și se poartă cu aceeași nepăsare și nestăpânire ca necredincioșii, atunci sunt mai răi decât necredincioșii; sunt demoni arhetipali” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). „Cu cât ești mai mult în prezența lui Dumnezeu, cu atât mai multe experiențe vei avea. Dacă încă trăiești în lume ca o fiară – gura ta împărtășind credința în Dumnezeu, dar inima ta fiind în altă parte – și dacă încă studiezi filosofiile de viață lumești, atunci nu vor fi fost în zadar toate eforturile tale?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre experiență”). De-a lungul anilor de credință, nu câștigasem adevărul și nu devenisem un om simplu și onest, ci mă agățasem de obiceiurile seculare. Am văzut că nu eram un om care iubește sau acceptă adevărul. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, nu am nicio asemănare umană în cuvintele și acțiunile mele. Sunt atât de rău și viclean! Vreau să mă căiesc cu adevărat și să nu mai trăiesc după filosofii satanice lumești.”

Prin acea experiență și lecție, ulterior, în interacțiunile mele cu ceilalți și în datoria mea, am putut să fiu vigilent și să practic vorbirea în moduri benefice pentru oameni, nu să încerc să le fac pe plac oamenilor. Dar eram atât de profund corupt de Satana că atunci când un lucru mi-a implicat interesele personale, nu m-am putut abține să n-o fac din nou.

Ulterior, am lucrat cu fratele Chen la producția video. Avea niște păreri destul de vehemente și știa mult mai multe decât mine despre lucrare. Simțeam că ar trebui să fiu modest, ca să nu aibă impresia că eram un neștiutor arogant. Așadar, de-a lungul îndatoririlor noastre, am încercat să mă țin de „Armonia este comoară, toleranța este virtute”. Uneori, vedeam probleme și greșeli în videoclipurile la care lucra și sugeram să le îndrepte, dar el nu credea că lucrurile pe care le menționam erau probleme. Doar căuta scuze și-mi spunea părerea lui. Deși nu eram pe deplin de acord cu el, mi-era teamă că alte discuții ne vor conduce la un impas sau la certuri, iar atunci toți ar fi spus că sunt încăpățânat. Când m-am gândit în felul acela, am lăsat-o baltă. Dar în loc să mă rog și să caut, am lucrat în felul acela cu el timp de câteva luni și apoi, în videoclipurile noastre au apărut probleme din loc în loc. Mai târziu, am realizat că acele probleme erau tot cele pe care i le menționasem la început și a trebuit să refacem acele videoclipuri. Fratele Chen a ajuns să fie demis din cauza aroganței și încăpățânării lui. Deși, în cele din urmă, acele videoclipuri au fost finalizate, nu m-am simțit liniștit sau împăcat în inima mea. Eram neliniștit și vinovat. Am văzut că, în datoria mea, mereu încercam să le fac pe plac oamenilor ca să mențin o armonie superficială, așa că nu am sprijinit principiile de teamă să nu-i ofensez pe ceilalți. Nu eram un partener adevărat și stânjeneam lucrarea video a casei lui Dumnezeu. Mă simțeam îngrozitor. Apoi, liderul a venit să-mi vorbească și să mă demaște, spunând: „Nu ai sprijinit principiile adevărului în lucrarea cu frații și surorile. Știi clar că părerile cuiva sunt greșite, dar tot le urmezi orbește ca să previi orice conflict și să protejezi imaginea pe care o are despre tine. Asta a însemnat că videoclipurile au trebuit să fie refăcute și a împiedicat progresul nostru.” Apoi a zis: „Tinzi să te dai după cum bate vântul și trebuie să cauți adevărul și să îndrepți asta imediat.” Mi-a fost greu să aud asta. În zilele care au urmat, m-am rugat și am reflectat la asta și am căutat cuvinte ale lui Dumnezeu să mă ajute să reflectez asupra problemei.

Dumnezeu Atotputernic spune: „După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, rafinate și distinse. Oricine încalcă principiile, cine este amestecat și intruziv în lucrarea bisericii, nu este dat în vileag sau criticat, indiferent cine ar fi; antihristul închide ochii, lăsându-i pe oameni să creadă că este generos în toate privințele Fiecare stricăciune și faptă odioasă a oamenilor este întâmpinată cu binefacere și toleranță. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult? Câți oameni îi apreciază și câți oameni îi văd când suferă și îi admiră pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, mai mulți oameni trebuie să vadă asta. Și care este scopul lor când acționează astfel? Este de a câștiga oamenii de partea lor, de a-i face pe oameni să simtă admirație și aprobare față de acțiunile, comportamentul și caracterul lor. Există chiar și antihriști care încearcă să-și stabilească o imagine despre ei înșiși ca fiind o persoană bună prin acest comportament exterior bun, astfel încât mai mulți oameni să vină la ei în căutarea ajutorului. […] Acțiunile lor nu inspiră pur și simplu venerație în inimile oamenilor, ci le oferă și un loc acolo. Antihriștii doresc sa Îi ia locul lui Dumnezeu. Asta este ceea ce urmăresc ei atunci când fac aceste lucruri. Evident, acțiunile lor au dat deja rezultate timpurii: în inimile acestor oameni lipsiți de discernământ, antihriștii au acum un loc, iar acum există oameni care îi venerează și îi admiră, care era tocmai scopul antihriștilor” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a zecea)” în Demascarea antihriștilor). Dumnezeu arată că antihriștii sunt foarte răi și demni de dispreț, că se poartă frumos și spun lucruri ca să se deghizeze și să cumpere inimile celorlalți, ca oamenii să creadă că sunt singurii înțelegători și să-i caute pentru consolare. Asta îndepărtează oamenii de Dumnezeu, iar antihriștii iau locul lui Dumnezeu în inimile lor. Exact așa mă comportam. În îndatoririle noastre, frații și surorile trebuie să aducă lucrurile în discuție și să se ajute reciproc, dar eu evitam orice lucru ofensiv doar ca să-mi protejez imaginea. Am văzut câteva probleme în producția video a fratelui Chen și nu am sprijinit principiile adevărului, ci m-am lăsat dus de val, am fost un tip de treabă, fără să practic adevărul. Am vrut ca toți să creadă că nu eram foarte arogant, că eram tolerant și înțelegător și că eram plin de compasiune. Voiam să-i fac fericiți pe toți oamenii cu care interacționam, ca ei să mă placă și să aibă o impresie bună despre mine. Ca să ating acest țel ticălos, n-am cruțat nici măcar lucrarea bisericii în încercarea mea de a menține o imagine pozitivă. Am fost atât de egoist și rău! Din judecata și revelarea lui Dumnezeu, am văzut că, fiind un tip de treabă, mergeam pe calea antihristului. M-am simțit foarte vinovat când am realizat asta. Ulterior, am continuat să reflectez asupra mea. Gândindu-mă restrospectiv la tot timpul de când eram credincios, mereu am afișat o față amabilă cu alți oameni. Oricând vedeam pe cineva care păera cultivat și amabil, încercam să-l imit sau să-l întrec. Voiam să par nepretențios și ușor de abordat ca să-mi protejez imaginea în mințile fraților și surorilor. Rareori spuneam ceva când vedeam problemele celorlalți sau că dezvăluiau corupție, de teamă să nu-i ofensez. Mi-am amintit că, înainte, când eram diacon evanghelic, mă străduiam mereu să fiu moderat și să vorbesc cu smerenie. Când am văzut că ceilalți erau prea nepăsători în datoria lor și erau neprincipiali, mi-era teamă că-i constrâng dacă le atrag atenția, că mă vor vedea într-o lumină proastă, așa că, din așa-zisă iubire și dorință de a ajuta, eram atent cu vorbele mele, delicat și indirect. Niciodată n-am învinuit pe nimeni fățiș și n-am ajutat pe nimeni să-și vadă gravitatea faptelor. Doar le ofeream un indiciu indirect. Când trebuia să demit pe cineva și să am părtășie, simțeam că e ofensator și nici nu știam ce să spun. Voiam mereu ca ceilalți să ofere părtășie în locul meu și mă duceam pur și simplu să mă ascund. În felul acela, făceam tot ce-mi stătea-n putință să-mi protejez statutul și imaginea, iar frații și surorile spuneau că nu mi-am dat niciodată aere și că se înțelegeau ușor cu mine. Ba chiar m-au recomandat pentru o funcție de conducere din acel motiv, crezând că aveam umanitate bună și că nu i-aș fi oprimat pe ceilalți. Mă simțeam foarte mulțumit de mine. Antihriștii folosesc purtări care par bune ca să înșele și prindă în capcană oamenii, încercând să ia locul lui Dumnezeu în inimile lor. Mi-am dat seama că, în sinea mea, aveam aceleași motive și țeluri. Nu reflectasem niciodată asupra motivelor mele demne de dispreț și a naturii mele corupte și credeam că nu-i nimic greșit în a fi un tip de treabă. Era ușor să câștig aprobarea și sprijinul celorlalți și să primesc laude. Părea un mod grozav de a trăi. Dar acum puteam vedea că mă consacram în cel mai tainic și ascuns mod, înșelându-i pe ceilalți, amăgindu-i și purtându-mă ca un antihrist ca să subminez lucrarea lui Dumnezeu.

În devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar a deșteptat ceva sentimente pentru mine. „Să nu practici adevărul când ți se întâmplă ceva este o fărădelege. Și dacă tot nu practici adevărul când ți se întâmplă ceva din nou – dacă te lepezi de adevăr pentru a-ți apăra interesele proprii, vanitatea și mândria – ce fel de comportament este acesta? Înseamnă a face rău? Dacă nu practici adevărul în orice moment, iar fărădelegile tale devin tot mai numeroase, atunci finalitatea ta este deja determinată. Este evident că, dacă s-ar aduna toate fărădelegile tale și s-ar adăuga alegerilor tale, lucrurilor pe care le urmezi și voinței tale subiective, cât și direcțiilor pe care le-ai urmat și căilor pe care le-ai ales când ai făcut lucruri – dacă s-ar însuma toate acestea, atunci este posibil să-ți determini finalitatea: ar trebui să fii aruncat în iad, ceea ce înseamnă că vei fi pedepsit. Ce spuneți, este acesta un lucru neînsemnat? Însumate, toate fărădelegile tale sunt un compendiu de fapte rele și, prin urmare, ar trebui să fii pedepsit, aceasta fiind consecința supremă când crezi în Dumnezeu, dar nu accepți adevărul” („Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este punerea adevărului în practică” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Eram mereu un tip de treabă și nu practicam adevărul. În cooperarea mea cu ceilalți, asta era mereu în detrimentul lucrării bisericii. Era pentru motivul malefic de a le câștiga inimile. Era o răutate absolută. Dacă aș fi continuat așa, aș fi ajuns să fiu alungat și pedepsit de Dumnezeu. Prin cuvintele lui Dumnezeu, am putut să simt firea Lui dreaptă și să știu că e dezgustat de cei care nu practică adevărul. Am vrut să mă căiesc imediat, să caut adevărul și să-mi înlătur firea de a face pe plac oamenilor.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Când relația ta cu Dumnezeu a devenit normală, atunci vei avea o relație normală și cu oamenii. Pentru a construi o relație normală cu Dumnezeu, totul trebuie să fie clădit pe temelia cuvintelor lui Dumnezeu, trebuie să fii capabil să-ți îndeplinești datoria conform cuvintelor lui Dumnezeu și a ceea ce Dumnezeu cere, trebuie să-ți îndrepți perspectivele și să cauți adevărul în toate lucrurile. Trebuie să practici adevărul atunci când îl înțelegi și, indiferent de ce ți se întâmplă, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să cauți cu o inimă ascultătoare față de Dumnezeu. Practicând astfel, vei putea menține o relație normală cu Dumnezeu. În același timp în care îți îndeplinești corect îndatoririle, trebuie să te asiguri că nu faci nimic care să nu fie în avantajul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și să nu spui nimic care nu este de ajutor fraților și surorilor. Cel puțin, nu trebuie să faci nimic care să fie împotriva conștiinței tale și să nu faci absolut nimic rușinos. În mod special, nu trebuie să faci, sub nicio formă, ceva ce se răzvrătește sau se împotrivește lui Dumnezeu și nu trebuie să faci nimic care perturbă lucrarea sau viața bisericii. Fii drept și onorabil în tot ceea ce faci și asigură-te că fiecare acțiune a ta este prezentabilă înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă trupul poate fi slab uneori, trebuie să fii capabil să pui pe primul loc interesele familiei lui Dumnezeu, fără a râvni la profitul personal, fără a face vreun lucru egoist sau vrednic de dispreț, adesea reflectând asupra propriei persoane. În acest fel, vei putea adeseori să trăiești înaintea lui Dumnezeu, iar relația ta cu Dumnezeu va deveni întru totul normală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, reputație și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care își îndeplinește datoria nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să te gândești la lucrarea bisericii și să pui aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. Nu simțiți că lucrurile devin ceva mai ușoare atunci când le împărțiți în acești pași și faceți niște compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este dificil. În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun după care să te ghidezi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii josnic sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cei care caută adevărul și stau de partea lui Dumnezeu, care renunță la dorințele lor și sprijină interesele casei lui Dumnezeu, trăiesc o asemănare umană și pot avea relații normale cu ceilalți. După aceea, am început să practic ținând cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, în orice situație și am încercat să satisfac voia lui Dumnezeu în toate. După ce am făcut asta o vreme, am văzut că aveam atât de multe șanse de a practica adevărul în viața cotidiană și în datoria mea. De exemplu, într-o adunare, am observat că unii vorbeau despre doctrine sau se abăteau de la subiect, sau că cineva sporovăia, prelungindu-ne timpul de întrunire, lucru care ne afecta viața bisericească, dar liderul de echipă nu încerca să corecteze aceste lucruri. La început, nu am vrut să spun nimic, dar m-am simțit puțin vinovat și am știut că le făceam pe plac oamenilor iarăși. Am spus imediat o rugăciune. Spre sfârșitul întrunirii, am menționat problemele pe care le observasem și am propus soluții. Am simțit că a mă lepăda de mine și a susține interesele casei lui Dumnezeu chiar mi-au adus o anumită liniște. De asemenea, un frate pe care-l cunoșteam foarte bine a fost demis și mi-a spus că a fost din cauză că el căutase comfort și fusese viclean în datoria lui, fără să fie eficient. La început, am vrut să-l consolez și să-i fac o impresie bună, dar apoi am realizat că trebuia să practic adevărul. Așadar, am chibzuit cu calm la ce ar trebui să spun pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a-l ajuta pe acest frate să se edifice. M-am gândit la interacțiunile noastre anterioare. Dorința lui de confort fusese destul de evidentă în datoria lui. Fără s-o iau pe ocolite, i-am spus despre problemele pe care le avea în atitudinea lui față de datorie și i-am trimis câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu. După aceea, mi-a mulțumit și a spus că toate astea l-au ajutat. După ce am făcut asta, m-am simțit foarte calm, foarte împăcat.

Mediile pe care Dumnezeu lea rânduit Dumnezeu și judecata și revelația cuvintelor Lui mi-au arătat că, dacă trăiam după filosofiile lumești ale Satanei, aș fi devenit și mai viclean și-aș fi pierdut esențialul în a fi om, apoi doar i-aș fi rănit pe ceilalți și pe mine însumi. Am învățat și că a trăi după cuvintele lui Dumnezeu și după principiile adevărului este singura cale de a avea umanitate și de a fi un om bun.