de Pamela, Italia

Sunt parteneră cu alte câteva persoane din biserică în lucrarea de design grafic. Într-o zi, conducătoarea mi-a spus că două surori menționaseră probleme cu fratele Oliver, zicând că-i plăcea să debiteze idei pompoase și că încetinea ritmul lucrării. Conducătoarea m-a întrebat dacă descoperisem aceste probleme lucrând cu el. Mi-am amintit cum, atunci când lucram cu Oliver, puteam să văd că, într-adevăr, ținea cu dinții de opiniile lui. Când toți discutaserăm și hotărâserăm asupra unor designuri conform principiilor, el mereu avea altă opinie, dar nu și o perspectivă clară. Trebuia ca toți să se gândească împreună cu el și se pierdea mult timp. Existau și unele probleme relativ minore cu imaginile, care puteau fi corectate mai târziu, și nu era nevoie să luăm din timpul tuturor ca să le discutăm, dar el insista să le rezolvăm înainte de a trece mai departe. Întârzia lucrurile până când ajungeam cu toții la un consens, făcând ca progresul să fie destul de lent. I-am spus, deci, conducătoarei despre problemele observate. Conducătoarea m-a certat când a văzut că știusem tot timpul despre aceste probleme, spunând: „Ai știut că Oliver proceda în felul lui și că încetinea lucrarea. Atunci, de ce nu l-ai restricționat, în loc să-i cânți în strună și să fii de acord cu el? Nu întârzie asta lucrarea?” Cuvintele conducătoarei chiar m-au durut.

M-am gândit la momentele în care discutam cu Oliver despre designuri. Am văzut că se agăța de opiniile lui și m-am îngrijorat. Am vrut să semnalez problema lui, dar apoi mi-am amintit că eu, în primul rând, eram o persoană arogantă. Conducătoarea mă emondase și înainte, zicându-mi să mă lepăd de mine și să cooperez cu alții, căci eram mereu arogantă și neprihănită de sine, mă agățam de propriile opinii și mă certam cu surorile care îmi erau partenere, întârziind lucrarea. Dacă semnalam problemele lui Oliver în fața tuturor sau îi respingeam opiniile, oamenii puteau crede că eram în continuare arogantă și lipsită de rațiune și incapabilă să accept cu calm sugestiile altora sau să cooperez cu alții. Așa că, oricât de mult se întârzia, eu ascultam cu răbdare ce spunea Oliver. Uneori, când analizam sugestiile lui Oliver conform principiilor, simțeam că erau impracticabile. Semnalam unde era problema, dar lui nu-i pica bine și insista în părerile lui. Dacă nu făceam cum sugera, se supăra și nu vorbea, făcând situația foarte stânjenitoare și oprind lucrarea. Inițial, am vrut să-i spun conducătoarei. Dar m-am gândit că, întrucât ea tocmai mă emondase pentru aroganța și incapacitatea mea de a coopera cu ceilalți, dacă raportam problemele altcuiva, conducătoarea putea crede că mă concentram pe problemele altora, că le căutam nod în papură, că nu se schimbase nimic după ce mă emondase. Și atunci, cât timp îmi mai puteam face datoria? La gândul ăsta, nu am raportat sau semnalat problema lui Oliver. Ca urmare, cum nu puteam fi de acord și mereu deliberam, discutam și rediscutam, am ajuns să petrecem o zi pentru un lucru care putea fi clar terminat într-o jumătate de zi, încetinind ritmul lucrării. Gândul la aceste lucruri m-a făcut să mă simt culpabilă și m-am învinovățit. Nu că nu observasem problema lui Oliver, dar am fost reținută și nu i-am semnalat-o niciodată. M-am gândit la un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Odată ce adevărul a devenit viața ta, dacă vezi pe cineva hulindu-L pe Dumnezeu, netemându-se de Dumnezeu, fiind superficial în timp ce își face datoria sau perturbând și tulburând lucrarea bisericii, vei fi capabil să îl tratezi conform adevărurilor-principii, discernându-i pe cei care trebuie discernuți și expunându-i pe cei care trebuie expuși. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și încă trăiești în firile tale satanice, atunci când vei vedea oameni răi și diavoli provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că nu auzi și vei ignora acest lucru, fără să simți vreun reproș din partea conștiinței tale. Vei crede chiar că, indiferent cine provoacă tulburări în lucrarea bisericii, nu are nicio legătură cu tine. Indiferent cât de mult sunt vătămate lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, nu-ți va păsa, nu te vei interesa de asta și nu vei simți niciun reproș din partea conștiinței tale. În acest caz, ești o persoană care nu are conștiință sau rațiune, un neîncrezător, un muncitor. Mănânci ce este al lui Dumnezeu, bei ce este al lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar simți că orice vătămare adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are nicio legătură cu tine – asta te face un trădător care se aliază cu cei din afară în detrimentul alor săi, genul de om care mușcă mâna care îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, mai ești om? Ești un demon care s-a infiltrat în biserică. Mimezi credința în Dumnezeu, te prefaci că ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu și vrei să mănânci gratis în casa lui Dumnezeu – nu semeni cu o ființă umană și ești în mod clar un neîncrezător. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, chiar dacă nu au dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vor fi de partea lui Dumnezeu în vorbirea și acțiunile lor; cel puțin, nu vor sta deoparte când vor vedea că interesele casei lui Dumnezeu sunt vătămate. Dacă încearcă să ignore, vor avea mustrări de conștiință și aceasta va fi neîmpăcată, iar ei își vor spune: «Nu pot să stau și să nu fac nimic. Trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi îndeplinesc responsabilitatea. Trebuie să ies în față pentru a expune și a opri această faptă rea, pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu de rău și pentru a mă asigura că viața bisericii nu este tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta în inima ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre, dar vei fi și capabil să deslușești această problemă. Mai mult, vei fi capabil să-ți îndeplinești partea ta de responsabilitate pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale și, în acest fel, datoria ta va fi îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că aceia care au conștiință, care cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt una cu El în inimă și de partea Lui atunci când întâlnesc diverse situații. Dacă văd pe cineva perturbând și tulburând lucrarea bisericii, pot lua atitudine, îl pot expune și opri. Ei protejează lucrarea bisericii. Dar eu? Am văzut limpede că Oliver se agăța de opiniile lui și că nu le accepta pe ale altora. A încetinit ritmul lucrării în mod repetat și totuși, ca să nu spună oamenii că sunt arogantă și caut ceartă, nu doar că n-am oprit sau rezolvat asta și n-am oferit sfaturi și ajutor, ci am asistat nepăsătoare, făcându-mă că nu văd. M-am gândit numai la protejarea intereselor mele, nu la eficiența lucrării noastre. Drept urmare, lucrarea a fost întârziată. În aparență, eram ocupată să-mi fac datoria zilnic. În realitate, însă, nu purtam o povară în datoria mea și nu-I eram deloc loială lui Dumnezeu. Dezastrele sunt tot mai mari și mulți oameni încep să caute și să cerceteze adevărata cale. Dacă putem să ne accelerăm ritmul și să realizăm mai multe designuri pentru lucrarea de evanghelizare, atunci putem aduce mica noastră contribuție la aceasta. Dar eu nu luam în considerare intenția lui Dumnezeu. Am privit atât de mult timp cum ritmul lucrării era întârziat și n-am oprit sau rezolvat asta la timp. Eram atât de lipsită de conștiință și de umanitate, exact ca „un trădător care se aliază cu cei din afară în detrimentul alor săi, genul de om care mușcă mâna care îl hrănește”, expus în cuvântul lui Dumnezeu. M-am folosit de biserică pentru a-mi asigura mijloacele de trai și am fost inutilă în momente critice. Când am conștientizat asta, m-am umplut de regret și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am neglijat lucrarea bisericii ca să mă protejez. Sunt dispusă să mă pocăiesc înaintea Ta. Călăuzește-mă, Te rog, să mă cunosc cu adevărat.”

Mai târziu, am început să reflectez de ce îmi era atât de greu să practic adevărul și ce anume mă oprea. Am mâncat și am băut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu valabile pentru starea mea: „Unii oameni își urmează propria voință atunci când fac lucruri și ajung să încalce principiile. După ce sunt emondați, recunosc doar verbal că sunt aroganți și că au făcut o greșeală numai pentru că nu au adevărul. Însă, în inimile lor, ei se plâng: «Nimeni nu mai riscă, numai eu – și, în cele din urmă, când ceva merge prost, mie îmi pasează toată responsabilitatea. Nu este o prostie din partea mea? Nu mai pot face același lucru data viitoare, riscând astfel. Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată!» Ce credeți despre această atitudine? Este o atitudine de căință? (Nu.) Ce atitudine este? Nu au devenit ei alunecoși și înșelători? În inimile lor, gândesc: «Sunt norocos că acest lucru nu s-a transformat într-un dezastru. Omul din greșeli învață, ca să spunem așa. Trebuie să fiu atent în viitor.» Ei nu caută adevărul, folosindu-se de tertipuri meschine și de uneltirile lor viclene pentru a se ocupa de chestiune și a o rezolva. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au căit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). „Când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de îndatoririle lor, le fac într-o manieră superficială, sunt persoane care caută să facă pe plac altora și nu ocrotesc interesele casei lui Dumnezeu, ce fire este aceasta? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai proeminent aspect din filosofiile omului pentru interacțiunile lumești este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni – fără a răni sau a jigni pe nimeni – pentru a putea să-și păstreze siguranța, să-și protejeze mijloacele de trai și să câștige un punct ferm de sprijin printre ceilalți. Toți non-credincioșii trăiesc după filosofiile Satanei. Toți sunt persoane care caută să facă pe plac altora și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu, așadar, de ce ești incapabil să practici adevărul, vorbind din inimă și fiind o persoană cinstită? De ce ești mereu o persoană care caută să facă pe plac altora? Persoanele care caută să facă pe plac altora își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie persoane care caută să facă pe plac altora și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil, iar astfel de oameni sunt prea vicleni și de neîncredere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au mișcat sufletul și am văzut, în sfârșit, că sursa incapacității mele de a practica adevărul sau de a susține adevărurile-principii era faptul că natura mea era prea înșelătoare. Încă de când conducătoarea mă emondase pentru aroganța mea, eu nu reflectasem niciodată cu adevărat asupra mea și nu căutasem calea de a-mi îndrepta firea arogantă. În schimb, am uneltit și am folosit toleranța și docilitatea superficiale pentru a mă proteja, făcându-i pe alții să creadă, în mod greșit, că eram modestă și că firea mea arogantă se schimbase. Astfel, conducătoarea nu avea să mă emondeze iar sau să mă demită. Am văzut că a trăi după idei și perspective satanice precum „Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată”, „Tăcerea e de aur, vorba de argint și cel care vorbește mult va greși mult” și „Să nu căutați meritul, ci să evitați vina” mă făcuse extrem de egoistă, detestabilă, vicleană și înșelătoare. Am văzut clar că problema lui Oliver ne afectase deja lucrarea. Ar fi trebuit să iau atitudine, s-o expun și s-o opresc. Eu, însă, ca să sting conflictele, m-am purtat ca o persoană care caută să facă pe plac altora. Când mă confruntam cu probleme sau cu discordie, vorbeam cât mai puțin posibil. Niciodată nu mă certam cu oamenii și nu susțineam principiile deloc. Protejam bine interesele mele, dar lucrarea bisericii o lăsam să fie păgubită. Am fost atât de perfidă și de înșelătoare! Într-adevăr mi-am atras dezgustul și ura lui Dumnezeu. Mai ales când am citit că Dumnezeu spune: „Ei nu caută adevărul, folosindu-se de tertipuri meschine și de uneltirile lor viclene pentru a se ocupa de chestiune și a o rezolva. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au căit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Am avut și mai multe remușcări. Înainte, îmi făceam datoria cu o fire arogantă. Mereu îmi susțineam punctele de vedere proprii și nu ascultam sugestiile altora. Asta nu doar că i-a constrâns pe alții, a și afectat lucrarea bisericii. Conducătoarea m-a emondat ca să pot reflecta asupra mea și să mă cunosc, astfel încât să-mi schimb la timp obiceiurile și să-mi fac bine datoria. Dar eu nu m-am căit. Dimpotrivă, m-am ascuns de Dumnezeu și de ceilalți. Nu doar că nu mi-am făcut bine datoria, dar nici nu mi-a păsat când lucrarea bisericii a fost tulburată. Am înțeles că nu eram nicidecum cineva care accepta adevărul. Dacă situația ar continua, firea mea coruptă doar s-ar agrava și, până la urmă, aș fi dezvăluită și eliminată! La gândul ăsta, m-am speriat și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai sunt dispusă să-mi apăr propriile interese prin filosofiile acestea pentru interacțiuni lumești. Sunt dispusă să caut adevărul și să-mi îndrept firea coruptă. Te rog, ajută-mă să găsesc calea de practică.”

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Este compromisul cu adevărat singura modalitate de a evita certurile? În ce situații poți face compromisuri? Dacă implică chestiuni mărunte legate de propriile interese sau de mândria ta, atunci nu este nevoie să te cerți pe această temă – poți alege să fii tolerant și să faci compromisuri. Dar în chestiunile care pot să afecteze lucrarea bisericii și să dăuneze intereselor casei lui Dumnezeu, trebuie să aderi la principii. Dacă nu respecți acest punct, atunci nu ești loial față de Dumnezeu. Dacă alegi să faci compromisuri și să abandonezi adevărurile-principii pentru a-ți proteja mândria sau a-ți menține relațiile interpersonale, nu este acest lucru egoist și detestabil? Nu este o manifestare a faptului că ești iresponsabil în datoria ta și neloial față de Dumnezeu? (Ba da.) Așadar, dacă vine un moment în cursul datoriei tale în care părerile tuturor sunt împărțite, cum ar trebui să practici? A te certa neîncetat pe această temă va rezolva problema? (Nu.) Atunci cum ar trebui să rezolvi problema? În această situație, o persoană care înțelege adevărul ar trebui să iasă în față pentru a rezolva problema, mai întâi expunând-o clar și lăsând ambele părți să-și spună punctul de vedere. Apoi, toată lumea trebuie să caute adevărul împreună și, după ce se roagă lui Dumnezeu, să aibă părtășie despre adevărurile relevante din cuvintele lui Dumnezeu. După ce au avut părtășie despre adevărurile-principii și au dobândit claritate, ambele părți vor putea să se supună. Toată lumea trebuie să învețe să se supună adevărului. […] Dacă o persoană intră în conflicte și dezbateri cu alții pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și pentru a asigura rezultatele lucrării bisericii, iar atitudinea sa este puțin neînduplecată, ați spune că este o problemă? (Nu.) Acest lucru se datorează faptului că intenția sa este corectă – este de a proteja interesele casei lui Dumnezeu. De asemenea, ea stă de partea lui Dumnezeu. Este cineva care aderă la adevărurile-principii și cineva de care Dumnezeu Se bucură foarte tare. A avea o atitudine neînduplecată și hotărâtă atunci când protejezi interesele casei lui Dumnezeu este o manifestare a faptului că ai o poziție fermă și te ții de principii, iar Dumnezeu aprobă acest lucru. Chiar dacă alții simt că există o problemă cu modul de a vorbi sau cu atitudinea unei astfel de persoane, în realitate, aceasta nu este o problemă; este o manifestare a deținerii adevărului-realitate. Unii oameni care nu au înțelegere spirituală și au motive ascunse vor încerca să profite de acest lucru pentru a obține un avantaj, dar acest lucru nu implică deloc dezvăluirea unei firi corupte. Amintiți-vă, a adera la adevărurile-principii este cel mai important lucru. Dacă cineva nu aderă la adevărurile-principii, atunci, indiferent cât de plăcute sunt cuvintele pe care le spune, este un ipocrit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practicarea adevărului este singura cale de a dobândi intrarea în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în orice moment, capacitatea de a renunța la câștigul personal, de a susține adevărurile-principii și de a proteja lucrarea bisericii este lucrul cel mai important. Chiar dacă, uneori, intri în conflicte cu oamenii din cauza asta sau vorbești puțin mai aspru, acestea nu sunt probleme majore. Lucrul la care Se uită Dumnezeu e atitudinea noastră față de adevăr. El Se uită dacă putem susține adevărurile-principii și dacă practicăm adevărul. Înainte, credeam mereu că dacă susținerea principiilor provoacă un conflict, probabil că manifest o fire arogantă și nu cooperez armonios cu alții. De aceea, ca să nu spună alții că sunt arogantă, făceam compromisuri în toate și nimic pentru a susține principiile. Acum am înțeles, în sfârșit, că cea mai bună cale de practică pentru a evita certurile și conflictele e să practici conform principiilor, să lași pe fiecare să-și spună părerea și apoi să căutați adevărul împreună. Dacă, după căutare, sunteți siguri că acțiunile vă sunt în conformitate cu adevărurile-principii, atunci ar trebui să le susțineți. Așa e corect. Dacă părerea ta este evident greșită, dar insiști să o susții și faci oamenii să te asculte și s-o accepte, asta e o manifestare de aroganță și de neprihănire de sine. Acum ar trebui să înveți să te lepezi de tine. Ulterior, când am cooperat cu Oliver, am încercat să practic cuvintele lui Dumnezeu.

Într-o zi, alegeam imagini și discutam despre unele aspecte împreună cu Elliana și cu Oliver. Oliver a venit cu o sugestie. Ni s-a părut că mesajul transmis de designul lui de ansamblu nu se prea potrivea cu tema, dar nu eram foarte sigure. Inițial, am vrut să accept și să fac un compromis. M-am gândit: „Atunci, să-ncercăm întâi sugestia ta și să vedem ce se întâmplă, să nu spună toți că sunt arogantă, neprihănită de sine și că mă agăț de opiniile mele.” Dar apoi mi-am amintit de unele principii și cerințe pentru design și am simțit că, într-adevăr, conceptul lui Oliver avea probleme. Dacă ar fi să realizăm designul după conceptul lui și apoi ar trebui să-l refacem, nu ar fi o pierdere de timp și nu ne-ar întârzia lucrarea? Atunci am conștientizat că trebuia să susțin principiile, așa că i-am explicat lui Oliver care erau problemele cu conceptul lui și i-am amintit să urmeze conceptul inițial, în loc să se agațe de părerile lui. Elliana a fost de acord, iar Oliver n-a mai spus nimic. Dar situații de felul ăsta au apărut de mai multe ori pe parcursul zilei. Ori de câte ori opiniile noastre se deosebeau, Oliver le susținea pe-ale lui, tărăgănându-ne lucrarea. În plus, fiindcă nu modificam lucrurile conform sugestiilor lui, s-a supărat iar și aproape că n-a mai vorbit. Mi-am dat seama că, dacă situația continua, ne va întârzia cu siguranță lucrarea, așa că i-am zis conducătoarei ce se întâmpla. Conducătoarea a aranjat să vină să-l găsească pe Oliver împreună cu noi, ca să expună problema lui, să aibă părtășie despre adevăr și să-l ajute. Am știut că asta era șansa mea de a practica adevărul, așa că, înainte de a merge să discut cu Oliver, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Toată lucrarea bisericii este direct legată de lucrarea de răspândire a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Mai ales lucrarea de predicare a Evangheliei și toate sarcinile legate de profesii au o legătură importantă și inseparabilă cu lucrarea de răspândire a Evangheliei. Prin urmare, orice implică lucrarea de răspândire a Evangheliei implică interesele lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu. Dacă oamenii pot înțelege corect lucrarea de răspândire a Evangheliei, ar trebui să abordeze corect îndatoririle pe care le fac și îndatoririle făcute de ceilalți. Care este modul corect în care să le abordezi? Dă-ți toată silința și fă-le conform cerințelor lui Dumnezeu. Cel puțin, nu te angaja în comportamente și practici prin care să provoci voit prejudicii sau tulburare și nu face intenționat lucruri care știi că sunt greșite. Dacă o persoană insistă să facă ceva, deși știe că perturbă și tulbură lucrarea bisericii, și nimeni nu o poate descuraja din a o face, atunci face rău, caută moartea și își arată adevărata față de diavol. Grăbește-te și fă-i pe frați și pe surori să o vadă așa cum este, apoi îndepărtează acea persoană rea din biserică. Dacă răufăcătorul este într-un moment de nesăbuință și nu face rău voit, cum ar trebui să fie tratată o asemenea chestiune? Oare persoana respectivă ar trebui să fie educată și ajutată? Dacă este educată și tot nu ascultă? Frații și surorile se întrunesc ca să o critice” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. „Trebuie să vă concentrați asupra adevărului – doar atunci puteți avea pătrundere în viață și numai atunci când aveți pătrundere în viață puteți să-i aprovizionați pe ceilalți și să-i conduceți. Dacă descoperim că acțiunile altora sunt în contradicție cu adevărul, trebuie, cu dragoste, să-i ajutăm să lupte pentru adevăr. Dacă alții sunt capabili să practice adevărul și să facă lucrurile în mod principial, ar trebui să încercăm să învățăm de la ei și să-i imităm. Aceasta este iubirea reciprocă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește bine datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt limpezi. Când observăm problemele altora, trebuie să avem rapid părtășie, să-i expunem și să-i mustrăm dacă e nevoie. Toate acestea sunt pentru a proteja lucrarea bisericii, dar și pentru a ajuta oamenii să-și vadă problemele, să le rezolve repede și să-și facă datoria bine. Oliver chiar avea un anume talent la desen, însă firea lui coruptă îl provoca să facă fără să vrea lucruri care ne perturbau și ne tulburau lucrarea. Dacă reușea să se cunoască, să urmărească adevărul, să-și schimbe firea coruptă, să coopereze armonios cu toată lumea și să-și folosească punctele forte, atunci asta avea să fie benefic pentru lucrarea bisericii și pentru intrarea lui în viață. Prin urmare, am găsit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care abordau problemele lui Oliver, le-am legat de experiențele mele și am avut părtășie despre asta cu Oliver. După ce a ascultat, Oliver și-a înțeles întrucâtva firea coruptă, spunând chiar că, uneori, era conștient că nu avea dreptate, dar că nu se putea răzvrăti împotriva lui. Acum, că semnalasem problema, i-a părut rău, în sfârșit, și a fost dispus să caute adevărul și să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și schimbe firea coruptă. Auzind asta, m-am bucurat pentru el. Dar am și regretat că trăisem după filosofii pentru interacțiuni lumești și că nu-i spusesem mai devreme. Chiar îi făcusem rău și făcusem rău și lucrării bisericii.

După incidentul acela, pe parcursul datoriei mele, dacă vedeam pe cineva făcând ceva ce nu se alinia la adevărurile-principii și întârzia lucrarea, practicam adevărul în mod conștient și îi semnalam problemele observate ca să-mi îndeplinesc responsabilitatea. Practicarea în felul acesta m-a făcut să mă simt împăcată și ușurată. Slavă lui Dumnezeu!